Adevěrul, octombrie 1901 (Anul 14, nr. 4374-4404)

1901-10-28 / nr. 4401

r % Anul XIV.—No. 4401 FONDATOR ALEX. V. BELPIMANU «•—»- 14 1141 ■ ABONAMENTE Vn cm Șase luni Trei luni in tarii..... "io lei 15 lei 8 lei ' Ia străinătate. 50 „ 25 „ 13 • —— —141141 ■ — 10 bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vech­iil 20 bani. 15 Moeritorie De­cile Ori partidul liberal convoacă pe cetăţeni la întruniri publice, ora­torii şi in special actualul şef al par­tidului, are grija de a releva că p in tradiţia acestui partid de a se con­sulta cu „ţara“ şi a lua avizul cetăţe­nilor în toate chestiunile politice — ceea­ ce deosebeşte chiar partidul libe­ral de cel al boerilor. “ Aceasta, din nefericire, e încă una din minciunile politice cari falsifică viaţa noastră publică. Se măguleşte un moment vanitatea cetăţeanului’»­­legator, pentru a’l lăsa apoi in com­plectă ignoranţă de actele politice ce se săvirşesc. Căci dacă e vorba că e in tradiţia partidului liberal de a consulta opinia publică a ţârei in toate ocaziunile, apoi cind oare e mai nemurită ocaziunea de­cit in ajunul deschidere! corpurilor legiuitoare, in ajunul de a depune di­feritele proeote de legi a căror discu­­ţiune şi votare va forma activitatea sesiune! parlamentare ? III bine, care din proectele guvernu­lui e cunoscut pipă azi, cind nu mai e nici o lună de zile pină la deschide­rea corpurilor legiuitoare? Dat-a vr’un ministru proectul său in vileag, ca să’l cunoască şi deputaţii din timp şi să-l poată discuta cu ale­gătorii ? Apoi nu e aceasta o parodie de re­gim reprezentativ, ca proectele cele mai de seamă să se depună azi pe biu­­rou şi pină în 3—4 zile—cel mai tir­­ziu­ !— să se discute şi să se voteze ? Cum voiţi să aveţi cetăţeni luminaţi şi proeete de legi sănătoase ? Speram că după atitea protestaţiuni legitime nu chiar sinul partidului li­beral contra sistemului de mister şi tăcere a şefului şi miniştrilor, sistemul acesta va fi părăsit. Ne-am înşelat. Partidul liberal, ca şi noi, ca şi opinia publică, nu ştie nici pină azi, la ce spirt de activitate îl cheamă guvernul cu începere de la 15 Noembrie. Don Salnst. buţile nopţii, a pornit In goană după mişeii­, „Hlystrixul din frunte, cu ritul unguresc în sus, restoarnă în drumul sâu şi legi şi morală ! „Această jivină obraznică, în turbarea sa potlogărească, îndrăznesce a atinge şi a festeli numele d-luî Luca Ionescu, mur­­dârindu-1 în troaca sa. „Acest hystrix-idiot crede că zădăreşte că asmute pe cel tare, că face intrigă, grohăind, dar în acelaş timp nu vede idiotul, că insultă pe Luca Ionescu, căruia noi îi purtăm atîta stimă, cît ne poartă şi el nouă. „Unde a văzut imbe­­lul hystrix, că d. Luca Ionescu este înjurat?“ Dea Domnul să nu apună nici­odată „Steaua Constanței“, ca să-l distrugă pe onorabilul­, hystrix !... Bum. Ediţia de seara Marea chestie Un fapt de o mare importanţă s’a petrecut zilele trecute, dar care a rămas aproape neobservat: D. Teo­dor Rosetti, fost prim-ministru, fost guvernator al Băncei Naţionale, om politic şi financiar de mina în aia, a simţit nevoe de a face o conferinţă la clubul agricol spre folosul marilor proprietari. Fiind dat că de pe urma unei a­­semenea conferinţe d. Teodor Rosetti n’are de tras nici un spirt de avan­taj personal, că a făcut-o numai alarmat de starea în care se afla agricultura şi marea proprietate particular,—faptul e caracteristic merită o deosebită atenţie. D. Teodor Rosetti n’a avut vedere, de­sigur, de­cît starea mentabilă a agriculturei noastre a majorităţei proprietaţei mari, simţit, ca român şi ca mare proprie­tar, ca unul ce ţine şi la ţară şi la clasa din care face parte, că şi ţara şi marii proprietari sunt pe mar­ginea un­ui mare abis. De aceea a dat alarma, făcînd să se audă în localul în care ocupaţia esenţială e jocul de cărţi, şi alte preocupaţii de­cît