Adevěrul, octombrie 1913 (Anul 26, nr. 8640-8670)
1913-10-26 / nr. 8665
Apărarea Pressei ! Presa este lovită în persoana membrilor ei de către autoritățile militare, iar guvernul britanic cum este și frămîntat de intrigi și discordie nu știe partea cui să ia. Ar apăra presa dar crede că astfel ar nemulțumi pe unii ofițeri, pe cari unii politiciani îi exploatează. Ar lua apărarea militarilor acuzați, dar de guvernul n’ar voi să nemultumeasca și pe ziariști, loviți în liberul exercițiu al profesiunelor. In această alternativă guvernul o scaldă și bineînțeles, nemulțumește și pe unii și pe alții. • • • In cazul acesta ce ne rămîne nouă de făcut pentru apărarea Constituției și apărarea noastră proprie ? Ne rămîne să nu comptăm decit pe noi înșine, pe puterea noastră proprie și apoi să facem apel și la țară, la marele public și să-l facem pe dînsul judecător al conflictului și apărător al drepturilor constituționale. Țara, sperăm, va fi cu noi și ea ne va da tăria și puterea de a rezista. Țara știe că nu poate fi vorba aici de insulta ..armatei", fiindcă ea nu va solidariza întreaga noastră oștire, alcătuită în prima linie din soldați — din copiii ei — cu cîțîva ofițeri vinovați de rele tratamente. Aceeași țară știe că nici măcar întreaga ofițerime, nu poate fi făcută vinovată de faptele unora, puțini, dintre ofițeri cari s’au făcut vinovat de fapte rele in timpul campaniei din Bulgaria. Țara știe că ,veștejind aceste fapte și pe cei cari le-au comis, nu ne-am făcut decît datoria de cetățeni și de publiciști. "Aceeași țară știe că, dacă unii ofițeri nevinovați și-au luat asupră-și cele povestite și documentate față de unii din colegii lor rău au făcut. , Nu poate fii aici vorba de un conflict intre „armată" ori între ofițerime și presă. Sînt în discuțiune numai faptele unora și d. maior Crăimceanu, și d-sa, a recunoscut că este multă neghină în griul ofițerimea, neghină care trebue de ales și scoasă afară fără de milă și fără de cruțare. , • • • Așa fiind, noi ziariștii, atacat în drepturile noastre constituționale și profesionale, închiși in temnițele militare, dați în judecata consiliilor de războiți, noi ziariștii facem apel la tară ca sa se solidarizeze cu lioî Si să ne pună sub scutul ei protector. Iată pentru ce Asociatiunea Generală a Presei române a convocat pentru poimiiie. Duminică, la Dacia pe cetățenii Capitalei, pe toțî mobilizații cari au văzut cu ochii lor și cari au și suferit de pe urma sălbăteciilor unor superiori, îi convoacă pentru a protesta împotriva măsurilor luate contra noastră și acelora cari s'ar mai putea lua. să protestăm și să luăm împreună măsurile de urgență cari comportă situațiunea. Agitațiunea presei a avut primul rezultat fericit, acela, că toți cei închiși în chip preventiv împotriva art. 24 din Constituție, au fost puși înn libertate. Al doilea rezultat trebue să fie ca guvern și parlament să modifice legea din 1894—așa ca nici o controversă sa nu mai poată fi si în tot cazul Constituția tarei să fie respectată. De la Dacia în multe cazuri a venit salvarea. 1 $i de astădata tot de la Dacia sperăm că va veni apărarea Presei, față de complotul autorităților militare, de-ai închide gura și de a face să se întindă mușamaua peste cele întîmplate pe dropiile bulgare, unde cel ce a avut de suferit mult, a fost nu soldatul bulgar, ci soldatul român. CONST. MILLE 6 Bani Exemplarul Anul XXVI-lei No. 8655 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI a j No. 11, București Strada Sărindar No. 11 TELEFON: Capitala..................No. 14/10 ....................... 