Adevěrul, octombrie 1905 (Anul 18, nr. 5794-5823)
1905-10-28 / nr. 5820
V Anul al XVII-lea.— Md. 6820 FOJSDATOR Alex.V. J Seldimano PUBLICITATEA Linia pe corp 6 în pag. III-a bani 20 IV. a b n » nunti x * ** n *w PUBLICITATEA UNITA In aceeasi zi la ambele ziare Linia în pagina III . . . bani 35 W » M • 1 » în Inserții și reclame linia Lei 2 PENTRU AIRTRIA, PGARIA Și GERMANAA se adresa la: Ouites nacht. Max AugenieW i Emerich Lessiner — yiena concesiune exclusivă 9 bani in toată țara ABONAMENTE *,tln an . . . fenl .... 3 tanț .... Or luna . . . . . «In străinătate lei 16. • * 9— . . 4— . „ 1.50 îndoit MAMILIE COJIRNAIE Qideverul Politic și Dimineața pn 1p . •—ii—.——lei 32.— « luii „ 16.— S luai .... 8 — o luau . . . . ” 3 -In străinătate îndoit Ipare zilnic la ora «1 seara în ultimele știri ale zilei Telefon 260. Barourile ziarului: Str.Sărindar, 11 al DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE ■ 0-1 Trăim într’o mare vreme istorică. Cei mai mulți oameni bănuesc numai importanța revoluțiunei rusești, abia viitorul va arăta toată măreția eî, după cum în sînul nepătruns al viitorului ascunse sînt urmările ce această enormă zguduire trebuie să le producă. Rusia, țara aceasta de atît de mulți temută, e numai de foarte puțini cunoscută și de aceea se manifestă și atît de puțină pricepere pentru uimitoarele evenimente ce se petrec acum într'însa. Am voit să rugăm o persoană competentă ca să arate cititorilor noștri revoluția rusă, sub toate aspectele ei; să arate cauzele cari au produs-o, modul cum s’a produs, urmările ce va avea. O asemenea persoană competentă este necontestat marele nostru critic și sociolog, d. Const. Dobrogeanu-Gherea. Rus de origine, d-sa a urmărit de aproape tot ceea ce se petrece în Rusia și înarmat pentru priceperea evenimentelor — după frumoasele cuvinte ale lui Lassale — cu toată știința secolului, e mai in măsură ca oricine să lumineze marele eveniment istoric, ce se petrece colo sub ochii noștrii, sub influența căruia stăm desigur în acest moment. Am cerut d-lui Gherea să ne acorde un interview și d-sa a binevoit să ne satisfacă cerința. La gura sobei în care focul pispîia, am putut asculta mai bine de oră, cel mai frumos curs de istorie, sociologie, etică..... * Nici nu se putea să nu vorbesc, chiar la prima întrebare pe care am pus o d-luî Gherea, de asemănarea ce exista intre revoluția rusă și cea mare franceză. D-l Gherea m’a întrerupt, găsind că tocmai această comparație merită ca să se inziste mai mult asupra ei. — Comparația —mi-a spus d-l Gherea— nu mi se pare tocmai potrivită. Necontestat că la suprafață există o asemănare între cele două revoluții. Incendii, vărsări de sînge, ezitări din partea monarhiilor,lupta reacțiunea etc. etc. Această încercare de căutare de asemănări visă, pe care am găsit-o în presa noastră ca și în cea germană sau franceză,mi se pare banală. E poate în firea omului să caute totdeauna în fața unui fenomen nou, asemănările lui cu altul vechi. Mai ales scriitorii obțin prin aceasta ușor un efect. De aceea vedem și în literatură persoane ocupînduse mereu de a găsi asemănări între opra unui literat și a celuilalt. Germanii au pentru acest soi de critici și un nume special foarte potrivit, el le zic Rehnlichkeitsjaeger, adică vînători de asemănări. Acești vînători, dintre cari se găsesc mulți în breasla gazetarilor,au făcut și cu revoluția rusă, ceea ce fac în literatură. Sigur că revoluția rusă are asemănărî cu cea franceză, dară mult mai însemnat pentru priceperea ei, este să găsești, să vezi, deosebirile dintre cele două revoluții pe cari le desparte mai bine de un secol. — Ați avea bunăvoința de a inzista asupra acestor deosebiri? I — De vreme ce ți-am acordat intendinul trebuie să-ți spun tot ce, după