Adevěrul, octombrie 1899 (Anul 12, nr. 3661-3689)

1899-10-28 / nr. 3687

Anul XII —No. 3687. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAXI Abonamente Un an Șase luni Trei luni In tară ...... 30 leî 15 lei 8 lei In s':i'ăin State. . 50 „ 25 „ 13 IO bani în toată țara JI5 „ „ străinătate Un număr vechiă bani 20 Anunciuri Linia pagina IY Lei, ........ 0.50 ban ■ o ttl íj • • • •. ■ I . • 2.— „ BIROURILE ZIARULUI 11.—Strada Sărindar— 11 TELEFON In orî­ce caz mai rău­ ca acum nu va putea fi. Ne mirăm insă că dobrogenii nu-1 cer cu inzistență. Ar trebui să încea­pă. Noi sintem­ gata să-i secundăm. Index. WHWjttwe ■ ■ ■——*IMTWITIHIfflirc"“...............- - ■ DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Hegek şi partidele Ultimele evenimente politice urmate în ţară după moartea lui Ion Brătianu şi Lascar Ca­­targiu­, dovedesc pe deplin că nu mai avem partide. Chiar sub Ion Brătianu, partidul li­beral se fracţionase şi, graţie acestei fracţionări, în 1888 au­­­e­venit conservatorii la putere. întruă moartea acestuia, şefia d-luî Sturd­za a fost fatală li­­beralizmului şi faptului fracţio­­nărei lui în trei grupuri se da­­toreşte a doua a lui cădere. In ceea ce priveşte pe conserva­tori, ii vedem acum ce au de­venit după moartea şefului care şi el cu greu­ mai ţinea disci­plinate rîndurile armatei sale. Acuma junimiştii au abando­nat pe conservatori şi chiar in rîndurile acestora nedisciplina colege, bătrînii se văd lăsaţi la o parte şi se ridică cu indig­nare contra tinerilor, cari şi a­­ceştia sînt roşi de ambiţiuni personale mici. Rezultatul se vede: avem un guvern ridicol şi odios, tip de incapacitate, guvern de încurcă lume, mai pre­jos de toate guvernele tre­cute, aşa de jos căzut şi de lipsit de vrednicie, că nu mai este un mister pentru nimeni, că bonurile noastre de tezaur ar fi fost protestate la Londra, cum sunt protestate poliţile Epocei, dacă nu intervenea per­sonal regele şi dacă ţara nu era să fie silită la noi umiliri. Regele se vede a­j­u­n­s în a­­­cest stadiu, ca după trei­zeci şi trei de ani de domnie, nu se mai poate folosi de toate fic­ţiunile constituţionale ca să p de­stepinească ţara. Ii trebuiau două partide, cari alternîndu-se la putere, să dea iluziune ţă­­reî că există viaţa politică şi cu ajutorul acestor două parava­ne el să o stăpînească, ca un rege absolut, fără însă a l i se vedea sforile şi fără ca ţara să simtă prea mult că este conduşii de un pui singur. Pentru a se line la adăpost după guverne, regele a refu­zat tot­dea­una să dea puterea fie unei personalităţi mar­cante dar fără de partid, fie unei grupări care ar eşi din cele două partide politice zise istorice. Totuşi azi lucrurile au ajuns aşa că in­formaţiunea lor veche partidele acestea sunt aduse la complectă descompu­nere, aşa că nu mai pot da­ guverne serioase regelui şi el este silit să se descopere, să intervină personal, cum a fă­cut cu împrumutul,ori să schim­be la fie­care şase luni cite un guvern. Atunci se pune întrebarea de ce suveranul nu o rupe cu trecutul, de ce nu face apel la grupările desfăcute de ve­chile partide ? Ţara, ştiut este, că devine cum voieşte guver­nul, adecă ceea ce voieşte re­gele. Ea în docilitatea ei ar as­culta perfect şi de jurîn­iiat, de pildă şi de drapelişti, dacă re­gele i-ar chema in putere pe unii sau pe alţii. Mai mult în­că, da­că o simplă personali­tate în afară de partide, ar lua puterea, de­sigur că ime­diat şi-ar creea şi un partid şi, făcind alegerile, ţara va fi cu el, căci ţara nu se schimbă nici­odată, ci