34,73 Provincia . . . . „ 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 «♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi « «< *26...Octombrie 1913 DIRECTOR POLITIC CONST.EVSIILEI Abonamente cu premii: UTM ............................................................ Loi 20.?ase luni ...................................... . 1î.—’ * •'.................................................... 0■ ’ ' Pentru străinătate prețul este îndoit. », " ■ ‘ ......... ■ Entuziasmul liberal pentru expropriere „ ---------------------* *--------------------- . . M pildă: d. Alexandru Iliesei, mare proprietar, werteste ga Congres pentru expropriere și cumpără o moșie de un milion, 3SS,17§ leul ■f Oricit de incolor, insipid și lipsit ■ide orî-ce ecou a fost congresul liberal, presa brătienistă nu sa sfiit să evite osanale ..zilei istorice" in care d-nul Ionel Brătianu a purces la „transformarea Romîniei". Se știe că pentru a da cel puțin congresului caracterul unei manifestatiuni a disciplinei de partid, „generoșii" s’au „clasat" și au făcut joc „marilor proprietari" aberați ca să se angajeze cit mai mult cu declarații in favoarea exproprierii. Astfel am avut declarațiile illor tarea (Teleorman), Al. Iliescu (Olt) cari în numele marilor proprietari liberali s’au arătat mai partizani ai exproprierei ca însuși șeful partidului!.... Registrul vinzărilor imobiliare (voluntare) la Tribunalul Ilfov ne dă raman acum, în toiul manifestației liberale pentru exproprierea marei proprietăți, o pildă de cum înțeleg marii proprietari liberali, norocirea exproprierei. In adevăr, in acest registru găsim o minunată coincidentă între discursul d-lui Alexandru Iliescu, șeful liberalilor din Olt, care s'a declarat citit de „gata" să dea pămint țăranilor și între o recentă transacție a sa. D. Alexandru Iliescu, în dorința sa arzătoare de a putea fi cu mai mult expropriat, cumpără dela d. darabet, Ciomac moșia Sîngerei, comuna Gropnița (Iași) pentru suma de 1 milion 395.075 lei. Cumpărătoarea este înregistrată la tribunalul Ilfov sub No. 16.343. Ce este mai natural decit să fii mare proprietar, să reprezinți la congresul liberal glasul marilor proprietari în favoarea exproprierei și să cumperi în acelaș timp o moșie de aproape un milion și jumătate, ca o dovadă elocventă că iii să fii expropriat și cum te sperie exproprierea?... Ba din contra!! Nu disperăm să găsim ci de cuibul ca cumpărători de moșii și alți mari proprietari liberali. Azi nu s'a dat alarmă că se va expropria? Nu sunt proprietari fricoși cari vind? Cum nu s’ar găsi, deci, proprietari liberali cari să cumpere eftin spre a fi expropriați cit mai scump ? Prin ce s'ar caracteriza o reformă liberală, dacă nu prin faimoasa lozincă: „Un bogați-va!" Să fim atenți! Niciodată liberalii nu au vinat mai mult latifundiile , fiindcă latifundiile au pierdut Roma, dar nu vor pierde pe proprietarii liberali. All. Gilitaria d-lai Tafte reaesea _____ Regele Constantin, Palatul Regal, 0-1 Teilte !