Adevěrul, ianuarie 1913 (Anul 26, nr. 8371-8400)

1913-01-15 / nr. 8384

ânnî ol IlVUet Wo. 836# FONDATOR ALEX. V. BELDIMANUTF PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agentiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et L — Telefon S4 BIROURILE ZIARULUI e '. București» Strada Sărindar No. ft D RECTOR POLITIC CONST. MILLS Abonamente cu premiie ___ Pentru străinătate preţul este îndoit TELEFON: .... No. 14 1O »V • • • n 34/7S • • • • n 14/99­­ . . „ 12/40 «♦îs Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafi­ce şi telefonice de la corespondenţii săi !«»♦» 6 Bani Exemplarul Sarfi ÎS Ianuarie 1913 In timpul revoluţiunei Scenele grandioase şi dramatice din Constantinople Cum se desprinde caracte­­i naţional al m­işcarei . Ziua de îi) Ianuarie 1913 rămîne gata cea mai memorabilă din isto­­r­ia Turciei. In această zi turcii fci-au căpătat în adevăr dreptul la viaţă, căci, deşi mar nemiloase îi şitrîngeau de gît şi guri lacome le asorbea şi sîngele, picătură cu pică­tură, ei au găsit încă puterea să sfi­deze soarta şi toate forţele coaliza­te împotriva lor. Se poate ca factori străini inte­­­resaţi să fi contribuit la această re­naştere, dar mişcarea revoluţiona­ră, luată aşa cum s’a înfăţişat în primul moment, vădeşte un carac­ter profund naţional. Ea nu tindea să schimbe regimul numai pentru a aduce la putere un partid de opozi­ţie, căci n’a izbucnit decit în clipa supremă, atunci cînd miniştri tero­rizaţi de Europa se pregăteau să a­­­probe amputarea radicală a impe­riului. Ea a avut, deci, rădăcini în chiar inima neamului. E de remarcat apoi îndoitul său aspect: politic şi religios. Pe de o­parte era vorba de-a răsturna un guvern care, după concepţia popu­lară, îşi trăda patria ; pe de alta, de-a salva moaşte sfinte, salvînd Adrianopolul. De aceea, tinerii turci au­ avut alături de ei ulemale şi sof­­tale şi aceasta e cu deosebire ca­racteristic, căci acum patru ani, cînd s’a produs revoluţia pentru în­tronarea Constituţiei, tocmai, preo­ţii erau­ împotriva lor, aţitind fa­na­tizmul popular pentru a zădărnici opera lor liberatoare. Astfel, revoluţia actuală din Tur­cia nu apare ca o mişcare artificia­lă, înfăptuită din simplul joc al u­­nor interese diplomatice, ci ca o irezistibilă şi spontană pornire a u­­nui popor care vrea să şi apere pi­na la sfîrşit patrimoniul lui sacru şi, dacă trebuie, să moară cu no­bleţă. Ca întotdeauna, însă, în actele mari poporul e anonim. Voinţa care vibrează într’însul se întrupează în unul sau­ în cîţiva eroi, cari lucrea­ză în numele lui, înving pentru dîn­­sul sau­ sufăr martiriul în locul său­. Enver bey era cel mai indicat ca să-i reprezinte năzuinţele şi chiar de n’ar îi fost june turc, el încă ar fi strălucit în aceste clipe de grea cumpănă pentru neamul sau, căci natura i-a făurit un suflet idealist — aceasta se poate vedea din no­tele pe cari le-a scris în timpul răz­boiului italo-turc, şi o inimă de luptător, — ceea ce se vede chiar astăzi. E neîndoios că mişcarea re­voluţionară din Turcia n’a ur­mărit un singur moment să fie sângeroasă. Ea era minată de durere şi speranţă, durere pen­tru agonia neamului, speranţă pentru o viaţă nouă, dar ea n­u avea nimica sălbatec. A fost grandioasă ; dacă a fost şi tra­gică, vina e a acelora împotri­va cărora era ea îndreptată. In ziua de 10 Ianuarie, pe la orele 3 după amiază, Enver bey, însoţit de Talaat bey şi de un grup de ofiţeri călări, a ve­nit la Poartă, unde se ţinea un consiliu de miniştri, şi a cerut să vorbească cu marele vizir. Fiindcă nu l’au lăsat să intre, a pătruns singur cu îndrăzneală în sala de consiliu şi, înfruntîn­d pe toţi miniştrii, a cerut şi obţi­nut demisiunea cabinetului. Această lovitură de stat s’a desfăşurat repede şi fără de îm­potriviri. Se înţelege, miniştrii auzeau vociferările de afară ale miciimei, care, adunată în gra­bă, în număr mare, forma o gardă puternică lui Enver­bey ; ei tremurau pentru pielea lor și numai gînd de împotrivire nu aveau. Era vădit că nu se mai pu­tea evita căderea cabinetului. In a­­devăr, în stradă, în fata Portei, de­monstranţii, cu steaguri în fruntea lor, strigau : „Jos Kiamil paşa !