Adevěrul, septembrie 1910 (Anul 23, nr. 7537-7566)
1910-09-19 / nr. 7555
Anul al XXIII-lea No. 7555 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici Wo. 18.— Telefon 3/4 birourile ziarului « București, Strada Sărindar No. 11 5 Duminică 19 SéfifeíníSríe fefif DIRECTOR POLITIC ■Eg-saggi CONST. MINLE ABONAMENTEI On an: TT: Lei 16. I Trei luni ; iilli Lei §we loni ... . 8.— I O lună ■ . . . „ US Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Direcția ți Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea „ 12/40 --------------------------------------------BANI UN NUMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri /DÎN ... NUMAR BANI Citand-lui Ionel Brătianu Primul-ministru simulează o consultare a fruntașilor partidului asupra situațiunei . 9. Brătianu pare de cîteva zile cam agitat, cel puțin aceasta e impresia fruntașilor și demnitarilor cari s’au întreținut zilele acestea, cu președintele consiliului Șeful liberalilor e cam dezorientat. Peste două luni se deschide parlamentul Cum se va prezenta guvernul: ca un guvern în lichidare sau ca un minister hotărît să meargă înainte și să prezideze alegerile generale ? Asupra acestui punct se impune să se ia o hotărîre de pe acum. Dar d. Brătianu n’are curajul nici să se decidă să plece, nici să-și ia răspunderea prezidărei alegerilor. Deocamdată atitudinea aceasta a șefului liberalilor, adică mai bine zis lipsa de orice atitudine, a hotărît pe carpiști să rămînă pentru cîtva timp în expectativă .Și aceasta convine d-lui Brătianu. Părerea celor mai mulți fruntași din partidul liberal este însă ca guvernul să se retragă, dar nu înainte de expirarea mandatului legislativ, adică nu înainte de P februarie. E însă foarte probabil că dacă d. Brătianu se va hotărî să plece, nu va aștepta sfîrșitul seziunei parlamentare, ci va căuta să clarifice situația în ajunul vacanței de Crăciun. Deocamdată însă d. Brătianu sondează în dreapta și în stingă. E un simulacru de anchetă ce face pentru a nu i se imputa că nu consultă fruntașii. Consultarea aceasta o face ca și în timpul trecutei remanieri ministeriale întîlnește cite un fruntaș în tren, pe calea Victoriei, pe scările ministerului, sau îl invită în automobil, și, în mod enigmatic, îi pune cîteva chestiuni, asigurîndu-l în cele din urmă că n’a luat încă nici un fel de hotărîre. Sînt fruntași cari se despart de șeful lor cu impresia că „Ionel e foarte șiret“ și că nu scoți de la el o vorbă, dar sînt și fruntași cari s’au plictisit de această abilitate, șiretenie sau echilibristică de care a început să abuzeze și care nu poate constitui unicul bagaj al unui șef de partid și om de stat. Niciodată d. Brătiaru n’a venit fie în Consiliul de miniștri, fie între fruntașii partidului, cu un plan de luptă care să indice o directivă serioasă. A venit numai cu o echilibristică politică, cu combinațiuni cari nu dezlegau în întregime chestiunile cari frămîntau partidul. Care este atitudinea de azi a d-lui Brătianu ? Deocamdată e încîntat că ambele partide de opoziție nu-i fac încă nici o dificultate și că sînt oarecari perspective ca să se încaiere, din nou, carpiștii cu takiștii, căci dacă nu se împacă nu mai încape îndoială că mai aprigă va fi lupta între ei decît lupta pe care o vor da contra guvernului liberal. Dar situația partidelor de opoziție nu va determina pe d. Brătianu să se decidă dacă se cramponează sau nu la guvern. Situația propriului sau partid are să-i indice soluția. , In ce privește atitudinea regelui, liberalii spun că dacă ar avea numai această grijă, situația lor ar fi splendidă, căci regele îi împinge să facă alegerile generale, dar în partid continuă hărțuielile și se poate ca tocmai în timpul propagandei electorale d. Brătianu să înregistreze spărturi ireparabile, cum de pildă se anunță de pe acum la Olt. Aceasta e teama cea mare, și mai are d. Brătianu o teamă care-1 stăpînește de mult: vede în cele dinții alegeri generale o