Adevěrul, octombrie 1911 (Anul 24, nr. 7921-7951)

1911-10-28 / nr. 7948

Mon XXIV-lea No 7948 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCED­ATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI 1 București, Strada Sărindar No. 11 «♦» Apare zilnic 9 c­u aniibe templarul Vineri 20 Octombrie 191 DIRECTOR POLITIC CONST. MIN­E Abonamente cu premii: Da aia ...........................................................Let Șase luni .............................................. Trai luni........................................................... Pentru străinătate prețul este TndolL TELEFON, Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția­ cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/39 „ „ Străinătate „ 12/40 cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi • 90... 11« ö.~ Ce au hotărît tahiștii împăcarea declarată ca imposibilă. — Lupta pentru reven­dicarea guvernului.— Chestiunea revizuirei Constituției se menține pe tapet D. Take Ionescu s’a pus erî în contact cu șefii organizațiunilor partidului con­servator-democrat, din toată țara și cu fruntașii dela centru cari alcătuesc comi­tetul executiv al partidului. Comitetul a discutat și a deliberat șase ore asupra tuturor chestiunilor politice și de partid la ordinea zilei . Publicăm în corpul ziarului comuni­catul pe care șeful conservatoril­or­ demo­­crați l-a dat presei. Din acest comunicat rezultă în primul loc că partidul conservator-democrat con­sideră ca imposibilă o conlucrare cu gu­vernul acual. Prin urmare chestiunea împăcărei fiind definitiv înlăturată și de comitetul exe­cutiv takist, șoaptele cari se ră idesc și azi în cercurile guvernamentale că mai sunt speranțe de împăcare vor înceta, mai ales că peste cîteva zile vor intra în luptă toate cadrele partidului. In ce privește modalitatea actiunei co­mitetul a dat depline puteri d-lui Take Ionescu. De­sigur că în sinul comitetului s’a pus chestiunea unei acțiuni paralele cu parti­dul liberal și asupra acestui punct s’a lă­sat șefului conservatorilor-democrați toa­tă libertatea de a aviza. După cit știm d. Take Ionescu expu­­nînd comitetului situația politică a lăsat să se întrevadă că e aproape stabilită în­țelegerea cu liberalii asupra unei acțiuni paralele în contra guvernului la toate chestiunile la ordinea zilei. Comitetul takist a ratificat, în unanimi­tate, atitudinea pe care a avut-o d. Take Ionescu cînd a tratat împăcarea și toți membrii comitetului au fost de acord să recunoască că nu se putea pune în discu­ție împăcarea fără acordarea dizolvărei parlamentului și recunoașterea necesită­­ții de a se revizui imediat Constituția, puncte de principiu și de onoare la care nu poate renunța partidul conservator-de­mocrat și pe care șeful său le-a apărat cu toată demnitatea. Această solidarizare a comitetului exe­cutiv cu atitudinea d-lui Take Ionescu în chestia împăcărei, și cu demersurile sale pentru a pregăti viitoarea acțiune a par­tidului, solidarizare pe care de altfel n’a pus’o nimeni la îndoială, fiindcă șeful conservatorilor­ democrațî cunoștea bine pulsul partidului, solidarizarea aceasta a Comitetului și în chestia revizuirei, a de­terminat în mod firesc ca în acțiunea ce o va întreprinde partidul conservator-de­mocrat să se pună și mai mult în evidență necesitatea revizuirei, — ceia ce denotă că și asupra acestui punct se va stabili o în­țelegere cu liberalii. * * Fruntașii conservatori-democrați au că­­scat dar era de acord cu d. Take Ionescu asupra unei nouă acțiuni a partidului, care va deschide o nouă și mare luptă pe che­stiuni, cari vor stabili în mod definitiv o linie de demarcație profundă între parti­dul condus de d. Carp și acel condus de d. Take Ionescu. Unul dintre fruntașii takiști care a par­ticipat la ședințele de erî ale comitetului executiv, ne-a spus : — Ședințele de er­ vor rămînea memo­rabile în analele partidului nostru. Ne-am simțit într’un partid adevărat democratic și ca un șef care știe să ne țină steagul bine desfășurat. Fiecare a vor­bit ca un om liber, dar și ca un luptător discipli­nat. Bădărău a spus cu toată franchețe ce avea de spus, toate chestiile au fost ana­lizate sub toate fetele și cu toate că nu s’a înconjurat discuția nici măcar asupra pă­rerilor noastre individuale, asupra atitu­dinei unora dintre noi, totuși ne-am ex­p­­licat cu o sinceritate care s’a sfirșit pri­­r’o perfectă solidarizare și cu modul de a vedea și de agișa al șefului nostru. Ad­versarii noștri au sperat ca deliberările noastre să se transforme în răfueli. Marea decepție vor încerca și de astă dată. Nu numai că discuția n’a avut un astfel de caracter, dar putem spune că a fost în­­tr’adevăr o deliberare politică atît asupra directivei partidului cit și asupra tuturor chestiunilor mai importante la or­dinea zilei, așa că ne-am stabilit, prin liberă discuție și printr’un schimb larg de ve­­­deri cu șeful nostru, atît acțiunea pentru viitor cit, și punctele de program dela cald nu ne vom abate niciodată pînă la defi­nitiva victorie a partidului nostru. „Acesta e rezultatul deliberărilor noa­stre. Statul major urmează strîns și soli­darizat pe șef. Vom continua lupta noa­stră în potriva partidului istoric conser­vator. Lupta aceasta va fi aprigă, poate cea mai aprigă din luptele cari s’au dat în ultimele decenii. Cadrele noastre ne vor urma cu entuziasm fiindcă aceste ca­dre n’au voit și nu voesc altceva de­cit tri­umful celui de al treilea partid. Și dacă, în drumul sau, va întâlni noui dușmani, partizani a două partide, vor primi lupta și cu aceștia. „Mergem dar la războiu­ cu certitudinea că foarte curînd vom consacra definitiv existența celui de al treilea partid peste care nici un factor constituțional nu va putea trece. „Pînă unde vom duce această luptă, a­­dică ce fel de opoziție sîntem hotărîți a face, aceasta e lesne de prevăzut. Adver­sarii ne cunosc din luptele trecute. E po­sibil să nu ne mai recunoască în luptele ce le vom da. In trecut prea multă diplo­mație am pus în campaniile noastre. A­­vem să schimbăm tactica așa ca opinia publică să nu ne mai poată reproșa ni­mic. Guvernul și regele vor simți de astă­­dată existența celui de al treilea partid în așa grad în cit pentru viitor va rămînea pentru tot­ o lecție ca să nu se mai joace de-a desființarea partidelor“. Peste cîteva zile d. Take Ionescu va convoca comitetul cel mare al partidului, care numără peste 100 de membri. înaintea acestui comitet șeful conser­vatorilor va­ spune ultimul sau cuvînt a­­supra luptei la care este din nou chemat acest partid. _________ R. _ __________M AZ BIT 11___________ Prostul din bae. „Dependanța“ Dinastiei a intrat intr’un for­midabil chichion, denunțînd lumea că d-nu­l avocat Rosenthal nu a avut curajul să arate că­ d-nul Vintilă Brătianu e eroul portretu­lui pe care-l face într’o scrisoare publică. Am citit și noi acest portret ce vorbește de un om veninos, sectar, räu, care trăește pe urma numelui și averei moștenite. De unde pînă unde însă „Dep­ andanța”, de îndată ce l’a cetit, a sărit și a strigat: — Blasfemie : ăsta e Vintilă !? Nu e asta povestea prostului, care auzind pe unul în bac strigînd: — Să iasă prostul din bac ! — a replicat numai de­cit: — Dar ce, eu n’am plătit ?! Cînd „Dependent“ jpsă e con­dusă de d. Procopiu, se pu­tea 53 h­a răspundă ca prostul din bac ? Pac. -----------------------------­ Aventura din Tripolitania Odios și ridicol O caracterizare de Georges Lorand Dacă e legitimă apărarea pe care o în­cearcă italienii, pentru a scuza, și justifica politica colonială a guvernului lor, nu-i mai puțin legitimă indignarea opiniei pu­blice civilizate contra procedeelor acestei politici. Să se remarce că acei