Adevěrul, octombrie 1910 (Anul 23, nr. 7567-7596)
1910-10-14 / nr. 7580
anui al XXIII-lea No. 7580 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Strada Karageorgevici No. 18.—Telefon S/4 ."BIROURILE ZIARULUI • București, Strada Sărindar No. 11 5 Joi 14 Octombrie 161O DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABONAMENTE I Oami Le» 16.— I Trei luni. » lui— I luni . 8.— I 6 luni* . * * • • Pentru străinătate prețul este TndolL telefT Direcția și Admisi p. 14/10 Redacția: cujNns și ».14/10 41 fa 4/99 2/40 BANI UN NUMIR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri WAZBITII Logica și Fslohologia V’ați pus vre-odată problema cu ce este mai bine să te dai în politică: cu logica ori cu psihologia ? Carpiștii o duc de patruzeci de ani cu logica, ceea ce se explică prin prezența în rîndurile lor a d-lui Maiorescu. Rezultatele le poate aprecia oricine. Acuma tot cu logica speră să vie la putere, fiindcă... de, nu se poate spune că nu e logic ca o opozițiune să spere să vie la putere. Un takist de seamă, pus în curent că junimiștii speră să vie la putere cu logica, a răspuns: — Și noi takiștii sperăm să venim... cu psihologia ! Nu e vorba, nu strică să nimerești... momentul psihologic! Bucuria noastră Drei|atea însă de NICOLAE FLEVA Partidul d-lui Carp a ajuns atît de nervos nncit se supără pînă și pe noi, fiindcă... îl privim. Această supărare îmi aduce aminte o scenă de astă-vară de pe stradele Bruxelles-ului Mă urcasem într’o trăsură de piață al cărei conductor era o rămășiță din vechii birjari cari altădată dezonorau Parisul, cu înfățișarea lor caraghioasă. In drum, deodată văd că birjarul începe să înjure pe un băiat de cizmar care se uita la dînsul, mergea lingă trăsură și îl privea fără să zică nici un cuvînt. — De ce te uiți la mine, mă pantaloni Cu ochelari ? Băiatul tăcea, mergea înainte și privea mereu pe birjar. Acesta din ce în ce devenia mai furios, lumea rîdea de se ținea de burtă, iar copilul, al dracului picing mergea mereu înainte cu nasul în vînt și cu privirile ațintite spre birjar. — De ce te-ai supărat? Tam întrebat plătindu’i cursa. Conductorul tresări, a dat din numerî, a clătinat din cap, s’a uitat ciudat la mine și a plecat înainte. Privirea și atitudinea lui îmi spuneau motivul furiei sale: se știa,Karaghioz și vrednic de rîsul lumea, în cu simpla privire a ștrengarului din stradă, îl înfuriase mai mult de cit ori și ce insultă ori batjocură. Tot așa și amicii d-lui Carp. Se știu ridicoli și se iau cu noi la hartă, fiindcă... li privim. JI- P 96 X ! Dar nu e numai atîta. Presa carpisto- Cantacuzinistă e necăjită pe noi, deoarece îi se pare că dintr’o informație a noastră, relativă la pregătirea budgetului de către d. Costinescu, noi am avea aerul să ne bucurăm. — Care va să zică, ne interpelează o Cucoană Leancă, din zisa presă, vă pare bine, nu’i așa, că guvernul d-lui I. I. Brătianu rămîne la putere, pe cînd noi, ocrîșnim din dinți în neagra opozitiune ? Să discutăm chestia: — Ne-ar părea nouă bine, dacă de pildă, actualul guvern ar deschide Camerele și dacă va încerca să facă și alegerile viitoare ? Negreșit că da. Bucuria noastră este explicabilă, dintr’un punct de vedere cu totul special. Ne-ar bucura că regele a devenit odată în patruzeci și patru de ani constituțional în realitate, că a acordat liberalilor, cari au majorități zdrobitoare în parlament, ori cât de fictive sunt ele, dar sunt majorități, că le-a acordat alegerile generale. In cazul acesta, s’ar vedea ,pentru prima oară în țară, un guvern, căzînd prin voința corpului electoral