Adevěrul, martie 1907 (Anul 20, nr. 6293-6323)
1907-03-01 / nr. 6293
Anul a! XlX-lea — No. 6293 FONDATOR Ales. V. Beldimana PUBLICITATEA 9 COMCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER®Co: Bucuwșff, Sir. Karageorgevlclî* Telefon 3/4 8 tani in f mm tara ABO SAM ENT© S Un SQ 9 9 9 9 0 Ittä 16.—» 6 1unl . . . ; ; , 8.— 3 luni • •# 1 • a 4* « lună .iii , ISS In atr&lnitate îndoit Pentru Capitma Moltíio _ Provincie și StrAinstrate Mo. 12140 Apare zilnic la ora & scara em ultimele știri ale zilei Biskarile urato: Str. SSrlaăsr. St TELEF98 era nevoe de aprecierile riscate asupra victimei și de criticele și blestemele insolite la adresa juraților. S. U. R Greva studenților ieșeni. lare Guvern de tratative Un guvernamental care descrie într’un cerc de deputați activitatea politică a cabinetului Cantacuzino Retragerea reformei învățămîntu In superior a impus și va impune, pînă la sfîrșitul acestei guvernări, retragerea tuturor celorlalte reforme proectate. Asupra acestui punct nu mai e îndoială în cercurile politice. De legiferare nu mai poate fi vorba nici acum și nici în sesiunea viitoare, dacă pînă atunci guvernul va reuși să se mențină. De acum înainte începe lupta nu pentru dobîndirea unor reforme, ci pentru menținerea la putere. Și la cea mai mică buletă guvernul va fi amenințat cu concediarea. Toată preocuparea miniștrilor va fi deci de-a păzi menținerea echilibrului între ambele tabere guvernamentale și apoi de-a evita acte de guvern cari ar putea fi exploatate și agitate de opoziție. Aceasta, o prevăd toți, va fi viața guvernanților ci vor mai sta la putere. Cum au ajuns la această situațiune penibilă numai după doi ani de guvernare fără obstacole din partea opozițiunei,—aceasta se știe. Dar asupra acestei situațiuni se continuă discuția între guvernamentali și zilele trecute deputații guvernamentali neavînd ce face la Cameră examinau între ei rezultatele bărbuelilor și încercărilor de fuzionare ce s’au făcut. Unul dintre deputați, un oltean, a descris în mod foarte judicios starea de azi a guvernului și a partidului . — Guvernul acesta va rămînea cu porecla de guvernul tratativelor ! —a zis acest deputat. „După cîteva luni de la venirea noastră la putere, am început să ne certăm, intrigile au găsit un tex_ran admirabil. Filipescu era incîntat că și-a găsit de lucru și după fiecare ceartă ne repezeam la tratative. „Au tratat întîiu cantacuziniștiî și apoi takiștiî. Și fiecare trata altceva, numai fuziunea nu. „Grație acestor încontinue tratative cu Filipescu, cu Marghiloman sau cu Costică Arian, spărtura între noi devenea pe fiecare zi mai mare, așa că, la un moment dat, cînd a venit rîndul ca șefii să trateze între ei, direct, de la mărire la mărire, spărtura era deja așa de adîncă încît de la primele vorbe Cantacuzino nu s’a mai putut înțelege cu Carp și vice-versa, așa de bine se preparase terenul pentru fuziune, așa de bine și de abil s’a lucrat în special cu Nicu Filipescu. „Cînd s’au întîlnit șefii au putut constata, fiecare in parte și amîndoî la un loc, că e un abiz între ceea ce cere unul și ceea ce putea da celalt. Unul propunea împărțirea guvernului, celalt cerea puterea întreagă, reală, ministerul de interne și dizolvarea, iar asupra restului ar fi cedat, asupra șefiei n’ar mai fi discutat! „Pretențiile lui Carp se urcaseră cu cît situația devenise mai grea pentru guvern, cu cît atmosfera din lagărul guvernamental se încărca mai mult, cu cît opoziția liberală se manifesta mai puternic. „Fuziunea însă nu se mai putea face, căci așa precum ar fi realizabilă acum, n'ar mai fi fuziune, ci o prefacere a partidului conservator care ar dezorganiza și maî rău. „A ! Dacă nu s’ar fi