Adevěrul, ianuarie 1902 (Anul 15, nr. 4467-4492)
1902-01-15 / nr. 4476
CAMPANIA CONSERVATOARE — Alegerile comunale — Întrunirile publice.— Pregătirea terenului pentru alegerile comunale.— Ultima speranţă a junimiştilor.— Conservatorii refuză cartelurile.— Situaţia din ţară Partidul conservator e in plină campanie inpotriva adversarilor săi fireşti, liberalii, şi inpotriva acelora cari şi-au însuşit titlul de conservatori, junimiştii. D. Cantacuzino, şeful partidului, care se afla la Viena, s’a înapoiat aseară şi peste trei zile d. Take Ionescu se va întoarce de la Londra, şi astfel comitetul executiv al partidului’ se va putea întruni imediat pentru a lua mai multe hotărîrî însemnate pe care le vom schița aci. „ * In primul rînd vom avea o hotărire care va interesa campania ce conservatorii au s’o ducă prin întruniri publice, în chestia Olimpicelor și in chestia macedoneană. Cu acest prilej căpeteniile conservatoare vor expune alegătorilor din aproape toate oraşele din ţară, vederile lor asupra situaţiei politice, vor căuta să convingă masele populare de greşatele politice ale guvernului actual şi vor afirma odată mai mult, necesitatea de a se face o însemnată reformă electorală făcînd o propagandă vie în folosul reprezentării minorităţilor în parlament. Bineînţeles că conservatorii nu vor perde, în campania lor de întruniri publice, din vedere nici chestiunile economice la ordinea zilei, nici chestiunea reînoirea tratatelor noastre de comerţ. Paralel cu această campanie, conserva■ lorii vor căuta tot d’aunia să pună in relief rolul politic de o sinceritate vecinie îndoelnică a grupărei d-luî Carp, precum şi imoralitatea politicei de carteluri inaugurată de junimişti. Aceasta va fi platforma viitoarelor întruniri conservatoare ce se vor ţine atit în Capitală cit şi in provincie. Dar trebue să adăugăm că această campanie are un îndoit scop 1) de a întreţine o agitaţie in opinia publică contra regimului actual şi 2) de a pregăti terenul pentru viitoarele alegeri comunale.* In adevăr la Noembrie expiră mandatul consiliilor comunale urbane din toată ţara. Partidul conservator e hotărit să ia parte activă la aceste alegeri şi să prezinte liste la comună în toate oraşele. Un fapt important insă e că conservatorii vor respinge, din capul locului, orice propunere de cartel li s'ar face pentru aceste alegeri din partea grupărei dlui Carp. Nici un cartel, absolut nici unul, aceasta va fi lozinca conservatorilor de la centru către comitetele conservatoare din judeţe. Conservatorii vor prezintă liste la ambele colegii comunale şi vor lupta prin propriile lor mijloace. Or, pe cit aflăm tocmai acistă speranţa,—ultima speranţă, — a grupărei d-luî Garp Filipescu de a distruge partidul conservator. Junimiştii vor menţine la alegerile comunale, din ordinul şefului, cartelul cu liberalii şi vor lupta contra listelor conservatoare. * Şi dacă ne dăm seama de situaţia junimiştilor in toată ţara vom constata că în afară de două sau trei localităţi, unde d. Filipescu are prieteni personali cum e spre pildă Brăila, Focşani, in afară de Vaslui unde d. Carp are^cîţîva obligaţi, in afară de Buzău, oraşul d-lui Marghiloman, nicăeri aiurea junimiştii nu vor putea prezintă liste separate. E indoios chiar că vor vroi să lupte la Vaslui contra administraţiei, după cum e tot atit de indoelnic că o listă fără d. Filipescu la Brăila ar putea avea sorţi de Bbindă. * Intr’o singură localitate gruparea d-luî Carp va prezintă cu siguranţă o listă deosebită in afară de cartel, în Bucureşti. D. Filipescu socoteşte ca o chestie de demnitate pentru d-sa de a prezintă o listă cu numele sau în cap. Aşa că se poate spune că nu junimiştii se vor prezintă singuri la alegerile comunale din Bucureşti, ci d. Filipescu cu partizanii săi. Şi tocmai în această alegere în care d. Filipescu