Adevěrul, iulie 1900 (Anul 13, nr. 3925-3955)
1900-07-22 / nr. 3946
Anii XIII-# No! 3946. fondator ALEX. V. BELDIIkIxV Abonamente Un n In țară . .... . . 30 lei In o^răinătate. . 50 n Șase luni 15 lei 25 „ IO bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechi, 20 bani BIROURILE ZIARULUI M ;! ?! • . - ____ tit4 li. —B i *’ »I» Să lindar ; ■ •. TELMFOlf V*rv.. .• «• ’?■ Or J*' Simbătg 22 iufie 1900 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Anunciuri funia pagina IY Lei.................. . . 0.50 ban ^ ......................... 2,*~ *» tl Revoluția în Rusia. - jîtentat contra Șahului Piriei DEMNITATEA NATIONALA Editia de dimineastt Vederi din Roma Palatul regal din Roma (Quirinatul), care a fost reședința obicinuită a regelui Umberto. COTIDIANE DOSARUL FÂNULUI! Ştiţi care a fost prima grijă a d-luî Filipescu, succedînd d-luî Fleva ca ministru la departamentul domeniilor ? A instituit o comisiune de anchetă, care a şi plecat azi la Budapesta, pentru a..... complecta dosarul finului ! Aceasta ca un fel de avis d-luî Fleva! ..... Și cu toate acestea, micul dictator va jura Înaintea statue! lui Mihai Viteazul că numai din dragoste pentru d. Fleva a trimis la Pesta să se complecteze dosarul finului! Cohabitaţiunea junimistoconservatoare , rol atit de preponderent, a devenit atit de indispensabil, că fiecare îşi dă seama că slăbiciunea acestui guvern este lipsa din el a d-luî Tache Ionescu şi duşmănia sa tacită acum, pe faţă miine, cind împunsăturile ce i se dau acum vor deveni lovituri. Lupta pentru șefie în partidul conservator este deschisă. Faptul unirei cu junimiștii nu o va face să înceteze, ci din potrivă o va descatena, căci nucul dictator pozează deja în eroul zilei, în salvatorul partidului, in viitorul sef al ramurei conservatoare a partidului junimisto-conservator, dacă n’o fi aspirind chiar şi la şefia întregului partid, căci ambiţiunile nebunilor sunt profunde şi insondabile ca şi oceanul. In rezumat, noi nu credem în posibilitatea cohabitaţiunei junimiste conservatoare, în prima linie din motive de deosebire de caracter şi in a doua din cauză că partidul boeresc este în o aşa stare de putreziciune înaintată, că unirea cu junimiştii nu-i poate fi leac. In aşa condiţiuni manifestaţiunile exterioare nu preţuesc nici cu o poliţă protestată a ziarului d-luî Filipescu. Consiliile. Cluburile celor două fracţiuni conservatoare s’au contopit—şi pe lunea viitoare se dă ca sigură şi fuzionarea celor două Ziare cari pină maî erî se injurau şi se înțepau, iar acum devin acelaş trup şi acelaş suflet. Din punctul de vedere clar al manifestaţiunilor exterioare s’ar putea zice că unirea s’a făcut şi ca fraţii inamici de erî, grupaţi intr’un singur mănunchiu, prezintă ţârei şi regelui un guvern şi un partid întregit. Cu toate aceste manifestaţiuni exterioare, fie ne permis să nu fim de loc optimişti asupra acestei uniri. Partidul conservator are în el germenele descompunerei şi orî-cît s’ar bate toba, orî-cit s’ar contopi ziarele unele cu altele, orîcît s’ar desfiinţa unul sau altul din cluburile partidului, nu va trece multă vreme şi din nou simptomele discordiei se vor ivi. Pentru observatorul politic in prima linie nu poate fi îndoială că intre conservatori şi junimişti există deosebiri şi de temperament şi de procedeul şi de obiceuri. Conservatorul n’are idei ci instincte şi acelea instincte