victorie mare pentru d. Take Ionescu și de aceea se va feri să procure takiștilor ocazia de a veni prin alegeri la guvern, ceea ce poate n’ar conveni nici regelui. Aici e toată încurcătura. Așa s’a născut ideia unei constituante. Numai printr’un acord cu partidul d-lui Take Ionescu ar putea d. Brătianu realiza această idee. Dar aceasta e o lovitură mare și d. Ionel Brătianu se pierde în combinațiuni mici. D-sa tratează sau se mărginește a trage sforile cînd cu d. Take Ionescu, cînd cu d. Nicu Filipescu Cîtva timp s-a mers balansind astfel între carpiști și takiști. Acum, preveniți și unii și alții, atât d. Take Ionescu cît și d. Filipescu cunosc perfect sistemul de echilibristică al șefului liberalilor și la un moment dat, au să-l prindă la o mare strîmtoare și au să-i dejoace toate planurile. D. Brătianu însă deocamdată face pe deoparte acel simulacru de consultare cu fruntașii partidului sau, pe de altă parte observă, de aproape, toate mișcările d-lor Take Ionescu și Filipescu, căci numai mișcările acestora interesează pe șeful liberalilor, deoarece d. Carp nici nu se mai... mișcă de la Țibănești. Toate combinațiile savante ale d-lui Ionel Brătianu nu vor putea însă avea efectul de a reorganiza electoralicește partidul sau și prin urmare fatalmente va trebui să se apropie ora în care se va declara criza regimului liberal. Unii cred că acea oră nu-i îndepărtată, dar cei mai bine informați sunt încredințați că regele nu va avea ocazie a se pronunța asupra crizei de citi în Ianuarie. JSI AMB ITII Restitutio in integrum a. n. Sosirea lui comutitiă în țară dă guvernului d-lui Ionel Brătianu caracterul unui interimat care trebue să înceteze. Se știe că d. Sturdza, nici pînă azi nu se consideră decit președinte de consiliu în concediu. Reîntors, conu Miniță e în tot dreptul să ceară restitutio in integram, adică, cum s’ar zice , să ia îndărăt d-lui I. Brătianu și prezidenția consiliului și șefia partidului, fiindcă junele s’a cam grăbit să dea iama în posturile ocupate de coru Mitiță. Iată de ce aștept ca zilele acestea „Monitorul“ să publice o notă, cam în următorii termeni: „D. Dimitrie Sturdza, al cărui concediu a „expirat, întorcîndu-se în țară, interimatul pre „zidenției consiliului încetează pe ziua de azi“ foliilu d-lui Take Ionescu Un oficios al guvernului, foarte alarmat de declarațiile d-lor Fleva și Bădărăși cum că guvernul de azi trebue să plece cu mai curînd de la putere, se dedă la strașnice abilități. D. Take Ionescu este de plîns că a încredințat situațiuni însemnate celor douî fruntași mai sus pomeniți și că, mai ales, în ce privește pe d. Fleva, era de prevăzut că acesta o să-i facă.....buclucuri! Sînt foarte caracteristice aceste lameHtațiuni guvernamentale asupra soartei d-lui Take Ionescu. Ele n’au împiedecat însă pe „Independența“ să constate dăunăzi că șeful conservatorilor-democrați a ajuns un fel de arbitru al situațiunei politice. Cum că în special prezența d-lui Fleva în partidul d-lui Take Ionescu neliniștește pe cei de la putere, este un fapt care arată cit de „răsuflat“ și „demodat“ e tribunul! Nimic nu-i alarmează pe puternicii de la guvern ca Mișcările d-lui Fleva. O altă curiozitate pentru cei de la putere este faptul că pe lângă d. Take Iohescu, sunt și alți oameni politici cu situațiuni însemnate în partidul conservatordemocrat. Ne dăm foarte bine seama că aceasta e ceva de neînțeles pentru cei trei frați din capul partidului liberal. In adevăr, cele trei genii ale liberalismului au luat toate măsurile ca nu numai nici unul din partizani să nu ajungă la situațiuni mai însemnate în partidul lor, dar a înlăturat și pe toți acei vechi liberali cari le-ar fi putut face umbră. Singuul care le mai încurcă socotelile e d. Costinescu. încolo daurita mediocritate compune garda celor trei frați cari n’ar putea suporta o clipă comparațiunea cu elemente mai de seamă. Șeful conservatorilor-democrați, din contra, n’are de ce să se