Adevěrul, octombrie 1913 (Anul 26, nr. 8640-8670)

1913-10-26 / nr. 8665

Apărarea Pressei ! Presa este lovită în persoana membrilor ei de către autoritățile militare, iar guvernul britanic cum este și frămîntat de intrigi și dis­cordie nu știe partea cui să ia. Ar apăra presa dar crede că astfel ar nemulțumi pe unii ofițeri, pe cari u­­nii politiciani îi exploatează. Ar lua apărarea militarilor acuzați, dar de­ guvernul n’ar voi să nemultu­­measca și pe ziariști, loviți în libe­rul exercițiu al profesiune­­lor. In această alternativă guvernul o­ scal­dă și bine­înțeles, nemulțumește și pe unii și pe alții. • • • In cazul acesta ce ne rămîne nouă de făcut pentru apărarea Constitu­ției și apărarea noastră proprie ? Ne rămîne să nu comptăm decit pe noi înșine, pe puterea noastră proprie și apoi să facem apel și la țară, la marele public și să-l facem pe dînsul judecător al conflictului și apărător al drepturilor constitu­ționale. Țara, sperăm, va fi cu noi și ea ne va da tăria și puterea de a re­zista. Țara știe că nu poate fi vor­ba aici de insulta ..armatei", fiindcă ea nu va solidariza întreaga noas­tră oștire, alcătuită în prima linie­­ din soldați — din copiii ei — cu cîțî­va ofițeri vinovați de rele tra­tamente. Aceeași țară știe că nici măcar întreaga ofițerime, nu poate fi făcută vinovată­ de faptele unora, puțini, dintre ofițeri cari s’au făcut vinovat­ de fapte rele in timpul cam­paniei din Bulgaria. Țara știe că ,veștejind aceste fapte și pe cei cari le-au comis, nu ne-am făcut decît­­ datoria de cetățeni și de publiciști. "Aceeași țară știe că, dacă unii ofi­țeri nevinovați și-au luat asupră-și cele povestite și documentate față de unii din colegii lor rău­ au făcut. , Nu poate fii aici vorba de un conflict intre „armată" ori între ofițerime și presă. Sînt în discuțiune numai faptele unora și d. maior Crăimcea­­nu, și d-sa, a recunoscut că este multă neghină în griul ofițerimea, neghină care trebue­ de ales și scoa­să afară fără de milă și­ fără de cruțare. ,­­ • • • Așa fiind, noi ziariștii, atacat­ în drepturile noastre constituționale și profesionale, închiși in­ temnițele militare, dați în judecata consiliilor de războiți, noi ziariștii facem apel la tară ca sa se solidarizeze cu lioî Si să ne pună sub scutul ei protec­tor. Iată pentru ce Asociatiunea Ge­nerală a Presei române a convocat pentru poimiiie. Duminică, la Da­ci­a pe cetățenii Capitalei, pe toțî mobilizații cari au văzut­­ cu ochii lor și cari au­ și suferit de pe urma sălbăteciilor unor superiori, îi con­voacă pentru a protesta împotriva măsurilor luate contra noastră și a­­celora cari s'ar mai putea lua. să protestăm și să luăm împreună mă­surile de urgență cari comportă situațiunea. Agitațiunea presei a a­­vut primul rezultat fericit, acela, că toți cei închiși în chip preventiv împotriva art. 24 din Constituție, au fost puși înn libertate. Al doilea re­zultat trebue să fie ca guvern și parlament să modifice legea din 1894—așa ca nici o controversă sa nu mai poată fi­ si în tot cazul Con­stituția tarei să fie respectată. De la Dacia în multe cazuri a venit salvarea. 1 $i de astăda­­ta tot de la Dacia sperăm că va veni apărarea Presei, față de complotul autorităților mili­tare, de-ai închide gura și de a face să se întindă mușamaua peste cele întîmplate pe dropiile bulgare, unde cel ce a avut de suferit mult, a fost nu soldatul bulgar, ci solda­tul român. CONST. MILLE 6 Bani Exemplarul Anul XXVI-lei No. 8655 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCED­AT­A EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI a j No. 11, București Strada Sărindar No. 11 TELEFON:­­ Capitala..................No. 14/10 ....................... 