și aducerea la cîrma statului, a partidului pe care l’ar indica țara legală, indiferent dacă el va fi acela al d-luî Carp ori acela al d-lui Take Ionescu. Și dacă este vorba de venirea imediată a d-lui Carp la guvern, aceasta ne-ar bucura iarăși, și tot dintr’un anume punct de vedere. Se va vedea dacă este cu putință ca regele să violenteze voința corpului electoral, să’i desprețuiască indicațiunile și să consfințească părerea balcanică a d-lui Carp că ,pe dată ce ai guvernul ar fi partid și deci și mijloc de a guverna. Din potrivă dacă-i vorba de venirea imediată la guvern a dj-lui Take Ionescu, aceasta ne-ar mâhni și din punctul de vedere general și din punctul de vedere personal al șefului conservatorilor-democrati. D. Take Ionescu a făcut greșala de la început și persistă în ea, de a nu întellege că situatiunea sa și a partidului sau este de a alcătui nu un partid conservator vechi și, cu alt șef, ci un partid nou, cu idei și aspiratiuni nouî, cari să iasă din făgașul meschin de astăzi, și care să răspundă trebuinței tarei, de a se îndruma pe o cale nouă și largă!... Or, dacă d. Take Ionescu ar veni chiar acum la guvern, guvernul d-sale ar suferi de toate păcatele celorlalte guverne, de a fi înăbușit de certuri interne, de lupte de la situațiunile locale, de neînțelegerile de bucătărie politică măruntă și istovitoare, în loc să aibă în vedere numai idei, față de cari personalitățile dispar... Din potrivă, dacă regele îi va face cum se zice ,,figura”, dacă îi va trece înainte pe d. Carp, dacă d-sa va avea de luptat cu un nou cartel liberalo-carpist, e posibil ca în sfîrșit șeful democraților-conservatori să-și dea seamă de ceea ce ar trebui să fie partidul sau și de ce așteaptă țara de la d-sa. Și atunci, țara va saluta cu dragoste această nouă formațiune politică și într’un avînt generos, îi va oferi puterea, împotriva și a coroanei, și a vechilor partide coalizate,împotriva sa... Dar... dar... toate acestea sînt speculațiuni și ipoteze... Ceea ce este real, este că dacă e vorba de bucuria noastră, noi în deplină sinceritate am vorbit de ce ne-ar bucura rămînerea la putere a Omului de la Rătești, de ce chiar venirea la guvern a d-lui Carp ne-ar bucura. se in supărarea lor, ziarele conservatoare ar da să înțeleagă chiar mai mult, că noi ne dăm cum s’ar zice contele cu guvernul. Insulta aceasta nu o primim — și venită tocmai de la amicii d-lui Carp, cari tot timpul n’au trăit decit grație cartelului rușinos dintre ei și guvern. Au fost atît de naivi, că s’au lăsat a fi trași pe sferă și n’au știut să profite de momentul oportun. Dacă își faceau datoria față de legea contra contenciosului scapau țara și de desființarea unei legi bune și pe lingă aceasta dadeau jos și guvernul. S’au temut ca celalt dușman să nu profite de aceasta și au scăpat trenul în chip rușinos, după care aleargă și acum cu limba acol*o. Dar în definitiv cine a dizlocat Dinastia cine a desființat-o moralicește decit doar noi, cari n’am făcut-o din vre-un alt interes, decit din cel general. Ce faceau atunci carpiștii ? Se giugiuleau cu omul de la Rătești, iar în Cameră d. Pleva a fost abandonat ca să se lupte singur cu haitele conduse de Mihail Fterechide și E. Caloglu-Casino de Paris, abandonat și de carpiști și întru cîtva abandonat și de către ai săi. Or, pe tema afacerilor de la Rătești, guvernul liberal putea să fie dat jos, cu mult brno, dar carpiștii, tot din calcul, i-au dat mână de ajutor — și acum după ce au scăpat de două ori trenul, după ce târziu de tot s’au deșteptat și au mărturisit singuri că n’au