Adevěrul, octombrie 1911 (Anul 24, nr. 7921-7951)
1911-10-28 / nr. 7948
Mon XXIV-lea No 7948 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI 1 București, Strada Sărindar No. 11 «♦» Apare zilnic 9 cu aniibe templarul Vineri 20 Octombrie 191 DIRECTOR POLITIC CONST. MINE Abonamente cu premii: Da aia ...........................................................Let Șase luni .............................................. Trai luni........................................................... Pentru străinătate prețul este TndolL TELEFON, Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/39 „ „ Străinătate „ 12/40 cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi • 90... 11« ö.~ Ce au hotărît tahiștii împăcarea declarată ca imposibilă. — Lupta pentru revendicarea guvernului.— Chestiunea revizuirei Constituției se menține pe tapet D. Take Ionescu s’a pus erî în contact cu șefii organizațiunilor partidului conservator-democrat, din toată țara și cu fruntașii dela centru cari alcătuesc comitetul executiv al partidului. Comitetul a discutat și a deliberat șase ore asupra tuturor chestiunilor politice și de partid la ordinea zilei . Publicăm în corpul ziarului comunicatul pe care șeful conservatorilor democrați l-a dat presei. Din acest comunicat rezultă în primul loc că partidul conservator-democrat consideră ca imposibilă o conlucrare cu guvernul acual. Prin urmare chestiunea împăcărei fiind definitiv înlăturată și de comitetul executiv takist, șoaptele cari se ră idesc și azi în cercurile guvernamentale că mai sunt speranțe de împăcare vor înceta, mai ales că peste cîteva zile vor intra în luptă toate cadrele partidului. In ce privește modalitatea actiunei comitetul a dat depline puteri d-lui Take Ionescu. Desigur că în sinul comitetului s’a pus chestiunea unei acțiuni paralele cu partidul liberal și asupra acestui punct s’a lăsat șefului conservatorilor-democrați toată libertatea de a aviza. După cit știm d. Take Ionescu expunînd comitetului situația politică a lăsat să se întrevadă că e aproape stabilită înțelegerea cu liberalii asupra unei acțiuni paralele în contra guvernului la toate chestiunile la ordinea zilei. Comitetul takist a ratificat, în unanimitate, atitudinea pe care a avut-o d. Take Ionescu cînd a tratat împăcarea și toți membrii comitetului au fost de acord să recunoască că nu se putea pune în discuție împăcarea fără acordarea dizolvărei parlamentului și recunoașterea necesității de a se revizui imediat Constituția, puncte de principiu și de onoare la care nu poate renunța partidul conservator-democrat și pe care șeful său le-a apărat cu toată demnitatea. Această solidarizare a comitetului executiv cu atitudinea d-lui Take Ionescu în chestia împăcărei, și cu demersurile sale pentru a pregăti viitoarea acțiune a partidului, solidarizare pe care de altfel n’a pus’o nimeni la îndoială, fiindcă șeful conservatorilor democrațî cunoștea bine pulsul partidului, solidarizarea aceasta a Comitetului și în chestia revizuirei, a determinat în mod firesc ca în acțiunea ce o va întreprinde partidul conservator-democrat să se pună și mai mult în evidență necesitatea revizuirei, — ceia ce denotă că și asupra acestui punct se va stabili o înțelegere cu liberalii. * * Fruntașii conservatori-democrați au căscat dar era de acord cu d. Take Ionescu asupra unei nouă acțiuni a partidului, care va deschide o nouă și mare luptă pe chestiuni, cari vor stabili în mod definitiv o linie de demarcație profundă între partidul condus de d. Carp și acel condus de d. Take Ionescu. Unul dintre fruntașii takiști care a participat la ședințele de erî ale comitetului executiv, ne-a spus : — Ședințele de er vor rămînea memorabile în analele partidului nostru. Ne-am simțit într’un partid adevărat