mine, poate contribui la priceperea revoluțiuneî, tot ce poate înlesni aprecierea ei pe baze științifice. * Și d. Gherea începu : — In primul rînd momentul istoric în care se face revoluția rusă, este cu desăvîrșire altul decît acela în care s’a făcut cea franceză. Ajunge să vezi cuceririle tehnice și transformările sociale produse de ea în decursul ultimului secol, pentru ca să înțelegi aceasta. Apoi mai trebue să ai în vedere deosebirea dintre cele două țări în cari revoluțiile s’au produs. Franța era locuită de un popor omogen; existau oarecare deosebiri de clase, dar clasa proletară nu atinsese nici importanța, nici numărul pe care le are astăzi. Rusia este o țară locuită de sute de popoare : ruși, ruteni, estoni, finlandezi, polonezi, tătari, evrei, armeni, grigoreni, lituani, etc. etc. Printre aceste popoare domnește o diferență enormă de cultură. Un savant ar putea studia evoluția culturei, studiind numai culturile diferitelor popoare din Rusia, începînd de la ghiliacii locuitori ai Kamciatceî, cari sînt încă antropofagi și isprăvind cu clasa aceia intelectuală, care se mișcă pe culmile culturei omenești. Mai e ceva. Revoluția actuala din Rusia, ca și cea franceză, nu poate spera să obție mai mult decît drepturile și libertățile politice. Pe cînd însă în Franța burghezia a luptat pentru aceste drepturi, cu concursul unui proletariat inconștient care credea că odată cu cucerirea lor vine și emanciparea lui ; în Rusia burghezia luptă alături de un proletariat, absolut conștient de evoluțiunea istorică. Proletariatul rus știe că tot Ringele ce-l varsă și toate sacrificiile ce face, nu aduc realizarea idealului său , că el scoate în fond castane din foc pentru alții cari mîine îl vor oropsi relativ poate tot atît de mult cît țarismul; totuși el luptă, asemenea soldaților care dau asaltul unei pozițiuni strategice importante pentru cucerirea unei cetăți. Cu cucerirea acelei pozițiuni cetatea n’a căzut ; cucerirea ei va mai cere victime multe, dar fără acea pozițiune strategică nu se poate spera de a se lua vreodată cetatea. Cu alte cuvinte, muncitorimea e conștientă că în Rusia nu se poate face decît o revoluție burgheză și totuși ea care o face, care o plătește cu sîngele ei, este o muncitorime socialistă, dușmană burgheziei, de care e dușmănită. De aci rezultă mari încurcături și nu e de mirat că s’au găsit socialiști, așa zișii „economiștî“ cari s’au opus luptei politice, recomandînd lupta pentru maximul de libertăți și avantagii economice.• Toate acestea fac—a continuat d. Gherea — ca revoluția rusă să fie mult mai grea și mult mai complexă. Sînt prea multe și prea diferite interese cari caută să fie satisfăcute, prea multe și prea diferite idealuri cari mînă pe oameni la luptă. Dar mai e o deosebire mare între revoluția franceză și cea rusă. Cea dintîia a schimbat fața Europei, ea a luptat pentru ceva cu desăvîrșire nou, a proclamat o viață nouă necunoscută pînă atunci, a creat o ideologie nouă. Revoluția rusă luptă pentru lucruri vechi, cari în restul Europei există de mult,—ea luptă pentru realizarea ideilor pe cari revoluția franceză le-a răspîndit în toate statele civilizate ale lumei. E aceasta o deosebire fundamentală între revoluția rusă și cea franceză, —aceasta deși actuala revoluție din imperiul țarului cere mai multe sacrificii, mai multe victime, mai mari vărsări de sînge decît a cerut aceasta din urmă,—azi în luptă pentru drepturile elementare ale omului. Și acum gîndește-te că la toate aceste dificultăți se adaogă faptul că țarismul din sistem a lăsat masa tuturor acestor popoare în cea mai neagră ignoranță, că n’a făcut nimic pentru luminarea lor și privește și la eroismul și devotamentul ce-i desfășoară pătura cultă și proletariatul intelectual și