îşi pune mai multe iluzii, lupta va fi mai crincenă. Căci nu trebue să se uite că pe lista colegiului I vor figura numele generalului G. Manu şi al generalului Lahovary, iar pe lista colegiului al 2-lea nu va lipsi numele d-lui Ion Brătescu. In asemenea condiţiunî isbinda d-luî Filipescu va fi foarte problematică. Să mai vorbim de celel’alte oraşe ca Galaţi, Craiova, Ploeşti, Turnu-Măgurele, Alexandria, Slatina, Caracal şi R.Vilcea . Cine nu ştie că junimiştii nu au în aceste localităţi nici numărul de partizani necesari pentru a forma o listă complectă de candidaţi ? Să mai vorbim de Iaşi“? Dar d. Dimitrie Roseti, preşedintele clubului junimist, port-drapelul junimist în oraşul care a fost leagănul însuşi al junimismului, a trecut la liberali. Situaţia junimiştilor In alegerile comunale, in care îşi pun ultima speranţă, va fi, după cum e uşor de prevăzut, foarte dureroasă, umilitoare, chiar, căci sunt oraşe unde eî nu pot forma nici carteluri cu liberalii pe cind conservatorii, refuzind orice cartel, vor lupta singuri şi cu multă înverşunare. Putem adăuga că campania va fi foarte crincenă. * Şi situaţia conservatorilor in alegerile comunale va fi cu atit mai bună cu cit se va dovedi că nu există în ţară junimişti, şi că, pină la toamnă, partidul liberal, dacă va urma pe calea pe care a apucat-o, va produce la sinul sau sciziuni foarte dăunătoare prestigiului şi forţei lui, şi va perde încă o bună parte din situaţia pe care, pe iei şi colo, n’o mai poate asigura dibăcia unui prefect şi a citorva devotaţi. In ăstfel de condiţiunî viitoarele alegeri comunale se anunţă foarte puţin favorabile pentru partidul liberal, cu atit mai mult cu cit greşelile guvernului se înmulţumesc, cu cit legea pensiilor va deveni mai aspră, cu cit reducerile din budget devin mai simţitoare, cu cit nemulţumirile se accentuează din ce in ce mai mult. Se va dovedi că prevestirile noastre pentru rezultatul acestei campanii n’au fost greșite. L. T. Agitaţia d-lui Brătescu XZSB D. Iancu Brătescu, care nu e prieten cu ştiinţele economice, continuă agitaţia între meseriaşi, cărora le umflă capul că pot obţine legi, cari să ajungă a lua, fără concurenţă, toate lucrările şi astfel să se îmbogăţească. Mai mult, d. Iancu Brătescu le spune că aşa legi sunt în toată lumea■ Noi am spus din timp meseriaşilor să nu-şi hrănească sufletul cu asemenea fantasmagorii, ca să nu sufere apoi decepţii, căci guvernele nu pot face legi de asemenea natură. N'am fost însă ascultaţi. Azi în legea d-luî Missir, d. Brătescu pentru a complace d-luî Nicu Filipescu nu vede de cit rele şi nu vrea să vadă nimic din avantajele ce prezintă ea pentru zecile de mii de lucrători din fabrici, ateliere mari şi mici. Şi d. Brătescu pretinde că d-sa e cu poporul român şi noi nu !! De altfel d. Brătescu vrea să aibă monopolul chestiei meseriaşilor —dovadă că nici „Liga naţională", nici alte direcţiuni ale mişcăreî meseriaşilor nu-î plac şi le combate. Noi suntem convinşi că ori ce fel de lege s'ar propune şi de orî-cine, d. Brătescu va rămîne tot nemulţumit, fiind-că d-sa cere să facă d-sa legea şi s'o voteze Camerile. Pentru aceasta trebue însă ca d. Brătescu să fie însărcinat întxiu de rege cu formarea guvernului şi să aibă Camerile d-sale. Pînă atunci d- Brătescu să dea voe însă zecilor de miî de muncitori pentru cari legea mesenilor e bună, să fie pentru această lege şi tuturor democraţilor s'o susţie, cu anumite rezerve. Ad. TARIZMUL ROMÂN De multe orî ne place să spunem că ţara noastră e o ţară ştearsă, o palidă copie a Belgiei, în care nici constituţionalismul n’a prins încă rădăcini, nici feudalizmul nu-şî exercită puterea în toată întregimea. De aci lipsa de interes a luptelor politice, lipsa de caracter la oameni, lîncezeală şi ipocrizie de sus şi pînă jos. Dar această judecată superficială e o