Adevěrul, iulie 1903 (Anul 16, nr. 5000-5029)
1903-07-02 / nr. 5000
Antii XVt.—No. 5000 FONBATOB AXEX. V. JBEEDIMAJÍIJ Abonamente . In țară: un an 30 lei; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 lună străin. 50 25 13 Un exemplar în țară 10 bani ; în străinătate 15 bani îl Pagini [UNK] Adeverul Contra sentinței tn procesul fraudelor de la finanțe SUPLIMENT GRATUIT Litere și Arte cu următorul cuprins : Text. Educația literară de C. Săteanu-Iași. — Din spațiu, versuri de Gh. Silvan.* Spiru Prasin, biografie. — Miriam din Magdala, actul al doilea, scena V, de Spiru Prasin.—Nu mă chema... poezie de Fatma.—Italia tînără (Gabriel d’Annunzio), de Barbu Creangă.—La pîrîu, versuri.—Cît ți-e pătura atît te întinde.—Poșta redacției.— An .heta noastră.—Noutăți.—Note. Ilustrațiuni : Spiru Prasin. . .J ■ Premiul apolitit * ^ casetă cu articole de toaletă din specialitățile li calilü yi dlull • farmaciel „Thuringher^ul. Elisabeta“. 43. * CONTRA SENTINȚEI ÎN PROCESUL FRAUDELOR — DIN CULISELE GUVERNAMENTALE — Deși „L’Indépendance Roumaine“ spune că sentința tribunalului în procesul fraudelor a produs o excelentă impresie în toată țara, putem afirma—fără teamă de a fi dezmințiți—că în cercurile oficiale și anume la ministerul de justiție și la ministerul de finanțe- această sentință nu numai că n’a produs o excelentă impresie, dar atît d. Stătescu cît și d. Costinescu au rămas foarte surprinși că tocmai cererile asupra cărora statul a insistat mai mult, au fost respinse. Aceasta ar fi o notă bună pentru tribunal și ar dovedi că sentința n’a fost influențată de nici o altă considerație decît aceea a dreptăței. Dar în chiar cercurile guvernamentale se afirmă că tribunalul a fost dispus să satisfacă toate cererile statului, dar s’a încurcat în calificarea faptelor, a crezut că daunele morale sînt mai justificate decît cele materiale și dintr’o confuzie într’alta a eșit sentința care se cunoaște. Ca o dovadă că guvernul e foarte plictisit de această sentință este că erî atît parchetul cît și avocații statului au făcut apel. Prin urmare numai excelentă impresie n’a făcut sentința cel puțin asupra guvernului. :1. De ce e nemulțumit guvernul ? ^ Jl OchOC ' Üll Uj'ful. O'ücolxáX o'cn OvyJhóühűit parta civilă cerând ca numai Albahary să fie condamnat la vre-o 811.000 lei, sumă ce s’ar fi constatat din chiar condicele lui Dan Albahary că acesta ar fi realizat din tragerile false. Pe de altă parte însuși Albahary a recunoscut că a realizat un beneficiu de vre-o 600.000 lei. Prin urmare statul se aștepta ca măcar această sumă să-i fie acordată ca despăgubire. Dar ceea ce a făcut pe stat să declare imediat apele că tribunalul n’a ținut de loc seamă de declarația solemnă, făcută de toți avocații statului, cum că pretind și despăgubiri civile deoarece există un angajament între guvernul român și sindicatele străine cari dețin renta romînă de a le despăgubi pentru tragerile false din 1901—902. Pe baza acestui obligațiuni luată față de străinii detentori de rentă, Statul, la rîndul său, a cerut despăgubiri acelor cari au fraudat și d-niî Stătescu și Costinescu ar fi declarat că nu înțeleg cum de se găsește un tribunal care să pună la îndoială o declarație făcută în numele statului, să nesocotească o obligațiune a statului față de străinătate, care i se prezintă ca dovadă că a fost păgubit și pentru a justifica tocmai despăgubirile civile ce le pretinde. Un alt punct care este viu discutat în cercurile guvernamentale e că tribunalul a evaluat prejudiciul moral al statului român, cauzat din cauza fraudelor și a șantajelor, la 500.000 lei, cînd avocații statului au făcut declarațiunea că conversiunea s-ar fi putut face în condițiuni mult mai favorabile dacă în acel moment nu ar fi izbucnit asarjferea fraudelor și nu s’ar fi încercat șantajul la Berlin.