sînt sălbatice şi se manifestează prin acte de violenţă cu atit mai condamnabile cu cît sînt mai fără de folos. Junimiştii din potrivă sunt un partid de idei, o grupare cupretenţiuni apusene. Intre ambele tabere deosebirea se va ivi la prima ocaziune şi se va ivi de sigur prin vreun scandal, pentru că e dat boerului conservator a se naşte, a trăi şi a muri tot cu scandal.... Și apoi, cind partidul conservator este reprezentat in guvern prin Nicu Filipescu, tipul omului După incartada d-nului Brodrick, în Camera engleză, ni se semnalează obrăznicia guvernului unguresc, care își permite să ne adreseze note diplomatice asupra afacerilor noastre interne. Trebue să facem o fundamentală deosebire între cele ce discută și critică ziarele streine şi între amestecul guvernelor străine. Ziarele sînt libere să zică ce vor, pe drept sau pe nedrept, căci nu reprezintă decît pe particularii ce le scriu, după cum și noi avem, ca ziare, tot dreptul de a critica precum ne place afacerile interne ale ţărilor străine. Cu guvernele însă se schimbă socoteala. criminal după Lombroso Şi intervenţia lor nu e numai puţin Garcalo, e uşor de prevăzut gere a demnităţii noastre naţionale, că ce s’a întîmplat la 1895 se dar şi o atingere a independenţei ţării. A o suferi este a crea un precedent din cele maî primejdioase. Guvernul d-luî Carp, dacă e adevărat că i s’au adresat note nepermise din Viena, avea, ca primă datorie, să întoarcă misiva de unde a pornit, fără nici un alt răspuns, deocamdată. Maî ales Austro- Ungaria trebue scurtată de nas ori de cîte ori se obrăzniceşte, căci ea e mai puţin în drept ca ori care alta să ne adreseze note jignitoare pentru demnitatea noastră naţională. Dacă d. Marghiloman n’a procedat astfel, ci a primit să stea de vorbă pe o chestie interioară cu Viena, apoi atunci guvernul acesta îşi inaugurează traiul sub aceleaşi urîte auspicii ca şi cel trecut. Sperăm că ziarele oficioase ne vor da desluşiri satisfăcătoare asupra acestui punct, va repeta şi la 1900. Presupunînd insă că junimiştii şi conservatorii vor trăi ca în Arcadia ferice, uniţi şi îndrăgostiţi unii de alţii, e o altă bubă care va face să piară această alcătuire politică. Conservatorii au venit în asociaţiune cu junimiştii, bolnavi, purtînd germenul descompunerei în corpul lor. Ce însemnează în adevăr cearta de la şefie dintre d-nul Tache Ionescu şi Niculae Filipescu ? E oare cu putinţă de crezut că un guvern din care d. Tache Ionescu este eliminat in chipul ruşinos în care a fost, să aibă o viaţă durabilă ? Fostul ministru de finanţe a avut in partidul conservator un CUVINTE FATALE! Baltazar, ultimul rege al Babiloniei, după o cumplită orgie, a avut halucinaţia că o mină invizibilă scrie pe zidurile Babilonului cuvintele: Mane taekel ufarsin, cari însemnau sfîrşitul regatului său. Babilonia guvernamentală de azi se va termina şi ea, căci pe zidurile ei o mină invizibilă a scris fatalele cuvinte: Manu, Take... ufarsin, adică o să-i joace farsa !! Snop. Retragerea d-lor Cantacuzino şi Olănescu Răspunderea şefului partidului — la faţa parlamentului. — însemnătatea retragere! d-luî Olănescu. — D-nii Carp şi Filipescu responsabili. Evenimente externe, pe de o parte, iar pe de altă parte vacanţa, au făcut ca două ştiri politice —retragerea d-luî Cantacuzino din şefia partidului conservator şi a d-luîOlănescu, ministru de interne, din