Adevěrul, octombrie 1901 (Anul 14, nr. 4374-4404)
1901-10-28 / nr. 4401
r % Anul XIV.—No. 4401 FONDATOR ALEX. V. BELPIMANU «•—»- 14 1141 ■ ABONAMENTE Vn cm Șase luni Trei luni in tarii..... "io lei 15 lei 8 lei ' Ia străinătate. 50 „ 25 „ 13 • —— —141141 ■ — 10 bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiil 20 bani. 15 Moeritorie Decile Ori partidul liberal convoacă pe cetăţeni la întruniri publice, oratorii şi in special actualul şef al partidului, are grija de a releva că p in tradiţia acestui partid de a se consulta cu „ţara“ şi a lua avizul cetăţenilor în toate chestiunile politice — ceea ce deosebeşte chiar partidul liberal de cel al boerilor. “ Aceasta, din nefericire, e încă una din minciunile politice cari falsifică viaţa noastră publică. Se măguleşte un moment vanitatea cetăţeanului’»legator, pentru a’l lăsa apoi in complectă ignoranţă de actele politice ce se săvirşesc. Căci dacă e vorba că e in tradiţia partidului liberal de a consulta opinia publică a ţârei in toate ocaziunile, apoi cind oare e mai nemurită ocaziunea decit in ajunul deschidere! corpurilor legiuitoare, in ajunul de a depune diferitele proeote de legi a căror discuţiune şi votare va forma activitatea sesiune! parlamentare ? III bine, care din proectele guvernului e cunoscut pipă azi, cind nu mai e nici o lună de zile pină la deschiderea corpurilor legiuitoare? Dat-a vr’un ministru proectul său in vileag, ca să’l cunoască şi deputaţii din timp şi să-l poată discuta cu alegătorii ? Apoi nu e aceasta o parodie de regim reprezentativ, ca proectele cele mai de seamă să se depună azi pe biurou şi pină în 3—4 zile—cel mai tirziu !— să se discute şi să se voteze ? Cum voiţi să aveţi cetăţeni luminaţi şi proeete de legi sănătoase ? Speram că după atitea protestaţiuni legitime nu chiar sinul partidului liberal contra sistemului de mister şi tăcere a şefului şi miniştrilor, sistemul acesta va fi părăsit. Ne-am înşelat. Partidul liberal, ca şi noi, ca şi opinia publică, nu ştie nici pină azi, la ce spirt de activitate îl cheamă guvernul cu începere de la 15 Noembrie. Don Salnst. buţile nopţii, a pornit In goană după mişeii, „Hlystrixul din frunte, cu ritul unguresc în sus, restoarnă în drumul sâu şi legi şi morală ! „Această jivină obraznică, în turbarea sa potlogărească, îndrăznesce a atinge şi a festeli numele d-luî Luca Ionescu, murdârindu-1 în troaca sa. „Acest hystrix-idiot crede că zădăreşte că asmute pe cel tare, că face intrigă, grohăind, dar în acelaş timp nu vede idiotul, că insultă pe Luca Ionescu, căruia noi îi purtăm atîta stimă, cît ne poartă şi el nouă. „Unde a văzut imbelul hystrix, că d. Luca Ionescu este înjurat?“ Dea Domnul să nu apună niciodată „Steaua Constanței“, ca să-l distrugă pe onorabilul, hystrix !... Bum. Ediţia de seara Marea chestie Un fapt de o mare importanţă s’a petrecut zilele trecute, dar care a rămas aproape neobservat: D. Teodor Rosetti, fost prim-ministru, fost guvernator al Băncei Naţionale, om politic şi financiar de mina în aia, a simţit nevoe de a face o conferinţă la clubul agricol spre folosul marilor proprietari. Fiind dat că de pe urma unei asemenea conferinţe d. Teodor Rosetti n’are de tras nici un spirt de avantaj personal, că a făcut-o numai alarmat de starea în care se afla agricultura şi marea proprietate particular,—faptul e caracteristic merită o deosebită atenţie. D. Teodor Rosetti n’a avut vedere, desigur, decît starea mentabilă a agriculturei noastre a majorităţei proprietaţei mari, simţit, ca român şi ca mare proprietar, ca unul ce ţine şi la ţară şi la clasa din care face parte, că şi ţara şi marii proprietari sunt pe marginea unui mare abis. De aceea a dat alarma, făcînd să se audă în localul în care ocupaţia esenţială e jocul de cărţi, şi alte preocupaţii