Adevěrul, septembrie 1908 (Anul 21, nr. 6826-6855)

1908-09-19 / nr. 6844

Anul al XX-lea—No. 6844 FONDATOR Alex. V. Beld­im­a­nu PUBLICITATEA, CONCEDITA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. BUCUREȘTI Str. Harageorgeviei 18— Telefon 314 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Vineri 19 Septembrie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST­ HIN­E aro­­amente: Un an...................... 6 Iuni 3 luni ..... 6 luni............... . . Bot 16 • • « 8 • • a * *».50 t­elefon» Pentru Direcțiune No. 14/99 » Capitală „ 14/10 « Provincie și Străinătate No. 12/40 Ce a propus consiliul sanitar contra holerei Anarh­ia dle la Iași — Cum se comentează în cercurile politice trans­ferarea procesului Șumuleanu la Curtea cu jurați din Vasluiu — Avem un... certificat de la înalta Curte de Casație că la Iași domnește anarh­ia, că însuși ministrul jus­tiției s’a văzut silit să ceară trans­ferarea procesului Șumuleanu, pendinte înaintea Curtei cu jurați din localitate, pe motiv că nu se poate garanta menținerea ordinei publice! Curtea de Casație luînd act de această prețioasă mărturisire ofi­cială a ministrului justiției, n’a a­­vut ce face și pentru a preveni tul­­burarea ordinei, care nu se mai poate menține la Iași, a transferat procesul Șumuleanu la Vaslui. Intru­cit va reuși guvernul să mențină ordinea la Vaslui,­­— a­­ceasta ramîne cu totul la discreția acelor cari au pus la cale procesul Șumuleanu. Ceva ce însă e într’adevăr extra­ordinar, e faptul că guvernul a in­tervenit la Casație să ceară strămu­tarea unui proces, pe motiv că or­dinea publică e amenințată, proces pornit de un funcționar public. Ce este acest proces? Un funcționar al ministerului de interne, d. Șumuleanu, a dat în judecată aproape 150 de negustori din Iași fiindcă aceștia l’ar fi ca­lomniat printr’un memoriu tipărit ca manuscris și adresat ministrului de interne. Pentru a da proporții sgomotoase acestui proces, funcționarul a che­mat ca martori oameni politici, pe mai toți funcționarii superiori co­munali și administrativi, prefecți, primari, medici, polițai, etc. Și pentru ca procesul să se poată desfășura cu un tambulau cit mai mare, s-a hotărît să se judece la cir­cul Sidoli, nu la palatul justiției. Cu cîteva zile înainte de judecată d-nii Cuza și Iorga, tovarășii de ac­țiune ai d-lui Șumuleanu, au arun­cat o bombă, pentru a crea o atmos­feră defavorabilă anchetei orînduită la Iași spre a cerceta învinuirile d-lui Cuza, d. Șumuleanu a cerut Casației strămutarea procesului său sub cuvînt că nici la Iași, nici în Moldova jurații și magistrații nu-i mai prezintă vreo garanție de imparțialitate. Ce s’a urmărit cu această cerere de transferare? S’a urmărit o prealabilă desavoa­­re, din partea Casației, în special a magistraturei de la Iași și în ge­nere a celei din Moldova, — aceas­ta pentru a se exercita o presiune asupra anchetei. Casația însă a judecat că aseme­nea motive nu se pot lua în seamă și a menținut procesul la Iași. Ce se întîmplă după hotărîrea a­­ceasta a Casației? Intervine însuși ministrul justi­ției și cere de la strămutarea proce­sului pe motive de ordine publică. Iată­ cum e formulată cererea mi­nistrului justiției: „Dată fiind natura procesului, mulțimea părților și a martorilor din proces, precum și împrejurarea că în Iași se găsește la ordinea zilei și discutată cu­ pasiune, acțiunea justiției față de diferite elemente ale populației locale, este necesar, în interesul ordinei și al siguranței publice, strămutarea judecărei pro­cesului în chestiune la o altă curte cu jurați, întru­cît din cauza aceasta e teamă că o turburare a ordinei pu­blice se poate produce, cu toate mă­surile de precauțiune ce s’ar lua 11. Cu alte cuvinte ministrul justi­ției mărturisește că ordinea publică e amenințată la Iași, cu toate mă­­­surile de precauțiune, și e armenin­ț tată de un funcționar administra­tiv. De astădată Casația n’avea ce face și precum am spus a trimes la Vas­lui întregul cortegiu de evrei și an­tisemiți. Nu pricepem care este interesul