judecată datorită jenei noastre de a adînci lucrurile şi de a trage din toate faptele ce se petrec concluziile logice. Nu ne place nici a cerceta, nici a raţiona prea mult. Trăim între vis şi realitate, ambele deopotrivă de nebuloase, de vagi, de imprecise înaintea ochilor noştrii. Iată un fapt petrecut în şedinţa de Vineri a Camerei, care ne arată că trăim încă într-o vreme ce pare a fi din veacurile trecute. Dar cine a stat să se impresioneze de acest fapt şi să-l examineze mai de aproape? S’a trecut asupră-i cu obicinuita uşurinţă de toate zilele. Faptul e acesta . Patruzeci de deputaţi semnează un amendament la legea Casei bisericei şi unul ia cuvîntul ca să-i combată un articol. Camera era deci în plinul exerciţiu al prerogativelor şi datoriilor ei. Ce face d. Sturdza? Nu răspunde nici la amendament, nici la observaţiile deputatului, ci se ridică, roşu de mînie, şi taxează atitudinea deputaţilor de tiranică, somîndu-i să se astâmpere, să nu încerce a înăbuşi libertatea parlamentului. Auziţi pretenţie : Libertatea era înăbuşită de cei cari o practicau ! Asta mi-a amintit ţipetele proprietarilor din Covurlui, cînd prefectul judeţului, d. Atanasiu, a aplicat ura legea tocmelilor agricole, aşa de flagrant călcată. Proprietarii culpabili strigau că anarhia domneşte în judeţ! Adică a călca legile e o stare legală; şi a le aplica, e o anarhie. Aşa şi d. Sturdza în Cameră. Ei bine această stare de lucruri şi de spirite se dă la iveală la fiece pas. In administraţii, în guverne, în parlamente, aproape pretutindeni, nu domneşte decît bunul plac. Ţara întreagă geme sub jugul absolutizmuluî celui mai absolut. Şi nu numai ţara dar pînă şi acei ce sînt învestiţi cu puterea suverană, deputaţi şi senatori, nu-s decit nişte iobagi la ordinul stăpinului, simple instrumente la dispoziţia ţarizmului care ne guvernă. Căci nicăeri ţarizmul nu e mai în floare şi mai în putere ca în ţara românească. Avem doi ţari, unul alb şi altul roşu, unul întitulat conservator şi altul liberal, nu se ştie pentru ce, şi denumiţi în special „şefi“,în faţa cărora, cînd sunt la putere, totul şi toţi tremură. Istoria veche se oglindeşte întreagă în prezent. Luptele pentru domnie au fost înlocuite prin luptele pentru şefie; vechiul domn absolut îşi găseşte icoana în actualul şef absolut. Forma constituţionalizmului — numai forma, numai aparenţa,—e reprezentată prin rege. Dar în afară de constituţionalizmul aparent al regelui, la fiecare pas dăm peste acte, stări de lucruri şi de spirite care toate sînt esenţă cu desăvîrşire absolutiste. Sub coaja legilor civile şi politice importate din apus, feudalizmul trăeşte viu şi puternic, din ce în ce mai accentuat de la oraşe spre sate, din ce în ce mai evident de la periferiile organizmului guvernamental spre centru, unde tronează „şeful“, dar cu mult mai autocrat decît cel de la Petersburg. A discuta actele şefului, — deşi ale regelui se discută, în opoziţie bineînţeles, ba chiar persoana lui se atacă adesea cu vehemenţă,—e o crimă, a lua cuvîntul în Cameră spre a combate sau măcar amenda o lege agreată de şef, e o nebunie, şi mai ales un act revoluţionar. Boerimea, de baştină sa fi parvenită, lăsată să organizeze şi să guverne singură statul modern român, n’a făcut de cît să evolueze în senzul în care numai ni s’a părut c’a împiedecat-o revoluţia de la 1848 şi Constituţia de la 1866, adică a întărit şi a înrădăcinat adîne feudalizmul şi ţarizmul. De formele politice apusene s’a servit cum se serveşte o armată de cuceririle ştiinţei, pentru a deveni şi maî redutabilă în opera ei de distrugere. Liberalizing poate că o apare el în România peste vre-o 50—60 de ani. Teodorescu. Monopolul zahărului D-luî I. Teodorescu Bucureşti îmi permit să vă supun o idee care cred că şi-ar putea face un drum fericit dacă s’ar examina de aproape. E vorba