Adevěrul, octombrie 1905 (Anul 18, nr. 5794-5823)

1905-10-28 / nr. 5820

V Anul al XVII-lea.— Md. 6820 FOJSDATOR Alex.V. J Seldimano PU­BLI­CITATE­A Linia pe corp 6 în pag. III-a bani 20 IV. a b­ n » n­u­n­ti x * ** n *w PUBLICITATEA UNITA In aceeasi zi la ambele ziare Linia în pagina III . . . bani 35 W » M • 1 » în Inserții și reclame linia Lei 2 PENTRU AIRTRIA, PGARIA Și GE­RMAN­A­A se adresa la: Ouites nacht. Max AugenieW i Emerich Lessiner­ — y­ie­n­a concesiune exclusivă 9 bani in toată țara ABONAMENTE *,tln an . . . fenl .... 3 tanț .... Or luna . . . . . «In străinătate lei 16. • * 9— . . 4— . „ 1.50 îndoit MAMILIE COJIRN­AIE Qideverul Politic și Dimineața­ pn 1p .­ •—ii—.—­—lei 32.— « lui­i „ 16.— S luai .... 8 — o luau . . . .­­ ” 3 -In străinătate îndoit Ipare zilnic la ora «1 seara în ultimele știri ale zilei Telefon 260. Barourile ziarului: Str.Sărindar, 11 al DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE ■ 0-1 Trăim într’o mare vreme istorică. Cei mai mulți oameni bănuesc nu­mai importanța revoluțiunei rusești, abia viitorul va arăta toată măreția eî, după cum în sînul nepătruns al viitorului ascunse sînt urmările ce această enormă zguduire trebuie să le producă. Rusia, țara aceasta de atît de mulți temută, e numai de foarte puțini cunoscută și de aceea se manifestă și atît de puțină pri­cepere pentru uimitoarele evenimente ce se petrec acum într'însa. Am voit să rugăm o persoană competentă ca să arate cititorilor noștri revoluția rusă, sub toate aspectele ei; să a­­rate cauzele cari au­ produs-o, mo­dul cum s’a produs, urmările ce va avea. O asemenea persoană compe­tentă este necontestat marele nos­tru critic și sociolog, d. Const. Do­brogeanu-Gherea. Rus de origine, d-sa a urmărit de aproape tot ceea ce se petrece în Rusia și înarmat pentru priceperea evenimentelor — după frumoasele cuvinte ale lui Las­­sale — cu toată știința secolului, e mai in măsură ca oricine să lumi­neze marele eveniment istoric, ce se petrece colo sub ochii noștrii, sub influența căruia stăm de­sigur în a­­cest moment. Am cerut d-lui Ghe­rea să ne acorde un interview și d-sa a binevoit să ne satisfacă ce­rința. La gura sobei în care focul pispîia, am putut asculta mai bine de oră, cel mai frumos curs de is­torie, sociologie, etică..... * Nici nu se putea să nu vorbesc, chiar la prima întrebare pe care am pus o d-luî Gherea, de asemă­narea ce exista intre revoluția rusă și cea mare franceză. D-l Gherea m’a întrerupt, găsind că tocmai a­ceastă comparație merită ca să se inziste mai mult asupra ei. — Comparația —mi-a spus d-l Gherea— nu mi se pare tocmai potrivită. Necontestat că la supra­față există o asemănare între cele două revoluții. Incendii, vărsări de sînge, ezitări din partea monar­hiilor,lupta reacțiunea etc. etc. Aceas­tă încercare de căutare de asemănări visă, pe care am găsit-o în presa noastră ca și în cea germană sau franceză,mi se pare banală. E poa­te în firea omului să caute totdea­una în fața unui fenomen nou, asemănările lui cu altul vechi. Mai ales scriitorii obțin prin aceas­ta ușor un efect. De aceea vedem și în literatură persoane ocupîndu­­se mereu de a găsi asemănări în­tre op­ra unui literat și a celuilalt. Germanii au pentru acest soi de critici și un nume special foarte potrivit, el le zic Rehnlichkeitsjaeger, adică vînători de asemănări. Acești vînători, dintre cari se găsesc mulți în breasla gazetarilor,au făcut și cu revoluția rusă, ceea ce fac în litera­tură. Sigur că revoluția rusă are a­­semănărî cu cea franceză, dară mult mai însemnat pentru price­perea ei, este să găsești, să vezi, deosebirile dintre cele două revo­luții pe cari le desparte mai bine de un secol. — Ați avea bună­voința de a inzista asupra acestor deosebiri? I — De vreme ce ți-am acordat in­tend­inul trebuie să-ți spun tot