decît acelea obicinuite în jurul mesei verzi. D-sa a preconizat sindicarea ca unul din mijloacele de scăpare. E bun mijlocul, dar e cam tardiv. La ce lucru mare va servi mai multe sărăcii adunate într’un mănanchist ? Căci proprietarii mari sint, în majorite, mari numi cu numele și cu ifosele. In adevăr, această proprietate e grevată cu 40 la sută datorii din valoarea ei, din valoarea pe care o avea cind pămintul nu era stors, cind pelagra şi alcoolizatul nu slăbise încă puterea de muncă a ţarănimeî. Astăzi secătuirea pămintului şi sleirea forţelor populaţiei rurale mai adaogă încă cel puţin asupra marei proprietăţi o sarcină de 30 la sută. Cei mai mulţi dintre proprietari, dacă ar lichida de abia s’ar alege cu un sfert din averea lor nominală. Nu vedem, deci, cum s’ar putea remedia starea actuală numai prin sindicarea proprietarilor ? Pentru ce să se sindicheze ? Ca să vîndă cu un preț ceva mai bunicel, suprimînd intermediarii, un produs redus și de proastă calitate, un produs în care abundă „corpurile streine“ şi umezeala, cînd se face ? Mijlocul de îndreptare e cu desăvîrşire anodin. Marea chestie care-l preocupă pe d. Teodor Rosetti, şi pină la un punct pe noi toţi, cere mijloace mai eroice şi mai radicale spre a se îndrepta. In primul loc marii proprietari trebue să se hotărască a deveni fermieri serioşi. Să se lase de vagabondat prin ţări streine cu enorme cheltueli, să se lase de lux, de cărţi şi de alte viţii, să se ocupe personal de pămînturile lor, economisindu-le în permanenţă, muncind din greu şi formîndu-şî o solidă cultură profesională. Să facă ce fac emigranţii cari se stabilesc în America. Să emigreze şi ei de prin cluburi, de prin vilegiaturi nesfîrşite, din oraşele streine, chiar din oraşele noastre atît de deprimate, şi să muncească din răsputeri pe de o parte pentru a ameliora cultura pămîntului şi pentru a o varia, pe de alta pentru a ridica ţărănimea din starea ei actuală. Negreşit că lucrul cere şi capitaluri pe lingă o profundă schimbare în moravuri. Pentru aceasta proprietarii ari nevoe, cei d’intiî, de „dărîmarea zidurilor chinezeşti ", din dosul cărora nu pot căpăta decît bani cu camătă, bani pe poliţe în valoare nominală de 10.000 de lei de pildă, în realitate semnate pentru 1000 de lei. Aci trebue bătut de acei ce duc grija ţărei şi a marei proprietăţi. Vindecarea, cu toate foloasele ei, va veni după ce proprietarii vor avea de pus împreună altceva de cît poliţe cumătăreşti, hipotecî şi produse proaste. D. Teodor Rosetti n’a făcut deci de cît să pue marea chestie la ordinea zilei fără să-i fi găsit vre-o soluţie, după cum probabil şi-a închipuit. E deja bine că s’a făcut şi atît, că şi printre rîndurile celor de la clubul agricol s’a aflat unul care să dea alarma. 1. Teodorescu unul în Iași a Duminică 28 Octombre 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURÎ Linia pagina IV Lei. 0.50 bani In jurul remaniere! — Ce zic sturdziștii In cuvîntarea rostită de d. Dimitrie Sturdza la consfătuirea de la d. Stoicescu d-sa nu a făcut cea mal mică aluzie la necesitatea uneî remanieri ministeriale. Din contra, acei cari au dat toată atenţiunea discursurilor rostite de miniştrii a fi plecat de la consfătuire cu convingerea că d. Sturdza nu se gîndeşte de loc la o reraamnare, iar miniştrii actuali sînt hotârîţi a-şi apăra portofoliile cu toată... energia... Dar cu toate acestea, pentru a deruta pe partizanii unei remanieri, cîţîva sturdzişti fruntaşi afi adoptat de cîteva zile o tactică abilă, dar e lesne de înţeles ce se ascunde în dosul acestei tactice. Aceşti sturdzişti nu se sfîesc a spune tuturor acelor cari cer o remaniare ministerială că d. Sturdza e gata să se supună curentului din partid. Dacă drapeliştii — adaugă sturdziştiî—vor să intre în cabinet n’ai de cît