de chestia zahărului. In caz cînd fabricanţii ar reuşi— şi eu cred că vor reuşi — să impue statului nostru, o primă de export, în timp de 12 ani budgetul va avea să sufere enorm. E gravă chestia zahărului. După mine numai prin monopolizarea de către stat a fabricaţiei şi vinzărea zahărului se va da o soluţie rezonabilă şi folositoare chestiei. Atunci scăpăm şi de prime de consumaţie, şi de prime de export, şi putem avea zahărul mai eftin. Din bilanţurile fabricilor noastre, publicate prin Monitorul Oficial, reese că zahărul revine acestor fabrici între 20- 30 bani chilogramul. Capitalul angajat de ele se urcă la vreo 33 de milioane. Să zicem că va trebui să li se acorde pentru manque à gagner, în caz de răscumpărare, încă vre-o 7 milioane. Statul ar avea să le platească 40 de milioane. In mijlociu amortizarea şi dobînda acestei sume ar cere vre-o 3 milioane pe an. Ei bine, chiar vinzînd zahărul comerciantlor cu 80 bani chilogramul, cu obligaţia pentru ei de a-i desface publicului cu 90 de bani, la o consumaţie de 20 de mii de tone anual statul va folosi vreo 10 milioane. Prin urmare budgetul va avea un venit de 7 milioane anual, minus sacrificiile cari se fac azi pentru încurajarea industriei zahaniere, plus că publicul ar câştiga 30 de bani la chilogramul de zahăr. Iar dacă consumaţia sporeşte, ceea ce e de aşteptat, pînă la vreo 30 de mii de tone, statul poate folosi net 10 milioane pe an reducînd preţul chilogramului de zahăr vîndut la detaliu pînă la 80 de bani. Dacă credeţi că propunerea merită a fi examinată şi discutată, vă rog daţi-o publicităţeî. Primiţi, etc. Un băcan Bucureşti POŞTA MICA A. L., Buzău.—In ciclul reprezentaţiilor Darclée intră de două orî Hughenoţii şi de două ori Toaca. V. Costin, Dorohoiu. — Orfelinatul Ferdinand a fost fondat de rege în urma însănătoşire! prințului Ferdinand. Peninsular, Vasluiu.— A fost în adevăr înregistrată ştirea despre numirea d-luî Panu la catedra de istorie rămasă vacantă la universitatea din Bucureşti prin moartea lui V. A. Urechiă, dar nimic pozitiv nu se ştie pînă acum. Fox, Panciu. Comandant al pieţei din Capitală e colonelul Anghelescu. jDim. Const., Iaşi. — Siegfried e partea a doua a tetralogiei lui Wagner : cineiul Niebelungilor» şi s’a reprezentat acum pentru prima oară la Opera din Paris. «Parsifal* nu se poate încă reprezenta pe altă scenă decît pe aceea de la Beyreuth. Aceasta după expresa voință a lui Wagner. Sin foga condeiului Dona Laura Sîmbătă seara Teatrul naţional a reprezentat pentru prima oră Dona Laura de eminentul nostru autor naţional Don Tignarez di Castilio Y Marculescu. De la actul 1 s’a putut vedea că această operă e o adevărată operă.... serie, adică o operă menită să facă serie. In adevăr la finele actului I Filip al 11-lea ai Spaniei apostrofează astfel pe Elisabeta Angliei : — „Sau o voi bate, sau o voi lua de soţie“. Aşadar: Actul 1: Ori cu tunu, ori cu... Actul II: Mal de mer! (Acţiunea se petrece pe mare). Actul III: Ines şi Laura sau două pe unul! Actul IV: Ba se poate, nu se poate Actul V: Şeapte morţi şi o nebună! Decînd cu Călătoria Lizeteî pe la Madrid, s’a molipsit tot teatrul de spaniolizm : direcţia clădeşte castele în Spania, madam Cincurescu s’a transformat în Paquita, visează numai bolerouxî, nu mănîncă de cît pandişpan şi cînd îi vorbeşti, îţi răspunde : — Per Dios ! Holey!... Mă duc la tanti Dolores! Cînd e aşa epidemie, se explică cum a devenit cazul şi cu Dona Laura a d-lui Marculescu. Din Spania derivă nu numai spaniol, ci şi..... spaniac ! _______Don Tova!. CARNETUL MEU ftoyi.sV- franco-romînă De mai multe orî am vorbit de meritoasa încercare a cîtorva tineri romînî din Paris, de-a alcătui o publicaţiune care să facă şi mai mult cunoscută ţara noastră occidentului în general şi Franţei în special. Era vorba de-a-i face cunoscută