cari protestează sunt cei mai buni amici ai Italiei, cari au aplaudat cu bucurie statornicirea inde­pendenței sale și au un cult pentru marii artiști și creatori ai acestei țări latine. Dar tocmai sinceritatea acestor amici de elită nu le­ fugădue să­ se facă complicii unui act banditesc, care consacră odată mai mult, dar mai mult ca niciodată, dreptul celui mai tare, adică dreptul ce­lui mai sălbatec, celui­ mai criminal. Tocmai aceasta pune în evidență în­­tr’un magistral articol din „L’Express” d. Georges Lorand, distinsul deputat și ziarist belgian, președintele Ligei belgie­ne pentru drepturile omului, care se nu­mără printre fervenții admiratori ai Ita­liei cugetătoare și artistice. Megalomanii Ceea ce răsare în primul rînd din situa­ția actuală a Tripolitaniei e ridicolul cu care se acoperă naționaliștii, șoviniștii și colonialiștii italieni. Ce se petrece în Tripolitania nu se știe exact, din cauza cenzurei italiene, dar e evident că italienii au suferit înfrîngeri grave. Rezistența eroică a turcilor și ara­bilor e de netăgăduit și masacrarea arabi­lor e în această privință o revelație. Și cu toate astea, megalomanii italieni cer guvernului lor să notifice puterilor a­­nexarea Tripolitaniei. Nu e ridicol? Ar­mata italiană de abia se poate menține în trei sau patru puncte de pe coastă, ne­îndrăznind să pătrundă în interior și ea vrea să se considere un țară anexată ! Dar pentru ca grotescul să devie odios, ei merg mai departe : vor să dea o mare­­ lovitură în arhipelag­, să ocupe insule di­­ mar­ea Egee, ba chiar să bombardeze Smirm și Salonicul­ E­odios, căci turcii nu pot să reziste flotei moderne a Italiei și repercusiunea ar putea fi un măcel general al italienilor din Turcia, pe care aceasta a avut mărini­mia să-i tolereze și după actul de brigan­daj italian. Dreptul de apărare Dar ce înseamnă aceasta decit a redes­chide chestia Orientului, a produce com­plicații grave? Nu-i vorbă, Italia nu va avea asentimen­tul puterilor pentru un atac în Orient —­ ceea ce dovedește că dacă puterile ar fi voit, ar fi putut împiedica lovitura din Tripolitania — și de altfel, Italia nici n’ar îndrăzni să opereze o debarcare pe terito­riu turcesc, căci nu-e capabilă să lupte cu oștirile turcești, dar faptul odios rămîne în picioare. Dar­ monstruozitatea crește mereu, fără să se poată opri de a continua să dea mi­na cu ridicolul. Italia a voit să zmulgă Tripolitania Turciei, foarte bine , dar iată că nu izbu­tește să o cucerească. A voit să-și arate forța, să-și sporească prestigiul, să-și sa­tisfacă megalomania cronică ; în loc de ac­estea, crește tocmai. prestigul Turciei, valoarea soldaților și supușilor săi în îm­prejurări dificile. Și atunci, asistăm la indignarea italie­nilor, cari ucid pe rebeli, uitînd, că ace­știa își apără țara, că sunt rebeli cum erau milanezii celor cinci­ zile pe cari îi împuș­­cau austriacii. Doar arabul din Tripolis are dreptul să-și iubească și apere țara, ca și un lombard sau venețian. Ce spectacol imposibil! Anul acesta i­­talienii celebrau cinci antenorul indepen­denței lor și acuma, fac turcilor și arabilor din Africa exact ce au făcut austriacii cu părinții lor.... Iată atins paroxismul odiosului și iro­niei: > Teoria brigandajului Patriotarzii ștm să-și facă meseria. De­­viațiunea morala pe care o dă politica co­lonială e opera lor. E evident, poporul italian a început să-și dea seama despre aceasta. El vede că acțiunea hoardei coloniale e o aventură, care satisface numai intere­­sele financiarilor și ale clericalei Bănci de Roma, singura interesată în toată a­­ceastă chestie. El vede sacrificiile ce se fac nu pentru Italia, ci pentru a fura păm­­în­­tarile arab de­ și turcilor patria lor, sau­ orificii cari cine știa dacă vor fi rambur­sate. El mai vede și rodul detestabil al poli­ticei coloniale, căci dacă