guvernului ca antisemiții să nu se încadre cu evreii la Iași, pe cînd la Vaslui se pot încăera? Cortegiul acesta de două sute de evrei și poate tot 200 de antisemiți, dacă se va transporta de la Iași îna­intea Curtei cu jurați din Vaslui, ordinea publică nu va mai putea fi turburată, va fi absolut garantată? Desigur că dacă evreii sau antise­miții din acest proces sunt porniți ca să turbure ordinea publică, ori­cât de strașnică ar fi paza, nu s’ar putea evita turburări. Prin urmare e absurdă această măsură de precauțiune din partea guvernului și în loc să potolească pe antisemiți desigur că-i va ațîța la scandal cu ocazia procesului din Vaslui. Din toată această preocupare a guvernului de a lua măsuri excep­ționale la Iași, din demersul mi­nistrului justiției pe lângă înalta Curte de Casație de a obține stră­mutarea procesului Șumuleanu de la Iași, ce rezultă? Rezultă că la Iași domnește o stare anarh­ică, că acolo partidele și guvernele — era guvernul con­servator azi guvernul liberal — sunt terorizate de cîțiva agitatori an­tisemiți și cum se ciocnesc cu ei nu mai pot garanta menținerea or­­dinei publice. Nu e oare straniu­ și ridicul în a­­celași timp, să vezi pe un ministru al justiției apelînd la o măsură ex­cepțională, la transferarea unui pro­ces pornit de un funcționar pus sub ordinele ministerului de inter­ne, și această transferare s’o clară pe motiv că ordinea publică e ame­nințată din cauza acestui funcțio­nar? In procesul d-lui Șumuleanu, dacă ar fi justificată intervenția guvernului, dacă într’adevăr ordi­nea publică e amenințată la Iași, o singură alternativă ar fi fost po­sibilă din partea guvernului, ori să ia o pozițiune fățișă pentru a sprijini pe funcționarul ministe­rului de interne care a intentat procesul de calomnie celor 150 de evrei cîrciumari, ori dacă are con­vingerea că nu a procedat corect a­­cel funcționar, atunci să-l cheme pe el la... ordine, iar nu să plimbe procesul pe la toate Curțile cu ju­rați doar se va putea satis­face dorința d-lor Cuza și Iorga: un mic tărăboi antisemit la Vaslui. n. x. NAZBITII Pielea ursului Se știe că șampionul electoral al car­­pismului a aruncat un „dhefir teribil și partidului liberal și celui conservator-de­mocrat și generalului Manu și Nababului cu întreg Bizanțul, în ce privește lupta pentru campionatul electoral din Capitală. Deși nu a depus încă premiul la Casa de depuneri și consemnații, eminentul șam­­pion carpist a avertizat încă din Martie trecut că va lua lustrele ,locurile la cole­giul II din Capitală. Generalul Manu s’a apucat însă să stri­ce și de astădată socoteala șampionului, declarînd că d-sa nici nu cumpără, nici nu vinde pielea ursului care e încă în pădure, sau cum s’ar zice nu face șam­­pionat pentru niște locuri cari nu sînt încă declarate vacante. Cum s’am zice „chefiul“ șampionului car­pist a căzut în baltă! Pif. Am publicat în numărul nostru de Luni o dare de seamă telegrafică a corespondentului nostru din Vie­­na asupra congresului partidului social-democrat austriac în chestia votului universal din Ungaria. Publicăm acuma după notele ste­­nografice discursul ținut de deputa­tul George Grigorovici în numele socialismului romîn din Bucovina la acel congres: *• „Pentru prima oară am ocazia să vorbesc în numele tovarășilor ro­­mîni din Austria și fac aceasta cu atît mai mult, cu cît pe noi romî­­niî evenimentele din Ungaria ne in­teresează de aproape. Noi romînii avem trista soartă de a fi sfîșiați în patru părți, sub patru stăpîniri, și îndurăm cu greu această soartă. Dar, oricum, noi ce știa din Austria am dobîndit o parte din drepturi— nu prin propriile noastre forte, ci alipindu-ne de marea mișcare a pro­letariatului­­— ceea ce nici o altă parte a romînilor n’a putut dobîndi încă­ votul universal, egal, direct și secret. „Noi locuim pe laturile Carpaților, dar între noi, gratie statului un­guresc pe care nu’l recunoaștem, s’a tras o graniță artificială, care ne tac de cele 3 milioane de romîni din Ungaria, din care cauză noi nu ne putem dezvolta nici din punct de