Adevěrul, ianuarie 1901 (Anul 14, nr. 4107-4135)

1901-01-24 / nr. 4128

Antii XIV— No 4128. FONDATOR AXJE5L. V. BEUDMANU A­bonamente Un a» Satt tutli Trtî Inni In t»r&............TSOlel 1B lei Sl5 In BtrSnn State. • BO „ 2b „ 18 „ IO bani in toată țara 15 ,9 99 străinătate Un număr vechi) 20 bani Mercur! 24 Ianuarie T9(Jl director politic V Oi­­s T. 91ILLE! Anunciuri Linia pagina IV Lei.................... 0.60 ban • » HI ....................... 2.— . . .-----------­BIROURILE ZIARULUI j li —Sir «da $ariadar-ll : ' • r telefon s fii Criza declarată: - Consfătuirea la d. Cantăcuzino Prea tirziu.! Simbătă, după întrunirea ma­jorităţilor, pe cind d. Carp îşi făcea apariţia in Cameră, un grup de partizani Ta întîmpinat cu aplauze furtunoase, iar d-sa a exclamat, surîzîndu-le ironic: — Prea tirziu ! Elî se colporta la Cameră ca guvernul, în disperare de cau­ză, e hotă­rit să întrebuinţeze următoarea manoperă pentru a dejuca planurile d-luî Take Ionescu, de a’l răsturna pe chestia noilor impozite : să pue faţă ’n faţă comitetul delega­ţilor ce-i este ostil, cu Camera. Dacă Camera dă dreptate gu­vernului, atunci se va spune că conflictul a fost între ea şi delegaţi, că guvernul a plutit pe de­asupra într’un senin con­­stituţionalism, lăsind factorii constituţionali să lucreze în de­plină libertate. O asemenea atitudine din partea unui guvern ar fi în­­tr’adevăr constituţională, dar vom zice d lui Carp: — Prea tirziu! Prea tirziu, căci la noi sis­temul constituţional a fost pînă într’atit falsificat în cit nimeni nu mai crede în realitatea lui; prea tirziu, fîind­că e ştiut as­­tă­zi că guvernele nu se con­duc după Constituţie şi după majorităţi ce isvorăsc din vo­inţa corpului electoral, ci după interesele şi vederile câtor­va şefi de bandă. Nu se poate introduce brusc sistemul constituţional sincer în mijlocul bizantinismului nos­tru, şi ori­ce încercare de acest soiu, făcută în actualele îm­prejurări, va fi luată de pu­­­blic, drept ce este, ca o sim­plă manoperă, nu ca o dorinţă sinceră de a împlinia moravu­rile constituţionale în Romînia. Iar dacă d-luî Carp­l a ve­nit cum­va mintea romînului cea de pe urmă, dacă d sa în­ţelege în fine că salvarea sa şi a ţarei stă în practica consti­tuţionalismului, atunci încă şi mai mult ii vom striga: — Prea tirziu! De­ altmintrelea lucrul e chiar cu neputinţă. Cine sunt mem­brii comitetului delegaţilor ? Aleşii Camerei, ai Camerei lu­­crînd în secţii. Apoi dacă de­putaţii au ales în secţii şase delegaţi din şapte ostili gu­vernului, pentru ce s’ar dezice in şedinţă publică ? Nici practica tîrzie a consti­­tuţionalizmului adevărat nu mai poate salva guvernul, căci Camera a trecut făţiş şi catego­ric de partea celeî­ l’alte bande. Greşala pe care o face d. Carp o fac şi adversarii săi. Asta va fi singura sa mîngiere. După cum d. Carp crede c’ar putea-o duce sau ar putea induce în eroare Coroana şi opinia publică retranşîndu-se în dosul unui constituţionalism pur, de­ asemenea d. Take Io­nescu şi ai săi cred că vor putea pune mina pe putere alegind că parlamentul îi vrea. Dar parlamentul nu contează. Fracţiunile, grupările de inte­rese ale citor­va şefi de bande, iată la ce se reduce sistemul. Şi cînd grupările acestea extra­­constituţionale sunt în ceartă,­in luptă, maşina nu mai poate merge. Dacă deputaţii îşi susţin de­legaţii aleşi de ei punind ast­fel guvernul în minoritate, sau dacă se dezic în şedinţă pu­blică, dînd majoritate guver­nului, lucrul n’are nici o im­portanţă. Importantul e că d-nii Carp, Cantacuzino, Take Ionescu, Fi­­lipescu, Panu, Maiorescu, Manu, etc., formează două bande ire­mediabil duşmane.