vei vedea și mai bine măreția revoluției rusești, unica comparație cu cea franceză, care e cea justă.... — Saft poate nu, căci mi se pare că revoluția rusă e mai grandioasă... — Poate!... Intrerupem un moment, pentru ca să revenim apoi asupra partidelor cari fac revoluția și a celor cari alt interes ca autocrația să se menție. B. ■as HIBEI REVOLUȚIE RUSEASCA Interview cu d. C. Dobrogeanu-Gherea D. Gherea arată asemănările și mai ales deosebirile dintre revoluția rusă și cea franceză NAZRITII Telegrame de Sf. Dumitru Dacă ziua de ezi—Sf. Dumitru— a trecut fără nici o mutare senzațională, dacă nici d. Carp nu s'a mutat la clubul .Februarist“ și nici d. general Manu nu s’a mutat la clubul „Mandust"—apoi nu mai puțin s’a făcut cîte un schimb de telegrame cu plan subțire. D. Filipescu a telegrafiat d-lui Take Ionescu, urîndu-î ani mulți și intrebîndu-l cînd mai dejunează împreună la Capșa. Alt schimb de telegrame s’a făcut între Belzebuth și conu Mitiță, care î e uiz. Cuprinsul telegramei cam regula termenul șederei la putere. In fine, eminentul magistrat d. Feștelei a felicitat de la Berlin pe d. Take Ionescu, arătîndu-i că e dispus să declare de apocrifă scrisoarea sa asupra „pîngărirei justiției“, dacă i se face decretul de înaintare ! Pac. SSă îKa SSSISMI.interview cu d. C. Dobrogeanu-Gherea-Dezastrul din Ismail care ministru de justiție are în vedere timpurile cînd nu va mai fi ministru și întreaga fume a partidului liberal și a celui junimist contra actualului ministru de justiție, era și este că el a avut marele noroc să primenească aproape jumătate din magistratura țărei și aceasta, bineînțeles, în folosul partidului din care face parte. Ori, în asemenea condițiuni se mai poate spune că există justiție ? Desigur că nu. Sub roba de magistrat, în loc să găsești mintea limpede și cugetul imparțial, vom găsi și găsim interesele de partid, considerațiile personale, datoria și recunoștința către anume persoane, frica de viitor, dorința de a parveni cît mai repede. Magistrații, în loc să facă dreptate, fatalmente fac servicii personale ori politice și în astfel de condițiuni încă odată nu se poate spune că există justiție. Și pînă acum acest trist adevăr nu era ceva nou. El însă se spunea la ureche, se știe că fiecare magistrat are cheia lui, erau și sînt agenții sistematic organizați cari exploatează cu drept ori fără drept situațiunile politice ori de alt soiu, și cînd dezmetici ca noi ne hazardam să ridicăm glasul, eram taxați de anarhiști cari vor să murdărească pînă și roba imaculată a magistratului! De azi înainte nu se va mai putea spune ca pînă acum. Un înalt magistrat a destăinuit în public a ceea ce să șoptea numai în culise, se va ști de toată lumea că înainte de a merge înaintea justiției, nu trebue să cercetezi dacă ai dreptate, ci cum să o capeți, indiferent dacă o ai sau nu o ai. Justiția devine, cu totul în țara romînească, o chestiune în care ideea de dreptate este dinainte exclusă, este o simplă „afacere“, din care poți eși ruinat ori îmbogățit după cum am putut să cîștigi, nu convingerea judecătorilor, ci sprijinul lor bazat pe alte considerente, cu totul altele decît dreptatea în sine. Nu avem justiție ! este trista încheere a scrisoarei d-lui Beșteleț și o țară în care nu exhde nici măcar justiție nu poate fi șocată printre țările civilizate. Departe dar de a osîndi purtarea d-lui consilier al Curței apelative din Galați, noi îi aprobăm și gestul și curagiul. Va plăti scump desigur acest curagiu, dar, oricam vor fi consecințele pentru d-sa, trebue să fie mulțumit deoarece șî-a făcut datoria — și poate chiar nedîndu-șî seama și din alte motive decît acele ale noastre,—a îndeplinit o faptă care va face epocă în istoria justiției romînești. CONST. MINE EL