© TC§sta SlSlliplBB Cel cîțîva studenti cărora Manasse nu le place, au prostul gust de a chema lumea la un scandal în piața Teatrului National. Nu ne îndoim că publicul bucureștean nu numai că nu va da nici un concurs celor cîțiva studenți, dar că va face în jurul lor un gol semnificativ. Cum însă într’un oraș mare se găsesc totdeauna gură cască sau indivizi cari n’au nimic de perdut. — nu ne îndoim că ceî în drept vor ,ști să apere reputația studențimei împotriva ,confuziune! »” aceste elemente. O piesă de teatru, mai mult ca orice altă operă literară, este sus»i»est»judecatei publicului. Nu e nevoie de nici un scandal pentru a impedica reprezentarea ei, daca ea îi place sau jignește sentimentul majoritate!. Dacă însă concursul publicului plătitor, face dintr'o piesă o necesitate a repertoriului, o minoritate nu poate cere să impuie prin scandal voința sa. Aceasta însemnează a pretinde ca o minoritate să violenteze majoritatea, iar brutalitatea să se opune celei mai nobile producții intelectuale. Noi nu ne îndoim că dreptatea, frumosul și bunul simț vor rămîne biruitoare. Ad. NAZBATII D. IORGA ȘI „STUDENȚII“ Acei ..studenți* cari văd în „Manasse“ o profanare a naționalismului și în „omorul ritual“ din Kiev probabil o mîndrie a veacului, aveau nevoe de o vorbuliță a d-luî Iorga, care să le patroneze „manifestațiile“. Ei, iată ce spune studintele care s’a dus să vadă pe d. Iorga : „D. Iorga n’a vrut să influențeze întru nimic sentimentele curate ale studențimei, ci întotdeauna a fost de părere să nu amestece pe studenți în alte chestiuni decât cele universitare....“ Cum s'ar zice , căutați-vă de carte și lăsați, „secăturile entuziaste“ să se bată cu pumnii în piept!! Pac. Azi se reprezintă „Manasse” *#— Cum tihuesc cu această piesă — ne CRISTEA NICULESCU Rîndurile ce urmează se adreseaă acelora, cari pot cerceta eheziunea fără patimă, nici prejudeciî, nu mă adresez de joc acelora, ari judecă cu capul strămoșilor au a unor oameni din ziua de azi a căror capacitate nu o contestă imenî, dar cari nu pot fi feriți de rîce greșeală. Nu vom* discuta iarăși valoarea terară a piesei „Manasse“, nici leul ce trebue să ocupe în clasificaținea operilor de acest sons scrisei romînește; mă voiü mărgini axamina, dacă ea poate jigni prin eva simțimîntul național a oricâtă bun român, sau dacă acei, cari e simt jigniți, nu sînt dintre acei ărora am spus că nu mă adresez. Mai întîi „conflictul“ (cum s’a lât obiceiul a se zice în ultimul mp): Doi tineri el creștin și ca Vreica, venind în contact unul cu tul, se îndrăgostesc. Nu cred că vomi dreptul să fim jigniți de aceată ipoteză: ar fi absurd să pretinem, că pentru un roman, o evreică trebuie neapărat să fie un obiect de abjecție și că nu se poate ca o astfel de fată să nu inspire dragoste unuia de-ai noștri; negreșit Manasse, bătrînul este de această părere; el spune Leliei, eroina Piesei, nu dragostea adevărată îl mină, nu pe tine te vrea, ci carnea ta, etc.... dar aceasta este o părere a lui și poate a antisemiților noștri, pe cînd piesa ni-l reprezintă pe Frunză animat de dragostea neprihănită. Cred că în viata de toate zilele s'au văzut destule exemple de dragoste între copiii celor două națiuni și în clasificarea dragostei românului ori admitem ipoteza lui Manasse, ori pe a lui Ronetti Roman; eu cred că ar fi trebuit să ne simțim jigniți — dacă nu toți rominii, cei patru acei dintre români, cari se găsesc în categoria lui Frunză'C dacă autorul crea și el de părerea lui Manasse, așa însă cum prezintă lucrurile nu văd de ce am fi jigniți. Tinerii ce se iubesc nu văd decît dragostea lor, ce din prejur însă mai văd și alte lucruri: autorul ne arată ce văd ovrei!, iar ce văd romînii ne lasă pe noi să ne cercetăm conștiința, sau.... pe anumiți copii să ne învețe patriotismul. * Mai inainte însă de a intra în ratarea conflictului, să cercetăm chestiunea importantă: aceea de a vedea, dacă nu cumva autorul a prezentat persoanele așa încât să înconjure cu o atmosferă de simpatie pe evrei și cu una de antipatic pe romînî. Dintre toti