guvern — să rămînă oarecum numai in sferele politice, deşi am fost singurii cari le-am înregistrat la timp. Am căutat acum să vedem pină la ce punct sint exacte aceste ştiri şi ce caracter trebue să atribuim celor două evenimente anunţate. Am avut şansa să putem afla, in mod indirect, de la chiar unul din miniştrii din fostul guvern, amănunte asupra acestor evenimente, menite să devie curind o realitate. In adevăr, conservatorii băştinaşi stau cu miinile încrucişate şi privesc îngroziţi cum d. Carp dictează o serie de măsuri şi prepară un stoc de reforme, fără a consulta întru nimic pe «şeful» partidului — măcar de ochii lumei—şi necum pe alţi din conservatorii fruntaşi.Astfel s’a ridicat întrebarea : ce rol mai are «şeful» tuturor conservatorilor ? Mai mult: nu numai că e cu desăvirşire desconsiderat, lipsit de orice influenţă în guvern, pus în ridicula poziţiune de a se lupta pină şi pentru menţinerea unui prefect in judeţul său (Prahova), dar în ziua cind guvernul va fi făcut o buletă—şi o va face cit de curind, graţie prezenţei în sinul său a d lui Filipescu !—în ziua aceea «şeful» partidului va fi scos la iveală, solidarizat şi făcut răspunzător! Cu alte cuvinte, va avea toate ponoasele, fără a avea şi foloasele. Explicindu-se aceasta d-luî Gantacuzino, d-sa a găsit astfel şi o explicare pe lingă dorinţa sa intimă de a se retrage definitiv din şefia partidului. Ceea ce îngrijeşte mai ales pe d. Cantacuzino sint dezagrementele ce fatal va intimpina cind i se va pune candidatura la prezidenţia Camerei. D. general Manu ’i-a declarat formal că va vota in contra sa. D. Take Ionescu probabil... se va abţine ! Iar în Camera... va fi o adevărată debandadă. Toate bineînţeles se vor sparge in capul «şefului». Pe de altă parte actualul ministru de interne, d. Olănescu, pare a vedea că i se creiazi o poziţiune falsă in partid, făcindu l, pe d-sa, care a Întrunit sufragiile tuturor conservatorilor la alegerea de preşedinte al Camerei in seziunea trecută, să apară ca unul ce a primit capitularea in faţa d-luî Carp. Fără a voi să facă ostilităţi d-lu' Carp, actualul ministru de interne profită de faptul că nu e tocmai in bune disposițiuni de sănătate pentru a motiva astfel retragerea sa din cabinet. Însemnătatea politică a acestui act nu va putea răminea însă nimănui ascuns. Faptul general care se constată e că din ce in ce mai mult conservatorii încep să vadă mai clar in ce situaţiune i-a adus fuziunea, aşa cum a ticluit-o d. Filipescu şi se pregătesc a-şi degaja răspunderea pentru rezultatele ce va da atit în sinul partidului cit şi in sinul parlamentului. * Chestiuni grele şi delicatece* rezolvări; d. Carp dă unele soluţiuni cu totul străine modului de a vedea al partidului conservator. — E bine, îşi zic conservatorii, să-l lăsăm să facă cum ştie, fiindcă cu drept cuvint ar putea zice : dacă mi-aţi dat guvernul, lăsaţi-mî mina liberă. Totodată insă e bine ca noi conservatorii să ne degajăm din timp ele răspunderea actelor acestui guvern, precum d. Carp a avut grija să se dezcă cu totul de actele guvernului trecut. Răspunderea s’o impartă d-niî Carp și Filipescu. Partidul conservator trebue să stea rezervat, fiindcă împrejurările îi vor impune încă noul răspunderi. Indiscret Datoria guvernului în urma faptelor incontestabile rezultate din ancheta ziarului «Voinţa Naţională» şi prin care se constată în mod