Adevěrul, iunie 1907 (Anul 20, nr. 6383-6411)
1907-06-11 / nr. 6393
Amil a! XíX-loa— No. 6393 fondator Ales. ¥. BeMimacq ^PUBLICITATEA: COSCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER $ Col Bucure?!!, 5tr. Karageorgerichi Telefon 3/4 DIRECTOR POLITIC O OH ST. MILLE ABONAMENT ®* 'v On an ; ; ; $ ; Le! |||| 6 lunii ; ; î . 8.Slunii ; ; ; ; „ 4 o lună ; i i ; i , 1.50 In itri Un State Inealt Provincie și Străinătate No. lS.to Apare a zilnic la ora & seara ea ultimele știri ale silei Barourile ziarului: Str. Sărindar, tt TELSF01 Pestre Capitală No. UjlO Luni 11 Iunie 1907 Prime minn Ilire eiűrele nil și imul Atît la Cameră cît și la Senat s’a dat o luptă intre vechile cadre, generoși și ocultiști Noroc, pentru guvern, ca această seziune extraordinară nu va avea nimic de lucru, căci altfel s’ar încinge repede și dela început o luptă destul de aprigă pe de o parte între vechile cadre și generoșii, iar pe de alta între starziștii și ocultiștii din parlament. O primă ciocnire a avut loc atît la Cameră cît și la Senat. Din această primă ciocnire generoșii au reușit, în parte, la Cameră, iar ocultiștii s’au strecurat la Senat luptînd din resputeri. D. Sturdza nu a avut curajul să ia o pozițiune hotărîtă în aceste două lupte. La Cameră s’a desinteresat complect la alegerea chestorilor și a lăsat pe d-nii A. Iliescu în luptă cu d. Iulian Vrăbiescu, iar la Senat, la alegerea vicepreședinților, șeful liberalilor a capitulat față de ocultiști. Să povestim ce s’a petrecut ora în ambele Corpuri legiuitoare. Pe lîngă cei doi chestori vechi ai Camerei liberale, d-nii Moroianu și Horia Rosetti, generoșii au pus pe d-nii I. Procopiu și Iulian Vrăbiescu. Atunci mai mulți deputați aparținînd vechilor cadre, au încurajat pe d. Al. Iliescu să-și pună candidatura și-l vor susține cu căldură. Intr’adevăr rezultatul scrutinului a fost că s’a declarat balotaj între d-nii Iliescu și Vrăbiescu. E de notat că frații Brătianu au făcut o vie propagandă pentru d. Vrăbiescu, iar d. Stoicescu, cu mai mulți deputați din vechile cadre, au susținut pe d. Iliescu. Eri, înainte de a se proceda la o nouă alegere, d. Ionel Brătianu, împreună cu d. Al. Djuvara, au pus mari inzistențe pe lîngă d. Iliescu ca să cruțe guvernul și majoritatea de un spectacol ca acesta menit a prezenta Camerele divizate, de la început, în două tabere. D. Iliescu a cedat,—spre marea părere de râu a multora, cari voiau să continue lupta. Pentru a pune însă în evidență această cedare a d-lui Iliescu, s’a ridicat dela locul sau d. Stoicescu și adresîndu-se d-lui Vintilă Brătianu, înconjurat în mijlocul incintei de un numeros grup, i-a zis : „ Vede fi, d-le Brătianu, tot din rîndurile vechilor și statornicilor liberali pornesc exmplele de disci CH IhisifX rnd uit c-cojxjprix/L/i/ . Cu alte cuvinte d. Stoicescu a ținut să se știe că dela generoși pornește indisciplina. Incidentul acesta, dela alegerea chestorilor, e considerat în Cameră ca o primă ciocnire între generoși și vechile cadre. La Senat a fost era o manifestație și mai semnificativă. Se hotărîse în ajun, în înțelegere cu d. Sturdza, ca d-nii Costescu-Comăneanu, Nicolaide, Al. Constantinescu și Mateiu Corbescu să fie aleși vicepreședinți ai Senatului. Erî însă s’a schimbat această hotărîre în niște împrejurări cari au pus în evidență că d. Sturdza a fost silit de ocultiști să revină asupra primelor candidaturi. Ocultiștii, prin d-nii Anton Carp, C. Nacu și dr. Rîmniceanu, au prevenit pe d. Sturdza că se va face o vie propagandă în contra candidaturei d-lui Al. Constantinescu și dacă d-sa are să-l susțină și va fi ales, ocultiștii din Senat vor considera aceasta ca un act de ostilitate în contra lor din partea șefului guvernului și deci, în cea dintâia ocazie vor căuta să-l releveze. Oculta a pretins d-lui Sturdza ca să nu împingă prea departe prigonirea d-lui Take Protopopescu și să se mulțumească că fostul director