Adevěrul, octombrie 1899 (Anul 12, nr. 3661-3689)
1899-10-28 / nr. 3687
Anul XII —No. 3687. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAXI Abonamente Un an Șase luni Trei luni In tară ...... 30 leî 15 lei 8 lei In s':i'ăin State. . 50 „ 25 „ 13 IO bani în toată țara JI5 „ „ străinătate Un număr vechiă bani 20 Anunciuri Linia pagina IY Lei, ........ 0.50 ban ■ o ttl íj • • • •. ■ I . • 2.— „ BIROURILE ZIARULUI 11.—Strada Sărindar— 11 TELEFON In orîce caz mai rău ca acum nu va putea fi. Ne mirăm insă că dobrogenii nu-1 cer cu inzistență. Ar trebui să înceapă. Noi sintem gata să-i secundăm. Index. WHWjttwe ■ ■ ■——*IMTWITIHIfflirc"“...............- - ■ DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Hegek şi partidele Ultimele evenimente politice urmate în ţară după moartea lui Ion Brătianu şi Lascar Catargiu, dovedesc pe deplin că nu mai avem partide. Chiar sub Ion Brătianu, partidul liberal se fracţionase şi, graţie acestei fracţionări, în 1888 auevenit conservatorii la putere. întruă moartea acestuia, şefia d-luî Sturdza a fost fatală liberalizmului şi faptului fracţionărei lui în trei grupuri se datoreşte a doua a lui cădere. In ceea ce priveşte pe conservatori, ii vedem acum ce au devenit după moartea şefului care şi el cu greu mai ţinea disciplinate rîndurile armatei sale. Acuma junimiştii au abandonat pe conservatori şi chiar in rîndurile acestora nedisciplina colege, bătrînii se văd lăsaţi la o parte şi se ridică cu indignare contra tinerilor, cari şi aceştia sînt roşi de ambiţiuni personale mici. Rezultatul se vede: avem un guvern ridicol şi odios, tip de incapacitate, guvern de încurcă lume, mai prejos de toate guvernele trecute, aşa de jos căzut şi de lipsit de vrednicie, că nu mai este un mister pentru nimeni, că bonurile noastre de tezaur ar fi fost protestate la Londra, cum sunt protestate poliţile Epocei, dacă nu intervenea personal regele şi dacă ţara nu era să fie silită la noi umiliri. Regele se vede ajuns în acest stadiu, ca după treizeci şi trei de ani de domnie, nu se mai poate folosi de toate ficţiunile constituţionale ca să p destepinească ţara. Ii trebuiau două partide, cari alternîndu-se la putere, să dea iluziune ţăreî că există viaţa politică şi cu ajutorul acestor două paravane el să o stăpînească, ca un rege absolut, fără însă a l i se vedea sforile şi fără ca ţara să simtă prea mult că este conduşii de un pui singur. Pentru a se line la adăpost după guverne, regele a refuzat totdeauna să dea puterea fie unei personalităţi marcante dar fără de partid, fie unei grupări care ar eşi din cele două partide politice zise istorice. Totuşi azi lucrurile au ajuns aşa că informaţiunea lor veche partidele acestea sunt aduse la complectă descompunere, aşa că nu mai pot da guverne serioase regelui şi el este silit să se descopere, să intervină personal, cum a făcut cu împrumutul,ori să schimbe la fiecare şase luni cite un guvern. Atunci se pune întrebarea de ce suveranul nu o rupe cu trecutul, de ce nu face apel la grupările desfăcute de vechile partide ? Ţara, ştiut este, că devine cum voieşte guvernul, adecă ceea ce voieşte regele. Ea în docilitatea ei ar asculta perfect şi de jurîniiat, de pildă şi de drapelişti, dacă regele i-ar chema in putere pe unii sau pe alţii. Mai mult încă, dacă o simplă personalitate în afară de partide, ar lua puterea, desigur că imediat şi-ar creea şi un partid şi, făcind alegerile, ţara va fi cu el, căci ţara nu se schimbă niciodată, ci rămine