pozitiv că: 1) Ziarul Epoca, prin uneltirile patronului său, a impus, cu ajutorul poliţiei, o grevă prin care să suprime ziarul «Adevărul»; 2) Că acelaş ziar a Încasat in acest scop, după propria mărturisire a fostului prefect Algiu, bani din fondurile secrete ale poliţiei — toată lumea se Întreabă cum un ziar, care a fost dovedit că a comis asemenea infamante fapte, mai continuă să sfideze publicul cu apariţia sa ? Cea mai elementară datorie de satisfacţiune pentru morala publică trebuia, immediat după, primul articol apărut la «Voinţa Naţională», să dicteze guvernului ca să prdioce ziarului descalificat al d-lui Fililescu declaraţiunea că va înceta să apară. DIN FUGA CONDEIULUI Crima noastră Epoca a găsit în fine în potriva Adevărului un teribil cap de acuzaţiune. Ce credeţi amimé ? Că dă informaţii mai puţine şi mai mincinoasă decît însăşi Epoca. — Nu. Că, pentru a lovi în alt ziar, a cerut ajutorul brutal al poliţiei şi a mai şterpelit din fondurile secrete ce i s’au pus la dispoziţie în acest scop ? — Nix. Că face abonaţi cu bîta şi obţine anunciuri prin ameninţarea cu procese de contravenţie ? — Ioc. Că face şantagii publicînd ştiri calomnioase în privinţa unor reputate case de comerţ? — Aşi! Astea sînt floare la ureche, mici păcate pentru cari Epoca s’ar arăta foarte indulgentă. Ea ne impută ceva de mii de ori mai grozav, mai odios, mai criminal: ne reproşează cu indignare că... ne-am permis să avem succes și cu prilejul ultimelor evenimente la ordinea zilei. Trist, dar... adevărat. Jovial. CARNETUL MEU »Vai mie!“ O telegramă anunţă că ultimele cuvinte ale nefericitului rege Umberto au fost: „Vai mie !“. Un rege care moare cu aceste cuvinte pe buze e un rege desbrăcat de tot ce e purpură, de tot ce e mărire, de tot ce e vanitate aci pe pămînt. „Vai mie“ e exclamaţia omului adînc nenorocit, a omului care ştie că avea de trăit o singură viaţă, aceea de pe pămînt, şi că această viaţă i se stinge. „Vai mie“ e exclamaţia de durere, de milă pentru propria ta fiinţă şi acesta nu e egoism, ci sentimentul celei mai desnădăjduite nenorociri omeneşti. Oricite dureri are in ea viaţa — şi nefericitul rege Umberto numai triumfuri şi noroc n’a avut în tot timpul domniei sale— totuşi sunt rari oamenii cari în momentul morţeî să nu regrete această viaţă. Filosofia asupra vieţei şi morţei o facem cind ne credem în destul la adăpost. In momentele supreme însă, slaba minte şi biata inimă se apropie de ce se simt omeneşte mai legate : de o soţie, o mamă, un frate sau o soră adorată, de puţinele mulţumiri intime ce vor înceta şi ele odată cu stingerea sărmanei vieţi — şi atunci, rege sau cerşetor, te doare şi-ţi vine pe buze exclamaţia etern omenească: „Vai mie "! E. D. F. A se vedea in corpul ziarului: INMORMINTAREA LUI UMBERTO Revoluţia in Rusia de Sud atentatul contra Sahului Persiei *Cj-fXiANC CHESTIA ZILE] O audienţă la ministrul domeniilor /d-l ministru ai domeniilor: Ei, eu ce vă pot servi ? Ţigănuşii: Am venit să ne dai dreptul nostru, boiarule! Cei IT- lei încasaţi pentru noi de la poliţie, pe cind făceam grevă la domnu Costică Mitrea!..... Armatele aliate spre Peking Aliaţii au luat ofensiva.—împrejurările la cari se produce faptul.—Complicaţiile din partea Germaniei.