34,73 Provincia . . . . „ 14/99 Stră­inătatea . . . „ 12/40 «♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi « «< *­­26...Octombrie 1913 DIRECTOR POLITIC CONST.­EVS­I­I­L­E­I Abonamente cu premii: UTM ............................................................ Loi 20.­?ase luni ...................................... . 1î.—’ * •'.................................................... 0­■ ’ ' Pentru străinătate prețul este îndoit. », " ■ ‘ ......... ■ Entuziasmul liberal pentru expropriere „ ---------------------* *--------------------- . .­ M pildă: d. Alexandru Iliesei­, m­are proprietar, werteste ga Congres pentru expropriere și cumpără o moșie de un milion, 3SS,17§ leul ■f Ori­cit de incolor, insipid și lipsit ■­ide orî-ce ecou a fost congresul li­beral, presa brătienistă nu sa sfiit să evite osanale ..zilei istorice" in care d-nul Ionel Brătianu a purces la „transformarea Romîniei". Se știe că pentru a da cel puțin congresului caracterul unei mani­­festatiuni a disciplinei de partid, „generoșii" s’au­ „clasat" și au­ fă­cut joc „marilor proprietari" abe­rați ca să se angajeze cit mai mult cu declarații in favoarea exproprie­rii. Astfel am avut declarațiile il­lor tarea (Teleorman), Al. Iliescu (Olt) cari în numele marilor proprietari liberali s’au arătat mai partizani ai exproprierei ca însuși șeful parti­dului!.... Registrul vinzărilor imobiliare (voluntare) la Tribunalul Ilfov ne dă raman acum, în toiul manifes­tației liberale pentru exproprierea marei proprietăți, o pildă de cum înțeleg marii proprietari liberali, norocirea exproprierei. In adevăr, in acest registru gă­sim o minunată coincidentă între discursul d-lui Alexandru Iliescu, șeful liberalilor din Olt, care s'a de­clarat citit de „gata" să dea pă­­mint țăranilor și între o recentă transacție a sa. D. Alexandru Iliescu, în dorința sa arzătoare de a putea fi cu­ mai mult ex­propriat, cumpără dela d. darabet, Ciomac moșia Sîngerei, comuna Grop­­nița­ (Iași) pentru suma de 1 milion 395.075 lei. Cumpărătoarea este în­registrată la tribunalul Ilfov sub No. 16.343. Ce este mai natural de­cit să fii mare proprietar, să reprezinți la congresul liberal glasul marilor proprietari în favoarea exproprie­rei și să cumperi în acelaș timp o moșie de aproape un milion și ju­mătate, ca o dovadă elocventă că iii să fii expropriat și cum te spe­rie exproprierea?... Ba din contra!! Nu disperăm să găsim ci­ de cu­ibul ca cumpărători de moșii și alți mari proprietari liberali. Azi nu s'a dat alarmă că se va expropria? Nu sunt­­ proprietari fricoși cari vind­? Cum nu s’ar găsi, deci, pro­prietari liberali cari să cumpere ef­­tin spre a fi expropriați cit mai scump ? Prin ce s'ar caracteriza o refor­mă liberală, dacă nu prin faimoasa lozincă: „Un boga­ț­i-va!" Să fim­ atenți! Nici­odată liberalii nu au­ vinat mai mult latifundiile , fiindcă latifundiile au­ pierdut Ro­ma, dar nu vor pierde pe proprie­tarii liberali. A­ll. Gilitaria d-lai Tafte reaesea _____ Regele Constantin, Palatul Regal, 0-1 Teilte !