­Asta-i Con­stituţia şi asta-i parlamentul. De va continua să se duş­mănească, indiferent cine va fi la putere, regimul trebue să cadă, fatal. Și e sigur că va cădea în curind. I. Teodorescu Criza conservatoare E greu­ a avea o idee exactă asupra situaţiunei. Toată lumea este de acord ofi d-nul Carp şi g­ust, Filipescu sunt sacrificaţi, dar fie-care îşi are soluţiunea sa RF­ ceea-ce priveşte rezolvirea crizei. Guvernul erî şi-a dat seama în chip de­finitiv cât trebue să se retragă. Comitetul delegaţilor nici n’a vrut sft stea la vorbă cu d. Carp. Ştirea care De venise erî la ora trei, că ar fi intervenit o înţelegere între d-nul Carp şi Cantacuzino în senzul ca guvernul să retragă legea patentelor, ştirea aceasta nu s’a confirmat. A fost clar intransigenţă şi dintr’o parte şi din sita—şi se dă ca sigura demisiunea gu­vernului pe ziua de azi. Unii conservatori insistă ca să nu se facă scandal zadarnic. Dacă e vorba că par­idul conservator nu-i în stare să dea o soluţiune crizei şi să guverneze în chip decent, este mai bine a se retrage cu de­­săvîrşire şi să lase locul liber partidului liberal. Pentru aceasta s’ar face un com­promis, un simulacru de înţelegere şi fără să intre în conflict cu parlamentul, guver­nul s’ar retrage de la putere şi ar reco­manda regelui pe­d Sturdza. Alţii însă au gnat de luptă. E ambi­ţiunea care vorbeşte. Aşa de pildă d. Nicu Filipescu, deşi a declarat cft pleacă în străinătate, nu poate să lase nepedepsită farsa ce i-a făcut-o d. T. Ionescu, ca răspuns la farsa ce i-a făcut d. Filipescu astă vară. Răzbunarea însă micul dictator poate să şi-o exerciteze In deosebite chipuri. Unul este a ajuta pe sub m­înft un nou guvern conservator cu d. Take Ionescu, pentru ca apoi, în cîte­va săptămini, să-l dea peste cap. Cam tot acest lucru ar voi şi junimiştii, pe cînd partizanii înţelepţi ai d-lui Take Io­­nescu înclină ca spre retragerea defini­tivă a partidului conservator, căci lecţia dată fiind micului dictator, scopul este ajuns. Intre aceste păreri şi soluţiuni, cine poate şti care va fi soluţiunea definitivă?.. Nu putem să ne pronunţăm, lăsî­m mai bine evenimentele să vorbească. hart­ia de seara REGELE VA AVIZA! Şedinţa comitetului delegaţilor.— Declaraţia d-hil­i­ P. Carp.— Răspunsul d-lui general Manu.— Vil alterca­­ţiuni Intre d-nul Filipescu şi Take Ionescu.— Regele va aviza 1 2 ziua de el! s’a anunţat, la des­chiderea Camertî, cam calmă. După lunga conferinţă care a avut loc în cabinetul preşedintelui consiliului în­tre d-nii Cantacuzino şi Carp, se puse în circulaţie svonul câ este oare­care speranţă că se va putea stabili o înţelegere şi că d. Carp va ceda ceva, măcar asupra patentelor. Svonul acesta n’a perzistat de­cît o oră, adică pînă cînd şi-a făcut a­­pariţia la Cameră de Take Ionescu. D-sa a văzut imediat pe delegaţii secţiunilor, a convorbit cu şeful con­servatorilor şi apoi, la ora 4, comi­tetul delegaţilor compus din d-nul general Manu, preşedinte, Take Io­nescu, Ioan Lahovary, Al. Budărău, Gr. Triandafil, M. Cantacuzino şi d-nul Palade, s’a întrunit în cabi­netul preşedintelui, în prezenţa tu­turor miniştrilor şi a şefului parti­dului conservator. Discuţia care a urmat a fost foarte vie şi s’a terminat chiar printr’o al­­tercaţiune violentă între d-nul N. Fi­pescu şi Take Ionescu. * D. P. P. Carp a cerut comitetului delegaţilor să pună la vot luarea în considerare a fie­cărui impozit în parte, căci la discuţia pe articole se vor vedea ce modificări se propun şi dacă acele modificări vor fi ra­ţionale, ele vor fi primite. Prin ur­mare guvernul