Adevěrul, martie 1901 (Anul 14, nr. 4164-4194)
1901-03-01 / nr. 4164
m Anul XIV. — No. 4164. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Şase luni Trei luni In ţară ..... 30 lei 15 lei 8 lei In străinătate. 50 „ 25 „ 19 „ ....»♦!!♦» " ■■ 10 bani în toata ţara 15 „ „ străinătate Un număr vechi ii 20 bani. 11 Joi 1 Martie 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE anunciurT Linia pagina IV Lei...................... 0.50 bani* III 2.— BIROURILE ZIARULUI - Strada Sărindar — 11 TELEFO X /Ss. asupra crimei de la Cernica si a dramei din str. Icoanei biană. A nu o face, este a comite cu ştiinţă o crimă de les-naţionalitate. Şi cind bulgarii dobrogeni vor gusta din politica noastră, nu vor mai ţine ochii aţintiţi spre Sofia, ci spre Bucureşti, de care se vor simţi legaţi printr’o mulţime de interese noi şi puternice. De rominî, cari formează grosul populației, nu mai vorbim. Index. Ediţia de seara înarmările Bulgariei şi România Bulgarii continuă să fortifice malul Dunărei. — Fortificaţiile de la Silistra, Rusciuc şi Vidin. — Pregătirile bulgăreşti faţă de România. — Scopul lor. — Situaţia In Dobrogea. — Impunerea unei soluţii în chestia dobrogeană. — Reintrarea pro vinciei In dreptul comun. — Ministerul actual din Sofia și chestia dobrogeană Din sursă foarte pozitivă știm că în Bulgaria Înarmările continuă in mod febril. Nu vorbim de pregătirile în contra Turciei, căci acelea sint naturale, ca să zicem ast fel: Bulgaria nu mai trăește astăzî decit în vederea unui război şi cu suzerana sa pentru a-î răpi Macedonia. In această privinţă Europa trebue să se îngrijească, nu noi. Dar bulgarii continuă a se înarma şi în contra noastră. Aprovizionările de arme, muniţii, etc., fortificarea punctelor strategice de pe malul Dunărei, pregătirea de campamente pentru trupe, începute din timpul conflictului cu România, urmate şi la noi citva timp, cit a ţinut impresia vie a primejdiei, sunt şi astăzi continuate de bulgari, cu aceeaşi activitate ca pe trecut. Persoane demne de toată încrederea, cari aui călătorit de curind prin Bulgaria, ne-au spus în această privinţă lucruri foarte interesante. Credem a şti că şi marele nostru stat major a aflat ceva, ba chiar s’a dedat la oarecarî investigafiunî ce i-au revelat tot ce se petrece peste Dunăre şi care ne poate interesa direct. * Fortificarea punctelor strategice de pe malul Dunărei, cu toate că e formal oprită de tratatul din Berlin, începută de bulgari chiar din ziua conflictului cu Romînia, urmează pică în prezent. Vidinul e înconjurat de șase forturi puternice, bine înarmate, toate dirijate împotriva malului romînesc. La Faisciuc forturile ce se construesc sint îndreptate in contra Smîrdei, localitate ce servește de efort Giurgiului. Aceste forturi nu sint încă gata ; actualmente se lucrează la ele din răsputeri. Megidi-Tabia, deal ce domină frontiera pomină lingă Silistra, fortificat din primele zile ale conflictului, e întărit mereu. Astăzi acest fort a devenit pur şi simplu formidabil, o adevărată sfidare aruncată tratatului din Berlin. Atit la Vidin cit şi la Rusciuc şi la Silistra, s’au pregătit toate cele necesare unei numeroase garnizoane. După cite ni s’afi afirmat, s’au desemnat chiar trupele cari trebue să le ocupe, la primul semnal. De oarece la ministerul de războiu se știri toate acestea, întrebăm: luatus’au și la noi măsuri de apărare ? Sau dacă nu, făcutu-s’a vreun demers pe pe lingă puterile semnatare ale tratatului din Berlin ?