© TC§sta SlSl­liplBB Cel cîțîva studenti cărora Ma­­nasse nu le place, au prostul gust de a chema lumea la un scandal în piața Teatrului National. Nu ne îndoim că publicul bucu­­reștean nu numai că nu va da nici un concurs celor cîțiva studenți, dar că va face în­ jurul lor un gol semnificativ. Cum însă într’un oraș mare se găsesc totdeauna gură cas­că sau indivizi cari n’au­ nimic de perdut. — nu ne îndoim că ceî în drept vor ,ști să apere reputația studențimei împotriva ,confuziune! »” aceste elemente. O piesă de teatru, mai mult ca ori­ce altă operă literară, este su­­s»i»est­»judecatei publicului. Nu e nevoie de nici un scandal pentru a impedica reprezentarea ei, daca ea îi place sau jignește sentimen­tul majoritate!. Dacă însă concur­sul publicului plătitor, face dintr'o piesă o necesitate a repertoriului, o minoritate nu poate cere să impuie prin scandal voința sa. Aceasta însemnează a pretinde ca o minoritate să violenteze majo­ritatea, iar brutalitatea să se opu­­ne celei mai nobile producții inte­lectuale. Noi nu ne îndoim că dreptatea, frumosul și bunul simț vor rămîne biruitoare. Ad. NAZBATII D. IORGA ȘI „STUDENȚII“ Acei ..studenți­* cari văd în „Ma­nasse“ o profanare a naționalismului și în „omorul­­ ritual“ din Kiev proba­bil o mîndrie­ a­ veacului, aveau ne­­voe de o vorbuliță a d-luî Iorga, care să le patroneze „manifestațiile“. Ei, iată ce spune studi­ntele care s’a dus să vadă pe d. Iorga : „D. Iorga n’a vrut să influențeze întru nimic sentimentele curate ale studențimei,­ ci întotdeauna a fost de părere să nu amestece pe studenți în alte chestiuni de­cât cele univer­sitare....“ Cum s'ar zice , căutați-vă de carte și lăsați, „secăturile entuziaste“ să se bată cu pumnii în piept!! Pac. Azi se reprezintă „Manasse”­ ­*#­— Cum tih­uesc cu această piesă — ne CRISTEA NICULESCU Rîn­durile ce­­ urmează se adresea­­ă acelora, cari pot cerceta ehe­­ziunea fără patimă, nici prejude­­ciî, nu mă adresez de joc­ acelora, ari judecă cu capul strămoșilor au a unor oameni din ziua de azi a căror capacitate nu o contestă im­enî, dar cari nu pot fi feriți de rîce greșeală. Nu vom­* discuta iarăși valoarea terară a piesei „Manasse“, nici le­ul ce trebue să ocupe în clasificați­­nea oper­ilor de acest son­s scrise­i romînește; mă voiü mărgini a­xamina, dacă ea poate jigni prin eva simțimîntul național a­ oricâ­tă bun român, sau dacă acei, cari e simt jigniți, nu sînt dintre acei ărora am­ spus că nu mă adresez. Mai întî­i „conflictul“ (cum s’a lât obiceiul a se zice în ultimul mp): Doi tineri el creștin și ca Vreica, venind în contact unul cu­­ tul, se îndrăgostesc. Nu cred că vomi dreptul să fim jigniți de acea­­tă ipoteză: ar fi absurd să pretin­­em­, că pentru un roman, o evrei­că trebuie neapărat să fie un obiect de abjecție și că nu se poate ca o astfel de fată să nu inspire dragos­te unuia de-ai noștri; negreșit Ma­­nasse, bătrînul este de această pă­rere; el spune Leliei, eroina Pie­sei, nu dragostea adevărată îl mi­nă, nu pe tine te vrea, ci carnea ta, etc.... dar­ aceasta este o pă­rere a lui și poate a antisemiților noștri, pe cînd piesa ni-l reprezintă pe Frunză animat de dragostea neprihănită. Cred că în viata de toate zilele s'au văzut destule e­­xem­ple de dragoste între co­piii celor două națiuni și în cla­sificarea dragostei românul­ui ori admitem ipoteza lui Manasse, ori pe a lui Ronetti Roman; eu cred că ar fi trebuit să ne simțim jigniți — dacă nu toți romi­nii, cei patru acei dintre rom­âni, cari se găsesc în ca­tegoria lui Frunză'­­C dacă auto­rul crea și el de părerea lui Manas­se, așa însă cum­ prezintă lucrurile nu văd de ce am fi jigniți. Tinerii ce se iubesc