vrea să ştie dacă de­legaţii n’au motive politice şi sînt de bună credinţă persistînd cu a­­titudinea lor faţă de aceste impozite. Dacă nu luaţi în consideraţie im­pozitele — termină d. Carp — atunci nu-mi rămîne de­cît să mă retrag de la putere şi miine voiu prezenta regelui demisia cabinetului. * D. general Manu luă cuvîntul, ca preşedinte al comitetului delegaţilor, şi răspunse d-lui Carp că are din partea secţiei care l’a ales un man­dat imperativ şi câ deci poate pune discuţia şi pe terenul politic şi pe terenul financiar. In ce priveşte însâ luarea ime­diată în consideraţiune a tuturor impozitelor, aceasta nu se poate a­­corda, de­oare­ce nu în toate sec­ţiunile şi nu toate impozitele s’au discutat. Deci, delegaţii nu le pot lua în consideraţie fără a se fi terminat discuţia. D. Carp a răspuns atunci că va expune astăzi regelui situaţia pen­tru a aviza.* De­şi comitetul delegaţilor se pro­nunţase categoric şi d. Carp ase­menea, totuşi continuă o vie discu­­ţiune în sinul adunăreî şi dintr’o parte şi dintr’alta se aruncau in­criminări. D. Nicu Filipescu, disperat de nestrămutata hotărîre a delegaţilor şi de atitudinea şefului conservato­rilor, care a tăcut în tot timpul discuţiei, se adresă în cele din urmă d-lui Take Ionescu, şi foarte ener­vat îi spuse: — Trebue stabilită răspunderea situaţiei ce s'a creat partidului con­servator şi aceasta repede, pentru ca să se ştie. D. Take Ionescu răspunse, foarte energic, că e gata pentru orî-ce ex­plicare şi că nici odată nu s’a ferit chid era vorba să se lămurească o situaţiune, să dea o explicare. * In mijlocul unei ferben mari con­sfătuirea se termină Ic­orp.­ G. D. Carp, înconjurat fiind la e­­şirea din Cameră de mai mulţi a­­miii, le-a spus: Regele va aviza mîine ! In privinţa desnodămintuluî a­­cestei crize perzistă tot aceleaşi svo­­nurî pe care le-am înregistrat erî. Mulţi conservatori sfint încredin­ţaţi că se va forma un nou, cabinet Cantacuzino. Partizanii actualului guvern spun însă că vor face tot posibilul pentru a împedica constituirea unui mit minister conservator, R. P. DIN FUGA CONDEIULUI O idee D-l Nicu Filipescu face sft sa rfispîn­­dească zgomotul ca, dacă va cădea ce la guvern, ne retrage pentru un an din viaţa politicft şi pleacă la Paris. Să ne permită micul Sarafoff să-î dăm o idee : De ce adică să plece aşa de de­parte, de ce sft cheltuiască banii romî­­neşti in afară ? Ar putea tot aşa de bine să trăiască retras în ţară. De pildă dacă ar mai face vre­o crimă, dacă ar mai o­­mori pe cine­va, imediat ar căpătă un an de puşcărie şi aceasta vilegiatură, această retragere forţ­ată în viaţa privată ar fi şi ieftina, pe seama statului, şi apoi mai liniş­tit de­cît la Văcăreşti unde ar putea să fie ? Feriplizon NB. Penitenciarul Văcăreşti posedă de alt­mintrelea şi o bae sistematică, cu excelente duşuri. P. Scntiţi­i de bir Sunt foarte interesante conversaţi­ile pe cari le ţin intre ei senatorii şi deputaţii prin culoare, pe la bufet, prin oraş. Pe toţi i-a cuprins groaza cea mai năstruşnică la auzul noilor impozite. Cind cu dările indirecte cari apasă pe sărăcime vitaă alb la alb par’că n’ar fi fost nimic. Impozitul pe ţuică a trecut cu iuţeala fulgerului. De pro­testările mulţimei In general şi a pro­ducătorilor de ţuică in special, nici n’au voit să audă. Cind guvernul s’a pus pe împuşcat „poporul suveran“, deputaţii şi senatorii guvernamentali ziceau tare sau In gînd: bine le face! Vorba ceea: ce uşor e să porunceşti 2­5 de bice la spinarea altuia! Dar a venit şi rindul spinărilor parlamenta­rilor. D-lui Carp i s’a năzărit să pue im­pozite