evrei singurul care intră într’adevar este prezentat sub o lumină simpatică, este bătrinul Manasse; zic singurul este Manasse, deoarece Zelig Șor, care înveselește pe totîl cu ghidușiile sale, în fond nu este simpatic nici lui însuși; el rîde pentru ca să sî mai uite de mizeria, în care trăește și de ce este silit să facă, pentru a lupta cu greutățile vieței. Cuvintele lui sînt obida unui neam întreg luptînd cu mizeria de veacuri și care aspiră, să poată trăi prin mijloace, cari să nu-i producă lui însuși desgust. Ce se vor face evreii, cari vor calici? zice Zelig Sor — •? nu se pot face decît «isit! și acela, care nu e în stare să vindă un țap drept Aniversarea morței lm Andrei Mureșean» Se împlinesc peste cîteva zile cincizeci de ani de la moartea lui Andrei Mureșianu, poetul care de nu ar fi scris decît „Deșteaptă-te Romîne”, devenit azi crezul romînilor de pretutindeni. Ca un preludiu la ziua aniversarei sale, alaltă era. Marți, un cerc de artiști și intelectuali au apărut la mormîntul poetului de la cimitirul Capelei române din Brașov. Erau artiștii din București: Maria Ciucurescu, Ion Brezeanu, d. și d-na Victor Antonescu, Const. Marculescu, C. Costescu, cărora s'au asociat d-nii dr. Horia Petra-Petrescu, secretarul general al „Asociației pentru fondul de teatru”, de peste Munți, Onitiu, directorul liceului romînesc, Emil D. Fagure, primul redactor al „Adevărului”, etc. Cu toții au trecut apoi alăturea de Capelă, unde într’o căsuță a Eforiei bisericilor române, locuește văduva luî. Andrei Mureșianu, azi în vîrstă de 93 de ani. Bătrîna care e încă în putere pentru virita ei, înaintată, a fost adinc mișcată de această vizită și imbrățișindu-i pe toți, a știut să exprime în cuvinte, tari au stors lacrimi, toată, gratitudinea ei, pentru acei ce și,au amintit de Andrei Mureșianu ANDREI MUREȘEANU Soluția d-lui Filipescu E curios ceea ce se petrece în țara noastră. Se anunță exproprierea și nimeni nu se emoționează Și cînd te gîndește la emoția ce a provocat în Prusia de exemplu, legea care, pentru motive de politică națională, prevedea posibilitatea pentru guvern de a expropria moșiile poloneze ! Care să fie cauza acestei nepăsăriț? ți fie că nimeni nu crede că exproprierea se va realiza ? Să fie că prfn ce nu se cunosc amănuntele unei asemenea reforme, nu au nici ce discuta, nici de ce te emoționa ? Să ne tbeoteala de virginle bătrîne, pe care și-o fac mulți, că „une douce violence“ care i-ar expropria cu o „justă" despăgubire, ar fi totuși un lucru plăcut ? Sau să fie că marii noștri proprietari sînt încă prea puțin atașați de pămîntul ce posedă, — căci ia gîndiți-vă ce nu face țăranul pentru a-șî apăra bucățica lui de proprietate ? In tot cazul nepăsarea aceasta arată că la noi o revoluțiune să poate face foarte ușor. Chiar și un conservator doctrinar ca d. Filipescu nu are nimic de zis contra expropriere, pentru care d-sa găsește o nouă formă, — aceea ca statul să răscumpere partea ipotecată a moșiilor, pentru a o împărți între țărani. Cine ipotechează o moșie, o face pentru anume motive, și nu are de gind s'o vîndă în total sau în parte, căci de ar avea de gind, ar vinde-o și nu s’ar mai încurca pe la Bănci și Credite. A transforma deci actul de ipotecă în act de vînzare, nu însemnează altceva decît tot expropriere. Și totul depinde numai de prețul cu care se va socoti pămîntul, pentru ca exproprierea să fie fie folos pentru țăran, sau o afacere pentru expropriați. Și d. Filipescu, de altfel ca și mult din ceî ce au discutat exproprierea, trec astfel