nu mai poate fi factorul decizii al înlăturărei acestor frămîntări, căci nu el le poate domina, ci ele îl domină pe el. Pătrunsă în toate straturile sociale, revoluțiunea spiritelor liberale ca și contrarevoluțiunea poliției și birocrației, îndreptată, în scop de diversiune, în potriva evreilor, trebue să-și continue lupta lor, în măsura forțelor și intensităței de cari dispun. Țarul va rămîe un martor neputincios al acestor lupte și multă vreme va trebui să treacă pentru ca să se poată aprecia rezultatele reale ale revoluțiunei din Rusia S. U. B. de care vorbea odată Alex. Lahovary“. Așadar „promiscuitatea Manu- Bădărău“ va fi operată cu mătura și rășina de către d-nii Filipescu și Carp și întinderea inamovibilităței în magistratură, atît de scumpă d-lui Marghiloman, va fi înlăturată prin toate mijloacele. Așa dar și prin mișcări de stradă. Probabil că de asta s’a și dat „un semnal de alarmă“, cum întitulează oficiosul carpist articolul sau... Și se mai pretinde că poate fi vorba de împăcare între gruparea d-lor Filipescu-Garp și guvern?!... Sau, poate că cele publicate în oficiosul lor,... we tire pas a consequence?!... 8. V. B. ȚARUL OPORTUNIST In mijlocul revoluțiunei care sîngerează întreaga Rusie, zguduind-o pînă în temeliî, este interesantă atitudinea ce păstrează țarul. „Păstrează“ desigur că nu e tocmai cuvîntul nimerit, fiindcă numai statornic în atitudinea sa nu este țarul. Autocratul acesta este jucăria împrejurărilor, a împrejurărilor de o zi, am putea spune a evenimentelor din fiecare oră. Un manifest trimis la tipar este retras peste o oră, pentru a fi înlocuit cu altul; un rescript revoacă pe celalt și lumea întreagă înțelege că omul acesta, care stă pe tronul Rusiei nu știe nici el, dacă a mers prea departe cu cutare reformă, sau dacă trebue să cedeze și mai mult. Oportunismul politic pe care-l practică acum autocratul Rusiei este unul din fenomenele cele mai tragice din existența domniilor absolute. Prins intre două curente de guvernare — acela a lui Witte și acela a lui Trepow—și în vîrtejul a sute de tendințî naționale și politico-sociale, cari străbat revoluțiunea de pe întreaga întindere a imperiului, țarul este o jucărie neputincioasă a uriașelor frămîntări. Guvernul și petrolul O știre din sursă bună spune că Cantacuzino a terminat proectul pentru punerea în valoare a terenurilor petrolifere ale statului. Amănuntele acestui proect nu sunt încă cunoscute, s-a spus insă că el se compune din trei părți : 1) proectul de lege ; 2) un contract tip; 3) un plan al terenurilor statului împărțite în loturi. Din aceste arătări se poate lesne deduce că știrea dată de noi cei d’intîi, cum că d. Cantacuzino este pentru parcelarea terenurilor statului și arendarea lor lor diferiți întreprinzători, cari primesc condițiunile unui contract tip, o perfect adevărată și că primul-ministru caută acum să pun în practică ideile sale. Cum însă în minister sînt miniștri cari au numai că nu aprobă părerile d-lui Cantacuzino, dar au chiar altele, cu totul opuse,—e de prevăzut că tot de la chestia terenurilor petrolifere vor porni neînțelegerile din minister, neînțelegeri grave cari nu s’ar putea tranșa decît prin renunțarea la rezolvarea chestiunei sau prin retragerea de la putere. Cel mai apropiat viitor va trebui să arate cum va trece sau ocoli guvernul această mare dificultate, în care va fi în joc, și ambițiunea șefului guvernului și partidului. Ro. Scrisoarea îl uî geștele: Consilierul de la Curtea de apel din Galați are dreptate Toată lumea strigă înpotriva d-lui Beștelei. Nu-Î o singură voce ca să nu’l osîndească și cine știe dacă, pe lîngă veștejirea opiniunei publice nu’l va veșteji și Curtea de casație prin o hotărîre condemnatoare. Ne înscriem fățiș contra părerei