nu văd decît dragostea lor, ce­ din prejur însă mai văd și alte lucruri: autorul ne arată ce văd ovrei!, iar ce văd ro­­mînii ne lasă pe noi să ne cercetăm conștiința, sau.... pe anumiți copii să ne învețe patriotismul. * Mai inainte însă de a intra în­­ ratarea conflictului, să cercetăm chestiunea importantă: aceea de a vedea, dacă nu cumva autorul a prezentat persoanele așa în­cât să înconjure cu o atmosferă de simpa­tie pe evrei și cu una de antipatic pe romînî. Dintre toti evrei­ singurul care intră într’adevar este prezentat sub o lumină simpatică, este bătrinul Manasse; zic singurul este Manas­se, deoarece Zelig Șor, care învese­lește pe totîl cu ghidușii­le sale, în fond­ n­u este simpatic nici lui în­suși; el rîde pentru ca să­ sî mai ui­te de mizeria, în care trăește și de ce este silit să facă, pentru a lupta cu­ greutățile vieței. Cuvintele lui sînt obida unui neam întreg luptînd cu mizeria de veacuri și care aspi­ră, să poată trăi prin mijloace, cari să nu-i producă lui însuși desgust. Ce se vor face evreii, cari vor ca­lici? zice Zelig Sor — •? nu se pot face decît «isit! și acela, care nu e în stare să vindă un țap drept Aniversarea morței lm Andrei Mureșean» Se împlinesc peste cîteva zile cincizeci de ani de la moartea lui Andrei Mureșianu, poetul care de nu ar fi scris decît „Deșteaptă-te Ro­mîne”, devenit azi crezul romînilor de pretutindeni. Ca un preludiu la ziua aniversa­rei sale, alaltă era. Marți, un cerc de artiști și intelectuali au apărut la morm­întul poetului de la cimitirul Capelei române din Brașov.­­ Erau artiștii din București: Ma­ria Ciucurescu, Ion Brezeanu, d. și d­-na Victor Antonescu, Const. Mar­cul­escu, C. Costescu, cărora s'au a­­sociat d-nii dr. Horia Petra-Petre­­scu, secretarul general al „Asociației pentru­­ fondul de teatru”, de peste Munți, Onitiu, directorul liceului ro­­m­înesc, Emil D. Fagure, primul re­dactor al „Adevărului”, etc. Cu toții au trecut apoi alăturea de Capelă, unde într’o căsuță a Eforiei bisericilor române, l­ocuește văduva lu­î. Andrei Mureșianu, azi în vîrstă de 93 de ani. Bătrîna care e­ încă în putere pen­tru virita ei, înaintată, a fost adinc mișcată de această vizită și imbră­­țișindu-i pe toți, a știut să exprime în cuvinte, tari au stors lacrimi, toată, gratitudinea ei, pentru acei ce și,au­ amintit de Andrei Mureșianu ANDREI MUREȘEANU Soluția d-lui Filip­escu E curios ceea ce se petrece în țara noastră. Se anunță exproprierea și nimeni nu se emoționează Și cînd te gîndește la emoția ce a provocat în Prusia de exemplu, legea care, pen­tru motive de politică națională, prevedea posibilitatea pentru gu­vern de a expropria moșiile polo­neze ! Care să fie cauza acestei nepă­­săriț? ți fie că nimeni nu crede că ex­proprierea se va realiza ? Să fie că prfn ce nu se cunosc amănuntele u­­nei asemenea reforme, nu au nici ce discuta, nici de ce te emoționa ? Să ne tbeoteala de virginle bătrîne, pe care și-o fac mulți, că „une douce violence“ care i-ar expropria cu o „justă" despăgubire, ar fi totuși un lucru plăcut ? Sau să fie că marii noștri proprietari sînt încă prea pu­țin atașați de pămîntul ce posedă, — căci ia gîndiți-vă ce nu face țăranul pentru a-șî apăra bucățica lui de proprietate ? In tot cazul nepăsarea aceasta a­­rată că la noi o revoluțiune să poate face foarte ușor. Chiar și un conser­vator doctrinar ca d. Filipescu nu are nimic de zis contra expropriere­, pentru care d-sa găsește o nouă for­mă, — aceea ca