al Creditului rural n’a intrat nici in comisia interimară a Capitalei, că n’a intrat în Cameră unde trebuia să fie ales vicepreședinte, că nu candidează la, vicepreșidenția Senatului, nici d-sa nici d. Nacu. Candidatura d-lui Al. Constantinescu a fost considerată de ocultiști ca o sfidare și de aceea s’au pus erî toți corifeii ocultismului în mișcare, împreună cu d. Anton Carp, ministrul domeniilor, și au combătut, pe față, alegerea senatorului de Bacău, ca vicepreședinte. D. Sturdza vazînd că se poate întîmpla o spărtură mare, a dat aprobarea sa tacită nouei liste, de pe care s’au scos d-nii Constantinescu și Corbescu și s’au înlocuit cu d-nii Foni și Climescu. Schimbarea aceasta s’a operat în ultimul moment și deși d. Al. Constantinescu a fost surprins de propaganda oculistă, totuși nu i-au lipsit decît două voturi pentru a învinge pe d. Climescu. Prin urmare aproape cincizeci senatori s’au pronunțat era contra ocultei,deși d. Sturdza a cedat și a fost silit să recomande lista cea modificată. Natural că cel mai radios a fost d. Take Protopopescu, care a plătit astfel o mică poliță d-lui Al. Constantinescu, pe care-l consideră ca adversar neîmpăcat și ca cel mai devotat sturzist. , Senatorii conservatori văzînd că se încurcă ițele în majoritate, s’au grăbit să voteze pe d. Al. Constantinescu, dar nu erau la ședință decît vreo opt opozant! și astfel Oculta a triumfat! Ciocnirea aceasta dela Senat, ca și acea de la Cameră, a pus însă pe gînduri pe d. Sturdza și povestește că sînt în parlament elemente suficiente pentru a se diviza repede majoritatea în două tabere. R. X. MAZBITII Manifestul in sín Stelian Se știe că amicul nostru de ilustră memorie, celebrul magistrat reformat și stilist de forță, sin Stelian Popescu a candidat la colegiul al treilea de Prahova. Ceea ce nu se știe e că s'a dedat și de astă-dată la stilistică și a făcut manifeste cu poză. „Cine-î Stelian Popescu?“ zice manifestul și tot el răspunde : „Iată-i chipul „așa cum l’a făcut D-zeu“. (ceea ce dovedește că sin Stelian e de origină divină !!) „Tînăr în floarea vîrstei, a învățat carte cu Zaharia Antinescu, de la „Ploești, e feciorul preotului Niculescu „(și zice Popescu!) și nu-i rușine (obrazului!) să umble cu frații și neamurile ,.lui îmbrăcați ca noi.“ In fața acestor titluri, chiar acela de „prens“ rămîne pe jos. Unde mai puneți că în manifest e mereu vorba de „Stelian". Stelian în sus, Stelian în jos — așa că ce mi-e Stelian Popescu ce mi-e Toma Stelian, uite însă că n’a fost luat drept ministrul justiției și n’a fost aleși Ghinion, dom’lel Fac ............. AMNISTIE! D. Iarga a Interpelat pe d. ministru de interne, dacă nu crede că este venit momentul ca să intervină pentru acordarea amnistiei tuturor celor implicați în mișcările de sate. În experiența parlamentară a dlui Borga, l’a făcut să dea interpelare! sale o formă grație căreia, ușor va scăpa guvernul de această întrebare. In adevăr, acordarea amnistiei în materie politică, find un drept exclusiv al regelui — e natural că d. I. Brătianu va răspunde că nu sa poate amesteca în prerogativele Coroanei. Totuși interpelarea dlui Iorga va avea ca efect — acela da a deschide în parlament discuția asupra răscoalelor, și anume asupra cui cade vina și va avea desigur și la palat cuvenitul ecou. Ea este posibil ca suveranul să nu’și dea seamă că în nenorocitele evenimente din primăvara anului acesta, prima vină este a clasai stăpînitoare. Nici măcar instigatori nu s’au găsit, deoarece cine o să fie atît de copil, ca să creadă că o țară întreagă s’a revoltat,— după cum pretinde guvernul, — fiindcă a fost instigată de dnii Kogâlniceanu și Valescu. Ar fi în adevăr trist dacă siguranța particularilor și a statului ar depinde numai de doi oameni . Instigație a fost desigur, dar ea a venit de la clasa celor de sus, care nu a făcut și nu face nimic pentru țărănime, care deci a împins o la acest