* Momentan scopul bulgarilor, făcind aceste pregătiri pe malul Dunărei, e mai mult defensiv. Pentru Bulgaria războiul cu Turcia şi cucerirea Macedoniei primează. Dar guvernele bulgăreşti îşi inchipuesc că in cazul aduc asemenea războiui, Romînia ar interveni milităreşte în Bulgaria. întăririle de la Dunăre sint deci făcute, deocamdată, ca o apărare in contra noastră. Nu e mai puţin adevărat însă că Bulgaria va uza de ele după împrejurări. In ziua cind şi-ar vedea radical împiedecate planurile ei în Macedonia, e sigur că-şi va întoarce privirile spre Dobrogea. Din defensive, fortificaţiile şi celelalte pregătiri de războiu vor deveni ofensive. Negreşit, Bulgaria nu e de loc de temut pentru o ţară ca a noastră. Dar ea, cu obrăznicia-i legendară, se pregăteşte, pe cinci noi, sub pretext că sîntem oameni delicaţi şi respectuoşi ai tratatelor, stăm cu miinile în sin, în cit ne vom pomeni intr’o bună zi că, de unde eram cu totul superiori bulgarilor, le-am devenit egali sau inferiori. De aceea am crezut de cuviinţă să dăm alarma, să arătăm opiniei publice cele ce se petrec peste Dunăre. * Dar dacă milităreşte e destul sa voim ca să ne păstrăm faţă de Bulgaria o mare superioritate, politiceşte şi naţionaliceşte e mai greu. Vroim să vorbim de buba ce continuă a coace In corpul nostru, de Dobrogea. Cită vreme bulgarii nu rivneau serios la ea—şi la drept vorbind n’aîi nici un motiv, nici un argument să rivnească de-aci incolo, dar o fac—puteam s’o lăsăm în părăsire. Din ziua însă ce bulgarii şi-au aruncat ochii asupra ei, se impune să-î dăm acel caracter romînesc ce-i lipseşte astăzi, s’o ataşăm de noi prin legături indestructibile. Mai mult ca oricind chestia dobrogeană trebue să ne preocupe în modul cel mai viu. ■* Din punct de vedere al populației, considerind-o în mod rece, in modul abstract cum o consideră statistica, n’avem de ce ne teme. Bulgarii formează in Dobrogea o infimă minoritate. In judeţul Constanţa aproape nici nu există. Rominii, chiar în momentul ocupărei provinciei formaţi grupul etnic cel mai numeros şi mai vechi şi. Astăzi elementul romînesc a sporit in mod simţitor. Dar chestia dobrogeană nu e chestie de naţionalităţi, deoarece bulgarii deabia formează 10 la sută din populaţia totală, in mare parte venetic; şi aceştia, turcii, tătarii şi lipovenii nu contează din punct de vedere naţional, grecii, armenii, evrei; şi ceiilalţi fiind duşmani bulgarilor, iar rominii destul de numeroşi, formind 40 la sută din numărul total al locuitorilor provinciei. Chestia dobrogeană e de o altă natură, și de-o așa natură că stă în mina noastră s’o rezolvăm imediat. Rezolvarea e aceasta : reintrarea Dobrogei In dreptul comun. * Bulgarii, cu orrecare dreptate, zic că chiar noi considerăm Dobrogea ca o provincie străină, că ne credem numai provizor în posesiunea ei, prin faptul că nu-i acordăm drepturi egale cu ale restului ţării. Argumentul nostru este copilăresc, trebuie s-o recunoaştem. Unii politiciani pretind că dacă nu se dau dobrogenilor drepturi egale cu românii din restul ţării, este că nu sunt copţi pentru viaţa politică. Da, că grozavă viaţă politică e la noi! Fiind dat regimul constituţional pe care-l