statul să răscumpe­re partea ipotecată a moșiilor, pen­tru a o împărți între țărani. Cine ipotechează o moșie, o face pentru anume motive, și nu are de gind s'o vîndă în total­ sau în parte, căci de ar avea de gind­, ar vinde-o și nu s’ar mai încurca pe la Bănci și Credite. A transforma deci actul de ipotecă în act de vînzare, nu în­semnează altceva decît tot expro­priere. Și totul depinde numai de prețul cu care se va socoti pămîntul, pentru ca exproprierea să fie f­ie fo­los pentru țăran, sau o afacere pen­tru expropriați. Și d. Filipescu, de altfel ca și mult­ din ceî ce au discutat exproprierea, trec astfel alături de cești­unea cea mai grea și mai importantă. De­oa­­rece cu ideea expropriere! fot! poli­tici­anii par a se familiariza, cestiu­­nea grea și delicată, este cum se va fixa prețul pămîntului expropriat. De aceasta depinde și dacă proprie­tarii vor maî privi exproprierea fără emoție, și dacă țăranii pot avea vre­un folos de pe urma pămîntului ce ii se va da și dacă statul poate lua angajamentele financiare reclamate d­e expropriere. B. Anarhie 7 CODUL DE JUSTIȚIE MILITARĂ. POATE FI MAI PRESUS DE CONSTITUȚIE ? Epoca de militarism acut prin care trecem a făcut pe unii să piar­dă noțiunea realităței și să proec­­teze asupra acțiunei altora confu­­ziun­ea din spiritul lor propriu. Așa, de pildă, un ziar guverna­mental, nu vede în lupta pe care o ducem contra arbitrajului justiției militare decît o manifestare anar­hică. Anarhică, pentru ce ? Pentru că luăm apărarea uneia din cele mai importante libertăți constituționa­le ? Pentru că tăgăduim­i dreptul autorităței militare de a călca în picioare pactul nostru fundamen­tal ? Dar anarhie se cheamă tocmai a nesocoti legile și a întrona în lo­cul lor arbitrarul ne­îngrădit de nici un frînt. Anarhie este a da în mina justiției militare delicte tri­mise în mod categoric de Consti­tuție în competința Curtea cu juri. Anarhie este ceea ce face ziaruil „Presa“, care-șî bate joc de cu­vintele libertate și constituțion­a­­lirm și care, în fața­ conflictului dintre codul de justiție militară și pactul nostru fundamental, cere modificarea... Constituției! Anarhie este ceea ce fac autoritățile milita­re cari spun, cum a declarat la Constanța comisarul regal al cor­pului V de armată : noi militarii nu ne conducem de alte legi decît de cele militare, pe cari nu le dis­cutăm, ci le aplicăm. Dar unde ajungem cu o aseme­nea concepție ? Astăzi consiliile de războiu își arogă dreptul de a ju­deca delictele de presă, întrucît se cred îndreptățite de codul de jus­tiție militară să treacă peste pre­vederile art. 24 din Constituție și în­tru cît codul militar nu prevede excepția delictelor de presă. Mîi­­ne, un consiliu de război nu ar putea prea bine să aresteze, să dea în judecată și să condamne u­n depu­tat sau senator, trecînd peste imu­nitatea parlamentară prevăzută în Constituție, întru­cît nici această excepție nu e prevăzută în­ codul de justiție militară. Nu ne-ar mira deci să vedem mîine călcîndu-se în picioare și imunitatea parlamentară, după cum astăzi se calcă dispozițiile constituționale că în materie de presă nu există arest preventiv și că delictele de presă se judecă de jurați­ Și primejdia este cu atît mai ma­re,­ cu cît concepția aceasta ame­nință libertățile marei majorități a cetățenilor. In adevăr, după codul de justiție militară sînt justițiabile de consiliile de războiu soldații și gradele inferioare pina la vîrsta de 40 de ani — 7 ani în activitate și 12 în rezervă — iar ofițerii de re­zervă pînă la 46 de ani. Iată, deci, unde e adevărata a­­narhie. Și tocmai pentru a se pune capăt acestei anarhii noi cerem modificarea codului de justiție mi­litară pentru a-1 pune de acord cu Constituția. Nestor IS Aqevenin EXPROPRIEREA. Urmînd exemplul d-lui Al. Iliescu, o serie de mai proprietari liberali s'au pus să cumpere cît mai multe moșii, în vedere că vor fi cît mai mult..