știut să profite de campania noastră — acum tocmai au aerul să ne acuze pe noi, să insinueze că am făcut cartel cu... liberalii. E ridicol și nerușinat în același timp!” " Nu, nui Guvernul d-lui I. Brătianu, compromis moralicește și respins de corpul electoral, nu o poate duce înainte. Ar fi ultima sfidare și inconștientă ca să încerce să facă alegerile generale. Vom asista în curînd la o schimbare de regim— și mărturisim că în această luptă contra Dinastiei, noi, fără de falsă modestie, ne dăm seama de marele concurs ce am dat, acelora cari îi va lua moștenirea, nu importă dacă vor fi carpiști ori takiști! Nu-i mai puțin adevărat că noi suntem oameni veseli, că ne place să ridem și că atunci cînd privim mutrele caraghioase ale amicilor d-lui Carp cari nu știu pe ce pămînt sînt, ne apucă o poftă irezistibilă de rîs— și ridem, ridem cu toată furia neputinciosă a acestora și cu toată situatiunea de altfel de plîns a acestui partid care și-a perdut și drum și cărare și mai ales busola morală... E parcă furia neputincioasă a unei amante abandonate.... CONST. MILLE Fac. SDGcesiunea constituțională Intre „Epoca“ și „La Roumanie“ s’a iscat o polemică în care se oglindește situatiunea politică respectivă a celor două opozitiumî conservatoare. Strînși cu ușa, carpiștii sînt nevoiți să eludeze problema indicatiunilor corpului electoral, pentru a mai putea pretinde guvernul. Or, alegerile, cum precizează takiștii prin „La Roumanie“ nu au avut de astădată numai un caracter negativ, ci și unul indicativ, căci nu au arătat numai că guvernul trebue să plece, ci au arătat și care anume dintre cele două opozițiuni trebue să-i ia succesiunea. Punîndu-se astfel situațiunea politică pe adevăratele baze constituționale, carpiștii sunt nevoiți, cum scoate în relief „La Roumanie“, să recunoască că n’au altă formulă spre a cere puterea decît aceea a d-lui Carp: „dați-mi puterea și-mi fac majoritate“, ceea ce echivalează cu declarația că: „cerem șefului statului mijloacele de a violența și falsifica opinia tarei“. Cu toate astea d. Carp a fost nu de mult șeful grupului „constituțional“!... La Roumanie tratează cu drept cuvînt de reacțiune și revoluțiune în acelaș timp pretențiile formulate de carpiști. Vom vedea care va fi răspunsul „Epocei“, care este așteptat. Ceea ce e sigur, este că mai importante pentru situatiunea reală a celor două opozitiuni conservatoare sunt pozitiunile lor constituționale fată de Coroană decît zvonurile ce circulă pe fiecare zi. Iată de ce vom urmări polemica începută între ambele cîmpuri asupra succesiunei constituționale la guvern. Saturn. ^A devenitri<~ Situația Se știe că chestia „colaborărea“ s’a înpotmolit, deoarece conu Petrache vrea să trateze după ce ar veni la putere, iar d. Take Ionescu nu admite tratative decit înnainte. Un spirit sintetic a formulat astfel situația: — Carp vrea să trateze la 12 si 5, iar Take Ionescu la 12 fără 5! Picanterie O foaie cantacuzinistă ia peste picior pe „Epoca“ fiindcă s-a plîns că oficiul telegrafic din Făureî lucrează încet. Din contra, susține foaia cantacuzinistă, poșta din Făureî e celebră pentru celeritatea cu care a răspîndit, nu numai în Romînia, dar în Europa întreagă, o anumită expresie picantă. Adică ce vrea foaia cantacuzinistă, să biseze d-nu Filipescu ,expresia picantă“ și la adresa ei ?! Vizită Primul-ministru a făcut o vizită.... la Rătesti. tin irvient toajors t.m Rîaoletto Am fost împreună cu colegii mei Petru Grădișteanu, Popescu-Muscel și Rosetti apărători în procesul nenorocitului primar I. Dumitrescu din comuna