vedere național, nici din cel cul­tural, nici din cel economic; iar ei sunt apăsați și robiți. „Pentru noi nu există alt mijloc de a ne dezvolta decit alipirea de proletariatul din Austria, căci este o ironie a vorbi de Ungaria liberă ori de Romînia liberă, cînd acolo muncitorimea este apăsată și ne­dreptățită. In Romînia și în Unga­ria domnesc boerii și berțarii a­­parținind aceluiași gen politic. „Chiar acuma, dacă ați putea citi romînește, ați vedea că presa gu­vernamentală din Romînia previne pe romînii din Ungaria de a se uni cu socialiștii pentru a obține votul universal, și se întreabă dacă a­­ceastă coaliție va fi folositoare. „Noi înțelegem de ce boerii din Romînia și betiarii din Ungaria sunt una în frica de votul universal, este frica de clasă. In Ungaria nu este numai ura în contra romî­­nismului; este și ura contra prole­tariatului, contra națiunei româ­nești în imensa ei majoritate prole­tară. Sunt aceleași împrejurări ca la rutenii din Galiția, o națiune de­­asemenea proletară și îngenunchia­­tă de două ori. „Dar nici romînii nu vor mai pu­tea aștepta mult pînă o să capete votul universal. Și în Ungaria și în Romînia există o mișcare spre acest scop, iar atunci cînd noi în Austria, cînd la sud Bulgaria are votul universal și cînd chiar în Turcia se introduce constituționa­lismul, aceste țări nu vor putea ră­­mînea în urmă. „Noi romînii ne bucuram că par­tidul social-democrat a convocat a­­ceastă conferință, la care iau parte reprezentanții tuturor națiunilor și din Austria și din Ungaria. Prin democratizarea acestor două state, popoarele de aici și de dincolo își vor putea mai ușor da mîinile spre a lucra împreună pe domeniul cul­tural, economic și național. Acea­stă conferință va avea odată un rol mare în istorie; ea va fi fost prima manifestare a Austriei-Marxt (A­­plauze prelungite). Pentru edificarea cititorilor asu­pra ultimei fraze, vom spune că e­­xistă în Austria o mișcare care tin­de să prefacă organizarea monar­hiei austro-ungare pe baze națio­nale. In loc ca monarhia să fie compusă din două state, împărțite în provincii (Austria) și comitate (Ungaria) să fie o singură monar­hie împărțită pe naționalități, cari să­­ aibă deplină autonomie în ches­tii naționale și culturale. Romînii din Bucovina și cei din Ungaria ar forma astfel o unitate, ceh­ii și slovacii de asemenea; germanii din Ungaria împreună cu cei din Au­stria iar una, și așa mai departe. Această idee are numeroși par­tizani în toate partidele politice, și în cel reacționar conservator, cum este d. Aurel Popovici, care a scris chiar o carte, propunînd un întreg sistem de organizare a „Austriei­ Marî“, și în partidul socialist, cum este deputatul Karl Renner, care sub numele de Springer a scris nu­meroase opere în această chestie. Cum se vede deputatul Grigorovici este și el partizan al acestei idei. -----------—-----------­ Conferința social - democrată austriacă — Discursul deputatului Grigorovici —­ ­s* Adevĕruri » Tur de forță Pe ziua de azi foaia d-lui Filipescu realizează un tur de forță în „campania­ sa celebră contra prefectului Cocăneanu, își intitulează articolul: „D. Cocănea­nu calomnează“! Trebue să recunoașteți că e bine! Divorț „Viitorul“ divorțează de „Epoca“ în chestia moralizării presei. Iată un divorț înainte de cununie! „Mitocanii“ Se anunță că­­ d.­­Sturdza prepară „de­mocratizarea diplomației“. Fi­cione! Să invadeze.... „Ies mitocanii în diplomație?! Rigoletto Planai contra holerei Inchipuiți-vă că d. Sturdza ar pleca cîte 6—8 luni pe an în concediu și ar lăsa ad­­interim.... pe Aurică Blegescu. Lumea ar petrece, de­sigur, dar cum ar fi apărate in­teresele țărei, e lesne de înțeles. La pățania asta s'a expus profesorul dr. Cantacuzino, plecînd mereu în concediu și lăsînd în locu-i' pe ticnitul și poștașul dr. Sion. Mu era de-ajuns că acest savant a por­nit răzb­oiu împotriva Sumei întregi, cu un tact și un ton care reclamă cămașă de for­ță, acum s’a pus să-l dea gata și pe profe­sorul Cantacuzino, apărîndu-l în chestia măsurilor contra