tratat de loc, dacă am fi mers uniți, înțeleși, măcar un an, dacă nu ne-am fi dat în spectacol, dacă am fi dovedit că nu nu lăsăm să fim guvernați de opoziție, dacă nu ne nuanțam așa cum cîntem azi, în boerî și mitocani, cu siguranță că la cea dîntîiu dificultate ce am fi întîmpinat în guvernarea noastră, fuziunea s’ar fi realizat cu cea mai mare ușurință și șeful junimiștilor n’ar mai fi avut pretenția să-î dăm toată puterea, ar fi împărțit-o, în grabă, cu noi: „Azi am fi avut ministerul Cantacuzino-Carp-Take Ionescu și am fi guvernat încă multă vreme, am fi rezolvit cele mai importante probleme sociale și economice, am fi acoperit de glorie partidul conservator. „Boerii n’au voit însă să lase un moment în pace pe Take Ionescu, ca și cum el ar fi urmărit să-i ia lui Cantacuzino șefia sau ministerul de interne, ca și cum ar visa acum o președenție de consillă, cînd afară de Cantacuzino maî sînt și alții cu drepturi ce nu le contestă nimeni în partid. „Iar takiștii speriați că boerii s’au coalizat, au crezut că se mai poate în țara aceasta constitui vechia Oligarhie boerească. .că se mai poate concepe un partid conservator cu privilegii politice pentru o anumită clasă ! „Și așa s’au zăpăcit ambele tabere, tratînd mereu o fuziune prin separațiune, și în intervalul acesta partidul și guvernul au slăbit așa de mult, încît cînd s’au gîndit că salvarea e într’adevăr într’o reală fuziune, Carp le-a strigat: — Ministerul de interne și dizolvarea ! „Atunci s’au desmeticit și unii și alții. Boemiî s*au [strins în jurul ministerului de interne, iar takiștiî în jurul parlamentului. „Dar nici unii, nicî’ceîlalțî nu se maî simt în stare, prin lipsa de încredere reciprocă, de a guverna și în centra adversarilor naturali, cari au cîștigat prin atitudinea lor hotărîtă și în contra acelor adversari cu cari au tratat aproape doi ani și apoi le-au implorat... fuziunea“. Descrierea aceasta a situației, de către deputatul oltean, este o fidelă reconstituire a razelor prin cari au trecut interminabilele tratative cu d. Nicu Filipescu. MASBÎTÎI O nouă retragere A. V. D. deputat Nicu Gherghel a avut imprudența de a propune un proect din inițiativă parlamentară prin care se prevede că actualii agregați provizorii de la universitate pot fi numiți definitivi. Cu alte cuvinte, d-sa a cutezat a se atinge de legea învățămintului superior și implicit de universitate. O asemenea temeritate trebuia sâ-șî găsească pedeapsa. In adevăr, imediat s'a răsptndit zvonul că universitatea e la pîndă, că... memorizează în actual, adică prepară un nou memoriu și că greva e gata! Din fericire, primul-ministru, care e vecinic cu urechea aplecată spre universitate, a prins de veste. Rezultatul e de prevăzut : d. Nicu Gherghel va trebui să retragă proectul, iar Camera ti va vota o moțiune de încredere și chestia va fi tranșată! Pac. Un comunicat al guvernului departe de noi de a aproba asasinatul dela Giurgiu, dar nici bună parte din comunicatul guvernului în această chestiune nu putem aproba, cu deosebire acum pe timpul conflictului cu Grecia. Comunicatul începe prin a spune că „un comerciant stimat și cunoscut a căzut victima unei crime în dosul căreia se ascund, poate, sub masca politicei și simple interese private“. Mărturisim că ni se pare straniu ca un guvern, pentru că se află în fața unui asasinat, care este de competing justiției, să vie și să caracterizeze de comerciant „stimat și cunoscut“ pe un supus elin care de un an de zile este arătat de colonia macedo-romînă ca un aprig agent al elinismului și de a căruia expulzare s’a vorbit în repetite rînduru Și mai straniu încă ni se pare ca un comunicat al guvernului, care nu poate să facă decît