acelea obicinuite în jurul mesei verzi. D-sa a preconizat sindicarea ca u­­nul din mijloacele de scăpare. E bun mijlocul, dar e cam tardiv. La ce lucru mare va servi mai multe sărăcii adunate într’un mănanchist ? Căci proprietarii mari sint, în ma­­jorite, mari num­i cu numele și cu ifosele. In adevăr, această proprie­tate e grevată cu 40 la sută datorii din valoarea ei, din valoarea pe care o avea cind pămintul nu era stors, cind pelagra şi alcoolizatul nu slă­bise încă puterea de muncă a ţară­­­nimeî. Astăzi secătuirea pămintului şi sleirea forţelor populaţiei rurale mai adaogă încă cel puţin asupra marei proprietăţi o sarcină de 30 la sută. Cei mai mulţi dintre proprietari, dacă ar lichida de abia s’ar alege cu un sfert din averea lor nominală. Nu vedem, deci, cum s’ar putea remedia starea actuală numai prin sindicarea proprietarilor ? Pentru ce să se sindicheze ? Ca să vîndă cu un preț ceva mai bunicel, suprimînd intermediarii, un produs redus și de proastă calitate, un produs în care abundă „corpurile streine“ şi ume­zeala, cînd se face ? Mijlocul de în­dreptare e cu desăvîrşire anodin. Marea chestie care-l preocupă pe d. Teodor Rosetti, şi pină la un punct pe noi toţi, cere mijloace mai eroice şi mai radicale spre a se în­­drepta. In primul loc marii proprietari trebue să se hotărască a deveni fer­mieri serioşi. Să se lase de vaga­bondat prin ţări streine cu enorme cheltueli, să se lase de lux, de cărţi şi de alte viţii, să se ocupe personal de pămînturile lor, econo­­misindu-le în permanenţă, muncind din greu şi formîndu-şî o solidă cul­tură profesională. Să facă ce­ fac emigranţii cari se stabilesc în Ame­rica. Să emigreze şi ei de prin clu­buri, de prin vilegiaturi nesfîrşite, din oraşele streine, chiar din oraşele noastre atît de deprimate, şi să muncească din răsputeri pe de o parte pentru a ameliora cultura pămîntu­­lui şi pentru a o varia, pe de alta pentru a ridica ţărănimea din starea ei actuală. Negreşit că lucrul cere şi capitaluri pe lingă o profundă schimbare în moravuri. Pentru acea­sta proprietarii ari nevoe, cei d’intiî, de „dărîmarea zidurilor chinezeşti ", din dosul cărora nu pot căpăta de­cît bani cu camătă, bani pe poliţe în valoare nominală de 10.000 de lei de pildă, în realitate semnate pen­tru 1000 de lei. Aci trebue bătut de acei ce duc grija ţărei şi a marei proprietăţi. Vindecarea, cu toate foloasele ei, va veni după ce proprietarii vor avea de pus împreună alt­ceva de cît po­liţe cumătăreşti, hipotecî şi produse proaste. D. Teodor Rosetti n’a făcut deci de cît să pue marea chestie la or­dinea zilei fără să-i fi găsit vre-o soluţie, după cum probabil şi-a în­chipuit. E deja bine că s’a făcut şi atît, că şi printre rîndurile celor de la clubul agricol s’a aflat unul care să dea alarma. 1. Teodorescu un­ul în Ia­și a Duminică 28 Octombre 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURÎ Linia pagina IV Lei. 0.50 bani In jurul remaniere! — Ce zic sturdziștii In cuvîntarea rostită de d. Dimi­­trie Sturdza la consfătuirea de la d. Stoicescu d-sa nu a făcut cea mal mică aluzie la necesitatea uneî remanieri ministeriale. Din contra, acei cari au dat toată atenţiunea discursurilor ros­tite de miniştrii a fi plecat de la con­sfătuire cu convingerea că d. Sturdza nu se gîndeşte de loc la o reraa­­mnare, iar miniştrii actuali sînt hotârîţi a-şi apăra portofoliile cu toată... e­­nergia... Dar cu toate acestea, pentru a deruta pe partizanii unei remanieri, cîţî­va sturdzişti fruntaşi afi adoptat de cîte­va zile o tactică abilă, dar e lesne de înţeles ce se ascunde în dosul acestei tactice. Aceşti sturdzişti nu se sfîesc a spune tuturor acelor cari cer o re­­maniare ministerială că d. Sturdza e gata să se supună curentului din partid. Dacă drapeliştii — adaugă sturdziştiî—vor să intre în cabinet n’a­i de cît s’o afirme in