holerei. Planul, contra holerei l’a făcut Canta­cuzino—l’a făcut și a plecat, scrie Sionul în chestie. Anul trecut­, adaugă el, planul tot Cantacuzino l’a făcut, l’a făcut... și a plecat!.... Și așa îi tot dă înainte cu „plai­nul lui Cantacuzino, fiindcă sub­alternul Sion nu cunoaște un superior în directorul general al serviciului sanitar și în presă vorbește mereu de „planul lui Cantacuzi­­no“, —am spus lui Cantacuzino“, „am pus condiție lui Cantacuzino“ ș. a. m. d. Așa­dar locțiitorul „lui Cantacuzino“— pardon, al d-lui director general al seri­viciului sanitar superior, anunță sumei științifice că profesorul Cantacuzino, che­mat să ia măsuri contra holerei, face un plan, îl dă.... domnului Sion (nu, „lui“ Sion!) și pe urmă își face geamantanul și pleacă să asculte tetralogia lui Wagner la Beyreuth? Care va să zică, holera trebue să ur­meze planul lăsat de d. dr. Cantacuzino? SA CITIȚI mîine Vineri în „ADEVERUL“:­­și Magdalena păcătoasa — Spo­ved­eia vinei căzute — Dacă ți-o permite holera să urmeze vreo altă direcție și să apară la noi în vr’un chip oarecare, neprevăzut în planul „lui“ Cantacuzino—atunci o dă în judecată Sion pentru contravenție la planul „lui" Canta­­cuzino ? Un general însărcinat a da piept cu i­­namicul, își face un plan, îl lasă, unui căprar din compania afară de rînd—croitor ori cizmar—și pe urmă pleacă să se plim­­bie, convins că și-a făcut pe deplin dato­ria?!... Așa înțelege să-l apere Sionul cu chi­chionul pe directorul general al serviciu­lui sanitar? Dacă-i convine „lui“ Canta­­cuzino, și-i convine și „d-lui Sion“ ar trebui să ne convie și nouă. Dar vezi că nu convine publicului și țârei să stea cu holera la granițe și cu an Sion în capul serviciului sanitar. P. O. glaua d-lui Popii D. Procopiu, ca delegat al sindicatu­lui presei române, a depus la congresul internațional al presei din Berlin o mo­țiune prin care atrage atențiunea asupra persecuțiunilor ce le îndură presa națio­nalităților din Ungaria. Nimic mai na­tural decât această comunicare, Dar d. Procopiu a aruncat-o în con­gres și apoi a plecat. Un gazetar ma­ghiar s-a sculat însă și, cu un tupeu de adevărat maghiar - ember, a res­pins afirmațiunile d-lui Procopiu, numindu-le mincinoase și declarînd că în Ungaria dela 1848 domnește cea mai complectă libertate a presei. Acest aia unguresc, a rămas fără ripostă. — pen­tru că d. Procopiu plecase. Nu ne în­doim, că cu talentul d-sale oratoric cu­noscut, d. Procopiu, dacă nu pleca dela congres, ar fi pus pe ziaristul maghiar la locul lui. In tot cazul dreptatea cau­zei ce susținea, precum și simpatiile ce­lor mai mulți ziariști pentru naționali­tățile asuprite, îi asigurau un succes Dar, d. Procopiu a crezut că în cali­tate de delegat al sindicatului presei, nu avea datoria să asiste la toate lucrările acestuia și așa a pierdut ocazia de a-și susține comunicatul și de a i asigura în mod public, aproparea congresului. Cum se vede laudele la adresa d­lui Procopiu ar trebui snoborîte cu o notă măcar. Aceste laude i se aduc însă­­ sub pretextul că cel d'întîii­ la un con­gres internațional a „îndrăznit“ să ri­dice chestia presei române din Ungaria Fie ne permis a rectifica această eroare— să zicem istorică— și a arăta în toată modestia, că directorul Adevemin­, d. Const. Mille,—fără de stăruințele că­ruia sindicatul n ar fi făcut parte din Asociația internațională a presei,—a ri­dicat la congresul internațional din SF de aceeași chestiune. Intr’adevăr fiind la ordinea zilei ches­tiunea refuzului poștelor în ce privește distribuirea ziarelor în diferite țări, s'a încins o discuție vie la care a luat parte si d. Const. Miile. D-sa a arătat că în Ungaria e mai rău­ ca în Rusia. In Rusia ziarele pot intra și numai articolele cari nu plac cenzurez sunt înegaie, ca să nu fie vizibile. In Ungaria se interzice vîn­­zarea gazetelor cu toptanul Astfel mai nici un ziar romín din regat nu poate­­ pătrunde în Ungaria. Romînii de din­colo sînt astfel cu totul fără o presă liberă pentru că cea romina indigenă e distrusă prin persecuții, amenzi