afirmațiunî bine întemeiate, să spună că în dosul acestei crime se ascund „poate“ sub masca politicei, interese private. „Poate“ înseamnă bănuială și bănueli atît de grave nu se exprimă prin comunicare în chestiuni de aceste, cari, vrînd nevrînd, se leagă cu faza în care se află relațiile noastre politice cu Grecia. Partea a doua a comunicatului guvernului este și mai stranie. Ea aruncă asupra juraților răspunderea crimei, atribuind-o achitărilor „scandaloase“ ce au pronunțat în diferite rînduri și spune juraților că „sîngele nevinovat care a curs la Giurgiu cade și pe sufletele lor“. Aceasta este pur și simplu neauzit ca un guvern să se exprime astfel față de o instanță a justiției, care judecă pe baza cercetărilor și a discuțiilor contradictorii care emană de la Constituțiunea țarei. Unui guvern nu-i este permis a atinge prestigiul unnei instanțe judiciare din justiția țarei. El n’are să critice și să protesteze, el trebue să îndrepte, dacă poate, relele ce se ivesc. Cu partea finală a comunicatului și care arată că țara noastră are alte tradiții, că poporul nostru are oroare de violențe și asasinate și că nu trebue tolerat ca obiceiurile bandelor grecești din Macedonia să prindă rădăcini la noi — la această parte subscrie și noi. Guvernul trebuia să se mărginească a reproba asasinatul și să ia măsurile dictate de lege, acusațiunea ministerului public nuare decit să fie cît de severă și documentată, dar nu ‹>♦«*5«—------« Răscoalele țărănești Este semnificativ pentru starea actuală a partidelor și personagiilor care se agită în scopuri mai mult sau mai puțin amitabile, naosul ce domnește cu privire la răscoalele semnalate în Moldova de sus și la cauzele lor, fie celoadin ei, fie cele imediate. Toți și au pierdut busola și nimeni nu cutează a rosti un cuvînt adevărat, a arăta soluțiunea care se impune. Un deputat ăra actuala majoritate, ă. Virgil Arion, obicinuit a cugeta asupra problemelor ca se ivesc, exclamă cu multa ironie, într’un articol al sau de aseară, că uu cu teză a avea o părere, căci i s’ar cere numai decit... explicații, dar eu și mai multa ironie spune că se va mulțumi să știe care e părerea membrilor fruntași ai partidului său asupra răscoalelor țărănești. O să aștepta cam mult și tot n’o să fie satisfăcut! D-sa știe Insă ceva. Știe că s’a discutat chestia într’un consiliu de miniștrii și că s’ar fi decis... pedepsirea revizorilor școlari. Ea sigur că guvernul trebue să aibă anumite indicații pentru a se legat de capul revizorilor școlari Dar nu mai puțin adevărat este că dacă unii revizori școlari vor fi avut vr-un rol oarecare în răscoalele din nordul Moldovei, cauzele sunt, desigur, mai adinei. Guvernele sunt întotdeauna mai dispuse a pune pa primul plan cauzele imediata și pe „instigatori“ și pe al doilea plan cauzele economice și sociale ale fenomenului cronic al răscoalelor. D. Iirion vede răul în faptul că „prefectul se plimbă, administratorul visează, primarul se îmbogățește, perceptorul trece ca un vînt rău care lasă pustiul în urma lui“, și citează din raportul unui domn major, care a potolit răscoala din Ilfov la 1383, părerea că „o administrație rea și necinstită este motivul principal care a adus revolta în județul Ilfov“. Desigur că adevărul e că toate la un loc și instigațilia cu scopuri ascunse și administrația păcătoasă, dar mai ales oneroasele tocmeli agricola și luxul și lăcomia proprietarilor mari sunt pricinile cari esasporează țărănimea, menținută în ignoranță și robie politică și economică. Bacă aceasta este părerea celor ce cugetă serios la problema țărănească, nu este mai puțin adevărat că pentru moment guvernul este datora da țârei și opiniei publice din țară