directe, dintre cari unele lovesc şi în bogătaşi. Să vedeţi independenţă pe mameluci ! E ceva de necrezut. Ei umilii, supuşii, spinări încovo­iate, feţe prosteşte surizătoare spre banca ministerială, au devenit aşa de ţanţoşi, de bătăioşi, de independenţi, par’câ ar fi cu adevărat deputaţi şi senatori nu imitaţie. — Mă rog, să-mî pue mie impozite! Apoi după ce câ m’am îndatorat pes­e cap la credit ca să am eu ce juca ma­ca şi cu ce-mi întreţine metresele să mai plătesc şi impozite ? Dar n’am cu ce plăti ratele ! Şi pe motivul acesta se fac sute de variante. — EU să plătesc impozite! Eul Efi ! EU reprezentantul N­­iuitei! Nu-şi pot veni în fire. E şi natural. 1,1 se cere să facă ce n’au făcut nici­odaia. D Carp e un nebun, un infam, un mizerabil ! Pe calea asta e teamă că nici un guvern nu va mai găsi majorităţ . A început să ne guverne constituţio­nalismul. E comedie mare ! Nu e de­cît un leac: să se pr­opu­e un amendament la toate legile finan­ciare prezente şi viitoare, anume ca ele să nu lovească în foştii actualii şi viitorii membri ai parlamentului, pe cît timp vor trăi, cu reversibilitate a­­supra­ copiilor pînă la majorat. Index. COTIDIANE PREDESTINAT Iată o dovadă că guvernul de azi s’a născut cu demisia in el! Grădișteanul FilipEscu Marghiloman/ Arion Olănescu Maiorescu Corp Numai generalul Lahovary rămîne — ca orî­ ce militar — la., postul săîi ! CONFIDENTE — Amica mea, croitoreasa ta te îm­bracă prost și tu perziști a merge mereu la ea. — Perzist, fiind­că nu mă duc la ea să mă îmbrac, ci din potrivă ! NUME DE ACTUALITATE — Nici odată numele d-lui P. P. Carp n’a fost mai de actualitate ca acum ! — De ce ? — Pentru că inițialele P. P. C. pot fi înțelese: pour prendre congé! Snop CARNET­UL MEC Un institut de sociologie Tot mai mult sociologia prinde rădăcini ca ştiinţă, tot maî mare devine numărul acelor cari studiază alcătuirea societăţei omeneşti, dezvoltarea ei, legile la cari ea este supusa, etc. E clar însă că o ştiinţă tînărâ cum este sociologia şi care se o­­cupă cu cercetarea fenomenelor ce pri­vesc atit de mult şi atît de direct pe om, nu poate să implice obiectivitatea posi­bilă în astronomie sau în ştiinţele natu­­rae. „ Nu poate deci de­cît să bucure pe toţi aceia cari sunt convinşi de importanţa sociologiei, cînd aud că e vorba să i se procure acum şi el mijloacele necesare pen­tru a o pune pe baza solidă a obiectivi­­tătţei, care este condiţiunea sine qua non de viaţă a unei ştiinţe. Oraşul Bruxelles a pus la dispoziţia unui comitet un te­ren în parcul Leopold, teren pe care să se clădească un Institut de sociologie. Pentru executarea acestei construcţii se­natorul şi marele industriaş Ernest Sol­vay, care a mai costruit­­din propriile sate mijl­oace un institut de fiziologie, a pus la dispoziţie sumele necesare. Noul institut, o mărire grandioasă a fai­mosului Institut des sciences sociales fon­dat tot de colvay, are de scop să înles­nească cercetările sociologice acelora cari s’ar pune cu totul pe terenul ştiin­ţei libere făcînd abstracţie de orî­ce ten­dinţe politice. Se va crea o bibliotecă dintre cele mai complecte în domeniul ştiinţei sociale, se vor ţine cursuri şi conferinţe şi se vor edita scrieri aşa că în general se va fi creat un centru cum nu există încă pî­nă acum de cercetări ştiinţifice în domeniul social. Reuşita acestei întreprinderi este asi­gurată, dat fiind in mîinile cui se află conducerea ei: Waxweiler, de Greef, Hec­tor Denis, Marez, Wodon, Vandervelde şi Solvay sunt nume destul de cunoscute pentru ca nu numai si umple pe toţi cu cele mai frumoase speranţe în viitorul noului