Adevěrul, iulie 1901 (Anul 14, nr. 4282-4312)
1901-07-22 / nr. 4303
eu cit şi-a pierdut orî-ce urmă de raţiune, sau mai exact n’a ştiut să se ridice încă din starea de barbarie la care l’a adus 400 de ani de crudă robie. Cu bulgarii nu treime deci să mai contăm pe baza ideilor generoase, a spiritului de umanitate, a dreptate a scrupulozităţeî. Glorificarea lui Sarafoff înseamnă desfinul moral dus la extrem, şi prin urmare putinţa de a ne aştepta din parte fugarilor la orice faţă de noi. Poate că pentru acest cinism fără nici o perdea ar trebui să le mulţumim. E un bun avertisment şi un om avertizat valorează, cu doi. Index. Anul XIV. — No. 4303. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU \L' abonamente Un an Șase luni 2V«î luni In țară...........30 lei 15 lei In străinătate. 50 „ 25 „ 10 bani în toată țara străinătate tin număr vechifi 20 bani. 8 lei 13 . Duminică '22 Iulie 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILL ANUNCIURÎ ÎSA Linia pagina IV Lel. *) n m » BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada Sărindar — ifeij TELEFON -Ai' . . . f.i- 0.50 bani - U o_ i îl reclamă primăriei. Neapărat că dintre puţinele cereri ale măcelarilor cari se pot bucura de sprijinul consumatorilor, aceasta e una, căci altfel ei riscă să consume carne împuţită. Primăria pare a fi convinsă de necesitatea imperioasă a unei instalaţiunî de răcitoare sistematice, cu toate acestea o amînă mereu. Necesitatea instalare! unor asemenea răcitori este atit de evidentă şi de presantă încit nici chiar criza nu îndreptăţeşte o amînare. De aceea vroi să sper că cele arătate aci nu vor trece fără a fi ţinute in seamă de cei în drept. St. V. POSTA MICA D-luî Georges Dupont Bacău.—Nu vă putem ^ da adresa unuî ziar agricol de Kisinau. — Vă putem însă da oare-cari alte adrese cari să vă furnizeze amănuntele pe cari le cereţi Astfel: Granowschi (V. S.) agenţie de publicitate; bănci : Sucursala Băncei Statului, Sucursala Băncei de Scompt din Odessa, Banca oraşului Kisinef ; Societatea de credit mutual. Bancheri, Blank şi Efrussi; Grunfeld (M) şi M. Kohan. Export de cerealei Louis Dreyfus et. C-nie, Walter Frores. Pentru detailuri mai precise sper că aţi putea să vă adresaţi consulului rusesc din Iaşi. D-luî G. D. T- învăţător. Teleorman.—Ministerul instrucţiune! va publica zilele acestea condiţiunile de admitere în şcoala normală de învăţători, odată cu programul cestiunilor care se cer la concurs tutulor concurenţilor. D-lui I. F. Galaţi. Nu credem ca ministerul de război să admită cererea pe acest motiv, deoarece acelaş ministru a dat ordin tutulor corpurilor de armată’ca să arate soldaţilor bacalaureaţi că n’au voie să se ocupe cu alte îndeletniciri, afară de serviciul militar. D-lui George Drăghici. Galaţi. — Mobile modern styl puteţi găsi la Paris la Bing (Vart nouveau — Bing) 22 Rue de Provence.—La Londra adresaţi-vă la casa Maple et C-ue Tottenhancourt, Road, Londra. DIN TABĂRA CONSERVATOARE —• Interview cu un fruntaş conservator — Impresia produsă de articolul „Adevărului“. ■— Ce zic partizanii continentului ? — Nu va fi împăcare. — Junimiştii în guvernele conservatoare.■— Situaţia celor două ramure faţă din guverul liberal In urma articolului de reportaj pe care l-am publicat deunăzi asupra acţiunei ce ambele tabere conservatoare îşi pregătesc pentru la toamnă, am voit să vedem ce impresiune au produs în cercurile conservatoare destăinuirile noastre. Ne-am adresat la această privinţă ţinut fruntaş conservator, de pe continentul Gazstacuzino, care a avut buna voinţă să răspundă, în chip foarte amănunţit, celor cîteva întrebări ce i-am pus. — Ce ziceţi despre articolul publicat de «Adevărul» cu privire la acţiunea grupărei junimiste Ce impresiune aui produs destăinuirile noastre“? — N’aţî făcut, ne-a