italienii iau tur­cilor cu forța Tripolitania sub cuvîntul că ei îi vor da o mai bună întrebuințare, de ce austriacii n’ar avea dreptul să pre­tindă că vor administra mai bine Lom­bardia și Veneția decit, populațiile aceste provincii; de ce germanii n’ar ocupa Gan­­gul belgian sub pretextul că ea e destul de mare și de bogată ca să se stabil­ească pe acest teritoriu ? Asta e teoria politicei coloniale. Odini­oară Italia era patria cugetătorilor, earii proclamau intangibilitatea dreptului și li­­bertăței popoarelor ; astăzi, ea e negațiu­nea dreptului. ----------------------------■— Banca Națională și speculațiunea Direcțiunea Băncei Naționale își spală mîinile în inocență. Ea nu a provocat scă­derea, ea n’a cerut suspendarea afacerilor pe termen, ea nu a încurajat specula­țiunea. Să admitem, pentru că d. Bibicescu o afirmă atît de hotărît, că Banca Națională a fost surprinsă de măsura luată de comi­tetul Bursei și prin care se suspendau tranzacțiunile pe termen în acțiunile Băn­cei. Nu avea ea oare nici un mijl­oc de a opri scăderea și de a pune astfel friü spe­cul­aț­iunei ? Apoi ce era mai natural decit ca ime­diat să protesteze contra măsurei luate de comitetul Bursei? Ce era mai natural de­cit ca, îndată ce s’a observat mișcarea de scădere, îndată ce s’a simțit jocul specu­­lațiunea, îndată ce s’au constatat ravagiile ce face,— direcțiunea Băncei, prin dele­gatul ei în comitetul Bursei, să ceară a­­nularea măsurei luate, redeschiderea tran­zacțiunilor pe termen? Și nici îndoială nu încape că cererea aceasta ar fi fost sa­tisfăcută, pentru că nici nu se putea altfel. Răspunderea direcțiunei Băncei Națio­nale rămîne deci întreagă. Ea n’o poate arunca nici asupra comitetului Bursei, nici asupra Casei de depunere care în fața scăderea cursurilor, nu putea să nu ceară debitorilor ei, acoperirea. Altă ceva este dacă după toate acestea, se poate închide incidentul de la Bursă, întinzîndu-se mușamaua asupra lui. Și noi sîntem de părere că nu. La mijloc nu e, după cum am spus, un diferend per­sonal, ci o chestiune de ordin public. Nu e cestiunea numai dacă d-nii Ber­covici și Jipescu s’au insultat reciproc, ci dacă in­sultele ce­­ și-au adus sunt adevărate, căci atunci nu mai sunt insulte, ci acuzațiuni de dixlin penal. D-nii Bercovici au cerut anchetă. Sper­ăm că o va cere și d. Jipes­cu. Și așteptăm ca ea să nu se facă între patru pereți, ci în văzul tuturor, căci pu­blicul e în drept să ceară a fi deplin lu­minat asupra celor ce se petrec la Bursă. Ad. Guvernul regele și tramvaele — Ce spun guvernamentalii asupra zvonului că regele ar fi intervenit în favoarea liberalilor — Am­ înregistrat zvonul, , pus în circula­ție din anume cercuri politice, cum că re­gele ar fi refuzat d-lui Marghiloman pre­­zintarea unui proect de lege pentru des­ființarea societăței comunale de tramvai. Odată cu lansarea zvonului acestuia, se mai adăuga, din aceiași sursă politică, că ministrul de interne ar fi apelat la in­tervenția d-lui P. P­ Carp, pe care l’ar fi amenințat că va provoca o criză de gu­vern, dacă primul ministru nu va obține dela rege autorizațiunea ce s’ar fi refuoat, d-lui Marghiloman, importanța pe care ar fi avut-o confir­marea acestui zvon, ne-a silit să ne adre­săm direct d-lui Marghiloman pentru a obține o lămurire autorizată. Ministrul de interne ne-a desmințit categoric zvo­nul, adăugîndu-ne, ceia ce am și înregi­strat de altfel, că s’a și convocat consiliul comunal al Capitalei pentru mîine toc­mai spre a discuta nouile statute de cu­rînd întocmite. După cum s’a văzut, am înregistrat și zvonul și desmințirea care i-a urmat, re­­zervîndu-ne însă dreptul de a ne infor­ma mai lămurit tot din sursa guverna­mentală pentru a fi precis informați asu­pra acțiunei cabinetului în chestia tram­vaiului. In lagărul guvernamental și în special în rîndurile acelor