teamă în jurul său, de inteligență, talent și activitate. Cel mult, poate să le stimuleze prin propriile sale însușiri. Și dacă este atîta viață și vioiciune în partidul d-lui Take Ionescu, taina e tocmai în procedarea acestuia, care în loc să depărteze, atrage prin însăși personalitatea sa temperamentele politice cele mai fericite. De altfel, vor mai trece cîțiva ani și se va vedea unde o să ajungă cei trei frați de la guvern și unde o să ajungă șeful conservatorilor-democrati. P . C. Pac. Cazul d-rului Uatu Doctorul Uatu a fost reintegrat de Casație în toate drepturile sale: i s’a redat postul de medic de spital pe care și l-a cucerit prin concurs, deci prin muncă și merit și ’i s’a acordat o despăgubire egală cu leafa pe care ar fi trebuit s’o primească pentru timpul cît, fără de lege și dreptate, a fost ținut în afară de funcțiunea sa. Ce-ar fi făcut doctorul Uatu dacă în momentul cînd nedreptatea l-a lovit, nu ar mai fi existat Contenciosul administrativ ? S’ar fi dus să se plîngă la aceia cari i-au făcut nedreptatea ? Ar fi reclamat prin presă? Ar fi petiționat către rege? Cine nu știe că doctorul Sion și-a bătut joc și de Parlament și de rege, și totuși a rămas la locul său ? Cine nu știe că primul ministru al țărei romînești, protectorul d-rului Sion, este el însuși de părere că puterea scuză toate, că moralitatea e o rușine, dreptatea o primejdie în politică? Și iacătă cum un om, a despuiat doțește de dreptul său, acuzat și condammnat, fără a fi fost prevenit, fără a fi avut ocaziune să se apere, în virtutea forței brutale și pe baza unei minciuni nerușinate, — și-ar fi văzut o muncă cinstită distrusă, viitorul, cariera poate, primejduite, — fără nici o posibilitate de a’șîuceri dreptatea. Mulțumită faptului că a apucat încă Contenciosul în viață, — a putut nu numai recîștiga ce era, pe sfîntă dreptate, al său, dar încă arăta tărei întregi, ce fel de regim este acela prezidat de d. Ionel Brătianu, exercitat de tineri generoși de capa doctorului Sion, sub masca frazeor liberale și democratice. A putut țara întreagă, să vadă în mod clar din cazul acesta, că nu pentru a salva Constituția, ci pentru a-și asigura regimul de nedreptate și fraudă, — actuaul guvern a desființat Contenciosul. Conservatorii de orice nuanță însă,azi ar veni la guvern, vor trebui să renființeze Contenciosul administrativ, toți au făgăduit-o, și dacă știm că nici ol nu le displace să poată duce atotpuernicia, cînd sunt la guvern bine înțeles, mă la călcarea legilor și dreptătei, — am avea grijă să agităm opinia publică, pentru ca Contenciosul, această asigurare contra samavolniciei, să fie reinstituitu toate drepturile sale din trecut și încă u altele nouă. «d. Conservatorii germani și antisemitismul Pe cînd la noi d-niî Iorga și A. C. Cuza profanând ideia democrației, propagă antisemitismul în numele ei, — în Germania cad ultimele pozițiuni ce mai ocupă această fanatică doctrină tot atît de contrară principiilor evangelice cît și celor ale civilizațiunei . Intr’adevăr,în programul partidului conservator prusac, era trecută și o frază antisemită, care suna astfel: „Combatem dizolvanta influență evreiască asupra vieței noastre naționale”. Ziarul „Kreuzzeitung“, cel mai important organ al partidului conservator prusac, se ridică acum și cere ștergerea acestui pasagiu din program. Mai multe articole în acest sens, au și apărut. Intr’unul dintr’însele spune că practica numai justifică acest pasagiu, aceasta pentru că nu se mai poate atribui numai evreilor o acțiune dizolvantă Sunt grupuri compuse din germano-creștini, ca cel de la „Simplicisimus” și cari exercită o acțiune mai dizolvantă. Pe de altă parte însă evreii, cari sînt între dînșii tot atît de divizați și de dezbinați ca și germanii, au desfășurat atîtea lucruri bune și demne de laudă, încît afirmațiunea că influența evreiască are un efect dizolvant asupra vieței naționale, nu se mai poate menține. Convingeri