—Soluţia chestiei chineze. In sfirşit a sosit depeşa pe care întreaga lume civilisată o aştepta cu cea mai vie nerăbdare : armatele aliate au părăsit Tien-Tinul îndreptindu - se spre Peking, mergînd să salveze pe nenorociţii asediaţi acolo, dacă e adevărat că maî trăesc. S’au purtat frumos comandanţii, au fost oameni de cuvint! Au afirmat că în ziua de 1 August st. n., orî-ce ar fi şi s’ar întimpla, ei vor porni spre Peking. Zis şi făcut,—trupele au pornit la tanc. Pe ziua de erî ele erau deja la 18 mile dincolo de Tien-Tin. Chiar dacă n’ar străbate decit 20 de chilometri pe zi, in trei zile vor fi in capitala Chinei, cel mai tirziu. Așa dar peste 3—1 zile groaznicul mister se va lumina In fine. Una din cele mai mari tragedii ale istoriei va fi cunoscută pină in cele mai mici amănunte. Corpul expediţionar n’are de intimpinat alte greutăţi in drumul lui de cît greutatea de a străbate o cimpie încă desfundată de ultimile inundaţii şi de a-şî lua cu sine toate merindele necesare, căci nu va întilni decit pustiul în cale-i. E foarte puţin probabil că va avea să întilnească o resistenţă prea mare sub zidurile Pekingului. Deja se anunţă că Curtea imperială, cea oficială sau cea revoluţionară, nu se spiune, se pregăteşte să fugă, să se strămute mai înăuntrul ţărei. Ultimele evenimente au confirmat în totul prevederile noastre. Noi am zis că depeşile şi ştirile tîrzii cari asigurau că miniştrii sint in viaţă şi protejaţi de Curtea imperială, se explicau prin aceea ce vice-regii şi mandarinii de pe coaste, speriaţi de victoriile relativ uşoare ale armatelor aliate, începuseră să abandoneze speranţa in triumful final al lui Tuan şi al boxerilor, şi au încercat să se pue bine cu lumea civilizată, găsind să treacă ştirile din Peking. Intrarea armatelor aliate in Capitala Chinei ne va lămuri dacă ştirile erau adevărate sau erau numai nişte simple manopere. Pină acum toate probabilităţile sint că-s adevărate, că miniştrii şi o parte din gărzile lor trăesc. Punctele negre sint acum din partea lumei civilizate. Neînţelegerile de cari ne-am temut par a se accentua. După cite se ştie corpul expediţionar e compus in majoritate din japonezi si englezi, cari merg mină in mină. Ei n’au aşteptat nici măcar sosirea ajutoarelor ruseşti pentru a lua ofensiva. Una din pricinile cari au grăbit pornirea asupra Pekingului, afară de gravitatea situaţiei de acolo şi de urgenţa necesară, e că Germania părea hotărită să opereze singură. Sunt probe că împăratul Wilhelm hotărise ca expediţia germană să debarce la Kiao-Cen şi de acolo să plece un marş forţat asupra Pekingului, pe motiv că Germania fiind Cea mai lovită şi mai insultată prin asasinarea ministrului ei, trebuia să-şi capete cea d’initiu şi singură satisfacţie, pen- '. tru ca chinezii să nu creadă* că avea nevoe de concursul celor-l’alte puteri spre a se face respectată și temută. Atunci englezii şi japonezii au luat-o Înainte. Chiar ultimul discurs al lui Wilhelm, discurs de o violenţă ne maipomenită, pronunţat in faţa soldaţilor ce se imbarcau pentru China la Bremerhaven, e o probă că Germania ar avea tendinţa să lucreze singură. In adevăr, e curios ca împăratul să se dedea la asemenea violenţe de limbngiu, să recomande soldaţilor lui de-a întrece în sălbătăcie pe Huni, fără ca să fi avut un scopascuos. De aceea soluţia chestiei chineze apare din ce in ce mai anevoioasă, mai gravă. Neînţelegerile dintre puteri, chiar de n’ar favoriza pe chinezi, căci repedea expediţie pornită din Tien-Tin, oricum ar fi