rămine constant guvernamentală. Această încercare ar arăta poate şi mai mult că tot si­stemul nostru constituţional este o minciună, l’ar aduce la ab­surd; dar ni se pare, că aşa emn a manevrat regele timp de trei­zeci şi trei de ani, tre­buia fetal să ajungă aici şi e de mirare, cum incă ezită să facă ceea­ ce e o consecinţă firească a liniei sale de conduită in­po­triva parlamentarizmului și constituționalizmului, contra re­­alizărei cărora el a luptat din răsputeri. Const. IVUlie. DIN FUGA CONDEIULUI La «pain see»! Kopiii ozmni­ii», proţlii îji ncOunii slnt su­puşi la tot felul de pedepse : la „pain see“, la genunchi, să nu iasă la plimbare, să nu mănânce prăjituri la masă, etc. Tot aşa a păţit şi guvernul actual faţă de banche­rii străini. Aceşti bancheri s’au­ hotărit ca să dea parale guvernului sub tot felul de condiţii precum : guvernul să puie impozita noui, să scadă lefurile funcţionarilor, să reducă subvenţia reptilelor, să nu mai organizeze devast­area ovreilor, miniştrii să nu mai mănînce la Capşi, ci pe la Zdrafon ori la Ghiţă Berbeci­, etc., etc. In curînd o să-l vedem pe guvern pus și la „pain sec“! Vas. C­O­T­I­D­IA­N­E CIUDATI Nu se pare curios, nu se pare ciudat ca intr’un an atit de rau și atit de sărac, cind criza bîntue pe toată lumea, cind nu sint afaceri, cind nu sint parale, să se abată atitea turneurî artistice a­­supra Capitalei ? Nici odată n’am pomenit atîta belșug'. Duse, Mounet-Sully, Galipaux, Quar­­tetul ceh, Tedorina, Birseasca, A­dalbe­­ Mi­tkovschi, trupa dramatică din Vicin, Carlotta Feliciani, etc., etc. Şi,­ceea ce este mai nostim e că da- şi nici unul artist nu’î merge bine, nici unul nu se descurajază, iar impresarii dau năvală înainte. Iată un caz foarte ciudat! DEZMINŢIRE Un ziar guvernamental a publicat şti­rea că d-1 Eugen Stătescu ar fi deza­probat campania Voinţei Naţionale în chestia finului; la această notiţă Voinţa răs­punde că e autorizată de d-1 Stătescu ca să declare cum că d-sa nu dezaprobă de loc campania Voinţei. In ori­ce ţară din lume incidentul ar fi fost închis; la noi, nu. La noi intervi­ne un alt ziar guvernamental pentru ca să ocărască pe d-l Stătescu că de ce să dea această dezminţire. Şi după aceea numitul ziar guvernamental spune şi o droaie de prostii. Inutil să mai lămurim că e vorba de Epoca, Stop. Războiul anglo-african Comandantul bur Botha, luptător celebru și tragad­v fără seamăn, cu­noscut incă din războiul pentru independență de la 1880, omorit la Kimberley de englezi. Împrumut cu condiţii Astă vară cabinetul Cantacuzino nu, voit să facă împrumutul, sub cu­­ea nu voeşte să'l facă în Con­­lcţiunî mai rele de, cit a fost ulti­mul împrumut al liberalilor. Oamenii cu judecată au dezaprobat acest am­­biţ fără rost, însă mulţi spuneau■: „Dacă guvernul nu voeşte să facă împrumutul acuma, pe semne că are motive să creadă că la toamnă îl poa­te face în condiţii mai bune­­* După ce guvernul a refuzat să facă împrumutul cu 1 la sută mai scump de­cit liberalii, a refuzat un al doilea împrumut în condiţii de dobîndă ceva mai aspre, iar argu­mentul a fost acelaşi: „ Un guvern conservator nu trebuie să se lase maî pre­jos de­cît liberalii''. Acuma guvernul a găsit bani... în sfîrşit ! De cît, în ce condiţii nî ?... Oamenii cari n'aîi vroit să facă îm­prumutul cu 5 la sută, găsindu'l că e prea nefavorabil, acuma au ajuns să’l facă cu condiţii, adică au ajuns să primească epitropia bancherilor din Berlin can n'au acceptat noade bonuri de tezaur de cît cu condiţiu­nea ca guvernul romín să se