răspuns conservatifirui de frunte, de cit să daţi in vileag unele lucruri pregătite de mai bine de o lură şi cunoscute de cîţiva dintre cei iniţiaţi. Natural că articolul a făcut multă impresie, dar cu deosebire a indispus rău pe junimişti pentru că el desvăluia un plan care, cu miza in scenă pregătită, era menit să producă mare impresie in ţară. Acum însă pe căldurile acestea caniculare, nu dobândeşte nici o însemnătate. ■— Ce zic adevăraţii conservatori continentali despre iniţiativa disidenţilor ? — Ce să zică ? Să vă spun drept, ne pare foarte bine de ceea ce se vaîntimpla. O unire între noi, conservatorii grupaţi în jurul veneratului nostru şef d. G. Gr. Cantacuzino, şi junimiştii, a devenit azi absolut imposibilă. Singurul lucru ce mai nădăjduia ei unii din ai noştri, era readucerea in partid a celor 3—4 conservatori cari ne-au părăsit cu prilejul formărei cabinetului Carp. Dar şi aceştia ,preferind pe d-na Carp d-lui Cantacuzino, vor eşi natural din partid împreună cu d. Carp şi cu ceilalţi amici ai lor. Perderea unora şi altora nu ne va fi simţitoare, căci pe de o parte ei nu vor avea nici o forţă numerică, iar pe de alta faimoasele talentepe care le avea gruparea junimistă, S’au dovedit a fi mult mai prejos de reputaţia lor. Şi apoi, o ochire asupra capacităţei ultimului guvern Carp, a lipsei sale totale de bun simţ, a nepriceperea lui de a conduce oamenii, a îndărătniciei de care a dat dovadă cind era nevoe să facă concesiuni politice,—toate acestea au dovedit, in chip netăgăduit, că d. Carp nu e om de guvernămînt, că d. Carp nu poate guverna, fie că ţara nu e pentru d-sa, fie că d-sa nu e croit pentru ţară.« — Aşa dar hotărirea d-lui Carp şi a d-luî Filipescu de a forma o nouă organizare conservatoare nu indispune pe partizanii continentului . — Nici de cum. Dorinţa lor de a se despărţi definitiv de noi nu ne sperie. De altfel acei din conservatori cari doresc încă împăcarea şi se lamentează cînd ea nu se face, nu-şi cunosc istoria partidului lor. — Pentru ce spuneţi aceasta 7 — Apoi răspunsul e foarte simplu: Cind fost-au junimiştii cu noi 7 De 15—18 ani ei nu mai fac parte din organizaţia noastră şi nu mai erau membrii ai clubului nostru. Cine nu ştie că ei n’au recunoscut şefia veneratului Lascar Catargul, că au format un grup separat, cu tendinţe separate, cu organizaţie deosebită, răzleţi nu totd’auna, iar de disciplină nici vorbă nu era. Cind au făcut parte din guvernul conservator, ei erau desemnaţi de şeful lor, dar nu aleşi de şeful nostru, şi erau în guvern nu ca membrii ai partidului conservator, ci ca reprezentanţii unei grupări politice şi totuşi această atitudine a lor n’a împedicat partidul conservator să existe, să fie chemat la crimă şi să ofere chiar portofolii resvrăuiţilor cari se grabeau să le primească. Intrucit dar partidul conservator a perdut din forţele lui fiindcă nu are pe linii oameni pe cari nu i-a avut aici odată? Ce"? Oare partidul conservator actual a fost sleit 'fiîp‘d că a fost părăsit de d. Coast. Olătiescu, un fost Brătienist înfocat şi de dl. Delavrancea, un foarte ptroaspăt Co*n'ervator şi deja dizident? Dacă D. Carp face azi partid pe cînd altă dată făcea grupări, în ce i-a crescut importanţa 7 Fiindcă are ciţiva partizani mai mult, sau fiindcă a guvernat ţara 7 luni ... cu parlamentul nostru 7* Şi d. Aurelian a încercat să facă un nou partid liberal, dar să sperăm, pentru demnitatea partidului nostru, că nu vom daţârei spectacolul pupăturilor drapeliste, şi că despărţirea vă fi iremediabilă aşa cum se cuvine intre adevăraţi oameni politici.