Adevěrul, aprilie 1899 (Anul 12, nr. 3486-3509)
1899-04-04 / nr. 3486
ANUL XII—No. 34 86. FONDATOR ALEX. V. BELMMAN11 Abonamente Un an Şase luni Trei luni In țară..................30 lei 15 lei ^lei In străinătate. . 50 „ 25 „ 1O bani în toată țara 15 99 ,, străinătate Un număr vechi, bani 20 Duminică CONST. MILLE Ammeiiun Lini pagina IV Lei....................... o.50bani 2.— BIROURILE ZIARULUI 11. — Strada Sarin TELEFON DIRECTOR POLITIC Criza. - Ruptura dintre junimişti şi conservatori NEANŢ FRICOS începem să fim asasinaţi in chip ruşinos de teorii constituţionale. Ziarele trădătorului încep să mirite că ceea ce a făcut regele este anul constituţional, iar presa conservatoare ca să explice un fapt brutal, nu tocmai cum brutală era şi şederea la putere a lui Dimitrie Sturdza, recurge la teorii englezeşti asupra responsabilităţei regale. Lucrul este cu mult mai simplu. Avem pe tron pe un strein care a sosit în ţara romînească, ca ori care alt neamţ cu singurul gind sa se pricopsească, să facă parale in primul rind şi apoi să servească pe cit s’o putea mai mul, interese politice ,şi materiale ale ţărei sale — de naştere. A găsit sat fără dini, bărbaţi politici ticăloşiţi şi cu cerbicea de gumelastică şi, pe cit a putut, agentul comercial al Germaniei şi-a urmărit cele două scopuri timp de treizeci de ani. Neavind în vedere de cit aceste două lucruri, e hotărit lucru că pe cit este de mindru, de arogant faţă de slugile sale, pe atit să fie de plecat faţă de cei mari şi chiar faţă de supuşii săi,cînd aceştia ridică glasul, in adevăr cind totul se concentrează la pungă şi cind ai o misiune de îndeplinit faţă de ţara la care te-a delegat să-i fii reprezentantul ei, intr’o altă ţară uitată de Dumnezeu, trebuie să ştii să faci jertfa demnităţeî tale, să nu aibi altă cinste şi altă vrednicie, alt ideal, decit acele ale neguţătorului, care la fiecare cot de stambă vindută minte, se umileşte şi sufere totul pentru a-şî ajunge scopul, ciştigul material. Aceste doue însuşiri ale regelui explică multe şi explică in special conduita lui în ultimiletimpuri, conduită care nu se explică decit prin frică. Cind la 1895 liberalii agitau chestiunea naţională, regele şi-a dat seama că nu va putea trăda interesele ţărei, pentru marele folos al Germaniei, avind in opoziţiune un partid atit de turbulent şi fără descrupule ca cel liberal. L’a adus la putere, ca să-l astîmpere cu însărcinarea ca să-i fie unealtă oarbă, să-l ajute să ne vindă şi să ne umilească, după cum cereau interesele Berlinului şi ale Vieneî. Liberalii, sau mai bine zis Dimitre Sturdza, s’a pretat vesel acestei infamii şi sigur de această solidaritate a complicităţei sfida, lumea şi dizidenta liberală. Uitase nenorocitul că regele nu are curagiul rău-făcătorilor—că este fricos şi că de îndată ce opoziţiunea conservatoare, remarcată de dizidenta liberală, va începe să facă gălăgie, acelaşi suveran care l’a adus la putere de frică, tot de frică ’1 va goni—şi lucrul s'a întimpat aidoma. Ca şi in tot-d’a-una, aureli- anişlii şi de astă dată au scă-ipat tronul, nevoind să tină seamă de această însuşire a suveranului, de a fi fricos. Pe cind conservatorii, atacând pe Dimitrie Sturdza ca trădător, indirect puneau in cauză pe autorul principal,pe rege, gruparea d-luî Aurelian a voit să lucreze subţire, să fie legală şi respectuoasă către coroană, şi pe cind dinasticii junimişti, chiar ei exiseră in strade, partizanii d-luî Aurelian, erau siguri, că graţie înţelepciunei lor, vor căpăta puterea. Ce s’a intimplat vede ori şi cine şi se