s­up­une unui program impus de dinşiî. Şi guvernul romín... s’a supus. Graţie incapacităţii guvernului c­onservator, ţara este supusă uneia dintre cele mai sîngeroase umilințe. Dragoș. Ediţia «­» seară Slugi străinului Am arătat Duminică pe larg cum consulul romin din Ismail s’a pus in slujba unui poliţist rus, pentru a ’i da concursul statului romin in potriva a două femei cari voiau să ’şi caute dreptate. Aceste două femei, de naţionalitate rusă, voiau să meargă la Moscova ca acolo să poată să­ facă lumină asupra naţio­­nalităţii lor rusă. Ei bine, nconsulul romin din Ismail Stamatiade, in loc să dea ajutorul său acestor două ne­norocite — mama şi bica—s’a pretat infamiei, ca să ceară de la guvernul român, un paşaport pentru «două franceze». Cu ajutorul acestui paşa­port, cele două doamne au fost ri­dicate cu forţa şi trecute in Romi­­nia, unde riscă să moară de foame. Zadarnic­ele s’au adresat d-lui La­­h­ovary, ministrul de afaceri str­ăine, zadarnic au bătut la toate uşile ce­tind dreptate, nimeni nu le-a as­cultat, nimeni nu le-a făcut drep­tate, în potriva acestui consul ro­mân, ajutor de poliţist rus. E natural că ar fi o copilărie să sperăm că notiţa noastră va face ca guvernul să ’şi dea seamă de infa­ma inutilă ce s’a făcut şi să revoace in două-zecî şi patru de ore pe acest funcţionar romin care se pre­tează la ticăloşiile poliţiştilor ruşi. Totuşi, fără speranţă de îndrep­tare,ne facem datoria să arătăm ţarei şi acest ultim act de tes­­umanitate şi de slugărnicie faţă de străini. Sfinx Chestia dobrogeană O nouă delegaţie de dobrogeni a ve­nit la Bucureşti, cu un memoriu colo­sal, plin de fapte îngrozitoare. Nu e cea dinţii, cum nu va fi nici cea de pe ur­mă. De 21 de ani faptul se repetă ne­contenit, cu o monotonie in rele care iţi dă de gindit. Ultima delegaţie şi ultimul memoriu încarcă de cele maî negre păcate sufle­tul prefectului Nnnip ;^ , ii r-C za de cele mai monstruoase :a­buzuri şi ilega­lităţi. De 21 de ani toţi prefecţii au fost acuzaţi la fel, şi cu toţii s’au schimbat. Răul s’a împuţinat el ? De loc. Să presupunem că prefectul Neniţescu va fi înlocuit in urma pantahuzei d-lor Poenaru, Gealicof, Petrof, etc., şi primarul Leonida Sterea va cădea. Ei bine, va veni un alt prefect, şi vom vedea­ aceleaşi acuzaţii reinoindu-se, şi în I­c de pantahuzi d-lui Poenan o­­pozănt in contra d-lui Neniţescu pre­fect, şi Leonida Sterea primar, vom vedea o delegaţie cu altă pantahuză, nu contra prefectului ca şi a primaru­lui Poenaru de pildă, delegaţie condusă de fostul primar Leonida Sterea. Şi aşa mai departe, la infinit. Probează oare aceasta ca reclamanţii n’au dreptate ‘? Doamne fereşte. Eu cred că au cu toţii dreptate, că răul e foarte profund, foarte cumplit şi că cu toţii il comit, fie­care la m­itul lui. Ce s­lufie să-î găsim? Una şi bună: intrarea Dobrogeî in dreptul comun. Numai aci poate fi salvarea, cind tei­­b rog Că va avea reprezentanţii ei in parlament, cind ca va fi accesibilă tu­turor libertăţilor de cari ne bucurăm nu;—cazul Adevărului nu treime să ne descurajeze—, controlul va fi mai mare, răspunderile mai uşor de stabilit, dreptatea mai uşor de împărţit. Regimurile speciale nu pot produce nici un bine. O experienţă de 21 de ani, ne-a probat-o cu prisosinţă Să încercăm și cu dreptul comun. Războiul anglo-african Locotenentul-colonel englez Car­­leton, comandantul pușcașilor irlan­dezi, făcut prizonier de buri în lupta de la Ladysmith. j­i; pi mi................I li ■ I MIM «iii; mp in­a—«■te A se ved­ea in pag. II şi III