tuturor. Și facem aceasta pentru că noi nu luăm în cercetare motivele personale, avitabile sunt neavitabile ale magistratului din Galați, ci faptul în sine. E natural că dacă ne veți întreba asupra corectitudinea de a destăinui o convorbire particulară și avută în calitate de cunoscut ori prieten vom fi alăturea cu toată lumea și vom zice: e incorect. Lumea politică însă în cl'ndirea purtărea d-lui Beștelei este împinsă mai ales de alt considerent. E că se destăinuaște o stare de lucruri pe care toată lumea o cunoaște, dar pe care nimeni n’a avut curajul să o dea în vileag. Și cînd acel ce a ridicat perdeaua asupra justiției și magistraturei noastre, este el însuși un magistrat și un magistrat cu bună reputațiune și cu treizeci de ani de carieră, scandalul este la culme și evident, căci toată lumea poate vedea în plină zi putreziciunea noastră socială. Inpotriva magistratului gălățean se ridică toți fățarnicii, toți adoratorii fațadelor pompoase, dar cari în dosul lor acopăr turpitudini și putrezeciune ; se ridică în prima linie magistratura întreagă fiindcă este de lapidat acest augur care descopere secretele augurilor. Dacă cele destăinuie ar fi fost făcute de un străin tagmei judecătorești, faptul nici nu s’ar fi observat. Noi de douăzeci de ani facem acest lucru și, în afară de cîteva combateri pe tema că înjurăm așezământul justiției, nu am putut obține aceea ce a căpătat d. Beștelei: indignarea tuturor celor interesați în cauză. Nouă ni se pare că ceea ce s’a făcut bine s’a făcut. Trebuia odată și odată să se dea de gol și acest trist adevăr că nu avem justiție. Și cum ați voi să o avem cu niște magistrați caii datoresc locurile lor înalte ori joase politicei și întîmplărilor politice ? Fiecare partid își ammște pe amicii săi politici, fie -------------- - - * tmmm ----------- — Adeveruri*»— Ce e cu Beștelei ? Oficiosul junimist, care a dat ospitalitate în primele coloane tartinei d-lui Beștelei, n'a mai revenit cu un cuvînt asupra valoroasei proze a reporterului magistrat! Cum? Nici o rapsodie în onoarea integrului Beștelei ?! Ce zice d. Stătescu ? „L’Indépendance“ a început o campanie ad-hominem în contra d-lui Eugen Stătescu, atacînd pe avocații „cari „sînt gata să dea sprijinul lor cămătarilor, în virtutea zicalei că banul n'are „miros" ! Ce zice d. Eugen Stătescu de aceste atacuri ? Rigoletto -------------I ■ | ---------„Promiscuitatea“ Manu-Bădărău Desigur că ceea ce se scrie în oficiosul grupăreț Filipescu-Garp este expresiunea „cugetată“ a bărbaților cari compun această grupare. Eî bine, ori oficiosul carpist ne anunță o nouă fază de opoziție a acestei grupări: lupta prin toate mijloacele (sublinierea nu e a noastră) în contra intențiunea guvernului de a întinde inamovibilitatea asupra judecătorilor de ședință. Se dă semnal de alarmă, după ce se arată că e „deja“ (?) o dovadă de mare toleranță ca să se îndure la guvern „promiscuitatea Manu- Bădărău“. Mai mult, generalul Manu este tratat mai rău ca pe vremea cînd era în contra fuziuneî cu junimiștii. „Un Bădărău poate fi consilierul tronului, zice oficiosul d-lor Filipescu-Garp,cînd ambițiile senile care’șî fac dintr’însul o uneltă, ajung a nu mai avea nici un fel de pudoare“. Începutul promite! Iată pe generalul Manu un ambițios senil fără nici un fel de pudoare! 