constant guvernamentală. Această încercare ar arăta poate şi mai mult că tot sistemul nostru constituţional este o minciună, l’ar aduce la absurd; dar ni se pare, că aşa emn a manevrat regele timp de treizeci şi trei de ani, trebuia fetal să ajungă aici şi e de mirare, cum incă ezită să facă ceea ce e o consecinţă firească a liniei sale de conduită inpotriva parlamentarizmului și constituționalizmului, contra realizărei cărora el a luptat din răsputeri. Const. IVUlie. DIN FUGA CONDEIULUI La «pain see»! Kopiii ozmniii», proţlii îji ncOunii slnt supuşi la tot felul de pedepse : la „pain see“, la genunchi, să nu iasă la plimbare, să nu mănânce prăjituri la masă, etc. Tot aşa a păţit şi guvernul actual faţă de bancherii străini. Aceşti bancheri s’au hotărit ca să dea parale guvernului sub tot felul de condiţii precum : guvernul să puie impozita noui, să scadă lefurile funcţionarilor, să reducă subvenţia reptilelor, să nu mai organizeze devastarea ovreilor, miniştrii să nu mai mănînce la Capşi, ci pe la Zdrafon ori la Ghiţă Berbeci, etc., etc. In curînd o să-l vedem pe guvern pus și la „pain sec“! Vas. COTIDIANE CIUDATI Nu se pare curios, nu se pare ciudat ca intr’un an atit de rau și atit de sărac, cind criza bîntue pe toată lumea, cind nu sint afaceri, cind nu sint parale, să se abată atitea turneurî artistice asupra Capitalei ? Nici odată n’am pomenit atîta belșug'. Duse, Mounet-Sully, Galipaux, Quartetul ceh, Tedorina, Birseasca, Adalbe Mitkovschi, trupa dramatică din Vicin, Carlotta Feliciani, etc., etc. Şi,ceea ce este mai nostim e că da- şi nici unul artist nu’î merge bine, nici unul nu se descurajază, iar impresarii dau năvală înainte. Iată un caz foarte ciudat! DEZMINŢIRE Un ziar guvernamental a publicat ştirea că d-1 Eugen Stătescu ar fi dezaprobat campania Voinţei Naţionale în chestia finului; la această notiţă Voinţa răspunde că e autorizată de d-1 Stătescu ca să declare cum că d-sa nu dezaprobă de loc campania Voinţei. In orice ţară din lume incidentul ar fi fost închis; la noi, nu. La noi intervine un alt ziar guvernamental pentru ca să ocărască pe d-l Stătescu că de ce să dea această dezminţire. Şi după aceea numitul ziar guvernamental spune şi o droaie de prostii. Inutil să mai lămurim că e vorba de Epoca, Stop. Războiul anglo-african Comandantul bur Botha, luptător celebru și tragadv fără seamăn, cunoscut incă din războiul pentru independență de la 1880, omorit la Kimberley de englezi. Împrumut cu condiţii Astă vară cabinetul Cantacuzino nu, voit să facă împrumutul, sub cuea nu voeşte să'l facă în Conlcţiunî mai rele de, cit a fost ultimul împrumut al liberalilor. Oamenii cu judecată au dezaprobat acest ambiţ fără rost, însă mulţi spuneau■: „Dacă guvernul nu voeşte să facă împrumutul acuma, pe semne că are motive să creadă că la toamnă îl poate face în condiţii mai bune* După ce guvernul a refuzat să facă împrumutul cu 1 la sută mai scump decit liberalii, a refuzat un al doilea împrumut în condiţii de dobîndă ceva mai aspre, iar argumentul a fost acelaşi: „ Un guvern conservator nu trebuie să se lase maî prejos decît liberalii''. Acuma guvernul a găsit bani... în sfîrşit ! De cît, în ce condiţii nî ?... Oamenii cari n'aîi vroit să facă împrumutul cu 5 la sută, găsindu'l că e prea nefavorabil, acuma au ajuns să’l facă cu condiţii, adică au ajuns să primească epitropia bancherilor din Berlin can n'au acceptat noade bonuri de tezaur de cît cu condiţiunea ca guvernul romín să se supune unui program