evenimentele ulterioare, va fi suficientă ca să-l aducă la respect şi supunere, pot da insă naştere la conflicte cu mult mai grave decit cele de pe teritoriul chinez, la conflicte cari ameninţă să se rezolve în Europa. Sgomoteie despre un războiu internaţional reiaţi conzistenţă, probă interpelarea făcută guvernului englez in Camera comunelor asupra posibilităței Angliei de a se apăra in contra unui atac. Ad. Instantanee din cafenea BĂTRÎNUL MISTERIOS Păşeşte cu un picior. Al doilea neputind rămîne pe loc caută să-l ajungă pe cel-l’alt. Intre picioare şi candil presupunem că există un trup. Capul se termină printr’un coş lung şi îngust. Se zice că ar fi un cilindru. Faţa se compune... din o pereche de ochelari fixaţi pe un nas ce ar putea servi de felinar unei loooultive şi sub care fumegă ic permanenţă o ţigară. Fumul ridicindu-se m sus, sa pare mai probabil că ese pe coşul ce acoperă capul. O barbă albă însă te aduce la realitate şi te sileşte să recunoşti ei eşti în faţa unui om, îl urmăresc de opt zile regulat, ba seara fix e la cafenea. Chelnerul îi aduce „şvarţul* şi apoi un braţ de gazete nemţeşti“: „Frankfurter-Zeitung“, „Pester Lloyd*, „Berliner Tageblatt“, „Neue Freie Presse“, „Extrablatt“, Freundenblatt“, „Wiener Tageblatt“, „Bu- Jrheeter Tageblatt “, etc., etc. Işî aşează bine ochelarii şi începe cu „Frankfurter Zeitung“. Sunt orele 9. Scoate creionul din buzunarul jiletceî, apleacă jurnalul pe masă şi scrie pe el, în colţ lingă dată, un cuvint. Apoi pune gazeta pe un scaun, lingă el. Urmează „Pester-Lloyd“. Sînt 9 şi jum. Scoate iarăşi creionul, moaie vîrful pe limbă şi scrie din nou... un cuvînt. Apoi aşează „Pester-Lloyd“-ul peste „Frankfurter, Zeitung“. Urmează „Berliner Tageblatt“... Ora 10... creionul... scrie un cuvînt... pune „Berliner Tageblatt“ peste „Pester-Lloyd“... In fine ora 12 noaptea... creionul scrie... un cuvînt şi pune „Bukarester Tageblatt“ peste „Wiener Tageblatt“. — Tal! Plăteşte şi pleacă : un picior se ţine de cel l'ait... Nu mă mai rabdă curiozitatea ! Ce înseamnă el cu creionul pe fiecare jurnal ? Mă apropiu şi iau o gazetă în mină şi citesc scris cu creionul: gelesen (adică : citit); pe a doua : gelelesen (citit); pe a treia : gelesen (citit)... Asta ca să nu uite şi să citească cumva de două ori aceeaşi gazetă!.. Miine seara vine iar. La 8 fix... Citeşte... Scoate creionul, înseamnă : „gelesen“ ! DOMNUL CU «MUŞTE La 3 p. m. trebuie să sosească; va sosi; a şî sosit ! — Naie! Moritz! Sinteţi nişte idioţi? Muşte ! Nu vedeţi? Muşte!... S’a întors şi a plecat. Peste cinci minute îl auziţi iarăşi: — Naie ! Moritz! Sînteţî nişte idioţi ! Daţi-mi patru farfurii. I se aduc patru farfurii. îşi întinde hîrtiile otrăvitoare. Apoi se plasează în cele patru colţuri ale cafenele!. La şoapte seara a terminat capuţinerul, îşi face vînt cu evantaliul de hîrtie şi strigă: — Nae ! Moritz! Farfuriile ! I se aduc ! Prima farfurie : 60. A doua: 48. A treia: 52. A patra 37. Total :197 — Nae! Moritz ! Ţal ! Sînteţî nişte idioţi. Aţi văzut ? 