s’o afirme in mod categoric şi făţiş şi vor intra. D. Sturdza nu e de loc in contra miei remanieri cu drapeliştii, altfel nici n’ar fi propus d-lui Vasile Lascar un minister încă de la constituirea actualului cabinet. Şi acum e gata să remanieze guvernul dacă de pildă se impune intrarea la interne a d-luî Lascar şi chiar a doi drapelişti. Să ceară dar drapeliştii să intre in guvern şi li se va face loc. Acesta e de cîteva zile limbagiul uinor sturdziști. * Partizanii remaniereî au căutat atunci să afle ce se ascunde în dosul acestei noul tactice a amicilor d-lui Sturdza,căci suspectează sinceritatea limbajului lor. Un amic al d-lui Stătescu a reușite să afle ceea ce se ascunde și iată ce a declarat într’un cerc de tineri liberali partizani ai unei largi remanieri : — D. Sturdza şi partizanii actualei formaţiuni guvernamentale pozează acum ca oameni foarte marinimoşî gata să se lepede de sarcina portofoliilor, sarcină pe care astăzi vor s’o prezinte ca un adevărat sacrificiu.De aceia ei sunt gata a oferi ministerele acelor cari le vor pretinde, mai ales drapeliștilor. Și într adevăr dacă d. Lascar ar vrea să intre în cabinet i s’ar da imediat internele, s’ar da și d-lui Em. Porumbarii un minister. — Vor ministere drapeliștii, spunea un sturdzist, li se va da două. Să poftească să intre în cabinet şi au să se sature repede de putere. Portofoliul e astăzi un adevărat sacrificiu şi dacă drapeliştii vor să lucreze în condiţiile în care lucrează joe astăzi actualii miniştrii, ei vor fi bine primiţi de d. Sturdza. Cu alte cuvinte se întinde o cursă la unul sail doi drapelişti pe cari giurdziştii îi bănuesc că ar dori sâ intre în minister. Acei cari cer însă o remaniere ministerială, n’afi conceput o ast-fel de primenire. Natural că dacă ar fi vorba numai de intrarea d-lui Lascar în minister, sau de o remaniere cu doi drapelişti, noii miniştrii n’ar fi de cît prizonierii d-lui Sturdza şi n’ar putea să facă mai mult de cît predecesorii lor. In asemenea condiţiuni fără îndoială că portofoliile ar deveni nu numai un sacrificiu pentru nouii miniştrii, dar un adevărat supliciu şi de sigur că s’ar sătura repede victimele ministeriale. De aceia d.Lascar a refuzat,de la început, să intre în minister. Remanierea care se cere nu e aceia pe care o oferă astăzi, ca tactică, partizanii d-lui Sturdza. Se cere o remaniere care să fie o garanţie pentru toată suflarea liberală că întreaga acţiune a guvernului va intra pe o cale care să corespunză tuturor cerinţelor şi problemelor la ordinea zilei şi care să satisfacă pe lingă interesele de stat şi acele de partid. Ia aşa sens se concepe remaniarea de către acei cari vor s’o provoace şi în acest caz nu e vorba de intrarea unuia sau a doi fruntaşi liberali ci de trei sau patru oameni politici de mîna întîia pe cari d. Sturdza să nu-i poată trata ca prizonieri şi cari să nu poată întîrapina piedici în desvoltarea acţiune!lor. S’a priceput dar lesne tactica şi limbagiul acelor sturdzişti cari se declară astăzi partizani ai remanierei în sensul intrărei în minister a d-lui Lascar sau a doui drapelişti. Cu siguranţă însă că nimeni nu se va găsi, afară de miniştrii de umplutură, cari să se preteze la un asemenea joc ridicul. Indiscret, Turcia vedeaM retrangierea escadrei franceze Ti'îmeteţî auunciul însoţit de costul lu! socotind pe 5 bani cuvîntul. D-luî lonescu Gheorghe.—Adresaţi-va d-luî Frunzescu, stenograf la Senat, Bucureşti. D-luî Emil H. Brăila.—In căzut cînd aveţi cursurile anului I făcute la Paris, cred că veţi putea ^ da examen în Bucureşti. Depinde totuşi de hotărîrea consiliului universitar. D-lui Ştefan Vasilescu, Focşani.