21 Oficiosul carpist are însă leacul în contra acestui lucru, spunînd: „în contra acestei rușini este un leac, acela al mătură §i .al rășinire. Iarăși grecii Dacă grecii nu fac nimic pentru a repara greșelile ce le-au comis față de romîni, fac însă totul pentru a induce opinia publică europeană in eroare. In toate ziarele străine corespondențele lor și chiar organe favorabile nouă au putut fi induse în eroare de dînșii. Astfel Independence Belge se face ecoul elenismului și merge pină acolo să spune că Romînia „joacă o partidă în care, aromînii o știă, că nu sunt scopul, ci mijlocul“. încolo grecii cari nu ezită să măcelărească pe aromînî se dau peste tot ca amici ai cuțovlahilor. Această lipsă de rușine îi caracterizează perfect. Pe cînd insă le calomniază pe noi, țipă ca în gură de șearpe pentru că le-am denunțat odată cu convenția și protocolul prin care se acorda comunităților eline din țară caracterul de persoane juridice. Și pentru a arăta că protocolul nu se poate denunța și a respinge argumentul că prin ruperea relațiilor diplomatice s’a declarat un fel de stare de răsboiu, grecii contestă pur și simplu, cum se vede în Buletinul Orient că relațiile diplomatice ar fi rupte, ci susține că numai reprezentanții diplomatici au plecat în concediu nelimitat. Atîtea minciuni spun grecii încît nu mai pot ține seamă nici de propriile lor fapte. Dar cu asemenea minciuni nu vor reuși nici să ne înduplece pe noi, nici să înșele Europa, care are informatorii săi de încredere și nu așteaptă informațiuni dela greci. Pol. Ticăloșiile lui Ciuntu Să recapitulăm ce s’a petrecut la Galați. Aceasta este cu atît mai de folos, cu cît prefectul de Covurluiu, cunoscutul Ciuntu, autorul tuturor ticăloșiilor înfierate de presă, caută acum să producă o confuzie în spiritul celor de la centru și să arunce asupra altora răspunderea care cade întreagă asupra lui. Bănuind pe corespondentul „Adevărului“ că ar fi trimis acestui ziar o notiță în care se vorbea de o probabilă înlocuire a prefectului de Covurluiu, — notiță care atunci nu apăruse în ziarul nostru— ci. Ciuntu abordează în mod amenințător pe ziarist. Acesta după ce pune la locul lui pe Ciuntu, îl adaugă apoi că zisa notiță a apărut în Țara. Ciuntu pornește atunci războiu împotriva tuturor ziariștilor gălățeni cari se ocupă de administrația lui. In ziarul sau Galații pune să se publice un articol prin care se amenință cu bătaia pe ziariștii cari nu consimt să-l laude. De la vorbe trece la fapte și un colaborator al ziarului Galații se repede într-o bună zi asupra d-lui Graur redactorul Ecoului, organ independent din Galați, dar i se răspunde cu un joc de revolver. Cursa întinsă de Ciuntu a reușit pentru un moment. Graur e arestat și depus, corespondenții ziarelor Adevĕrul și Țara venind la poliție ca să afle știri despre colegul lor Graur, sunt maltratați dați judecăței pentru ultragiu, măsurați și somați să prezinte bilete de liberă petrecere în țară, considerîndu-i ca.... vagabonzî ! Aci se oprește incidentul dintre Ciuntu și corespondenții din Gabți ai ziarelor din Capitală. Acești corespondenți nu fac politică, nu scriu articole politice și nu colaborează la nici unul din cele două ziare politice militante din Galați: tribuna liberală și Galații. Noi am înfierat deci pe Ciuntu numai pentru ticălo șia de a fi ordonat să se măsoare la poliție ziariștii, care tocmai refuzai de a se amesteca în politică și a deveni instrumentele prefectului , l-am atacat pe Ciuntu pentru că și-a permis să trateze ca vagabonzi pe niște tineri născuți și crescuți în țară, care au fregventat școlile publice ale statului, care au satisfăcut legile militare. Era aceasta o infamie și noi am protestat. Dar iată că liberalii și o bună parte dintre conservatorii gălățeni își exprimă la rîndul lor indignarea împotriva neomeniilor lui Ciuntu. Eî adresează o telegramă de protestare către primul ministru, acoperind-o cu semnăturile fruntașilor. Atunci Ciuntu comite o nouă ticăloșie lăsînd să se înjure în ziarul său Galații familiile semnatarilor telegramei, fapt care a provocat din partea acestora, prin Tribuna liberală o ripostă și mai injurioasă, înveninîndu-se astfel pina la culme patimile politice din