posedăm, şi canibalii sunt copţi pentru politică. E chiar o insultă gratuită să spunem dobrogenilor că sunt un aşa hal de stupiditate şi de inferioritate ca să nu fie in stare să voteze etern cu orice guvern, să practice cea mai sucită, înapoiată şi iluzorie dintre Constituţii. Cind Franţa a acordat negrilor şi indienilor drepturi politice egale cu ale locuitorilor din metropolă, ce mai stăm să cintărim populaţiei dobrogene nişte păcătoase de drepturi pe cari le-ar privi cu dispreţ şi foştii robi din Antile ? Mai bine am făcea de cit am vorbi astfel! Şi gîndiţi-vă că alături, în ţara înapoiată a Bulgariei, există votul universal; gindiţi-vă că în această ţară, încă vasală, este o opinia publică capabilă să reziste unui guvern militar şi să-l trintească in alegeri. Cum voiţi ca bulgarii din Dobrogea, şi chiar celel’alte elemente, să nu privească cu jind spre Sofia, să nu se considere ca în robie in provincia lor ţinută in afară de regiunile europene, ca o simplă insulă din oceanele pierdute? * La Sofia e un guvern al căruia şef a debutat în viaţa politică cu revendicarea Dobrogei pentru Bulgaria. E tocmai momentul de a schimba starea de lucruri din provincia noastră trans dam Datoria guvernului Guvernul—trebue să recunoaştem—are mult de făcut. In prima linie sint alegerile. Oricît opoziţia conservatoare este de distrusă, ori cît pe acolo pe tinde ea avea oarecare putere a fost domesticită prin carteluri electorale, totuşi prepararea bucătăriei alegerilor dă de lucru. Sint multe competiţiunî, trebue de făcut să facă uri şi pofte, în sfirşit, întreaga ştiinţă a oamenilor trebue de întrebuinţat pentru a aplana lucrurile. Pe lîngă alegeri, guvernul liberal are o sarcină şi mai importantă. Trebue să prepare nouile budgete, în cari se impune o dureroasă operaţiune de douăzeci de milioane şi pe lingă acestea găsirea de noui impozite în valoare de 5 milioane. Trebue de tăiat in carne vie, trebue de găsit aceste douăzeci de milioane, de descoperit in tainele ministerelor şi autorităţilor toate sinecurile, de suprimat tot ce nu e strict necesar. Şi aici opera e grea, de săvirşit. Nu-i vorba a lua statele diferitelor autorităţi şi un creion roşu, apoi a tăia în dreapta şi în stingă. E vorba de a şti ce trebue să se taie, şi apoi în cite amputări de acestea nu vin în joc şi cestiuni de persoane ! Acestea din urmă sunt mai greu de rezolvat decît toate celelalte. Guvernul dar este ocupat, mai ales că-i vorba—deşi noi nu credem cu putinţă lucrul— e vorba a se trece budgetele pină la 1 Aprilie. Asupra acestei grabe insistăm pentru că ni se pare că, oricît ar fi de dăunător pentru ţară să aşteptăm, totuşi ar fi primejdios lucra ca parlamentul să fie silit să voteze toate budgetele în două şedinţi. Zicem că-î periculos,pentru că alcătuită în grabă și votată tot în grabă, opera aceasta nu poate fi decit o înjghebare superficială și nestudiată în fond. Fiecare, firește, face ce poate, dar tocmai pentru că graba se impune, guvernul trebue să lase cel puţin discuţiunea în parlament mai îndelungată, ca astfel lucrarea făcută în zor să fie amendată şi bănuesc în sens amical, pentru că guvernul se va bucura de o mare majoritate favorabilă acestor proecte de legi, iar opoziţiunea conservatoare, nu va face obstrucţionizm pe această temă, deoarece fiind la guvern a dat dovadă de