— Vrea să zică atîta face pentru tribunal prejudiciul moral cauzat statului de o bandă de falsificatorii și șantajiștii? se întreba d. Stătescu. Intr’adevăr tribunalul, din care face parte și faimosul domn Skrina, a acordat relativ ceva mai puțin statului decît a dat lui Nae Basilescu în procesul cu redactorul nostru Alexandru Ionescu! Dacă d. Skrina a dat lui Basilescu 20,000 lei daune pentru că s’a găsit cineva să-i spună pe nume, altă escroc, apoi cît se cuvine statului pentru fraudele și șantajele comise ? Dar faptul că a fost respinsă tocmai cererea de despăgubiri civile dă loc la multe comentarii în cercurile oficiale. D-inu Stătescu și Costinescu vor lua măsuri ca avocații statului să-și afirme cu tărie dreptul la despăgubiri civile, mai ales că Albahazgi ar fi recunoscut că a beneficiat din retragerile false 600.000 lei, iar în codice se constată un beneficiu de 1811.000 lei. Guvernul declarase, prin avocații statului, că adevărata daună care a cauzat statului această afacere e des vreo 3 milioane și jumătate, diferența de curs, la realizarea conversiunei și prin urmare dacă a pretins, în total, un milion și jumătate n’a cerut decît o parte și anume ceea ce reese dintr’un calcul aproape precis. Așa susțin guvernamentalii. Toate aceste obiecțiuni contra sentinței se fac în sferele ministeriale unde, o repetăm, orice ar zice „Indépendance Roumaine“, sentința n’a produs de loc o excelentă impresie, ci din contra, o foarte neplăcută surpriză. R. P. Din fuga condeiului Conu Mitiță la Carlisbad Știri particulare îmî anunță sosirea la Carlisbad a lui Conu Mitiță, prim-ministrul Romîniei, cum adevăr grăește „Voința națională“ cînd face greșeli de tipar ticăloase. Imediat ce a sosit în localitate, conu Mitiță, după ce a declarat că nu primește ziariști, fiindcă e Stan Pățitu în astă privință, a chemat doi medici celebri și a făcut consult asupra curei ce trebue să urmeze. Eminenții Esculapî au constatat la marele nostru om de stat ceva unic pînă azi în analele medicinei : la cap are constipație, la limbă diareee și la vici-versa e bine-merci. In fața unui asemenea diagnostic fenomenal știința medicală se întreabă : putea vor apele de Carlisbad să ușureze capul și să mai îngreueze limba primuluiministru al TWu-uti-Goi ‘i In privința limbei medicii nutresc oarecare speranță. In privința constipației cerebrale,orice speranță pare a fi părăsită, apele de Carlisbad fiind bune pumai pentru efecte posteriore, nu și retroactive. Puff Vox clamansis in deserto i D. Vasile Epurescu — un liberal - democrat acesta — prin ziarul sau Observatorul din cînd în cînd încearcă să convingă partidul liberal , că trebue să se ocupe și de alte chestiuni mai înalte decît bucătăria electorală și politică, și încă de o bucătărie cît se poate de infectă. Atîtea cestiuni și probleme sociale ? bat la poarta lumei civilizate, liberalizmul vechiu cade în fărîme, crt aproape propriu zis nu mai există decît cu numele, căci toate partidele și în toate țările, azi au îndreptate , privirile spre chestiunile economice ■ și spre lărgirea orizontului politic , al maselor cari încep să se deștepte și să ceară dreptul la viață. Numai la noi liberalizmul are o foarte ciudată înfățișare.El n’a trecut nici măcar prin faza liberalizmului ■ adevărat, al liberalizmului pe care-l visaseră oamenii de la 1848 și nici , n’a trecut în faza democratizmulu economic, bazîndu-se pe o anume clasă socială, care să-i dea viață și putere de a aduce la îndeplinire cîteva reforme. Liberalizmul la noi în țară are la temelie aceleași mase electorale corupte, carnservă de bază și conservatorizmului, o cocă pe care ambele partide o întrebuințează ca să dea țărei și străinătăței iluziunea că avem o viață constituțională reală...In asemenea condițiuni ambele partide, zise istorice, sînt o jucărie în mîna regelui și masa electorală o jucărie în mîna partidului căruia regele a „bine-voit“ să-i dea, puterea. Dacă ar fi altfel, dacă în adevăr partidul liberal s’ar întemeea pe o forță reală electorală, el de sigur că ar putea să se mențină la putere mai mult timp și pentru a se menține ar trebui să satisfacă nevoile păturei electorale care îi servă drept piedestal. Azi însă partidele sînt spulberate de la putere,ca niște bucățele de paie de vînt, fiind-că n’au nici o rădăcină, fie în popor, liberalii, fie în clasa de sus, conservatorii. Totul depinde de la voința regelui, impresionată, fie de nevoile politice externe, fie