institut, dar să şi atragă pe aceia cari vor să se dedea nouei ştiinţi, cu toată acea dragoste şi ardoare cărora le dato­­rim progresele omenirei şi ştiinţei. B. Br. Carta Postala O-salo D-LUI N. FIE if A Tribun al poporului ff­ ur9* t. /„ Roma Doresc ca mica mea epis­tolă să te intimpine în momen­tele cele mai fericite, adică să nu-ţî fi prezentat încă scri­sorile de acreditare, fiindcă at anei iţi spun: nu le mai prezenta ! Vino imediat, vino f. f ur­gent, poporul e la Dacia şi şan­dramaua boerească se clatină. Nu lăsa să­ cadă­ un guvern fără ca tribunul să conducă poporul la isbindă Păparicii d-ta­le te aşteaptă şi te salută. ________Un zeflevist. D. Filipescu Se pregăteşte de opoziţie Culisele mişcăreî antisemite. — Ce ne dovedesc ultimele destăinuiri. — D. Filipescu şi meseriaşii.— Agi­tatorul de stradă D. Filipescu a căzut in cursa întinsă altora, conform proverbului. D-sa, tră­gătorul de sfori, s’a tras singur pe sfoară. După ce a trădat pe nabab, pe d. Take Ionescu, pe d. Panu şi pe cei­lalţi, inventind ministerul Carp cind nimeni nu se aştepta la aşa ceva, d. Filipescu şî-a văzut combinaţia falită. Va rămîne deci paraponisit şi plin de rancune. Cum va lucra şi cum se va răzbuna ? De­sigur nu pe calea lup­telor politice normale, căci nu e de talie, şi apoi s’a pus rau cu toată lumea. Mica bandă ,­ce-l înconjoară, chiar de nii se va Împuţina prin dezerţiuni, nu-i poate constitui un grup politic serios, nici numericeşte, nici moraliceşte şi intelectualiceşte. «Micul dictator», căzut in lichidare, va trebui să găsească alt­ceva. Fiind date apucăturile omului, să ne aştep­tăm din parte-i la mişcări grosolane, la mişcări de acelea cari tulbură stra­da fără nici un folos moral şi fără nici o umbră de progres în idei. Două sint pirghiile de cari pare ho­­tărît a uza d. Filipescu pentru a com­bate adversarii personali din partidul conservator : antisemitizmul şi mişca­rea meseriaşilor. * Antisemitizmul nu e ceva nou pentru d. Filipescu. Apărarea Naţională îl agreează mai mult ca pe ori­ce alt po­litician, şi d. Iancovescu, omul său, e unul din stilpii acestei gazete. Epoca, care e singurul ziar conservator ce-i este devotat, a fost singurul dintre or­ganele de guvernamint care a agitat chestia antisemită. D. Fdipescu va deveni in curind su­fletul si motorul acestei mișcări, nu pen­tru că e antisemit in fond—in fond nu e nimic, n’are nici o idee — dar pentru a lovi in orî-ce guvern ce n’ar fi pe placul său­. D. Take Ionescu, care-1 pindește ca pisica pe șoarece, știe prea bine aceasta. De aceea ii vedem luind oare-cari mă­suri preventive. Un ziar devotat sie, de curind apă­rut, a început o vie campanie in contra asociaţiei antisemite, denunţind-o ca pe o necurată afacere comercială, revenind cîte­va din neregularităţile ce s’au comis in sinul ei, din punct de vedere bă­nesc. Două lucruri sunt de remarcat în urma acestei campanii: că d. d-lIstrati, amicul d-luî lake Ionescu şi inamicul d-lui Filipescu, e menajat. Se vorbeşte de d-sa în coloane întregi, fără a i se cita numele şi dîndu-se mereu a înţe­lege că nu mai e in mişcarea antise­mită, al doilea că singurul ziar care se ridică în contra acestei campanii, cu cite­va zeflemele stupide ca de obiceiu, e Epoca, organul d-luî Filipescu. Prin urmare adversarii d-lui Fili­­pescu combat mişcarea antisemită, iar d. Filipescu o susţine şi aceasta nu de mult, ei din ziua cind s’a vă­zut că actuala combinaţie ministe­rială va da faliment. Nu mai încape îndoială deci că dacă se formează un guvern in afară şi in contra d-lui Filipescu, d-sa va încerca să-l răstoarne prin ajutorul