localitate. Acum Ciuntu încearcă să producă o confuzie între primul incident dintre dînsul cu cîțîva ziariști, și al doilea incident al polemicei dintre cele două ziare politice militante. Ciuntu raportează la centru că tot corespondenții ziarelor Adevĕrul și Țara sunt și autorii atacurilor personale apărute în Tribuna liberală. Demascînd intrigile și șiretenia Ciuntului dela Galați, suntem siguri că autorul lor va avea să-și amintească în curînd de vorba: cine sapă groapa altuia... Ad. CHESTIA ZILEI Servitorul, Excelență, au venit cinci reporteri de la gazete și un domn magistrat. D. Take Ionescu : Poftește pe reporteri și trimite pe magistrat la primblare i ÎNAINTĂRILE in magistratură Convorbire cu d.deputat I. d-lui M. Domnul M. A. Beșteleî consilier la Curtea de apel din Galați, în scrisoarea sa, care preocupă azi toate cercurile noastre politice și juridice, s’a ocupant în deosebi de avansarea colegului său G. Tanoviceanu, consilier la aceiași Curte. Magistratul G. Tanoviceanu din Galați, fiind frate cu d. I. Tanoviceanu, deputat și profesor universitar, am crezut că d-sa ne-ar putea da multe amănunte interesante în jurul acestei scrisori, și în acest scop am solicitat un interview. *Nu ne-am înșelat, căci în adevăr, d. deputat de Covurlui I. Tanoviceanu, acordîndu ne interviewul cerut, ne-a comunicat lucruri interesante. In cele ce urmează, reproducem, pe cît de fidel posibil, convorbirea avută. * __ Ce părere aveți asupra scrisoarei d-lui Beștelei ? — Despre articolul din Epoca mă întrebați, replică d. Tanoviceanu. — Da, despre scrisoarea d-lui Beștelei, publicată in Epoca. — Ceea ce a fost publicat în Epoca, e un articol și încă un articol trivial. Titlul său „Pîngărirea magistraturei sub regimul Cantacuzinist-Takist“ e un titlu de articol politic și încă h titin groaoian. Acest articol, continuă d. Tanoviceanu, e un adevăr un eveniment extraordinar, nu însă prin cuprinsul său, cît prin faptul că el a fost scris și subscris de un magistrat în activitate. E unic cazul ca un magistrat, după ce colindă pe la toți miniștrii spre a cere avansarea, văzîndu-se neavansat, să facă proces miniștrilor, să se scoboare la infamii, pentru a ponegri pe colegii săi. Nu dau nici o atenție unor asemenea fapte josnice, căci a le da atenție înseamnă a încuraja pornirile rele. Profit de ocaziunea că mi te ai adresat, să restabilesc cîteva afirmări nedrepte, cuprinse în acel articol, la adresa fratelui meu. * D. Beștelei, continuă d. Tanoviceanu, desmințind pe ministrul Take Ionescu, spune că între d-sa și fratele meu, e o diferență de 2 ani și cîteva luni. E inexact aceasta. După anuarul magistraturei, considerînd în mod exact timpul cît au funcționat, nu există o mai mare diferență, decît, 2 luni și 15 zile. D. Beștelei e mai vechiă decît fratele meu în magistratură, cu 2 luni și jumătate, ambii avînd peste 26 ani de carieră. Dacă d. Beșteleș consideră ca o favoare avansarea fratelui meu, magistrat de carieră, care de la 8 Noembrie 1877 și pînă azi, n'a lipsit o zi din magistratură, care de la 4 Decembrie 1879, un sfert de veac aproape, n’a avansat decît 2 grade, și-și permite să scrie cele ce a scris, atunci, urmînd proporția, ce ar trebui să facă d. Plopușoreanu, care are 34 ani vechime și pe care-l prezidează alți magistrați cu mult maî noi ? Urmînd pilda d-îuî Beștele, ce ar trebui să scrie fratele meu, contra tuturor miniștrilor, vazînd că au ajuns la Casațla, colegi pe care i-a inițiat în magistratură, el fiind prezident și ei supleanți sau judecători ? E știut de toată lumea judiciară că fratele meu, iubește magistratura căreia îi s’a devotat și nu cred să mai subscrie cineva alături de d. Beștelei, că avansîndu-1 după 27 ani de magistratură și 14 ani de grad, ministrul care