adevereşte proverbul că obraznicul intuind praznicul, iar cumintele linge budele. Nu e vorba, e cu putinţă ca acum regele să fie silit să încerce o formaţiune Aurelian Stătescu, dar acesta s’ar datori nu cuminţenii drapeliştilor, ci proştii consevatorilor de a nu fî putut ajunge la tocmeală intre ei. Am reamintit toate aceste lucruri, pentru ca să ştim şi mai bine că in lipsa de căi legaleîn stare anarhică a politicei noastre, fără de parlament şi fără nici o garanţie constituţională, partidele politice au de apelat la frica suveranului, o frică căzută din raid şi care se potriveşte şi cu credinţa rominului că neamțul e din firea lui fricos. Const. Blille. COTIDIANE RUPTURA Conservatorii,—conform ultimelor veşti ce avem—n’au putut forma un minister. Mărul discordiei în cazul de faţă a fost ministerul de interne, care este privit şi de cître conservatori şi de cître disidenţi ca cel mai important instrument de guvernare şi de preponderare. De la această neînţelegere pornind, relaţiunile între ambele fracţiuni conservatoare s’au înăsprit aşa de tare, încit conservatorii şi junimiştii sunt astăzi mai duşmani decît sunt fiecare cu liberalii. UNUL CARE A PĂŢIT-O D-l Moruzi, prefectul de Dorohoia, aflînd că demisia cabinetului Sturdza a fost primită şi că partidul conservator a fost chemat la putere, s’a grăbit să felicite pe d. G. Cantacuzino şi să se înscrie telegalic în clubul conservator. Insă acuma s’au încurcat lucrurile, relaţiile intre conservatori şi junimişti MOARTEA LUI LASCAIU CATARGI Fațada cernita a clubului conservator (piața Theatrului). s’au rupt şi este foate posibil ca să avem un nou minister liberal. In cazul acesta kneazul a păţit-o cît de bună, dar păcăleala n’ar fi de cît foarte meritată. Cine se crede om cu mirosul prea fin îşi viră nasul pretutindeni şi.... de! Stop. UNA ŞI BUNA O greşeală de tipar : „Fragedă şi mlădioasă ca lăstarul unei vite“.. . DIN FUGA CONDEIULUI Jaful final In tot-d’auna ziua de 1 Aprilie însemnează : farsă, dar pentru ţară n’a fost farsă mai mare ca 1 Aprilie 1899 Ocultiştii văzînd că li s’a dus puterea din mină definitiv şi infinitiv, au luat nobila hotărîre de a da un iuriş final prin fondurile publice. Aşa se explică potopul de mandate iscălite pe acea zi, cit şi sutele de mii de franci ce au dispărut din căra publică. D că ar fi putut, oamenii aceştia ar fi luat visteria cu totul, dar tot mai există Văcăreşti şi le-a i fi şt teamă. Vax Poliţe de plătit Conservatorii sînt pe cale să vină la putere — dacă d. Carp va mai lăsa din pretenţiile sale şi dacă partidul conservator va mai da ceva. Veniţi prin stradă, conservatorii se vor resimţi veşnic de acest precedent şi cu atît mai greu le va fi guvernarea, cu cît în opoziţiune aţi subscris poliţe pe cari dacă nu le vor plăti, vor suferi pe urma necinstei lor. Capătă puterea înfierând trădarea naţională a regelui şi a lui Dimitrie Sturdza, şi aîi datoria ca să fie vrednici cel puţin faţă de coroană şi să rezolve toate chestiunile remanse în suferinţă sub guvernul ignobilului. In primul rind şi imediat au datoria să înceapă plata rentei bisericei şi şcoalelor din Braşov. După campania dusă de d-l Tache Ionescu, în această chestiune, ar fi o infamie egală a cererii alei Dimitrie Sturdza, ca lucrurile să rămînă în aceeaşi stare. E de nevoe absolută apoi ca același lucru să se facă in Macedonia, începînd Ediţia de prin gonirea lui Mărgărit, tovarăşul lui Sturdza întru suprimarea oricărei deşteptări naţionale. Trebue ca mitropolitul Antim să devie un adevăr mitropolit romii, iar chestiunea