ce, după mine, poate contribui la pri­ceperea revoluțiuneî, tot ce poate înlesni aprecierea ei pe baze știin­țifice. * Și d. Gherea începu : — In primul rînd momentul is­toric în care se face revoluția rusă, este cu desăvîrșire altul decît acela în care s’a făcut cea franceză. Ajunge să vezi cuceririle teh­nice și trans­formările sociale produse de ea în decursul ultimului secol, pentru ca să înțelegi aceasta. Apoi mai tre­­bue să ai în vedere deosebirea din­tre cele două țări în cari revolu­țiile s’au­ produs. Franța era locuită de un popor omogen; existau oare­­care deosebiri de clase, dar clasa proletară nu atinsese nici impor­tanța, nici numărul pe care le are astăzi. Rusia este o țară locuită de sute de popoare : ruși, ruteni, es­toni, finlandezi, polonezi, tătari, e­­vrei, armeni, grigoreni, lituani, etc. etc. Printre aceste popoare dom­nește o diferență enormă de cul­tură. Un savant ar putea studia e­­voluția culturei, studiind numai culturile diferitelor popoare din Ru­sia, începînd de la ghiliacii locuitori ai Kamciatceî, cari sînt încă antro­pofagi și isprăvind cu clasa aceia intelectuală, care se mișcă pe cul­mile culturei omenești. Mai e ceva. Revoluția actuala din Rusia, ca și cea franceză, nu poate spera să obție mai mult decît drep­turile și libertățile politice. Pe cînd însă în Franța burghezia a luptat pentru aceste drepturi, cu concursul unui proletariat inconștient care cre­dea că odată cu cucerirea lor vine și emanciparea lui ; în Rusia bur­ghezia luptă alături de un proleta­riat, absolut conștient de evoluțiu­­nea istorică. Proletariatul rus știe că tot Rin­gele ce-l varsă și toate sacrificiile ce face, nu aduc realizarea idealu­lui său , că el scoate în fond casta­ne din foc pentru alții cari mîine îl vor oropsi relativ poate tot atît de mult cît țarismul; totuși el luptă, asemenea soldaților care dau asal­tul unei pozițiuni strategice impor­tante pentru cucerirea unei cetăți. Cu cucerirea acelei pozițiuni cetatea n’a căzut ; cucerirea ei va mai cere victime multe, dar fără acea pozi­­țiune strategică nu se poate spera de a se lua vreodată cetatea. Cu alte cuvinte, muncitorimea e con­știentă că în Rusia nu se poate face de­cît o revoluție burgheză și to­tuși ea care o face, care o plătește cu sîngele ei, este o muncitorime socialistă, dușmană burgheziei, de care e dușmănită. De aci rezultă mari încurcături și nu e de mirat că s’au găsit socialiști, așa zișii „e­­conomiștî“ cari s’au opus luptei po­litice, recomandînd lupta pentru ma­ximul de libertăți și avantagii eco­nomice.• Toate acestea fac—a continuat d. Gherea — ca revoluția rusă să fie mult mai gre­a și mult mai com­plexă. Sînt prea multe și prea di­ferite interese cari caută să fie sa­tisfăcute, prea multe și prea dife­rite idealuri cari mînă pe oameni la luptă. Dar mai e o deosebire mare între revoluția franceză și cea rusă. Cea dintîia a schimbat fața Europei, ea a luptat pentru ceva cu desăvîrșire nou, a proclamat o viață nouă ne­cunoscută pînă atunci, a creat o ideologie nouă. Revoluția rusă luptă pentru lucruri vechi, cari în restul Europei există de mult,—ea luptă pentru realizarea ideilor pe cari re­voluția franceză le-a răspîndit în toate statele civilizate ale lumei. E aceasta o deosebire fundamentală între revoluția rusă și cea franceză, —aceasta deși actuala revoluție din imperiul țarului cere mai multe sa­crificii, mai multe victime, mai mari vărsări de sînge decît a cerut a­­ceasta din urmă,—azi în luptă pen­tru drepturile elementare ale omului. Și acum gîndește-te că la toate aceste dificultăți se adaogă faptul că țarismul din sistem a lăsat masa tuturor acestor popoare în cea mai neagră ignoranță, că n’a făcut ni­mic pentru luminarea lor și privește și la eroismul și devotamentul ce-i desfășoară pătura cultă și proleta­riatul