literatura noastă, moravurile, politica ţarei, de a familiariza mai mult pe străini cu sufletul român, cum de pildă traducerile din literatura rusă au făcut cunoscut multora sufletul rus. Intenţiunea fireşte era bună, dar tinerii aceştia inimoşi nu şi-aui dat seamă că ceea ce fac alte state în chip oficial, cu subvenţiuni grase, va fi greu de îndeplinit de către cîţîva tineri obscuri în marele Paris, pe deasupra săraci şi fără nici un ajutor din partea Romîniei oficiale.... Astă-vară, trecînd pe la Paris, m’am întreţinut îndelung cu redactorii acestei reviste şi le spuneam că ar fi bine să se adreseze şi în ţară şi in special d-nuluî ministru de instrucţiune. Nu speram prea mult în această intervenţiune, dar ce putea strica ? Nu ştiu dacă s’a făcut, nu ştiu dacă făcîndu-se au avut vreun rezultat, ceea ce însă ştiţi este că după o existenţă de vre-o şase luni, Revista franco-romînâ a trebuit să înceteze şi singurul beneficiu, îmi scrie unul din redactorii publicaţiuneî, ce au căpătat aceştia, este... o datoria de o mie cinci sute de leî !... Revista franco romina a murit şi ceeace este maî trist e că s’a zdrobit cu ea atîta energie, atîtea speranțe, atîta entusiasm cheltuit in zadar. C. M. CHESTIA ZILEI La hotel Bulevard se adună regulat vre-o 40 de deputaţi, din partea că- • rora ne putem aştepta la multe surprize. ” (Ziarele) „Deputaţii de la Bulevard* După cererea maî multor cititori dăm aci cîţî-va din „ deputaţii ds yx Bulevard*, prinşi cu instantaneul, la lumina lună. POLITICA EXTERNA Războiul spano-american Asupra evenimentelor cari au precedat războiul spano-american s’a iscat o vie discuţie in presa străină. Asociaţiunea presei, cunoscutul birou englez a făcut o anchetă în astă privinţă, care se poate rezuma în cele ce urmează. Germania concede că i s’au făcut mai multe cereri,chiar şi din altă parte de cît din partea Austro-Ungariei, ca să intervie. Totuşi nu s’a depărtat nici un moment de la atitudinea sa negativă. Rusia declară că n’a primit nici odată o asemenea propunere, şi n’a avut nici odată intenţiunea de a se amesteca. Apoi Austro-Ungaria care era de părere că Spania a făcut destule concesiuni, a propus de asemenea înaintea războiului prin ambasadorul său, ca să se remită o notă colectivă în care să se inziste ca guvernul Uniunea să accepte propunerea Spaniei. Balfour a promis că va instrui pe lordul Parnceforte ca singur,sau în unire cu colegii săi să lucreze pentru menţinerea paceî. Cu puţin înainte de izbucnirea războiului el a refuzat orice notă ce denota o pasiune şi propunerea primită cu plăcere de toate puterile a eşuat. Influenţa Franţei s’a manifestat exclusiv intra menţinerea păcei, pe cînd Germania a îmboldit pe Spania la rezistenţă, lăsind-o apoi. Singură Austro-Ungaria concede că a încercat o intervenţie. Abdicarea regelui Serbiei Ziarul Vossische Zeitung scrie: ministrul de comerţ surb doctor Milovanovicî, cu ocazia ultimei sale veniri la Viena, a avut o convorbire cu contele Goluchowski în care a atins şi chestiunea succesiune la tron. Contele ar fi atras atenţiunea asupra faptului că regele Alexandru e încă tânăr şi că se poate ca de la o a doua căsătorie să aibă copii, fapt care ar crea o situaţiune gravă dacă s’ar regula de pe acum chestiunea succesiune! la tron. 7. In tot cazul există atit la Viena cit şi la Petersburg interesul cel mai viu de a nu aduce prea curind chestiunea in mod public la ordinea zilei, căci în- tre toţi pretendenţii la tronul sirbesc, cari ar putea fi luaţi acum in conside- raţiune, nu există nici unul care să fie acceptabil şi pentru guvernul din Viena , şi pentru cel din Petersburg. — Din Geneva se anunţă: Prinţul Petre Karageorgevici, pretendentul *l şi tronul sirbesc care locueşte la Geneva, a plecat azi de dimineaţă la Petersburg, unde se află fiul sau Petre, care e considerat