“ şi aclamau pe ofiţerii tineri turci şi pe Enver­bey. In mulţimea de ma­nifestanţi se zoreau grupuri de u­­nemale şi softale, de asemenea cu steaguri în mină, cari alimentau răscoala citind versete din Coran şi predicînd continuarea războiului. Schimbarea regimului trebuia să se facă şi s’a făcut. Cu cită bucurie n’a primit-o po­porul . Pînă seara tirzie a stat în faţa Portei ca să asculte cuvîntă­­rile înflăcărate ale unor oratori im­provizaţi şi îndemnurile preoţilor, ca să salute cu delirante aclamaţii pe noul mare vizir. Dar acest po­por era, totuşi, pacinic şi tot delirul lui era doar beţia triumfului dob­în­­dit. Tragedia au­ provocat-o alţii. En­­ver-bey se dusese cu suita lui de o­­fiteri la Nazim paşa ca să-i ceară să predea toate documentele în mi­na noului ministru de războiu, Izet paşa. Nazim paşa a refuzat şi a­­ghiotantiî săi, Naîiz şi Salih, au­ crezut că trebuie să fie agresivi. IJ­­nul din ei trase un foc de revolver asupra grupului de ofiţeri tineri turci. Ce a urmat? Scena nu e încă cunoscută in amănunte. S’au schim­bat focuri de revolver, cari au co­stat viaţa lui Nazim paşa, a aghio­­tanţilor săi, a unui secretar al Por­tei şi a altor cinci persoane. Poate să mai fie şi alte victime. Numai fu­ria răzbunătoare a celor doi aghio­tant! a făcut ca revoluţia turcească din 10 ianuarie să aibă şi o pagină slngeroasă. Sev* fi€timfie revoluției .... w.*. Mlemate afftînd­use revoluţio­nari CEREȚI Revista .Model* Vinovatul înaintea tare!­ ­Astăzi Camerele Se redeschid. Ştim aproape dinainte că ori guver­nul va pune la cale o interpelare în chestia diferendului bulgar, la care va răspunde cu aceleaşi generali­tăţi şi banalităţi ori partidul liberal va interpela, şi va căpăta acelaşi răspuns cu tremole la orchestră. Se va juca deci aceeaşi comedie, care se joacă de atîta amar de ani, fără ca o singură dată cel puţin. în aceste momente critice şi supreme, perdeaua să se dea la o parte şi cru­dul adevăr să se spună Pe şleau. • •• Nu s’a născut deputatul ori sena­torul, care în parlament să se ridi­ce şi fără de teamă şi fără de încon­jur, să spună tot adevărul şi să rumpă de pe obraz masca celui vi­novat.... El ar trebui să arate în prima li­nie ticăloşia noastră a tuturor, a tu­turor partidelor, cari au abandonat în miinile rege"... întreaga condu­cere şi a afacerilor interne şi mai ales a celor externe, ar trebui să pună în discuţiune chestiunea de ac­tualitate a conflictului cu Bulgaria. Datoria lui ar trebui să facă să se ştie: graţie cui am dus această politică stupidă, de-a fi stat cu mîînile încrucişate, cînd la hotarele ţarei războiul începea ? Cui rămî­­ne răspunderea, că nu ne-am înţe­les cu Bulgaria, asupra condiţiuni­­lor neutralităţei noastre, fără de care, nu se putea începe războiul balcanic ? Mai mult încă, este a se şti de­ ce ne-am grăbit şi graţie că­ror influenţi externe, ca să schim­băm manevrele din Dobrogea, în­ jurul Bucureştilor, aceasta pentru a da mai multă garanţie bulgarilor,, că nu avem nici o intenţiune, de a interveni în conflictul balcanic ? Mai este a se şti, daca avem o legătură obligatoare cu Austro- Ungaria, în ce constă ea şi ce fo­loase am tras, tragem