alături de ceștiunea cea mai grea și mai importantă. Deoarece cu ideea expropriere! fot! politicianii par a se familiariza, cestiunea grea și delicată, este cum se va fixa prețul pămîntului expropriat. De aceasta depinde și dacă proprietarii vor maî privi exproprierea fără emoție, și dacă țăranii pot avea vreun folos de pe urma pămîntului ce ii se va da și dacă statul poate lua angajamentele financiare reclamate de expropriere. B. Anarhie 7 CODUL DE JUSTIȚIE MILITARĂ. POATE FI MAI PRESUS DE CONSTITUȚIE ? Epoca de militarism acut prin care trecem a făcut pe unii să piardă noțiunea realităței și să proecteze asupra acțiunei altora confuziunea din spiritul lor propriu. Așa, de pildă, un ziar guvernamental, nu vede în lupta pe care o ducem contra arbitrajului justiției militare decît o manifestare anarhică. Anarhică, pentru ce ? Pentru că luăm apărarea uneia din cele mai importante libertăți constituționale ? Pentru că tăgăduimi dreptul autorităței militare de a călca în picioare pactul nostru fundamental ? Dar anarhie se cheamă tocmai a nesocoti legile și a întrona în locul lor arbitrarul neîngrădit de nici un frînt. Anarhie este a da în mina justiției militare delicte trimise în mod categoric de Constituție în competința Curtea cu juri. Anarhie este ceea ce face ziaruil „Presa“, care-șî bate joc de cuvintele libertate și constituționalirm și care, în fața conflictului dintre codul de justiție militară și pactul nostru fundamental, cere modificarea... Constituției! Anarhie este ceea ce fac autoritățile militare cari spun, cum a declarat la Constanța comisarul regal al corpului V de armată : noi militarii nu ne conducem de alte legi decît de cele militare, pe cari nu le discutăm, ci le aplicăm. Dar unde ajungem cu o asemenea concepție ? Astăzi consiliile de războiu își arogă dreptul de a judeca delictele de presă, întrucît se cred îndreptățite de codul de justiție militară să treacă peste prevederile art. 24 din Constituție și întru cît codul militar nu prevede excepția delictelor de presă. Mîine, un consiliu de război nu ar putea prea bine să aresteze, să dea în judecată și să condamne un deputat sau senator, trecînd peste imunitatea parlamentară prevăzută în Constituție, întrucît nici această excepție nu e prevăzută în codul de justiție militară. Nu ne-ar mira deci să vedem mîine călcîndu-se în picioare și imunitatea parlamentară, după cum astăzi se calcă dispozițiile constituționale că în materie de presă nu există arest preventiv și că delictele de presă se judecă de jurați Și primejdia este cu atît mai mare, cu cît concepția aceasta amenință libertățile marei majorități a cetățenilor. In adevăr, după codul de justiție militară sînt justițiabile de consiliile de războiu soldații și gradele inferioare pina la vîrsta de 40 de ani — 7 ani în activitate și 12 în rezervă — iar ofițerii de rezervă pînă la 46 de ani. Iată, deci, unde e adevărata anarhie. Și tocmai pentru a se pune capăt acestei anarhii noi cerem modificarea codului de justiție militară pentru a-1 pune de acord cu Constituția. Nestor IS Aqevenin EXPROPRIEREA. Urmînd exemplul d-lui Al. Iliescu, o serie de mai proprietari liberali s'au pus să cumpere cît mai multe moșii, în vedere că vor fi cît mai mult.... expropriați! Numai de nu li, s’ar face farsa sa întîrzie exproprierea!! PRETENȚIE „Studenții“ cari vor să facă scandal în jurul lui Manasse“ au pretenția de a fi tot acei cari au făcut pe 13 Martie 1901. ...Cam bătrîni studenți?!... Rigoletto Cum ne cinstesc sașii! NEOBRĂZAREA SAȘILOR DIN SIBIU FAȚA