Adevěrul, septembrie 1908 (Anul 21, nr. 6826-6855)
1908-09-19 / nr. 6844
Anul al XX-lea—No. 6844 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA, CONCEDITA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. BUCUREȘTI Str. Harageorgeviei 18— Telefon 314 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Vineri 19 Septembrie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST HINE aroamente: Un an...................... 6 Iuni 3 luni ..... 6 luni............... . . Bot 16 • • « 8 • • a * *».50 telefon» Pentru Direcțiune No. 14/99 » Capitală „ 14/10 « Provincie și Străinătate No. 12/40 Ce a propus consiliul sanitar contra holerei Anarhia dle la Iași — Cum se comentează în cercurile politice transferarea procesului Șumuleanu la Curtea cu jurați din Vasluiu — Avem un... certificat de la înalta Curte de Casație că la Iași domnește anarhia, că însuși ministrul justiției s’a văzut silit să ceară transferarea procesului Șumuleanu, pendinte înaintea Curtei cu jurați din localitate, pe motiv că nu se poate garanta menținerea ordinei publice! Curtea de Casație luînd act de această prețioasă mărturisire oficială a ministrului justiției, n’a avut ce face și pentru a preveni tulburarea ordinei, care nu se mai poate menține la Iași, a transferat procesul Șumuleanu la Vaslui. Intrucit va reuși guvernul să mențină ordinea la Vaslui,— aceasta ramîne cu totul la discreția acelor cari au pus la cale procesul Șumuleanu. Ceva ce însă e într’adevăr extraordinar, e faptul că guvernul a intervenit la Casație să ceară strămutarea unui proces, pe motiv că ordinea publică e amenințată, proces pornit de un funcționar public. Ce este acest proces? Un funcționar al ministerului de interne, d. Șumuleanu, a dat în judecată aproape 150 de negustori din Iași fiindcă aceștia l’ar fi calomniat printr’un memoriu tipărit ca manuscris și adresat ministrului de interne. Pentru a da proporții sgomotoase acestui proces, funcționarul a chemat ca martori oameni politici, pe mai toți funcționarii superiori comunali și administrativi, prefecți, primari, medici, polițai, etc. Și pentru ca procesul să se poată desfășura cu un tambulau cit mai mare, s-a hotărît să se judece la circul Sidoli, nu la palatul justiției. Cu cîteva zile înainte de judecată d-nii Cuza și Iorga, tovarășii de acțiune ai d-lui Șumuleanu, au aruncat o bombă, pentru a crea o atmosferă defavorabilă anchetei orînduită la Iași spre a cerceta învinuirile d-lui Cuza, d. Șumuleanu a cerut Casației strămutarea procesului său sub cuvînt că nici la Iași, nici în Moldova jurații și magistrații nu-i mai prezintă vreo garanție de imparțialitate. Ce s’a urmărit cu această cerere de transferare? S’a urmărit o prealabilă desavoare, din partea Casației, în special a magistraturei de la Iași și în genere a celei din Moldova, — aceasta pentru a se exercita o presiune asupra anchetei. Casația însă a judecat că asemenea motive nu se pot lua în seamă și a menținut procesul la Iași. Ce se întîmplă după hotărîrea aceasta a Casației? Intervine însuși ministrul justiției și cere de la strămutarea procesului pe motive de ordine publică. Iată cum e formulată cererea ministrului justiției: „Dată fiind natura procesului, mulțimea părților și a martorilor din proces, precum și împrejurarea că în Iași se găsește la ordinea zilei și discutată cu pasiune, acțiunea justiției față de diferite elemente ale populației locale, este necesar, în interesul ordinei și al siguranței publice, strămutarea judecărei procesului în chestiune la o altă curte cu jurați, întrucît din cauza aceasta e teamă că o turburare a ordinei publice se poate produce, cu toate măsurile de precauțiune ce s’ar lua 11. Cu alte cuvinte ministrul justiției mărturisește că ordinea publică e amenințată la Iași, cu toate măsurile de precauțiune, și e armeninț tată de un funcționar administrativ. De astădată Casația n’avea ce face și precum am spus a trimes la Vaslui întregul cortegiu de evrei și antisemiți. Nu pricepem care este