impus de dinşiî. Şi guvernul romín... s’a supus. Graţie incapacităţii guvernului conservator, ţara este supusă uneia dintre cele mai sîngeroase umilințe. Dragoș. Ediţia «» seară Slugi străinului Am arătat Duminică pe larg cum consulul romin din Ismail s’a pus in slujba unui poliţist rus, pentru a ’i da concursul statului romin in potriva a două femei cari voiau să ’şi caute dreptate. Aceste două femei, de naţionalitate rusă, voiau să meargă la Moscova ca acolo să poată să facă lumină asupra naţionalităţii lor rusă. Ei bine, nconsulul romin din Ismail Stamatiade, in loc să dea ajutorul său acestor două nenorocite — mama şi bica—s’a pretat infamiei, ca să ceară de la guvernul român, un paşaport pentru «două franceze». Cu ajutorul acestui paşaport, cele două doamne au fost ridicate cu forţa şi trecute in Rominia, unde riscă să moară de foame. Zadarnicele s’au adresat d-lui Lahovary, ministrul de afaceri străine, zadarnic au bătut la toate uşile cetind dreptate, nimeni nu le-a ascultat, nimeni nu le-a făcut dreptate, în potriva acestui consul român, ajutor de poliţist rus. E natural că ar fi o copilărie să sperăm că notiţa noastră va face ca guvernul să ’şi dea seamă de infama inutilă ce s’a făcut şi să revoace in două-zecî şi patru de ore pe acest funcţionar romin care se pretează la ticăloşiile poliţiştilor ruşi. Totuşi, fără speranţă de îndreptare,ne facem datoria să arătăm ţarei şi acest ultim act de tesumanitate şi de slugărnicie faţă de străini. Sfinx Chestia dobrogeană O nouă delegaţie de dobrogeni a venit la Bucureşti, cu un memoriu colosal, plin de fapte îngrozitoare. Nu e cea dinţii, cum nu va fi nici cea de pe urmă. De 21 de ani faptul se repetă necontenit, cu o monotonie in rele care iţi dă de gindit. Ultima delegaţie şi ultimul memoriu încarcă de cele maî negre păcate sufletul prefectului Nnnip ;^ , ii r-C za de cele mai monstruoase :abuzuri şi ilegalităţi. De 21 de ani toţi prefecţii au fost acuzaţi la fel, şi cu toţii s’au schimbat. Răul s’a împuţinat el ? De loc. Să presupunem că prefectul Neniţescu va fi înlocuit in urma pantahuzei d-lor Poenaru, Gealicof, Petrof, etc., şi primarul Leonida Sterea va cădea. Ei bine, va veni un alt prefect, şi vom vedea aceleaşi acuzaţii reinoindu-se, şi în Ic de pantahuzi d-lui Poenan opozănt in contra d-lui Neniţescu prefect, şi Leonida Sterea primar, vom vedea o delegaţie cu altă pantahuză, nu contra prefectului ca şi a primarului Poenaru de pildă, delegaţie condusă de fostul primar Leonida Sterea. Şi aşa mai departe, la infinit. Probează oare aceasta ca reclamanţii n’au dreptate ‘? Doamne fereşte. Eu cred că au cu toţii dreptate, că răul e foarte profund, foarte cumplit şi că cu toţii il comit, fiecare la mitul lui. Ce slufie să-î găsim? Una şi bună: intrarea Dobrogeî in dreptul comun. Numai aci poate fi salvarea, cind teib rog Că va avea reprezentanţii ei in parlament, cind ca va fi accesibilă tuturor libertăţilor de cari ne bucurăm nu;—cazul Adevărului nu treime să ne descurajeze—, controlul va fi mai mare, răspunderile mai uşor de stabilit, dreptatea mai uşor de împărţit. Regimurile speciale nu pot produce nici un bine. O experienţă de 21 de ani, ne-a probat-o cu prisosinţă Să încercăm și cu dreptul comun. Războiul anglo-african Locotenentul-colonel englez Carleton, comandantul pușcașilor irlandezi, făcut prizonier de buri în lupta de la Ladysmith. ji; pi mi................I li ■ I MIM «iii; mp ina—«■te A se vedea in pag. II şi III diferite articole de