ca eventual succesor la tronul sirbesc. Petre e in virstă de numai paisprezece ani. După cum se zvoneşte călătoria e la legătură cu intîmplările din Serbia. Prinţul Galles la Berlin Telegramele au anunţat vizita prinţului de Galles la Berlin. Prinţul a fost primit cu mare pompă. Cu ocazia aceasta oficiosul Norddeutsche Allgemeine Zeitung a publicat următoarea notă foarte semnificativă după duelul Chamberlain- Buelow: «Alteţa sa regală principele pe Galles pleacă azi in Germania, pentru a felicita pe m. s. împăratul şi regele în numele m. s. regelui Angliei la 27 Ianuarie. A predăm sentimentele de amiciţie cari au determinat pe regele Angliei de a trimite in anul acesta pe moştenitorul Coroanei Britanice la serbarea zilei de naştere a împăratului Germa- niei la Berlin. Sperăm că dorinţele pe cari principele le aduce precum şi impresiile ce le va primi la noi, vor fi favorabile unei întăriri a bunei-voinţe reciproce. In mosafirul împăratului nostru stimăm totodată pe reprezentantul unei naţiuni bătrine şi mari cu care ne leagă importante interese. Armele din zilnica luptă politică se pleacă de bună voe în fața fiului de rege botanic, că-ruia îi spunem bine ai venit pe teritoriul german». Domnul care scrie — Fantezie — Era odată o ţară pe lume, In care cea maî mare pacoste după capul ei, consta în nenorocitul curent al publicităţeî. Sterilitatea şi barbaria intelectuală in care dormitase vreme îndelungată, care dăduse prilej atitor talente ieftine, să-şi cucerească cu cea mai mare uşurinţă un nume literar, tentase o sumă de vlăstare ale neamului aceluia, şi le sustrăsese de la o sumă desfaceri şi utilizări, pentru cari ar fi desfăşurat de sigur mai multe aptitudini de citin publicistică. Oameni cari cel mult puteau fi mediocrii cititori, — vorba unui scriitor al lor mai incontestat, — şi-au închipuit că pot să se improvizeze scriitori buni şi au năpădit din toate părţile cu o recoltă exuberantă de ştevie şi păpădie literară. De altfel era aşa de comod să devii scriitor, poet sau prozator acolo: îşi lăsaţi flăcăii nişte chici maî mult sau mai puţin displăcute, umblau pe stradă buşindu-se de toată lumea, căci ochii Ie erau ocupaţi prin nori, se plimbau noaptea pe la trei dinspre «aos,printr’o grădină vastă cu vegetaţie bogată şi cu un lac poetic — un fel de Cişmigiu al nostru— şi... scriau versuri sau prozădupă circumstanţă. Gloria venea în urmă de la sine. Se găsea desigur o revistă care să aibă nevoie de cîteva coloane de umplutură, şi un scriitor mai cu vază, care agasat de suplicaţiunile lui stăruitoare să-l recomande printr’o prefaţă publicului, drept un element care promite dar care are nevoie de încurajare, după cum o tînără plantă nevoie de a fi scoasă din pălămidă care o sufocă. Graţie acestei culpabile indulgenţe a revistelor şi oameni de litere recunoscuţi, proteguitori de tinere talente, în fond insă nişte accizari nu destul de vigilenţi cari lasă să se furişeze pe barierele literare, o droaie de contrabandişti ai talentului, «tinărul care promite» (căci devenise oarecum o semi-carieră, calitatea aceasta de «tînăr care promite», cam ceea ce erau cadeţii pentru muşchetari, iuncherii pentru ofiţeri, —aceasta era situaţia dumnealor faţă de publiciştii recunoscuţi), — era lansat scriitor, şi de aci încolo devenea insuportabil prin aceia că ’şî aroga autoritate. Pină acum solicita, se strecura, acum avea pretenfiunî, voia să se impună. Natural că se găsea cite unul maî puţin răbdător, care să-i dea la cap scandalizat de atita alintare şi neobrăzare, şi atunci ei răspundea, cel-l’alt risposta şi in curind se încingea unul din acele turniere literare, sau pugnaturî literare, cum voiţi să-l numiţi, cum numai în acea ţară se putea vedea. Epitetele curgeau ca la uşa... cenaclului literar al lui bulibaşa Dragutin din Grebău, ripostele deveneau