intelectual și vei vedea și mai bine măreția revoluției rusești, unica comparație cu cea franceză, care e cea justă.... — Saft poate nu, căci mi se pare că revoluția rusă e mai grandioasă... —­ Poate!... Intrerupem un moment, pentru ca să revenim apoi asupra partide­lor cari fac revoluția și a celor cari alt interes ca autocrația să se m­enție. B. ■as HIBEI REVOLUȚIE RUSEASCA Interview cu d. C. Dobrogeanu-Gherea D. Gherea arată asemănările și mai ales deosebirile dintre revoluția rusă și cea franceză NAZRITII Telegrame de Sf. Dumitru Dacă ziua de ezi—Sf. Dumitru— a tre­cut fără nici o mutare senzațională, dacă nici d. Carp nu s'a mutat la clubul .Fe­bruarist“ și nici d. general Manu nu s’a mutat la clubul „Mandust"—apoi nu mai puțin s’a făcut cîte un schimb de tele­grame cu plan subțire. D. Filipescu a telegrafiat d-lui Take Io­­nescu, urîndu-î ani mulți și intrebîndu-l cînd mai dejunează împreună la Capșa. Alt schimb de telegrame s’a făcut în­tre Belzebuth și conu Mitiță, care î­ e uiz. Cuprinsul telegramei cam regula terme­nul șederei la putere. In fine, eminentul magistrat d. Fește­lei a felicitat de la Berlin pe d. Take Io­­nescu, arătîndu-i că e dispus să declare de apocrifă scrisoarea sa asupra „pîngă­­rirei justiției“, dacă i se face decretul de înaintare ! Pac. SSă îKa SSSISMI.i­­nterview cu d. C. Dobrogeanu-Gherea-Dezastrul din Ismail care ministru de justiție are în ve­dere timpurile cînd nu va mai fi ministru și întreaga fum­e a parti­dului liberal și a celui junimist con­tra actualului ministru de justiție, era și este că el a avut marele noroc să primenească aproape jumătate din magistratura țărei și aceasta, bine­înțeles, în folosul partidului din care face parte. Ori, în asemenea condițiuni se mai poate spune că există justiție ? De­sigur că nu. Sub roba de magistrat, în loc să găsești mintea limpede și cugetul imparțial, vom găsi și gă­sim interesele de partid, considera­țiile personale, datoria și recuno­ștința către anume persoane, frica de viitor, dorința de a parveni cît mai repede. Magistrații, în loc să facă dreptate, fatalmente fac ser­vicii personale ori politice și în astfel de condițiuni încă odată nu se poate spune că există justiție. Și pînă acum acest trist adevăr nu era ceva nou­. El însă se spunea la ureche, se știe că fiecare magistrat are cheia lui, erau și sînt agenții sis­tematic organizați cari exploatează cu drept ori fără drept situațiunile po­litice ori de alt soiu, și cînd dez­metici ca noi ne hazardam să ridi­căm glasul, eram taxați de anarh­iști cari vor să murdărească pînă și roba imaculată a magistratului! De azi înainte nu se va mai putea spune ca pînă acum. Un înalt magistrat a destăinuit în public a ceea ce să șop­tea numai în culise, se va ști de toată lumea că înainte de a merge înaintea justiției, nu trebue să cercetezi dacă ai dreptate, ci cum să o capeți, in­diferent dacă o ai sau nu o ai. Jus­tiția devine, cu totul în țara rom­î­­nească, o chestiune în care ideea de dreptate este dinainte exclusă, este o simplă „afacere“, din care poți eși ruinat ori îmbogățit după cum am putut să cîștigi, nu convingerea judecăto­rilor, ci sprijinul lor bazat pe alte considerente, cu totul altele decît dreptatea în sine. Nu avem justiție ! este trista în­­cheere a scrisoarei d-lui Beșteleț și o țară în care nu exhde nici măcar justiție nu poate fi șocată printre țările civilizate. Departe dar de a osîndi purtarea d-lui consilier al Curței apelative din Galați, noi îi aprobăm și gestul și curagiul. Va plăti scump desigur acest curagiu, dar, oricam­ vor fi consecințele pentru d-sa, trebue să fie mulțumit deoarece șî-a făcut da­toria — și poate chiar nedîndu-șî seama și din alte motive decît a­­cele ale noastre,—a îndeplinit o faptă care va face epocă în istoria justi­ției romînești. CONST. MIN­E