interesul guvernului ca antisemiții să nu se încadre cu evreii la Iași, pe cînd la Vaslui se pot încăera? Cortegiul acesta de două sute de evrei și poate tot 200 de antisemiți, dacă se va transporta de la Iași înaintea Curtei cu jurați din Vaslui, ordinea publică nu va mai putea fi turburată, va fi absolut garantată? Desigur că dacă evreii sau antisemiții din acest proces sunt porniți ca să turbure ordinea publică, oricât de strașnică ar fi paza, nu s’ar putea evita turburări. Prin urmare e absurdă această măsură de precauțiune din partea guvernului și în loc să potolească pe antisemiți desigur că-i va ațîța la scandal cu ocazia procesului din Vaslui. Din toată această preocupare a guvernului de a lua măsuri excepționale la Iași, din demersul ministrului justiției pe lângă înalta Curte de Casație de a obține strămutarea procesului Șumuleanu de la Iași, ce rezultă? Rezultă că la Iași domnește o stare anarhică, că acolo partidele și guvernele — era guvernul conservator azi guvernul liberal — sunt terorizate de cîțiva agitatori antisemiți și cum se ciocnesc cu ei nu mai pot garanta menținerea ordinei publice. Nu e oare straniu și ridicul în același timp, să vezi pe un ministru al justiției apelînd la o măsură excepțională, la transferarea unui proces pornit de un funcționar pus sub ordinele ministerului de interne, și această transferare s’o clară pe motiv că ordinea publică e amenințată din cauza acestui funcționar? In procesul d-lui Șumuleanu, dacă ar fi justificată intervenția guvernului, dacă într’adevăr ordinea publică e amenințată la Iași, o singură alternativă ar fi fost posibilă din partea guvernului, ori să ia o pozițiune fățișă pentru a sprijini pe funcționarul ministerului de interne care a intentat procesul de calomnie celor 150 de evrei cîrciumari, ori dacă are convingerea că nu a procedat corect acel funcționar, atunci să-l cheme pe el la... ordine, iar nu să plimbe procesul pe la toate Curțile cu jurați doar se va putea satisface dorința d-lor Cuza și Iorga: un mic tărăboi antisemit la Vaslui. n. x. NAZBITII Pielea ursului Se știe că șampionul electoral al carpismului a aruncat un „dhefir teribil și partidului liberal și celui conservator-democrat și generalului Manu și Nababului cu întreg Bizanțul, în ce privește lupta pentru campionatul electoral din Capitală. Deși nu a depus încă premiul la Casa de depuneri și consemnații, eminentul șampion carpist a avertizat încă din Martie trecut că va lua lustrele ,locurile la colegiul II din Capitală. Generalul Manu s’a apucat însă să strice și de astădată socoteala șampionului, declarînd că d-sa nici nu cumpără, nici nu vinde pielea ursului care e încă în pădure, sau cum s’ar zice nu face șampionat pentru niște locuri cari nu sînt încă declarate vacante. Cum s’am zice „chefiul“ șampionului carpist a căzut în baltă! Pif. Am publicat în numărul nostru de Luni o dare de seamă telegrafică a corespondentului nostru din Viena asupra congresului partidului social-democrat austriac în chestia votului universal din Ungaria. Publicăm acuma după notele stenografice discursul ținut de deputatul George Grigorovici în numele socialismului romîn din Bucovina la acel congres: *• „Pentru prima oară am ocazia să vorbesc în numele tovarășilor romîni din Austria și fac aceasta cu atît mai mult, cu cît pe noi romîniî evenimentele din Ungaria ne interesează de aproape. Noi romînii avem trista soartă de a fi sfîșiați în patru părți, sub patru stăpîniri, și îndurăm cu greu această soartă. Dar, oricum, noi ce știa din Austria am dobîndit o parte din drepturi— nu prin propriile noastre forte, ci alipindu-ne de marea mișcare a proletariatului— ceea ce nici o altă parte a romînilor n’a putut dobîndi încă votul universal, egal, direct și secret. „Noi locuim pe laturile Carpaților, dar între noi, gratie statului unguresc pe care nu’l recunoaștem, s’a tras o graniță artificială, care ne tac de cele 3 milioane de romîni din Ungaria, din care cauză noi nu ne putem dezvolta nici