din ce in ce mai dureroase, insultele mai singeroase iar publicul aplauda cind pe unul, cînd pe cel l’alt, reviste noi apăreau unele pentru unul şi altele pentru altul şi in felul acesta, poporaşul acela avea iluzia că înjghebează o viaţa intelectuală. * Domnul care scrie, trăind în acest mediu, care ’l plămădise şi-l conformase după acest tipar, a fost şi dumnealui ademenit ca şi atiţî alţii de gloria atit de comod de dobîndit a scriitorilor ţării lui. Intr’o seară, pe cînd ședea cu fruntea înfrigurată, strinsă în palmele-î arzătoare, U umi la-î masă de brad, gindindu-se poate la zămislirea rațelor, — un filfiu straniu se auzi în odaia lui igrasioasă și un neastimpăr inexplicabil il coprinse. Vru în zadar să continue firul întrerupt al ginduluî căci nu mai știa de unde ’1 intrerupsese. Vru să înceapă a gîndi la altceva, însă nu reuși nici atit; un gol par’că, o prăpastie se scobea in creierul lui găunoșidu-1 ca pe o nucă în care a putrezit miezul. După ce se strădănui în deșert cîteva minute de îl trecură nădușelile, se scula şi măsură cu paşi mari odaia crezind că va goni neliniştea-i curioasă. Un al doilea fîlfiit mai sepulcral, mai înfiorător ca cel dinții se auzi; în culmea spaimei se uită prin odaie , nu văzu nimic. Se frecă la ochi, degeaba. îngrozit se puse din nou la masă şi-şi astupă ermetic urechile cu degetele , lucru inutil, căci de astă dată in loc de filfului macabru simţi un vînt rece plimbindu-se prin fundul urechilor. Atunci işi luă degetele din urechi şi strînse ca într’un cleşte timplele învîcnitoare. in culmea teroare! auzi o voce baritonală care ii porunci cuvintele astea stranii, deslușit și răspicat: «apucă-te și Scuip ! — Ai? ■— făcu tinărul — uitindu-se cu o privire rătăcită prin odaie, fără să vază nimic, natural. La rădăcina părului simţi broboane mari de sudoare rece. I se păru că i se învirtește ceva in cap ; pe urmă fu apucat, ca de un fel de crampe cerebrale, auzi voci bizare ţiuindu i prin urechi. Deodată se linişti iar. Atunci ca in vis din nou auzi rar şi apăsat: „a—pușcă—te şi scrie !“ Făcindu-şi curaj, întrebă tinărul: — Cine eşti ? — Ce-ţi pasă. — Ce vrei, cel puţin ‘1 — Binele tău. — Curios fel de a-mi vrea binele, speriindu-mă cu riscul de a căpăta o epilepsie. — Nu comenta și nu căta să faci spirit, mai ales nu te opune. Ți-am zis sene ! — Dar nu știu ce să scriu, nici n’am ce să scriu. Tata m’a învățat să fac paste alimentare, steluțe, trahana, macaroane. — Vei seri atunci epigrame. — Dar cu ce bruma am învățat și eu un gimnaziu d’abia ştiu ce-i aia epigramă. Pe urmă nici n’am chef, n’am nici o aplicaţiune... — Pofta vine mineînd ; scrie și vei vedea cum o să-ţi curgă subiectele ca o cascadă. — Dar încă odată dacă n’am pricepere , după ce m’am lăsat de neşteşugul lui tat’ meu, m’a făcut un deputat subcomisar. —Perfect, o să abordezi atunci şi genul madrigal... — Nu-l cunosc nici din nume, căci după ce a căzut guvernul am fost dat afară şi atunci a trebuit să dorm nopţile pe băncile grădinilor publice ascultînd concertul broaştelor şi al maţelor mele revoltate. — Din ce in ce, mai bine, vei aborda şi genul descriptiv şi în acelaşi timp vei debuta şi cu un roman social; in viaţa ta aventurată, trebue să fi dat de multe mizerii, să fi văzut multe turpitudini; contrastul dintre bun şi nobil şi dintre meschin şi vil trebue să te fi impresionat puternic : vei seri un admirabil roman psihologic a! mulţimeî. — O, cît despre mizerii şi lovituri n’am fost cruţat în turneurile mele prin aleeie sinuate ale parcului, pelerin al mizeriei şi umilinţei, am fost bruscat in chipul cel mai mizerabil de pungaşi şi de agenţi poliţieneşti şi invectivat cum a fost maai rău. IDe cele maî multe ori răbdam, cite o dată insă cind mi se umplea măsura, mă ridicam şi eil şi Ie trăgeam un za vrac de le mergeau petrede. — De minune, vezi dar că ai şi elemente de polemist: poftim şi maî zici ca nu ştii să scrii, că nu ai ce să scrii şi numai in citeva minute ţi-am descoperit elemente pentru vreo cinci genuri literare. E adevărat că puţin lustru literar îţi maî trebue, dar asta e lucru secundar de care mă îngrijesc eu. Se sculă ca scuturat de o legiune de demoni, părăsi odaia ca o furtună, se coborî in strada deşartă și alergă mult rătăcind pînă intr’un tirziu cind se întoarse rupt de goană, de frig și de foame. 