mod cate­goric şi făţiş şi vor intra. D. Sturdza nu e de loc in contra miei remanieri cu drapeliştii, alt­fel nici n’ar fi pro­pus d-lui Vasile Lascar un minister încă de la constituirea actualului cabinet. Şi acum e gata să rema­nieze guvernul dacă de pildă se impune intrarea la interne a d-luî Lascar şi chiar a doi drapelişti. Să ceară dar drapeliştii să intre in gu­vern şi li se va face loc. Acesta e de cîte­va zile limbagiul uin­or sturdziști. * Partizanii remaniereî au căutat atunci să afle ce se ascunde în dosul acestei noul tactice a amicilor d-lui Sturdza,căci suspectează sinceritatea limbajului lor. Un amic al d-lui Stătescu a reu­șite să afle ceea­ ce se ascunde și iată ce­ a declarat într’un cerc de tineri liberali partizani ai unei largi re­­manieri : — D. Sturdza şi partizanii actua­lei formaţiuni guvernamentale po­zează acum ca oameni foarte ma­­rinimoşî gata să se lepede de sar­cina portofoliilor, sarcină pe care astăzi vor s’o prezinte ca un adevă­rat sacrificiu.De aceia ei sunt gata a oferi ministerele acelor cari le vor pretinde, mai ales drapeliștilor. Și într adevăr dacă d. Lascar ar vrea să intre în cabinet i s’ar da imediat internele, s’ar da și d-lui Em. Porumbarii un minister. — Vor ministere drapeliștii, spu­nea un sturdzist, li se va da două. Să poftească să intre în cabinet şi au­ să se sature repede de putere. Portofoliul e astăzi un adevărat sa­crificiu şi dacă drapeliştii vor să lu­creze în condiţiile în care lucrează joe astăzi actualii miniştrii, ei vor fi bine primiţi de d. Sturdza. Cu alte cuvinte se întinde o cursă la unul sail doi drapelişti pe cari giurdziştii îi bănuesc că ar dori sâ intre în minister. Acei cari cer însă o remaniere ministerială, n’afi conceput o ast-fel de primenire. Natural că dacă ar fi vorba numai de intrarea d-lui Las­car în minister, sau de o remaniere cu doi drapelişti, noii miniştrii n’ar fi de cît prizonierii d-lui Sturdza şi n’ar putea să facă mai mult de cît predecesorii lor. In asemenea condi­­ţiuni fără îndoială că portofoliile ar deveni nu numai un sacrificiu pen­tru nouii miniştrii, dar un adevărat supliciu şi de sigur că s’ar sătura repede victimele ministeriale. De aceia d.Lascar a refuzat,de la în­ce­­put, să intre în minister. Remanie­rea care se cere nu e aceia pe care o oferă astăzi, ca tactică, partizanii d-lui Sturdza. Se cere o remaniere care să fie o garanţie pentru toată suflarea liberală că întreaga acţiune a guvernului va intra pe o cale care să corespunză tuturor cerinţelor şi problemelor la ordinea zilei şi care să satisfacă pe lingă interesele de stat şi acele de partid. Ia aşa sens se concepe remaniarea de către a­­cei cari vor s’o provoace şi în a­­cest caz nu e vorba de intrarea u­­nuia sau a doi fruntaşi liberali ci de trei sau patru oameni politici de mîna întîia pe cari d. Sturdza să nu-i poată trata ca prizonieri şi cari să nu poată întîrapina piedici în desvoltarea acţiune!­lor. S’a priceput dar lesne tactica şi limbagiul acelor sturdzişti cari se declară astăzi partizani ai remanie­rei în sensul intrărei în minister a d-lui Lascar sau a doui drapelişti. Cu siguranţă însă că nimeni nu se va găsi, afară de miniştrii de um­plutură, cari să se preteze la un ase­menea joc ridicul. Indiscret, Turcia vedeaM retran­gierea escadrei franceze Ti'îmeteţî auunciu­l însoţit de costul lu! socotind pe 5 bani cuvîntul. D-luî lonescu Gheorghe.—A­d­res­aţi-va d-luî Frun­zescu, stenograf la Senat, Bucureşti. D-luî Emil H. Brăila.—In căzut cînd aveţi cursu­rile anului I făcute la Paris, cred că veţi putea ^ da examen în Bucureşti. Depinde totuşi de hotărîrea consiliului universitar. D-lui Ştefan Vasilescu, Focşani.