Poroschia, proces despre care s’a ocupat și presa. Și fiindcă această afacere, ese din cadrul afacerilor ordinare, și intră în acela al politicei, al persecuțiilor și influențelor de tot felul, care bîntuie administrațiunea noastră mai ales la sate, mă cred dator, cu tot respectul ce port magistraților cari și-am spus în cele din urmă, după trei zile de deliberare și de ezitare cuvîntul lor, să pun și pe public în cunoștință de peripețiile, prin cari acest proces a trecut în timp de 2 ani. Din ele se va vedea la ce se reduce respectul legalității și protecția ce actuala guvernare pretinde că acordă celor slabi. Din aceste peripeții, sper că publicul se va convinge că și mine, că cu toată inamovibilitatea suntem încă departe de a zice că avem judecători la București. Și cu aceasta intru în materie. Comuna Porochia este situată în județul Teleorman, unde domnește ca pașă vestitul prefect de Teleorman D. D. Iarca. La această comună, răposata Hartina Gigîrtu a avut o moșie însemnată, pe care a lăsat-o prin testament în nudă proprietate comunei, iar în uzufruct d-lui general Poenaru, și cum întențiunea testatoarei a fost mai multa de binefacere, ea a impus mai multe sarcini uzufructuarului, sarcini foarte grele, între care și aceea de a face o biserică care să coste 150.000 lei. Din aceste dispoziții ale testatoarei au decurs naturalmente un fel de antagonism între interesul comunei și acela al uzufructuarului, al comunei, ca să se îndeplinească aceste sarcini cit mai curînd, al uzufructuarului, del a amina îndeplinirea lor cit mai tîrziu. Victimă principală a acestui antagonism a fost primarul Dumitrescu, care a luat m serios sarcina lui, și interesele ce era chemat a apăra, și a mers pînă a amenința cu proces pe uzufructuar pentru neindeplinirea obligațiilor sale. Din această cauză el a fost revocat de mai multe ori, și cu toate astea reales de consătenii lui. Și lupta acestora cu administrația superioară a mers pînă acolo, nicit Dumitrescu, ales și infirmat contra legii, a recurs în două rînduri, la minister, și- a fost pe această cale reintegrat în calitatea ce i-o refuzase delegația județeană, alias prefectul Iarca, înțelege oricine furia și dușmănia acestuia. De aici persecuții și răzbunări de tot felul, și cari au mers pînă la implicarea nenorocitului primar în agitațiile de la 1907, implicare din care el a eșit îndemn, deoarece în comuna Poroschia nu se făcuse nici o răscoală sau stricăciune. Justiția examinând acuzațiunea ce i se aducea i-a scos din cauză, și a găsit vinovați pe alții, cari astăzi sunt în funcțiuni și se bucură de favorurile prefectului. Aceasta fiind situația primarului Dumitrescu și față de generalul Poenaru,, uzufructuarul moșiei, și fată de prefectul atot-puternic al județului, o nenorocire trebuia negreșit să i se întîmple, și ea sa și intim,plat concretizindu-se în procesul de abuz de putere ce i s’a născocit și pentru care a fost judecat dăuinăzi. "Amănuntele acestui proces sînt atît de interesante și instructive că merită o mențiune specială. Originalul o găsim în antagonismul dintre interesele comunei cu acelea ale d-lui general Poenaru. Acesta, văzînd că nu poate să se scape de primarul Dumitrescu și că cu prezența lui în capul comunei, interesele sale sînt serios amenințate, se decide în cele din urmă de a curma neînțelegerile dintre dînsul și comună și în acest scop propune o tranzacție, după care comuna intra îndată în deplina proprietate a moșiei, iar lui, uzufructuarului, i se servea o anuitate de 30.000 lei și se renunța formal la orice pretențiune pentru