de turmăciunea partidului din opozițiune, care-î silește mînă prin mijloace cu totul necunoscute în alte țări. Să luăm de pildă Belgia, țară de la care am luat noi regimul constituțional. Acolo democrația liberală și cea socialistă sînt colosal de puternice și deși de multe ori poporul se scoboară în stradă, regele menține de douăzeci de ani și mai bine pe clericali la putere. De ce ? Fiindcă alegerile le sînt din nenorocire totdeauna favorabile, cu cîteva voturi nu-i vorba, dar partidul acesta se menține la putere fiind că în Ediția de seura trei 0.50 din parlament are o majoritate de mai puțin de douăzeci de voturi. La noi guvernul cade avînd unanimități în parlament și cade fiind-că aceste majorități formidabile sînt efectul fraudei electorale și nu reprezintă o starea reală de lucruri. D. Vasile Epurescu ar voi ca această situațiune falsă să înceteze și ca partidul liberal să-și împlînte adînc rădăcinile în masa electorală, în popor. E o foarte legitimă și lăudabilă dorință, dar d. Epurescu este cu totul nelogic și vizionar. D-sa ar trebui mai înainte de a dori aceasta, să dorească ca d. Sturdza să înceteze să otrăvească partidul și țara cu strimtul sau reacționarizm și cînd îl vedem pe același d. V. Epurescu, proslăvind șefia și oarba ascultare de șeful suprem, noi rîdem de nelogica simpaticului dlar vizionarului deputat de Vlașca. Const.liile Offagini Respingerea despăgubirilor S’a dat luptă strașnică de către partea civilă în procesul fraudelor pentru a putea sta în proces și formula pretențiunile statului în ce privește despăgubirile civile. Evident că apărătorii aveau mandat în acest sens de la guvern. Ei bine s-a văzut că tribunalul le-a admis pe toate : a respins toate incidentele ridicate de apărare, a admis tot ce cerea partea civilă, a luat în considerație și preferențele părței civile pentru cutare din inculpați—numai un lucru a respins , a respins tocmai pretențiunile civile formulate de stat, admițînd despăgubiri numai pentru prejudiciul moral cauzat statuluî. In adevăr statul pretindea, cum a afirmat unii din apărători, cum că deoarece va trebui să despăgubească pe detentorii de rentă de tragerile false făcute de Pariziana și Dumitrescu în profitul lor și al lui Albahary și Behar, trebue să i se acorde despăgubiri civile. Elementar însă era că dacă statul cere despăgubiri civile pentru detentorii de rentă frustrați de tragerile false, în profit personal, ale lui Pariziana și Comp., detentorii de titluri aveau să ceară și ei cu tot dreptul, despăgubiri civile de la stat, considerîndu-se frustrați și prin tragerile false, dar „patriotice“, mărturisite de d. Pictorian. Tribunalul a voit să salveze aparența principiului și a zis : nu dăm despăgubiri civile statului, fiind-că atunci, implicit, ar trebui să dăm și celor ce le-ar cere într’un eventual proces al tragerilor patriotice. Tribunalul a salvat aparențele. Guvernul însă știa că d. Pictorian nu va fi urmărit, un proces al tragerilor patriotice nu va avea loc și deci poate cere despăgubiri civile, fără primejdie de a trebui să le plătească și el la rîndul sau, pentru tragerile patriotice. S. V. N. Codul penal și Bazinescu In unul din numerele ziarului interlop pe care îl conduce onor. Nae Heleșteu, zis și Bazinescu zis și Piscatore... di bobi, ilustrul profesor de drept se aventurează pe terenul codului penal, o măsură foarte lăudabilă fiind că sperăm că va avea nevoc în curînd să’l studieze la Văcărești. In acel număr de profesor de la facultatea de drept se ocupă de Cazul Pictorian, și comentează cu obicinuitul său tupeu ca erudit profesor al facultăței de drept din Capitală, art. 124 din codul penal, al căruia text îl și reproduce spre a arăta că îl cunoaște. Ei bine, onorabilul profesor de drept reproduce și comentează art. 124 din cod penal care era în vigoare acum zece ani. Habar n’are eruditul jurisconsult și profesor de drept că acel articol ca și art. 123—126 din codul penal au fost modificate printr’o lege specială în Main 1893, cînd vechea crimă de fals a fost transformată in delict—„corecționalizată“ cum se zice în termeni juridici. .