diferite articole de reportaj şi importantele telegrame ale co­respondenţilor noştri speciali cu privire la războiul anglo­­african, etc. -----' ■'■■■ -.Till CARNETUL IUEU Trupele străine Anul acesta mai mult ,ca in tot­­dea­una se abat asupra ţărei noastre numeroase trupe de actori străini. Lucrul acesta nu poate să fe con­siderat ca bind fără importanţă. Tru­pele acestea ridică sume enorme din ţară şi împiedică propăşirea teatre­lor noastre. Edibeiile de teatru din ţară se reduc la simple localuri de închiriat şi nu se mai pot forma trupe stabile, iar acele cari sunt deja formate işi duc viaţa cu multă greutate. Ar trebui să se facă o deosebire intre diferiţii actori cari vin in Bu­cureşti. înţeleg foloasele pe care le putem trage din reprezentaţiile unui Mound­-Sully sau ale unei Case. A­­cestora să li se acorde cele mai mari avantagii. Dar nu vin numai artişti de aceştia. Pentru trupele bazate mimai pe speculă ar trebui să bm mai puţin generoşi. Comunele ar putea să pue taxe serioase cari sa servească de ajutor pentru formarea unui teatru popular sau cel puţin a unei orchestre a o­­raşului. In ori­ce caz ar­e timpul să se fixeze un maximum pentru preţurile pe cari le pun trupele străine. Nică­­eri nu se permite ca la noi, să se pue sute de lei preţul lojilor şi 20—­00 de lei stolul I-in. Şi noi ştim că artiştii au o parte mică din beneficiu, iar comisioanele şi tantiemele oameni­or de afaceri înghit partea cea mai mare. I. C. R. Joi 28 Octombrie 1899 TUTELA STRAINATATEI Condiţiile străinătăţei.— Ţară fără guvern.— Anularea credi­telor votate.—Noul impozite In perspectivă. Ara arătat Duminică prin ce primej­die a trecut ţara, cum am fost amenin­ţaţi cu protestarea bonurilor de tezaur la Londra şi la Paris, adică cu falimen­tul statului urmat imediat de acela al băncilor şi al particularilor, şi cum pri­mejdia a fost momentan înlăturată nu­mai excluziv prin intervenţia regelui, care a fost nevoit să se scoboare la o tirguială cu cămătarii ca să-şi salveze tronul ameninţat de controlul străină­tăţii. Vom arăta astăzi condiţiunile cu cari bancherii străini au primit prelungirea bonurilor de tezaur pe trei ani, cu o dobîndă, zice-se, de şase la sută. Prima condiţie a fost ca toate creditele votate de Cameră să fie anulate printr’un vot al Camerei. Guvernul va fi nevoit să se execute in primele zile ale sesiu­ne! parlamentare. Cu alte cuvinte Camera va fi silită să se dezică, şi mai ales să emită lin vot din ordinul străinătăţei. E un Început de control străin, încă dulce In formă şi exercitat de la distanţă. Prin urmare nu mai sintem­ stăpînî pe banii noştri. Străinătatea fixează ce credite putem vota, pe cari trebue să le anulăm, cum să ne administrăm a­­verea. Suntem deci pe povîrnişul care duce la pierderea independenţei reale, care duce la soarta Egiptului. O mică ina­­tenţie, o mică greşală încă, o neascul­tare, una singură, de ordinul străinătăţei, şi alunecăm in prăpastie cu iuţeala ful­gerului. Sint triumfuri cari te costă de mii de ori maî mult ca o înfringere ruşi­noasă. Acesta e cazul nostru. De mult profetizăm că guvernanţii noştri ne duc la peire. Profeţiile s’au realizat întoc­mai şi mult mai repede de­cît cre­deam. Ce fericiţi am fi fost să eşim profeţi mincinoşi 1♦ O concluzie pe care trebue s’o tra­gem imediat din evenimentele intim­­plate, e că nu maî avem guvern, că ţara se găseşte fără conducere, ca o casă pustie in care ori­care poate intra şi pune stăpînire. In adevăr, să ne închipuim pentru un moment că am fi avut un rege fără nici o