şi vom tra­ge, pe urma infendărei noastre la politica întreitei alianţe şi în spe­cial al Austriei ? Frumos ar fi rolul acestui acu­zator public, care ar arata tatei, pe marele vinovat, gratie căruia tara lîncezeşte de peste un sfert de veac, care a stricat caracterele, a oprit progresul în loc şi a făcut am cele cinci milioane de ţărani, io­bagi, fără de nicîun drept cetăţe­nesc şi fără de cea mai mica con­ştiinţa naţională, în loc sa i schim­be în cetăţeni conştienţi şi­­ lumi­naţi, după cum sînt în Bulgaria — o ţară de o dată atît de recentă şi deabia eşită de sub jugul turcesc. • • • Astăzi cînd am ajuns în cel mai stupid impas, cînd e posibil sa a­­vem războiu, pe cînd pacea era cu putință și pe deasupra punerea te­meliei unei politici și orientări noi, azi , cel vinovat, acel care ne-a băgat în această situațiune urîtă, trebue să iasă la iveală, trebuește arătat cu degetul. Dar unde este parlamentarul care să tină acest rechizitoriu, cine l’ar lăsa să vorbească, dacă chiar el ar exista, cine l’ar asculta şi aproba, dacă chiar ar putea să acuze? Şi la ce bun s’ar arunca mărgăritarele înaintea necuvîntătorilor, cînd ti­căloşia ne-a coprins pe toti, cînd cei de sus sînt complici si slugile regelui şi cei de jos incapabili să reacţioneze, au ochii şi urechile a­­coperite, iar m­îine se vor a duce să moara pe cîmpul de războiu fără să­­­tie pentru ce si pentru cine? Const. Miile. Curentele din guvern Există deosebiri, dar nu principial. — In ce constau, — Consiliul de Sîmb­­ă. — Rezultatele sale. —* In­­trunirea din Craiova. înainte 'de consiliul 'de miniştri care s’a ţinut Sîmbăti| sub preziden­ţia regelui, a'circulat cu rrtzistentă ştirea că în guvern există două cu­rente cu privire la tratativele noa­stre cu Bulgaria. Un curent ar fi cerînd o­ proce­dare mai energică şi luarea de mă­suri militare, pe cînd celalt ar fi pentru continuarea tratativelor, cum au­ urmat şi pînă acum, avînd con­vingerea că ele se vor termina cu bine şi în mod pacific. Se grupau şi miniştrii. Curentul întîî ’l-ar reprezenta d-niî: Alexan­dru Marghiloman, Nicu Filmescu­ şi Mişu Cantacuzino. Al doilea d. Ta­ke Ionescu şi colegii săi democraţi, de partea cărora ar sta şi primul ministru care, după cum se Ştie, e titularul externelor. Deosebirile acestea­­le vederi s’ar fi manifestat in consiliul de miniştri care s’a ţinut Marţi, sub preşedin­ţia d-luî Titu Maior­escu. Pentru a se lămuri situaţiunea, s’a hotărît a­­tunci convocarea unui alt consiliu de miniştri sub preşedinţia regelui. Acesta a fost consiliul de Simbă­­ta, la care a asistat şi principele moştenitor. înainte de a se tine acest consi­liu se spune că regele ar fi avut o­­caziunea să se întreţie cu diferiţi miniştri si să discute cu dinşii pă­rerile lor. In consiliu insus­i suvera­nul ar fi putut in consecinţă să ob­serve o atitudine rezervată şi să lase pe miniştri să expuie vederile lor şi să le discute. DiSfiuţiimea a ’dovedit însă — aşa se spune în cercurile guvernamenta­le, că de fapt nu există nici o deosebire principia­lă între miniştri, cu pri­vire la tratativele cin Bul­garia. Dimpotrivă s’a constatat că există un acord de plan atît asupra ţintei de atins, est şi asupra mij­loaceios* de întrebuinţat pentru realizarea ei. Unica deo­sebire reală ce s’a consta­­tat este o deosebire «ie tempo » unii crezînd că mijloacele pentru atinge­rea ţintei treienesc epasi»­zate mai repede, alţii dimpotrivă că trebue cu răbdare şi încet să­­ uzăm de mijloacele ce ne steă la dispoziţie. * In cele din urmă miniştrii au căzut de acord asupra unei căi mijlocii de urmat, pentru ca — după cum spune comunicatul — tratativele in Bulgaria sa dea un