EL nu mai poate fi factorul decizii­ al în­lătur­ărei acestor frămîntări, căci nu el le poate domina, ci ele îl domină pe el. Pătrunsă în toate straturile sociale, re­­voluțiunea spiritelor liberale ca și contra­­revoluțiunea poliției și bi­rocrației, în­dreptată, în scop de diversiune, în potri­va evreilor, trebue să-și continue lup­ta lor, în­ măsura forțelor și intensităței de cari dispun. Țarul va rămîe un martor neputincios al acestor lupte și multă vreme va trebui să treacă pentru ca să se poată aprecia rezultatele reale ale revoluțiunei din Rusia S. U. B. de care vorbea odată Alex. Laho­­vary“. Așa­dar „promiscuitatea Manu- Bădărău“ va fi operată cu mătura și rășina de către d-nii Filipescu și Carp și întinderea inamovibilităței în magistratură, atît de scumpă d-lui Marghiloman, va fi înlăturată prin toate mijloacele. Așa dar și prin mișcări de stradă. Probabil că de asta s’a și dat „un semnal de alarmă“, cum întitu­lează oficiosul carpist articolul sau... Și se mai pretinde că poate fi vorba de împăcare între gruparea d-lor Filipescu-Garp și guvern?!... Sau, poate că cele publicate în o­­ficiosul lor,... we tire pas a conse­quence?!... 8. V. B. ȚARUL OPORTUNIST In mijlocul revoluțiunei care sîngerează întreaga Rusie, zguduind-o pînă în te­meliî, este interesantă atitudinea ce păs­trează țarul. „Păstrează“ de­sigur că nu e tocmai cuvîntul nimerit, fiindcă numai statornic în atitudinea sa nu este țarul. Autocratul acesta este jucăria împre­jurărilor, a împrejurărilor de o zi, am putea spune a evenimentelor din fie­care oră. U­n manifest trimis la tipar este retras peste o oră, pentru a fi înlocuit cu altul; un rescript revoacă pe celalt și lumea în­treagă înțelege că omul acesta, care stă pe tronul Rusiei nu știe nici el, dacă a mers prea departe cu cutare reformă, sau dacă trebue să cedeze și mai mult. Oportunismul politic pe care-l practică acum autocratul Rusiei este unul din fe­nomenele cele mai­ tragice din existența domniilor absolute. Prins intre două curente de guvernare — acela a lui Witte și acela a lui Tre­­pow—și în vîrtejul a sute de tendințî naționale și politico-sociale, cari străbat revoluțiunea de pe întreaga întindere a imperiului, țarul este o jucărie neputin­cioasă a uriașelor fră­mîntări.­­ Guvernul și petrolul O știre din sursă bună spune că­­ Cantacuzino a terminat proectul pentru punerea în valoare a terenurilor petro­lifere ale statului. Amănuntele acestui proect nu sunt încă cunoscute, s-a spus insă că el se compune din trei părți : 1) proectul de lege ; 2) un contract tip; 3) un plan al terenuri­lor statului împărțite în loturi. Din aceste arătări se poate lesne de­duce că știrea dată de noi cei d’intîi, cum că d. Cantacuzino este pentru parcelarea­ terenurilor statului și arendarea lor lor diferiți întreprinzători, cari primesc con­­­dițiunile unui contract tip, o perfect a­­devărată și că primul-ministru caută a­­cum să pun în practică ideile sale. Cum însă în minister sînt miniștri cari au numai că nu aprobă părerile d-lui Cantacuzino, dar au chiar altele, cu totul opuse,—e de prevăzut că tot de la ches­­tia terenurilor petrolifere vor porni ne­­înțelegerile din minister, neînțelegeri grave cari nu s’ar putea tranșa decît prin renunțarea la rezolvarea chestiunei sau prin­ retragerea de la putere. Cel mai apropiat viitor va trebui să arate cum va trece sau ocoli guvernul această mare dificultate, în care va fi în joc, și ambițiunea șefului guvernului și partidului. Ro. Scrisoarea î­l uî geștele: Consilierul de la Curtea de apel din Galați are dreptate Toată lumea strigă în­potriva d-lui Beștelei. Nu-Î o singură voce ca să nu’l osîndească și cine știe dacă, pe lîngă veștejirea opiniunei publice nu’l va veșteji și Curtea de casație prin o hotărîre condemna­­toare. Ne înscriem