patriotice, soliditate comercială, seriozitate religioasă, acțiuni pozitive în știință și artă nu se mai pot contesta în general evreilor și nici programul nostru nu trebuie s-o facă. Un alt articol „Kreuzzeitung” afirmă că o mare majoritate a partidului conservator, împărtășește aceste convingeri ale sale . E drept că un alt ziar conservator „Deutsche Tageszeitung”, de altfel cu mult mai puțin important și influent decît „Kreuzzeitung”, combate părerile acestuia, dar chiar și acest organ al vederilor antisemite, conține cuvinte din cari d-niî Iorga și Cuza ar putea să învețe ceva. Iată-le : „Lupta contra influenței evreiești, trebuie continuată, dar se 'ntelege de la sine că ea nu trebuie dusă decît cu arme intelectuale și legale. Mai mult, cine combate influența evreiască, nu combate pe evreu ca individ, nu combate populația evreiască, nu combate mai ales religia evreiască”. Și încheind ziarul antisemit spune: „In ce privește însă antisemitismul de scandal, — această degenerare a antisemitismului, el e de mult învins” . In legătură cu această cestiune care a dat loc la o vie polemică în presa germană, „Vossische Zeitung” publică o interesantă destăinuire : „împăratul Frederic (tatăl actualului împărat și amicul intim al regelui Carol Notatrad), a condamnat, pe cînd era principe moștenitor, antisemitismul ca o rușine pentru patria germană. Cînd a avut loc adunarea prezidată de Waldersee și Stoecker (adunare antisemită Nota trad.), prințul moștenitor care se afla bolnav la San Remo, a cerut lui „Vossische Zeitung” un raport discret asupra impresiei ce a făcut acea adunare. După citirea acestui raport, prințul a trimis numțtei gazetei spre publicare o telegramă în care spunea că va arăta urcovnicilor Jden Mackern din Berlin că n’a murit încă. I-a fost dat lui Frederic să aibă numai o scurtă domnie. „Vossische Zeit,n? 11 a publicat atunci telegrama, prezina ca cu chipul acesta face un serviciu și împăratului și binelui obștesc, dar telegrama e caracteristică pentru mentalitatea celui de al doilea imperator al noului imperiu german. --------------------------- East întoarcerea d-lui Dim. A. Sturdza D. Dim. A. Sturdza, ultimul supraviețuitor al acelei generațiuni care a pus temeliile și a văzut ridicîndu-se clădirea Romîniei moderne, — s’a întors în țară. Desigur că în sufletul acestui bărbat, care toată viața sa a muncit și luptat, — s’a petrecut ceva ca în sufletul lui Bismarck care se știe că și-a dorit să-și isprăvească viața în hamuri, adică muncind. Pe soarta sa însă omul nu e stăpîn și astfel d. Dim. A. Sturdza a trebuit să întreruptă deodată brusc munca sa și el care nu-șî permitea niciodată o zi completă de odihnă, să se odihnească cu lunile. Plecat din mijlocul luptelor, d. Dim. A. Sturdza, a suferit pînă în cele din urmă atacuri din toate părțile. Cînd însă boala Ta silit să iasă din viața publică, toți au devenit deodată conștienți de ce era acest bătrîn verde, de o putere de muncă fără pereche, de o experiență ofelită în grele încercări și s’au întrebat cu grijă cine-i va lua locul. Natura fericită a d-lui Sturdza a biruit boala și toți citi l’au văzut, spun că se întoarce sănătos și vioi și, cine știe, poate și dornic de luptă.... ^Sub aparentele de bucurie ale celor cari lichidat cu o grabă râu plasată succesiunea d-lui Sturdza, se ascunde râu încurcătura în care-î pune reapariția acestui bărbat care le-a arătat în multe rînduri că știe să vroiască. Ad. Adeverind Relativitate In urma cuvântărilor sale din ultimul timp, cei de la guvern încep să declare că „s’au înșelat asupra bunului simț“ al d-luî Bădărău, iar carpiștii descopărînd-sa „un om politic plin de bun simț“. Și e foarte posibil ca foarte curînd d. Bădărau să fie un „om politic plin de bun simț“ pentru cei dela guvern și „fără pic de bun simț“ pentru carpiști. Tout arrive ! O soluție încurcătura în ce privește prezidarea alegerilor generale crește zi cu zi. Oferim gratuit Coroanei