din punct de vedere național, nici din cel cultural, nici din cel economic; iar ei sunt apăsați și robiți. „Pentru noi nu există alt mijloc de a ne dezvolta decit alipirea de proletariatul din Austria, căci este o ironie a vorbi de Ungaria liberă ori de Romînia liberă, cînd acolo muncitorimea este apăsată și nedreptățită. In Romînia și în Ungaria domnesc boerii și berțarii aparținind aceluiași gen politic. „Chiar acuma, dacă ați putea citi romînește, ați vedea că presa guvernamentală din Romînia previne pe romînii din Ungaria de a se uni cu socialiștii pentru a obține votul universal, și se întreabă dacă această coaliție va fi folositoare. „Noi înțelegem de ce boerii din Romînia și betiarii din Ungaria sunt una în frica de votul universal, este frica de clasă. In Ungaria nu este numai ura în contra romînismului; este și ura contra proletariatului, contra națiunei românești în imensa ei majoritate proletară. Sunt aceleași împrejurări ca la rutenii din Galiția, o națiune deasemenea proletară și îngenunchiată de două ori. „Dar nici romînii nu vor mai putea aștepta mult pînă o să capete votul universal. Și în Ungaria și în Romînia există o mișcare spre acest scop, iar atunci cînd noi în Austria, cînd la sud Bulgaria are votul universal și cînd chiar în Turcia se introduce constituționalismul, aceste țări nu vor putea rămînea în urmă. „Noi romînii ne bucuram că partidul social-democrat a convocat această conferință, la care iau parte reprezentanții tuturor națiunilor și din Austria și din Ungaria. Prin democratizarea acestor două state, popoarele de aici și de dincolo își vor putea mai ușor da mîinile spre a lucra împreună pe domeniul cultural, economic și național. Această conferință va avea odată un rol mare în istorie; ea va fi fost prima manifestare a Austriei-Marxt (Aplauze prelungite). Pentru edificarea cititorilor asupra ultimei fraze, vom spune că există în Austria o mișcare care tinde să prefacă organizarea monarhiei austro-ungare pe baze naționale. In loc ca monarhia să fie compusă din două state, împărțite în provincii (Austria) și comitate (Ungaria) să fie o singură monarhie împărțită pe naționalități, cari să aibă deplină autonomie în chestii naționale și culturale. Romînii din Bucovina și cei din Ungaria ar forma astfel o unitate, cehii și slovacii de asemenea; germanii din Ungaria împreună cu cei din Austria iar una, și așa mai departe. Această idee are numeroși partizani în toate partidele politice, și în cel reacționar conservator, cum este d. Aurel Popovici, care a scris chiar o carte, propunînd un întreg sistem de organizare a „Austriei Marî“, și în partidul socialist, cum este deputatul Karl Renner, care sub numele de Springer a scris numeroase opere în această chestie. Cum se vede deputatul Grigorovici este și el partizan al acestei idei. -----------—----------- Conferința social - democrată austriacă — Discursul deputatului Grigorovici — s* Adevĕruri » Tur de forță Pe ziua de azi foaia d-lui Filipescu realizează un tur de forță în „campania sa celebră contra prefectului Cocăneanu, își intitulează articolul: „D. Cocăneanu calomnează“! Trebue să recunoașteți că e bine! Divorț „Viitorul“ divorțează de „Epoca“ în chestia moralizării presei. Iată un divorț înainte de cununie! „Mitocanii“ Se anunță că d.Sturdza prepară „democratizarea diplomației“. Ficione! Să invadeze.... „Ies mitocanii în diplomație?! Rigoletto Planai contra holerei Inchipuiți-vă că d. Sturdza ar pleca cîte 6—8 luni pe an în concediu și ar lăsa adinterim.... pe Aurică Blegescu. Lumea ar petrece, desigur, dar cum ar fi apărate interesele țărei, e lesne de înțeles. La pățania asta s'a expus profesorul dr. Cantacuzino, plecînd mereu în concediu și lăsînd în locu-i' pe ticnitul și poștașul dr. Sion. Mu era de-ajuns că acest savant a pornit războiu împotriva Sumei întregi, cu un tact și un ton care reclamă cămașă de forță, acum s’a pus să-l dea gata și pe profesorul Cantacuzino, apărîndu-l în chestia măsurilor contra