democratic și ca un șef care știe să ne țină steagul bine desfășurat. Fiecare a vorbit ca un om liber, dar și ca un luptător disciplinat. Bădărău a spus cu toată franchețe ce avea de spus, toate chestiile au fost analizate sub toate fetele și cu toate că nu s’a înconjurat discuția nici măcar asupra părerilor noastre individuale, asupra atitudinei unora dintre noi, totuși ne-am explicat cu o sinceritate care s’a sfirșit prir’o perfectă solidarizare și cu modul de a vedea și de agișa al șefului nostru. Adversarii noștri au sperat ca deliberările noastre să se transforme în răfueli. Marea decepție vor încerca și de astă dată. Nu numai că discuția n’a avut un astfel de caracter, dar putem spune că a fost într’adevăr o deliberare politică atît asupra directivei partidului cit și asupra tuturor chestiunilor mai importante la ordinea zilei, așa că ne-am stabilit, prin liberă discuție și printr’un schimb larg de vederi cu șeful nostru, atît acțiunea pentru viitor cit, și punctele de program dela cald nu ne vom abate niciodată pînă la definitiva victorie a partidului nostru. „Acesta e rezultatul deliberărilor noastre. Statul major urmează strîns și solidarizat pe șef. Vom continua lupta noastră în potriva partidului istoric conservator. Lupta aceasta va fi aprigă, poate cea mai aprigă din luptele cari s’au dat în ultimele decenii. Cadrele noastre ne vor urma cu entuziasm fiindcă aceste cadre n’au voit și nu voesc altceva decit triumful celui de al treilea partid. Și dacă, în drumul sau, va întâlni noui dușmani, partizani a două partide, vor primi lupta și cu aceștia. „Mergem dar la războiu cu certitudinea că foarte curînd vom consacra definitiv existența celui de al treilea partid peste care nici un factor constituțional nu va putea trece. „Pînă unde vom duce această luptă, adică ce fel de opoziție sîntem hotărîți a face, aceasta e lesne de prevăzut. Adversarii ne cunosc din luptele trecute. E posibil să nu ne mai recunoască în luptele ce le vom da. In trecut prea multă diplomație am pus în campaniile noastre. Avem să schimbăm tactica așa ca opinia publică să nu ne mai poată reproșa nimic. Guvernul și regele vor simți de astădată existența celui de al treilea partid în așa grad în cit pentru viitor va rămînea pentru tot o lecție ca să nu se mai joace de-a desființarea partidelor“. Peste cîteva zile d. Take Ionescu va convoca comitetul cel mare al partidului, care numără peste 100 de membri. înaintea acestui comitet șeful conservatorilor va spune ultimul sau cuvînt asupra luptei la care este din nou chemat acest partid. _________ R. _ __________M AZ BIT 11___________ Prostul din bae. „Dependanța“ Dinastiei a intrat intr’un formidabil chichion, denunțînd lumea că d-nul avocat Rosenthal nu a avut curajul să arate că d-nul Vintilă Brătianu e eroul portretului pe care-l face într’o scrisoare publică. Am citit și noi acest portret ce vorbește de un om veninos, sectar, räu, care trăește pe urma numelui și averei moștenite. De unde pînă unde însă „Dep andanța”, de îndată ce l’a cetit, a sărit și a strigat: — Blasfemie : ăsta e Vintilă !? Nu e asta povestea prostului, care auzind pe unul în bac strigînd: — Să iasă prostul din bac ! — a replicat numai decit: — Dar ce, eu n’am plătit ?! Cînd „Dependent“ jpsă e condusă de d. Procopiu, se putea 53 ha răspundă ca prostul din bac ? Pac. ----------------------------- Aventura din Tripolitania Odios și ridicol O caracterizare de Georges Lorand Dacă e legitimă apărarea pe care o încearcă italienii, pentru a scuza, și justifica politica colonială a guvernului lor, nu-i mai puțin legitimă indignarea opiniei publice civilizate contra procedeelor acestei politici. Să se remarce că acei cari protestează sunt cei mai buni amici ai Italiei, cari au aplaudat cu