* —Ce vă face să aveţi o aşa nestrămutată credinţă in isbinda dv. în contra acţiunea disidenţilor din partid ? — Un lucru foarte firesc. Noi vom face opoziţie d-luî Sturdza; noi vom combate cu înverşunare partidul naţional liberal; noi vom face agitaţie de va fi nevoie şi numai noi vom lua de piept pe d-l Sturdza fără a-l spăla, cum s’a făcut la Senat de fostul prim-ministru care pretindea că reprezintă vederile partidului conservator. Oricit va vroi d. Filipescu să împingă pe junimişti să ne imiteze în acţiune, profetizăm, ca şi d. Carp, că nu va reuşi a-i mişca din loc. Cind cineva e ales graţie poliţiei colectiviste şi trimis în misiuni speciale, n’are putere morală să lupte in contra binefăcătorului lui. Apoi firea junimiştilor e cunoscută: ei nu fac opoziţie violentă decit cu citeva zile înainte de căderea unui guvern. Astfel, cum noi vom face opoziţie serioasă d-lui Sturdza,—cu noi va merge ţara şi opinia publică. Cit despre campaniile noastre viitoare vă voi vorbi altă data. Cu această declaraţie am încheiat interesantul interview ce ni l-a acordat fruntaşul conservator. N. M. Glorificarea unui asasin Toate cele ce se petrec la Sofia ne fac să prevedem achitarea asasinilor şi In special a lui Sarafoff. Faptul chiar că pentru cea mai gravă vină a sa, pentru îndemnarea la uciderea lui Mihăileanu, n’a fost acuzat, dovedeşte că justiţia bulgărească joacă o comedie. Comitetul macedonean e aşa de sigur de achitare, şi atit de bine se simte in comunitate de idei şi sentimente cu asasinul, că de-abia aşteaptă să-l vadă achitat ca să-l proclame din nou şeful mişcărei. Ca oameni n'am putea decit să ne întristăm văzînd un popor tînăr, de-abia eşti, pe scena lumei, sfirşind după 20 de ani de semi-independenţă prin glorificarea asasinilor lor. Negreşit, îndelunga stare de robie a acestui popor sub cea mai barbară ocirmuire străină, explică intru citva lucrul. Ca romiul, ca vecini ai acestui popor înapoi cu sute de ani pe terenul moral, trebue să ne îngrijim. Fiindcă soarta ticăloasă a voit să ne dea astfel de vecini, să deschidem ochii în patru asupră-le. Nu e de ajuns să ne zicem că o ţară care a ajuns la glorificarea celor mai abjecţi asasini, e o ţară pierdută. Moraliceşte lucrul e adevărat, dar de fapt cel ce şi-a pierdut busola morală nu şi-a pierdut ipso facto şi existenţa materială. Că un asemenea popor n’are viitor, asta pare evident, dar există in prezent. Şi cu atit mai virtos e primejdios Sin fuga colrfeiul. Profitaţi de ocaziune ! Aceste timpuri de criză şi de călduri au şi ele nota lor veselă. E desfacere pe toată linia şi un dricar a crezut şi el de cuviinţă, să scoboare preţurile. Anunţăm că din cauza crizei a scăzut preţurile pentru, înmomnîntare“. Aceasta cam vine astfel : Profitaţi de ocaziune şi muriţi mai repede, pînă nu încetează criza şi nu se urcă preţurile. Eu aşi mai fi adaogat că las încă şi un nou rirat la înmormîntarea soacrelor, a unchilor cu moştenire şi a creditorilor. D. Nicu Filipescu este de altă părere. El crede că ar plăti o taxă dublă la Înmormîntare, dacă Adezerul ar da ortul pope!. Lucrul însă cum nu se va întîmpla, dricarii au pus dolia la pălărie și micul dictator idem la suflet. Periptizon HALUL NJOSTRU Politica nemţească a regelui nostru ne-a adus în aşa hal că începe să-ţi fie ruşine să ţi se zică român. Din toate părţile nu e decît dezastru, ruină şi ruşine. Din toate alianţele politice, din toate tratatele de comerţ, noi eşim cei păcăliţi, noi dăm absolut totul şi nu luăm absolut nimic. Ne aruncăm orbeşte şi fără de condiţiuni în braţele Austriei şi ale Germaniei şi în schimbul faptului ca ele ne au pus aici la Dunărea ca o sentinela înaintată contra Rusiei, ne întrebăm Ce ni s'a dat? Fac apel la toţi palatiştii, rog pe toţi duşmanii mei şi pe acei cari cred în binefacerile aduse de regele Carol asupra Romîniei, îl rog, îi implor, să-mi arate o singură compensaţiune ce ni s’a dat nouă romînilor. Ce mi se face, dovada aceasta devin cel mai călduros apărător al tronului