• Dacă un elev al facultății ar da asemenea gravă dovadă de ignoranță a textului legei chiar ar fi negreșit respins fără discuție de la examen. Iar profesorul său scrie și comentează cu tupeu articole de lege moarte. Faptul e cu atît mai grav cu cît acuma—cu chestia fraudelor de la finanțe—toată lumea s’a ocupat de articolele din codul penal privitoare la fals, —și pe de altă parte, dacă știi două boabe de drept, trebue să fii idiot ca să nu pricepi că nu poate fi vorba de pedeapsa muncei silnice pe timp mărginit, deci de crimă, cum zicea vechiul text, fiind-că atunci ar fi trebuit să se judece procesul fraudelor de către Curtea cu jurați, nu de tribunalul corecțional cum s’a judecat. De altfel d. Bazinescu, constatăm cu regret că nu-șî cultivă oamenii de cari are nevoe. Astfel dacă lua codul d-lui Hamangiu, prim-procuror la tribunalul de Ilfov, ar fi găsit textul legei cel adevărat. Bazinescu însă n’ar trebui să indispună po d. prim-procuror al trib. de Ilfov, de a cărui protecțiune se bucură și de care are mare nevoe! La atîta nerecunoștința nu ne așteptam, deși știm că tagma țigănească își mănîncă pînă și biserica. Nemo D-lui Stup. Loco.—D-na VlacUda în ultimul timp dedea concerte prin provincie. Azî nu știm unde este. D-luî K. A. R. S.-l) Paris și Zurich. 2) Pentru condițiune și taxe adresați-vă secretarilor acelor 2 școli. 4) Nu o cunoaștem. X. Y. Brulița.—Dacă ați fost recrutat, sunteți declarat nesupus și la caz de prezentare benevolă aveți de îndurat o mică pedeapsă care nu-i fixată. Faceți termenul legal de 3 ani, socotit de la data cînd a început serviciul contingentul d-v. Permanent, Piatra-N.—Mirarea dv. este și a noastră! Hypolita, Loco.—D. dr. Vlădoianu. C. de la Broscărți, Govora.—Nu se poate D. I. G. M. Perișor.—Tincăbești la 15 c. Parcul Bibescu 20 Octombre, soc. pentru învățătura poporului, 6 Decembrie. Restul nu se cunosc. Un admirator, Loop.—Pistyan, Bad Hall Mehadia, Teplitz. NOTE Grafofoane în școli cînd se fac invențiunile nu se poate prevedea niciodată, de la început, toată întinderea consecințelor și foloaselor ce vor decurge din ele. Așa cu bicicleta, așa cu automobilul cam din distracții sportive au ajuns mijloace practice de locomoțiune și mijloace de transport pentru caz de războiu, așa cu telefoanele și teatrofoanele, așa și cu grafofoanele. Grafofonul, care era la început mai mult un aparat de curiozitate și de aplicațiune , a unor anumite legi fizico-acustice, e azi un aparat și de distracție și de educațiune, răspîndit în milioane. Nu e artist celebru care să reziste fabricanților și depozitarilor de grafofoane de a cînta o arie pentru aparatul lor. Și o fac artiști ca Tamagno, ca Bones, ca Alvarez, ca Heglon, fiindcă, de, grafofonul realizează întrucîtva o scurtă imortalitate acestor stele cu o strălucire atît de vie, dar și atît de trecătoare ! Cu timpul vor vorbi pentru grafofoane și marii oratori politici și după ei se vor lăsa înduplecați și taciturnii diplomați și chiar severii suverani! Cei ce vor să se știe trecuți posterităței în marmură vor voi să fie nemuriți și prin grafofon ! Ba eu prevăd o epocă în care statuele vor deveni vorbitoare, grație unui grafofon adaptat în gura de marmură a vreunui rege sau ilustru om de stat!!... Deocamdată voiți să atrag aci atenția asupra rolului distractiv și educativ al grafofonului în școli. In cele mai multe școli particulare și ale statului, de la cele primare și pînă la licee, ba și în grădinile de copiii din capitala Franței, grafofonul înveselește și cultivă urechea tinerelor generații în cursul pauzelor dintre orele de studiu. Se face explicarea științifică a aparatului de către profesor și se dau audițiuni! E o pedeapsă pentru copiii nesilitori să fie îndepărtați de la ascultarea grafofonului. Ministerul instrucțiunei, directorii de școli și donatorii generoși cari iubesc generațiile școlare, le pot face frumoase daruri— înzestrînd, încetul cu încetul, școlile cu grafofoane. Jistfu Mercur) 2 iulie 1W3. Anunciuri: Linia pagina IV . . . . » III . . . „ inserții și recimnp . DIRECTOR POLITIC CORIST. HILLE OHESTIA ZILEI Contele Golachhowsky: Așadar, colega, te duci la Karlsbad ? Com Mitiță.