lipsă de destoinicie. In cazul cînd interesele ţăreî ar cere ca budgetul şi legile financiare să fie votate pină la initia Aprilie, noi cerem de la guvern cel puţin punerea în cunoştinţă a ţărei despre economia reformelor sale viitoare şi despre chipul detailat de echilibrarea budgetului. In cazul acesta, dacă parlamentul nu ar avea timp să discute, presa ar face acest oficiu şi ar da mijloc guvernului ca însuşi el să revină asupra unor măsuri cari ar putea să fie greşite ori măsuri la cari nu s’a gindit. Guvernul, slavă Domnului, are presa lui. Ea ar putea să ne ţie în curent cu planurile miniştrilor, să ne dea amănunte asupra tuturor chestiunilor cari se vor discuta în Cameră în chip sumar. De altfel nu vedem cauza acestei tăinuiri Singura care ar fi explicabilă ar fi lipsa de timp a miniştrilor ca să stea la vorbă cu ziariştii. Ea însă poate fi locuită prin comunicate făcute presei oficioase, cum de altmintrelea mai zilele trecute ministerul de interne a făcut în cestiunea suprimărei paturilor de la spitalele rurale. Const. Miile statului, ori în Capitală—ori şi ce, fiind capabil de toate. Lucrurile crezînd că merg strună, îmi ceri chiar ca înainte de alegeri să-ţi fac surpriza să-ţi trimit decretul de numire. La toate aceste răspund prin trei mari semne de mirare! In mod vag îmi aduc aminte de numele şi fiinţa d-tale. De douăzeci de ani însă te-am pierdut din vedere şi habar nu am ce ai făcut în acest răstimp. Ori cum ar fi însă, eu văd că te-ai adresat rău mie. Nu sunt în stare să numesc nici un aprod la primărie ori un măturător de strade. Nu am mai multă trecere decît d-ta, sau un altul ca d-ta. Tot ce pot este să-i transmit d-lui Sturdza, pe care nici nu l cunosc personal, prin Adevărul,această cerere a d-tale. Dacă o voi să fie gentil cu mine, şi o citi Adevărul te va numi de sigur într’o funcţiune de 3-400 iei cel puţin. Dacă însă o fi hain la suflet orî că n’oiu fi avînd trecere la d-sa, de ! ai greşit adresa şi singura surprindere ce-ţî pot face este să-ţi răspund prin publicitate, precum ca să se ştie, că în ruajul statului român nu am nici cea mai mică parte şi că nu sînt în stare să procur cuiva nici măcar un salar de 3 400 lei pe lună. C. M. chirie, pe cînd cei mici, cu serviciul în cîmp şi prin sate, nu primeau nimic sau primeau mai puţin de cît maximum. Şi astfel abuzul cel mai scandalos s’a născut dintr’o măsură dreaptă. Astăzî bieţii slujbaşi mici, pentru cari indemnizarea pentru chirie a ţinut loc de avansare, se văd cu indemnizarea suprimată, redaţi înapoi la lefurile de acum 15 ani, ajungînd să primească 128 de iei pe lună din 175 in urma tuturor reducerilor făcute. Nu e just. Să se revie la spiritul de dreptate. Să se fixeze odată pentru totdeauna că lefurile ce trec de 300 Iei n’au drept la nici o indemnizare, iar indemnizarea să se lase, ca un fel de înaintare, lefurilor mici. I. T. CRIMA STR. ICOMBI Alexandru Candiano-Fopescu autorul crimei lulia Iarca victima Ștefan Vlădoianu complicele asasinului din flip controlul! Carabinierii lui Offenbach Poliţia este foarte încîntată : a prins pe asasinii din strada Icoanei şi anume iată cum : 1) Asasinul Alexandru Candiano a fost încăput pe mîinile servitorilor şi ale unui trecător şi aceştia l-au dus la secţie ! 