și închi­soare, iar cea din regat nu e lăsată să intre în Ungaria. Toate acestea, mult mai pe larg se-n­­țelege, .i. Miile le-a spus din om grai. Nici un ziarist ungur n'a răspuns în pu­blic. Dar mai mulți ziariști unguri au­ venit la d. Miile să-l convingă că și ..po­etica are drepturile ei“, la care d. Miile răspunzînd că pe acest motiv s’ar putea suprima presa cu totul, a avut un conflict violent cu dînșii, din cauza căruia ungurii au și declarat că dacă se fixează viitorul congres la București nicî unul dintre dînșiî nu va veni. Comitetul Asociației, care primise foarte favorabil invitația la București, a tre­buit să renunțe la ideea de a fixa ca congresul să se fie în capitala Romîniei în anul expoziți­i generale și a hotărît ca el să aibă loc la Bordeaux. Verax CHESTIA ZILEI O s­­oluție Prinți © cest muloâKEai­Î "Si ® <t vupul de aimacS, esmt și mit mraliji Mîriî­viri generoși. . P. Stoicescu (către d. C. F. Robescu): Dacă i-ar mobiliza pe toți tinerii generoși, poate ca ar ajunge să însemneze ceva și cadr­rH vechi în partidul liberal­­ , ca arrti întrunirile publice la țară Marea întrunire țărănească din jud. Buzău­l Buzau, 15 Septembrie.—In ziua de 14 cor., Duminică, a avut loc în comuna A­­maru cătunul Miroși o mare întrunire de alegători ,si erdenda­ al II-lea, convocata de reprezentantul acestui colegiu, d. dr. Angelescu. întrunirea s’a deschis la orele 2 p. m. în fața unui public de peste 1000 de per­soane venite din vreo 16 comune din îm­prejurimi. Cuvîntarea d-lui dr. Angelescu D. dr. Angelescu cel dinül care ia cu­­vîntul, spune că este o datorie ce-i impune mandatul său de a veni acum, în urma alcătuirea atîtor legi, și a da seamă de rolul ce a avut în alcătuirea lor. „Și ase­­­menea lucru ar trebui făcut de toți de­putații col. III, căci numai astfel ar putea „să dea probe că sunt cu adevărat repre­zentanții țărănimei“. Enumărînd în urmă legile alcătuite de guvern­oratorul explică scopul fiecăreia din ele. Vorbind de legea învățămîntului, d. dr. Angelescu arată rolul ce l’a avut în ea, avînd onoarea de a fi fost ales ca rapor­tor. Starea învățămîntului la noi este rea comparativ cu a altor țări, și d. dr. An­gelescu promite că va stărui în viitor pen­tru îndreptarea ei, avînd speranță că ceea­­ce nu s’a putut face în acest budget, cu toate stăruințele ce d-sa a făcut, se va face cu certitudine în budgetul viitor. Vorbind de legea circiumelor, oratorul spune că scopul urmărit cu această lege este mare, felul însă cum ea este alcătuită iubind în interesele unora, va face pe d. Costinescu care este una din inteligențele cele mai vii pe cari le are țara, și un mult binevoitor al păturei țărănești, să vină în sesiunea aceasta cu oarecari mo­dificări. Legea judecătoriilor, spune de asemenea d. dr. Angelescu, este iarăși mult în in­teresul populațiunei țărănești, ea scutind pe țărani să vină zile întregi peste ape și munți pentu a căuta dreptatea. In cele din urmă d. dr. Angeles&i dis­cută legile agrare cari sunt menite să ri­dice țărănimea din starea în care se gă­sește, și către ele sunt îndreptate azi pri­virile tuturor acelor de la țară. Dacă prin legile agricole nu s’a făcut tot ce se aștepta, s’a făcut totuși o parte și ceea ce s’a putut. Recunoaște că legile au lacune în alcă­tuirea lor, și d. Brătianu care are netă­găduită dragoste pentru țărănime, va veni cu oarecari modificări și complectări. Cu izlazurile,—spune oratorul, — nu sa poate ajunge la nici un sfîrșit cit timp­ul va fi sancțiunea obligativității, și d. Io­­nel Brătianu are ferma hotărîre să vină­ în seziunea viitoare cu această sancțiune. Vorbește apoi de Casa rurală și spune că ea este bine venită pentru că țărani­i au nevoe de cumpărare de pămînt și de arendare de moșii. „Pentru aceasta ar tre­­­bui ca statul să vie in ajutorul Casei cen­ „trale a băncilor populare cu cîteva mili­­­oane" pentru a se putea lua cu arendă­ toate moșiile arendate. Numai avînd pă­mînt, unde să-ș poată face cultură în­tinsă, țărănimea va eși din starea în care­ este astăzi. — Ar mai fi multe