guvernamentali, cari au contact zilnic cu membrii guvernului, zvonul acesta e considerat ca o manoperă pornită din sursă liberală pentru a se creia o anume atmosferă în jurul desfiin­țării societăței comunale de tramvai. Gu­vernamentalii acuză pe liberali că ex­ploatează și în această chestiune persoana suveranului, amestecîndu-i într’o afacere liberală, de car­e carpiștii ar dori ca re­gele să rămînă străin. In chestiunea tram­vaiului suveranul nu poate lua partea li­beralilor, fără să compromită coroana, mai ales cînd e dovedit lucru că, prin desființarea societăței, comuna e repusă în stăpînirea unui drept, de care era să fie fără rușine jefuită în folosul unor par­ticulari. Aceasta e nota carpistă față de rege în chestia la ordinea zilei. De altfel prietenii d-lui Marghiloman, tot în legătură cu zvonul lansat de libe­rali, ne-au mai adăugat că ministrul de interne nu ar fi primit în nici un caz un asemenea refuz și că, fără să mai apeleze la intervenția d-lui Carp, ar fi știut ce are de făcut, dacă regele ar fi luat partea li­beralilor într’o afacere necinstită ca aceia a tramvaelor comunale. Guvernamentalii din cercurile condu­cătoare, de la cari ținem observațiunile a­­cestea ne-au mai adăugat că ministrul de interne era, de altfel, în curent încă de­ținerea trecută cu lovitura pe care o pre­găteai­ liberalii, amestecând pe rege și în această afacere. încă de atunci ministrul de interne a desmințit d-lui N. Fleva zvo­nul pornit din culisele liberale, adăugîn­­du-i că va veni cu o lege interpretativă, prin care societatea comunală de tramvai va fi desființată ; — și, după cu­­m­ se a­­firmă, proectul acesta de lege va fi unul dintre cele dinții, cu care guvernul va veni în discuțiunea Camerei. E de altfel, ne spunea un autorizat per­sonagiu guvernamental, punctul de ve­dere și al d-lui Marghiloman și al între­gului guvern că, chestiunea desființării societăței comunale nu e o chestiune a cărei soluțiune se așteaptă de la instanțele judiciare cum pretind liberalii că a spus-o regele mai multor fruntași din opoziție. Guvernul și ministrul de interne vede în desființarea acestei societăți un act de guvern, căruia numai parlamentul îi poate da o sancțiune legală. Carpiștii spun că suveranul, care a fost pus în curent cu acest punct de vedere al guvernului, nu numai că nu a refuzat au­torizarea proectului de lege, dar nici nu a avut nimic de obiectat, mai ales că re­gele nu e străin de consultațiile acordate guvernului de către facultatea juridică din Paris, ca și de acelea ale profesorilor universitari italieni Monara de la Genua și Vivanti del Roma. Și după cit știm, facultatea juridică din Par­is ca și cei doi profesori italieni con­chid la desființarea societăței comunale de tramvai printr’un vot al parlamen­tului. * In ce privește coincidența audienței d-lui Carp la rege după audiența d-lui Marghiloman și după acea a șefului libe­ralilor, coincidență de care liberalii s’au servit pentru a da o aparență de seriozita­te zvonului răspîndit, din anturajul d-lui Carp nu s’a afirmat că primul ministru nu a făcut decât să lucreze cu regele în mod obicinuit. Ni s’a mai adăugat iarăși că audiența aceasta a avut în special ca­racterul unui schimb de vederi între su­veran și d. Carp asupra proectelor de legi care urmează să fie anunțate prin me­­sa­giu. Nu am putea afirma dacă și proectul pentru desființrea societății comunale va fi trecut în mesagiul de deschidere al Cor­purilor legiuitoare- Lucrul e, însă, puțin probabil, întru­cit în mesagiu se anunță de obiceifl numai acele proecte de legi, cari prezintă un caracter de reformă ge­­ner­ală. Ceia ce e fapt cert, însă, e că discuțiu­­nea poectului pentru desființarea socie­tatei comunale de tramvai va fi depus pe biroul parlamentului așa fel, în­cit să poată fi votat imediat după închiderea discuțiunei mesagrului. In ce privește a­­titudinea regelui în această chestiune gu­vernamentalii nici nu admit discuțiune și părerea generală este că, chiar dacă su­veranul ar avea de menajat anume inte­rese liberale, nu s’ar expune niciodată la un conflict cu unul dintre sfetnicii tronu­lui pe tema unui gheșeft, cu prisosință dovedit ca atare. Regele, afirmă carpiștii, își dă seama de impresia urîtă pe care ar face-o ame­stecul părtinitor al Coroanei într’o ase­menea afacere, de pe urma căreia comu­na ar fi păgubit aproape două milioane anual.