2) Celălalt, piciul Vlădomir, a urmat, barem, singur pe tovarăşul său şi cînd a ajuns în curtea secţiei l-a oprit şi pe el. Nu se va putea spune că nu e arhiingenios modul în care poliţia a făcut senzaţonalele capturi! De altfel poliţia a luat şi înainte de comiterea crimei importante măsuri preventive: 1) A lăsat timp de 16 ani pe victimă să facă trotuarul şi să strige: Pst ! Pst! în colț la Continental. 2) A avut un ochiu vigilent asupra piciului Vlădoianu, care s’a învîrtit o oră sub fereastra camerei în care s’a comis crima, t s’a consiliat cu „prietenul Alecu“ care a eşit să fie sfat cu el. Propunem decorarea întregei poliţii, fără deosebire de grad. Detectiv n\__________^ n POŞTA REDACŢÎEÎ. Puterea mea D-lui I.A. Botoşani. Imi scrii adueîndu-mî aminte de trecut şi recomandîndu-te ca făcînd parte din generaţiunea entuziastă care a ridicat pe la 1880 steagul socializmului în Romînia. Zici că ai suferit şi ura şi dispreţul şi prigoniri timp de douâ-zeci de ani, dar acum, că mulţi din socialişti au trecut în partidul liberal, crezi că a venit şi pentru d-ta timpul ca să înceteze această eră de jale şi sărăcie. îmi ceri ca ori eu ori unul din amicii mei să intervie pe lîngă d. Sturdza ori pe lîngă alt ministru ca să fii recomandat în vreo funcţiune, nu ori şi ce judeţ al ţăreî, plătită cel puţin cu 3-400 lei pe lună, dacă nu-i posibil mai mult. îmi arăţi apoi ce funcţie ai putea ocupa: poliţaiă, la domenii pe vre-o moşie a Chiriile micilor funcţionari De cind cu economiile la căile ferate o mare emoţie printre micii funcţionari. In adevăr, printre alte economii proiectate la acest serviciu eşi suprimarea tuturor indemnizărilor de chirie. Negreşit că economia trebue făcută, dar credem că e just să se păstreze o oarecare măsură. Chestia chiriilor la căile ferate e una din cele mai delicate şi mai complicate. Chiria, după lege, nu e un drept. Ea e o corijare a neegalităţilor condiţiilor de traiat în care sunt puşi funcţionarii acestui serviciu. E o asemănare între diurnele ce se acordă pe la diferite ministere şi între chiria de la căile ferate. In loc să se dea lefuri uniforme, s’a crezut de cuviinţă să se acorde după împrejurări, indemnitări pentru chirie, insă nu în mod obligator. Direcţia trebuia să judece cui trebuiau acordate şi cui nu, şi înec proporţii. Maximul proporţiei s’a fixat la leafa pe două luni şi jumătate. Ce urma de aci? Natural ca să acorde chiria numai acelora dintre funcţionari cari o meritau prin locul unde era ii puşi sft’sî facă slujba şi prin diferitele greutăţi ce o însoţeaţi. Ce s’a petrecut însă ? Ca îa tot-d’auna cei mari şi-au făcut partea leului în dauna celor mici. Pentru slujbaşii mari indemnizarea de chirie, din condiţionată s’a schimbat în drept legal şi indiscutabil. Lefurile de la 300 de lei în sus, cu satfită legitimă trebuinţă, s’au văzut urcate cu indemnizarea maximă pentru CRONICA Asasinii din str. Icoanei Am stat erî de vorbă în localul secţiune! a IX-a cu ce! do! nevîrstnicî asasin! a! d-ne!Iarca, aproape o oră cu Alexandru Candiano-Popescu, o jumătate de oră cu imberbul Vlădoianu. Desenatorul „Adevărului“ a prins cu o Surprinzătoare putere de sinteză psichologică tipurile ambilor eroi ai înfiorătoarei crime şi cititori le pot vedea mai sus. Alexandru Candiano-Popescu mi-a făcut impresiunea unui perfect detracat. Capul de o construcţie anormală—foarte desvoltat la ceafă —acoperit