holerei. Planul, contra holerei l’a făcut Cantacuzino—l’a făcut și a plecat, scrie Sionul în chestie. Anul trecut, adaugă el, planul tot Cantacuzino l’a făcut, l’a făcut... și a plecat!.... Și așa îi tot dă înainte cu „plainul lui Cantacuzino, fiindcă subalternul Sion nu cunoaște un superior în directorul general al serviciului sanitar și în presă vorbește mereu de „planul lui Cantacuzino“, —am spus lui Cantacuzino“, „am pus condiție lui Cantacuzino“ ș. a. m. d. Așadar locțiitorul „lui Cantacuzino“— pardon, al d-lui director general al seriviciului sanitar superior, anunță sumei științifice că profesorul Cantacuzino, chemat să ia măsuri contra holerei, face un plan, îl dă.... domnului Sion (nu, „lui“ Sion!) și pe urmă își face geamantanul și pleacă să asculte tetralogia lui Wagner la Beyreuth? Care va să zică, holera trebue să urmeze planul lăsat de d. dr. Cantacuzino? SA CITIȚI mîine Vineri în „ADEVERUL“:și Magdalena păcătoasa — Spovedeia vinei căzute — Dacă ți-o permite holera să urmeze vreo altă direcție și să apară la noi în vr’un chip oarecare, neprevăzut în planul „lui“ Cantacuzino—atunci o dă în judecată Sion pentru contravenție la planul „lui" Cantacuzino ? Un general însărcinat a da piept cu inamicul, își face un plan, îl lasă, unui căprar din compania afară de rînd—croitor ori cizmar—și pe urmă pleacă să se plimbie, convins că și-a făcut pe deplin datoria?!... Așa înțelege să-l apere Sionul cu chichionul pe directorul general al serviciului sanitar? Dacă-i convine „lui“ Cantacuzino, și-i convine și „d-lui Sion“ ar trebui să ne convie și nouă. Dar vezi că nu convine publicului și țârei să stea cu holera la granițe și cu an Sion în capul serviciului sanitar. P. O. glaua d-lui Popii D. Procopiu, ca delegat al sindicatului presei române, a depus la congresul internațional al presei din Berlin o moțiune prin care atrage atențiunea asupra persecuțiunilor ce le îndură presa naționalităților din Ungaria. Nimic mai natural decât această comunicare, Dar d. Procopiu a aruncat-o în congres și apoi a plecat. Un gazetar maghiar s-a sculat însă și, cu un tupeu de adevărat maghiar - ember, a respins afirmațiunile d-lui Procopiu, numindu-le mincinoase și declarînd că în Ungaria dela 1848 domnește cea mai complectă libertate a presei. Acest aia unguresc, a rămas fără ripostă. — pentru că d. Procopiu plecase. Nu ne îndoim, că cu talentul d-sale oratoric cunoscut, d. Procopiu, dacă nu pleca dela congres, ar fi pus pe ziaristul maghiar la locul lui. In tot cazul dreptatea cauzei ce susținea, precum și simpatiile celor mai mulți ziariști pentru naționalitățile asuprite, îi asigurau un succes Dar, d. Procopiu a crezut că în calitate de delegat al sindicatului presei, nu avea datoria să asiste la toate lucrările acestuia și așa a pierdut ocazia de a-și susține comunicatul și de a i asigura în mod public, aproparea congresului. Cum se vede laudele la adresa dlui Procopiu ar trebui snoborîte cu o notă măcar. Aceste laude i se aduc însă sub pretextul că cel d'întîii la un congres internațional a „îndrăznit“ să ridice chestia presei române din Ungaria Fie ne permis a rectifica această eroare— să zicem istorică— și a arăta în toată modestia, că directorul Adevemin, d. Const. Mille,—fără de stăruințele căruia sindicatul n ar fi făcut parte din Asociația internațională a presei,—a ridicat la congresul internațional din SF de aceeași chestiune. Intr’adevăr fiind la ordinea zilei chestiunea refuzului poștelor în ce privește distribuirea ziarelor în diferite țări, s'a încins o discuție vie la care a luat parte si d. Const. Miile. D-sa a arătat că în Ungaria e mai rău ca în Rusia. In Rusia ziarele pot intra și numai articolele cari nu plac cenzurez sunt înegaie, ca să nu fie vizibile. In Ungaria se interzice vînzarea gazetelor cu toptanul Astfel mai nici un ziar romín din regat nu poate pătrunde în Ungaria. Romînii de dincolo sînt astfel cu totul fără o presă liberă pentru că cea romina indigenă e distrusă prin persecuții, amenzi