—Articolul 16 din regulamentul de ordine şi disciplină a studenţilor universitari spune lămurit că examenele pentru fiecare an nu se pot trece decit înaintea facultate?, unde studentul a fost înscris anul acela". Din fuga condeiului Polemică cu «imbecilul Hystrix» Citesc regulat „Steaua Constanței“, fiindcă mănebunesc după cum combate. Nu degeaba e organul „teribililor energicî*, un nou partid constituit în portul nostru maritim Iată cu ce energie teribilă combate în ultimu-î număr : „Ce poate fi mai infam şi mai miseribil decît intrigantul ? Cu ce canalie se poate asemăna? Troapa cu lături din strada Mircea 33, în care membrii în societatea barometrică îşi depun obolul rezultat din (POŞTA REDACŢIEI. Şcoala de moaşe D net Elena Giavescu Loco. Ne spuneţi că aveţi o fiică pe care nu o mai puteţi întreţine la şcoală,— deşi a terminat patru clase ale externatului,—deoarece sunteţî văduvă şi nu dispuneţi de mijloace. Aţi voi să o daţi la şcoala de moaşe spre a-i procura astfel mai repede o existenţă modestă, dar sigură. Cum nu cunoaşteţi condiţiunile pentru îi scrierea în şcoală, ne cereţi nouă să vă dăm informaţiunile necesare. Facem aceasta cu plăcere. Şcoala de moaşe dat Bucureşti depinde de Eforia spitalelor civile şi se află in şoseaua Filantropia pe lingă spitalul „Maternitatea“, înscrierile se fac de la 1 pînă la 15 Septembrie în fiecare an şi nu se cere nici un examen, ci doar certificatul de 4 clase primare şi două secundare. Se mai cere a se alătura şi un certificat de bună purtare de la primăria locală. JStudul durează doui ani pentru o elevă care trece regulat examenele. Pentru ca să poată o elevă deveni internă trebue să obţie o notă mare la clatificare după terminarea anului îintîiu. Anul întîift însă nu poate deveni internă. La înscrierea în şcoală se cere vîrsta între 20—25 de ani. N cî o elevă nu poate fi primită în şcoală fara consimţimîntul părinţilor, rudelor, in caz de lipsă a acestora, sau al bărbatului dacă e măritată. înscrierea se face direct la Eforie şi nu se cere nici o taxi de admitere. Cu aceasta am terminat toate informaţiunile pe cari ni le aţi cerut. Deoarece însă timpul de înscriere a trecut anul acesta pentru fiica dv., ne-am interesat să aflăm totuşi dacă nu cumva aţî putea-o totuşi înscrie. După cît am aflat cu puţină stăruinţă aţî putea obţine această favoare, dat fiind că fiica dv. are patru clase secundare ceea ce se poate ţine în seamă. In ce priveşte şansele pe cari ie dă această carieră, tot ce vă putem spune e că prin muncă şi devotament pentru profesiune orî-cine işî poate treca o existenţă mulţumitoare. Im. C. POŞTA MIRA D-luî /. //. D. Pimnul un anunelii la Alicablicitatia .,Adeveruluî‘ veți primi diferite oierte* Incidentul de la Sascut La Sascut s’a întîmplat un început de mişcare care ar fi putut degenera, şi vina—după primele investigaţiuni la faţa locului—ar cădea asupra direcţiuneî fabricei care înşela şi brusca pe săteni. Dacă relevăm acest fapt, este pentru a atrage atenţia celor în drept şi asupra câtor incidente petrecute şi în alte părţi şi cari dacă s'ar generaliza ar fi de natură să compromită industria zahărului şi să dezguste pe cultivatorii de sfecle a se maî deda la această cultură. La Sascut, se fură în chip neruşinat munca ţăranului, se şicanează şi în loc da dreptate i se răspunde cu lovituri de revolver. La Brîncenî, în Teleorman, un antreprenor aduce peste 300 de lucrători sîrbi şi apoi dispare lăsîndu-i fără de hrană şi fără de adăpost, reduşi să cerşească şi să fie repatriaţi pe socoteala legaţuimeî sîrbe. In sfirşit la Roman, neînţelegerea între comună şi fabrica de zahăr se sparge tot în capul ţăranilor, maî ales că sătenii se credeau proteguiţi şi asistaţî de marii producători de sfecle. E natural că multe din aceste fapte nu pot fi puse decît în sarcina, ori a întîmplarei, orî a personalului inferior, dar rezultatul final nu poate fî decit dezastruos tuturor