podului de la Cladova, procedat in interesul drumurilor de ier germane din Turcia şi Serbia, trebue părăsită imediat. Aceste şi altele multe, conservatorii trebue să le îndeplinească imediaţi căci de pietre mai sînt încă în Bucureşti şi sîngele vărgat de fostul guvern, poate reveadea în acest caz asupranoui inr deterinanţi. Imoralitate brutală Cazul prefectului de Dorohoia, faimosul Kneaz Monmi, e tot ce se putea imagina mai bruţii în imoralitatea in care înotam in politică, indezneala aicestul om, instrument servil al lui Ion Bratianu si pina mai dămnâzî sturdzist sadea, atinge culmea. Sperăm ca partidul conservator, ori cit de puţine iluzii am avea asupra cinstei lui politice, se va revolta de depeşa Kneazului care in calitate de prefect sturdzist, cere sa fie înscris in partidul conservator pentru a nu-şî pierde prefectura, şi ca cererea va fi respinsă cu unanimitate, iar îndrăzneţul destituit telegrafic. Inchipuifi-va un moment nenorocita soarta a bietului judeţ in capul căruia domneşte urgia Kneazului. Aproape doua sute de mii de locuitori, aşteptau cu nerăbdare momentul cina avea să scape de acest om. Acest moment soseşte in fine. Lumea răsufla, mulţumeşte lui D-zeu, şi cind colonihazul ameninţă sa rămină in postul vni,grafie unei imoralităţi de o brutalitate fie mai pomenita. Mai mult, chiar. Prefectul trece la noul guvern cu toată clica lui, cu consiliul comunal şi judeţean întreg, prin urmare şi cu toţi comisarii, cu toţi agenţii administrativi şi financiari, cu tota liota in par! Depeşa de condoleanţe pe care prefectul Moruzzi o trimite d-nei Catargiu e, in adevăr, semnata de toată oficialitatea judeţului, care urmează pe prefect. Oricit am fi pentru stabilitatea fun cţionarilor publici, nu putem admite insă ca un principiut sănătos să se aplice pe că, aşa de piezişe şi de imorale. Fapta prefectului Moruzzi merită nu mirai o înfierare din partea opiniei publice, du o înfierare atit din partea liberalilor cit şi a conservatorilor, sint imoralităţi cari trebue să ne găsească unanimi in a le combate. I. T. CRIZA CONSERVATOARE După criza liberală, avem acum criza conservatoare. Tocmai ciaci regele le arunca batista puterei, cele două fracţiuni conservatoare, s’au luat la harţă. D. Carp pretinde câ d-sale îl se cuvine şefia partidului, după moartea lui Catargiu şi a lui Alex. Lahovary.—Conservatorii propriu zicşi, acuză însă pe şeful junimişdlor, că are politica ariciului și că după ce a fost primit in casă vroeşte să-i dea pe ei afară. Criza conservatoare este dar în toiul ei acut—și de sigur că azi regele se căieşte că n’a făcut ceea ce trebuia să facă, adică , să se fi adresat mai întîi tot partidului liberal, ca în afară de Dimitrie Sturdza să alcătuiască guvernul Numai daca n’ar fi reuşit în această înjghebare, avea dreptul să se adreseze conservatoril?. Azi se vede silit sau să încredinţeze puterea numai unei fracţiuni conservatoare şi să semene zavistia de la început, sau să se adreseze disidenţei liberale şi în acest an trebue să mărturiască el singur, că n’a avut deşteptăciunea necesară, ca să privească situaţiunea aşa cum trebuea să o facă. Criza deci devine acută. Trădătorul de pe tron, care ne-a ucis şi pulverizat partidele, azi trebue să vadă că opera sa nefastă a dat roade, dar roade de acele cari şi pentru dîtisul sunt dezastruoase, căci tac imposibil ori și ce guvern serios. Inter. Regenerarea partidului liberal Ultimele manopere ale trădătorului. — Reorganizarea partidului. Acum că venirea conservatorilor la putere e un fapt aproape sigur, e mult