și închisoare, iar cea din regat nu e lăsată să intre în Ungaria. Toate acestea, mult mai pe larg se-nțelege, .i. Miile le-a spus din om grai. Nici un ziarist ungur n'a răspuns în public. Dar mai mulți ziariști unguri au venit la d. Miile să-l convingă că și ..poetica are drepturile ei“, la care d. Miile răspunzînd că pe acest motiv s’ar putea suprima presa cu totul, a avut un conflict violent cu dînșii, din cauza căruia ungurii au și declarat că dacă se fixează viitorul congres la București nicî unul dintre dînșiî nu va veni. Comitetul Asociației, care primise foarte favorabil invitația la București, a trebuit să renunțe la ideea de a fixa ca congresul să se fie în capitala Romîniei în anul expoziții generale și a hotărît ca el să aibă loc la Bordeaux. Verax CHESTIA ZILEI O soluție Prinți © cest muloâKEaiÎ "Si ® <t vupul de aimacS, esmt și mit mraliji Mîriîviri generoși. . P. Stoicescu (către d. C. F. Robescu): Dacă i-ar mobiliza pe toți tinerii generoși, poate ca ar ajunge să însemneze ceva și cadrrH vechi în partidul liberal , ca arrti întrunirile publice la țară Marea întrunire țărănească din jud. Buzăul Buzau, 15 Septembrie.—In ziua de 14 cor., Duminică, a avut loc în comuna Amaru cătunul Miroși o mare întrunire de alegători ,si erdenda al II-lea, convocata de reprezentantul acestui colegiu, d. dr. Angelescu. întrunirea s’a deschis la orele 2 p. m. în fața unui public de peste 1000 de persoane venite din vreo 16 comune din împrejurimi. Cuvîntarea d-lui dr. Angelescu D. dr. Angelescu cel dinül care ia cuvîntul, spune că este o datorie ce-i impune mandatul său de a veni acum, în urma alcătuirea atîtor legi, și a da seamă de rolul ce a avut în alcătuirea lor. „Și asemenea lucru ar trebui făcut de toți deputații col. III, căci numai astfel ar putea „să dea probe că sunt cu adevărat reprezentanții țărănimei“. Enumărînd în urmă legile alcătuite de guvernoratorul explică scopul fiecăreia din ele. Vorbind de legea învățămîntului, d. dr. Angelescu arată rolul ce l’a avut în ea, avînd onoarea de a fi fost ales ca raportor. Starea învățămîntului la noi este rea comparativ cu a altor țări, și d. dr. Angelescu promite că va stărui în viitor pentru îndreptarea ei, avînd speranță că ceeace nu s’a putut face în acest budget, cu toate stăruințele ce d-sa a făcut, se va face cu certitudine în budgetul viitor. Vorbind de legea circiumelor, oratorul spune că scopul urmărit cu această lege este mare, felul însă cum ea este alcătuită iubind în interesele unora, va face pe d. Costinescu care este una din inteligențele cele mai vii pe cari le are țara, și un mult binevoitor al păturei țărănești, să vină în sesiunea aceasta cu oarecari modificări. Legea judecătoriilor, spune de asemenea d. dr. Angelescu, este iarăși mult în interesul populațiunei țărănești, ea scutind pe țărani să vină zile întregi peste ape și munți pentu a căuta dreptatea. In cele din urmă d. dr. Angeles&i discută legile agrare cari sunt menite să ridice țărănimea din starea în care se găsește, și către ele sunt îndreptate azi privirile tuturor acelor de la țară. Dacă prin legile agricole nu s’a făcut tot ce se aștepta, s’a făcut totuși o parte și ceea ce s’a putut. Recunoaște că legile au lacune în alcătuirea lor, și d. Brătianu care are netăgăduită dragoste pentru țărănime, va veni cu oarecari modificări și complectări. Cu izlazurile,—spune oratorul, — nu sa poate ajunge la nici un sfîrșit cit timpul va fi sancțiunea obligativității, și d. Ionel Brătianu are ferma hotărîre să vină în seziunea viitoare cu această sancțiune. Vorbește apoi de Casa rurală și spune că ea este bine venită pentru că țăranii au nevoe de cumpărare de pămînt și de arendare de moșii. „Pentru aceasta ar trebui ca statul să vie in ajutorul Casei cen „trale a băncilor populare cu cîteva milioane" pentru a se putea lua cu arendă toate moșiile arendate. Numai avînd pămînt, unde să-ș poată face cultură întinsă, țărănimea va eși din starea în care este astăzi. — Ar mai