act de disperare, care se chiamă răzvrătire. Cei ce stau în pușcărie, sunt victetiele noastre ale tuturora și datorește regele, ca după ce oștirea de sub comanda lui a stins atîtea viați romînești să aministieze pe cei rămași încă la viață și pe cari judecătorii îi osindesc la pedepse grele. Amnistia, se impune și ea trebue dată cu un ceas mai înainte și aceasta și în interesul țărei și al tronului chiar. Sfinx. Miss familiei Caion E momentul să examinăm puțintel politica familiei Cantacuzino, — nu a d-lui George Cantacuzino, ci a familiei sale, căci e evident că în timpul din urmă d-sa n’a mai făcut politică, ci au făcut-o fii și nepoții d-sale influenței cărora n’a știut sau n’a vrut, sau n’a putut, aceasta, indiferent, să se sustragă. O să vedem ce rezultat a dat această politică a familiei. Fii d-lui Cantacuzino n'au nici un fel de calitate cari să le asigure un rol preponderent în politică. Intrucît nu sînt cu totul inferiori ca prensul Griguță, nu trec de loc de mediocritate. De vreme ce sînt tineri, nicî trecutul lor politic nu le poate da încă nicî un drept. Cu toată averea de care dispune, s'au arătat hrăpăreți sau îngîmfațî, și n’au știut nicî printr’o filantropie măreață să și cîștige simpatii. Ba prin îndrăzneala cu care’șî permiteau totul, bătînd cu palma ca parveniții pe buzunarul cu bani, — au știut chiar să se facă antipatici. Așa fiind, care era singura calitate de QMW neutru a pretinde la, Attendons qu'ces messieurs et ces damei (sóiéul assis Qu’ils soient Ies bienvenus â, la Boite â (Fursy. Mai e și mica Marie Stelly, care zice delicios cîntecele sale și care se plînge că nu va fi niciodată caricaturizată de Léandre, fiindcă Léandre, e ...pas stellyste!... Tot la Fursy apare Emile Defrace, improvizatorul „electric" al cîntecelor pe rime date din public și care ca și Fursy, m’au rugat să transmit salutări tuturor amicilor lor din București, pe care îl au în vedere pentru un apropiat „turneu“. Defrance a fost la noi cu Eugénie Buffet. ...Și așa se explică existența acestor „petites boîtes“: pe unele le susțin femeile, pe altele hazul și satira cea sănătoasă. Emil D. Fagure ținul nu mt 4# #ff Prima ciocnire Intre cadre e vechi si pe nS locuri de frunte în partidul conservator ? Era calitatea lor de fii ai șefului partidului, de fii ai primului ministru,—aveau cu alte cuvinte calitatea de moștenitori născuți pentru demnități. Se știe că sunt asemenea moștenitori peste tot locul, în toate casele domnitoare de pildă, cari nu au nici o calitate, ba chiar defecte, și ocupă totuși cele mai înalte demnități. Asemenea moștenitori știu însă că interesul lor cel mai mare este ca șeful familiei să rămîe la locul de frunte ce ocupă, fiindcă odată cu căderea lui pierd singura calitate care-î ține în demnitățile ce ocupă. Iată ce n’au știut însă fii d-lui Cantacusino. Ei l’au dat jos pe tatăl lor de la șefia partidului conservator și acum perzînd singura calitate ce aveau, nu mai pot juca decît un rol neînsemnat sau, dacă mai pretind la locurile ce ocupau pe cînd tatăl lor era șef,—un rol ridicol. De aceea e locul ca fii d-lui George Cantacuzino să spue: Pater peccavi, sau mai bine: „Papa peccavi !* Ep. Proces delra ministral După cum s’a anunțat, d. Toma Stelian, ministrul de justiție, a dat în judecata Curței de apel din Galați pe d. Bălășescu președintele tribunalului Tutova. E un caz de cea mai mare gravitate acesta. Nu e lucru de nimic să dai în judecată pe un magistrat inamovibil și trebuie să ai motive extrem de serioase pentru ca să recurgi la o asemenea măsură. Nu te joci în acest caz numai cu cinstea și soarta unui om, ci te joci cu demnitatea întregei magistraturi. Așa fiind, motivele, cel puțin cele cari s’au publicat, ni se par absolut insuficiente pentru a explica și scuza darea în judecată a d-lui Bălășescu. Aceste motive sunt trei și anume : „1) Că n'a asistat la obișnuitul Te- Deum de 10 