mai interesant să ştim ce vor face liberalii, pe ce baze se va reorganiza partidul, cum Înţelege el să se poarte faţă de trădătorul care l-a compromis şi ne-a ruşinat pe toţi. Innainte de-a expune planurile liberalilor, pe cari le ţinem de la un fruntaş demn de toată încrederea, să povestim pe scurt ultimele manopere pe cari le-a întrebuinţat trădătorul ca să se mai menţină la putere sau cel puţin să-şi păstreze şefia in opoziţie. Congresul liberal Guvernul n’a fost răsturnat in ziua de 28 Martie, după cum mulţi o cred. Cu citeva zile mai înainte, văzind că e atacat cu furie din toate părţile şi că nu i se dă disolvarea, trădătorul prevenise pe rege verbal, că cabinetul e in criză, că demisiunea lui e iminentă. Pricina pentru care criza n’a isbucnit înainte de 28 Martie, este că trădătorul a căutat să facă o ultimă sforţare pentru a păstra puterea. Această sforţare consista in convocarea unui congres liberal cu un îndoit scop: ca congresul să-i voteze o moţiune de încredere pentru tot ce săvirşise, şi ca să-i împace cu drapeliştii. Sturdza” spera că aprobarea întregului partid şi împăcarea cu d. Aurelian, va impresiona pe rege şi-i va acorda încrederea dinainte. Nereuşita manoperei Dar manopera n’a reuşit. Pina şi armeiî cei mai intimi l-aţî sfătuit pe Sturdza să n’o incerce. Se temeaţi de-un blam, care ar fi fost un dzastru ireparabil pentru politica coteriei. Piuă şi oameni ca d. Caton Lecca, prefectul poliţiei, au îndrăznit să-l sfătuească pe Sturdza a renunţa la ideea convocărei unui congres liberal. Văzindu-se părăsit şi sfătuit aşa cum nu spera, trădătorul a renunţat la luptă şi demisia verbală s’a transformat in demisie scrisă.', * Elanul aitrenaniștilor Cu tot apaiul disperat pe" care aurenaniștii il fac la rege prin Drapelul ca să mai formeze încă un guvern liberal, cei mai mulţi dintre inşii inclind mai mult spre ideea de-a renunţa la putere, de-a reorganiza partidul liberal în opoziţie. Dacă aurelianiştii vor adresa un apel public către aiberali sau dacă vor lucra pe sub mină pentru a-i grupa pe baza ideilor, asta nu se ştie incă. Se ştie insă că sînt hotărîţi să lucreze pe cape pentru a grupa toate forţele tinere şi cinstite, pe toţi adevăraţii liberali, pentru a reforma partidul pe baze mai democratice şi in afară de ideea unei şefii absolute. Afară cu trădătorul Dacă oameni compromişi ca Ferekyde, Paladi, Nacu, şi alţii vor fi primiţi in partidul reformat şi reorganizat, aceasta depinde de împrejurări, de gradul de pocăinţă al acestor condottieri şi rechini, de gradul sincerităţei pocăinţei lor. E vorba de-a scăpa liberalizarii de toata liota de falşi liberali, de oameni de afaceri, de mincinoşi, care l-a compromis până acum, sau cel puţin influenţa acestei liote să fie redusă la minimum posibil. Ceea ce este însă sigur, ceea ce nici nu se mai discută, e izgonirea trădătorului din sinul partidului liberal. Cu nici un preţ nu se admite, de nimeni, ca el să mai figureze alături cu oamenii cinstiţi şi de inimă. De altmintrelea reorganizatorii partidului liberal, sau mai bine zis cei ce şi-au propus să-l reorganizeze, vor fi siliţi să facă aceasta chiar dacă inima nu le-o dictează. In adevăr, nu e admisibil că tineretul — chiar cel care facea pe guvernamentalul— ii va urma. Pe de altă parte, a se prezenta în public alături cu Sturdza, este a se expune la huiducii tot timpul, a renunţa la putere pentru totd’auna, a face numele partidului liberal de ruşine, a-l desfiinţa pur şi simplu. Aşadar după prima satisfacţie care ni sa dat prin izgonirea trădătorului de