fi multe de făcut, zice d. d-f. Angelescu, se îndoește însă că se va putea face cu actualul sitem electoral, cînd orice deputat este creatura guvernelor. Sfîrșitul cuvîntărei d-lui dr. Angelescua fost însoțit de ovațiuni, și dragostea de care d-sa se bucură în rîndul alegătorilor col. III a fost afirmată și de data aceasta« Alte discursuri D. Borcescu învățător în Miroși vorbește de legea izlazurilor și arată că ea nu vorbește de moșiile unde au fost clîcașî, și-șî dă părerea că ar trebui să se dea izlaz nu numai în marginele cincimei, ci atît cît locuitorii simt nevoe. D. Negulescu învățător în comuna Glodeanu-Sărat face cîteva observațiuni juste asupra legei circiumelor și a judecătoriilor, și declară că este de părere să se deschidă ori cîte cîrciume, însă plătind către stat obligațiunile ce se cer azi. D. Zaharescu învățător în comuna Grodeanu-Siliștea vorbește de taxa timbrelor pe cumpărări de loturi și zice că ea se percepe din nou chiar dacă a doua zi după cumpărare interesul te-ar face să faci schimb cu un altul. Cere ca această taxă să nu mai fie percepută. Oratorul spune apoi ca să se facă intervenții pe lîngă ministerul de domenii să dea gratis sătenilor plantele furagere ce ar trebui cultivate. D. Popescu-Berca student arata cum de cîtva timp a început în țară un curent pentru reforma electorală în sensul introducerea votului universal. SINUCIDEREI Moartea tragică a colonelului Aurel Dumitrescu a fost parcă încoronarea lungului șir de sinucideri cari au emoționat pe locuitorii Capitalei în anul acesta. Și iarăși lumea stă în fața acestui greu problem și se întreabă: de ce? De ce a crezut că trebue să plece înainte de vreme un om de o frumusețe rară bărbătească, un om care în profesiunea sa atinsese un grad destul de înalt și mai avea înaintea sa o splendidă perspectivă? De ce acest om a trebuit să-și scurteze viața? Și iarăși se discută, cu aprindere problema sinucidere!, cum s’a mai discutat cînd cu moartea zguduitoare a doctorului Radovici. Atunci am atins și eu aci această problemă, mai mult din punctul de vedere social,—a zî ca o complectare a celor spuse atunci, vom face cîteva reflexii de ordin mai mult filozofic și moral: * - De ce se sinucide omul? Răspunsul natural și simplu este, fiindcă e sătul de viață. E evident că pentru a putea infringe cel mai puternic instinct—instinctul de viață, trebue ca neplăcerile ce viata le aduce, să fie mai puternice decît dînsul. Viata trebue să i se urască atîta omului, încît neplăcerea de a mai trăi să biruiască acel horror mortii, acea frică de moarte comună tuturor ființelor. Sinuciderea e deci urmarea unui proces al gîndirei și de aceea animalele nu se pot sinucide, nu se sinucid, pentru că ele nu pot judeca întrei neplăcerile vieței și încetarea acestora. Cîte nu trebue să îndure însă un om, pentru ca să-i se urască întru atîta cu viața, încît să nu-i mai pese de moarte? Trebue ca într’adevăr viața să nu mai aibă nici un preț. Nu toți oamenii sînt filozofi. Cei mai mulți nu sînt atinși de boala speculațiunilor intelectuale și atîrnă cu toate fibtrele de această viață, plină de atîtea farmece și plăceri. Cei mai mulți esclamă, într’un sănătos optimism, cu versurile lui Vlăduța, că-î nespui de lesne să-țî zbori un glonte în creer, Dar în natură-i o mișcare și în iarbă crește-un greier... și numai foarte puțini se gîndesc la dialogul din „Republica“ lui Plato: — „Cine are la îndemînă o excelentă putere de gîndire și de pătrundere în fiece timp și fiece ființă, crezi oare, că un asemenea om va socoti viața drept ceva de seamă? — Cu neputință s’o facă. — Deci el nu va privi nici moartea ca ceva grozav. — Sigur că ’nu". Așa că e drept că îndeobște sinuciderea nu se poate produce decît în desperare și că adesea starea mintală a celui ce o comite, nu mai e normală. Dar încă odată, e necontestat că sînt împrejurări în cari un om, avînd deplinătatea facultăților mintale, să gîndească cum că e mai bine să plece din această lume. Ba sînt împrejurări