DE TRUPA DE TEATRU V. ANTONESCU Pentru cei care cunosc trecutul tarilor romînșe, nu este un secret că din timpuri de demult sașii din Transilvanii» au găsit totdeauna pe pămîntul romínesc cea mai largă și mai des interesată ospitalitate.. Au fost vremuri — și nu tocmai de mult — cînd știința medicală și mai ales cea farmaceutică era, la noî, aproape exclusiv în minuile sașilor din Ardeal, trecuți în Principatele române,, unde mai au făcut averi însemnate și de unde nici prin gînd nu le-a trăznit vreodată să se repatrieze — atît erau de cald și de bine primit. Chiar și în zilele noastre, cu toată pretora de intelectuali și meseriași romîni, un număr destul de însemnat de sași din Transilvania găsesc la noî un larg cîmp de rodnică activitate, neturburat fiind de nimeni în profesiunile, comerțul sau meseriile lor, cu atît mai puțin în manifestările lor culturale sau de alt ordin. Trăesc, cu un cuvînt, ca la dînșiî acasă, bea chiar mai bine! Să maî amintim oare profitul enorm pe care l’ați tras mai ales în trecut și pe care îl mai trag și azi, ce e drept în mai mică măsura, sași! din Ardeal, în special ce! din Brașov și Sibiu, după urma frecventelor relatiuni comerciale pe care se întreține România cu dînșii? Să ne oprim aci și să demonstrăm, acum cum ne răsplătesc vecinii noștri sași toate aceste însemnate beneficii de cari se bucură din partea noastră atît sașii dela noî, cît și cei din vecinătatea graniței romînești. In răstimp ,ăe mai multe decenii, o singură ocazie au avut sași! din Ardeal să ne fie agreabil! sau mai bine zis să se poarte cu noi politicos, ca niște oameni bine crescuți, cum îi credeam. Această ocazie au avut-o zilele trecute cu prilejul turneului ce face prin Ardeal trupa noastră de teatru V. Antonescu, care ajungînd la Sibiu, unde romîniiî n’au încă un edificiu de teatru, propriu al lor, s’au adresat sașilor cu rugăciunea să le acorde sala teatrului săsesc pentru trei săe consecutive, mai ales că era’ liber și nu aveau loc într’însul decît repetiții zilnice pentru o viitoare reprezentație, săsească cu diletanți. Ei bine, trecînd peste orice consideration de curtenie, ca să nu zicem de recunoștință fața de’statul romín și chiar față de concetățeniilor romîni, care populează la toate reprezentațiile teatrul săsesc din Sibiu, autoritățile săsești din localitate nu s’au silit să refuze trupe romînești sala teatrului lor, fie măcar pentru 3 zile. Cum era de prevăzut, gestul acesta săsesc de dispreț față de statul român și față de arta romînească a produs în toate cercurile romînești o dureroasă surprindere și o legitimă revoltă sufletească. Nimeni nu se aștepta la atîta lipsă de curtenie și de gratitudine tocmai din partea sașilor, atît de bine primit în tara romineasca și avizați să trăiască în bune raporturi și cu concetățenilor romini. Mărturisim sincer, ne-am fi așteptat, poate, la o asemenea purtare din partea maghiarilor șoviniști și atotputernici. Dar din fericire, ei au fost de astădată mai prevenitori și deziluzia am avut-o tocmai de unde ne așteptam la un tratament mai bun și mai prietenos. Intr’adevăr, pe cînd autoritățile ungurești din Arad au pus la dispoziția trupei V. Antonescu sala teatrului national unguresc și înșiși artiști maghiari au făcut artiștilor, noștri o măgulitoare manifestațiu-o vacă cu lapte, acela nu e misit. Dacă bătrînul Manasse este prezentat sub o lumină simpatica, nu vi de ce ne-am supăra; la t**la wopoarele bătrinîî au fost respartiti și doar s’or găsi și la ovreî bătrm din ace cari, din zilele trăite și