Mai. „2) Că a făcut un raport contra unui ajutor de grefier numit direct de minister. „3) Că întreține relații intime cu avocații cari fac politică militantă". Să le examinăm pe rînd. N’a participat la obicinuitul Te- Deum de 10 Maî. Motivul acesta e pur și simplu ridicol. Cunoaștem miniștri cari în opoziție fiind n’au asistat la Te-Deumul de 10 Mai și totuși au mai ajuns miniștrii,chiar de justiție. Poate chiar d. Stelian cunoaște vreun asemenea ministru. Apoi nu credem că sentimentele dinastice se manifestă prin participarea la asemenea Te-Daumuri, după cum nu credem că chiar regele ar fi mulțumit ca devotamentul magistraților către dînsul să fie prefăcut în fățărnicie, silindu-i prin dare în judecată ca să participe la părăsile oficiale. A făcut un raport contra tinut ajutcor de grefier numit direct de minister. Dacă cumva acest cap de acuzare nu e redactat greșit,—atunci noi nu’i putem înțelege ? Oare președintele n’are dreptul să facă raport contra unui ajutor de grefier numit direct de minister ? Oare prin faptul ca ajutorul de grefier e numit direct de minister el nu mai e inferiorul președintelui și nu mai e supus autoritatei acestuia ? Dacă acest principiu s’ar admite, disciplina ar dispare și funcționarii inferiori numai dacă ar fi numiți direct de ministru ’și-ar putea face de cap, ar putea să-și rîdă de superiorii lor cari s’ar expune a fi dați judecăței dacă ar îndrăzni să atace funcționarul numit direct. In sfîrșit al treilea punct: că întrețină relații intime cu advocații politiciani din localitate. Acest punct, are nevoie de lămuriri. Cu sistemul nostru politic și electoral, marcă nu e avocat de oarecare valoare care să nu facă politică, ceea ca la noi însemnează să nu fie politician. Orintrucît avocatul este și el un magistrat, un factor al justiției care nu e în antagonism cu magistratul pe care la nevoie îl înlocuește,—nu vedem întrucît reațiunile dintre un magistrat și unul sau mai mulți advocați, fie ele cît de intime, pot deveni motive de dare în judecată. Dar cu ce advocați politicianî a fost în relații intime d. Bălășescu ? Numai cu advocați conservatori ? Nu :vedem, căci dacă așa ar fi, procesul ar căpăta un utît caracter de persecuție politică. Cu advocați liberali ? Iarăși nu credem, fiindcă nu dă un ministru iberal în judecată pe magistrații lari întrețin relații intime cu avocați liberali, căci ar trebui să dea in judecată mulți prieteni. Atunci întreține relații intime și cu advocați liberali și cu conservatori ? Aceasta iarăși nu poate fi un motiv de dare în judecată. Rămîns numai presupunerea că relațiile „nu ” au fost necorecte. Dacă așa este, darea în judecată e întemeiată, dar ministrul trebue să aibă așa dovezi, să fie atît de convins de incorectitudinile magistratului încit să le poată spune pe față, supune și judecăței opiniei publice. Altfel se expune la diferite interpretări nu tocmai agreabile. In tot cazul dacă motivele ce au determinat pe d. Stelian să dea în judecată pe d. Bălășescu ar fi socotite de Curtea de apel ca neîntemeiate,—situația ministrului de justiție ar fi foarte delicată și el nu s’ar putea spăla de imputarea că a procedat, cel puțin, cu ușurință. De aceia ce va decide Curtea de apel din Galați, are mai mult decît o importanță pur juridică. Act. —«« Adeveruri — Vechile cadre Era la Senat vechile cadre și-au arătat colții. Candidatului lor la vicepreșidenție, d. Al. Constantinescu, i-a lipsit doar un vot ca să fie ales! E speranță ca d. Sturdza să aibă cel puțin unul din corpurile legiuitoare cu el! O idee In vedere că nici unul din organele conservatoare nu exprimă părerile șefului partidului, d. Carp are de gînd să instaleze un gramofon pa Calea Victoriei unde să se poată asculta și glasul d-sale! Disciplină Cn toate apelurile lui consttituă ca deputații și senatorii să-și dea părerile asupra chestiei agrare, nici unul n’a răspuns la aceste apeluri. O dovadă