reportaj şi importantele telegrame ale corespondenţilor noştri speciali cu privire la războiul angloafrican, etc. -----' ■'■■■ -.Till CARNETUL IUEU Trupele străine Anul acesta mai mult ,ca in totdeauna se abat asupra ţărei noastre numeroase trupe de actori străini. Lucrul acesta nu poate să fe considerat ca bind fără importanţă. Trupele acestea ridică sume enorme din ţară şi împiedică propăşirea teatrelor noastre. Edibeiile de teatru din ţară se reduc la simple localuri de închiriat şi nu se mai pot forma trupe stabile, iar acele cari sunt deja formate işi duc viaţa cu multă greutate. Ar trebui să se facă o deosebire intre diferiţii actori cari vin in Bucureşti. înţeleg foloasele pe care le putem trage din reprezentaţiile unui Mound-Sully sau ale unei Case. Acestora să li se acorde cele mai mari avantagii. Dar nu vin numai artişti de aceştia. Pentru trupele bazate mimai pe speculă ar trebui să bm mai puţin generoşi. Comunele ar putea să pue taxe serioase cari sa servească de ajutor pentru formarea unui teatru popular sau cel puţin a unei orchestre a oraşului. In orice caz are timpul să se fixeze un maximum pentru preţurile pe cari le pun trupele străine. Nicăeri nu se permite ca la noi, să se pue sute de lei preţul lojilor şi 20—00 de lei stolul I-in. Şi noi ştim că artiştii au o parte mică din beneficiu, iar comisioanele şi tantiemele oamenior de afaceri înghit partea cea mai mare. I. C. R. Joi 28 Octombrie 1899 TUTELA STRAINATATEI Condiţiile străinătăţei.— Ţară fără guvern.— Anularea creditelor votate.—Noul impozite In perspectivă. Ara arătat Duminică prin ce primejdie a trecut ţara, cum am fost ameninţaţi cu protestarea bonurilor de tezaur la Londra şi la Paris, adică cu falimentul statului urmat imediat de acela al băncilor şi al particularilor, şi cum primejdia a fost momentan înlăturată numai excluziv prin intervenţia regelui, care a fost nevoit să se scoboare la o tirguială cu cămătarii ca să-şi salveze tronul ameninţat de controlul străinătăţii. Vom arăta astăzi condiţiunile cu cari bancherii străini au primit prelungirea bonurilor de tezaur pe trei ani, cu o dobîndă, zice-se, de şase la sută. Prima condiţie a fost ca toate creditele votate de Cameră să fie anulate printr’un vot al Camerei. Guvernul va fi nevoit să se execute in primele zile ale sesiune! parlamentare. Cu alte cuvinte Camera va fi silită să se dezică, şi mai ales să emită lin vot din ordinul străinătăţei. E un Început de control străin, încă dulce In formă şi exercitat de la distanţă. Prin urmare nu mai sintem stăpînî pe banii noştri. Străinătatea fixează ce credite putem vota, pe cari trebue să le anulăm, cum să ne administrăm averea. Suntem deci pe povîrnişul care duce la pierderea independenţei reale, care duce la soarta Egiptului. O mică inatenţie, o mică greşală încă, o neascultare, una singură, de ordinul străinătăţei, şi alunecăm in prăpastie cu iuţeala fulgerului. Sint triumfuri cari te costă de mii de ori maî mult ca o înfringere ruşinoasă. Acesta e cazul nostru. De mult profetizăm că guvernanţii noştri ne duc la peire. Profeţiile s’au realizat întocmai şi mult mai repede decît credeam. Ce fericiţi am fi fost să eşim profeţi mincinoşi 1♦ O concluzie pe care trebue s’o tragem imediat din evenimentele intimplate, e că nu maî avem guvern, că ţara se găseşte fără conducere, ca o casă pustie in care oricare poate intra şi pune stăpînire. In adevăr, să ne închipuim pentru un moment că am fi avut un rege fără nici o trecere în