la putere, ni se prepară o a doua, isgonirea lui din sinul partidului liberal. O aşteptăm cu nerăbdare. X. Fleva In minister — Dar cu d. Fleva ce faceţi ? am întrebat. — Foarte greu e să ne aranjăm cu el. Să-l mai conviem încă odată de-a reintra in rindurile partidului, pe el, om bătrin, care nu mai poate avea ca scop al vieţei lupta, ci încoronarea acestei vieţi, e aproape peste putinţă. Vom apela la el, de sigur, dar nu ştim ce va face. — S’a spus că dacă conservatorii î-ar da un loc in minister, ar primi. Ce credeţi ? — Cred că e în stare s’o facă, şi mai cred că asta nu l’ar desonora. Psihologia actuală a tribunului e foarte complicată. Omul ar vrea, cu drept cuvint la viraţa la care se află, să lucreze ceva pentru ţară, să facă o operă vie şi* pozitiva. Trebue să fie să sulpină peste cap de agitaţii, de rolul de răsturnător de guverne pe care l-a jucat pină acum. Aspiră să mai facă şi altăceva. Oricine î-ar da prilejul să lucreze in a te direcţii, e indiferent, numai să i-l dea, asia aşteaptă. , Nu cred că conservatorii ii vor oferi un loc in minister, dar dacă i-l oferă, de nu se știe ce se va intimpla. Se poate să-l pierdem pe Fleva. Index. DIN 6 TREI NATATE Elveţia In cantonul Zürich s’au făcut zilei® acestea noul alegeri pentru consiliul cantonal şi consiliul guvernului. Rezultatul acestor alegeri arată, că situaţia partidelor nu s’a schimbat. Liberalii aprorgresiştii şi democraţii păstrează aceleaşi proporţii. Socialiştii au repurtat insă un succes ciştigind in Zurich cinci locuri, aşa că acum dispun in consiliu de 16 locuri. Ei au perdut insa un loc pe care l-a ocupat pină acum unul din şefii lucrătorilor. După proporţia partidelor, guvernul se compune din 3 democraţi, 3 liberali şi 1 socialist. Portugalia Fostul ministru Emygdio Navano publică in ziarul sub Nevidades un nou articol care face mare senzaţie. El susţine că Portugalia nu se poate menţine la putere independentă, întrucit nu va avea posesiuni coloniale peste Ocean. Altfel va ajunge sub protectoratul vreunei alte puteri sau va trebui să se confunde cu Spania. Considerind situaţia geografică a ţarei şi situaţia strategică a coastei oceanului, trebue să se recunoască de toţi că Portugalia nu poate exista fără colonia africană, care e absolut trebuitoare pentru viaţa economică şi autonomia naţiune! portugheze. Africa apusana e inima Portugaliei. Pentru a’şi putea concentra insă toată activitatea in această colonie, trebue ca vr’o putere mare să debaraseze Portugalia de posesiunile sale din Africa de Sud lingă Capul Bunei Speranţe. Gu PARTIDUL LIBERAL In timp de 30 ani Actualul partid liberal, partidul lui Rosetti şi Bratianu, deşi legitimat prin revoluţiunea de la 1848, nu s’a întemeiat puternic de cît sub domnia lui Carol I, în special pe timpul guvernului de la 1867—68. Ministerul liberal cade la 1868 în urma unor împrejurări externe rămase neexplicate pentru publicul cel mare. Deşi Ion Brâtianu avea pentru dînsul majoritatea Camerei şi a Senatului, fu nevoit să se retragă de la putere şi să lase locul unui cabinet Dimitrie Ghica. Din momentul acesta liberalii devin ostili palatului, şi încep o surdă campanie în potriva domnitorului. De la 1869 şi pînă la 1871 partidul roseto-brătienist forţează nota în contra guvernelor conservatoare şi a lui Carol I, aşa că “un mare curent antidinastic se formează în ţară. Ministerul Ion Ghica, minister liberal acesta, vine la putere în 1871, însă este prizonierul de fapt al partidului rosetto-brătenist. Sub acest minister izbucneşte cunoscutul scandal de la sala