trecere în străinătate, un rege care n’ar fi putut puna in balanţă nu­mele şi averea lui personală. Ce ne fă­ceam, ce deveneam in cazul acesta? Că­deam desigur şi imediat în halul Egip­tului. S’a demonstrat deci că oamenii cari ne guvernă n’au nici un credit moral şi material la străinătate, că pentr’inşii şi pentru dinşii străinătatea nu ne a­­corda nimic. Guvernul a fost tratat ca un vagabond oare­care, ca un pîrlit fără nici o trecere, ca un decavat care nici măcar la milă nu are drept. Cantacuzino-Valois, generalul Manu, Lahovary, pentru a nu pomeni de­cit numele cele pretinse ilustre, sint con­sideraţi in străinătate ca nedemni de cea mai mică încredere, ca nişte faliţi frauduloşi, cărora nu li se poate pre­lungi o poliţă, chiar cind se află în ca­pul unei ţări incă bogate, cu un tre­cut financiar ireproşabil. Fără intervenţia regelui nu se ştie ce se intimpla. Care va să zică regele ii aduce la pu­tere pe oamenii aceştia, regele ii men­ţine, regele le face împrumuturi, regele le împiedică protestul! De­sigur că regele nu face atit pen­tru lacheii lui, şi prin urmare trebue să-î stimeze mai puţin ca pe nişte la­chei. Iată, popor rominesc, halul in care ai ajuns, ca acei ce se zic stăpînitoriî tăi, să fie maî puţin in faţa străinătăţei şi a regelui, ca nişte lachei ordinari.’ Dacă nu roşeşti, dacă- ntr­­e doare pină in fundul sufletuliî, mai ţine-i la putere, popor rominesc. Ia cazul acesta însă lasă-ţî de-o parte mîndria şi fala, nu te maî prenumăra în rîndurile neamu­rilor mari şi de nobilă origină. * Să revenim la ordinul străinătăţei. Pe lingă anularea creditelor, care a fost poruncită făţiş, s’a mai dat să se înţe­leagă guvernului că e necesar să vie cu noi impozite precum şi cu economii budgetare. Altmintrele, fiind dată extrema lui slăbiciune, guvernul n’ar fi îndrăznit să intre pe aceste căi. Dar dacă e ordin de sus, de la Berlin... Cu toată ruşinea pe care o îndurăm, trebue să recunoaştem că străinătatea ne impune lucruri rezonabile, adică de­­acelea de cari avem nevoe. Un singur lucru face rău­ străinătatea — dacă e vorba să ne punem în poziţia Egiptului, să ne punem pe de-antregul — că nu­ ne-a impus şi schimbarea guvernului. In principiu sunt bune ordinele ei, dar cine să le execute cum trebuie? Aci e aci. De noi nu maî vorbim, că nu mai avem nici o iluzie de pierdut şi nici o rușine mai mare de suferit, pentru noî măsura o plină,— dar Ber­linul crede că nu se expune la grave deziluzii cu slujitorii lui de astăzi din Rominia? Fi-vor ei capabili să săvâr­şească ce li s’a poruncit? Avem două indicii cari ne fac să cre­dem că nu’s in stare să execute nimic. Să le expunem. * Mai intii în ce privește economiile budgetare, domnilor de la Berlin—fiind­că de aci înainte cu d-voastră avem de discutat asemenea materii—guvernul le face prost. Am auzit că in loc să su­prime fondurile secrete, să suprime fa­vorurile şi întreţinerea reptilelor, in loc să reducă lefurile mari, să suprime diur­nele, să tae din hoţii, să ne scape de pildă de inutilii subprefecţi, etc., guver­nul nostru—trebue incă să-l numin ast­fel ?