o soluție : Ce-ar fi dacă le-ar prezida d. Sturdza?! _>Surpriză Se zice că d. Ionel Brătianu, făcînd pe copilul răsfățat, a întrebat pe d. Sturdza ce cadou i-a adus din străinătate : — O interpelare pe care o să ți-o anunț în Senat ar fi răspuns conu Mitiță, uitîndu-se să vadă mutra primului ministru ! Rigoletto --------------------- CHESTIA ZILEI Un răspuns al lui conu Miti â Primul ministru . Se vede că se simți bine, d-le Sturdza. Conu Mitiță. In tot cazul, mai bine ca guvernul! Cum se face remonta cavaleriei noastre — Nouă dispoziție a ministerului de războiu — Am arătat cauzele pentru cari, cavaleria noastră, se remontează în Ungaria. Vom căuta să expun felul cum se execută și mijloacele de îndreptare. Austro-Ungaria și în special Ungaria este singura țară în Europa, care, posedînd o întinsă creștere de cai, poate exporta. Ea furnizează, în afară de nevoile armatei sale, aproape tot contingentul de cai necesari Turciei, Bulgariei, Serbiei, Greciei și României, precum și o mare parte din efectivele necesare Italiei și Spaniei. Afară de comisiunile acestor țări, am întâlnit adesea ori, comisiuni militare franceze, germane, engleze și ruse, cari remontau în Ungaria, precum și diferiți cumpărători străini, însărcinați cu cumpărarea cailor necesari tracțiunei trăsurilor, birjilor, tramvaelor, omnibuselor etc. S’a crezut un moment că marea desvoltare luată de industria automobilă va fi în dauna creștere! cailor, dar din statisticile austro-ungare publicate în ultima decenie, se constată că la 1900 s’au exportat 15.000 cai iar în 1909 32.000 de cai. Această desvoltare enormă se datorește pe de-o parte, mărirea considerabile a efectivelor cavaleriei (dovadă la noi unde din 16 regime, avem azi 21), iar pe de alta, rasa cailor în peninsula balcanică a degenerat, cu desăvîrșire. Starea de fapt expusă mai sus, a antrenat în mod fatal și urcarea prețurilor și scăderea taliei, deoarece ne mai găsindu-se numai cai de talie mare, armatele au început să cumpere, spre a-și completa efectivele și cai de la 1 m. 50. Țara noastră, de la începutul organizărei armatei sale, sub domnia regelui Carol, și’a remontat, cavaleria în Ungaria și foarte puțin în Rusia. Această însărcinare de ani de zile, este încredințată direcției cavaleriei din ministerul de războiu, pusă sub conducerea unui colonel de cavalerie, care de la biroul său, conduce părțile administrative, financiare și executive ale întregei remonte * Schwimmer, Sírul etc. cari își făceau afacerile, cu toate rigurozitățile caetului de sarcini, dîndu-ne toate gloabele refuzate de alte comisiuni străine. Armata noastră era astfel silită să accepte aceste gloabe, deoarece nu se prezentau alți furnizori mai de seamă, din cauza prețului ridicul cu care plăteau aceștî cai, față de prețurile oferite de celelalte țări. Geambașii executând această nevoe absolută a noastră continuau a’șî face afacerile. De la războiul din Transvaal însă acești negustori ne mai putând găsi cu acest preț nici acele gloabe, au refuzat furnitura, silind astfel ministerul de a mări prețurile de la 300 la 500 pentru călărași și de la 500 la 600 pentru permanenți, spre a cumpăra aceiași cai ca în trecut. Peripețiile prin cari au înrecut remonta dela acea dată, nu au importanță; ele însă au trebuit să fie în dauna negustorilor, căci mare parte din foștii furnizori ruinîndu-se au dispărut din circulație. Această împrejurare pune însă în evidență faptul că în acest din urmă timp, cererile de cai ale altor țări mărindu-se, caii s’au scumpit din nou, iar micii capitaliști la prima pagubă au sărit. » Dintre toți furnizorii cari s’au perindat pe la noi, numai o casă de asigurare din Budapesta și d. Ardeleanu din Timișoara, grație probabil puterei capitalului lor, au rezistat pînă anul trecut, cînd din cauza afacerilor rele ce făceau au renunțat și ei de a mai furniza. 