— Da, dragă conte, dar nu știu dacă întorcindu-mă în țară, îți voiü mai fi colega ! TREIZECI DE ZILE LA PARIft „Les affaires sont les affaires“ 1 Nicăeri nu te poți convinge mai bine că „Les affaires sont les affaires“ ca % place du Théâtre franșais, înaintea Colmediei, a Casei lui Molière, care departe de a avea aspectul monumental, are cu totul aparența unei vechi „mais son de confiance“. Parizianul are convingerea că dacă îi este scris să se schilodească sau să moară în stradă, strivit sub roțile unui omnibus, automobil, sau unui simplu „sapin caoutchoute“, va muri în place du Theatre franșais. Mică cum e, ea e un rezervoriu în inima centrului parizian, un colector, care adună mereu puhoiul vehiculelor și leipezilor de tot soiul, pentru a-1 revărsa apoi, fie spre interminabila rue de ■ Rivoli, fie spre Luvru, fie spre Avenue de l’Opera. In place du Théâtre franșais ești întotdeauna—fără calambur—la bota calului, un omnibus în spate, o trăsură în față și cîte un automobil salt motociclu în coaste. (Astea fără cai !) Basculat, basculînd la rîndul tău, înaintezi—și să nu aștepți un „pardon“, fiindcă „Jes affaires sont les affaires“ și nu e vreme de politeță pe piața Teatrului francez. De altfel politețele acestea se vadă că au emigrat în Orient. Nici la teatru, nici in bazarurile pline ca bîlciurile, nicăirî nu ți se cere ertare pentru a țeapănă împinsătură înainte sau tescuirea unei coaste, și nici nu-i vine cuiva în minte să-ți ceară permisiunea de a trece înaintea ta, fiind-că în viață nu treci înaintea altuia cerîndu-I voe, ci, pur și simplu lăsîndu-i în urmă ! Iată filozofia! Numai într’un singur caz nu treci înaintea altuia , cînd ți-ar veni pofta să faci „coadă“ la galeriile de la Operă sau la vreun matinea gratuit la Comedia franceză! Aci s’a isprăvit cu „liberte, egalité, fraternite“: aici e dreptul celui ce s’a sculat mai dimineață, sau mai bine zis a celui ce nu s’a culcat de loc. „A o lua înainte“ e filozofia întregei vieți economice. Feudalii au luat’o înaintea legilor, burghezii au luat’o înaintea feudalilor și proletarii caută acum s'o ia înaintea burghezilor. Așa că totdeauna e cineva care rămîne în urma: izvor de antagonizm, de conflicte, de drame și în viață și... pentru teatru Octave Mirbeau, a cărui figură masivă pare răsărită din blocul unei stînci de granit, e aplicat, prin concepțiunile sale a observa antagonizmele sociale, a urmări cu ochiul să fi pătrunzător pe arivistul, care o ia mereu înainte, călcînd peste cadavre, fie ele în ordinea comercială, morală sau fizică. Ii este indiferent dacă hecatomba care’i servește de piedestal e făcută din craburî falimente, ruine de mici economii, din familii distruse sufletește, din lucrători morți în angrenajul mașinelor—sau din toate aceste la un loc. Ceea ce-l importă e să fie el sus, s’o fi luat înainte. Pe un asemenea arivist F a observat, studiat și redat, Mirbeau cu un relief, care năbușă chiar restul ultimei sale lucrări Les affaires sont les affaires, ce ține acum afișul Comediei franceze de trei-patru ori pe săptămînă, alternînd cu „L’autre danger“ de Donnay și noua Medee a lui Catulle Mendes. : Isidor Lechat e reprezentantul acesta < tipic al marei burghezii financiare franceze. j Natural că e și deputat și-l vedem , făcîndu-și intrarea în scenă, escortat de „poporul“, care-l aclamă nou ales, ca partizanul înfocat al principiilor din 1789: „liberté, égalité, fraternité“, căruia însă, pentru a se scăpa de el, îi aruncă cîțîva pumni de franci și-i astîmpără entuziasmul. S’a învîrtit, și-a impus candidatura, a plătit, a trîntit pe leneșul și înfumuratul aristocrat bonapartist, acum să-i lase „poporul“ în pace : „foutez-moi la paix; Les affaires sont les affaires“ —și Férandy, care joacă rolul cu o mare virtuozitate și avantajat de fizicul său mic și gras, însoțește acest refren: „les afaires sont les affaires“, cu un gest, sacadat cu pumnul drept, și cu o imitațiune sonoră și realistă a unor vociferări:... posterioare, cari nu distrug nimic din parfumul Comediei franceze și nici nu scad prestigiul scenei. „Homo sum et nihil me alienum puto“, lucru pe