şi maî ales marilor capitalişti, cari au pusesute de mii de lei în această industrie şi cari riscă într’o zi să se găsească fără de materie primă, reduşi să o importe din streinătate. E clar în interesul tuturor ca raporturile dintre producători şi fabricanţi să fie cît mai bune şi astfel incidente ca cel de la Sascut să nu se mai repeta. .Justiţia de altfel trebue să facă ca dreptatea să triumfe, oricine ar fî vinovaţii. Sfinx CARNETUL MEU Proprietatea literară D. T. G. Djuvara, fost ministru plenipotenţiar al Romîniei la Constantinopol, a publicat de curînd un important studiu asupra dreptului de proprietate literară şi artistică a streinilor în România, întovărăşit de un raport pa care d-sa l-a facut astă-vară la congresul asociaţiuneî... literare şi artistice internaţională. In urma acestuî raport congresul a emis o dorinţă (un voeu) ca guvernul romînesc să propună parlamentului abrogarea art. 9 din legea presei din 1832 care este interpretat în sensul că pentru a revendica proprietatea literară trebue să se facă un anumit depozit la ministerul instrucţiei publice, formalitate greu de îndeplinit pentru scriitorii şi editori! strein! Regularea proprietatei literare şi artistice streina este o datorie nu numai din punctul da vedere al corectitudine! internaţionale, dar mai este şi trebuincioasă pentru proteguirea literature! naţionale. Azi străinii sunt prădaţi ca un codru în Romînia. Operile lor sa traduc fără de autorizaţiune şi fără să li sa plătească cava. Această literatură gratuită strică, fireşte, literature! romînesc, căci îî crează o concurenţă neleală. Dacă se poate avea muncă literară gratuită, de ca ar plăti-o cineva? Avem pe pildă atâtea ziare în Romînia, car! la caz dacă ar fi oprite să traducă operile streine, s’ar adresa scriitorilor român!. Avem atîtea teatre cari trăesc din munca gratuită a dramaturgilor francezi, nemţi, italieni, etc. Dacă s’ar şti că această muncă trebue plătită, scriitorii români ar fi poate solicitaţi şi profesiunea de scriitor ar putea să hrănească pe aceia carî a fi îmbrăţişat-o. Ar fi dar de dorit ca guvernul liberal să îndeplinească cît mai repede dorința congresului literar din 1900. G. M. Coiflietist franco-ttirc Staţionarul Mouette în faţa ambasadei franceze din Constantinopol POLITICA EXTERNA Conflictul franco-truc . Ultimele telegrame ale nopţei semnalează în mod oficios, din Constantinopol, consternaţia provocată la Yldiz-Kiosk de ocuparea insulei Mittlern de către escadra franceză. Ştiri din Paris anunţă, pe de altă parte, că, faţă cu cedarea Turciei, care acordă satisfacţie, escadra franceză va părăsi MUrene, rămînînd prin apropiere, pînă va vedea că Turcia realizează angajamentele sale. Nuştim încă întru cît aceste ştiri sunt oficiale şi nu trebuesc considerate ca premature, dat fiind că peste chestiunea Lorando, s’a grevat acum şi acea a recunoaştereî celor 600 şcoli, cerută de Franţa. Boi ce s’a ocupat Mitilene ? Asupra chestiune! de ce s’a ocupat numai insula Mitilene care in cazul cel mai bun nu putea să acopere cu venitul vămilor sale creanţele Lorando şi cheltueiile expediţiunei, putem da următoarele lămuriri : La început fusese vorba ca escadra să ocupe porturile Salonic, Beyrut şi Smirna ale cărora vămi ar fi acoperit pretenţiunîle franceze, dar in acest caz s’ar fi dăunat şi interesele celor-l’alte puteri şi cu ocuparea porturilor din Asia s’ar fi provocat o intervenţie a Angliei. Iată într’adevăr cum stau lucrurile: Prin tratatul in baza căruia Turcia cedează Angliei insula Cipru, Anglia se obligă a apăra integritatea teritorială a Turciei in Asia. Dacă deci Franţa ar fi ocupat un port asiatic, Anglia ar fi fost intro situaţiune foarte penibilă saci ar fi apărut faţă de Poartă ca o călcătoare de tratate, poate chiar ca neputincioasă, şi