1 Ministerul de rasboi a pus în această pesnibilă situațiune și mai avînd nevoe de 1000 cai de călărași spre a-șî completa efectivul 1910 pe de-o parte, iar pe de alta ne putind lua dispozitiuni imediate de mărirea preturilor, deoarece recrutarea călărașilor era făcută și suma de 500 lei vărsată, s-a adresat mai tuturor geamlbașilor cunoscuți în Ungaria, invitîndu-i să primească comanda. Parte din acești furnizori au primit comanda, dar neputînd-o efectua, au renunțat, și ministerul s’a găsit cu o lipsă de 800 de cai, de a cărui vină nu poate fi acuzat nimeni, decit împrejurările. Chestiunea fiind adusă la cunoștință d-lui ministru de către directorul cavaleriei, a fost dată în studiul comitetului cavaleriei, care cercetând cauzele care au determinat starea actuală, după o minuțioasă anchetă a opinat să se mărească pre Cronica teatrală de Emil D. Fagure nmnania Davila. — Deschiderea stagiunei de iarnă. Intre CUÜSQ („La Rampe“), piesă în 4 acte de Henri de Rothschild, tradusă de d. Streitman. An cu an stagiunea teatrală de iarnă se deschide mai din vreme — și cred ca nu suntem departe de vremea cînd vor dispare și scurtele vacanțe teatrale de primăvară și toamnă. Bucureștii are tendința pronunțată de a deveni una din caspitalele cele mai avide de teatru. Și de astă dată „Compania Davila , a dat semnalul, deschizînd aseară porțile " Teatrului Modern“ — avantajos modifiiat — cu piesa „Intre culise“, trasă din viața de teatru. Rareori autorii dramatici au reușit să dei mese bune cu subiecte din viața de teatru , o viață cam artificială și a o reda înseamnă a face teatru în teatru, ceea ce e întotdeauna destul de greu și pentru autor și pentru actor. Romanele din viața de teatru sînt mult mai reușite ca piesele. Cu despre actori, nimic nu le reușește mai puțin decît a se juca pe ei înșiși — fiindcă, de cînd lumea, nimic nu e mai greu decît a te cunoaște pe tine însuți. Cele mai bune piese din viața de teatru au rămas încă acelea cari, precum „Kean“, „Sulivan“, văd în actor pe om și nu pe artist și meșteșugar. încolo, în piesele de teatru, actorii au fost introduși uneori cu oarecare humor, ca role episodice, niciodată ca eroi ai dramei. Din acest punct de vedere oricît de uzitată e introducerea actorilor în piesele de teatru, piesa d-lui de Rothschild prezintă această deosebire că însuși conflictul dramatic izvorăște dintr’un sentiment propriu psihologiei artistului în genere și celui dramatic, în special. Tocmai prin aceasta însă autorul arată că a fost atras spre teatru ca amator, mai mult de viața de culise, care are farmecele ei de noutate pentru novici și nu de probleme, cari ar fi fost firești pentru un doctor în medicină ca autorul piesei „Intre culise“, nici de vre-o vocațiune specială pentru literatura dramatică... * Este o chestiune rezolvată în lumea culiselor de teatru, o axiomă pentru actori, cum că însoțirile între artiștii dramatici sunt, în regulă generală, o imposibilitate psihologică. Axioma nu e teoretică, ci bazată pe... secole de observațiune. Excepțiunile sînt rarissime și confirmă și mai mult regula. Asta nu împiedică, bineînțeles, ca experiențele să se repete la infinit. Căci nimic nu e mai firesc ca bărbați și femei, cu temperamente vii, mereu în contact prin însăși exercitarea meseriei lor și avînd a-șî spune adesea, în rolurile lor, lucruri cari trezesc sensibilitatea, să nu se simtă, în cele din urmă, atrași unul către altul și adesea în fața prostiei îndeplinite de a se vedea unul de-a binelea pentru o viață conjugală, care, din fericire, nu durează prea mult — mai ales cînd e vorba de două talente reale. Astfel este știut că, odată trecută vîrsta în care tot ce zboară se mănîncă, adesea actorii sînt foarte cumsecade soți ai femeilor din afară de teatru și artistele foarte bune gospodine pentru bărbații din afară de teatru Drama d-lui de Rothschild atinge unul din conflictele ce se pot ivi între artiștii soți, sau amanți: gelozia talentului, a producțiunei, a succesului. Intre scriitor și