care l’aș traduce, în cazul de față, prin : „om sunt și nimic omenesc.... nu-mî pute“ !! Isidor Lochat e archi-milionar, vizat în toate marile companii și asociațiuni financiare ; burghez care maschează ferocitatea sa de acaparare cu o bonomie și veselie exuberantă de vulpe bătrînă ; nu-î displac castelele Louis XIV, mai ales cînd le ia pe nimic, ruinînd încă vr'unul din degeneratele vlăstare ale nobilimei regaliste—și are, la momentul oportun, și o idee: aceea de a da pe fiică-sa Germaine, jucată cu un distins parfum de severitate sentimentală de d-ra Lara, după fiul marchizului de Porcellet, debitorul sau, din care Leloir, deși rolul e mai mult o siluetă, știe să facă, cu marea- artă, unul din acele medalioane fin gravate, cari se mai găsesc în păstrarea vechilor nobili francezi. Bine-înțeles că și marchizul socru trebue să-l ajute la ceva: o mică intervenție pe lîngă ministrul de războiu, amicul marchizului, intervenție pe urma căreia Lechat va realiza cîteva zeci de milioane ! Marchizul refuză tîrgul, dar și Lechat refuză de a-î mai acorda împrumuturi, pe cînd dacă marchizul consimte a-i da și numele fiului sau pentru fata sa și influența sa pe lîngă ministrul de räzboiu, Isidor Lechat redeschide creditul d-lui marchiz, da ’l și interesează în afacere. Bronzul marchizului se topește ; bătrînul nobil intransigent primește tîrgul cu murdarul oportunist Sechat !.... Coborîți-vă din cadrele voastre aurite, nobili cavaleri ai lui Ludovic al XIV-lea, ca să vedeți ultimele voastre vlăstare stingîndu-se la picioarele vițelului de aure al lui Tsidor Lechat.!! Dar — lovitura fulgerului! — cînd sa ceară marchizul mîna fiicei lui Lechat pentru fiul sau, fata răspunde : „Nu se poate“. —„De ce, haha !, de ce ?“ întreabă Lechat.— „Fiindcă am un amant“.— „Hahaha , un amant, tu ?“ undecechat ca d’o glumă.—„Da, eu“ și lovitura îl zăpăcește pe financiarul care știa doar că „Ies affaires sont Ies affaires“ și nu și-a închipuit că trebue să întrebe și pe fiică-sa, cînd e vorba să-i dea un bărbat. Fată însă, de care tată-său nu se putea ocupa, căci avea ceva mai rentabil , de făcut, citea, începu să observe și căpătă un enorm dezgust de murdăriile financiare ale părintelui ei. Iubirea șî-o dete unui onest inginer și cu el și părăsește casa părintească, deoarece Lechat o gonește și dînsa e fericită a i scăpa din această casă, unde „afacerile“ o sufocam Bătrîna ei mamă, o frumoasă ■ creație a d-nei Piersson, e dezolată, dar ■ n’are cuvînt față de autoritarul Isidor Lechat. Nici dînsa nu se simte bine în haosul acesta de afaceri și în castelele cu mobilă-stil Louis XIV! Dar drama se adîncește. Fiul lui Lechat, Xavier, june sportiv, e ucis într’o cursă de automobil. Al doilea trăznet pe capul apoplecticului Lechat — și iată-1 ■ pe arivistul, pe marele victorios, horcăind pe canapea sub loviturile soartei , și ale consecinților filozofiei sale stupide : „Ies affaires sont les affaires“ , „ fiul mort și fiica fugită din casă !!... Aci Mirbeau se ridică de-asupra observatorului mediului burghezo-financiar, j evocă filozofia umană și-ți spune : . — Uite-l pe arivistul, pe triumfătorul, cît e de zdrobit și de vrednic de milă! . Și iată că un sentiment de compătit mire învălue pe ferocele acaparator de cupoane și jetoane de prezență !... E aci o floare frumoasă, floarea umanismului superior, care crește pe inima aleasă a lui Mirbeau. Ca să nu-șî știrbească însă tipul, ci ca să și-l crească pînă la proporții monstruoase, Mirbeau pune pe Lechat, ca imediat după fulgerătoarele lovituri ce capătă, cînd doi escroci vor să-l su țpună un contract, din care rad o clauză capitală, dînsul, Isidor Lechat aproape sufocat de groaznicele lovituri, sare în picioare, se repede ca o hienă, la unul din ei și cu degetul spre contract, che- S toată punerea la loc a clauzei dispărute!! .. „Les affaires sont les affaires“! u Pe Isidor Lechat nu-i înșeală doi es- n crocî, nici cînd fiul sau e mort, fiica e fugită, familia-i întreagă distrusă !!... 