de făcut, zice d. d-f. Angelescu, se îndoește însă că se va putea face cu actualul sitem electoral, cînd orice deputat este creatura guvernelor. Sfîrșitul cuvîntărei d-lui dr. Angelescu­­a fost însoțit de ovațiuni, și dragostea de care d-sa se bucură în rîndul alegătorilor col. III a fost afirmată și de data aceasta« Alte discursuri D. Borcescu învățător în Miroși vorbește de legea izlazurilor și arată că ea nu vor­bește de moșiile unde au fost clîcașî, și-șî dă părerea că ar trebui să se dea izlaz nu numai în marginele cincimei, ci atît cît locuitorii simt nevoe. D. Negulescu învățător în comuna Glo­­deanu-Sărat face cîteva observațiuni jus­te asupra legei circiumelor și a judecăto­riilor, și declară că este de părere să se deschidă ori cîte cîrciume, însă plătind că­tre stat obligațiunile ce se cer azi. D. Zaharescu învățător în comuna Gro­­deanu-Siliștea vorbește de taxa timbrelor pe cumpărări de loturi și zice că ea se per­cepe din nou chiar dacă a doua zi după­ cumpărare interesul te-ar face să faci schimb cu un altul. Cere ca această taxă să nu mai fie per­cepută. Oratorul spune apoi ca să se facă in­tervenții pe lîngă ministerul de domenii să dea gratis sătenilor plantele furagere ce ar trebui cultivate. D. Popescu-Berca student arata cum de cîtva timp a început în țară un curent pentru reforma electorală în sensul intro­ducerea votului universal. SINUCIDEREI Moartea tragică a colonelului Aurel Du­­mitrescu a fost par­că încoronarea lungu­lui șir de sinucideri cari au emoționat pe locuitorii Capitalei în anul acesta. Și iarăși lumea stă în fața acestui greu problem și se întreabă: de ce? De ce a crezut că trebue să plece înainte de vreme un om de o frumusețe rară bărbătească, un om care în profesiunea sa atinsese un grad destul de înalt și mai avea înaintea sa o splendi­dă perspectivă? De ce acest om a trebuit să-și scurteze viața? Și iarăși se discută, cu aprindere proble­ma sinucidere!, cum s’a mai discutat cînd cu moartea zguduitoare a doctorului Rado­­vici. Atunci am atins și eu aci această problemă, mai mult din punctul de vedere social,—a­ zî ca o complectare a celor spuse atunci, vom­ face cîteva reflexii de ordin mai mult filozofic și moral: * - De­ ce se sinucide omul? Răspunsul na­tural și­ simplu este, fiindcă e sătul de viață. E evident că pentru a putea infrin­ge cel mai puternic instinct—instinctul de viață, trebue ca neplăcerile ce viata le a­­duce, să fie mai puternice decît dînsul. Viata trebue să­ i se urască atîta omului, în­cît neplăcerea de a mai trăi să biruia­scă acel horror mortii, acea frică de moar­te comună tuturor ființelor. Sinuciderea e deci urmarea unui proces al gîndirei și de aceea animalele nu se pot sinucide, nu se sinucid, pentru că ele nu pot judeca între­i­ neplăcerile vieței și încetarea acestora. Cîte nu trebue să îndure însă un om, pentru ca să-i se urască întru atîta cu via­ța, în­cît să nu-i mai pese de moarte? Tre­bue­ ca într’adevăr viața să nu mai aibă nici un preț. Nu toți oamenii sînt filozofi. Cei mai mulți nu sînt atinși­­ de boala spe­culațiunilor intelectuale și atîrnă cu toate fibtrele de această viață, plină de atîtea far­mece și plăceri. Cei mai mulți esclamă, în­­tr’un sănătos optimism, cu versurile lui Vlă­duța, că-î nespui de lesne să-țî zbori un glonte în creer, Dar în natură-i o mișcare și în iarbă crește-un greier... și numai foarte puțini se gîndesc la dialo­gul din „Republica“ lui Plato: — „Cine are la îndemînă o excelentă pu­tere­­ de gîndire și de pătrundere în fiece timp și fiece ființă, crezi oare, că un ase­menea om va socoti viața drept ceva de seamă? — Cu neputință s’o facă. — Deci el nu va privi nici moartea ca ceva grozav. — Sigur că ’nu". Așa că e drept că în­deobște sinuciderea nu se poate produce decît în desperare și că adesea starea mintală a celui ce o co­mite, nu mai e normală. Dar încă odată, e necontestat că sînt împrejurări în cari un om, avînd deplinătatea facultăților minta­le, să gîndească cum că e mai bine să plece din această lume. Ba sînt împrejurări în