rezultat cit mai grabnic. Credem a şti că un re­-­­multat al Iuotărtrilor con­­siliului de miniştri de Simfeătă este sa s’au dat instrucfiMm noul d-luî Mi»­fu, instrucţiuni menite să determine pe d. Ia un răspuns clar şi bine precizat. Este însă ine­xact că aceste instruc­ţiuni date d-luî Hişu l’ar însărcina să fixeze altfel decit în mod vag, un ter­men pînă la care guver­­nul nostru așteaptă ras­punsul. Un asemenea ter­men ar da demersului ca­racterul unui ultimatum, pe care nu e hotărît să-l aibă. In tot cazul însă guvernul e hotă­­rit să nu mai lase ca tratativele să se prelungească multă vreme. ! ■ -r Ca im ecou al deosebirilor de ve­deri din guvern, pe care le-am ca­­racterizat mai sus, trebue conside­rată întrunirea de la clubul conser­vator din Craiova, care a avut loc sub preşedinţia prinţului Ştirbey. Această întrunire care a declarat că are de scop să îndemne guver­nul la o procedare energică în tra­tativele cu Bulgaria, a avut şi ea două note : una mai moderată a prinţului Ştirbey, alta piai radicală a d-l­uî Mişu Seulescu, care s’a re­flectat şi în moţiunea votată. Intru­cit curentul acesta bătăios se va manifesta în Camere şi va că­păta deci caracterul unei acţiuni politice parlamentare, rău­iâne să se vadă. Romînia gubernie rusească — Cum mica Rominie a ajutat marea Rusie —• In numărul din 11 ianuarie al zia­rului „Adeveriri“ s’a reprodus în­­tr’un articol intitulat Romînia-gu­­bernie rusească­ ameninţările pu­blicistului Iablonovicî, apărute în ziarul rus „Drug”.­­ Subsemnatul în calitate, de vechii­ cititor şi admirator al ziarelor „A­­deverul“ şi „Dimineaţa“, îmi per­mit,să vă rog,­a publica, ca răspuns la acest articol obraznic de altfel, următoarea telegramă primită de regele Carol, Marţi 19 iulie 1877, 3 ore 35 m. seara. „Prinţului Carol al Romîniei, în locul unde se afla cartierul general român. „Turcii adunind cele mai mari masse de trupe la Plevna, ne zdro­besc. Rog să faci fuziune, demon­­straţiune, şi dacă se poate, să treci Dunărea cu armata, după cum do­reşti, între Jiu şi Corabia, demon­­straţiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mişcări­lor mele. Nicolae". Cred că acest răspuns ajunge pentru a pune în adevărata lor lu­mină rățoielile autorului infamiilor apărute în „Drag“, V. Ga M. Situaţia stă încă sub impresia lo­­viturei de la Constantinopol. E desigur multă aiureală în tă­cerea marilor puteri, dar e şi rezer­va pe care o impun loviturile neaş­teptate. Puterile se aşteaptă una pe alta. De aceea nici una nu riscă să facă primul pas spre o clarificare. Sin­gura presupunere plauzibilă este că intrevăzînd neputinţa unei înţele­geri spre a exercita de comun a­­cord o intervenţie asupra belige­ranţilor, puterile s’ar putea înţelege sa nu mai exercite nici un fel de intervenţie, lăsînd pe beligeranţi să încerce se înţelege direct între ei, si rămînînd neutrale in caz cînd războiul ar fi reluat. Cu modul ace­­sta s’ar localiza războiul. A afirma insă că pînă la sfîrșitul lui si chiar si după terminarea lui, puterile ar putea păstra această neutralitate, ar fi riscat. Căci, fie că soarta ar­melor ar rămîne fidelă aliaţilor, fie că ar trece de partea turcilor, în­­tr un caz şi într’altul vor fi mari puteri cari nu­­ se vor putea învoi cu rezultaul atins. Pacea europeană va continua deci să depindă de si­tuaţia din Balcani. S’ar părea că bănuiala cum că lovitura din Turcia a fost pusă la cale cu ştiinţa Germaniei capătă consistenţă. E posibil ca întorsătu­ra să fi venit direct dela împărat, căci ceia ce se ştie în lumea di­plomatică e că pînă zilele trecute, la Londra, în conferinţa ambasado­rilor, Germania păstra o atitudine foarte puţin favorabilă Turciei, ce­­ce data dela venirea la cîrmă a lui Kia­mil-Paşa, care a luat făţiş atitudine anti-germană şi anglo-filă, concediind ostentativ o sumă de funcţionari nemţi şi înlocuindu-i cu englejî. Ceea ce întăreşte bănuiala unui amestec al Germaniei e şi fap­tul că juniî-turcî au printre ei o su­mă de militari, crescuţi la şcoala germană, oameni, ai lui, von der Goltz.