—, vrea să suprime din micii func­ţionari şi să reducă lefurile cele mici. Nu zic că nu va rezulta o economie şi pe calea aceasta, dar ia vedeţi ce se va întîmpla, domnilor de la Berlin. Pen­tru a face cite­va milioane economii pe calea asta, trebuesc sacrificaţi zeci de mii de slujbaşi. Ce se vor face ei? De­sigur că agenţi electorali ai opoziţiei, manifestanţi pe strade, mânuitori de bi­te şi de cărămizi—precedentul există— tulburători ai ordinei publice mai pe scurt. Aşa-i că se duce guvernul pe copcă? Ca să nu vă fure nu se poate, că nu mai găsiţi altul la fel, pot să vă asi­gur, eu unul din profeţii cari profeti­zează just de la o vreme încoace. * In ce priveşte impozitele noul nu ştim ce va face guvernul. Ca să ne închi­puim că va apuca pe căile bune, nu ne vine a crede; va recurge, de­sigur, la impozite odioase şi rău­ aşezate. Atunci iar va fi revoluţie la Bucureşti, iar ca de guvernul. ■Iată ce supunem respectuos noilor stă­­pini pe cari ni i-au dat d-nii Canta­cuzino, Manu, Lahovary et comp. Ca unii ce se pretind înţelepţi şi au atita putere asupră-ne, să hotărască. I. Teodorescu Ssîatmna literara — «Istonia Bucureştilor» d© Jon­­neson-Gion — Acum cinci ani citeam într’o re­vistă romînească un protest contra însărcinăreî date d-lui Gion de către primăria Capitalei de a lucra o mo­nografie istorică asupra Bucureştiu­­lui. Şi atunci am rîs de acel invi­dios care sub masca unui obscur pseudonim cuteza a lovi în d. Gion, iar azi văd că nu merită nici a se zîmbi măcar de zisele acelui domn care cerea să se dea această lu­crare altui scriitor. Cine oare mai bine ca d. Gion putea, într’adevăr, să scrie o istorie a oraşului Bucureşti ? D. Gion mun­cea de ani întregi şi,­ cînd primăria l’a însărcinat cu scrierea eî, d-sa a­­vea deja o parte din material strîns. Şi azi d. Ionnescu-Gion răspunde clevetitorilor de eri printr’un superb volum de peste 800 de pagini, vo­lum în care apar strălucind talentul şi cunoştinţele vaste ale autorului. Să rezumăm acum în scurt capitolele Istoriei Bucureştilor. I. Bucureştii pînă la 1500.—In a­­cest capitol viguroasa pană a d-lui Gion ne face să retrăim în vremu­rile bătrîne ale cetăţeî noastre. Va­stele cunoştinţe ale autorului ajutate de frumosul său talent reconstruiesc înting trecutul nostru. II. Bucureştii de la 1500 la 1600.— In acest capitol se arată fazele de progres prin cari a trecut capitala noastră timp de o sută de ani, de­ la 1500 pînă la 1600. Bucureştiul în acest spaţiu trecea drept unul din­tre cele mai frumoase oraşe şi d-nul Gion reproduce zisele unor docu­mente din 1506, documente cari nu­mesc Bucureştii cu elogiosul nume de Minunatul scaun al Bucureştilor. La 1596 şi 1597 însă tătarii pradă Bucureştiul şi d-nul Gion cu stilul său­ colorat redă în pagini admirabile groaza acelor năvăliri. III. Bucureştii de la 1600 pînă la 1700.—Mihai-Viteazul moare şi Bu­­cureştiul intră într’o fază teribilă, în care lâncezeala cea mai mare se u­­neşte cu grozave prădăciuni. Dar să lăsăm pe autor să ne povestească: moare, omorit mişeleşte pe cimpia­ Turdei. Bucureştii il pling şi se pling şi pe ei înşişi, cânî, în nici una din epocele cunoscute de istorie, stare mai de­prins la oraşul lui Bucur nu fu ca aceasta, in care Bucureştii se chinu­­esc de la 1600 şi pină aproape de suirea pe tron a lui Matei-Basarab/* IV. Bucureştii de la 1700 pînă la 1800.—Năvălirile străine şi diferitele evenimente petrecute în Bucureşti formează subiectul acestui capitol. Aspectul Bucureştiulu­i era unul din­tre cele mai caraghioase în acest timp ; d-nul Gion îl descrie ast­fel: «Erau nostimi Bucureştii in timpul lui Mavrogheni ! Pe drumul Giurgiului plecau surghiun peste Dunăre Ianache Vornicul Moruri, Sem­nat logofătul Ghica, Tudorache pa­harnicul, Nicolae banul Brincoveanu, Dumitraşcu vornicul Racoviţă, Manolake vornicul Creţulescu, Costache logofătul Ghica, Dumitrache clucerul Fălcoianu şi Alexandru stolnicul Fanfară. «Pe drumul Braşovului eşiau­ din Bu­cureşti regimentele