de admirabilă disciplină din partid: toți sînt de părere că n’au nici o părere în această chestie!! Rigoletto ► [UNK]»gaar—. —....ZILE DE ODIHNA LES BOÎTES Teatreie rrtâri nu mai sînt suficiente parizienilor și străinilor, deși sînt peste treizeci în capitala Franței. Nu numai însă că nu sînt suficiente, dar lî și plictisesc pe domnii și doamnele din înalta societate și din ,,demi-monde“, care devine tot mai mult de... ambe sexe. Lumea aceasta nu mai poate înghiți, nu mai poate urmări nici chiar farsele în trei sau patru acte, fie ele chiar de lipsa de spirit și abundența de pornografie al unor fabricate ca „Vous navez rient declarer?“ unde duhul și situațiile comice sînt înlocuite prin strașnica invenție că un bărbat nu-și poate face nevasta fericită, obsedat fiind de faptul că in călătoria de nuntă, tocmai la momentul oportun, agentul de la graniță a deschis ușa compartimentului la vagonul cu paturi și l’a întrebat: „aveți ceva de vămuit?“ Lumea blazată se retrage tot mai mult din teatrele mari, din sălile unde se adună. mulțimea, în teatrele mici, în acele „boîtes", unde scumpetea locurilor și numărul lor restrîns îl ferește de a-și da coatele cu „oricine“ și nu-i face să se piardă, cî și eleganța lor, în haosul a o mie sau două de spectatori, așteptîndu-î tot odată cu începerea spectacolului pînă la 9 și jumătate seara. „Cutiile“ acestea, în care intră 80, 100 sau cel mult două sute de persoane au, cu toate acestea artiști de mina întâia. La „Théatre des Capucines“, joacă Margueritte Duval și Palin, fără să mai adaug pe Henri Defreyn, Berthez, Coquet, elemente remarcabile, la „Trétaux royal joacă Charlotte Wifène, Thérèse Cernay, Fernand Frey, la „Comédie royale“—concurentul de peste drum găsiți pe Arlette Dorgère, Alice Bonheur, Suzanne Demay, Léonie Yahne, Valentine Petit—care a fost la noi ca imitatoare a Loel Fuller și care e acum cotată ca una din actrițele care posedă... cele mai frumoase bijuterii!—pe Galpeaux și Tauffenberger, o veche cunoștință de operetă de pe vremea turneului Montbazon-Méaly. Te întrebi cum există aceste teatre cari sînt departe de a fi pline în fiecare seară, chiria find destul de scumpă și primii artiști de asemenea. Misterul îi explică debutantele care protejate de milionari vor să sume frumusele directorilor spre a fi lansate; misterul îi mai explică unii milionari cari vor să-și plătească luxul de a figura ca „autori dramatici“ și cari pentru a se vedea „jucați" înaintează, odată cu piesa, cîteva bilete de o mie direcțiune, oprind tot odată trei sferturi din locuri pentru amicii și amicele lor . In afară de aceste resurse, teatrele aceste fiind locul de întîlnire al obicinuiților de la cercurile de joc, ele sînt și teatrele amantelor măritate sau nemăritate ale domnilor clubmanî și ca atare directorii au în permanență posibilitatea de a găsi resurse, mai mult sau mai puțin amitabile, pentru mersul întreprinderilor lor. Una din aceste cutii, care se bazează mai mult pe talentul artiștilor e „La boite à Fursy“. Cu 7—8 artiști Fursy oferă un program de două ore, care e și azi unul din cele mai gustata. Partea întîia e consacrată genului special al Montmartrului, cîntecului politic și de actualitate. Fursy, Robert Casa, revista aine sînt inepuisabile în astă privință. In Jules Moyan un conferențiar, care sub pretextul de a trata subiecte științifice, e de o vervă satirică și comică de cea mai bună stofă. Partea a doua e o revistă în care apare Arma Thibaud și în care un tînăr artist de la „Vaudeville“ Victor Boucher crea tipuri de un admirabil realism. Despre Fursy se spune că nu numai că face cîntece cu evenimentele, dar reușește să creeze și evenimente cu cîntecele sale. Revista ainé se intitulează „president des Folies—Bourbon“ și fie el, fie Fursy sînt toată seara la ușa de intrare a „Cutiei“ și de clte ori sosesc noul spectatori. Ie întîmpină cu acest refren . " LUK SIMMOS" —Un