lui Carol I. Aducem noi vre-un folos Germaniei şi Austriei sau alianţa noastă cu puterile centrale este numai în folosul nostru ? Sentimentul în politică neexistînd, Germania şi Austria nu s’au putut alia cu noi decît dacă ni sîntem de un ajutor oarecare. Dacă aducem un folos celor două puteri, ne întrebăm care este avantagiul nostru şi politic şi economic şi mai ales economic, pentru că din punctul de vedere politic şi noi credem că nu se putea face altfel decît să ne alipim, cu condiţiuni insă, la întreita alianţă? Devenim un fel de redută a întreitei alianţe şi aceste fortificaţiunî costisitoare cine le plăteşte ? Tot noi, pentru a apăra puterile centrale contra Rusiei. Cînd însă suntem ameninţaţi de Bulgaria, aceleaşi puteri centrale ne sfătuesc să fim înţelepţi. Iţi trage cineva o palmă şi amicul care te întovărăşeşte în loc să-ţi vie în ajutor ca să pedepseşti pe agresor, te sfătueşte să fii cuminte ! Din punctul de vedere economic, batjocura este şi mai mare. Austria de pildă şi-a asigurat un tratat de comerciu favorabil el. Cînd insă este Ediţia de seara vorba ca şi noi să profităm de el, Austria pleacă urechea reclamaţiunilor ungureşti şi închide hotarele ei produselor noastre. Noi dăm Austriei, în vederea legăturilor politice, avantagii serioase, iar Austria în schimb ne sacrifică pe altarul intereselor ungureşti ! Acelaşi lucru cu Germania! Neam transformat într’o adevărată piaţă germană, cumpărăm totul de acolo, îi plătim şi marfa ce ne-o trimite şi anuităţile datoriei noastre publice care se urcă la jumătatea budgetului de încasări, şi cînd cerem Germaniei ca şi ea să ne cumpere produsele pămîntuluî nostru, Germania, sub cuvînt că îşi protege interesele agriculturei sale, ne închide hotarele şi ea luînd totul nu ne dă nouă absolut nimic în schimb. Dacă această situaţiune este tolerabilă, dacă noi putem să urmăm înainte să văsâm ca regele Carol să ne sacrifice intereselor Germaniei, iată o întrebare pe care trebue să şi-o pună fiecare român, fiecare patriot care e în stare să vadă caraghioslîcurile acestei politici nemţeşti, excelentă pentru Austria şi Germania, dezastroasă însă pentru interesele noastre romîneşti. In articolul viitor voi inzista în special asupra portei politice a alianțelor ce facem noi. Const. Szillé Mîine Duminicii se oficiază la biserica sf. Gheorghe parastasul pentru odihna sufletului neuitatului patriot Ştefan Mihăileanu. După parastas se va face un pelerinagiu la mormîntul aceluia care a plătit cu viaţa sa dragostea către naţiunea sa. Este vorba de a se arăta încă odată că romînii nu uită pe martirii marilor lor cauze. Este vorba de a arăta mai ales bulgarilor, cari reîncep acum lupta cu cunoscutele lor mijloace, că romînii veghează ! Aşteptăm ca să vedem mîine la biserica sf. Gheorghe o manifestaţiune măreaţă şi impunătoare. Nu ne îndoim că ceî-iţcnis-Uapirator vor veni cu mic cu maro »..•$ swlieze memoria lul Ştefan Mihăileanu, şi că la casele lor vor face să filţăe tricolorul naţional. POSTA REDAC TIETTI Pentru primăria Capitalei D-luî director al „Adevărului“ Loco. Ştiind că intră în principiile d-voastră de a atrage atenţiunea cirmnuitorilor asupra tuturor neajunsurilor, vă rog să binevoiţî a face loc şi următoarelor observaţion! : E ceva banal, atit e de adevărat, că condiţia de existenţă a fiecărui oraş este salubritatea, higiena. Primăria Capitalei, o recunosc, a ţinut şi ţine a satisface această condiţie, pe cît mijloacele ii permit. Nu e însă mai puţin adevărat că, de multe ori comite greşeli în ordinea realizăreî măsurilor de edilitate. Aşa d. e. avem bulevarde, lumină şi tramvae electrice, pavaje debasalt, şi multe alte lucruri frumoase şi plăcute, dar—ce folos! în schimb n’avem canale suficiente, n’avem apă bună, n’avem vizitii pentru sacalele de