bucurie statornicirea independenței sale și au un cult pentru marii artiști și creatori ai acestei țări latine. Dar tocmai sinceritatea acestor amici de elită nu le fugădue să se facă complicii unui act banditesc, care consacră odată mai mult, dar mai mult ca niciodată, dreptul celui mai tare, adică dreptul celui mai sălbatec, celui mai criminal. Tocmai aceasta pune în evidență într’un magistral articol din „L’Express” d. Georges Lorand, distinsul deputat și ziarist belgian, președintele Ligei belgiene pentru drepturile omului, care se numără printre fervenții admiratori ai Italiei cugetătoare și artistice. Megalomanii Ceea ce răsare în primul rînd din situația actuală a Tripolitaniei e ridicolul cu care se acoperă naționaliștii, șoviniștii și colonialiștii italieni. Ce se petrece în Tripolitania nu se știe exact, din cauza cenzurei italiene, dar e evident că italienii au suferit înfrîngeri grave. Rezistența eroică a turcilor și arabilor e de netăgăduit și masacrarea arabilor e în această privință o revelație. Și cu toate astea, megalomanii italieni cer guvernului lor să notifice puterilor anexarea Tripolitaniei. Nu e ridicol? Armata italiană de abia se poate menține în trei sau patru puncte de pe coastă, neîndrăznind să pătrundă în interior și ea vrea să se considere un țară anexată ! Dar pentru ca grotescul să devie odios, ei merg mai departe : vor să dea o mare lovitură în arhipelag, să ocupe insule di marea Egee, ba chiar să bombardeze Smirm și Salonicul Eodios, căci turcii nu pot să reziste flotei moderne a Italiei și repercusiunea ar putea fi un măcel general al italienilor din Turcia, pe care aceasta a avut mărinimia să-i tolereze și după actul de brigandaj italian. Dreptul de apărare Dar ce înseamnă aceasta decit a redeschide chestia Orientului, a produce complicații grave? Nu-i vorbă, Italia nu va avea asentimentul puterilor pentru un atac în Orient — ceea ce dovedește că dacă puterile ar fi voit, ar fi putut împiedica lovitura din Tripolitania — și de altfel, Italia nici n’ar îndrăzni să opereze o debarcare pe teritoriu turcesc, căci nu-e capabilă să lupte cu oștirile turcești, dar faptul odios rămîne în picioare. Dar monstruozitatea crește mereu, fără să se poată opri de a continua să dea mina cu ridicolul. Italia a voit să zmulgă Tripolitania Turciei, foarte bine , dar iată că nu izbutește să o cucerească. A voit să-și arate forța, să-și sporească prestigiul, să-și satisfacă megalomania cronică ; în loc de acestea, crește tocmai. prestigul Turciei, valoarea soldaților și supușilor săi în împrejurări dificile. Și atunci, asistăm la indignarea italienilor, cari ucid pe rebeli, uitînd, că aceștia își apără țara, că sunt rebeli cum erau milanezii celor cinci zile pe cari îi împușcau austriacii. Doar arabul din Tripolis are dreptul să-și iubească și apere țara, ca și un lombard sau venețian. Ce spectacol imposibil! Anul acesta italienii celebrau cinci antenorul independenței lor și acuma, fac turcilor și arabilor din Africa exact ce au făcut austriacii cu părinții lor.... Iată atins paroxismul odiosului și ironiei: > Teoria brigandajului Patriotarzii ștm să-și facă meseria. Deviațiunea morala pe care o dă politica colonială e opera lor. E evident, poporul italian a început să-și dea seama despre aceasta. El vede că acțiunea hoardei coloniale e o aventură, care satisface numai interesele financiarilor și ale clericalei Bănci de Roma, singura interesată în toată această chestie. El vede sacrificiile ce se fac nu pentru Italia, ci pentru a fura pămîntarile arab de și turcilor patria lor, sau orificii cari cine știa dacă vor fi rambursate. El mai vede și rodul detestabil al politicei coloniale, căci dacă italienii iau turcilor cu forța Tripolitania sub cuvîntul că ei îi vor da o