11 Mirbeau rămîne și aci mare, robust.. . Mi-l închipuesc ca pe Rodin, cioplind c cu lovituri puternice și sigure în plinu bloc de marmură !.... d Emil D. Fagure le gata— r Astfel de cînd statul a cumpărat șantierele, afacerea —cu toate ameliorările și construcțiile noui ce’i s’au adăogat— a devenit tot mai puțin rentabilă. Numărul lucrătorilor a scăzut de la 1200 la 400 și nici aceștia nu puteau fi îndeajuns ocupați.* In aceste condițiuni se înțelege că guvernul vroește să se desfacă de șantier și că e în căutarea unui cumpărător. Cine însă ar putea să-l cumpere? De sigur că numai o societate de navigație care și-ar fi în primul rînd ea însăși un bun client. O asemenea societate ar putea fi una rusă sau cea austriacă de la care șantierul a fost cumpărat. Contra unei societăți ruse pledează mai întîi motive de ordine politică, apoi în ordine economică situațiunea șantierului. Rămîne deci tot numai prima societate privilegiată i. de la care șantierul s’a cumpărat acum șapte ani. Această societate însă nu vroește să știe de cheltuelile făcute cu ameliorări și construcții noul și cere ca să i se dea șantierul pe chiar prețul cu care a fost cumpărat de la ea. Guvernul însă natural că ezită. Pînă aci au ajuns lucrurile. Viitorul va arăta ce întorsătură vor mai lua. _________________Rep. De ce nu publică d. Stoicescu actele privitoare la faimoasa grațiare a escrocului Șapira ? Dacă d. Stoicescu a procedat corect, dacă n’a înșelat pe rege, atunci de ce nu publică rapoartele procurorilor și notele din tabloul de grațiare? Desfidem înc’o dată pe d. Stoicescu să publice aceste acte. 1. A? D. Păun își face următoarea mică reclamă gratuită într’un ziar din Capitală, la care colaborează bătrînul cotoiu amorezat: „Duminică, îndutinata serbare a împărțirii premiilor se petrecu, la liceul „Lazăr“, în prezența corpului profesoral, a elevilor și a unui public numeros. Directorul școalei, domnul F. D. Păun, într’o scurtă cuvîntare, arătă cum, sub regimul nouilor programe de studii și al regulamentului de acuma, selecțiunea se face, în învățămîntul nostru, din an în an mai riguroasă“. D. Păun e tot „director ?“ Da ? Felicităm și pe d. Haret și pe d. Păun și în special liceul Lazăr pentru selectul sau director Klaps Războiul turco-bulgar — Corespondență specială a Adeverului — Sofia, 27 iunie 1903 Preparațiunile Bulgariei Cu toate asigurările venite din Constantinopol, ea răspuns la nota adresată de puteri guvernului turcesc, că Turcia n’a avut și nu are nici o intențiune războinică față de Bulgaria, atit opiniunea publică cît și presa, sunt deja alarmate și cer cu inzistență razboiu cu turcii, pentru a dezlega odată pentru totdeauna chestiunea macedoneană. Toată lumea crede aci că un razboiu cu turcii este indispensabil și că triumful va fi neapărat al Bulgariei. S’a făcut socoteală de altă forță dispune imperiul și cîi este lipsit de căi de comunicație penru a-și transporta trupele, plus starea le mizerie și desperată a soldatului turc, care-l pune pe un picior de inferioritate față de cel bulgar. Iar dacă narmarea Bulgariei s-ar face după sistemul propus de un ziar, adică ridicarea în gloată a tuturor elementelor cap abile de a purta arma, de la etatea le 15 ani pînă la 70, atunci desigur și arța numerică ar egala pe aceea a Tuziei. Toate aceste considerațiuni, sunt dearte de a fi oficiale. Dar educațiunea dacedonească, ca să zic așa, a opiniei oblice, s’a făcut totdeauna sub auspiciile guvernelor, lucru care face pe guemul turcesc, să creadă, că mișcarea evoluționară din Macedonia are o orimă pur bulgară. Macedonia pentru bulggari, nu-i o chestie politică, ci una națională și patriotică. A nu avea speranță în liberarea fraților, și unirea tuturor bulgarilor, este o trădare de țară. Este de asemenea o crimă ca o jumătate a poporului bulgar să rămîe rececînd cealaltă jumătate se zvîrcolește în ghiarele dușmanului secular. Războiul este deci o necesitate și o datorie, căci, zic bulgarii, un popor ori trăește întreg, ori de loc. Aceasta este opiniunea publică, în Bulgaria, susținută de presă și de unele partide politice. Se înțelege, că guvernul, din considerațiuni politice, are aerul a nu împărtăși aceste vederi și speranțe. Este incontestabil însă, că nici un guvern, bulgar, n’a putut și nu