străinătate, un rege care n’ar fi putut puna in balanţă numele şi averea lui personală. Ce ne făceam, ce deveneam in cazul acesta? Cădeam desigur şi imediat în halul Egiptului. S’a demonstrat deci că oamenii cari ne guvernă n’au nici un credit moral şi material la străinătate, că pentr’inşii şi pentru dinşii străinătatea nu ne acorda nimic. Guvernul a fost tratat ca un vagabond oarecare, ca un pîrlit fără nici o trecere, ca un decavat care nici măcar la milă nu are drept. Cantacuzino-Valois, generalul Manu, Lahovary, pentru a nu pomeni decit numele cele pretinse ilustre, sint consideraţi in străinătate ca nedemni de cea mai mică încredere, ca nişte faliţi frauduloşi, cărora nu li se poate prelungi o poliţă, chiar cind se află în capul unei ţări incă bogate, cu un trecut financiar ireproşabil. Fără intervenţia regelui nu se ştie ce se intimpla. Care va să zică regele ii aduce la putere pe oamenii aceştia, regele ii menţine, regele le face împrumuturi, regele le împiedică protestul! Desigur că regele nu face atit pentru lacheii lui, şi prin urmare trebue să-î stimeze mai puţin ca pe nişte lachei. Iată, popor rominesc, halul in care ai ajuns, ca acei ce se zic stăpînitoriî tăi, să fie maî puţin in faţa străinătăţei şi a regelui, ca nişte lachei ordinari.’ Dacă nu roşeşti, dacă- ntre doare pină in fundul sufletuliî, mai ţine-i la putere, popor rominesc. Ia cazul acesta însă lasă-ţî de-o parte mîndria şi fala, nu te maî prenumăra în rîndurile neamurilor mari şi de nobilă origină. * Să revenim la ordinul străinătăţei. Pe lingă anularea creditelor, care a fost poruncită făţiş, s’a mai dat să se înţeleagă guvernului că e necesar să vie cu noi impozite precum şi cu economii budgetare. Altmintrele, fiind dată extrema lui slăbiciune, guvernul n’ar fi îndrăznit să intre pe aceste căi. Dar dacă e ordin de sus, de la Berlin... Cu toată ruşinea pe care o îndurăm, trebue să recunoaştem că străinătatea ne impune lucruri rezonabile, adică deacelea de cari avem nevoe. Un singur lucru face rău străinătatea — dacă e vorba să ne punem în poziţia Egiptului, să ne punem pe de-antregul — că nu ne-a impus şi schimbarea guvernului. In principiu sunt bune ordinele ei, dar cine să le execute cum trebuie? Aci e aci. De noi nu maî vorbim, că nu mai avem nici o iluzie de pierdut şi nici o rușine mai mare de suferit, pentru noî măsura o plină,— dar Berlinul crede că nu se expune la grave deziluzii cu slujitorii lui de astăzi din Rominia? Fi-vor ei capabili să săvârşească ce li s’a poruncit? Avem două indicii cari ne fac să credem că nu’s in stare să execute nimic. Să le expunem. * Mai intii în ce privește economiile budgetare, domnilor de la Berlin—fiindcă de aci înainte cu d-voastră avem de discutat asemenea materii—guvernul le face prost. Am auzit că in loc să suprime fondurile secrete, să suprime favorurile şi întreţinerea reptilelor, in loc să reducă lefurile mari, să suprime diurnele, să tae din hoţii, să ne scape de pildă de inutilii subprefecţi, etc., guvernul nostru—trebue incă să-l numin astfel ?