mai bună întrebuințare, de ce austriacii n’ar avea dreptul să pretindă că vor administra mai bine Lombardia și Veneția decit, populațiile aceste provincii; de ce germanii n’ar ocupa Gangul belgian sub pretextul că ea e destul de mare și de bogată ca să se stabilească pe acest teritoriu ? Asta e teoria politicei coloniale. Odinioară Italia era patria cugetătorilor, earii proclamau intangibilitatea dreptului și libertăței popoarelor ; astăzi, ea e negațiunea dreptului. ----------------------------■— Banca Națională și speculațiunea Direcțiunea Băncei Naționale își spală mîinile în inocență. Ea nu a provocat scăderea, ea n’a cerut suspendarea afacerilor pe termen, ea nu a încurajat speculațiunea. Să admitem, pentru că d. Bibicescu o afirmă atît de hotărît, că Banca Națională a fost surprinsă de măsura luată de comitetul Bursei și prin care se suspendau tranzacțiunile pe termen în acțiunile Băncei. Nu avea ea oare nici un mijloc de a opri scăderea și de a pune astfel friü speculațiunei ? Apoi ce era mai natural decit ca imediat să protesteze contra măsurei luate de comitetul Bursei? Ce era mai natural decit ca, îndată ce s’a observat mișcarea de scădere, îndată ce s’a simțit jocul speculațiunea, îndată ce s’au constatat ravagiile ce face,— direcțiunea Băncei, prin delegatul ei în comitetul Bursei, să ceară anularea măsurei luate, redeschiderea tranzacțiunilor pe termen? Și nici îndoială nu încape că cererea aceasta ar fi fost satisfăcută, pentru că nici nu se putea altfel. Răspunderea direcțiunei Băncei Naționale rămîne deci întreagă. Ea n’o poate arunca nici asupra comitetului Bursei, nici asupra Casei de depunere care în fața scăderea cursurilor, nu putea să nu ceară debitorilor ei, acoperirea. Altă ceva este dacă după toate acestea, se poate închide incidentul de la Bursă, întinzîndu-se mușamaua asupra lui. Și noi sîntem de părere că nu. La mijloc nu e, după cum am spus, un diferend personal, ci o chestiune de ordin public. Nu e cestiunea numai dacă d-nii Bercovici și Jipescu s’au insultat reciproc, ci dacă insultele ce și-au adus sunt adevărate, căci atunci nu mai sunt insulte, ci acuzațiuni de dixlin penal. D-nii Bercovici au cerut anchetă. Sperăm că o va cere și d. Jipescu. Și așteptăm ca ea să nu se facă între patru pereți, ci în văzul tuturor, căci publicul e în drept să ceară a fi deplin luminat asupra celor ce se petrec la Bursă. Ad. Guvernul regele și tramvaele — Ce spun guvernamentalii asupra zvonului că regele ar fi intervenit în favoarea liberalilor — Am înregistrat zvonul, , pus în circulație din anume cercuri politice, cum că regele ar fi refuzat d-lui Marghiloman prezintarea unui proect de lege pentru desființarea societăței comunale de tramvai. Odată cu lansarea zvonului acestuia, se mai adăuga, din aceiași sursă politică, că ministrul de interne ar fi apelat la intervenția d-lui P. P Carp, pe care l’ar fi amenințat că va provoca o criză de guvern, dacă primul ministru nu va obține dela rege autorizațiunea ce s’ar fi refuoat, d-lui Marghiloman, importanța pe care ar fi avut-o confirmarea acestui zvon, ne-a silit să ne adresăm direct d-lui Marghiloman pentru a obține o lămurire autorizată. Ministrul de interne ne-a desmințit categoric zvonul, adăugîndu-ne, ceia ce am și înregistrat de altfel, că s’a și convocat consiliul comunal al Capitalei pentru mîine tocmai spre a discuta nouile statute de curînd întocmite. După cum s’a văzut, am înregistrat și zvonul și desmințirea care i-a urmat, rezervîndu-ne însă dreptul de a ne informa mai lămurit tot din sursa guvernamentală pentru a fi precis informați asupra acțiunei cabinetului în chestia tramvaiului. In lagărul guvernamental și în special în rîndurile acelor guvernamentali, cari au contact zilnic cu membrii guvernului, zvonul