romineşti ale oştilor lui Mavrogheni, regimente comandate de spătarul loan Cantacuzino şi de Scarlat Gimpineatm cari nu puteau să sufere pe Mavrogheni». Acesta e aspectul Bucureştuiîuî : un oraş turburat şi mereu părăsit da cetăţenii lui de frunte. V. Curţile domneşti. — 146A— 1800. — In acest capitol se vorbe­şte despre curţile domneşti, şi se re­­înviază întreaga viaţă pompoasă a curţilor noastre domneşti, curţi în cari moravurile civilizate ale occi­dentului nu pătrunseseră în­că. VI. Mitropolia bucureşteană. — Istoricul complect al mitropoliei din Bucureşti este făcut în acest capitol cu o măestrie şi amănunţime rară. VII. Bisericile bucureştene. — Du­pă istoricul mitropoliei, d. Gion re­­zervează un lung şi frumos capitol bisericilor din Bucureşti. Ne vorbe­şte autorul despre biserica Antim, Stavropoleos, Radu-Vodă, Grecii, Bu­cur, Stella şi altele pe cari spaţiul nu-mi permite a la menţiona. VIII. Monăstirea sfintei Troiţe a lui Radu-Vodă. — 1560—1800. — In acest capitol se face istoricul ve­stitei monăstiri a lui Radu Vodă, azi părăsită şi înconjurată de internatul facultăţei de teologie. IX. Patriarhii, mitropoliţii şi epi­scopii greci la Bucureşti.— In acest capitol autorul arată că n’a fost an, de la luarea Constantinopolului şi pînă la 1800, în care să nu fi fost un patriarh, un mitropolit, un epi­scop grec ori de alt neam, dar tot­­dea­una ortodox în ţările române şi în special în Bucureşti, aceşti prea sfinţi călugări atraşi natural de nai­va pravoslavnicie a strămoşilor noştri. X. Dîmboviţa bucureşteană. — Au­torul explică etimologia cuvântului Dîmboviţa şi apoi face un frumos istoric al rîuluî care udă Bucureştii, rîu aşa de cîntat odinioară şi aşa de blestemat azi din cauza numeroase­lor colonii de microbi, colonii cari au nimicit faima cîntecului: Dîmboviţa apă dulce Cine o bea nu se mai duce. XL Mahalalele bucureştene. — Foarte interesam, este acest capitol în care se face istoricul mahalalelor Capita­lei cît şi al marelui foc din 1847, cînd Bucureştii au fost aproape di­struşi de flăcări. Stilul odobescian al d-lui Gion ne redă în culori vii teri­bilul incendiu de acum cinci­zeci şi doi de ani. XII. Pod­ul Calicilor.—D. Ionnescu- Gion face un frumos istoric al po­dului Calicilor și arată de unde s’a numit ast­fel această stradă. Maha­laua calicească sau podul Calicilor era cuprinsă în 1669, după cum se vede dintr’un hrisov dat în­­acest an de către Antonie-Vodă, între locurile mitropoliei și locurile lui Mihaiu-Vodă. XIV.Podul Tîrguluî le afară­—Ca­lea cea maî vechie din Bucureşti a fost podul cel vechiă al Tîrgoviştei; egal aproape în importanţă era şi podul Tîrguluî de afară; actele mo­­năstirei Stelea din­ veacul al XVI-lea vorbesc despre drumul cel mare, care duce la tîrgul din afară. XIV. Podul lui Șerban-Vod­ă (Bei- Ucului). Podul Beilicului sau calea Șerban-Vodă de azi a fost una din cele mai bîntuite de focuri în de­cursul veacului trecut. XV. Podul Mogoșoaei. — Calea Victoriei de azi, frecventata și high­­lif-a noastră cale, era la origină foarte modestă. După documentele pe cari d­-l Gion le-a cercetat, se arată că soţiile unor Mogoş, Pătru, Lilea, Pădure şi Moşu se numeau Mogoşoaele. «Numele de Mogoş, zice d-l Gion, era foarte râspindit în ţara romînească şi documentele ne arată pe un Mogoş, ca­­rnea Vladislav-Vodă in 1456 ii dă să stăpinească nişte patrioturi din Argeş. ..Mogoşeştii erau bogaţi şi stapineau lo­curi intinse in mahalaua Popeştilor. Un boer Mogoş a avut satul şi moşia de lingă Bucureşti; soţia sa, o femee renumită, a rămas văduvă ,şi stăpină multă vre­me pe moşia soţului ei şi a curiei de la Mogoşoaea. Bucureştii intinzindu-se pină la moşia eî, strada care trecea prin ea s’a numit Mogoşoaea». Astfel s’a numit podul Mogoşoaei, actuala cale a Victoriei, mult iubita şi frecventata uliţă a Bucureştiuluî. XVI. Comerţul bucureştean.