neîndeplinirea sarcinelor prevăzute în testament. Această tranzacție convenită, negreșit mai dinainte, între d. general Poenaru și prefectul Iarca, se prezintă acestuia formal în ziua de 3 Aprilie d. general Văleanu, trimis ad-hoc de cumnatul sau. Prefectul trimite pe d. Văleanu la Poroschia ca să aducă pe primar, acesta vine cu automobilul d-luî Văleanu în acea zi la Alexandria, după cum acesta a afirmat cu jurămînt înaintea Curții. Și după ce primarul este pus în cunoștință de prefect despre această tranzacție și i se prezintă conceptul scris de propria mină a prefectului, despre încheerea ce trebuia să facă consiliul comunal, primarul este trimis din nou cu automobilul la Poroschia pentru a face acea încheere, și se întoarce cu ea făcută și tot acolo. In aceiași zi, prefectul, face raport la minister pentru aprobarea tranzacției, acordarea unui împrumut necesar comunei pentru plata anuități de 30.000 lei cuvenită d-lui general Poenaru și alte cheltueli. Nota bene, în acea transacție și încheerea concepută de prefect se prevedea că comunia intră îndată în stăpânirea moșiei. După ce toate acestea se fac în ziua de 3 Aprilie la Alexandria, prefectul zice primarului că restul, formalităților nu-l mai privesc, (ceea ce era și realitatea) și comuna rămîne stăpînă pe moșie. Aceeași știre a dus-o și d. Văleanu la Poroschia, și, cum lucrurile se petreceau la 3 Aprilie, cînd este epoca arăturilor, administratorul de pînă aci al moșiei, Alexandru Mihăilescu asistă singur pe primar în regularea împărțirea locurilor și spune acestuia că el nu mai are pentru ce sta și pleacă la București. Ce se întâmplă însă după aceasta? Administratorul Mihăilescu, cel mai interesat și mai amenințat din toți, căci 1 vedea încetând rolul gi jproftUk ce-i aducea, pleacă la București și acolo spune gen. Poenaru că afacerea ce face cu comuna este dezastruoasă pentru dînsul ca uzufructuar, deoarece comuna îi dă numai 30.000 lei ,pe an și el i-a găsit mușteriu serios ca să-i ia cu arendă moșia cu 80.000 lei, cu o diferență enormă de 50 mii lei pe an. Atît a fost de ajuns, se vede, ca lucrurile, proectate cu atîta grabă la început, să nu mai aibe urmare, căci nici gen. Poenaru, nici prefectul Iarca nu au mai insistat pentru ultimarea lor, și actele s’au îngropat la minister. Iar generalul Poenaru, în urma tranzacției propusă, și, așa zis, în curs de executare a și arendat moșia unui domn Capră cu £ 0.000 lei pe an, iar Mihăilescu a rămas tot administrator al moșiei pus acolo de acest arendaș Din toate acestea reese clar ca ziua, că primarul Dumitrescu a lucrat numai în interesul consătenilor săi, și, dacă ar fi depins de dînsul, comuna ar fi avut un profit anual de 50.000 lei. Prefectul Iarca însă lucra numai în interesul gen. Poenaru căci, cînd a văzut că acesta cere ca lucrul să nu mai aibe urmare, s’a lăsat baltă și astfel a păgubit comuna cu 50.000 lei pe an! Dar dacă lucrurile s’ar fi mărginit acile însă trebuiau să meargă mai departe și atît gen. Poenaru cît și prefectul Iarca, au crezut că era de astă dată ocaziunea favorabilă, pentru a se scăpa definitiv de primarul incomod și rebel Dumitrescu. De aci conceptul diabolic al înscenărei unui proces de abuz de putere, proces în care prefectul Iarca, și administratorul Mihăilescu au fost martorii principali ce a invocat acuzarea și în care prefectul cu pornirea lui pătimașă contra nenorocitului primar, a mers pînă a face o mărturisire mincinoasă, constatată cu acte autentice înaintea Curiei, iar generalul Poenaru după ce a încasat arenda de 80.000 se prezintă ca parte