articol al ziarului „Le Temps“— Am inormat, nu de mult, un articol din „Le Temps“ In care se discută chestiunea zisă a garanțiilor constituționale și faptul ca coaliția, de la venirea ei la putere, n’a făcut nimic folositor și serios. Asupra acestor două puncte, „Le Temps“ revine într’un nou articol, arătînd, în primul rînd, că chestiunea zisă a garanțiilor constituționale n'a fost rezolvată. Suveranul persistă în hotărîrea sa de a nu sancționa textul prezentat de contele Andraasy și cere o altă redactare. Cît privește lucrările coaliției guvernului, „Le Temps“, raspunzînd unei întîmpinări a consilierului ministerial ungar Ábrányi, care susține că afirmarea ziarului „Le Temp“ nu-i conformă cu adevărul, arată că faptele pe cari i le prezintă d. Ábrányi ca constituind lucrări de ale guvernului, nu sînt de vreo importanță deosebită, că ele sînt mai mult măsuri administrative, cari ar fi fost executate de orice minister și nu aduc ministerului Wekerle nici o distincțiune. In adevăr, cari sunt legile de cari s’a ocupat ministerul Wekerle? E legea asupra inspecțiunei școlare, asupra salariilor institutorilor, asupra numărului școalelor, proectele pentru prevenirea grevelor secerătorilor, legea precizînd relațiile dintre muncitori și patroni, legea asupra inspectărei măcelăriilor, premii acordate industriei, credite pentru căile ferate ale statului, etc. „Le Temps” remarcă eufemismul în care Ábrányi îmbracă inerția guvernului cu privire la reforma electorală. „Lucrările preparatoare — întîmpină d. Ábrányi— pentru reforma legei alegerilor n’au putut decît să epuizeze pe rînd toate elementele statistice“. „E imposibil de a recunoaște mai discret că nu s’a făcut nimic“, adaogă cu o politicoasă malițiozitate „Le Temps“. Ziarul francez continuă arătînd că recunoaște calitățile ungurilor, dar că lupta lor contra coroanei e paradoxală, căci în cazul cînd nu vor separația, deci independența absolută, trebue să se mulțumească cu o jumătate de satisfacție. A apărut fascicole No. 4 din romanul : Milioanele Ucigașe sau Amor și Sînge — & bani în toată țara, 5 — PĂRERI ȘI IMPRESII O tragemie Cele ce povestesc aci sînt absolut adevărate. Ele arată că în viață se petrec tragedii mai mari și mai zguduitoare decît le-a imaginat vre-odată vre-un nou autor dramatic. Ele se petrec zilnic, pe dium, alături de mine, de d-ta,—fără ca să le bănuim, fără ca să le dăm atențiune. l-am cunoscut într’o seară, cînd i-am găsit intr’un restaurant în cea mai bună dispoziție posibilă. El era un arhhitect de talent și destul de bine situat; ea era o femee modestă, simpatică,—după toate aparențele o bună soție și mamă, o bună gospodină, care mai găsește și vreme pentru a se cultiva, citind pe marii scriitori ce au fermecat, farmecă și vor fermeca omenirea. Da cîte ori poate soarta unui personagiu creat de fantazia autorului nu i s’a părut prea crudă, prea tragică ? Și nu știa sărmana că această soartă o pîndește și pe dinsa. Intr’o zi auzi că lui, arhitectului i-a slăbit vederea și că a plecat în străinătate pentru a se căuta, dar că o slabă speranță. Omul n’avea avere , era muncitor și mama lui era temelia fericirei și existenței familiei sale, ochii săi temelia acestei munci. Acești ochi refuzau acum serviciul. Lumina lor se stingea cu încetul pînă cînd bietul om nu mai vedea nimic. Nu i-ar mai fi rămas decît să cerșească sau—pentru că, era prea mîndru ca să facă aceasta, să'șî curme viața... Dar soția credincioasă nu’i lasă. Ea adună toată energia de care era capabilă—și de cîtă energie nu-i capabilă o femee —deschise un atelier de croitorie de dame și începu să muncească din zorii zilei pînă după miezul nopței Să nu sufere bărbatul și copil și mai presus de toate—un gînd care poate o susținea în greaua luptă ce pornise—să stringă atîția bani ca să poată cumpăra în străinătate lumina ochilor bărbatului de două ori iubit, acum că era atît de