—In­teresant capitol în care se vorbeşte despre istoria comerţului din trecu­tul Bucureştilor. XVII. Hanurile Bucureştilor.—Au­torul începe să ne vorbească mai întii despre hanul Sf Gheorghe-Nou, despre care veselnicul Anton Pann zicea : Sfîntul Gheorghe acest han mare. Era maî bine să nu fi fost De­cît să aducă la fie­care Nădejdi deşerte de adăpost. Apoi autorul face istoricul hanu­lui Marie (Dacia de azi), Constan­­tin-Vodă, Colţer, al lui Zamfir, al Filipesculuî şi altele. XVIII. Frumoasele arte la Bucu­reşti pină la 1800.—Puternicul ta­lent al d-lui Ionnescu-Gion, unit cu vastele cunoştinţe ce posedă, ne-a schiţat în acest capitol al Istoriei Bucureştilor activitatea artistică a romînilor în trecut; e un capitol admirabil, capitol care face să re­­iasă şi mai în relief proza frumoasă a autorului. XIX. Istoria militară a Bucure­ştilor pînă la 1800■ —Opera d-nului Gion ar fi fost incomplectă fără a­­cest capitol, în care cititorul poate compara ce am fost şi ce sîntem ca putere militară. XX. 1Bucureştii în timpul revolu­­ţiunei franceze.—Sublimele idei ale revoluţiunei franceze pătrunseseră şi la noi; d-l Gion arată cum prin­cipiile de la 89 fuseseră pricepute de noi şi în ce stare se aflau Bu­cureştii în 1789 şi pe timpul ucide­re! lui Ludovic al XVI-lea. XXI. Boale, spitale, doftori în Bu­cureşti pînă la 1800.­—Frumoase pa­gini cuprinde acest capitol, în care se descrie vremea cînd Bucureştii erau prada ciumei, pe care poetul poporan o zugrăveşte astfel: O cloanţă învenina­tă, Cu pielea pe trup uscată, Şi cu părul despletit, Tot cu şerpi împleticit. XXII: Din viaţa bucureştenilor pînă la 1800. — Viaţa stupidă şi stăpînită de trindăvia orientală for­mează subiectul acestui interesant capitol. XXIII: Cîrmuirea bucureşteană.— Este titlul capitolului ultim al lu­­crărei d-lui Gion, capitol în care se descrie întreaga cîrmuire bucure­şteană cu relele şi slăbiciunile eî. Colecţiunea splendidă a d-lui G. Manu, documentele din arhiva sta­tului, documentele Academiei, pre­cum şi toate documentele familiilor cari au­ jucat un rol însemnat în istoria Capitalei noastre au fost con­sultate da către d. Gion în intere­sul lucrărei sale. Ilustraţiunile cari împodobesc a­­ceastă lucrare sunt la înălţimea tex­tului, ast­fel că Istoria Bucureştiului este o carte ce va face epocă în li­teratura noastră. D. Ionnescu Gi­on cu o sîrguinţă şi cu o răbdare carac­teristica adevăratului savant, a cules încet încet tot materialul necesar şi­ astăzi a terminat o lucrare colosa-­ lă, atît ca muncă cît şi ca valoare ştiinţifică. Citind opera d-sale, imediat vezi ,• că lucrarea este făcută de un băr­bat cu pricepere, de un savant. In totul domneşte ordinea; stilul este curgător, frumos şi bogat in expre­­siuni colorate, cari ne zugrăvesc în­­tr’un mod viu trecutul. Pe lingă aceste calităţi indiscu­tabile, fondul este ţesut numai pe documente, şi aceste documente sunt adînc cercetate, au fost bine dise­cate de către id. Ionnescu-Gion. Istoria Bu­cureştu­lui este o lu­crare menită să umple un larg gol şi în acelaşi timp să mai întărească credinţa noastră — de altmintrelea destul de fundată — că d. Gion­ Io­­­nescu este un fruntaș între istoricii noștri. Salon

Next