acesta e considerat ca o manoperă pornită din sursă liberală pentru a se creia o anume atmosferă în jurul desființării societăței comunale de tramvai. Guvernamentalii acuză pe liberali că exploatează și în această chestiune persoana suveranului, amestecîndu-i într’o afacere liberală, de care carpiștii ar dori ca regele să rămînă străin. In chestiunea tramvaiului suveranul nu poate lua partea liberalilor, fără să compromită coroana, mai ales cînd e dovedit lucru că, prin desființarea societăței, comuna e repusă în stăpînirea unui drept, de care era să fie fără rușine jefuită în folosul unor particulari. Aceasta e nota carpistă față de rege în chestia la ordinea zilei. De altfel prietenii d-lui Marghiloman, tot în legătură cu zvonul lansat de liberali, ne-au mai adăugat că ministrul de interne nu ar fi primit în nici un caz un asemenea refuz și că, fără să mai apeleze la intervenția d-lui Carp, ar fi știut ce are de făcut, dacă regele ar fi luat partea liberalilor într’o afacere necinstită ca aceia a tramvaelor comunale. Guvernamentalii din cercurile conducătoare, de la cari ținem observațiunile acestea ne-au mai adăugat că ministrul de interne era, de altfel, în curent încă deținerea trecută cu lovitura pe care o pregăteai liberalii, amestecând pe rege și în această afacere. încă de atunci ministrul de interne a desmințit d-lui N. Fleva zvonul pornit din culisele liberale, adăugîndu-i că va veni cu o lege interpretativă, prin care societatea comunală de tramvai va fi desființată ; — și, după cum se afirmă, proectul acesta de lege va fi unul dintre cele dinții, cu care guvernul va veni în discuțiunea Camerei. E de altfel, ne spunea un autorizat personagiu guvernamental, punctul de vedere și al d-lui Marghiloman și al întregului guvern că, chestiunea desființării societăței comunale nu e o chestiune a cărei soluțiune se așteaptă de la instanțele judiciare cum pretind liberalii că a spus-o regele mai multor fruntași din opoziție. Guvernul și ministrul de interne vede în desființarea acestei societăți un act de guvern, căruia numai parlamentul îi poate da o sancțiune legală. Carpiștii spun că suveranul, care a fost pus în curent cu acest punct de vedere al guvernului, nu numai că nu a refuzat autorizarea proectului de lege, dar nici nu a avut nimic de obiectat, mai ales că regele nu e străin de consultațiile acordate guvernului de către facultatea juridică din Paris, ca și de acelea ale profesorilor universitari italieni Monara de la Genua și Vivanti del Roma. Și după cit știm, facultatea juridică din Paris ca și cei doi profesori italieni conchid la desființarea societăței comunale de tramvai printr’un vot al parlamentului. * In ce privește coincidența audienței d-lui Carp la rege după audiența d-lui Marghiloman și după acea a șefului liberalilor, coincidență de care liberalii s’au servit pentru a da o aparență de seriozitate zvonului răspîndit, din anturajul d-lui Carp nu s’a afirmat că primul ministru nu a făcut decât să lucreze cu regele în mod obicinuit. Ni s’a mai adăugat iarăși că audiența aceasta a avut în special caracterul unui schimb de vederi între suveran și d. Carp asupra proectelor de legi care urmează să fie anunțate prin mesagiu. Nu am putea afirma dacă și proectul pentru desființrea societății comunale va fi trecut în mesagiul de deschidere al Corpurilor legiuitoare- Lucrul e, însă, puțin probabil, întrucit în mesagiu se anunță de obiceifl numai acele proecte de legi, cari prezintă un caracter de reformă generală. Ceia ce e fapt cert, însă, e că discuțiunea poectului pentru desființarea societatei comunale de tramvai va fi depus pe biroul parlamentului așa fel, încit să poată fi votat imediat după închiderea discuțiunei mesagrului. In ce privește atitudinea