stropit, n’avem măturători suficienţi,—in fine n’avem higiena suficientă, şi aceasta într’un timp cînd ciuma bate la porţile orientului. Relevarea unuia din neajunsurile a căror remediare se impune numai de cit, este scopul acestei scrisori. Trebue să se dea numai de cit măcelarilor mijlocul de a putea conserva, in timpul verei, cel puţin 24 de ore, carnea destinată halelor din piaţă,— lucru ce dînşii de mult Cetăţenii Capitalei sunt rugaţi de comitetul organizator să binevoiască a fi cu toţii mâine dimineaţă Duminică la orele 10 la biserica sf.Gheorghe, unde se va oficia parastasul lui Ştefan Mihăileanu al Tirfii ................................................ CARNETUL MEU Plantaţiile Capitalei Ne-am ocupat în mai multe rînduri de această chestie. O scrisoare anonimă pe care am primit-o zilele astea mă face să revin, căci autorul spune lucruri foarte înţelepte şi interesante. Plantaţiile nu sunt numai un lux şi o măsură de ordin estetic. Intrăim oraş răul şi puţin canalizat cum e capitala noastră, plin de praf vara, din care gunoaele aproape nu sa ridică, pe ale căruia străzi lăturile se varsă în abundenţă, o întinsă şi puternică vegetaţie ar avea un rol eminamente higienic. Poate că plantînd peste tot unde e cu putinţă, şi plantîni în mod inteligent, s’ar ajunge mai eftin şi mai repede la însănătoşirea oraşului de cît pe alfe căî. Insă autorul meu găseşte că actualele plantaţii sunt stupide, din două puncte de vedere : Intriu că se îngrămădesc mai mult prin centru unde nu e nevoe, şi al doilea fiindcă se plantează sau copaci izolaţi, sau, prin puţinele grădini şi squaruri, plante de lux şi iarbă. El crede că mai nimerit ar fi să se planteze masive de copaci, adică mici pădurici stufoase, cu arbori bine aleşi şi din punct de vedere al frumuseţei, şi al vaioreî, şi al aclimatizare!. In adevăr, nu vedem de ce primăria n’ar transforma toate maidanele, locurile gunoioase, curţile şi grădinile localurilor sale, etc. în plantaţii de copaci? Sunt în Bucureşti, slavă domnului, sute de hectare goale, astăzi domeniul prafului și al gunoaelor, pe care s’ar putea realiza ideea corespondentului meu. E extra ordinar ca grajdurile primăriei, locul în care se ard gunoaele, depozitul de gunoae, abatorul etc. n’au masivi de copaci, nu se plantează cu copaci. Folosul pe care l ar trage populaţia săracă şi sănătatea publică ar fi apreciabil. Dar cine să se gîndească la așa ceva? Asta-i asta ! I. T. CHESTIA ZILEI Romînitz şi Grecia aţîţate de Austria, se reped la Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, pe care le aţîţă Rusia. I. ■. -------———■— mm POLITICA EXTERNA Rusia şi Muntenegrul Este un fapt cunoscut în Europa că Rusia este stăpînă absolută pe micul principat Muntenegru, care nu poate fi considerat de citea o mică gubernie a marelui imperiu moscovit. De aceia se atribue o deosebită importanţă discursurilor războinice ale prinţuluii de Muntenegru şi ale fiilor săi, căci în alte condiţiuni ar apare archiridicule. Intr’adevăr deoarece principii Muntenegrului nu sunt decit nişte administratori ai unei gubernii a Rusiei, care le plăteşte şi leafă, le dă şi tot felul de daruri preţioase, ori ce discurs al lor este considerat ca un ecou al părerilor intime ce domnesc la Petersburg şi pe cari Rusia nu le poate exprima fără a alarma prea mult lumea. E însă in amintirea tuturor discursul rostit de prinţul Danilo al Muntenegrului cu privire la Albania. L-am reprodus în acest loc şi cititorii au putut vedea ca el este o sfidare categorică la adresa Austro-Ungariei. Şoarecele muntenegrean facind aluzii la poftele austriace faţă cu Albania, a vorbit de Muntenegrul in termeni cari pareau că sfidează forţele leului ale marei monarhii. Aceasta să ştie — a zis Danilo—că Muntenegrul nu este un covor vechiu peste care se