scriitoare, între muzician și muziciană, între pictor și pictoriță, poate izbucni acelaș fel de gelozie. Intre actor și actriță izbucnirea poate fi mai violentă, mai cu seamă cînd amîndoui apar pe aceeași scenă. Nu se spunea oare la Paris — pe drept ori pe nedrept — cum că divorțul destul de public și senzațional dintre d. Le Bargy și soția sa Simone s’ar fi datorit marilor succese ale acesteia, deși cei doui soți nu jucau pe aceeași scenă? Cu toate astea, d-na Simone, ex-Le Bargy, departe de a se otrăvi cu eroina din „Intre culise“, a găsit că are ceva mai bun de făcut cu talentul sau și și-a continuat cariera. De altfel eu cred că orice talent real, mai cu seamă talent de teatru, a cărui condiție de viață e succes, pune talentul mai presus de dragostea pentru cineva. Din acest punct de vedere deznodămîntul piesei d-lui de Rothschild în care eroina se otrăvește, logicește, e mai mult de acord cu originea „mondenă“ a eroinei de cit cu vocațiunea ei artistică pe care o trece lesne pe al doilea plan — ceea ce dovedește că talentul nu era tocmai suPînă în anul 1900, noi plăteam 300 lei calul de călăraș și 500 lei calul permanent. Condițiunile de admisibilitate erau prevăzute într’un caet de sarcini, în care cărturarii veterinari răsfoind întreaga topologie, prevăzuse ca anume, caii să aibe toate calitățile și nici unul din defectele prevăzute în carte. Furniturile de cai erau efectuate de geambașii de mina zecea din Ungaria și se numeau Schwartz,perior. Și atunci naște întrebarea : de ce gelozia de actor a lui Claude Bourgueil ? Căci — în puține cuvinte — acesta e conflictul dramatic : o femee de societate își părăsește soțul care n’a făcut-o fericită, spre a deveni artistă și amanta unui comedian, care, la rîndul lui, o părăsește de îndată ce dînsa obține, într’o piesă un rol și un succes mai însemnat ca al lui. Pentru trebuința conflictului se impunea ca Madeleine Grandier să fie o artistă, al cărei talent să poată sta în cumpănă cu al lui Bourgueil, căci altfel nu se explica gelozia. Dacă însă deznodămbntul, prin sinuciderea Madeleinei, o fi mai mișcător, e totuși teatral, factice, tocmai prin faptul că gelozia, între adevăratele talente, e tot atît de puternică la bărbat, ca și la femee. Ceea ce triumfă la Madeleina este tocmai superioritatea dragostei asupra amorului propriu artistic, superioritatea femeiei de lume asupra femeiei de teatru — și atunci le întrebi cum de acest amor n’a putut face jertfa de a se lipsi de scenă și succese, spre a face fercirea bărbatului iubit? Viața reală ne arată mai mult de o actriță, care a părăsit scena spre a deveni vrednica gospodină a soțului ei. Nefericitul Kainz, care a murit zilele trecute, a avut o asemenea soție. In piesa d-lui de Rothschild sînt multe observatiuni nostime asupra mediului actoricesc, asupra mîndriei impertinente a aristocratelor adultere fată de lumea „cabotinilor“ ; sunt siluete reușite ca aceea a impresarului Schürmann — pardon, Schatzmann — dar conflictul care, necontestat este un izvor dramatic, nu e aprofundat. Frumusețile psihologice sunt sacrificate unui romantism teatral, care mișcă adesea pe spectator, fără să dea însă emoțiuneî consistența necesară. La Paris, unde personalitatea financiară și „mondenă“ a d-rului Henri de Rothschild primează pe aceea a dramaturgului, autorul a fost nevoit să audă multe reflexii puțin juste, dar destul de crude cu privire la incursiunea sa în domeniul literaturei dramatice. Critica a făcut justiție, punînd în rîndul pieselor acceptabile piesa d-lui de Rothschild. In secolul nostru de... materialism, n’ar fi de mirare însă să se găsească oameni cari să prefere.... piesele d-lui de Rotschild piesei d-saie ! Nu rămîne cineva nepedepsit cînd e archimisionar și tine totuși să cucerească sufragiile celor ce în ziua de azi au adesea idei sau rime milionare, fără să aibă un dejun . La noi piesa „Intre culise“ s’a bucurat aseară de curiozitatea ce manifestă pu-