—Articolul 16 din regulamentul de ordine şi­ disciplină a studenţilor universitari spune lămurit că examenele pentru­ fie­care an nu se pot trece de­cit înaintea facultate?, unde studentul a fost înscris anul acela". Din fuga condeiului Polemică cu «imbecilul Hystrix» Citesc regulat „Steaua Constanței“, fiind­că mă­­nebunesc după cum combate. Nu de­geaba e organul „teribililor e­­nergicî*, un nou­ partid constituit în por­tul nostru maritim Iată cu ce energie teribilă combate în ultimu-î număr : „Ce poate fi mai infam şi mai miseribil de­cît intrigantul ? Cu ce canalie se poate asemăna? Troapa cu lături din strada Mircea 33, în care membrii în societatea barometrică îşi depun obolul rezultat din (POŞTA RE­DAC­ŢI­EI. Şcoala de moaşe D net Elena Giavescu Loco. Ne spuneţi că aveţi o fiică pe care nu o mai puteţi întreţine la şcoală,— deşi a terminat patru clase ale externa­tului,—de­oare­ce sunteţî văduvă şi nu dispuneţi de mijloace. Aţi voi să o daţi la şcoala de moaşe spre a-i procura ast­fel mai repede o existenţă modestă, dar sigură. Cum nu cunoaşteţi condi­ţiunile pentru îi scrierea în şcoală, ne cereţi nouă să­ vă dăm informaţiunile necesare. Facem aceasta cu plăcere. Şcoala de moaşe dat Bucureşti de­pinde de Eforia spitalelor civile şi se află in şoseaua Filantropia pe lingă spitalul „Maternitatea“, înscrierile se fac de la 1 pînă la 15 Septembrie în fie­care an şi nu se cere nici un examen, ci doar certificatul de 4 clase primare şi două secundare. Se mai cere a se­ alătura şi un certificat de bună purtare de la pri­măria locală. JStudul durează doui ani pentru o elevă care trece regulat examenele. Pen­tru ca să poată o elevă deveni internă trebue să obţie o notă mare la clatifi­­care după terminarea anului îintîiu. Anul întîift însă nu poate deveni internă. La înscrierea în şcoală se cere vîrsta în­tre 20—25 de ani. N cî o e­levă nu poate fi primită în şcoală fara consimţi­­mîntul părinţilor, rudelor, in caz de lipsă a acestora, sau al bărbatului dacă e măritată. înscrierea se face direct la Eforie şi nu se cere nici o taxi de ad­mi­tere. Cu aceasta am terminat toate infor­maţiunile pe cari ni le aţi cerut. De­oare­ce însă timpul de înscriere a trecut anul acesta pentru fiica dv., ne-am inte­resat să aflăm totuşi dacă nu cum­va aţî putea-o totuşi înscrie. După cît am aflat cu puţină stăruinţă aţî putea ob­ţine această favoare, dat fiind că fiica dv. are patru clase secundare ceea­ ce se poate ţine în seamă. In ce priveşte şansele pe cari ie dă această carieră, tot ce vă putem spune e că prin muncă şi devotament pentru profesiune orî-cine işî poate treca o existenţă mulţumitoare.­­ Im. C. POŞTA MIRA D-luî /. //. D. Pimnul un anunelii la Alica­blicitati­a .,Adeveruluî‘­ veți primi diferite oierte* Incidentul de la Sascut La Sascut s’a întîmplat un început de mişcare care ar fi putut degenera, şi vina—după primele investigaţiuni la faţa locului—ar cădea asupra di­­recţiuneî fabricei care înşela şi brusca pe săteni. Dacă relevăm acest fapt, este pen­tru a atrage atenţia celor în drept şi asupra câtor incidente petrecute şi în alte părţi şi cari dacă s'ar generaliza ar fi de natură să compromită industria zahărului şi să dezguste pe cultiva­torii de sfecle a se maî deda la a­­ceastă cultură. La Sascut, se fură în chip neru­şinat munca ţăranului, se şicanează şi în loc da dreptate i se răspunde cu lovituri de revolver. La Brîncenî, în Teleorman, un an­­treprenor aduce peste 300 de lucră­tori sîrbi şi apoi dispare lăsîndu-i fără de hrană şi fără de adăpost, reduşi­ să cerşească şi să fie repa­triaţi pe socoteala legaţuim­eî sîrbe. In sfirşit la Roman, neînţelegerea între comună şi fabrica de zahăr se sparge tot în capul ţăranilor, maî ales că sătenii se credeau proteguiţi şi asistaţî de marii producători de sfecle. E natural că multe din aceste fapte nu pot fi puse de­cît în sarcina, ori a întîmplarei, orî a personalului in­ferior, dar rezultatul final nu poate fî de­cit dezastruos tuturor şi maî ales