poate trece nepedepsit. Ziarele austriace au primit discursul lui Danilo cu observaţii ironice cari insă ascundeau numai cu greu grija că acest discurs s’ar putea să fie inspirat din Petersburg. Din punctul acesta de vedere este îmbucurătoare ştirea pe care ne-o aduce o telegramă de ieri, şi care ne spune că guvernul rus a adresat o notă confidenţială Gurţei muntenegrene spuindu-i că pe viitor să fie mai cu prevedere in declaraţiunile sale politice. Această notă să sperăm că va servi de lecţie micului Danilo care venise să alarmeze opinia publică europeană. Jezuiţii şi legea congregaţiunilor O telegramă ne-a vestit că iezuiţii au luat hotărîrea definitivă de a nu cere autorizaţiunea conform cu legea contra cogregaţiunilor, deoarece această autorizaţiune nu li s’ar acorda. «Figaro» mai află în această privinţă următoarele amănunte : Jezuiţii nu se vor expune ca in anul 1880 unei expulzări cu forţa ci vor evita ca guvernul să recurgă la o execuţiune brutală a legilor. Ei se vor retrage de bună voie. De la iunii Octombre înainte nu va mai exista nici un iezuit în Franţa, nici în vre-o şcoală, nici in vre-o reşedinţă a ordinului. Dar şcolile lor vor continua să existe şi să existe în acelaş spirit. Situaţiunea materială a colegiilor iezuitice este asigurată. La întrebarea: ce vor face iezuiţii? tot Figaro răspunde : «Iezuiţii mai bătrinî vor răminea în Franţa şi vor locui cile doi in camere luate cu chirie. Cei mai tineri vor pleca in străinătate unde vor aştepta vremuri mai bine. Dacă li s’ar interzice să mai predice, iezuiţii vor petrece cei doi, trei ani citi vor fi persecutaţi, cu studierea şi conceperea predicilor pe cari le vor rosti după întoarcere. Ei vor intimpina atunci mai bine înarmaţi pe duşmanii lor din lojile masonice, pa cari le vor zdrobi. Desider Szilagyi Am anunţat la vreme moartea marelui bărbat de stat ungar, Dezider de Szilagyi. Acesta s’a născut la 1 Noembrie 1840 la Oradea Mare. A studiat dreptul. In 1867 îl găsim ca secretar, şi mai tirziu ca şef de secţie al ministerului de justiţie ungar. La 1874 este numit profesore drept penal şi de economie politică la universitatea din Pesta. La 1871 a intrat pentru prima oară în Cameră, din care n’a mai încetat să facă parte. La început a fost partizan al lui Deak Ferencz, apoi membru al partidului liberal. A fost in mai multe rinduri ministru de justiţie, in care calitate a luptat din răsputeri şi cu succes pentru legea căsătoriei civile. După căderea cabinetului Anekerle, Szilagyi s’a retras şi el din minister pentru a fi ales cu o lună mai tirziu preşedinte al Camerei. In această calitate se bucura de o trecere colosală. Văzînd că Banffy pune rămînerea sa la putere mai presus de Constituţia ţărei, el demisionă de la preşidenţie şi această demisiune a fost una din cauzele principale ale căderei cabinetului Banffy. In toată viața sa a fost adversar înverşunat al clericalismului. Orator distins, om din cale afară de cult, de un caracter ireproşabil, Szilagyi moare depiins de Ungaria întreagă. E€ZIMICE Armata germană şi tariful Un plus enorm de cheltueli ar avea şi armata germană dacă noul tarif vamal german s’ar pune in aplicare. Pentru o armată atit de numeroasă ca cea germană oricine işî poate lesne închipui ce cantităţi colosale de grini, ovăz şi carne trebuesc. Un plus de 15 măre, la fie-care tonă de secară, 20 mărci pentru fie-care tonă de griu și 22 mărci pentru fie-care tonă de ovăz, in plus taxele asupra cărneî, vor forma la fie care fine CĂLDURILE Ploaie care au ţinut de la Paşti şi pînă la 4—5 Iulie, îmbucurătoare întîi, stricătoare mai pe urmă, au fost fatalmente urmate de arzătoarea căldură a lui cuptor, da căldura bine-fâcătoare care dacă ne-ar lipsi un singur an, ar fi dezastrul cu mai mare ce se poate închipui. Căldurile acestea