—, vrea să suprime din micii funcţionari şi să reducă lefurile cele mici. Nu zic că nu va rezulta o economie şi pe calea aceasta, dar ia vedeţi ce se va întîmpla, domnilor de la Berlin. Pentru a face citeva milioane economii pe calea asta, trebuesc sacrificaţi zeci de mii de slujbaşi. Ce se vor face ei? Desigur că agenţi electorali ai opoziţiei, manifestanţi pe strade, mânuitori de bite şi de cărămizi—precedentul există— tulburători ai ordinei publice mai pe scurt. Aşa-i că se duce guvernul pe copcă? Ca să nu vă fure nu se poate, că nu mai găsiţi altul la fel, pot să vă asigur, eu unul din profeţii cari profetizează just de la o vreme încoace. * In ce priveşte impozitele noul nu ştim ce va face guvernul. Ca să ne închipuim că va apuca pe căile bune, nu ne vine a crede; va recurge, desigur, la impozite odioase şi rău aşezate. Atunci iar va fi revoluţie la Bucureşti, iar ca de guvernul. ■Iată ce supunem respectuos noilor stăpini pe cari ni i-au dat d-nii Cantacuzino, Manu, Lahovary et comp. Ca unii ce se pretind înţelepţi şi au atita putere asupră-ne, să hotărască. I. Teodorescu Ssîatmna literara — «Istonia Bucureştilor» d© Jonneson-Gion — Acum cinci ani citeam într’o revistă romînească un protest contra însărcinăreî date d-lui Gion de către primăria Capitalei de a lucra o monografie istorică asupra Bucureştiului. Şi atunci am rîs de acel invidios care sub masca unui obscur pseudonim cuteza a lovi în d. Gion, iar azi văd că nu merită nici a se zîmbi măcar de zisele acelui domn care cerea să se dea această lucrare altui scriitor. Cine oare mai bine ca d. Gion putea, într’adevăr, să scrie o istorie a oraşului Bucureşti ? D. Gion muncea de ani întregi şi, cînd primăria l’a însărcinat cu scrierea eî, d-sa avea deja o parte din material strîns. Şi azi d. Ionnescu-Gion răspunde clevetitorilor de eri printr’un superb volum de peste 800 de pagini, volum în care apar strălucind talentul şi cunoştinţele vaste ale autorului. Să rezumăm acum în scurt capitolele Istoriei Bucureştilor. I. Bucureştii pînă la 1500.—In acest capitol viguroasa pană a d-lui Gion ne face să retrăim în vremurile bătrîne ale cetăţeî noastre. Vastele cunoştinţe ale autorului ajutate de frumosul său talent reconstruiesc înting trecutul nostru. II. Bucureştii de la 1500 la 1600.— In acest capitol se arată fazele de progres prin cari a trecut capitala noastră timp de o sută de ani, de la 1500 pînă la 1600. Bucureştiul în acest spaţiu trecea drept unul dintre cele mai frumoase oraşe şi d-nul Gion reproduce zisele unor documente din 1506, documente cari numesc Bucureştii cu elogiosul nume de Minunatul scaun al Bucureştilor. La 1596 şi 1597 însă tătarii pradă Bucureştiul şi d-nul Gion cu stilul său colorat redă în pagini admirabile groaza acelor năvăliri. III. Bucureştii de la 1600 pînă la 1700.—Mihai-Viteazul moare şi Bucureştiul intră într’o fază teribilă, în care lâncezeala cea mai mare se uneşte cu grozave prădăciuni. Dar să lăsăm pe autor să ne povestească: moare, omorit mişeleşte pe cimpia Turdei. Bucureştii il pling şi se pling şi pe ei înşişi, cânî, în nici una din epocele cunoscute de istorie, stare mai deprins la oraşul lui Bucur nu fu ca aceasta, in care Bucureştii se chinuesc de la 1600 şi pină aproape de suirea pe tron a lui Matei-Basarab/* IV. Bucureştii de la 1700 pînă la 1800.—Năvălirile străine şi diferitele evenimente petrecute în Bucureşti formează subiectul acestui capitol. Aspectul Bucureştiului era unul dintre cele mai caraghioase în acest timp ; d-nul Gion îl descrie astfel: «Erau nostimi Bucureştii in timpul lui Mavrogheni ! Pe drumul Giurgiului plecau surghiun peste Dunăre Ianache Vornicul Moruri, Semnat logofătul Ghica, Tudorache paharnicul, Nicolae banul Brincoveanu, Dumitraşcu vornicul Racoviţă, Manolake vornicul Creţulescu, Costache logofătul Ghica, Dumitrache clucerul Fălcoianu şi Alexandru stolnicul Fanfară. «Pe drumul Braşovului eşiau din Bucureşti regimentele