marilor capitalişti, cari au puse­­sute de mii de lei în această indus­trie şi cari riscă într’o zi să se gă­sească fără de materie primă, reduşi să o importe din streinătate. E clar în interesul tuturor ca raporturile dintre producători şi fabricanţi să fie cît mai bune şi ast­fel incidente ca cel de la Sascut să nu se mai re­peta. .Justiţia de alt­fel trebue să facă ca dreptatea să triumfe, ori­cine ar fî vinovaţii. Sfinx CARNETUL MEU Proprietatea literară D. T. G. Djuvara, fost ministru pleni­potenţiar al Romîniei la Constantinopol, a publicat de curînd un important studiu asupra dreptului de proprietate literară şi artistică a streinilor în România, întovă­răşit de un raport pa care d-sa l-a facut astă-vară la congresul asociaţiuneî... lite­rare şi artistice internaţională. In urma a­­cestuî raport congresul a emis o dorinţă (un voeu) ca guvernul romînesc să pro­pună parlamentului abrogarea art. 9 din legea presei din 18­32 care este interpre­tat în sensul că pentru a revendica pro­prietatea literară trebue să se facă un anumit depozit la ministerul instrucţiei publice, formalitate greu de îndeplinit pentru scriitorii şi editori! strein! Regularea proprietatei literare şi artis­tice streina este o datorie nu numai din punctul da vedere al corectitudine! inter­naţionale, dar mai este şi trebuincioasă pentru proteguirea literature! naţionale. Azi străinii sunt prădaţi ca un codru în Romînia. Operile lor sa traduc fără de au­­torizaţiune şi fără să li sa plătească cava. Această literatură gratuită strică, fireşte, literature! romînes­c, căci îî crează o con­curenţă neleală. Dacă se poate avea muncă literară gratuită, de ca ar plăti-o cine­va? Avem pe pildă atâtea ziare în Romînia, car! la caz dacă ar fi oprite să traducă operile streine, s’ar adresa scriitorilor ro­mân!. Avem atîtea teatre cari trăesc din munca gratuită a dramaturgilor francezi, nemţi, italieni, etc. Dacă s’ar şti că acea­stă muncă trebue plătită, scriitorii români ar fi poate solicitaţi şi profesiunea de scriitor ar putea să hrănească pe aceia carî a fi îmbrăţişat-o. Ar fi dar de dorit ca guvernul liberal să îndeplinească cît mai repede dorința congresului literar din 1900. G. M. Coi­flietist franco-ttirc Staţionarul Mouette în faţa ambasadei franceze din Constantinopol POLITICA EXTERNA Conflictul franco-tru­c . Ultimele telegrame ale nopţei sem­nalează în mod oficios, din Constan­tinopol, consternaţia provocată la Yl­­diz-Kiosk de ocuparea insulei Mitt­lern de către escadra franceză. Ştiri din Paris anunţă, pe de altă parte, că, faţă cu cedarea Tur­ciei, care acordă satisfacţie, escadra franceză va părăsi MUrene, rămînînd prin apropiere, pînă va vedea că Turcia realizează angajamentele sale. Nu­­ştim încă întru cît aceste ştiri sunt oficiale şi nu trebuesc consi­derate ca premature, dat fiind că peste chestiunea Lorand­o, s’a grevat acum şi acea a recunoaştereî celor 600 şcoli, cerută de Franţa. Boi ce s’a ocupat Mitilene ? Asupra chestiune! de ce s’a ocupat numai insula Mitilene care in cazul cel mai bun nu putea să acopere cu venitul vămilor sale creanţele Lorando şi chel­­tueiile expediţiunei, putem da următoa­rele lămuriri : La început fusese vorba ca escadra să ocupe porturile Salonic, Beyrut şi Smirna ale cărora vămi ar fi acoperit preten­­ţiunîle franceze, dar in acest caz s’ar fi dăunat şi interesele celor-l’alte puteri şi cu ocuparea porturilor din Asia s’ar fi provocat o intervenţie a Angliei. Iată într’adevăr cum stau lucrurile: Prin tratatul in baza căruia Turcia cedează Angliei insula Cipru, Anglia se obligă a apăra integritatea teritorială a Turciei in Asia. Dacă deci Franţa ar fi ocupat un port asiatic, Anglia ar fi fost intro situaţiune foarte penibilă saci ar fi apărut faţă de Poartă ca o călcătoare de tratate, poate chiar ca neputincioasă, şi sâ’şi piardă ast­fel