sâ’şi piardă astfel prestigiul, saft să intervină in contra Franţei şi să provoace astfel războiul european. Pentru a nu pune pe Anglia intr’un asemenea impas şi pentru a nu provoca tocmai acum desfăşurarea chestiunei orientale, Franţa s-a hotărit să ocupe Mitilene. înţelegerea austro rusă Un publicist rus publică în Contemporary Review destăinuiri asupra înţelegerea austro-ungară-rusă. Ele afirmă că aranjamentul a fost numai provizoriu şi că reinoirea lui a necesitat un nou schimb de idei între Austro-Ungaria şi Rusia. Principele Lobando, care a făcut această înţelegere şi care s’a purtat cu speranţa "că intr’o zi va deveni mare cancelar al imperiului, a fost un hotărit partizan al politicei militare. El avea planuri mari pentru o politică rusă expansivă în Orientul european şi azîatic şi persoane bine informate iî atribuiau intenţiunî agresive contra Angliei. Se spunea că aceasta a fost scopul înţelegere!. Toţi ciţi l-au cunoscut pe contele Muravieff ştiu că acest curtezan bătrin n’avea nici o iniţiativă proprie şi nu poseda de fapt nici una din calităţile ce se cer unui bărbat de stat— de la moartea lui Lobandi, politica externă insă urmează inspiraţiunilor contelui de Lamsdorff, actualul cancelar. Tamany-Hall bătut Rezultatul alegere! noului primar al New Yorkului despre care s’a relatat telegrafic la vreme, este de o mare importanţă. Tamany-Hall este organizaţiunea vastă şi rafinată făcută pentru a jefui averea comunală şi populaţiunea oraşului. Aceasta organizaţiune împănase toate funcţiunile comunale cu oameni de aei aşa că se părea că domnia eîl va dura pe veci. S’a dovedit însă că cinstea trebue să triumfe asupra necinste! şi un atac dat, fortăreţe! Tamaniste, a fost încununat de victorie. Ce însemnează aceasta vor pricepe numai aceia cari ştiu că pentru a răuşi la această alegere Tamany-Nali a organizat o propagandă care a costat multe zeci de milioane de lei, apoi a avut ca agenţi electoral bandiţi, pungaşi şi tot ce-a mai decăzut şi mai pervers, pentru a intimida pe cetăţeni. Poliţia şi funcţionarii comunali, in total 30.000 de oameni, aui lucrat pe capete pentru reuşita candidatului Tamibist asigurîndu-l fără doar şi poate numai el o sută de nai de voturi căci fiecare funcţionar răspundea de două voturi afară de al lui. Tamaniştii pe deasupra afi pus candidat pe un membru al partidului reformist anume Lhepard care se bucură de multe simpatii. Dar toate afi fost in zadar. Oamenii cinstiţi se ridicaseră contra lui Tamany-Nali. Însuşi preşedintele Roosevelt a venit la New-York spre a vota contra candidatului Tamanist şi aciasta a căzut. E un mare succes acesta, un succes al cinstei şi dreptăţei care nu va rămîne fără urmări. Economice Deficitul german Dacă francezii regretaţi că numai ei ari un deficit în budget, vor afla cu bucurie că nici amicilor germani nu le merge mai bine. O scrisoare din Berlin spune că deficitul în budgetul imperiului, care fusese evaluat la 100 milioane mărci, se ridică, după calculele definitive, la 140 de milioane. Deoarece nu se pot pune noui impozite, deficitul acesta se va acoperi cerîndu-se cite o sumă suplimentară diferitelor state federate. Dar deficitul german este de fapt mai mare decit rcese din cele de mai sus, fiindcă numai regatul Prusiei are de asemenea un deficit de 110 milioane, iar celelalte state, cu puţine excepţii, relativ deficite identice. Ereditatea Romei Ziarul roman „La Tribuna“ insera zilele aceste o frumoasă corespondenţă din Berlin, relativă la influenţa romană asupra desvoltărei poporului german, în frunte cu ambiţiosu’l Cesar: Wilhelm II. Şi în adevăr, curios om şi acest Wilhelm ! După ce a respins de vreo două ori stăruinţele primarului din Berlin, care pretindea că protejează societăţile de tramway deschizînd o linie