fățiș contra părerei tuturor. Și facem aceasta pentru că noi nu luăm în cercetare motivele personale, avitabile sunt neavitabile ale magistratului din Galați, ci faptul în sine. E natural că dacă ne veți întreba asupra corectitudinea de a destăinui o convorbire parti­culară și avută în calitate de cunoscut ori prieten vom fi alăturea cu toată lumea și vom zice: e incorect. Lumea politică însă în cl'ndirea purtărea d-lui Beștelei este împinsă mai ales de alt considerent. E că se destăinuaște o stare de lucruri pe care toată lumea o cunoaște, dar pe care nimeni n’a avut curajul să o dea în vileag. Și cînd acel ce a ridicat perdeaua asupra justiției și magistraturei noastre, este el însuși un magistrat și un magistrat cu bună reputațiune și cu treizeci de ani de carieră, scandalul este la culme și evident, căci toată lumea poate vedea în plină zi putreziciunea noastră socială. In­potriva magistratului gălățean se ridică toți fățarnicii, toți adora­torii fațadelor pompoase, dar cari în dosul lor acopăr turpitudini și pu­­trezeciune ; se ridică în prima linie magistratura întreagă fiindcă este de lapidat acest augur care desco­pere secretele augurilor. Dacă cele destăinuie ar fi fost făcute de un străin tagmei judecătorești, faptul nici nu s’ar fi observat. Noi de două­zeci de ani facem acest lucru și, în afară de cîteva combateri pe tema că înjurăm așezământul justiției, nu am putut obține aceea ce a căpătat d. Beștelei: indignarea tuturor celor interesați în cauză. Nouă ni se pare că ceea ce s’a fă­cut bine s’a făcut. Trebuia odată și odată să se dea de gol și acest trist adevăr că nu avem justiție. Și cum ați voi să o avem cu niște magistrați caii datoresc locurile lor înalte ori joase politicei și întîm­­plărilor politice ? Fiecare partid își am­mște pe amicii săi politici, fie­ -------------- - - * tmmm -----------­ — Adeveruri*»— Ce e cu Beștelei ? Oficiosul junimist, care a dat ospita­litate în primele coloane tartinei d-lui Beștelei, n'a mai revenit cu un cuvînt asupra valoroasei proze a reporterului magistrat! Cum? Nici o rapsodie în onoarea in­­tegrului Beștelei ?! Ce zice d. Stătescu ? „L’Indépendance“ a început o cam­panie ad-hominem în contra d-lui E­u­­gen Stătescu, atacînd pe avocații „cari „sînt gata să dea sprijinul lor cămăta­rilor, în virtutea zicalei că banul n'are „miros" ! Ce zice d. Eugen Stătescu de aces­te atacuri ? Rigoletto -------------I ■ | ---------­„Promiscuitatea“ Manu-Bădărău Desigur că ceea ce se scrie în o­­ficiosul grupăreț Filipescu-Garp este expresiunea „cugetată“ a bărbaților cari compun această grupare. Eî bine, ori oficiosul carpist ne anunță o nouă fază de opoziție a acestei grupări: lupta prin toate mijloacele (sublinierea nu e a noas­tră) în contra intențiunea­ guvernului de a întinde inamovibilitatea asupra judecătorilor de ședință. Se dă semnal de alarmă, după ce se arată că e „deja“ (?) o dova­dă de mare toleranță ca să se îndu­re la guvern „promiscuitatea Manu- Bădărău“. Mai mult, generalul Manu este tratat mai rău­ ca pe vremea cînd era în contra fuziuneî cu juni­miștii. „Un Bădărău­ poate fi consilierul tronului, zice oficiosul d-lor Filipes­cu-Garp,cînd ambițiile senile care’șî fac dintr’însul o uneltă, ajung a nu mai avea nici un fel de pu­doare“. Începutul promite! Iată pe generalul Manu un am­bițios senil fără nici un fel de pu­doare! 