­­' * Bulgarii ezită să reia ostilităţile — ceea ce se apreciază la Constan­tinopol ca o dovadă că a fost mult „bluff“ în ameninţările lor cu ru­perea tratativelor şi reînceperea războiului. Asta a şi făcut ca noul regim turc să declare că ar sta de vorbă direct cu bulgarii, dacă ace­ştia n’ar maî vorbi de cedarea A­­ărianopolul.­E maî mult ca probabil că bulga­rii regretă acum intransigenţa lor faţă de turci. In această privinţă am putea afir­ma că primul ministru grec Veni­­zelos a consiliat din timp Bulgaria să nu întindă prea mult coarda şi să stăruie maî puţin asupra Adria­­nopolui pe care-l vor putea lua la cea dinţii ocazie, ci maî mult ar­supra insulelor Egee. Natural că bulgarii au­ văzut in acest sfat, nu prudenţa, ci numai, interesul Greciei asupra insulelor. * Diferendul nostru cu, Bulgaria este băgat în angrenajul situaţiunei generale provocată de lovitura din Constantinopol. La nota măi energică hotărîtă în consiliul de miniştri dela Palat se aşteaptă un răspuns în primele zile ale acestei săptăminî. Ceea ce nu poate afirma nimeni este că regele nostru s’ar fi rostit pînă acum pentru una sau alta din atitudinile ce se desemnează în cimpurite noastre politice. Măi mult, nici personalităţile conducă­toare nu s­tă rostit pe faţă şi în mod public. Curentele ce se încearcă a se storijă săti, încă in mina personali­tăţilor fără răspundere oficială de guvern sau de partid. Cum că însă e cu putinţă ca la spatele lor să stea personalităţi mai însemnate, acea­sta nu vom tăgădui. Săptămîna aceasta în care se aş­teaptă un nou răspuns de la Sofia şi in care Parlamentul îşi reia lucrări­le, se anunţă, deci, ca una din cele mai importante pentru mersul situ­­aţii mei. E. O. F. Adeveruri Telegrama Bai Sofia ni se telefonează că gu­vernul de acolo a primit de la noul ca­binet din Constantinopol următoarea telegramă: , , , — Le mort que vom avez tűé ce porte (icsez bien el vous salue! Austria Conu’Petraclje ar fi declarat unei foi berlineze că nu putem corupta pe Austria, căci dă mereu înapoi. Int­r'un singur caz nu dă înapoi: a­­tunci cinci ia ceva!,... Cenzorul D. Iorga­ cenzurează spressa şi spune că în diferendul cu Bulgaria ea a pus foc cu făclia cu care trebuia să lu­mineze. Cu imparţialitatea care-l caracteri­za, d. Iarga Eterbe toată pressa în una și aceeași oală! Hitetett». „Viitorul“ a făcut o descoperire dureroasă pe ziua de erî. Cu la­­crămî în glas şi cu suspine la coadă articolului, „Viitorul“ povesteşte ci a citit cu atenţie listele de subscrip­ţie lansate în public ca să se string la fondurile necesare armatei, flo­tei si aviaţiunel romîneştî, şi că îts aceste liste de subscripţie dacă ai găsit nume obscure şi nume de oa­meni nevoiaşi, n’a găsit în schimb, nici numele bogătaşului Mochi Fi­scher nici pe ale atîtora şi atîtora* alţi străini cari trăesc şi se îmbo­, gătesc în tara asta mănoasă şi răb- ■! datoare. , Alarmat! de durerea „Viitorului“,­­ cuprinşi, la rîndul nostru, de-o legi­timă indignare patriotică, ne-am’ repezit şi noi asupra listelor de­ subscripţie şi le-am puricat cu „tea ’ amănuntul. Vai, „Viitorul“ avea dreptate. Cetăţeanul austriac, Mochi Fl,.'