nesuferite pentru cei ma! mulţi, în special pentru neurastenici, fie ei graşi sau slabi, sînt, în adevăr, binefacerea lume!. Căldura e mama vieţei, ea face să se nască şi să se întindăasupra pămîntului viaţa în valuri nesfîrşite. Fără de ea pamîntul s’ar transforma în scurtă vreme într’un vast cimitir în care s’ar îngropa pe vecie toţi germenii vieţeî. Nu se poate închipui viaţa existînd fără umiditate şi căldură. Primul sîmbure al vieţei pe pâmînt a trebuit să se nască în momentul cînd gradul căldurei şi gradul umidităţei au atins echilibrul necesar ce a făcut posibilă unirea celor d’întăi elemente ce au dat naştere primei protoplasme. Şi întreaga evoluţie organică care a fi făcut ca dintr’o materie vîscoasă, fără formă şi fără culoare bine determinată, într’o îndelungată vreme, să se nască treptat toate formele vieţei pe pămînt, pînă la forma om, cea mai recentă şi culminantă, a fost hotărîtă de gradul de umiditate şi de căldură. Cu milioane şi cu sute de mii de ani în urmă, căldura şi umiditatea nu se găseau în proporţia de azi. Fosta fi ele mai mari, sau fosta umiditatea mai mare şi căldura aproape aceiaşi ? E greu de ştiut. In orice caz umiditatea a fost mai abondentă în trecut. Asupra gradului căldurei e mai anevoios de conjecturat. Sînt unii cari susţin că soarele încă nu şi-a atins apogeul, că în viitor va fi maî cald decît astăzi, şi peirea lumei se va întîmpla nu prin răcire, ci printr’un exces de căldură. * Suprafața pămîntului nu e uniform încălzită de razele soarelui. Teoretic este equatorul, brîul care înconjoară planeta pe la mijloc, trebue să fie mai încălzit, și căldura trebue să descrească treptat spre cei doi poli. Dar in realitate lucrurile nu se petrec tocmai astfel. Gradul de căldură a fiecărei regiuni e modificat de felurite împrejurări. Umiditatea, existența pustiurilor de nisipuri, îndepărtarea sau apropierea de ocean, fac ca o regiune e mai caldă sau mai rece de cum ar trebui să fie, ba cîteodată fac ca în aceeaşi regiune temperatura să varieze extrem de la zi la noapte. Aşa de pildă în pustiurile nisipoase ale Arabiei vara te topeşti de căldură ziua, iar noaptea îngheţi de frig. Pricina e lesne de înţeles. Nisipurile se înfierbîntă cu mare uşurinţă în timpul zilei, dar cu aceeaşi uşurinţă emit, noaptea, căldura spre spaţiile cereşti. Pămîntul vegetal, ierburile, se încălzesc mai greu, dar şi mai greu emit căldura înmagazinată. Punctul cel mai cald al globului nu se găseşte la equator, după cum nici cel mai rece la poli. Maximul de căldură pe glob în sezonul de vară, se observă pe coasta occidentală a Mărei Roşii, în regiunea dintre Suakim şi Oboc. Marea aceasta e bîntuită de aşa de teribile călduri vara, în cît zilnic perde prin evaporaţie, o pătură de apă în grosime de şeapte metrii. Călătoria e penibilă în vremea aceasta pentru oamenii de rasa albă. Adesea se observă pe vapoarele ca trec vara pe acolo cazuri de insolaţie fulgerătoare, oameni morţi subit chiar la umbră, în interiorul vaselor. La Massaah termometrul se urcă pînă la 60 de grade centigrade, adică temperatura , ca aceea a apei fumegînde, a apei fierbinţi de care nu te poţi atinge. In ţările aşa zise tropicale vara nu e în realitate mult mai călduroasă ca verile noastre cele fierbinţi. In Cuba de pildă, termometrul se menţine vara la 32 de grade. Dar cauza pentru care căldura e nesuferită în ţările tropicale e că ele coincid cu sezonul ploilor continue. Umiditatea atmosferică fiind foarte ridicată transpiraţia se face anevoios. Cînd nu transpiri, mai greu suporţi căldura. In regiunile noastre uscate în timpul verei, căldura e suportabilă din cauza putinţei de a transpira abundent. Aşa se explică probabil cazurile numeroase de insolaţie ce ni se semnalează de prin New-York, Paris, Londra, ori de cîte ori