dublă în Unter der Linden, care e bulevardul somptuos al Berlinului, — un bulevard ce conduce de la palatul regal la arcul triumfal al Brandenburgului (Brandenburgerthor) şi la rîzătoarea grădină de aclimataţie (Thiergarten) — împăratul a făcut cunoscut, că a conceput dînsul un alt proect, mai corespunzător locului şi mai conform dorinţelor berlinezilor — oricare ar fi modul de vedere utilitar, în avantagiul societăţilor sau acţionarilor — şi anume un proect care să înceapă de la Unter der Linden cu monumentul împăratului şi împărătesei Frideric, să izoleze apoi arcul triumfal al Brandenburgului, dărîmînd de pe lături edificiile ce’l închid, astfel încît, dintr’o parte şi printre coloane, să se poată avea vederea liberă asupra marelui parc berlinez, ca un fund somptuos al uneia dintre cele mai somptuoase strada din lume. Trebue convenit, ca între primar şi împărat, acel care probează o mai profundă iubire de oraş, este tot împăratul. Şi aceasta o probează cu atît maî mult, cu cît dînsul a conceput pînă şi toate detaliile acestei lucrări, pe care o va face pe propriele e i cheltueli. Nu odată dînsul a zis că „Berlinul trebue să fia cel mai frumos oraş din lume* şi pentru ca să nu se creadă că lăsa altora o asemenea operă, a şi început cu dăruirea a cîtorva milioane pentru Sieges Alléé, sau bulevardul Victoriei, pe care dînsul ţinu a’l oferi Berlinului, pentru ca tocmai ca Via Sacra din Berna, să amintească la tot pasul un triumf sau o glorie, să povestească tot şirul de fasturi și pompe, prin cari micul margrafat al Brandenburgului s’a ridicat la rangul imperial. In aceasta se vede o oglindire a programei şi a evenimentelor, ce se dezlănţuiră pe timpuri în Roma. După ce şi-a fi consolidat imperiul a umplut tesaurele publice şi particulare şi asigurat statornicia cuceririlor făcute, şi romanii se dedicară înfrumuseţarei Romei şi August, carele cel d’întîiu se aşeză mai liniştit pe tronul lui Cesar, se zice că „ar fi găsit oraşul de cărămidă şi că ’l-a lăsat de marmoră“... Wilhelm II este cel d’întîî dintre împăraţii germani, care se bucură de binefacerile păcei şi cu toate că metropola germană nu era numai de cărămidă, ca Roma, totuşi a înîntreprins o titanică activitate artistică, a modera în parte efectele antiestetice ale industrialismului, pentru ca în acest mod să dea, cel puţin părţei centrale a oraşului, o înfăţişare de măreţie, care să corespundă bogăţiei şi puterniciei imperiului. Deja acum un an, inaugurîndu-se restaurarea unui castel construit deasupra ruinelor unei fortăreţe romane, în jurul împăratului, strîns în alba uniformă de curasieri, mîndru de sclipirea coifului şi a carasei metalice de peste piept, ca şi Don Quichotte, în suita împăratului apărură o droaie de personaje în costume de antici romani, cu lungi mantale şi togi svîrlite peste umăr. Totul semăna o evocare a timpurilor antice, dar organizată era simplul scop de spectacol original; totuşi aceasta nu fu decît una din manifestaţiunile de românism, care, stăpînind de vre-un secol pe germanii de la Nord, pînă în a da chiar o notă clasică întregeî lor architecturi monumentale, astăzi s’a hnplicitat cu putere în toate manifestările vieţeî, in ţintele făurite de politică şi a subjugat pînă şi pe împărat, al cărui spirit dovedeşte in estetica concepţiunilor sale o reală": Hmţirea de artist. Dar această "concepţiunie romană nu este născută de acum, nici e exclusivă a împăratului, ci ea este efectul prosperăreî, înflorire! imperiului, căruia astăzi îi dă mina să se’, dedice luxului şi înfrumuseţărilor; dmsa este continuarea neoclasicismului apărat la începutul secolului trecut şi care acolo durează încă. Dacă Sieges Alleé are menirea de a reprezenta trecătorilor Via Sacra a Romei, duemd, prin seria monumentelor înălţate de