­­ Dar tocmai pentru acest cuvînt guver­namentalii sînt indignați împotriva libe­ralilor, cari recurg, ca de obiceiu, la ul­timul refugiu ce le-a mai rămas: inter­venția Coroanei. In­formațiunile noastre,— și socotim a le ține din cea mai autoriztă sursă,— sunt însă că guvernul nu va accepta nici o in­tervenție, chiar dacă ar veni de la rege, și că va merge pînă la sfirșit, desființînd so­cietatea comunală de tramvai, dacă ac­ționarii nu vor accepta nouile statute. Aceste statute, complect întocmite, vor fi comunicate, în broșuri tipărite, pentru a doua oară acționarilor, după ce consi­liul comunal, în ședința de mîine, va fi luat cunoștință de cuprinsul lor. Și cum e lucru de mai înainte sigur că acționarii nu vor primi reconstituirea societății pe baza nouilor statute, refuzului acestuia va urma proectul de lege și continuarea lu­crărilor în regie. Aceasta e ultima hotărîre care, după cu­ știm, s’a luat în chestiunea tramvaelor comunale, guvernul înțelegînd că ar fi să-și dea singur cel mai vădit vot de ne­putință, dacă ar ceda, sub o formă sau alta, amenințărilor de fiece zi ale libera­lilor. Și de altfel, pentru opinia publică, care a urmărit fazele prin care a trecut afacerea aceasta, nu mai există decit o singură soluție care, în adevăr, poate fi bine primită : continuarea lucrărilor în regie. Orice altă soluție, ar fi soluția unui guvern, care se lasă intimidat de către liberali, cari au înțeles totdeauna să gu­verneze chiar și din opoziție. Alex. Mavrodi CHESTIA ZILEI Criza sinodală Genu Petrache: Parcea te-am ras, părinte ? Episcopul de Roman . Vite că nu m’ai ras !! Psihologie cîinească — Politică și Diplomație omenească — * de C­ a COSTA­ FOB. Doi dini se mîrîie. Se privesc, se măsoară din ochi, în­torc capetele cu un aparent dispreț, și se mîrîie. Intonațiunile acestui mîrîit devin din ce în ce mai amenințătoare . Ai crede încăierarea gata, gata. Unul este alb, tînăr, voinic și frumos, il chiamă Cartuș. Nou­ adus în curte, pare a simți in­ferioritatea situațiunei sale față de cel­lalt cîine băștinaș. Totuși conștient de forța lui, nu înțelege să se umilească, și măcar că-i arde de a se împrieteni cu rivalul său, de­ocamdată se ține mîndru și îl mîrîie amenințător. Cellalt e și el un cîine voinic, în pu­terea vîrstei, musculos, bine hrănit, pă­rul îi e negru, lucios, colții ascuțiți , îl chiamă Corbu. Corbu a înțeles că i s’a impus un to­varăș, chiar s’a și resemnat, bucuros; însă așteaptă ca noul venit să facă primii pași, și de­ocamdata face pe mîndrul și pe grozavul, mîrîind și el pe Cartuș dușmănește. Ambii d’alicum par a’și da perfect sea­ma că o încăerare le-ar fi d’opotrivă păgu­bitoare și nu i-ar duce la nici un rezultat. Deodată, Corbu se repede glonț in fun­dul curței. A zărit un cîine. Abia l’a ajuns, că l’a trîntit și tîrnuit. Il scutură și îl scarmănă, îl dă tava și îi înfige colții. Vai de el ! Bietul dobitoc chielă­­lăiește de ți se rupe inima. In clipa aceasta, Cartuș se repede la ei. Pornirea lui corespunde perfect sim­țirei mele intime. Bravo Cartuș ! Sboară în ajutorul celui slab ! scapă pe nenorocitul! Fă o faptă generoasă, cavalerească, frumoasă, onoa­re ție, brav și nobil cîine! Dar, ...o, ce văd!... oroare!... ! Cartuș, ticălosul Cartuș, a înhățat, nu pe Corbu, ci tot pe cîinele