și din afară un comunicat care să stabilească faptele și cauzele imediate în ce privește răscoalele din nordul Moldovei. Așteptăm acest comunicat. Saturn 25 lei Meu Țfiraniî din nordul Moldovei, a cărora mișcare preocupă acum pe toată lumea, au o deviză : „25 lei falcea“. Această deviză, după cum se vede, nu e naționalistă, ea este, după cum e și miezul mișcărei, economică. Dacă întîî țăranii s’au ridicat împotriva arendașilor și locuitorilor evrei, au făcut o fiindcă într'adevăr de ani de zile li se propagă antisemitismul. Dar cerința lor este nu gonirea evreilor din sate pentru că sînt evrei, ci pentru că cred că evreii nu vor să le ăm pămîntul cu 25 lei fairea și că după gonirea evreilor, vor putea avea pămîntul cu acest preț. Cu dezvoltarea Romîniei, cu întinderea relațiunilor comerciale și a mijloacelor de transport, s’a manifestat și la noi acel simptom care merge paralel cu dezvoltarea socială și economică modernă: renta pămîntului a crescut în mod considerabil. Nicăerî această urcare a rentei n’a avut urmări bune pentru popor ; peste tot locul ea a scumpit traiul, chiriile și a folosit numai puținora. La noî și maî ales la sate, urmările au trebuit să fie și maî rele, pentru că cu sporirea rentei pămîntului s’a scumpit și pămîntul ce se arendează țăranilor pentru trebuințele lor. Țăranii însă nu pot nici face o exploatare sistematică, nicî să se folosească de conjuncturile favorabile și de prețurile urcata ce la un moment dat sa înregistrează la burse. Sporirea rentei pămîntului a adus deci pentru dînșii numai scumpirea arendei, nu și sporirea producțiunei, mai ales că n’a mers mînă în mină cu o revoluționare a sistemului de exploatațiune agricola. Și astfel în acest punct s’a adeverit iarăși constatarea acelui mare economist german care spune că în țări ca a noastră, unde păcatele unei societăți medievale , au dispărut VERSURI POLITICE Complectarea guvernului D. senator dr. Istrati a intrat în guvern. [Ziare UI. Ați observat ceva ? Premierul Nu e de loc amorezat De Cameră, ci ’ndrăgostirea-! Se ’ndreapta numai spre Senat. Așa și acum la complectare Un senator a fost numit, Da-acum guvernul e mai tare De cum e piatra de granit!! .... De aceea are atîta vlagă Ast guvern conservator Că șeful lui — ciudate gusturi ! Triage tot a senator!! Maxim Joi ! Martie sunt DIRECTOR POLITIC CONST MILLS catastrofă în Franță încă cu totul, populațiunea muncitoare are de îndurat pe lîngă aceste păcate și de la dezvoltarea modernă numat neajunsurile și poverile capitalismului. Iată adevărul, adevărat: țărănimea noastră nu trage încă din progresele ce am realizat, foloase, ci numai ponoase. Acum se va spune că revendicarea țărănească, „25 lei falcea", e naivă , dar ea e naivă numai în formă. In fond ea este o variantă modernă a acelui „Noi vrem pămînt“ care nu însemnează altceva decit: „noi vrem dreptul la produsul muncei noastre, la viață“. Și așa pusă chestia, noua revendicare a țăranilor nu e atît de absurdă. Statul nu poate sili pe arendași ca să dea cu 25 lei falcea un pămînt pe care’l plătesc ei cu 50; statul nu poate nicî impune proprietarilor să arendeze moșiile lor maieftin decit prețul ce decurge din jocul liber al concurenții. Dar, de mult principiul cras al neintervenționismului nu mai are putere nicî într’o țară civilizată,—și e părerea unanimă a tuturor sociologilor și economiștilor moderni », statul are datoria de a interveni pentru ca să se facă o dreaptă împărțire a produselor muncei naționale, pentru ca să nu aibă anii prea mult, iar alții, — marea majoritate—, să fie lipsiți și de strictul necesar. Nădăjduim că actuala mișcare țărănească nu va avea urmări mai grave. Ea este însă încă un avertisment