care, noi nu numai că înțelegem, dar ad­mitem chiar ca un om să-și pue capăt vie­ții, și anume nu numai cînd sînt în joc așa zise chestiuni de onoare. - vise Cunoscutul filozof german­­ Ludwig Feu­erbach are în această privință cîteva ad­mirabile observatiuni. Iată-le în esență, cînd omul spune că viata nu e cel mai scump dintre bunuri, el nu poate să pri­vească viața decît din punctul de vedere al nenorocirei nu din punctul de vedere normal al vietei. In acest­­ caz el dispretu­­ește viata, dar o disprețuește numai pentru că îi lipsesc calități sau bunuri, cari sînt esențiale vietei normale, pentru că ea nu mai e viață. Așa de pildă, dacă un om e lipsit de libertate, dacă e sclavul unei vo­ințe streine, el poate, ba trebue să dispre­țuiască viața, dar numai pentru că e o viață incomplectă, căreia îi lipsesc condi­­țiunile și calitățile esențiale ale vieței o­­menești, pentru că-i lipsește libertatea de mișcare și hotărîre după propria sa voință. Pe aceasta se bazează și sinuciderea. Sinu­cigașul nu pune capăt vieței sale, această viață e isprăvită de mai înainte, de aceea se ucide. El distruge numai o aparență; el aruncă numai o coajă din care de mult, cu sau fără vina lui, s’a scos miezul. Aci se pare că Feuerbach admite sinuci­derea în anumite cazuri. Nu este însă așa. A explica un lucru nu e încă a-1 aproba. Dar au existat și există filozofi cari apro­bă dea dreptul sinuciderea. In antichitate stoicii de exemplu, credeau că e bine ca omul să părăsească viața cînd nu-î mai place, căci cînd zeii îți dau un semn ca să pleci, e o lașitate nedemnă, ca dintr’un a­­tașament animal de pămînt, să nu dai as­cultare acelui semn. împăratul Marc Anto­niu, despre care sfîntul Augustin a spus că viața lui, a unui păgîn, merită să servei de pildă creștinilor, împăratul Marc Anto­nin scrie în Meditațiuniie sale: „Cum ai dori la sfîrșitul vieței tale să fi trăit, așa poți trăi și acum. Dacă însă nu ți se în­­gădue aceasta, părăsește viața, așa însă ca și cînd nici un rău nu ți s’ar fi întîmplat. Dacă e fum într’un loc, îl părăsesc. De ce ți se pare aceasta atît de greu?...“ In ace­leași Meditațiuni, dar în altă parte, Marc Antonin vorbind de bătrînețe, spune că ea te readuce în balul copilăriei, așa că „poți să respiri, să mistui, să­­ ai închipuiri și pa­siuni,... dar că­ piere din noi puterea de a ne servi de noi înși­ne, de a ne face în­totdeauna punctual datoria, de a analiza exact impresiunile, de a cerceta cînd e timpul să plecăm din această lume...“ Și în unele părți convingerea aceasta despre moralitatea și utilitatea sinuciderea era atît de înrădăcinată, în­cît de exem­plu în localitatea Massilia din insula Ke­­os, edilii orașului ofereau în public poca­lul cu cucută ,acelora cari puteau in­voca motive destul de serioase pentru a în­dreptăți plecarea lor din viață. Și atari motive serioase aveau în­totdeauna bă­­trînii.* Nietzsche socotește sinuciderea ca cel mai logic și mai natural mod de a muri. Schopenhauer despre care Nietzsche a spus că e marele sau maestru, s-a ocupat în di­ferite părți ale scrierilor sale de sinucidere. Era și natural aceasta la apologistul Nir­­vaneî. A dedicat însă sinuciderea și un capitol special în ale sale „Parerga și Pa­­ralipomena“. El se ridică întîiu împotriva bisericilor cari maltratează pe sinucigași și nu le a­­cordă serviciile lor pentru înmormîntare decît după ce­ î declară nebuni. Nimic nu îndreptățește această procedare pentru că nici in testamentul vechi­, nici în cel nou nu există un rînd, care să interzică sinu­ciderea. De altfel sînt multe motive care pot scuza sinuciderea, nici unul care să îndreptățească disprețul pentru sinucigași, dispreț care are numai o existentă oficială pentru că în sufletul oamenilor nu încape decît milă sau chiar admirațiune pentru dînșii. Căci asupra cărui lucru ar avea o­­mul mai mult drept decît asupra vietei și persoanei sale? Aristotel chiar, care pri­vește omul ca pe un zvon politicon, ca pe o ființă socială, nu condamnă în mod abso­lut sinuciderea, căci o socotește ca o ne­dreptate