de un păr castaniu abundent, dat la spate, faţa brună, luminată de doi ochi căprii, înfipţi adînc în orbite, trădînd o mare nervozitate, un amestec de disperare, ferocitate şi aviditate,o aviditate de bani, după mărturisirea luî. Dar ceea ce domină în această figură e disperarea, o disperare nemărginită, care l’ar face pe Alexandru Candiano - Popescu să comită cele maî abominabile fapte, numai din impulzia irezistibilă de a le face. Ar ucide, s’ar sinucide ; el nu mai e stăpîn pe el, și cu toate astea are momente de auto-analiză, se explică, dar tot cu furie, cu o energie de desperat, care vede ce face, dar strigă: nu mă pot opri ! Căci, în definitiv , ce l-a împins la crimă ? Oare în adevăr faptul că trebuia să-şi achite cu orice preţ datoria de care vorbeşte şi deci trebuia să jefuiască ? Inadmisibil ca sentimentul moral al datoriei să-l împingă la făptuirea unei fapte monstruoase ca aceea pe care a comis-o. Adevărul e că tînărul acesta a început cu greşeala, şi a mers din greşeală în greşeală la crimă. Un tînăr ca el—de vre o 19 ani!— care a vînturat lumea, a fost prin Congo, şî-a montat necontenit imaginaţia cu peripeţii şi scrieri criminale şi obscene, o asemenea fire nu mai putea fi readusă la carte, să faci din el liceanul sîrguitor, modest şi feciorelnic. Luî îi trebuia un regim medical şi etic. Cel-l’alt—Vlădoianu, care n’are de cît cinci-spre-zece ani— mi-a făcut iarăşi rea impresiune în tot timpul povestire! sale. Se vedea, natural, inconştienţa la el, dar se vedea că planul luî Candiano Ta sedus, nu Ta înfricoşat aşa ca să-l facă să se dea îndărăt. Scuza luî era că „Alecu“ Ta făcut să jure şi î-a făcut semn la mină cu pumnalul şi deci nu-l putea denunţa. Am găsit însă în cele din urmă nota care i-a mişcat sufletul de copil şi asta m’a mişcat şi pe mine. L’am întrebat ce î-a spus tatăl său, cînd a venit să-l vadă dimineaţa la secţie : — A spus că eu Tam nenorocit! Şi copilul a început să plîngă cu lacrămî mari de căinţă. Dar sînt multe părţi morale de relevat în înspăimîntătoarea crimă din str. Icoanei și vom căuta să le tratăm pe rînd. Far-Niente. Politica externă Buri, țarul și pacea ca Anglia Din convorbirea pe care a avut-o cu d-rul Leyds, reprezentantul republicelor sud-africane in Europa, un redactor al ziarului parizian Journal, extragem următorul pasagiu cu privire la amestecul Rusiei in războiul anglo-bur. — Este vre-o probabilitate ca d. Krueger să meargă in Rusia ? a întrebat ziaristul francez. După ce a ridicat din umeri, în semn de îndoială, d-rul Leyds a răspuns : — Președintele, cu toate că starea sănătățeî sale e bună, nu-î totuși» destul de valid ca să întreprindă o călătorie așa de grea. Mai tirziu, depinde de ţar... Da, ţarul va decide. A merge în Rusia fără învoiala ţarului, la ce ar folosi ? Pentru moment nimic nu e hotărit, absolut nimic, şi e preferabil să nu se trenorii“ Capitalei E momentul oportun să vorbim de „minorii“ noştri. Isprava celor doi tineri detracaţi Candiano-Popescu şi Vlădoianu a zguduit, fără îndoială, întreaga noastră societate. Minorii apar pe tapet şi majorii fac acum înaltă morală. Trebuia o crimă atît de abominabilă, pentru ca să iasă la iveală o rană adîncă şi purulentă a societăţei noastre. Vom vorbi aci de acei tineri minori cari n’fiu atins vîrsta majorităţei, vîrsta prevăzută de lege pentru