că trebuie odată să se voteze acele reforme cari să îmbunătățească soarta săteanului nostru. Vedem în La Roumanie că cei de la guvern cred că e pra tîrziu pentru ca actuala seziune parlamentară să se mai ocupe de asemenea reforme. Noi nu credem aceasta, ci credem că dacă sesiuni extraordinare se convoacă pentru rezolvarea unor cestiuni mult mai neînsemnate, —cu atît mai vîrtos s’ar putea prelungi o sesiune pentru o cestiune atît de gravă, despre teama că s’ar putea spune că guvernul a votat reformele sub presiunea mișcărilor țărănești,—e cu totul deplasată. Dacă guvernul n’a ezitat să retragă o reformă pe care și el și Camera o socoteau utilă, sub presiunea profesorilor universitari cari formează o înfimă minoritate a poporului român, n’are de ce ezita să propue sub presiunea imensei majorități a acestui popor, reforme pa cari și el și Camerile, și chiar opoziția, le socot utile și neapărat necesare pentru salvgardarea neamului. Act. Insuirea Petroff și-a petrecut primii ani ai tinerețea.. Umil băiat de băcănie, el nu visa probabil, ca să fie chemat la cea mai înaltă demnitate a Bulgariei, cu atît mai puțin ca să plătească această cinste cu viața sa. Dar origina umilă a fostului prim -ministru bulgar, ne arată puterea vitală a vecinilor noștri”, ne arată ce avantagia mare au asupra noastră, anume acela al lipsei unei caste boerești să care pue pedică ridicărea capacităților ce produce poporul. E. -as-Adevăruri Interpelarea, senator Radu Porumbaru a făcut era, ca opozant, o interpelare guvernului asupra purtărei administrației față de o manifestație a elevilor din Bacău. Interpelarea liberalului opozant s’a terminat insă cu laude pentru polițaiul conservator din Bacău! Eî, știți care e misterul ? D. Porumbare are monopolul pîineî la Bacau și polițaiul ÎI dă grațiosul său concurs. Asta e opoziție cu skepsis ! Concesie Se zice că guvernul pentru a face pa placul d-lor Filipescu, Marghiloman, etc. cari au fost contra dreptului de vot al agregaților ce se înființa și prin proectul d-lui Dissescu, va veni cu o dispoziție prin care se ia dreptul de vot la colegiul universitar și agregaților actuali. Mai concesie pentru opoziție se poate ?! Rigolatto Asasinata din Sofia Știrea că primul ministru al Bulgariei Petroff a căzut victima unui asasinat, a produs cea mai mare emoțiune în Capitală. In primul moment s’a crezut că e la mijloc o crimă politică. Fără voe toți și-au amintit de ziua aceea grozavă în care Stambuloff a căzut victima convingerilor sale antirusești și apropierea aceasta se impunea cu atît mai mult cu cît Petroff a fost un amic al lui Stambuloff și un adept al politicei acestuia. Emoția în Capitală a crescut încă, cînd s’a aflat că prințul Ferdinand nu e la Sofia și că deci lipsește capul statului care în asemenea împrejurări singur ar fi putut lua hotărîri. Știrile venite în urmă au dovedit însă că la mijloc nu e o crimă politică, ci o crimă din răzbunare, deși nu vedem ce ar fi avut de răzbunat funcționarul concediat al unei bănci împotriva primului ministru al țarei. Nici versiunea că ar fi la mijloc o crimă anarhista nu ni se pare plausibilă. Anarhiștii nu prea se dansa prim-miniștrii, ci în nebuneasca consecvență față cu teoriile lor, țintesc mai sus. E deci ceva misterios în atentatul din Sofia, un mister care poate nu se va lumina nici odată. In tot cazul însă, se poate ca crima chiar dacă n’a avut un caracter politic, să'l capete. In Bulgaria pasiunile politice sînt mult mai mari decit chiar la noi și nicî un asemenea fapt trist nu va rămîne probabil, fără ca politicianii să'l exploateze. Victima, era originară din Dobrogea Din Camera franceză — Epilogul grevei electricienilor — Paris, 27 Februarie.