în care, noi nu numai că înțelegem, dar admitem chiar ca un om să-și pue capăt vieții, și anume nu numai cînd sînt în joc așa zise chestiuni de onoare. - vise Cunoscutul filozof german Ludwig Feuerbach are în această privință cîteva admirabile observatiuni. Iată-le în esență, cînd omul spune că viata nu e cel mai scump dintre bunuri, el nu poate să privească viața decît din punctul de vedere al nenorocirei nu din punctul de vedere normal al vietei. In acest caz el dispretuește viata, dar o disprețuește numai pentru că îi lipsesc calități sau bunuri, cari sînt esențiale vietei normale, pentru că ea nu mai e viață. Așa de pildă, dacă un om e lipsit de libertate, dacă e sclavul unei voințe streine, el poate, ba trebue să disprețuiască viața, dar numai pentru că e o viață incomplectă, căreia îi lipsesc condițiunile și calitățile esențiale ale vieței omenești, pentru că-i lipsește libertatea de mișcare și hotărîre după propria sa voință. Pe aceasta se bazează și sinuciderea. Sinucigașul nu pune capăt vieței sale, această viață e isprăvită de mai înainte, de aceea se ucide. El distruge numai o aparență; el aruncă numai o coajă din care de mult, cu sau fără vina lui, s’a scos miezul. Aci se pare că Feuerbach admite sinuciderea în anumite cazuri. Nu este însă așa. A explica un lucru nu e încă a-1 aproba. Dar au existat și există filozofi cari aprobă dea dreptul sinuciderea. In antichitate stoicii de exemplu, credeau că e bine ca omul să părăsească viața cînd nu-î mai place, căci cînd zeii îți dau un semn ca să pleci, e o lașitate nedemnă, ca dintr’un atașament animal de pămînt, să nu dai ascultare acelui semn. împăratul Marc Antoniu, despre care sfîntul Augustin a spus că viața lui, a unui păgîn, merită să servei de pildă creștinilor, împăratul Marc Antonin scrie în Meditațiuniie sale: „Cum ai dori la sfîrșitul vieței tale să fi trăit, așa poți trăi și acum. Dacă însă nu ți se îngădue aceasta, părăsește viața, așa însă ca și cînd nici un rău nu ți s’ar fi întîmplat. Dacă e fum într’un loc, îl părăsesc. De ce ți se pare aceasta atît de greu?...“ In aceleași Meditațiuni, dar în altă parte, Marc Antonin vorbind de bătrînețe, spune că ea te readuce în balul copilăriei, așa că „poți să respiri, să mistui, să ai închipuiri și pasiuni,... dar că piere din noi puterea de a ne servi de noi înșine, de a ne face întotdeauna punctual datoria, de a analiza exact impresiunile, de a cerceta cînd e timpul să plecăm din această lume...“ Și în unele părți convingerea aceasta despre moralitatea și utilitatea sinuciderea era atît de înrădăcinată, încît de exemplu în localitatea Massilia din insula Keos, edilii orașului ofereau în public pocalul cu cucută ,acelora cari puteau invoca motive destul de serioase pentru a îndreptăți plecarea lor din viață. Și atari motive serioase aveau întotdeauna bătrînii.* Nietzsche socotește sinuciderea ca cel mai logic și mai natural mod de a muri. Schopenhauer despre care Nietzsche a spus că e marele sau maestru, s-a ocupat în diferite părți ale scrierilor sale de sinucidere. Era și natural aceasta la apologistul Nirvaneî. A dedicat însă sinuciderea și un capitol special în ale sale „Parerga și Paralipomena“. El se ridică întîiu împotriva bisericilor cari maltratează pe sinucigași și nu le acordă serviciile lor pentru înmormîntare decît după ce î declară nebuni. Nimic nu îndreptățește această procedare pentru că nici in testamentul vechi, nici în cel nou nu există un rînd, care să interzică sinuciderea. De altfel sînt multe motive care pot scuza sinuciderea, nici unul care să îndreptățească disprețul pentru sinucigași, dispreț care are numai o existentă oficială pentru că în sufletul oamenilor nu încape decît milă sau chiar admirațiune pentru dînșii. Căci asupra cărui lucru ar avea omul mai mult drept decît asupra vietei și persoanei sale? Aristotel chiar, care privește omul ca pe un zvon politicon, ca pe o ființă socială, nu condamnă în mod absolut sinuciderea, căci o socotește ca o