romineşti ale oştilor lui Mavrogheni, regimente comandate de spătarul loan Cantacuzino şi de Scarlat Gimpineatm cari nu puteau să sufere pe Mavrogheni». Acesta e aspectul Bucureştuiîuî : un oraş turburat şi mereu părăsit da cetăţenii lui de frunte. V. Curţile domneşti. — 146A— 1800. — In acest capitol se vorbeşte despre curţile domneşti, şi se reînviază întreaga viaţă pompoasă a curţilor noastre domneşti, curţi în cari moravurile civilizate ale occidentului nu pătrunseseră încă. VI. Mitropolia bucureşteană. — Istoricul complect al mitropoliei din Bucureşti este făcut în acest capitol cu o măestrie şi amănunţime rară. VII. Bisericile bucureştene. — După istoricul mitropoliei, d. Gion rezervează un lung şi frumos capitol bisericilor din Bucureşti. Ne vorbeşte autorul despre biserica Antim, Stavropoleos, Radu-Vodă, Grecii, Bucur, Stella şi altele pe cari spaţiul nu-mi permite a la menţiona. VIII. Monăstirea sfintei Troiţe a lui Radu-Vodă. — 1560—1800. — In acest capitol se face istoricul vestitei monăstiri a lui Radu Vodă, azi părăsită şi înconjurată de internatul facultăţei de teologie. IX. Patriarhii, mitropoliţii şi episcopii greci la Bucureşti.— In acest capitol autorul arată că n’a fost an, de la luarea Constantinopolului şi pînă la 1800, în care să nu fi fost un patriarh, un mitropolit, un episcop grec ori de alt neam, dar totdeauna ortodox în ţările române şi în special în Bucureşti, aceşti prea sfinţi călugări atraşi natural de naiva pravoslavnicie a strămoşilor noştri. X. Dîmboviţa bucureşteană. — Autorul explică etimologia cuvântului Dîmboviţa şi apoi face un frumos istoric al rîuluî care udă Bucureştii, rîu aşa de cîntat odinioară şi aşa de blestemat azi din cauza numeroaselor colonii de microbi, colonii cari au nimicit faima cîntecului: Dîmboviţa apă dulce Cine o bea nu se mai duce. XL Mahalalele bucureştene. — Foarte interesam, este acest capitol în care se face istoricul mahalalelor Capitalei cît şi al marelui foc din 1847, cînd Bucureştii au fost aproape distruşi de flăcări. Stilul odobescian al d-lui Gion ne redă în culori vii teribilul incendiu de acum cincizeci şi doi de ani. XII. Podul Calicilor.—D. Ionnescu- Gion face un frumos istoric al podului Calicilor și arată de unde s’a numit astfel această stradă. Mahalaua calicească sau podul Calicilor era cuprinsă în 1669, după cum se vede dintr’un hrisov dat înacest an de către Antonie-Vodă, între locurile mitropoliei și locurile lui Mihaiu-Vodă. XIV.Podul Tîrguluî le afară—Calea cea maî vechie din Bucureşti a fost podul cel vechiă al Tîrgoviştei; egal aproape în importanţă era şi podul Tîrguluî de afară; actele monăstirei Stelea din veacul al XVI-lea vorbesc despre drumul cel mare, care duce la tîrgul din afară. XIV. Podul lui Șerban-Vodă (Bei- Ucului). Podul Beilicului sau calea Șerban-Vodă de azi a fost una din cele mai bîntuite de focuri în decursul veacului trecut. XV. Podul Mogoșoaei. — Calea Victoriei de azi, frecventata și highlif-a noastră cale, era la origină foarte modestă. După documentele pe cari d-l Gion le-a cercetat, se arată că soţiile unor Mogoş, Pătru, Lilea, Pădure şi Moşu se numeau Mogoşoaele. «Numele de Mogoş, zice d-l Gion, era foarte râspindit în ţara romînească şi documentele ne arată pe un Mogoş, carnea Vladislav-Vodă in 1456 ii dă să stăpinească nişte patrioturi din Argeş. ..Mogoşeştii erau bogaţi şi stapineau locuri intinse in mahalaua Popeştilor. Un boer Mogoş a avut satul şi moşia de lingă Bucureşti; soţia sa, o femee renumită, a rămas văduvă ,şi stăpină multă vreme pe moşia soţului ei şi a curiei de la Mogoşoaea. Bucureştii intinzindu-se pină la moşia eî, strada care trecea prin ea s’a numit Mogoşoaea». Astfel s’a numit podul Mogoşoaei, actuala cale a Victoriei, mult iubita şi frecventata uliţă a Bucureştiuluî. XVI. Comerţul bucureştean.