197 ! Se scoală foarte obosit şi pleacă. A doua zi, la 3 p. m. fix, e la postul său: — Nae! Moritz! Sînteţî nişte idioţî! N’aţî schimbat hîrtiile !... Muşte ! Muşte!.... «MASA DIN COLŢ» II cheamă.... „Masa din Colţ“ fiindcă „de opt ani de zile“ masa din colţ, de la 8—11 seara e a lui şi nimeni încă n’a îndrăznit sâ-i conteste dreptul acesta. Astă-seară e vorba ca grupul revoluţionar al „gingirliştilor“ să răstoarne o stare de lucruri, să exproprieze... „Masa din Colţ“. Dar şi grupul revoluţionar e în păr la masa din colţ şi pe ea stau înşirate şoapte „gingirliî“. La 8 fix orchestra începe marşul şi „Masa din Colţ“ îşi face apariţia, păşind în tact. Oroare şi blasfemie! Locul e ocupat ! Să fie cu putinţă ? Nu e oare o iluziune optică ? Cum ? Masa din colţ e ocupată ? La 8 fix ? — Nae ! Nae stă consternat în faţa lui... „Masa din Colţ“, care în enervarea degetelor e pe cale de a’şî smulge barbetele şi priveşte pe Nae şi mai consternat. Nae nu e vinovat. El a prevenit pe „gingirlişti“, s’a rugat chiar de el, a arătat că de opt ani de zile, de la 8.11 seara, local aparţine, din ....„Masa din Colţ.“ Dar în zadar , „gingirliştii“ foarte conştienţi de fapta lor voiau să desfiinţeze acest jus primi odipandis. „Masa din Colţ“ e postat acum înaintea „gingirliştilor.“ Toată cafeneaua e cu ochi! ţintă la el şi la cei şapte „gingirlişti“. O să iasă scandal!.. Cinci, zece, cincisprezece minute. Gingirliștii afectează că nici nu bagă de seamă. Proprietarul cafenelei a sosit și schimbă priviri disperate cu „Masa din Colț“, care e ameninţat să-şi distrugă barbetele.... întreaga cafenea e într-o emoțiune extraordinară.... — Oameni fără frica lui D-zeîi! strigă deodată, scrîşnind din dinţi. „Masa din Colţ“ către „gingirlişti“ ; se întoarce şi pleacă, pe cind la masa din colţ „gingirliştiî“ izbucnesc într’un hohot nebun.... A doua zi „Masa din Colţ“ a căpătat gălbinare ! AMOR PLATONIC Capuţiner ! Şvarţ pic de rom ! Şvarţ pic de lapte ! Mazagran! Ea trage cite o linie ca plaivazu la rubrica respectivă şi apoi ridică iarăşi ochii spre el. El soarbe şvarţul şi o soarbe şi pe ea... cu ochii. Şi ăsta are orele lui: de la 12 jum. pînă la 1 jum. p. m. o soarbe mereu, de trei lun! de zile, cînd cu pic de rom, cînd cu pic de lapte. Ea are în ochi ceva din farmecul unei cafele cu lapte. El poartă în colţul gurei melancolia unui capuţiner gol. Inimiile lor se înţeleg; sufletele lor compătimesc împreună. El îl trimite, din cînd în cînd, clătinînd cu graţie capul şi trimiţîn- du - un dublu „pic de rom“. El o consultă în cumpărarea unei perechi de ciorapi de la un comerciant ambulant. Ea suspină şi declară că i-ar trebui şi ei o pereche. Inimele lor se înţeleg; sufletele lor compătimesc împreună .Şi asta de trei luni de zile, în fiecare zi, de la 12 jum. pînă la jum. p. m. Cafeneaua s’a golit. Ultimul chelner așteaptă nerăbdător să se termine ca să poată pleca. Numai... el, la spatele unuia din jucători, nu-șî ia ochii de pe tabla de șah, par’c’ar aștepta să iasă,, numărul lui, la tragerea vr’unei loterii. De trei săptămînî, în fiecare seară vine, stă la spatele unuia din cei doi jucători și nu pleacă decît odată partida terminată. In astă-seară ultima partidă e înroză prin Moritz. Ea îi mulțumește.Încfbîntată rău. Durează de o oră: — Pac ! — Pac! — Șah-mat! — Mat! — Nu se poate ! — Ba se poate ! — Șarlatanie! — Să spună dumnealui ! — Da, să spună dumnealui! E apucat de ambele mîini, zguduit , să se pronunțe ca arbitru. Amîndoi adversarii așteaptă ca gura căscată sentința : — Pardon, eu nu mai privesc, dar nu cunosc jocul ! ALTUL La masa din fund șahiști! sînt la a unsprezecea partidă. E ora 1 noaptea. — Pac ! — Pac! — Pac! — Pac! răsună ne tabla da aah! — ! ?! ! Emil D. Fagure.