Slătineanu, maltratarea Germanilor adunaţi ca să sărbătorească victoriile germane asupra Francezilor cît şi declaraţiunea prefectului de poliţie Simeon Mihăilescu că nu mai poate menţine ordinea în Bucureşti. Domnitorul Carol I cheamă pe membrii locotenenţeî domneşti de la care primise Coroana în 1866, pentru a depune în inimile lor abdicarea. Insă Lascar Catargiu declară că ea răspunderea situaţiuneî şi garantează liniştea în ţară, şi aşa se formează cabinetul care trebuia să cadă în 1876. In tot timpul regimului conservator prezidat de Lascăr Catargiu, liberalii au dus cea mai învierşunată campanie atît în potriva guvernului cît şi a domnitorului. Partidul liberal erea democrat şi antidinastic, republican şi anarhist, toate mijloacele de luptă le întrebuinţa fără alegere, iar popularitatea sa creştea necontenit. Aict de bine au manevrat liberalii conduşi de C. A. Rosetti, de Ion Brâtianu şi de statul major compus din Gogălniceanu, Dumitru Brâtianu, Ion Ghica, etc. încît la 1875, în ajunul alegerilor generale, fierberea erea imensă în ţară. Toată tinerimea, toată suflarea democratică, tot ce era neexperimentat, tînăr, generos, se alipea de partidul liberal şi punea toate speranţele în oamenii providenţiali ce era şi în fruntea lui. Alegerile pentru Cameră din 1875 au dat o imensă majoritate cabinetului, însă au fost şi motivul unor mari scandaluri şi a două omoruri în Bucureşti. De-abia dacă au putut pătrunde în Cameră 12 deputaţi opozanţi şi anume : Mihail Cogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Ion Ghica, Ion Brâtianu, G. Vernescu, Al. Golescu, G. Chiţu, Anastase Stolojan,Candiano Popescu, Puricescu, etc. Partidul liberal, împuternicit cu disidenţii conservatori, duce lupta mai departe cu o rară energie, însă se observă că nota antidinastică scade; liberalii erau obosiţi şi se apropiau de putere. Se formează coaliţiunea da la Mazar-paşa, apoi intervine votul de blam dat d-lui Maiorescu de către Senatul conservator; în sfîrşit Senatul e dizolvat, alegerile din 1876 se fac şi—lucru necunoscut în Romînia — majoritatea e ostilă guvernului. Pătrund în Senat toţi, dar absolut toţi fruntaşii coaliţiunei, o adevărată pleiadă: Ion Ghica, M. Cogălniceanu, C. A. Rosetti, Ion Brătianu, Dumitru Brâtianu, C. Bosianu, Manolache Costache Epureanu, G. Vernescu, N. Blaramberg, Nicolae Ionescu, Dumitru Sturdza, G. Chiţu, I. Deşliu, general Haralambie, etc. In sfîrşit regimul conservator cade şi în locul sau se ridică partidul liberal condus de Rosetti şi Brâtianu. Acuma începe epoca de glorie a liberalizatului Ioamn. Partidul înaintat, partidul nepregătit pentru guvern, partidul anarchic şi antidinastic ia frinele cu îndrăzneală, şi graţie aptitudinilor excepţionale ale unora dintre conducători, se reculege cu uşurinţă, se pune pe lucru. Iar îii ani ai regimului liberal au răspuns aşteptărilor ţarei şi au contribui mult la întărirea partidului. Apoi o serie de fapte mari: războiul, independenţa, regalitatea au mărit puterea şi prestigiul partidului , dar această întreagă prosperitate a fost şi începutul corupţiunei. Liberalii ajunşi în apogeul puterei şi a gloriei lor, încep să se strice. Afacerile veroase încep să abunde, membrii fruntaşi încep să se îmbogăţească, o Camarilă se formează în jurul lui Ion Brătianu, Ion Brătianu linguşit, zeificat, devine despot şi, don prim-ministru, se transformă la vizir. Partidul se îngraşă mereu, însă această îngrăşare este semnul exterior al degenerescenţei,Tradiţiunile democratice, tradiţiunile liberalizatului sunt uitate şi