cel trîntit, pe nenorocitul care urlă la pămînt. Pe el îl mușcă, pe el îl scutură cu dinții, întrecîndu-se cu Corbu în această mi­­șelească ispravă. Mirarea și indignarea mea sunt ex­treme. Nu pot înțelege cum ? de ce ? Spectacolul a devenit acum oribil. Amîndoi cănii și-au dat drumul poftei lor de încăierare, și, pe pielea celui slab, fără nici un risc, își dovedesc, unul al­tuia, voinicia lor de paradă. E revoltător. Nu mă mai pot stăpîni, vreau să sar.... Dar stăpînul cănilor mi-a luat-o înainte, și, cu un ciomag, i-a pus pe fugă p’amîndoi. Bățul a atins și pe Corbu și pe Cartuș. Victima lor e salvată. Dar în ce hai sărmana ! E un biet cîine bătrîn, slab, jigărit,­ acum însîngerat, în șchiopătat. — Ce mai cîine era ăsta în vremea lui! zise omul. Bietul Dulan! Fără pereche era el, odinioară ! Cîțî căni n’a schilodit el ! Cîțî n’a dat gata! Acum Dulău e bă­­trîn, neputincios, amar de zilele lui! a ajuns, vai de el, să-l trîntească și Corbu­­ înainte el tăvălea pe Corbu pr in curte, acum i-a venit vremea să mînce și el trinteală. Așa merge în lumea asta! Deodată mila pentru Dulau a scăzut. Un sentiment de dreptate în favoarea lui Corbu atîrnăji acum în cumpănă. Fapta acestuia frumoasă nu-î; da îmi pare acum mai puțin neagră. Lui Cartuș nu-l pot găsi însă nici scuză, nici cea mai mică! Mișelul! Ce îi făcuse, lui, bătrînul Dulan ? Cu bună seamă Cartuș e un cîine fără caracter, un urît, un laș, un................... hé !... hé! dar i-a priv­it minunea !I... Uite pe Cartuș și pe Corbu cum se zbenguesc, cum se joacă împreună ! Nu mai sunt dușmani, s’au împăcat, s’au împriete­nit, iată-a cum vin amîndoi veseli și m­îndri ! Dar atunci ?.. Ce idee îmi fulgeră prin minte !.. Acum abia înțeleg, prostul de mine ! Cartuș n’a fost nici mișel, nici ticălos, el n’a fost cîinele laș și fără caracter ce-l credeam... Cartuș a făcut doar po­litică, diplomație, și ce politică ! ce di­plomație ! Admirabil cîine! Ce pătrundere! ce limpezime în ju­decată ! Ce agerime în hotărîre ! El n’a stat la îndoială. Intr’o clipă a judecat situația, a zărit folosul ce putea trage dintr’însa și atît s-a ajuns! Sărind în ajutorul lui Corbu, a cîș­­tigat drepturi la prietenia acestuia . Pri­mind loviturile stăpînului alături de el, și pentru aceiași faptă, el i-a devenit camarad de suferință. Acum, el, veneticul, iată­l înfrățit cu băștinașul curiei. Ca politicianul cel mai desăvîrșit, ca diplomatul cel mai iscusit, Cartuș, fără a se impresiona de zadarnice îndoeli de conștiință, fără a rătăci și a se pier­de în migăloșii sentimentale, a știut a-și atinge scopul, a izbutit. A isbutit ! Onoare lui !! Nu căuta, cititorule, în această nara­țiune,— simplă și fidelă expunere a ce­lor petrecute sub ochii mei, la țară, — nici o aluziune, nici o alegorie. Să nu cumva să-ți fugă gîndul la is­prăvile diplomației europene, nici la a­­pucăturile onorabililor noștri politiciani. Nu, nu, să nu cum­va! Iertați-mi numai reflexiunea că de cînd căm­i ne tot privesc, aț ajuns să prindă și ei apucăturile noastre ome­nești , politica și diplomația nu mai au pentru ei nici un mister. Pornirile generoase, nobile, dezintere­sate dispar pe măsură ce politicianis­mul se întinde și diplomația se lățește. Iacă acum și cănii, — dragii de ei, — că au început a’mî da decepituni ! Trist, trist de tot! C G. Gosta-Fos’U -------------**-----------­ -- Adeverii­ri înțelesul Una din foile Celor Trei Frați vrea­ să explice „înțelesul- consfătuire! convocate pentru Duminică. E de prisos, înțelesul e că Celor Trei Frați le scapă tran­wayul!... Conexare Duminică se întrunesc pe di­op[rî^'actio­­nariî Tramwayulu! „La Trei Frați1, iar pe de­ altă­ parte partizani! Celor Trei Frați. Adică nu s’ar putea conexa cele două în­truniri ?!... După..., „Violența“ combate pe Eminescufc ÎTi p..e Panu : după moarte !... Rigoletto

Next