prestigiul, saft să in­tervină in contra Franţei şi să provoace ast­fel războiul european. Pentru a n­u pune pe Anglia intr’un asemenea impas şi pentru a nu provoca tocmai acum desfăşurarea chestiunei o­­rientale, Franţa s-a hotărit să ocupe Mitilene. înţelegerea austro rusă Un publicist rus publică în Contem­porary Review destăinuiri asupra în­ţelegerea austro-ungară-rusă. Ele afirmă că aranjamentul a fost numai provizoriu­ şi că reinoirea lui a necesitat un nou­ schimb de idei între Austro-Ungaria şi Rusia. Principele Loband­o, care a făcut a­­ceastă înţelegere şi care s’a purtat cu speranţa "că intr’o zi va deveni mare cancelar al imperiului, a fost un hotărit partizan al politicei militare. El avea planuri mari pentru o politică rusă ex­pansivă în Orientul european şi azîatic şi persoane bine informate iî atribuiau intenţiunî agresive contra Angliei. Se spunea că aceasta a fost scopul înţele­gere!. Toţi ciţi l-au cunoscut pe contele Mu­ravieff ştiu că acest curtezan bătrin n’avea nici o iniţiativă proprie şi nu poseda de fapt nici una din calităţile ce se cer unui bărbat de stat— de la moartea lui Loband­i, politica externă insă urmează inspiraţiunilor contelui de Lamsdorff­, actualul cancelar. Tamany-Hall bătut Rezultatul alegere! noului primar al New Yorkului despre care s’a relatat telegrafic la vreme, este de o mare im­portanţă. Tamany-Hall este organizaţiunea vastă şi rafinată făcută pentru a jefui averea comunală şi populaţiunea oraşului. A­­ceasta organizaţiune împănase toate fun­cţiunile comunale cu oameni de a­­ei aşa că se părea că domnia eîl va dura pe veci. S’a dovedit însă că cinstea trebue­ să triumfe asupra necinste! şi un atac dat, fortăreţe! Tamaniste, a fost încunu­nat de victorie. Ce însemnează aceasta vor pricepe numai aceia cari ştiu că pentru a răuşi la această alegere Ta­­many-N­ali a organizat o propagandă care a costat multe zeci de milioane de lei, apoi a avut ca agenţi electoral­ bandiţi, pungaşi şi tot ce-a mai decăzut şi mai pervers, pentru a intimida pe ce­tăţeni. Poliţia şi funcţionarii comunali, in­ total 30.000 de oameni, aui lucrat pe capete pentru reuşita candidatului Tamibist asigurîndu-l fără doar şi poate numai el o sută de nai­ de voturi căci fie­care funcţionar răspundea de două voturi afară de al lui. Tamaniştii pe deasupra afi pus candidat pe un membru al partidului reformist anume Lhepard care se bucură de multe sim­patii. Dar toate afi fost in zadar. Oa­menii cinstiţi se ridicaseră contra lui Tamany-N­ali. Însuşi preşedintele­ Roose­velt a venit la New-York spre a vota contra candidatului Tamanist şi aciasta a căzu­t. E un mare succes acesta, un succes al cinstei şi dreptăţei care nu va ră­­mîne fără urmări. Economice Deficitul german Dacă francezii regretaţi că numai ei ari un deficit în budget, vor afla cu bucurie că nici amicilor germani nu le merge mai bine. O scrisoare din Berlin spune că de­ficitul în budgetul imperiului, care fu­sese evaluat la 100 milioane mărci, se ridică, după calculele definitive, la 140 de milioane. De­oare­ce nu se pot pune noui im­pozite, deficitul acesta se va acoperi cerîndu-se cite o sumă suplimentară diferitelor state federate. Dar deficitul german este de fapt mai mare de­cit rcese din cele de mai sus, fiind­că numai regatul Prusiei are de asemenea un deficit de 110 mili­oane, iar cele­l­alte state, cu puţine excepţii, relativ deficite identice. Ereditatea Romei Ziarul roman „La Tribuna“ insera zilele aceste o frumoasă corespon­denţă din Berlin, relativă la influ­enţa romană asupra desvoltărei po­porului german, în frunte cu ambi­­ţiosu’l Cesar: Wilhelm II. Şi în adevăr, curios om şi acest Wilhelm ! După ce a respins de vre­o două ori stăruinţele primarului din Berlin, care pretindea că prote­jează societăţile de tramway deschi­­zînd o linie dublă în Unter der