21 Oficiosul carpist are însă leacul în contra acestui lucru, spunînd: „în contra acestei rușini este un leac, acela al mătură §i .al rășinire. Iarăși grecii Dacă grecii nu fac nimic pentru a repara greșelile ce le-au comis față de romîni, fac însă totul pentru a induce opinia publică europeană in eroare. In toate ziarele străine corespondențele lor și chiar organe favorabile nouă au putut fi induse în eroare de dînșii. Astfel Independence Belge se face e­­coul elenismului și merge pină acolo să spun­e că Romînia „joacă o partidă în care, aromînii o știă, că nu sunt scopul, ci mijlocul“. încolo grecii cari nu ezită să măce­lărească pe aromînî se dau peste tot ca amici ai cuțovlah­ilor. Această lipsă de rușine îi caracterizează perfect. Pe cînd insă le calomniază pe noi, țipă ca în gură de șearpe pentru că le-am denunțat odată cu convenția și protocolul prin care se acorda comu­nităților eline din țară caracterul de persoane juridice. Și pentru a arăta că protocolul nu se poate denunța și a respinge argu­mentul că prin ruperea relațiilor diplo­matice s’a declarat un fel de stare de răsboiu­,­ grecii contestă pur și simplu, cum se vede în Buletin­ul Orient că re­lațiile diplomatice ar fi rupte, ci sus­ține că numai reprezentanții diploma­tici au plecat în concediu nelimitat. Atîtea minciuni spun grecii încît nu mai pot ține seamă nici de propriile lor fapte. Dar cu asemenea minciuni nu vor reuși nici să ne înduplece pe noi, nici să înșele Europa, care are informatorii săi de încredere și nu așteaptă inform­ațiuni dela greci. Pol. Ticăloșiile lui Ciuntu Să recapitulăm ce s’a petrecut la Ga­lați. Aceasta este cu atît mai de folos, cu cît prefectul de Covurluiu, cunoscu­tul Ciuntu, autorul tuturor ticăloșiilor în­fierate de presă, caută acum să producă o confuzie în spiritul celor de la centru și să arunce asupra altora răspunderea care cade întreagă asupra lui. Bănuind pe corespondentul „Adevăru­lui“ că ar fi trimis acestui ziar o notiță în care se vorbea de o probabilă înlocui­re a prefectului de Covurluiu, — notiță care atunci nu apăruse în ziarul nostru— ci. Ciuntu abordează în mod amenințător pe ziarist. Acesta după ce pune la locul lui pe Ciuntu, îl adaugă apoi că zisa no­tiță a apărut în Țara. Ciuntu pornește a­­tunci războiu împotriva tuturor ziariștilor gălățeni cari se ocupă de administrația lui. In ziarul sau Galații pune să se publi­ce un articol prin care se amenință cu bătaia pe ziariștii cari nu consimt să-l laude. De la vorbe trece la fapte și un colaborator al ziarului Galații se repede într-o bună zi asupra d-lui Graur redac­torul Ecoului, organ independent din Ga­lați, dar i se răspunde cu un joc de re­volver. Cursa întinsă de Ciuntu a reușit pen­tru un moment. Graur e arestat și de­pus, corespondenții ziarelor Adevĕrul și Țara venind la poliție ca să afle știri despre colegul lor Graur, sunt maltratați dați judecăței pentru ultragiu, măsurați și somați să prezinte bilete de liberă pe­trecere în țară, considerîndu-i ca.... va­­gabonzî ! Aci se oprește incidentul dintre Ciun­tu și corespondenții din Gabți ai ziare­lor din Capitală. Acești corespondenți nu fac politică, nu scriu articole politice și nu colaborează la nici unul din cele două ziare politice militante din Galați: tri­­buna liberală și Galații. Noi am înfierat deci pe Ciuntu numai pentru ticălo șia de a fi ordonat să se mă­soare la poliție ziariștii, care tocmai re­fuzai­ de a se amesteca în politică și a deveni instrumentele prefectului , l-am a­­tacat pe Ciuntu pentru că și-a permis să trateze ca vagabonzi pe niște tineri născuți și crescuți în țară, care au fre­­gventat școlile publice ale statului, care au satisfăcut legile militare. Era aceasta o infamie și noi am pro­testat. Dar iată că liberalii și o bună parte dintre conservatorii gălățeni își exprimă la rîndul lor indignarea împotriva neome­niilor lui Ciuntu. Eî adresează o telegra­mă de protestare către primul ministru, acoperind-o cu semnăturile fruntașilor. Atunci Ciuntu comite o nouă ticăloșie lăsînd să se înjure în ziarul său Galații familiile semnatarilor telegramei, fapt care a provocat din partea acestora, prin Tribuna liberală o ripostă și mai injurioa­să, înveninîndu-se astfel pina la culme patimile politice din