fată cu stat și societate, nu însă ca o nedreptate fată cu sine însuși. La Hinduși sinuciderea face parte dintre practicele religioase. Văduvele se sinucid aruncîndu-se în foc. In teatru care e un fel de oglindă a vietei, apare adese­a sinucide­rea ca un act moral, nici odată ca o crimă. Palmira în „Mahomet“, Mortimer în „Maria Stuart“ Otello,—se sinucid și actul acesta al lor e înțeles de toată lumea, și nimănui nu-i trece prin gînd să spue că comit o cri­mă. Hamlet, în renumitul sau monolog: „A fi sau a nu fi“, discută cu sînge rece, cu liniște stoică sinuciderea și nu se decide pentru dînsa numai pentru că „a muri în­seamnă a dormi, a dormi însăt poate și a visa“ și—„that is the question“. „Căci ce vise ne-ar fi venind în somn, după ce ne-am lepădat de nevoile vieței pămîn­­teștî? Iată ce ne face să ezităm, și acest argument asigură mizeriei o vîrstă atît de înaintată. Căci cine ar îndura batjocura, biciuirea acestei vremî, • fapta sacrilegă a asupritorului, jignirea celui mîndru, dure­rea dragostei disprețuite, mersul paralitic al dreptăței, orgoliul, samavolnicia forței, cine ar îndura toate loviturile de picioare pe cari le primește meritul modest de la cei nevrednici—cînd și-ar putea scrie pa­șaportul cu un simplu stilet? Cine ar în­dura aceste sarcini, cine ar ofta și asuda sub greaua povară a vieței, dacă frica de ceva după moarte — această țară necer­cetată, din care nu s’a întors încă nici un călător—nu ne-ar paraliza voința și nu ne-ar face, ca să suportăm mai bine acele rele, decît să ne refugiăm la ceva necunos­cut..“ Cu alte cuvinte, Hamlet nu se sinu­cide fiindcă în scepticismul sau nu e sigur că sinucigindu-se scapă de viață. Pe alții frica de moarte îi împedică să se sinucidă, pe el frica de viață.... Toate cele de pînă acum fac să înțelegi mai bine sinuciderea, mobilele ei și deci să ierți pe sinucigași; ele dau faptei poate și o aparentă de merit. Dar mai mare e în­să numărul filozofilor care combat sinuci­derea ca ceva imoral. Dintre filozofii antici Sokrate, care a dat dovadă că nu se teme de moarte, a învățat că D-zeu a pus pe oameni pe pămînt ca pe niște soldați la­ posturi de onoare și nu e permis omului să părăsească un asemenea post, înainte de a fi rechemat. Creștinismul dacă nu con­damnă direct sinuciderea, ridicînd în su­prem principiu moral suportarea durerei, învață implicit că sinuciderea însemnează fuga de­­ ceea ce este supremul scop moral: suferința. Schopenhauer nu admite nicîu­ el sinuciderea, deși o explică, și combate și pe cei care o disprețuesc. El o combate, pentru că sinuciderea împiedică îndeplini­­rea celui mai înalt scop moral, care, după cum se știe, este pentru dînsul, scăparea de mizeriile­­ acestei vieți prin disprețuirea plăcerilor. Sinuciderea însă supune libe­­rărei reale de aceste mizerii, o liberare a­­parentă, căci sinuciderea nu e o negațiu­­ne a vieței, ci numai o negațiune a con­­dițiunilor rele în care ea se prezintă pen­­­tru noi. E evident o deosebire bine caracterizată în punerea problemei care conduce la con­cluzii deosebite. Dacă socotî omul ca un individ cu dreptul de a asigura înclină­rilor sale individuale maximul de dezvol­tare posibil, fără a ține seamă de semenii săi, atunci, cum face de exemplu Nietz­sche, e numai logic să admitî sinuciderea ca morală. Dacă însă socotî omul ca o ființă socială, care nu are dreptul exclusiv nici chiar asupra persoanei și vieței sale, și care are datorii de îndeplinit față cu so­cietate,—atunci nu poți aproba sinucide­­rea. Cu alte cuvinte după cum dai prepond­e­rență egoismului sau altruismului, sinuci­­derea e sau nu admisibilă. Toate aceste reflexii privesc se înțelege actele, de sinucidere—destul de rare—pre­supuse a fi comise după chibzuință. Cele comise fără chibzuință sau pentru mo­­­tive cari ulterior se dovedesc a fi­ ne­întemeiate sau neînsemnate, țin între acte­, văr de domeniul patologiei sau psi­hiatrieii și a discuta moralitatea sau imoralitatea­ lor e absurd. In această privință aprecie­rea bisericilor e justă. B. JBrănișteanu;

Next