Lin­den, care e bulevardul somptuos al Berlinului, — un bulevard ce con­duce de la palatul regal la arcul triumfal al Brandenburgului (Bran­denburgerthor) şi la rîzătoarea gră­dină de aclimataţie (Thiergarten) — împăratul a făcut cunoscut, că a conceput dînsul un alt proect, mai corespunzător locului şi mai conform dorinţelor berlinezilor — ori­care ar fi modul de vedere utilitar, în avan­­tagiul societăţilor sau acţionarilor — şi anume un proect care să înceapă de la Unter der Linden cu monu­mentul împăratului şi împărătesei Frideric, să izoleze apoi arcul trium­fal al Brandenburgului, dărîmînd de pe lături edificiile ce’l închid, astfel în­cît, dintr’o parte şi printre coloa­ne, să se poată avea vederea liberă asupra marelui parc berlinez, ca un fund somptuos al uneia dintre cele mai somptuoase strada din lume. Trebue convenit, ca între primar şi împărat, acel care probează o mai profundă iubire de oraş, este tot împăratul. Şi aceasta o probează cu atît maî mult, cu cît dînsul a con­ceput pînă şi toate detaliile acestei lucrări, pe care o va face pe pro­­priele e i cheltueli. Nu odată dînsul a zis că „Berlinul trebue să fia cel mai frumos oraş din lume* şi pen­tru ca să nu se creadă că lăsa al­tora o asemenea operă, a şi început cu dăruirea a cîtor­va milioane pen­tru Sieges Alléé, sau bulevardul Vic­toriei, pe care dînsul ţinu a’l oferi Berlinului, pentru ca tocmai ca Via Sacra din Berna, să amintească la tot pasul un triumf sau o glorie, să povestească tot şirul de fasturi și pompe, prin cari micul margrafat al Brandenburgului s’a ridicat la ran­gul imperial. In aceasta se vede o oglindire a programei şi a eveni­mentelor, ce se dezlănţuiră pe tim­puri în Roma. După ce şi-a fi con­solidat imperiul a umplut tesaurele publice şi particulare şi asigurat statornicia cuceririlor făcute, şi ro­manii se dedicară înfrumuseţarei Romei şi August, carele cel d’întîiu se aşeză mai liniştit pe tronul lui Cesar, se zice că „ar fi găsit ora­şul de cărămidă şi că ’l-a lăsat de marmoră“... Wilhelm II este cel d’întîî dintre împăraţii germani, care se bucură de binefacerile păcei şi cu toate că metropola germană nu era numai de cărămidă, ca Roma, totuşi a în­­întreprins o titanică activitate ar­tistică, a modera în parte efectele antiestetice ale industrialismului, pen­tru ca în acest mod să dea, cel pu­ţin părţei centrale a oraşului, o în­făţişare de măreţie, care să cores­pundă bogăţiei şi puterniciei impe­riului. Deja acum un an, inaugurîndu-se restaurarea unui castel construit dea­supra ruinelor unei fortăreţe romane, în jurul împăratului, strîns­ în alba uniformă de curasieri, mîndru de sclipirea coifului şi a carasei me­talice de peste piept, ca şi Don Quichotte, în suita împăratului apă­rură o droaie de personaje în cos­­tume de antici romani, cu lungi man­tale şi togi svîrlite peste umăr. To­tul semăna o evocare a timpurilor antice, dar organizată era simplul scop de spectacol original; totuşi a­­ceasta nu fu de­cît una din mani­­festaţiunile de românism, care, stăpî­­nind de vre-un secol pe germanii de la Nord, pînă în a da chiar o notă clasică întregeî lor architecturi mo­numentale, astă­zi s’a hnplicitat cu putere în toate manifestările vieţeî, in ţintele făurite de politică şi a subjugat pînă şi pe împărat, al că­rui spirit dovedeşte in estetica con­­cepţiunilor sale o reală"­: Hmţirea de artist. Dar această "concepţiunie romană nu este născută de acum, nici e exclu­sivă a împăratului, ci ea este efec­tul prosperăreî, înflorire! imperiului, căruia astă­zi îi dă mina să se’, de­dice luxului şi înfrumuseţărilor; dm­­sa este continuarea neoclasicismului apărat la începutul secolului trecut şi care acolo durează încă. Dacă Sieges Alleé are menirea de a reprezenta trecătorilor Via Sacra a Romei, duemd, prin seria monu­­mentelor înălţate de atîţî şi