antisemitiz­­muluî. Iar vom vedea întruniri publice antisemite sgomotoase, iar vom vedea pe antisemiţi făcînd manifestaţii pe stradă aşa precum ştiu eî, precum le-aţi mai făcut. Sforile mişcăreî vor fi trase de d. Filipescu. * Paralel cu aceasta, «micul dictator» pregăteşte o mişcare a meseriaşilor, bine înţeles a acelor meseriaşi cari* n’au de­stul discernămint politic şi nu-şî în­ţeleg bine interesele. Elementele de or­dine, cele înţelepte şi sănătoasă, nu vor cădea in cursă. Simptomele se văd. Actuala mișcare a fost in bună parte înjghebată și con­dusă de amici de ai d-lui Filipescu. Cită vreme d-sa era încă sigur de putere, găsea —in bună parte cu drept cuvînt — că programul mișcare! nu e realizabil. De aceea, la un moment dat, o ruptură era pe punctul să se facă intre ministrul de domenii şi meseriaşi. Dar de îndată ce d. Filipescu a văzut că se duce, a adoptat un bloc programul pe care cu puţin mai îna­inte îl respinsese în detaliu. Ştiind că nu mai are nici o răspun­dere, că nu va avea să aducă în par­lament nici un proect de lege de­oare­ce nu va mai fi ministru, a aruncat latre picioarele viitorului cabinet bomba revendicaţiilor meseriaşilor. Cind viitorul ministru va răspunde că nu e posibil unui guvern să admită cutare sau cutare revendicare, mese­riaşii vor riposta că d. Filipescu le pri­mise pe toate, de şi ministru, uitind, cu voe sau fără voe, că de ar fi ştiut că rămîne ministru, d. Filipescu nu le-ar fi primit. * Avem bună nădejde că majoritatea meseriaşilor nu va cădea in cursă, că aceşti oameni muncitori şi oneşti nu vor voi să se facă uneltele politice ale unui politician de gen «pantalon creț». Antisemiţii il vor urma, probabil. Să vedem ce va ști să facă d. Take Io­nescu pentru a para primejdia. A4. Cronică teatrală Teatrul Naţional: Căsătoria din­­ dragoste, dramă în 4 acte de A. Baumberger, tradusă de d. Ludovic Dauş. De­şi sîntem în plin carnaval, Tea­trul nu voeşte să ne descreţească din cînd în cînd frunţile, chemîndu-ne să rîdem puţin la un spectacol de comedie. Marţi şi Joi a’a reprezentat o lu­crare a unei autoare germane — o scriitoare austriacă—A. Baumberger. Piesa poartă titlul Căsătorie din dragoste și e o încercare, pe de­oparte de a demonstra tema că o căsătorie din dragoste, dacă lipsesc mijloacele de train, dă naștere unei căsnicii din cele mai chinuitoare, iar pe de altă parte, de a face o pic­tură realistă a gospodăriei micilor ■ funcţionari din Austria. Ca tendinţă a doua încercare e în tot cazul mai merituoasă, fiind­că pri­ma tendinţă, aceea de a demonstra câ o căsătorie din dragoste, cînd lip­seşte zestrea, este ruina familiei, este ca filosofie practica o mare ba­nalitate, ca adevăr social o ches­tiune foarte îndoioasă. Iar ca subiect de artă o imoralitate, căci pledează sau înăbuşirea înclinărilor curate ale mnimei, sau... concubinajul şi în­mulţirea bastersitor. Cînd o aseme­nea temă e aleasă de o femee, lu­crul e cu atît mai trist şi pare mai mult a fi o sforţare de a face pe moralistul practic, fără a avea che­marea pentru aceasta. Ori­cît am cunoaşte caracterul romanţios al fetelor austriace, cari cred că tot ce zboară se mănîncă, şi ori­cît am cunoaşte viaţa grea a gospodăriilor micilor funcţionari au­striaci, noi persistăm în a crede că e mult mai multă fericire şi onesti­tate în acest mediu de­cît în altele unde zestrea creează exigenţi înze­cit mai mari şi tot cortegiul de co­­rupţiune : adulterul, avortul, promis­cuitatea, cari pot fi mai poetice, dar cu siguranţă că slnt mai imorale, ca martirul unei femei care din dra­goste s’a măritat, e iubită de soţul