localitate. Acum Ciuntu încearcă să producă o confuzie între primul incident dintre dîn­­sul cu cîțîva ziariști, și al doilea inci­dent al polemicei dintre cel­e două ziare politice militante. Ciuntu raportează la centru că tot corespondenții ziarelor A­­devĕrul și Țara sunt și autorii atacurilor personale apărute în Tribuna liberală. Demascînd intrigile și șiretenia Ciun­­tului dela Galați, suntem­ siguri că auto­rul lor va avea să-și amintească în cu­­rînd de vorba: cine sapă groapa altuia... Ad. CHESTIA ZILEI Servitorul, Excelență, au venit cinci reporteri de la gazete și un domn magistrat. D. Take Ionescu : Poftește pe reporteri și trimite pe magistrat la primblare­­ i ÎNAINTĂRILE in magistratură Convorbire cu d.deputat I. d-lui M. Domnul M. A. Beșteleî consilier la Curtea de apel din Galați, în scrisoarea sa, care preocupă azi toate cercurile noastre politice și juridice, s’a ocupant în deosebi de avansarea colegului său G. Tanoviceanu, consilier la aceiași Curte. Magistratul G. Tanoviceanu din Ga­lați, fiind frate cu d. I. Tanoviceanu, deputat și profesor universitar, am cre­zut că d-sa ne-ar putea da multe amă­nunte interesante în jurul acestei scri­sori, și în acest scop am solicitat un in­terview. *Nu ne-am înșelat, căci în adevăr, d. deputat de Covurlui I. Tanoviceanu, acordîndu ne interviewul cerut, ne-a comunicat lucruri interesante. In cele ce urmează, reproducem, pe cît de fidel posibil, convorbirea avută. * __ Ce părere aveți asupra scrisoarei d-lui Beștelei ? — Despre articolul din Epoca mă în­trebați, replică d. Tanoviceanu. — Da, despre scrisoarea d-lui Beș­­telei, publicată in Epoca. — Ceea ce a fost publicat în Epoca, e un articol și încă un articol trivial. Titlul său „Pîngărirea magistraturei sub regimul Cantacuzinist-Takist“ e un titlu de articol politic și încă h ti­tin gro­­aoian. Acest articol, continuă d. Tanoviceanu, e un adevăr un eveniment extraordinar, nu însă prin cuprinsul său, cît prin fap­tul că el a fost scris și subscris de un magistrat în activitate. E unic cazul ca un magistrat, după ce colindă pe la toți miniștrii spre a cere avansarea, văzîn­­du-se neavansat, să facă proces miniș­trilor, să se scoboare la infamii, pentru a ponegri pe colegii săi. Nu dau nici o atenție unor asemenea fapte josnice, căci a le da atenție­ în­seamnă a încuraja pornirile rele. Profit de ocaziunea că mi te ai adre­sat, să restabilesc cîteva afirmări ne­drepte, cuprinse în acel articol, la a­­dresa fratelui meu. * D. Beștelei, continuă d. Tanoviceanu, desmințind pe ministrul Take Ionescu, spune că între d-sa și fratele meu­, e o diferență de 2 ani și cîteva luni. E inexact aceasta. După anuarul ma­gistraturei, considerînd în mod exact timpul cît au funcționat, nu există o mai mare diferență, decît, 2 luni și 15 zile. D. Beștelei e mai vechiă decît fratele meu în magistratură, cu 2 luni și ju­mătate, ambii avînd peste 26 ani de carieră. Dacă d. Beșteleș consideră ca o fa­voare avansarea fratelui meu, magistrat de carieră, care de la 8 Noembrie 1877 și pînă azi, n'a lipsit o zi din magistra­tură, care de la 4 Decembrie 1879, un sfert de veac aproape, n’a avansat de­cît 2 grade, și-și permite să scrie cele ce a scris, atunci, urmînd proporția, ce ar trebui să facă d. Plopușoreanu, care are 34 ani vechime și pe care-l prezi­dează alți magistrați cu mult maî noi ? Urmînd pilda d-îuî Beștele, ce ar trebui să scrie fratele meu, contra tu­turor miniștrilor, vazînd că au ajuns la Casațla, colegi pe care i-a inițiat în ma­gistratură, el fiind prezident și ei su­pleanți sau judecători ? E știut de toată lumea judiciară că fratele meu, iubește magistratura căreia îi s’a devotat și nu cred să mai subscrie cineva alături de d. Beștelei, că avan­­sîndu-1 după 27 ani de magistratură și 14 ani de grad, ministrul care l’a