din Învățătura lor. s- f tras anumite reguli de purtare în viață, pe căi i le urmează'cu sfințenie;' simpatia cu care autorul caută a înconjura pe Manasse; nu e provocată de faptul că eovrei; ea purcede din acele calități comune bătrânilor cuminți din toate neamurile și din toate religiunile. Ci despre soții Cohanovici și pretendentul Emil Horn mima cinste neamului evreesc nu fac, tatăl Leliei un om absolut șters, iară nici o calitate, cal de bătaie al nevestei sale și care nu găsește accente de energie, decit atunci cînd se vede pe punctul de a-șî pierde fata, mama acesteia, unna din acele femei suficiente, cari cred că reprezintă perfecțiunea pe pamirit, cari dau întotdeauna vina pe alții, cînd se întîmplă ceva rău și cari pe deasupra n’au nici o calitate sufleteasca: partea cu croitoreasa văduvă, pe care o exploatează și o chinuește unu o prezintă de foc sub o lumină favorabilă. Emil Horn este și el redat sub tipul perfect al parvenitului, de ale cărui origini Zelig Șor trebue să-l reamintească în faimoasa tiradă, a caiului- apă prefăcută, care se lănește la mesele feșierilor, «fiindcă,*m [trî — «pa ]] spală blidele la buläfirie Lazif Cebesovîcî e tast treînat complet de neamul foi. 5Uir Lelîn, eroina piesei, nu se prezintă decit sub lumina dragostei, care o mistuie și care va omorî pe bunicul ei. - - — ' --- •• ' Se poate oare pretinde că acestea constituiesc olanele aduse neamului evreiesc? Mărturisesc ca, daca citașii ovreiu-si ași judeca cu mintea rece, nu sub influenta atacurilor aduse autorului, fiindcă e linul de anier, apó! eü ași fi primul, care să nu fiu mulțumit. Ronetti- Roman ne prezintă trecutul ovreilor sub haina intrasigentului Manasse: cel ce reprezenta prezentul sînt oameni absolut nuli, fără nici o calitate, parvenit! și fără inimă, iar cei din viitor sunt absorbit! în masa Romineasca. In schimb Romînii sunt oameni capabili, cu sentimente, cari nu le pot face rușine. Frunză spune lui Manasse, care-i oferea bani pentru a renunța la Lelia. Domnule Manasse, te rog line socoteală că ești bunicul Leliei și că nu-țî pot răspunde cum se cuvine la insulta, pe care mi-o îneî; iar bătrînul trebuie să recunoască modul greșit cum Fa judecat, atunci cînd Frunză îi permite fără nici o dificultate să vadă între patru ochi pe Lelia. Nu e așa că noi romîniî, ahce> să fim jigpsti?. Și acum să trezispi la rezbjvirt'a conflictdlui r.jiragistatea triumfă, iar Manasse, singurul care se mai opune, moare. In privința modului cum se va rezolvi chestiunea evreiască, fiecare poate avea părerea sa. Intrucît însă trebue să ne supere pe noi faptul că Ronetti Roman crede că această chestiune va fi rezolvită prin dragoste, care va distruge ori și ce-î va sta în potrivă ? Căci acesta este, după mine tîIcul piesei „Manasse". Suntem creștini și legea noastră ne învață, că tot dragostea este singurul lucru, care face pe oameni să trăiască la o lajtă pe pămînt. De aceea ca încheiere: Să ne aducem aminte de cuvintele „Sus avem inimile“ ce se rostesc la slujba de Duminică în biserica noastră și să cătăm să ne înălțăm sufletele spre tot ce e frumos și mare, spre tot ce rezultă din simtimintele nobile, ale qn valuî și să cătăm în același timp să iinăbușim în noî rămășițele instinctelor cari ne aduc aminte, că omul este urmașul animalelor, cari nu puteau trăi, decît distrugîndu-se unele pe altele. . CRISTEA NICULESCU Sinaia. 23 Octombrie 1913. BB^BB^SSMSOBaKBtBKttBKSSiBSinBÜ^SSSBSSSSSSSS^^aáfk ■ C. NOTTARA In Manasse In Gurîndi ext.,Dimineața” Dinu Milian Roman de CONST. MILLE