atîţî şi atiţi principi, pină la marea coloană rostrată care aminteşte victoriile repurtate asupra danezilor, austriacilor şi francezilor, premergătorii închegărei imperiului,— întreaga aglomerare de edificii, ce înconjoară castelul regal, amintesc, în modul lor de grupare, Acropolis din Athena şi zona sacră din Roma între Palatin şi Capitol. Construite către, jumătatea secolului trecut şi mai înainte încă, toate ari colonade greco-romane, atice decorate cu bassoreliefuri, nişa împodobite cu statul şi formează de jurîmprejurul vechei locuinţe a lui Frideric III un fel de oraş imperial aparte, destinat, pare, a trimbiţa grandiozitatea poporului german. La dreapta castelului se află monumentul lui Wilhelm I, încins de o colonadă de tip grec; în faţa lui, alături de o vastă grădină, muzeul regal ,iel tot în stil greco-roman şi la stînga, noul dom al Berlinului, edificiat monumental, unde toate stilurile, de la roman la baroc, se amestecă într'un complex de cupole, ce răsar cu crestele în înălţimi, întocmai ca şi cupola Sf. Fetru şi mea departe, înconjurat da un portical dreptunghiular în stil roman, cu două rîndurî de coloane, pinacoteca regală, au edificial ce se aseamănă anticelor temple ale lui Joe şi Apollo şi în fine împrejur şi la o mică distanţă, teatrul operei, muzeul de arme, bursa, universitatea. Toate acestea descoperă, cu o prevalenţă de stil roman, curiosul gust al germanilor de a avea în mijlocul capitalei lor şiruri de edificii civile, în cari toate stilurile architectonice să se amestece într’o învălmăşeală, ce oboseşte ochiul şi nu vorbeşte nimic intelectului,— un centru monumental consacrat estceticel—acelei estetici, de care anumite capete nemţeşti pot să fie capabile —cu toate că, din nefericire, chiar întrebuinţînd coloane şi capiteluri de tip grec, fasonînd edificii conform liniilor severe din Roma, prnîndu-le cu statui şi basso-reliefurî ca pe Partenon ori ca pe templele din Pergamon şi din Olympia, n’a fi reuşit însă niciodată a crea un tot armonic, ca proporţiuni şi linii, ca acele ce izvorafi în mod spontanen din fantazia clasicilor. Şi coifurile şi curasele lor, nefolositoare şi greoaie încântătură a soldaţilor, acum cînd în războaie nu se mai luptă ca altă dată corp la corp, sînt o reevocaţiune a vechilor armamente ale romanilor şi dacă se priveşte trofeul de penaje şi de turnuleţe în vîrf cu vulturul ce serveşte de drapel ritual regimentelor— deoarece drapelul nu iese din arsenal decît rare ocaziune— se pare a se revedea aquilele ce romanii purtară în spre Nord, prevăzute cu creste impunătoare, din cari fulgurari cozi de cal, cînd pentru prima oară, semi-barbari încă, împlîntară şi în acele ţări arma latină. Insă, dacă edificiile greco-romane nu se aseamănă în eleganţă cu cele antice din Roma şi Athena,— dacă coifurile şi curasele contrastează ridicol cu pantalonii moderni largi şi drepţi pînă la talpă; dacă la severitatea unui armament de fer nu i se prea potrivesc ploconelile nesfârşite şi caraghioase, ce ofiţerii germani obicinuese a face fiecărei persoane ce întîlnesc, există în această ameţeală de „roman“, totuşi, un fond serios, ce nu se cunoaşte nici în arme, nicî în edificii, ci în economia germană însăşi, care cu tot suflul crizei ce răzbeşte în ziua de azi în toate părţile—este tot mai imponentă, mai stâpînitoare, cum era, pe timpuri, militarizmul Romei. Superioritatea armatelor făcu ca Roma să triumfe în totul, în timpul său. Germania are în timpul nostru, cel mai minunat instrument de victorie, munca industrială şi, tocmai îu aceasta ea înaintează, invadează şi ameninţă a cotropi pe toate celelalte popoare ale continentului european. Iată dar cu ce—timpurile schimbînd moravurile—germanii se pot făli de au moștenit ereditatea Romei. Torino. Remus P. Illessi.