avan­sat î-a făcut o favoare. Pentru că persoana lui e pusă în dis­cuție, țin și cred interesant să arăt ca fratele meu a făcut jerta pentru magis­­tură. * In anul 1879 cind s’a modificat legea judecătoriilor de ocoale, continua d. Tanoviceanu, nici un titrat n’a voit să primească a fi numit ca judecător. Ministrul de justiție Anastasie Stolo­jan, exasperat că nu găsește judecători titrați, a stăruit pe lîngă judecători și supleanții de la tribunal să primească a trece la judecătorii ca să creeze un curent. Nici un judecător n’a răspuns la acest apel, al ministrului de justiție. Singur fratele meu, pe atunci judecător clasa I la trib. Dolj, a primit să treacă jude­cător la ocolul II Craiova și astfel mi­nistrul cînd tinerii titrați refuzau a pri­mi să fie numiți la judecătorii, putea să le spună : „Cum d-ta refuzi, cînd Tano­­viceanu din judecător de tribunal a pri­mit să treacă la judecătoria de pace ? —și astfel să-I facă a primi. Stolojan a apreciat jertfa fratelui meu și l-a recompensat, făcîndul președinte la Gorj. Dar nu numai acest fapt, poate fi ci­tat din viața de magistrat a fratelui meu. De la 1881 pînă la 1890 e­l a fost prim-președinte la trib. Mehedinți. Introducîndu-se de către d. Th. Ro­­setti, ministrul de justiție pe atunci, ina­movibilitatea în magistratură și supri­­mîndu-se o secție de tribunal la Mehe­dinți, ministrul după ce a consultat pe fratele meu asupra numirilor ce avea de făcut ca unul ce a avut mulți sub mîna sa nu găsește cu cale a-i da și lui un loc așa că e amenințat să ră­­mînă pe din afară. Avocații și magistrații s’au alarmat și ministrul a căutat s’o dreagă, dar n’avea alt loc decît preșidenția la trib. notariat Ilfov. Eî bine, fratele meu, pe care d. Beș­­terel îl critică atît, a făcut și această jertfă, a primit a veni președinte la Bu­curești, el avînd 9 ani de grad ca prim­­președinte și n’a scris nici o scrisoare ziarelor, n’a protestat. Dar nu s’a isprăvit, continuă d. de­putat I. Tanoviceanu. Acelaș magistrat, I. Tanoviceanu, pe care „Epoca“, organul partidului d-lor Carp și Marghiloman, prin pana cole­gului său Beșteleî, îl calomniază, a fost avansat la Curtea din Galați de către d. Al. Marghiloman. Ca ministru al justiției în 1892, d. Al. Marghiloman a făcut apel la fratele meu, să primească postul de procuror general la Covurluiu. Deși i se cerea să abandoneze un loc de inamovibil pentru un loc de procuror general, care era amovibil, a primit și in urmă­tor d. Marghiloman l-a trecut consilier la Curtea din Ga­lați, unde a funcționat dela 29 Maiu 1892 și pînă la 1 Septembrie 1905 cînd a fost avansat președinte. * Despre calitățile fratelui meu ca ma­gistrat nu eu am rolul să vorbesc. Pot s’o afirm fără teamă de a fi des­­mințit, că se bucură de toată stima și considerația colegilor­­ și avocaților cît și al lumea ce-l cunoaște. Faptul că e președintele clubului Intim, — o greșală după d. Beșteleî— e o dovadă de simpatia de care se bucură printre membrii clubului. Majestate­a sa regele e președinte de onoare, iar general Manu președinte activ la Jokey Club, d. Citu Oecono­­mu, membru la Curtea de casație e președinte la clubul tinerime­, și ni­meni nu le reproșază aceasta, din po­­trivă, demnitatea îi onorează. Din cele spuse pînă acum, se vede clar că fratele meu dela 8 Noembrie 1877 și pînă astăzi, mai bine de un sfert de veac, n’a eșit un moment din magistratură, așa că o avansare ca a­­ce­a ce i s’a acordat, și încă fără a o cere, cum a reru’o d. Beștelei,— după cum singur mărturisește — nu trebue să surprindă pe nimeni. Personalitatea d-lui Beștelei, conti­­nuă interlocutorul meu, se desemne­ză prea bine din articolul său. Ca magistrat stărue a fi avansat și cere să se treacă peste un coleg cu Ionescu, mai vechiu ca dînsul. Tanoviceanu A. Beștelei asupra scrisoarei

Next