ei, are mîngîierea copiilor ei, dar trebue să muncească excesiv în casa ei, să sufere de lipsă şi adesea să vază mizeria întunecînd fericirea casnică. Iată de ce slnt departe de a avea respect pentru tendinţa morală a autoarei piesei Căsătorie din dragoste. * Pentru a putea prezenta şi mai „burghezeşte“ concepţia sa anti-i­­dealistă, autoarea şi-a ales ca erou un militar, Erwin Degenfeld, care oprit de legea militară a se însura fără zestre, demisionează din ar­mată, ia un post de funcţionar poş­tal şi se însoară cu aleasa inimei sale, care, la rîndul eî, îl adoră. Sîntem la actul al douilea— după opt ani, în casa lor — şi aci au­toarea s’a dedat la un realism, care ne-a arătat cît de simplistă e con­cepţia unora despre ceea­ ce s’ar putea numi „realism“. Realitatea nu e încă realism, fiind că realismul e o direcţiune în artă şi realitatea, prin ea însă­şi, e lumea însufleţită şi neînsufl­ţită şi nimic mai mult. Ea poate servi unei opere de artă realiste, dar pentru aceasta se cere ca negreşit ea să fie văzută prin prizma minţei unui artist, care în concepţiunea sa asupra frumosului, să încline a’l găsi mai mult în lumea reală înconjurătoare, de­cit în cea abstractă, cerebrală. Autoarea Căsătorim din dragoste înşiră în actul al doilea o serie de lucruri ce se petrec în locuinţa strimtă a unui mic funcţionar : copiii dorm îngrămădiţi unul lingă altul, franzelarul soseşte în zor de zi cu cornurile şi pîinişoarele, lăptăriţa cu laptele, copiii se scoală, trebue să sară din pat cu picioarele goale şi în cămaşă (şi sar fără a se jena de public !) ca să deschidă uşa cînd sună cine­va, apoi rîşnesc cafeaua, pînă în fine, după mult chin, dar şi bucurie pentru o mamă ce-şi iubeş­te copiii, micuţii pleacă la şcoală. Urmează apoi să vie cizmarul cerînd o datorie, agenţi ai justiţiei ca să pună sechestru pentru neplata rate­lor pianului, etc. Toate defilează înaintea noastră; vezi că e mizerie în casă, câ se chinuesc oamenii, dar o vezi cum ar vedea-o ori­ce muri­tor care s’ar afla în­ acele momente în casa aceea; ochiul autoarei n’a văzut mai mult; a înregistrat, dar n’a scrutat; a văzut realitatea, fără să vadă și să aibă puterea de a re­da drama care se ascunde îndărătul acestei gospodării. Ast­fel, natural că copia realităţei produce un efect mai mult ridicat, zîmbeşti ca la vederea unui defileu de scene cinematografice. Piesa continuă a arăta mizeriile prin cari trec soţii Degenfeld, din cauza lipsei mijloacelor de trai­. Ei sînt invitaţi la un bal—şi n’au de­cît patru florini cu cari trebue să trăiască pînă la finele luneî. Tot pentru a masca mizeria, merg la bal şi Degenfeld invitat la joc de foştii săi camarazi, militari, joacă, pierde, joacă tot mai furios pînă contractează o datorie de onoare o sută cinci­zeci de florini, platibilă a doua zi. Vor să vîndă tot ce a fi mai bun în casă, dar suma nu va ieşi. Atunci Degenfeld se decide să primească oferta unu­i bogat moşier, Turkmann, de­şi soţia sa i-a spus verde că acest om voieşte sâ’l aibe în serviciul său pentru că are scopuri mîrşave faţă de ea, ceea ce l-a şi spus în toiul balului... Totuşi Degenfeld, care a fost militar, ştie că o datorie la cărţi este o „datorie de onoare, voeşte să-şi plătească „datoria de onoare" prin mîrşăvia arătată. „Cînd eşti aproape să te înneci un refuz, o mină de ajutor fiind­că mîna e murdară, iată răspunsul lui. Soţia sa însă nu con­simte la asemenea oroare şi pe cînd el îşi ia copiii, zicînd că „mamei îi trebue timp ca să se decidă“, ea îi strigă că sînt despărţiţi ! Cortina cade. Mărturisesc că nu mai văd tema autoarei, nu mai văd de ce