civilă în acest proces cu suma de un lal Iată cum s’a născut procesul. Mîine vom arăta peripețiile lui. Nicolae Fleva Amicii noștri bulgari Telegrame din Sofia arată că bulgarii și-au perdut cu totul diplomația și-și dau cu mare zgomot arama pe față, închiderea școalei din Turtucaia nu e un incident întîmplător, ci unul căutat pentru a da o lovitură Romîniei. Aceasta rezultă dintr-o telegramă a corespondentului nostru care spune că la intervenția guvernului român, cel bulgar a răspuns că nu va deschide școala din Turtucaia. Va trebui deci să se închidă și la noi școlile bulgărești și incidentul va deveni un conflict de oarecare seriozitate. Pe de altă parte bulgarii răspândesc știrea că se înarmează înpotriva noastră că vor ridica fortificații pentru a împiedica o invaziune a... trupelor noastre în Bulgaria. Și aceasta e spune un stat a căruia politica agresivă e o permanentă amenințare a pacei în peninisula Balcanică! Ce denotă aceasta? ^ Denotă că bulgarii au crezut să ne poată ameți ca declarațiile lor de dragoste și cu vizitele regelui lor la Sinaia, că acum însă se cred depreciați și cred util să joace pe cel amenințat în liniștea sa. Mai denotă că politica noastră față de bulgari, acea a alarmărei opiniei publice față de pericolul bulgăresc, a fost politica cea justă, cu toate insultele și calomniile ce ne-a atras din partea acelora cari, cu fraza patriotică vecinie în gură, — aiurează la gândul că ar putea primi o decorație fie chiar și bulgărească. Act. Împăcarea romîno-maghiară Exactitatea știrilor „Adevărului“ Mersul evenimentelor s’a însărcinat iar să dovedească exactitatea și temeiinicia informațiilor noastre în ceea ce privește tratativele de împăcare dintre guvernul unguresc și frații noștri de dincolo. Noi am fost cei dinții, cari încă din luna iulie trecut am adus la cunoștința cititorilor faptul grelei și delicatei misiuni a d-lui dr. Ion Mihu, care ca om de încredere atît al conducătorilor poporului român de peste Carpațî cit și al însuși guvernului maghiar primise sarcina să sondeze terenul pentru o eventuală înțelegere romino-magiara, să studieze bazele pe care ea s-ar putea face și să formuleze apoi guvernului din Budapesta propuneri în numele și cu acordul tuturor factorilor hotărâtori ai fraților noștri de dincolo. Au curs atunci oarecare desmințiri la adresa noastră — dezmințiri impuse de tactica ce era indicată presei românești din Ungaria — dar faptul în sine a rămas în picioare1 și ultimele destăinuiri din Keleti Értesítő și din Pesti Napló au dovedit că atunci ca și azi noi am fost cei dintâi și cei mai bine informați asupra tratativelor de împăcare dintre români și unguri. Noi am accentuat in Iulie numai faptul existenței unor serioase tratative de împăcare romîno-maghiară. Ei bine, ca cronicari fidel ai faptelor ce interesează neamul nostru, sîntem mîndri că știrea dată de noi atunci și desmințită de unii confrați, se adeverește azi întocmai. Acest succes ziaristic, indiferent de reușita sau nereușita tratativelor, îl revendicăm pentru noi cu toată satisfacția ce comportă. Lutisu-AbrudMMi Regele: Am să-i țin așa, pina vor face ce vreau ea fi Civilizarea Capitalei de AL. CIURCU încă de pe timpul primariatului d-lui N. Filipescu, prin 1893, am propus ca primăria să încurajeze înființarea unei societăți de construcții în București. Scopul meu era ca prin înființarea unei astfel de societăț să se ajungă nu numai la ieftenirea chiriilor și la înmulțirea locuințelor igienice, dar încă și mai ales la civilizarea, restrîngerea și înfrumusețarea întregului oraș. Căci