regelui în această chestiune guvernamentalii nici nu admit discuțiune și părerea generală este că, chiar dacă suveranul ar avea de menajat anume interese liberale, nu s’ar expune niciodată la un conflict cu unul dintre sfetnicii tronului pe tema unui gheșeft, cu prisosință dovedit ca atare. Regele, afirmă carpiștii, își dă seama de impresia urîtă pe care ar face-o amestecul părtinitor al Coroanei într’o asemenea afacere, de pe urma căreia comuna ar fi păgubit aproape două milioane anual. Dar tocmai pentru acest cuvînt guvernamentalii sînt indignați împotriva liberalilor, cari recurg, ca de obiceiu, la ultimul refugiu ce le-a mai rămas: intervenția Coroanei. Informațiunile noastre,— și socotim a le ține din cea mai autoriztă sursă,— sunt însă că guvernul nu va accepta nici o intervenție, chiar dacă ar veni de la rege, și că va merge pînă la sfirșit, desființînd societatea comunală de tramvai, dacă acționarii nu vor accepta nouile statute. Aceste statute, complect întocmite, vor fi comunicate, în broșuri tipărite, pentru a doua oară acționarilor, după ce consiliul comunal, în ședința de mîine, va fi luat cunoștință de cuprinsul lor. Și cum e lucru de mai înainte sigur că acționarii nu vor primi reconstituirea societății pe baza nouilor statute, refuzului acestuia va urma proectul de lege și continuarea lucrărilor în regie. Aceasta e ultima hotărîre care, după cu știm, s’a luat în chestiunea tramvaelor comunale, guvernul înțelegînd că ar fi să-și dea singur cel mai vădit vot de neputință, dacă ar ceda, sub o formă sau alta, amenințărilor de fiece zi ale liberalilor. Și de altfel, pentru opinia publică, care a urmărit fazele prin care a trecut afacerea aceasta, nu mai există decit o singură soluție care, în adevăr, poate fi bine primită : continuarea lucrărilor în regie. Orice altă soluție, ar fi soluția unui guvern, care se lasă intimidat de către liberali, cari au înțeles totdeauna să guverneze chiar și din opoziție. Alex. Mavrodi CHESTIA ZILEI Criza sinodală Genu Petrache: Parcea te-am ras, părinte ? Episcopul de Roman . Vite că nu m’ai ras !! Psihologie cîinească — Politică și Diplomație omenească — * de C a COSTA FOB. Doi dini se mîrîie. Se privesc, se măsoară din ochi, întorc capetele cu un aparent dispreț, și se mîrîie. Intonațiunile acestui mîrîit devin din ce în ce mai amenințătoare . Ai crede încăierarea gata, gata. Unul este alb, tînăr, voinic și frumos, il chiamă Cartuș. Nou adus în curte, pare a simți inferioritatea situațiunei sale față de cellalt cîine băștinaș. Totuși conștient de forța lui, nu înțelege să se umilească, și măcar că-i arde de a se împrieteni cu rivalul său, deocamdată se ține mîndru și îl mîrîie amenințător. Cellalt e și el un cîine voinic, în puterea vîrstei, musculos, bine hrănit, părul îi e negru, lucios, colții ascuțiți , îl chiamă Corbu. Corbu a înțeles că i s’a impus un tovarăș, chiar s’a și resemnat, bucuros; însă așteaptă ca noul venit să facă primii pași, și deocamdata face pe mîndrul și pe grozavul, mîrîind și el pe Cartuș dușmănește. Ambii d’alicum par a’și da perfect seama că o încăerare le-ar fi d’opotrivă păgubitoare și nu i-ar duce la nici un rezultat. Deodată, Corbu se repede glonț in fundul curței. A zărit un cîine. Abia l’a ajuns, că l’a trîntit și tîrnuit. Il scutură și îl scarmănă, îl dă tava și îi înfige colții. Vai de el ! Bietul dobitoc chielălăiește de ți se rupe inima. In clipa aceasta, Cartuș se repede la ei. Pornirea lui corespunde perfect simțirei mele intime. Bravo Cartuș ! Sboară în ajutorul celui slab ! scapă pe nenorocitul! Fă o faptă generoasă, cavalerească, frumoasă, onoare ție, brav și nobil cîine! Dar, ...o, ce văd!... oroare!... ! Cartuș, ticălosul Cartuș, a înhățat, nu pe Corbu, ci tot pe cîinele cel trîntit, pe