mizeria, lipsa de zestre, a făcut imposibilă a­­ceasta căsătorie din dragoste. Tema a doua, mult mai interesantă chiar, ce ne apare la finele actului al pa­trulea, ucide, neagă pe cea d’Initi. Cu toată lipsa, cu toată neagra mizerie, soţia lui Degenfeld e un model de virtute, de mamă martiră şi-ţi zici: toate acestea le suferă pentru amorul ei, care poate n’a durat multă vreme şi care acum nu e răsplătit de­cît doar prin bucuria ce-i dau copiii. Mai mult cu toată mizeria şi cu toate că soţul eî a de­venit, din cauza lipsei, nervos şi une­ori grosolan, ea^ nu cutează să ridice ochii spre d-rul Marcholm, care încă de pe cînd era doctorand o iubeşte cu un devotament nemăr­ginit, dar tace, cum fac toţi senti­mentalii germani, cu barba lungă, ochelarii cu sticle ascuţite, severi ca ştiinţa şi in acelaşi timp duioşi, dar muţii Aşa dar toate chinurile căsniciei n’o pot face să-şi calce vre-o înda­torire conjugală. In momentul însă cînd descopere că soţul eî a căzut moraliceşte pînă într’a voi s’o vînzâ unui Turkmann— atunci, p­­ încă şi atunci ea îi strigă : nu primi slujba la el, o să muncesc înzecit, n’o să ţin nici o servitoare, o să caut să cîş­­tig, fac orî­ce, dar nu mă vinde !... Şi numai cînd vede că nimic nu-l poate îndupleca, îi spune : adio, nu mai pot fi soţia ta. Aşa­dar oroarea morală la care se vedea tîrîta de soţul ei, numai aceasta a putut disolva căsătoria lor. Şi ne întrebăm : dacă d-na Degen­feld ar fi adus soţului ei o zestre cît de mare, pe care aceasta ar fi pierdut’o şi ar fi ajuns apoi la jos­nicia morală de a-şi specula ne­vasta ? întru cît deci e vina dragostei fără zestre, dacă vedem disolvîndu­­şa căsnicia soţilor Degenfeld ? Autoarea n’a avut nici puterea observaţiunei, nici puterea de a des­făşura logic tema ce şî-a pus. Tot ce a reuşit să ne dea, şi aceasta mai mult ca situaţiune sînt cîte­va momente, precum sentimentul ridi­­culului pe care îl simte Degenfeld cînd depune uniforma de militar pentru o clipă şi pune cea civilă şi cînd, luat în rîs de camarazii săi, o aruncă iarăşi pentru a continua masa de logodnă în uniformă de militar. E un puternic moment dramatic, pe care însă d. Nottara l’a lăsat să treacă aproape neobservat. De­ asemenea momentul cînd Degenfeld de la fe­reastra locuinţei sale de mic func­ţionar, vede sosind fostul sǎu regi­ment. Noi ne-am închipuit aci o scenă mută care să ne împietrească prin contrast cu marşul militar ce se aude triumfal. D. Nottara, din potrivă, ne-a dat o scenă de „colat", tumultoasă, luptînd cu muzica mi­litară şi omorînd... emoţiunea. D. Nottara chiar cînd redă fals o situa­ţiune e acoperit de autoritatea reputa­­ţiunei sale, dar nu mai puţin impresiu­­nea spectatorului rămîne aceeaşi. D-ra Bîrsescu are în rolul d-nei Degenfeld detalii admirabile şi în scena cu Marcholm, în actul al pa­trulea, precum şi în tot finalul a­­cestui act, cu soţul ei, atinge fru­museţi de joc, cari mişcă adînc. Cu totul în nota medicului ger­man din piesă, sobru, foarte inte­ligent subliniat şi cu o mască din cele mai fericite, care denotă înc’o dată grija artistului pentru rolul său, a­ jucat , d. Petre Sturza pe d-rul Marcholm. Iţi făcea plăcere să vezi priceperea şi conştiinciozitatea a­­cestui artist. Publicul a apreciat şi şi-a manifestat aprobarea sa. Să nu uit pe d. Livescu care ne-a dat un tip bine marcat de căpitan austriac, pe d-na Levanda- Crisenghi, foarte drăguţă în rolul so­­ţiei acestuia, şi pe d. Achille, nu tocmai neamţ, dar în schimb destul de dis­cret pentru a trece peste o situa­țiune foarte delicată şi la două de­­gete de ridicul. Emil D. Fagure.

Next