nenorocit. Puterile ei însă nu erau atît de mari cum socotim. Supărarea și munca o doborîră, și după patru luni de suferințe, o boală cere nu iartă puse, capăt pentru totdauna și durerea și suferințelor... Iar bărbatul a perdut pentru a doua oară lumina ochilor săi... B. Br. teasát ■HIN CHESTIA ZILEI Ce trage mai mult — Conu Iorga 'e cu paralela grea cu ideile I (P. P. Carp) ■4 [UNK]1 ’4 Nahabul: Chestia t ce trage mai mult la cîntarul politic II Scrisori din Viena (Dela corespondentul nostru) „ Convorbire cu deputatul român socialist Grigoro Vici Dintre deputații romîni din Austria, acela care atrage mai mult atenția este d. Grigorovici, fie numai pentru politica pe care o urmează. D-sa este socialist și în această calitate n’are nici un tovarăș în celelalte parlamente în cari se găsesc romîni. In Romînia, de la intrarea d-lui Morțun în partidul liberal a mai fost numai d. Miile timp de o legislatură membru al parlamentului. Acum nu e nici un socialist. In Budapesta și în Petersburg se află romînî, dar nu socialiști. Numai In parlamentul austriac se gă+ n 11« nAn.n1i/d «„«C« ___ Ja OCrbO UU OUl/i U/lOO 1 Uli.n.b. LUO UU Cubiol n’a fost ales într’un cerc curat romînesc, ci într'unul amestecat. Era deci natural, că în ancheta ce mi-am propus s’o fac asupra tendințelor ce vor urma ca mandatari ai națiunii deputații romînî austriaci, să încep cu d. Grigorovici. L’am căutat așadar la parlament și am avut cu d-sa o lungă convorbire asupra politicei generale austriace, asupra politicei socialiste și a d-sale personale. — Cum vă explicam succesul d-voastră ? In ziarele burgheze se spunea intotdeauna înainte de alegeri că n’aveți nici o șansă? — Lucrul e foarte simplu, prin agitația pe care am dus-o. Eu am trăit multă vreme în Viena, am luat parte la mai toate campaniile electorale ale partidului socialist din ultimii ani. Am introdus deci acelaș sistem și la Cernăuți și avînd experiența necesară. Tam introdus destul de bine. Mi-am împărțit întreaga circonscripție în nenumărate grupulețe de către 3—5 case și am dat fiecăruia dintre partizanii noștri devotați cîte un asemenea grup. El avea datoria ca zilnic să vie în contact cu oamenii lui și mereu să le vorbească despre importanta alegere, despre enorma deosebire dintre alegerea actuală și cele trecute și despre necesitatea de a avea ca reprezentant un parlament pe un om al poporului. Adversarii noștri au făcut cu totul altfel: la dînșii fiecare agitator a căpătat cîte o mie de coroane cu care a pornit la tîrg, întrunirile lor erau mari, zgomotoase. De fapt venea multă lume la ele, dar mai totdeauna aceiași oameni și anume numai partizanii lor, întrunirile mele, eu le-am ținut la case particulare, cu cîte 15—20 inși adunați, de prin vecini. La ele veneau toți vecinii, fără deosebire de culoare politică și îi puteam convinge foarte ușor, căci nu țineam discursuri ci convorbiri. Unde mai pui că am ținut seamă de limba fiecărui popor și că am ținut întrunirile pentru fiecare în limba lui, și nu ca adversarii cari țineau întrunirile numai în o limbă ? Considerînd toate aceste momente eu nu m’am îndoit de succes. Adversarii mei nu vedeau enorma agitație pe care o fac și spuneau mereu că eu nu mă mișc deloc; afară de asta au și exagerat în ziarele lor, crezînd că anunțînd că n’am șanse de reușită, îmi vor rupe voturi. Eu însă mă așteptam chiar să am mai multe voituri decît am avut. Am fost acuzat de adversarul meu Wender care candida pe baza programului național-clerical evreesc că la balotaj am avut voturile antisemiților ceia ce nu se potrivește pentru un socialist. Dar eu n’am cerut voturile acestora și era natural ca antisemiții, de la sine, să dea voturile unui socialist, care vrea egalitatea tuturor naționalităților și nu unui naționalist evreu, care se înțelege că nu se poate ocupa decît de nația lui. Unde mai pul că Wender însuși a cerut voturile antisemiților, pe motiv că toate