­scher, n’a dat nimic pentru armata­ romînească. Printre miile de nume, anonime înşirate în dreptul cifrei ori­­ modeste, n’am găsit nicăirea nume­le faimosului arendaş. Dovada „Vii­­torului“ era zdrobitoare. Cuprinşi încă odată de indignare, eram gata să înfierăm alături de zi­arul liberal fapta acestui cetăţean, austriac care nu iubeşte ţara romî* ’ nească, cînd ne-a venit în gînd sa ‘ cercetăm puţin şi numele patrioţi­lor brătienişti înscrişi pe listele de­ subscripţie. Vai, de două orî vai !­­ Am cercetat cu lupa, am căutat cu microscopul şi n’am găsit nică«1 erî numele celor trei vajnici patri­oţi : fraţii Vintilă, Dinu şi Ionel, deşi tocmai în ziua aceea unul din­’ tre dînşii, fratele Vintilă, primeia tocmana direcţiei Bănceî Romîneştî!;1' Ca şi străinul Mochi Fischer, romî- a­nii aceştia strălucesc, pentru întiia oară poate în viaţa lor, printr’o ab­senţă modestă şi elegantă. Şi ca şi­ dînşii lipsesc toţi membrii marcanţi ai tramvaiului. Nici fostul ministru­l Stelian, nici simpaticul editor de al-­ manachuri, d. C. Banu, nici sărma­nul domn Pherekidy, nici nevoiaşa familie a Costineştilor n’au dăruit nimic, n’afi subscris pentru armata tarei un pitac de cinci parale. Maî mult decit ătît. Societăţile străine de petrol a­’ subscris cîteva sute de mii de leî.î Iar Banca Naţională, banca acea.-i sta romînească, privilegiată de stat, banca mănoasă a tuturor întreprîin-’ derilor şi gheşefturilor brătieniste, a subscris din beneficiu! ei neto pe anul trecut de cinci milioane cinici sute de mii de lei, suma ridicolă, caraghiosă, obraznică, de douăzeci de mii! Şi alături de toate instituţiile şi, de toţi domnii aceştia, braţ la braţ! cu Mochi Fischer, M. S. camătă­­rească regele Carol, n’a subscrie nimic pentru scumpa sa armată. - N. D. Cocea N­u­z­B­i 1­­­1 BOMBA. DELA CONSTANTINOPOII­ ­Dacâ Turcia n’a prea avut destule» bombe la Lulle Burgas, juniî­ turcî au aruncat însă la Constantinopol o bombă pe urma căreia, întreaga Ewro*­pă a sărit arsă. Junii turci sunt psichologî şi au în­ţeles ce înseamnă să iei cuiva piufftuî şi cum lor li s’a luat destul pînă acum, nu e de mirare că oamenii au luat şi ei celorlalţi ce au putut! Bomba junilor turci pare a fi tăiat ,pînă și pofta alti­atilor d© a mai bom­barda Adrianopolul. Pae. Silistra în dispensa Ca orice român cu dor de bine pentru ţara lui, urmăresc tot ce se scrie în privinţa tratativelor din­tre noi şi vecinii bulgari, în pri­vinţa rectificărei frontierei noastre, dinspre Dobrogea. Cum că presa franceza ne-a fost ostilă de la începutul războiului bal­canic şi ostilitatea ei s’a accentuat şi mai mult în urma cerereî noas­tre pentru rectificarea frontierei de la sudul Romîniei transdanubianîv se explică uşor prin faptul că Fran­ţa este astăzi o anexă aproape Rusiei, care o joacă cum îi place, ameninţînd-o cu spectrul unui nou razboiu franco-german, şi care da­* că ar izbucni, Rusia nu i-ar putea fi de nici un folos, întrucît nu ar putea s’o ajute cu nici un soldat? Că susţine pe bulgari prin presa ei, în defavorul nostru, aceasta a face crezînd că poate într’un con­flict cu Germania, la care ar in­terveni, şi Austria, acestea ar avea spatele lor asigurat prin forţele noastre militare­ şi că... ajutorul ce ar putea spera de la ruşi ar fi ţinut, în loc, fără a putea să le fie de vreun folos" Dar dacă Franţa, este atît de grozavă în politica ce face pentru aliaţi, de ce nu se ridică şi să de­clare războiul Germaniei, ca s’o zdrobească şi să-şi ia revanşa? In multe rînduri Franţa de as­tăzi a înghiţit multe umilinţe şi n’a putut compta pe nici un ajutor dela ruşi?!... Nu cumva crede că-i va avea acum dela bulgari şi sîrbî?... In ceea ce ne priveşte pe noi romîniî, nu trebue să avem nici o recunoştinţă către Franţa, care aici nu­ă cunoaşte aproape, Raajr.»

Next