— Greva lucrătorilor electriciani a avut loc un epilog interesant în Cameră. S’a iscat o mare discuție între Jaures și Clemenceau. Jaures s’a urcat la tribună și cu vocea emoțională i-a reproșat că a întrebuințat armata împotriva greviștilor, și că a silit pe soldați să lepede uniforma spre a da ajutor, îmbrăcați cu lucrători, tuturor capitaliștilor împotriva muncitorime. Aceasta este după Jaures un ciudat mod al unui fost socialist de a rezolva chestia socială. Clemenceau a răspuns că a lucrat exact cum ar fi lucrat orice ministru, chiar dacă acest ministru ar fi Jaures. Armata a fost întrebuințată numai în scopul de a apăra societatea pe care, zice Clemenceau, eu nu vreau să o distrug ci s’o îmbunătățesc. Clemenceau, care a fost în timpul discursului său foarte aplaudat de Cameră, a reproșat lui Jaures că ațiă dreapta împotriva guvernului tocmai într’o epocă atît de critică. Jaures se urcă din nou la tribuna și reproșează lui Clemenceau că la atacat personal pe cu el, a avut cel puțin atâtntact încît să nu atace personal pe Clemenceau. Primul ministru ar fi putut să se scutească de a face ironii și glume pe socoteala sa. După ce Jaures părăsește tribuna deputatul naționalist Lassies ia cuvîntul litînd apărarea socialiștilor și spunînd : — Mulțumesc lui Jaures că a recunoscut ca dreptul la grevă datează încă de pe vremea celui al doilea imperiu, și că Clemenceau care se intitulează socialist dar care în timpul Comunei a jucat un rol ridicol, este astăzi mai puțin democrat decât Napoleon al III-lea. Lagsier a propus o moțiune prin care a cerut Camerei să recunoască ca guvernul a adus o atingere dreptului la grevă. Moțiunea lui Lassies cît și a lui Jaures au fost respinse de către majoritate. S-a propus o moțiune de încredere de către doi radicali socialiști prin care se spunea că Clemenceau a fost împiedicat prin întreruperi să-și expună vederile lui democratice. O moțiune de încredere acceptată de guvern a fost primită de Cameră cu 386 voturi contra 68. PĂRERI ȘI IMPRESII Un articol al lui Antoine In legătură cu reprezentarea lui „Iuliu Cezar” la Odeon, directorul acestui teatru, d. Antoine, publică în revista :,Je sais tout" un articol care merită atenția tuturor celor ce se ocupă de teatru. In adevăr, francezii rămân foarte lesne în urmă, grație ideei naționale că sunt poporul cel mai civilizat și grație în bună parte scriitorilor lor, cari sunt refractari progreselor de dincolo de frontiera franceză. In teatrul Francisque Sarcey, a stăpânit aproape treizeci de ani ca judecător absolut spiritul scriitorilor, artiștilor, regizorilor și directorilor de teatru. El nu cunoștea aproape nimic din arta și literatura dramatică străină și era convins că ultimul cuvânt e teatrul francez. Antoine, deși artist francez, caută, fără a umili pe compatrioții săi, să le arate că dacă Franța are artiști mari, apoi câți din el ating strălucirea și faima unei Cuse, unul Salvini, Rossi, ce ar zice parizienii dacă ar vedea pe Zacconi și ce impresie le-a făcut Novelli! ? Antoine mai citează pe Feravilla și Emmanuel, pe Kainz, pe frații Rosas din Portugalia, pe artiștii ruși de la teatrul imperial din Moscova, pe olandezul Bowmeister, un Shilok fenomenal și susține tema aceasta că numai când se poate măsura cu „monstrul” Shakespeare, un actor sau un regizor ajunge artist în puterea cuvântului. Ceea ce reese din aceste mărturisiri și păreri este că teatrul francez de azi a început să-și simtă slăbiciunea și aceasta e și tăria lui, speranța unei evoluțiuni care se și manifestă la Antoine, Guitry, Gémier, Huguenet, Suzanne Després și alți artiști francezi. E. D. P. CHESTIA ZILEI Primul-ministru. Răscoala