a putea dispune de persoana şi bunurile lor, de aceî minori din Bucureşti cari au atins culmea de-( pravăreî, întrecînd cu mult perversitatea majorilor certaţi cu legea şi cu morala. Clasa minorilor din Bucureşti constitue o speţă unică în lume. Nu credem să se mai găsească în vre-o capitală europeană o colecţie de minori maî îmbătrîniţî în rele, maî experienţi cunoscători şi admiratori ai patimelor omeneşti, mai „fini“ perverşi, naturi fiziceşte şi sufleteşte mai detracate decît acea clasă de minori bucureşteni pe cari unii o intitulează la „fine fleur“, alţii o exploatează şi o îndeamnă să meargă înainte, iar cei mulţi o privesc, poate cu dezgust şi cu dispreţ, dar cu o nepăsare, care pare a fi motivată pe stupida banalitate că nu e treaba nimărul de a pătrunde în viaţa acestor minori, nu e treaba nici a părinţilor şi nici a organelor autorizate ale societăţei. * * * Specialitatea aceasta de minori bucureşteni nu se distinge prin aventuri cari caracterizează temperamentele pline de vigoare, lăsate în libertate şi în belşug. Minorii noştri nu mai fac dragoste platonică, nu mai scriu versuri şi scrisori de amor, nu mai răpesc, nu mai seduc şi nu violează minore. Aceasta o fac mai des majorii, maturii. Nu se mai întîmplă decît rar scene sau drame sentimentale cari să provoace compătimirea pentru tinerii eroi. Dacă înregistrăm din cînd în cînd că un tînăr a răpit sau sedus o minoră, mobilul e zestrea sau situația materială a fetei — aceasta mai cu seamă în straturile burgheziei maî cuprinse. Minorii noştri sunt prozaici. De pe la vîrsta de 12 ani sunt puşi în pataloni lungi, îmbrăcaţi ca gigerlii, plimbaţi la şosea în echipaje luxoase, duşi la operetele străine, toleraţi în cercuri intime şi la petreceri, iniţiaţi în mai toate misterele, în fine mai nimic nu e indiscret pentru ei. După doi ani educaţia lui e făcută. 11 vezi în muscal toată ziua, îmbrăcat după ultima modă, cu monoclu, cu port-ţigarete, lanţuri, braţelete şi bastoane aurite, acum şi inele cu pietre scumpe, ras, tuns, frizat şi pudrat, avînd cunoştinţa tuturor demi-mondenelor, jucînd proiect biliardul, tablele şi pokerul, făcînd nopţi albe şi dormind ziua pînă la ora 2, cînd ia o şocolată în pat şî meditează cum ar putea omori zilele următoare. Această viaţă o duc mare parte din minorii bucureşteni chiar sub ochii părinţilor şi mulţi părinţi adoră pe aceşti băeţi „precoci“, „inteligenţi, aceste „temperamente“. O duc astfel doi-trei ani. La 16—17 ani încep să cadă, încep să facă adevărata proză. Scriu scrisori de disperare părinţilor şi rudelor. „Mă împuşc, dacă nu-mi daţi bani!“ Şi reuşesc. „Sunt dezonorat pentru toată viaţa mea dacă nu-mi daţi bani. Datoresc şi trebue să plătesc imediat, ori să-mi curm zilele“. Părinţii se execută, odată şi de zece ori. 1 Vine apoi stadiul poliţelor. Această perioadă e cea mai agitată a minorilor noştri. Zilnic sunt în contact cu samsari şi cămătari. Semnează la poliţie, cum ar semna un bilet de invitaţie către o demi-mondenă. Ce fac cu atiţia bani ? Chefuri la şosea, debuşori cu femei perdute, poker. Şi cînd sinuciderea nu mai face efect asupra părinţilor, cînd poliţele nu se mai pot plasa, atunci vine o altă perioadă productivă pentru aceşti minori, perioada cea maî decăzută. Devin pensionari ai văduvelor şi bătrînelor, întreţinuţii acelor fiinţe