atiţi prin­cipi, pină la marea coloană rostrată care aminteşte victoriile repurtate asupra danezilor, austriacilor şi fran­cezilor, premergătorii închegărei im­periului,— întreaga aglomerare de edificii, ce înconjoară castelul regal, amintesc, în modul lor de grupare, Acropolis din Athena şi zona sacră din Roma între Palatin şi Capitol. Construite către, jumătatea secolu­­­lui trecut şi mai înainte încă, toate ari colonade greco-romane, atice de­corate cu basso­reliefuri, nişa împo­dobite cu statul şi formează de jur­­împrejurul vechei locuinţe a lui Fri­deric III un fel de oraş imperial a­­parte, destinat, pare, a trimbiţa grandiozitatea poporului german. La dreapta castelului se află mo­numentul lui Wilhelm I, încins de o colonadă de tip grec; în faţa lui, alături de o vastă grădină, muzeul regal ,i­el tot în stil greco-roman şi la stînga, noul dom al Berlinului, e­­dificiat monumental, unde toate sti­lurile, de la roman la baroc, se a­­mestecă într'un complex de cupole, ce răsar cu crestele în înălţimi, în­tocmai ca şi cupola Sf. Fetru şi mea departe, înconjurat da un portical dreptunghiular în stil roman, cu două rîndurî de coloane, pinacoteca re­gală, au­ edificial ce se aseamănă anticelor temple ale lui Joe şi Apollo şi în fine împrejur şi la o mică dis­tanţă, teatrul operei, muzeul de ar­me, bursa, universitatea. Toate acestea descoperă, cu o prevalenţă de stil roman, curiosul gust al germanilor de a avea în mijlocul capitalei lor şiruri de edi­ficii civile, în cari toate stilurile ar­­chitectonice să se amestece într’o învălmăşeală, ce oboseşte ochiul şi nu vorbeşte nimic intelectului,— un centru monumental consacrat estceti­cel—acelei estetici, de care anumite capete nemţeşti pot să fie capabile —cu toate că, din nefericire, chiar întrebuinţînd coloane şi capiteluri de tip grec, fasonînd edificii conform liniilor severe din Roma, prnîndu­-le cu statui şi basso-reliefurî ca pe Partenon ori ca pe templele din Per­gamon şi din Olympia, n’a fi reuşit însă nici­odată a crea un tot armo­nic, ca proporţiuni şi linii, ca acele ce izvorafi în mod spontanen din fantazia clasicilor. Şi coifurile şi curasele lor, nefo­lositoare şi greoaie încântătură a soldaţilor, acum cînd în războaie nu se mai luptă ca altă dată corp la corp, sînt o reevocaţiune a vechilor armamente ale romanilor şi dacă se priveşte trofeul de penaje şi de tur­nuleţe în vîrf cu vulturul ce serve­şte de drapel ritual regimentelor— de­oare­ce drapelul nu iese din ar­senal de­cît rare ocaziune— se pare a se revedea aquilele ce romanii purtară în spre Nord, prevăzute cu creste impunătoare, din cari fulgu­­rari cozi de cal, cînd pentru prima oară, semi-barbari încă, împlîntară şi în acele ţări arma latină. Insă, dacă edificiile greco-romane nu se aseamănă în eleganţă cu cele antice din Roma şi Athena,— dacă coifurile şi curasele contrastează ri­dicol cu pantalonii moderni largi şi drepţi pînă la talpă; dacă la seve­ritatea unui armament de fer nu i se prea potrivesc ploconelile nesfâr­şite şi caraghioase, ce ofiţerii germani obicinuese a face fie­cărei persoane ce întîlnesc, există în această ame­ţeală de „roman“, totuşi, un fond se­rios, ce nu se cunoaşte nici în arme, nicî în edificii, ci în economia ger­mană însăşi, care cu tot suflul crizei ce răzbeşte în ziua de azi în toate părţile—este tot mai imponentă, mai stâpînitoare, cum era, pe timpuri, militarizmul Romei. Superioritatea armatelor făcu ca Roma să triumfe în totul, în timpul său­. Germania are în timpul nostru, cel mai minunat instrument de victorie,­ munca industrială şi, tocmai îu acea­sta ea înaintează­, invadează şi ame­ninţă a cotropi pe toate cele­l­alte popoare ale continentului european. Iată dar cu ce—timpurile schimbînd moravurile—germanii se pot făli de au­ moștenit ereditatea Romei. Torino. Remus P. Illessi.

Next