torâmătă , păriîă s cuma și răscoale țărănești. Mă mir $i enem mat -tm putére !! Chestia juraților — D P. Grădișteanu continuă a arăta cauzele pentru caii instituția juraților nu poate fi suprimată — tele d-lui Dissescu ar fi fost scrise zsui om cu mai puțină vază bine miîilată? nu m’ar fi emoționat poate. * Abia terminasem de a redacta notele , pentru ca ea să fie atinsă. Dacă eu vînv cam trebuia să cuprindă a doua parte a micului studiu ce am întreprins a scrie asupra juriului pentru ca opiniunea publică să nu se lase aluneca pe prcporul unei cereri de desființare sau reformă complectă a acestei instituțiuni, și, ca un făcut, găsit în ziarul „Dimineața” alăturată telegramă. Londra. 23 Februarie— Curtea cu juri din statul Virginia, a achitat în ovațiile publicului, după două zile de dezbateri, pe frații James și Filip Strother, cari au împușcat pe milionarul William Bywater pentru că a sedus o soră a lor, nevoind s-o ia apoi în căsătorie. Președintele a spus în rezumatul sau juraților să achite pe frații acuzați, dacă cred că ei au comis fapta dintr’un impuls de apărare a onoarei familiare și, cînd jurații au declarat nevinovați pe acuzați, președintele l-ea adus laude zicînd: Observ cu plăcere că ați pornit luptă pentru apărareanoarei femeilor și că acela care își î-a simprul satisfacție față de un om, care pătrunde pe căi rușinoase în căminul sau, nu se mai poate teme de nimic. Este adevărat ca exemplul ne vine din lumea nouă unde președinții Curților cu jurați au dreptul de a atrage atențiunea juraților că au dreptul de a achita dacă nu se vor convinge de culpabilitatea acuzaților ceea ce constitue oarecum un îndemn indirect al magistratului de carieră spre achitarea, pe cînd la noi cu moravurile învechite, ruginite, din legislațiunea napoleoniană nu se poate concepe, n’ar fi rǎu însă să ne mai americanizăm și noî, în tot cazul să nu cătăm a retrograda. Nu cred să mă înșel afirmînd că, fără să tindem la această, rezultatul ar fi, dupe ancheta „Adevărului” desființarea marei opere a valoroasei generațiuni care ne-a precedat. Să mă ierte să's spun că s’a prea repezit, să dea Dumnezeu să nu regrete, într’o zi teoria ce emite, sămînța ce asvirlă. Dacă am fost, sînt și voi,rămîne liberal, liberal înaintat, aceasta nu mă împiedică d’a avea pentru domnia sa toată stima și considerațiunea ce merită pentru capacitatea și talentul sau., Nu I împărtășesc părerile în privința sistemului de reorganizare al învățămintului, dar nici nu mă asociez cu acel cari îl condamnă—și în ce termenii— pentru că a retras un proiect de lege care cuprindea unele lucruri bune, dar care, după mine, păcătuia de la bază: nu se începe o clădire de la coperiș; nu cred că e bine să ne ocupăm de reforma, de întinderea îmvățămîntului superior cînd de atîta timp, lăsăm aproape în părăsire învățămîntul primar la sate, ne ocupăm așa de puțin aceia ce cu toții numim talpa casei. Dacă, prin legi ordinare, am face, în mod direct sau indirect, ca delictele politice și de presă să fie luate dela jurați și încredințate justiției ordinare, teamă ’mie—și pentru teamă nu e nici leac, nici păcat—că, fiind date moravurile noastre politice, luptele de partid cari ajung la exasperare, după cum s’a declarat, același sistem direct sau indirect, desigur mai perfecționat, va isbuti a face să dispară cînd va fi vorba de politică—și garanțiile de independență ce oferă astăzi magistratura, și atunci... las pe savantul profesor să cugete, cu agerimea spirittului sau, la consecințele teribile ce s’ar produce, miniștrii unui partid ar trebui să se aștepte a fi trimiși la pușcărie de celalt partid a doua zi după venirea lui la putere—dacă nu ar exista garanția