vedeam că cu sistemul de pînă atunci și numai cu propriile lui mijloace financiare orașul nu va putea eși din făgașul în care s’a băgat mai multe veacuri de administrație orientală. *. Am insistat mai ales după inundația cartierelor din Grozăvești, cînd am organizat salvarea, celor inundați și a avutului lor cu bărcile din Gismigiu și cu personalul și materialul serviciului de salubritate, împărțind ajutoare tuturor celor sinistrati și preumblînd pe prințul Ferdinand prin acele părți, avusesem ocaziunea să cunosc valoarea tuturor imobilelor mizerabile din acea parte și ajunsesem la convingerea că era foarte ușor pentru primărie să mute pe toțî locuitorii din acea regiune inundabilă în dealul Filaretului sau în altă parte înaltă a orașului, iar vasta întindere de pămînt ce se află acolo pe ambele țărmuri ale Dîmboviței să fie consacrată culture de zarzavaturi, de flori și de căpșuni, cu atît mai vîrtos că exista deja un început și cîțiva olteni faceau acolo cultură de trufandale sub geamuri. Și pentru ca Primăria să nu fie expusă ca în totdeauna, dar mai ales cum era sub vechea lege a exproprierilor, la sacrificii prea mari, eram de părere să încurajeze înființarea unei puternice societăți de construcții, care, în schimbul avantagiilor ce i s’ar fi acordat, să secundeze comuna în toate întreprinderile sale de edilitate, dar mai ales pe terenul restrîngerii razei orașului și a asanării și înfrumusețării sale prin înființarea de cartiere igienice, cu strade largi și drepte, plantate cu arbori, cu parcuri, cu locuințe igienice și cochete și cu toate înlesnirile moderne. Toți locuitorii din Grozăvești-Cărămidari, cîmpul Caracaș până la moara Ciurel ar fi încăput pe o întindere de teren de 30 și chiar de 50 de ori mai mică, în condițiuni igienice și exproprierea lor s’ar fi făcut pe o sumă neînsemnată, căci erau acolo case cari nu valorau mai mult de 200 lei una, unele adevărate colibi, construite cu băligî și țărînă adunate din drum și cu tinichele aruncate la gunoiu. S’ar fi obținut următoarele avantaje: In loc ca comuna să cheltuiască multe milioane cu civilizarea acelor cartiere — deja a cheltuit vreo două milioane numai cu strămutarea căderea de apă de la uzină la Ciurel și n’a făcut încolo absolut nimic pentru acele nefericite cartiere — ar fi restrîns raza orașului, ar fi rezervat milioanele ce vor înghiți acele cartiere extrem de depărtate de centru pentru părțile mai centrale și mai populate ale orașului, ar fi contribuit la asanarea și înfrumusețarea Capitalei și ar fi făcut și un imens serviciu locuitorilor din acele regiuni, mutîndu-i într’un cartier înalt, sănătos și civilizat. Dar am căzut de la putere tocmai cînd se apropia de realizare acest proect. S’a prezentat o a doua ocazie pentru înființarea unei societăți de construcții, o societate franceză oferise să facă ea întreg b-dul Colței, pînă la Sf. Gheorghe, și să-și construiască case frumoase pe toată întinderea lui într’un spațiu de timp foarte scurt. Imi pare că nu cerea decît folosința terenurilor expropriate de ea pe ambele laturi ale bulevardului. Nu s’a putut ajunge la nici uni rezultat. In fine, revenind la comună după zece ani și ivindu-se inundarea cartierilor Colentina, am reluat firul ideilor din trecut și am propus d-lui M. Cantacuzino desființarea cartierelor insalubre prin însășî situația lor nefavorabilă și înfințarea unei societăți de construcții, tot pe Bazele de odinioară. D. Cantacuzino s’a arătat favorabil acestei idei. M’am dus la d. Blank, șeful casei Marmorosche Blank, și l’am rugat să ia inițiativa