—Interesant capitol în care se vorbeşte despre istoria comerţului din trecutul Bucureştilor. XVII. Hanurile Bucureştilor.—Autorul începe să ne vorbească mai întii despre hanul Sf Gheorghe-Nou, despre care veselnicul Anton Pann zicea : Sfîntul Gheorghe acest han mare. Era maî bine să nu fi fost Decît să aducă la fiecare Nădejdi deşerte de adăpost. Apoi autorul face istoricul hanului Marie (Dacia de azi), Constantin-Vodă, Colţer, al lui Zamfir, al Filipesculuî şi altele. XVIII. Frumoasele arte la Bucureşti pină la 1800.—Puternicul talent al d-lui Ionnescu-Gion, unit cu vastele cunoştinţe ce posedă, ne-a schiţat în acest capitol al Istoriei Bucureştilor activitatea artistică a romînilor în trecut; e un capitol admirabil, capitol care face să reiasă şi mai în relief proza frumoasă a autorului. XIX. Istoria militară a Bucureştilor pînă la 1800■ —Opera d-nului Gion ar fi fost incomplectă fără acest capitol, în care cititorul poate compara ce am fost şi ce sîntem ca putere militară. XX. 1Bucureştii în timpul revoluţiunei franceze.—Sublimele idei ale revoluţiunei franceze pătrunseseră şi la noi; d-l Gion arată cum principiile de la 89 fuseseră pricepute de noi şi în ce stare se aflau Bucureştii în 1789 şi pe timpul ucidere! lui Ludovic al XVI-lea. XXI. Boale, spitale, doftori în Bucureşti pînă la 1800.—Frumoase pagini cuprinde acest capitol, în care se descrie vremea cînd Bucureştii erau prada ciumei, pe care poetul poporan o zugrăveşte astfel: O cloanţă înveninată, Cu pielea pe trup uscată, Şi cu părul despletit, Tot cu şerpi împleticit. XXII: Din viaţa bucureştenilor pînă la 1800. — Viaţa stupidă şi stăpînită de trindăvia orientală formează subiectul acestui interesant capitol. XXIII: Cîrmuirea bucureşteană.— Este titlul capitolului ultim al lucrărei d-lui Gion, capitol în care se descrie întreaga cîrmuire bucureşteană cu relele şi slăbiciunile eî. Colecţiunea splendidă a d-lui G. Manu, documentele din arhiva statului, documentele Academiei, precum şi toate documentele familiilor cari au jucat un rol însemnat în istoria Capitalei noastre au fost consultate da către d. Gion în interesul lucrărei sale. Ilustraţiunile cari împodobesc această lucrare sunt la înălţimea textului, astfel că Istoria Bucureştiului este o carte ce va face epocă în literatura noastră. D. Ionnescu Gion cu o sîrguinţă şi cu o răbdare caracteristica adevăratului savant, a cules încet încet tot materialul necesar şi astăzi a terminat o lucrare colosa- lă, atît ca muncă cît şi ca valoare ştiinţifică. Citind opera d-sale, imediat vezi ,• că lucrarea este făcută de un bărbat cu pricepere, de un savant. In totul domneşte ordinea; stilul este curgător, frumos şi bogat in expresiuni colorate, cari ne zugrăvesc într’un mod viu trecutul. Pe lingă aceste calităţi indiscutabile, fondul este ţesut numai pe documente, şi aceste documente sunt adînc cercetate, au fost bine disecate de către id. Ionnescu-Gion. Istoria Bucureştului este o lucrare menită să umple un larg gol şi în acelaşi timp să mai întărească credinţa noastră — de altmintrelea destul de fundată — că d. Gion Ionescu este un fruntaș între istoricii noștri. Salon