nenorocitul care urlă la pămînt. Pe el îl mușcă, pe el îl scutură cu dinții, întrecîndu-se cu Corbu în această mișelească ispravă. Mirarea și indignarea mea sunt extreme. Nu pot înțelege cum ? de ce ? Spectacolul a devenit acum oribil. Amîndoi cănii și-au dat drumul poftei lor de încăierare, și, pe pielea celui slab, fără nici un risc, își dovedesc, unul altuia, voinicia lor de paradă. E revoltător. Nu mă mai pot stăpîni, vreau să sar.... Dar stăpînul cănilor mi-a luat-o înainte, și, cu un ciomag, i-a pus pe fugă p’amîndoi. Bățul a atins și pe Corbu și pe Cartuș. Victima lor e salvată. Dar în ce hai sărmana ! E un biet cîine bătrîn, slab, jigărit, acum însîngerat, în șchiopătat. — Ce mai cîine era ăsta în vremea lui! zise omul. Bietul Dulan! Fără pereche era el, odinioară ! Cîțî căni n’a schilodit el ! Cîțî n’a dat gata! Acum Dulău e bătrîn, neputincios, amar de zilele lui! a ajuns, vai de el, să-l trîntească și Corbu înainte el tăvălea pe Corbu pr in curte, acum i-a venit vremea să mînce și el trinteală. Așa merge în lumea asta! Deodată mila pentru Dulau a scăzut. Un sentiment de dreptate în favoarea lui Corbu atîrnăji acum în cumpănă. Fapta acestuia frumoasă nu-î; da îmi pare acum mai puțin neagră. Lui Cartuș nu-l pot găsi însă nici scuză, nici cea mai mică! Mișelul! Ce îi făcuse, lui, bătrînul Dulan ? Cu bună seamă Cartuș e un cîine fără caracter, un urît, un laș, un................... hé !... hé! dar i-a privit minunea !I... Uite pe Cartuș și pe Corbu cum se zbenguesc, cum se joacă împreună ! Nu mai sunt dușmani, s’au împăcat, s’au împrietenit, iată-a cum vin amîndoi veseli și mîndri ! Dar atunci ?.. Ce idee îmi fulgeră prin minte !.. Acum abia înțeleg, prostul de mine ! Cartuș n’a fost nici mișel, nici ticălos, el n’a fost cîinele laș și fără caracter ce-l credeam... Cartuș a făcut doar politică, diplomație, și ce politică ! ce diplomație ! Admirabil cîine! Ce pătrundere! ce limpezime în judecată ! Ce agerime în hotărîre ! El n’a stat la îndoială. Intr’o clipă a judecat situația, a zărit folosul ce putea trage dintr’însa și atît s-a ajuns! Sărind în ajutorul lui Corbu, a cîștigat drepturi la prietenia acestuia . Primind loviturile stăpînului alături de el, și pentru aceiași faptă, el i-a devenit camarad de suferință. Acum, el, veneticul, iatăl înfrățit cu băștinașul curiei. Ca politicianul cel mai desăvîrșit, ca diplomatul cel mai iscusit, Cartuș, fără a se impresiona de zadarnice îndoeli de conștiință, fără a rătăci și a se pierde în migăloșii sentimentale, a știut a-și atinge scopul, a izbutit. A isbutit ! Onoare lui !! Nu căuta, cititorule, în această narațiune,— simplă și fidelă expunere a celor petrecute sub ochii mei, la țară, — nici o aluziune, nici o alegorie. Să nu cumva să-ți fugă gîndul la isprăvile diplomației europene, nici la apucăturile onorabililor noștri politiciani. Nu, nu, să nu cumva! Iertați-mi numai reflexiunea că de cînd cămi ne tot privesc, aț ajuns să prindă și ei apucăturile noastre omenești , politica și diplomația nu mai au pentru ei nici un mister. Pornirile generoase, nobile, dezinteresate dispar pe măsură ce politicianismul se întinde și diplomația se lățește. Iacă acum și cănii, — dragii de ei, — că au început a’mî da decepituni ! Trist, trist de tot! C G. Gosta-Fos’U -------------**----------- -- Adeveriiri înțelesul Una din foile Celor Trei Frați vrea să explice „înțelesul- consfătuire! convocate pentru Duminică. E de prisos, înțelesul e că Celor Trei Frați le scapă tranwayul!... Conexare Duminică se întrunesc pe diop[rî^'actionariî Tramwayulu! „La Trei Frați1, iar pe de altă parte partizani! Celor Trei Frați. Adică nu s’ar putea conexa cele două întruniri ?!... După..., „Violența“ combate pe Eminescufc ÎTi p..e Panu : după moarte !... Rigoletto