formării unei astfel de societăți. Nici d. Blank nu s’a dat înapoi. „ * Dar știți cum sîntem noi, conservatori», ne mișcăm cam greu și ne iau liberalii înainte în toate. ” . Cu toate astea în cazul de față există o scuză: marea mulțime de lucrări întreprinse de fosta administrație comunală și marea importanță a unora din ele, apoi expoziția, care ne-a absorbit un timp prețios» au necesitat o muncă de toate zilele atât de încordată, încât nu e nici o mirare că acea administrație n’a putut traduce în fapt, în scurtul timp de două ani, toate proectele din programul ei. Și cum din cauza dezbinărilor intestine, a chestiunilor de persoane și a protipendadei, conservatorii nu pot sta mai mult de doui ani la putere, cum la noi soarta administrațiilor comunale e legată de aceea a guvernelor, odată cu căderea guvernului conservator a trebuit să plecăm și noi cei de la primărie, cu toate că administrația noastră dăduse destule dovezi de destoinicie. Și iată de ce ideea înființărei unei societăți de construcții în loc de a fi pusă în practică de conservatori, a fost realizată de liberali. . ( ie ). Dar aici își găsește aplicare proverbul latin: duo cum, faciunt idem, non est idem. Ne-au adoptat liberalii ideea vagă, nu însă și concepțiunea noastră. Concepțiunea noastră nu se mărginea numai la construirea de căsuțe de o valoare maximă de 8000 lei. Pentru cine cunoaște bine starea orașului nostru și ard ambiția patriotică de a face din Capitala regatului un oraș modern și frumos această concepție e prea meschină, dacă se mărginește numai la atîta, înainte de toate trebue să ne gîndim la restrîngerea razei orașului, căci cu întinaderea lui actuală nici peste sute de ani Bucureștii nu vor putea deveni un oraș civilizat. Fără această măsură, ori cît s’ar sulemeni centrul, mărginile vor rămînea niște cloace insalubre, căci comuna noastră n’are mijloace și nu va avea multă vreme, ca să civilizeze și să întrețină atîta pustietate de bărăgan. E foarte bine ca orașele să fie largi și locuințele înconjura* tte de grădini, dar la noi e o exageratie excesivă și restrîngînd orașul el tot ar rămînea încă sute de ani la largul lui, atît e de vast pentru populația pe care o are. In Bucureștiul actual 2 milioane de locuitori ar încăpea comod în stradele ce se mai pot deschide chiar și în centru, prixi blocurile imense de terenuri neclădite. A Ce ați zice despre un palat luxos, care în loc de a avea un parc în jurul lui, ar fi înconjurat de depozite de gunoaie, de cloace de ape verzi împuțite și de alte mirodenii de acestea. Așa e Capitala noastră și așa va fi și după construirea caselor de 8000 lei. j* I •yg Iu toate orașele civilizate și nu se începe cu construcția de case, ci cu crearea unui plan general, apoi cu facerea stradelor înzestrate cu toate îmbunătățirile moderne, canal, apă, gaz, electricitate, telefon, pavagiu bun, tramvaie etc. și apoi, fie particularii, fie societățile, contruesc case pe ambele laturi ale acestor artere comode și igienice. La noi s’a procedat pe dos și după, cum văd eroarea aceasta se prepetuiază, se pun din nou boii la spatele plugului. In concepția noastră înființarea unei societăți de construcții era legată de civilizarea și înfrumusețarea întregului oraș și societatea în chestiune ar fi construit nu numai case de 8000 lei, ci și case de raport mai mari și chiar decorative. Un lucru nu exclude pe celălalt. Veiți arăta cum înțelegeam eu lucrurile. ■ AL. CIURCU Gulp Duminecă, 17 Octombrie c., în „Dimineața“ Victimele Amorului - ori FEMEEA DEMON -romanele moravuri si de actualitate