lascive şi erotice, viaţă care adeseori se sfîrşeşte în chipul cel mai mizerabil. Cu banii acestor nenorocite cărora îşî vînd vlaga tinereţe, ei mai duc o altă viaţă întreţin, la rîndul lor, femei perdute şi astfel sînt întreţinuţi şi întreţinători! Sfirşitul e că atunci cînd ajunge la majorat, cînd nu mai e... minor, e un perfect escroc, un detracat, incapabil de-a mai cîştiga onest un franc, alcoolic sau ataxic. * * * Minorii bucureşteni au şi un mediu special în care vieţuesc. Fiecare minor, care se respectă, are ataşat pe lingă persoana sa un tip. Tipul e un fel de blazat, care trebuie să aibă la activul sau o viaţă plină de aventuri de la Paris, o avere tocată, tupeu şi o specială manieră de a vorbi şi de a se purta, o morgă de aristocrat decavat, un desgustat, cu nepreţuitul dar de-a consilia in mod gratuit cum se poate trăi pe lumea asta numai prin expediente. Din aceste consilii el profită totdeauna şi cînd are norocul să-i cadă în mînă un minor, îl face să treacă prin întreaga filieră a tinereţei sale perdute avînd bine înţeles grija de-a trăi, el şi metresa lui, pe socoteala minorului. Voiţi poate pilde şi nume ? A, nu fiţi îngrijiţi. Nu vom descrie aci viaţa cutărui sau cutăruî minor. Ea se desfăşură cu cea mai mare desinvoltură, la lumina zilei şi la lumina becurilor de gaz din toate lupanarele Capitalei, sub ochii părinţilor, ai profesorilor, ai preoţilor şi a magistraţilor, cu toleranţa presei şi cu binevoitorul concurs al opiniei publice. Foarte puţini se indignează într’un cerc de filozofi şi de moralişti. Indignarea şi dispreţul acestor oameni nu ia niciodată proporţii nu se transformă într’o acţiune care să aibe efecte moralizatoare. Un scriitor de talent care ar cunoaşte viaţa de noapte a Capitalei noastre, ar putea să ne dea un roman care ar zgudui adînc societatea noastră şi ar desvălui rana cea mai teribilă. Minorii Candiano-Popescu şi Vlădoianu sunt fructele acestei speţe ticăloase care aduce jalea şi dezonoarea în societate. Ne trebue un aparat cinstit de supraveghiere, care să facă în fiecare seară o adevărată razzia în Capitală, să calce speluncele, lupanurile şi tripourile, să aibă sub strictă supraveghere întreaga elită interlopă a tipurilor cari exploatează clasa minorilor, să indice părinţilor toate mişcările acelor minori cari îşi toacă averile, să aibă în fine cea mai încordată şi conştientă supraveghere asupra acestei clase corupte. Cu libertatea desfrînatâ de care se bucură acum aceşti minori, vom maî avea de înregistrat, spre ruşinea omenire!, încă multe crime ca acea făptuită in str. Icoanei. A Ch. H. CÂRTI si REVISTE L’Art decoraţii, excelenta revistă pariziană care şi-a luat ca ţintă de a populariza arta aplicată, are următorul sumar pe luna Martie : Picturile decorative de la noua gară de Lyon de Henri Frantz cu o reproducem a panoului lui Augustin, Georges d’Espagnol par Albert Thomas (zece ilustraţiunî) Colore de G. M. Jacques (doua-spra-zece ilustraţiunî) Cîţiva sticlari de Alphonse Germain (patru-spre-zece ilustratiunî. In jurul sculptură (7 reproducţii). Legătoria modernă de Charles Saunier (20 de ilustraţii). Interiorul german de O Gardeil (trei fotografii) Totalul ilustraţiunilor 66 şi două suplimente. Un număr 2 lei 24 lei pe an pentru România. (Redacţia şi administraţia, Paris 95 Rue de Petita Champs 95).