constituțională a regelui. Ancheta „Adevărului“ are un cusur, s-a adresat în special magistraților de carieră. Am citit cu luare aminte părerile emise de toți acei domni magistrați pe cari ’i am citat precum și pe ale înalților și distinșilor magistrați, domnii Giuvara și Dobriceanu consilieri la înalta Curte de casațiune, d. Buzdugan consilier la Curtea de apel, d. G. C. Cristescu procuror la tribunalul Ilfov. Să mă erte să le spun tuturora, cu toată stima și tot respectul ce le port, că nu sunt și nu pot fi buni judecători în materie, pentru aceleași cuvinte ce au avut constituanții noștri cînd le au luat din mînă judecarea afacerilor criminale, precum și a delictelor politice și de presă. Sunt fericit că pentru teza ce susțin, gâsec un sprijin în părerea unui tînăr magistrat care promite mult pentru viitorul magistraturei noastre. Sunt mai fericit cînd pot afirma că se află în magistratura noastră, pe lingă bătrînii cari și-afi făcut probele, de asemenea tineri de cari putem fi mîndri. D. Ionescu- Dolj, jude instructor la cabinetul II Ilfov ne spune: „Eu am văzut întotdeauna în crimă un ce complex, un proces psihco-social în legătură cu viața anterioară a infractorului, cu precedentele ereditare și personale, cu condițiunile economice și sociale in cari infractorul a trăit sau după ultima formulă a lui Fermi, infractorul este o personalitate complexă, tot deodată biologică, psihologică și socială Pentru a judeca drept și echitabil asemenea fapte, pentru a cumpăni exact ce a determinat pe infractor a se pure în conflict cu legea, morala,și ordinea socială, și a hotărî răspunderea ce’e incumbă și cită anume față de utilitatea socială, trebue a aduce la judecată a îndelungată cunoștință și experiență da, toate zilele, trebue să cunoști greutățile luptei pentru trai cu mizeriile și patimile omenești—trebue în fine să știi să . Articolul 24 din Constituțiune decide, în aliniatul său , că „Delictele de presă sînt judecate de juriu". Așa de mare a fost preocuparea Constituționalilor noștri ca să garanteze judecarea prin juriu a delictelor de presă cari, prin naturii lor, au un caracter politic, încît în articolul 105, după ce stabilște că „juriul este statornicit în toate materiile criminale“ adaogă: „și pentru delictele politice și de presă“. D. Disescu crede că poate suprima această instituțiune garantatoare atît în materie criminală cît și în materie politică — desigur și în materie de presă ”. judecător de instrucție Lahovari a zis cu oarecare fond de dreptate: „impunitatea de care se bucură azi, atît criminalul, cu mina înarmată, care atentează la viața omului pentru a’i fura punga, cît și acela care, cu condeiul în mină atentează la viața cetățeanului pentru a’i fura cinstea, a devenit un adevărat pericol social“. Se pare, toate acestea pot fi adevărate. Cestiunea este de a știe dacă remediul propus nu ar fi mai rău decât răul semnalat, dacă nu ar otrăvi, fără leac posibil, principiile de viața socială de care ne bucurăm. Sunt, desigur, multe achitări nemeritate; se comit prin presă abuzuri regretabile, atacuri nedemne la onoarea unor cetățeni. Sistemul riguros al disciplinei în partide conduce, din nefericire, la escese de condeii, la calomnii infame spre a zdrobi pe adversari. Dar, dacă, presa ar fi justiciabilă de instanțele ordinare, libertatea eî n’ar deveni cu totul problematică? Cine ar mai cuteza să pună în evidență, să supuie la judecata opiniunei publice, un fapt abuziv, al unui funcționar public, cînd ar ști că a doua zi va putea fi tîrît dinaintea tribunalului corecțional și supus la o pedeapsă de multe ori sigură? Libertatea presei, cu toate excesele sale aduce prea multe foloase societății,