nedreptate fată cu stat și societate, nu însă ca o nedreptate fată cu sine însuși. La Hinduși sinuciderea face parte dintre practicele religioase. Văduvele se sinucid aruncîndu-se în foc. In teatru care e un fel de oglindă a vietei, apare adesea sinuciderea ca un act moral, nici odată ca o crimă. Palmira în „Mahomet“, Mortimer în „Maria Stuart“ Otello,—se sinucid și actul acesta al lor e înțeles de toată lumea, și nimănui nu-i trece prin gînd să spue că comit o crimă. Hamlet, în renumitul sau monolog: „A fi sau a nu fi“, discută cu sînge rece, cu liniște stoică sinuciderea și nu se decide pentru dînsa numai pentru că „a muri înseamnă a dormi, a dormi însăt poate și a visa“ și—„that is the question“. „Căci ce vise ne-ar fi venind în somn, după ce ne-am lepădat de nevoile vieței pămînteștî? Iată ce ne face să ezităm, și acest argument asigură mizeriei o vîrstă atît de înaintată. Căci cine ar îndura batjocura, biciuirea acestei vremî, • fapta sacrilegă a asupritorului, jignirea celui mîndru, durerea dragostei disprețuite, mersul paralitic al dreptăței, orgoliul, samavolnicia forței, cine ar îndura toate loviturile de picioare pe cari le primește meritul modest de la cei nevrednici—cînd și-ar putea scrie pașaportul cu un simplu stilet? Cine ar îndura aceste sarcini, cine ar ofta și asuda sub greaua povară a vieței, dacă frica de ceva după moarte — această țară necercetată, din care nu s’a întors încă nici un călător—nu ne-ar paraliza voința și nu ne-ar face, ca să suportăm mai bine acele rele, decît să ne refugiăm la ceva necunoscut..“ Cu alte cuvinte, Hamlet nu se sinucide fiindcă în scepticismul sau nu e sigur că sinucigindu-se scapă de viață. Pe alții frica de moarte îi împedică să se sinucidă, pe el frica de viață.... Toate cele de pînă acum fac să înțelegi mai bine sinuciderea, mobilele ei și deci să ierți pe sinucigași; ele dau faptei poate și o aparentă de merit. Dar mai mare e însă numărul filozofilor care combat sinuciderea ca ceva imoral. Dintre filozofii antici Sokrate, care a dat dovadă că nu se teme de moarte, a învățat că D-zeu a pus pe oameni pe pămînt ca pe niște soldați la posturi de onoare și nu e permis omului să părăsească un asemenea post, înainte de a fi rechemat. Creștinismul dacă nu condamnă direct sinuciderea, ridicînd în suprem principiu moral suportarea durerei, învață implicit că sinuciderea însemnează fuga de ceea ce este supremul scop moral: suferința. Schopenhauer nu admite nicîu el sinuciderea, deși o explică, și combate și pe cei care o disprețuesc. El o combate, pentru că sinuciderea împiedică îndeplinirea celui mai înalt scop moral, care, după cum se știe, este pentru dînsul, scăparea de mizeriile acestei vieți prin disprețuirea plăcerilor. Sinuciderea însă supune liberărei reale de aceste mizerii, o liberare aparentă, căci sinuciderea nu e o negațiune a vieței, ci numai o negațiune a condițiunilor rele în care ea se prezintă pentru noi. E evident o deosebire bine caracterizată în punerea problemei care conduce la concluzii deosebite. Dacă socotî omul ca un individ cu dreptul de a asigura înclinărilor sale individuale maximul de dezvoltare posibil, fără a ține seamă de semenii săi, atunci, cum face de exemplu Nietzsche, e numai logic să admitî sinuciderea ca morală. Dacă însă socotî omul ca o ființă socială, care nu are dreptul exclusiv nici chiar asupra persoanei și vieței sale, și care are datorii de îndeplinit față cu societate,—atunci nu poți aproba sinuciderea. Cu alte cuvinte după cum dai preponderență egoismului sau altruismului, sinuciderea e sau nu admisibilă. Toate aceste reflexii privesc se înțelege actele, de sinucidere—destul de rare—presupuse a fi comise după chibzuință. Cele comise fără chibzuință sau pentru motive cari ulterior se dovedesc a fi neîntemeiate sau neînsemnate, țin între acte, văr de domeniul patologiei sau psihiatrieii și a discuta moralitatea sau imoralitatea lor e absurd. In această privință aprecierea bisericilor e justă. B. JBrănișteanu;