părăsite, partidul care avea în frunte oameni de ide se pomeneşte in cap cu oamenii de afaceri, cu antreprenori, cu colectivişti. După retragerea lui C. A. Rosetti partidul intră în perioada de descompunere. Cei din urmă patru ani ai guvernului, Ion Brâtianu au fost numai o lungă agonie. După căderea acestuî minister partidul liberal s’a putut reorganiza repede, atît din cauza marilor tradiţiunî lăsate de întîiul guvern rosetobrătienist cît, mai ales, graţie neînţelegerilor cari zbuciumau şi slăbeau partidul conservator. Liberalii, în tot timpul guvernului conservator au cîştigat necontenit teren, de cît erea văzut cum că puterea lui erea numai în numărul de oameni; nimic temeinic la femeie, nici o ideie, nici o solidaritate morală, nici un om cu destulă autoritate și cu destulă capacitate care să ia conducerea partidului. Cînd partidul a venit la putere în 1895 lipsurile s’au dovedit din primele zile. Acuma la 1895, partidul liberal nu mai erea acela care luase puterea la 1876. Ce entusiazm atuncea şi ce dezlănţuire de pofte acuma ! Ce dorinţă de a face binele şi de a realiza idealul liberal atuncea, şi ce sete de parvenire, de îmbogăţire repede şi de dominaţiune brutală acuma! Un singur lucru mai menţineaă strînse şirurile liberale : un fel de disciplină de cazarmă, o frică superstiţioasă de organizaţia centrală, şi o temere neexplicabilă de acea misterioasă ocultă care a dat de rîpă partidul. Regimul sturdzist a fost dezastros nu numai din cauza incapacităţeî şi a perversităţei lui Dumitru Sturdza dar şi prin neputinţa dovedită a liberalizatului. Liberalii, deşi în mare parte ostili lui Dumitru Sturdza deşi nemulţumiţi pe de-autregul în potriva politicei acestuia, au fost cu totul incapabili de a’l dărîma şi de a-î lua locuil. Marele păcat al liberalilor şi dovada istovirelor definitive n’au stat în aceea că partidul lor a putut produce un rod atît de inferior şi de otrăvicios precum a fost regimul sturdzist, dar a fost mai ales faptul că n’au putut produce reacţiunea salutarie şi că n’au avut nici destulă energie, nici destulă îndemînare, niei destulă pricepere şi nici destui oameni destoinici pentru această operă salutarie. In momentele de faţă partidul liberal zace la pămînt trăgînd să moară. Liberalizatul, care pornise cu atîta entusiazm în luptă şi care deşteptase aşa, de frumoase speranţe în sufletul Românilor, cade, nu numai de la putere, dar încă şi din stima publică. Liberalizmul nu mai însemnează nimic la ora actuală şi, pentru multă vreme a perdut orice influenţă asupra afacerilor. Chiar dacă s’ar mai forma, chiar dacă ar mai fi cu putinţă formarea unui alt minister liberal, acest fapt ar fi neapărat spre folosul material al cîtorva individualităţi, însă ar fi spre paguba şi mai mare a liberalizmului. Astăzi intrînd cu toţii în opoziţiune, liberalii vor fi încă în stare ca, de aci peste patru ani, să poată reapare pe scenă şi relua rolurile active în politică, aceasta, fiindcă mai au oarecari elemente necompromise capabile să puie mîna pe steag şi sâ-l ţie sus. Un nou minister liberal ar fi compromis pe toată lumea şi ar fi compromis viitorul însuşi» Oricum partidul liberal a primit o lovitură mortă în anii din urmă. Şi acuma va trebui vreme, multă, sforţări şi mai multe, o luptă de titani, o voinţă de fier, o abnegaţie mai mult decît omenească pentru a ridica moralul, pentru a pune din nou în picioare un partid care acuma zace la pămînt. Concluzia este că prea marea putere vatămă. Partidul liberal cade din cauza atotputerniciei lui Ion Brâtianu. Const. C. Bacalbaşa