partidele „de ordine“ trebue să se unească contra socialiștilor și chiar a căpătat voturile naționalistului român Voitec? * La întrebarea mea, care va fi atitudinea sa în parlament, d. Grigorovici mi-a răspuns "* — Eu sînt membru al clubului social* democrat. După cum se știe clubul nostru va fi condus de un comitet din cari vor face parte reprezentanți al tuturor naționalităților, afară fie romînî. Asta i pentru că eu nu sînt ales intr’un cerc romînesc, ci într’unul amestecat, care e oficial e considerat ca cerc german iast,român socialist nu e. ] In interiorul clubului socialist sînt mai multe cercuri, pe naționalități, cari au cîte un președinte. Toți membrii clubului vor fi solidari în toate actele lor; numai în revendicările pur naționale, cercurile vor avea deplină libertate fie acțiune, trebuind însă totuși să urmeze programul național al partidului. Acest program prevede, ca scop îndepărtat, transformarea Austriei într’o confederație de popoare egal îndreptățite. In privința Ungariei cere separarea complectă. Această ideie care Înainte era predominantă, a început acum să aibă mulți adversari în partid. Cea mai nouă ideie este că Ungaria și Austria trebue să formeze un singur stat, compus din mai multe popoare confederate, în așa fel ca germanii din Austria cu cei din Ungaria, cehii cu slovacii, românii, din ambele țări să formeze cite o unitate aparte, indiferent de teritoriu. După noi, în aceasta constă salvarea Austro-Ungariei. Fiecare din aceste popoare să aibă dreptul să-și decidă singur, după voie chestiile culturale. Astăzi cînd cehii cer o universitate la Brünn, germanii protestează că o parte din dările lor se întrebuințează pentru scopuri culturale cehe. Pe cînd, dacă popoarele ar fi independente, cehii și-ar stringe dări între ei și din aceste dări și-ar forma instituțiile culturale pe cari le-ar crede necesare. Singurul popor care s’ar opune acestei stări de lucruri ar fi ungurii, care ar rămînea astfel numai proprii lor stăpînî, și n’ar mai putea stăpîni pe romíni, sîrbî, slovaci etc. Dar cine-i va întreba pe ei, dacă sînt pentru ori contrar Cînd se va introduce și în Ungaria votul universal, ceia ce va aduce naționalitățile la o adevărată deșteptare, ar fi de ajuns ca naționalitățile din Ungaria și Austria să accepte această radicală transformare pentru ca ungurii să nu poată sufla nici un cuvint și să se supuie. Ideia aceasta este veche. In partidul socialist, cel mai autorizat partizan al ei este deputatul Renner, unul dintre cei mai distinși membrii al clubului nostru, care a scris numeroase opere In cari propagează aceste idei. Eu, personal, sînt de asemenea de mult de această părere. . De aceia am zimbit cînd am văzut că d. Iorga, citind programul meu socialist național, a spus că a copiat din cartea d-lui Aurel Popovici. Cartea d-lui Popovici a apărut atunci ,cînd în partidul socialist exista de mult ideea și după ce d. Renner își scrisese unele din cărțile sale. Prin urmare nu pot fi acuzat de a fi plagiat pe d. Popovici, căruia, de altminteri, nu-i neg meritul de a fi găsit unele puncte de vedere noul și mai ales de a fi știut să desfășure o mare propagandă în acest sens. Acesta este programul nostru, din punct de vedere național, în ce privește viitorul. Pentru moment, cîtă vreme nu putem încă spera în îndeplinirea lui, trebue să ne mulțumim cu mai puțin. Noi cerem acuma respectarea drepturilor tuturor popoarelor, mai ales în ce privește cultura. Orice cetățean să aibă dreptul și putința de a se instrui în limba lui. Pentru aceasta trebue să căutăm ca sume cît mai mari să fie întrebuințate pentru scopuri culturale. In ce privește Bucovina, ea este locuită de mai multe popoare, neegale in cultură. Nu vreau să susțin că poporul german a atins culmea culturel, și el are nevoe să progreseze; dar câtă vreme poporul român este mult, mult inferior celui german șocat că trebue forțate mai