l’a avansat î-a făcut o favoare. Pentru că persoana lui e pusă în discuție, țin și cred interesant să arăt ca fratele meu a făcut jerta pentru magistură. * In anul 1879 cind s’a modificat legea judecătoriilor de ocoale, continua d. Tanoviceanu, nici un titrat n’a voit să primească a fi numit ca judecător. Ministrul de justiție Anastasie Stolojan, exasperat că nu găsește judecători titrați, a stăruit pe lîngă judecători și supleanții de la tribunal să primească a trece la judecătorii ca să creeze un curent. Nici un judecător n’a răspuns la acest apel, al ministrului de justiție. Singur fratele meu, pe atunci judecător clasa I la trib. Dolj, a primit să treacă judecător la ocolul II Craiova și astfel ministrul cînd tinerii titrați refuzau a primi să fie numiți la judecătorii, putea să le spună : „Cum d-ta refuzi, cînd Tanoviceanu din judecător de tribunal a primit să treacă la judecătoria de pace ? —și astfel să-I facă a primi. Stolojan a apreciat jertfa fratelui meu și l-a recompensat, făcîndul președinte la Gorj. Dar nu numai acest fapt, poate fi citat din viața de magistrat a fratelui meu. De la 1881 pînă la 1890 el a fost prim-președinte la trib. Mehedinți. Introducîndu-se de către d. Th. Rosetti, ministrul de justiție pe atunci, inamovibilitatea în magistratură și suprimîndu-se o secție de tribunal la Mehedinți, ministrul după ce a consultat pe fratele meu asupra numirilor ce avea de făcut ca unul ce a avut mulți sub mîna sa nu găsește cu cale a-i da și lui un loc așa că e amenințat să rămînă pe din afară. Avocații și magistrații s’au alarmat și ministrul a căutat s’o dreagă, dar n’avea alt loc decît preșidenția la trib. notariat Ilfov. Eî bine, fratele meu, pe care d. Beșterel îl critică atît, a făcut și această jertfă, a primit a veni președinte la București, el avînd 9 ani de grad ca primpreședinte și n’a scris nici o scrisoare ziarelor, n’a protestat. Dar nu s’a isprăvit, continuă d. deputat I. Tanoviceanu. Acelaș magistrat, I. Tanoviceanu, pe care „Epoca“, organul partidului d-lor Carp și Marghiloman, prin pana colegului său Beșteleî, îl calomniază, a fost avansat la Curtea din Galați de către d. Al. Marghiloman. Ca ministru al justiției în 1892, d. Al. Marghiloman a făcut apel la fratele meu, să primească postul de procuror general la Covurluiu. Deși i se cerea să abandoneze un loc de inamovibil pentru un loc de procuror general, care era amovibil, a primit și in următor d. Marghiloman l-a trecut consilier la Curtea din Galați, unde a funcționat dela 29 Maiu 1892 și pînă la 1 Septembrie 1905 cînd a fost avansat președinte. * Despre calitățile fratelui meu ca magistrat nu eu am rolul să vorbesc. Pot s’o afirm fără teamă de a fi desmințit, că se bucură de toată stima și considerația colegilor și avocaților cît și al lumea ce-l cunoaște. Faptul că e președintele clubului Intim, — o greșală după d. Beșteleî— e o dovadă de simpatia de care se bucură printre membrii clubului. Majestatea sa regele e președinte de onoare, iar general Manu președinte activ la Jokey Club, d. Citu Oeconomu, membru la Curtea de casație e președinte la clubul tinerime, și nimeni nu le reproșază aceasta, din potrivă, demnitatea îi onorează. Din cele spuse pînă acum, se vede clar că fratele meu dela 8 Noembrie 1877 și pînă astăzi, mai bine de un sfert de veac, n’a eșit un moment din magistratură, așa că o avansare ca acea ce i s’a acordat, și încă fără a o cere, cum a reru’o d. Beștelei,— după cum singur mărturisește — nu trebue să surprindă pe nimeni. Personalitatea d-lui Beștelei, continuă interlocutorul meu, se desemneză prea bine din articolul său. Ca magistrat stărue a fi avansat și cere să se treacă peste un coleg cu Ionescu, mai vechiu ca dînsul. Tanoviceanu A. Beștelei asupra scrisoarei