8. După trei săptămini, avea o poezie, intitulată „Steaua Polară", in care făcea aluzie la viața lui anterioară, comparindu-o cu o barcă al căreia pilot nu maî ştie să se orienteze. Cind de o dată apare steaua polară care’l îndrumează spre ţelul căutat, (steaua polară ar fi fost vocea ocultă care se amesticase in viaţa lul natam-nesam). Maî avea nişte versuri lirice şi un foileton de ziar, cu un subiect tratat de mulţi nu e vorba, dar in care, vorba vine, pusese şi de-al lui ceva. Titlul era: «Are gloata psihic ?» Dar ceea ce e mai important e că făcuse o listă cam de vreo patruzeci şi trei de titluri de foiletoane, cu subiecte variate şi multiple de sociologie, medicină, psihologie, religie, literatură, lucruri extrase de prin vechi almanachuri, reviste şi cărţi, subiecte cari fac cuprinsul rubricelor „Misscellanea", „Diverse", «Din lumea întreagă» etc., subiecte de felul acesta: «Educaţia sentimentală a muştelor», «Elemente de fosfor în craniul lui Petoffi», «Charlotte Corday şi incesturile Mesalineî, ca antimergătoare ale femenizmuluî», «Cind n’aî piine mănîncă cozonaci», «Lacunele educaţiuneî la noi», influenţa raţelor asupra congelaţiuneî apelor», «Autenticul, verdicul şi definitivul autor al poemelor omerice» şi altele şi altele pină un număr de patruzeci şi trei, aliniate frumos pe trei coloane într’o coală albă. De la al treilea foileton, primit bine de vulg, directorul il angaja, anunţind a doua zi cu litere compacte că a obţinut colaborarea unui distins publicist pentru că direcţia in marea ei dorinţă de a corespunde încurajărilor ce publicul, care se manifesta atit de favorabil gazetei care umplea o adevărată lacună in publicistică, care... etc. După aceea abordă toate chestiunile mari ce frămintau spiritul contimporan ca feminizm, anarhizm, tolstoizm, ibse- Hizm, şi cătind întotd’auna să-şî spue mica Iui părere, indubitabil ignoranţi»simă şi lipsită de orice importanţă. Pentru că gloria întirzia de a* veni atit de repede cit dorea Domnul care scrie, se hotărî să dea o lovitură mare, teatrală. Alese doi bărbaţi distinşi ai literature! ţârei lui, şi intiu pe unul, ceva mai tirziu pe altul îl atacă cşi o furie morbidă, epileptică. Inutil să adăogăm că scremetele, furi in deşert, munca lui rămase infructuoasă; iarăşi e incontestabil că se aştepta la acest rezultat, şi dacă l’a încercat a fost pentru câ-şi dădea seamă că din insultă şi calomnii va rămine totd’auna ceva, măcar drojdia amărăciunii şi o idee de mefienţă a publicului către cel detractat. Şi cupiditatea lui de glorie cişligată cu orice preţ, se mulţumea şi cu atit. Scoase într’un volum o culegere din bucăţile lui, a cărui eterogeneitate da de glndit, şi-l botează cu un titlu adecvat conţinutului, ceva aşa ca, Mozaicuri, Miscelanea, sau ceva similar. jHAcest volumaş fu lăudat de unii, înjurat de alţii, nebăgat in seamă de alţii, faptul insă ii lăsă indiferent, căci lucrul esenţial era că devenise un autor, după ce fusese un publicist. Că era vulnerabilă opera lui, că obscuritatea situaţiei actuale nu era mai mică ca a celei trecute, asta nu-l neliniştea, căci cum am spus esenţialul era că reuşise a fi autor. Şi nu era puţin. Şi aşa se devenea scriitor în vremea şi în ţara aceia. Dar ce îndepărtată ţară şi ce îndepărtate vremuri... — Aud! O.D. are noianul de nepăsărî şi a puţinilor ow