temperatura creşte. Clima fiind maritimă în aceste localităţi, adică aerul saturat de umiditate, transpiraţia e împuţinată. In regiunile continentale, cum e şi Romînia, unde aerul e uscat vara, căldura se suportă mai uşor. * Variaţiile climaterice sunt sensibile de la an la an, sau de la perioade la perioade de ani. Fie cine ştie din experienţă, că în unii ani e mai cald, în alţii mai puţin. Nu se observă o scădere sau o urcare treptată a temperature! ci un fel de ondulaţie, de zigzag. Dar pe o lungă perioadă de timp, luată pe veacuri, căldura mijlocie e constantă. Aşa a fost tot-d’auna? N’a fost mai frig sau mai cald în trecutul îndepărtat?Dacă considerăm un spaţiui de timp de 3000 de ani de pildă, începînd de azi şi urcîndu-ne pînă la 1000 de ani înainte de Hristos, se observă că temperatura mijlocie a rămas constantă. Unele regiuni s’au mai schimbat. Pe alocurea nisipurile au invadat sau vegetaţia a progresat, apa s’a retras, etc., schimbînd ast-fel starea climaterică locală. Dar în general se poate spune că temperatura n’a variat. Pe vremea lui David era tot aşa de cald în Palestina ca şi în zilele noastre. Faraonii traiau în mijlocul unei clime identice cu aceea în care trăesc felabil de azi, şi aşa mai departe. De unde şi cum se ştie acest lucru pe cîtă vreme observaţiile meteorologice exacte şi sistematice n’au început de cît de cîteva decenii? Iată cum se poate şti. Omul, în scrierile lui, ocupîndu-se de cine ştie ce chestii filozofice, istorice, religioase, amoroase, etc. a trădat, fără să ştie şi fără să vrea, şi starea climaterică a timpului și a locului în care a trăit. Un cîntec e adesea de-ajuns ca să ne lumineze. Un poet care a cîntat pe iubita lui din Ascalon, de pildă, sub umbra unui palmier, ne arată că la Ascalon palmierul trăia acum 3000 de ani. Ei bine, ar fi fost de-ajuns ca temperatura să scadă cu un grad de 3000 de ani încoace, pentru ca palmierul care la Ascalon e la limita regiunei lui, să dispară. Dar n’a dispărut, prin urmare la Ascalon căldura e aceeaşi azi ca şi acum 3000 de ani. Alt caz. Biblia ne vorbeşte, de la origina ei, de viile din Erusalim. Dacă căldura ar fi crescut cu un singur grad de atunci încoace, via, care atinge în această regiune a Iudeei, aproape limita sudică a regiunei în care poate trăi, ar fi dispărut. Ea n’a dispărut, prin urmare temperatura nu s’a urcat. Palmierul ne arată că temperatura n’a scăzut, via că ea nu s’a urcat. Natura a ţinut singură locul meteorologiştilor în vremurile trecute. Studiind vegetaţia diferitelor timpuri şi locuri, se poate deci vedea cum a stat clima, — şi se vede că a fost constantă, cel puţin pe un spaţiu de timp de 3/ 4, 5000 de ani. * Fi-va tot astfel şi pe viitor, la infinit ? De sigur că nu. Nimic nu e neschimbător pe lume. Totul e în schimbare, în transformare. Dacă pe un timp de 5000 de ani nu s’a observat o schimbare sensibilă a temperaturei de pe glob, asta înseamnă că schimbările acestea se fac foarte încet, nu că nu se fac de loc. Soarele nu e vecinic. După 100.000 de ani, probabil că oamenii de atunci vor putea observa o diferenţă între temperatura vremei lor şi aceea a vremei noastre. Fi-va în plus sau în minus diferenţa ? Asupra acestui punct părerile sunt împărţite. Pentru cei cari cred câ soarele a trecut de apogeu, viitorul apare din ce in ce mai friguros. Pentru cei ce cred că soarele merge spre apogeu, viitorul apare din contră. Asupra unui singur punct sînt de acord : că fie prin frig, fie prin căldură, viaţa va pieri de pe pămînt. In fond modul e indiferent, dezastrul final e principal, şi pare că acesta e inevitabil. Insă noi nu-i vom apuca, şi nici copiii copiilor copiilor noştri nu-i vor apuca. Prin urmare n’avem de ce ne îngriji. Fiecare zi cu grija ei— şi grijile zilei de azi, ne ajung. I. Teodorescu