poate tăgădui existența chestiunei naționale macedonene, și mai ales datoria de a contribui la soluțiunea ei. De asemenea nici un guvern nu poate sta contra opiniei și convingerei publice, care este atît de puternică, încît are caracterele unei mișcări populare. Guvernul bulgar actual, spre a hrăni speranțele publicului, a luat oarecari dispoziții de preparațiuni de războiu. S’au comandat, pentru scurt timp, munițiuni de echipament, la care se lucrează cu multă activitate. Era chiar vorba, un moment, să se cheme sub drapel mai multe contingente, dar răspunsul asigurător al forței către puteri, a împiedicat aceasta. Intențiunile Turciei Pe de altă parte și Turcia se află absolut în aceeași situațiune. Nu guvernul este acela care dorește războiul și mai ales nu sultanul. In jurul său, și din cercurile militare, s’a format un partid al războiului, care încearcă a smulge declararea de războiu. Cercurile înalte se ocupă însă cu altceva. După niște informațiuni ce le am de la un redactor al ziarului oficios „Makimat“ din Constantinopol, la Yeldi- Kiosk, se discută cu multă aprindere un nou proect de reforme. In urma eșuării proectului austrorus, ziarele rusești au început o campanie pentru lărgirea reformelor, spre a putea pe deplin mulțumi populațiunea creștină din Macedonia. Această atitudine a presei moscovite, a făcut pe cei din Constantinopol să creadă că Rusia are intențiunea de a-și crea o atmosferă simpatică în Balcani, pentru a avea timp să rezolve chestiunile sale în extremul orient, unde este înconjurată de dușmani, cari așteaptă numai momentul pentru a o pune în încurcătură. Deoarece Rusia nu se poate ocupa de o dată cu ambele Oriente, Turcia voește singură să-și asigure terenul, hotărînd un nou proect de reforme. Acest proect e tocmai acela, care s’a publicat acum cîteva zile în „Adevărul“ într’un memoriu al unui român (C. N. Dogaru) și adresat puterilor și sultanului, modificat de Poartă la art. 1, unde în loc de intervenția unui stat străin, s’a hotărît numirea unui guvernator creștin asupra Macedoniei ; de asemenea Armenia este scoasă din cauză deocamdată. Proectul este susținut de reprezentanții Franței, Italiei și Angliei, cari după cum s’a și prevăzut de mai nainte, au decis să intervie în chestia Orientului cu scop de a-î da o soluțiune mai justă după ce s’au convins că proectul austrorus este inaplicabil și are intențiuni dosnice. Noul proect admite în administrație și justiție, sistemul mixt al naționalităților. De asemenea în instrucție și culte, consolidate toate cu ideea de stat otoman. Discuțiunile acestui proect se țin de mare secret, și ziarele n’au fost încă autorizate să le publice, pînă la definitiva hotărîre a reformelor. Revoluționarii macedoneni, n’ar fi nemulțumiți de aceste reforme, din conta se crede, că ei vor depune armele, mai ales că proectul prevede amnistiarea tuturor delicvenților politici și liberarea deținuților pentru aceste delicte. Se așteaptă dintr’un moment în altul confirmarea acestor știri, cari ar deaschide o nouă epocă pentru Turcia europeana. Desigur, o parte din macedonienega și mulți bulgari, vor duce intransigența mai departe, dar în lumea politică, ei nu vor putea avea o înrîurire hotărîtoare. Știri complimentare Cele din urmă știri din Bulgaria ca și din Constantinopol, trimise de corestpondenții ziarelor europene ne arată ca un razboiu turco-bulgar devine iarăși o probabilitate tot mai puțin apropiată. Atit guvernul bulgar, cît și Sublima M. Uinirea șantierelor Male !. Știrea unui ziar. — Cînd s’au cumpărat ri șantierele.—Cererea guvernului . După cum am putut anunța încă la o sdnță de aseară, guvernul ar fi luat hotă târârea să vîndă șantierul naval pe care el l-a cumpărat de la societatea i. r. privilegiată de navigațiune pe Dunăre. p. m . m Sunt numai șapte ani de cînd guvernilul a cumpărat acest șantier. Pe atunci pi nulți au obiectat că nu avem nevoe de v<al. Flota noastră fluvială era departe de re - avea mărimea ce ar fi îndreptățit cum gi Ararea unui șantier, mai ales că chiar și societatea de la care’l cumpăram n’avea ți’ să ’și repare vasele sale în șantierul ra lostru. tu