­.. expropriați! Numai de nu li, s’ar face farsa sa întîrzie exproprierea!! PRETENȚIE „Studenții“ cari vor să facă scan­dal în jurul lui Manasse“ au preten­ția de a fi tot acei cari au făcut pe 13 Martie 190­1. ...Cam bătrîni studenți?!... Rigoletto Cum ne cinstesc sașii! NEOBRĂZAREA SAȘILOR DIN SIBIU FAȚA DE TRUPA DE TEA­TRU V. ANTONESCU Pentru cei care cunosc trecutul tarilor romînșe, nu este un secret că din timpuri­ de demult sașii din Transilvanii» au găsit totdeauna pe pămîntul romín­esc cea mai largă și mai des interesată ospitalitate.. Au fost vremuri — și nu tocmai de mult — cînd știința medicală și mai ales cea farmaceutică era, la noî, aproape exclusiv în minuile sașilor d­in Ardeal, trecuți în Prin­­cipatele române,, unde mai­ au fă­cut averi însemnate și de­­ unde nici prin gînd nu­ le-a trăznit vre­odată să se repatrieze — atît erau de cald și de bine primit­. Chiar și în zilele noastre, cu toa­tă pretora de intelectuali și mese­riași romîni, un­ număr destul de însemnat de sași din Transilvania găsesc la noî un larg cîmp de rod­nică activitate, neturburat­ fiind de nimeni în profesiunile, comerțul sau meseriile lor, cu atît mai puțin în manifestările lor culturale sau de alt ordin. Trăesc, cu un cuvînt, ca la dînșiî acasă, bea chiar mai bi­ne! Să maî amintim oare profitul e­­norm pe care l’ați tras mai ales în trecut și pe care îl mai trag și azi, ce e drept în mai mică măsura, sa­și! di­n Ardeal, în special ce! din Brașov și Sibiu, după urma frecv­­entelor relatiuni comerciale pe care se întreține România cu dînșii? Să ne oprim aci și să demons­trăm, acum cum ne răsplătesc ve­cinii noștri sași toate aceste în­semnate beneficii de cari se bucu­ră din partea noastră atît sașii dela noî, cît și cei din vecinătatea gra­niței romînești. In răstimp ,ăe mai multe decenii, o singură ocazie au avut sași! din Ardeal să ne fie agreabil! sau mai bine zis să se poarte cu noi politi­cos, ca niște oameni bine crescuți, cum îi credeam. Această ocazie au avut-o zilele trecute cu prilejul tur­neului ce face prin Ardeal trupa noastră de teatru V. Antonescu, care ajungînd la Sibiu, unde romî­­niiî n’au­ încă un edificiu de teatru, propriu al lor, s’au adresat sașilor cu rugăciunea să le acorde sala teatrului săsesc pentru trei săe consecutive, mai ales că era’ liber și nu aveau loc într’însul decît re­petiții zilnice pentru o viitoare re­prezentație, săsească cu diletanți. Ei bine, trecînd peste orice con­sideration­ de curtenie, ca să nu zicem de recunoștință fața de’sta­­tul romín și chiar față de concetă­țenii­lor romîni, care populează la toate reprezentațiile teatrul să­sesc din Sibiu, autoritățile săsești din localitate nu s’au silit să refuze trupe­ romînești sala teatrului lor, fie măcar pentru 3 zile. Cum era de prevăzut, gestul a­­cesta săsesc de dispreț față de sta­tul român și față de arta romîneas­­că a produs în­­ toate cercurile ro­­m­înești o dureroasă surprindere și o legitimă revoltă sufletească. Ni­meni nu se aștepta la atîta lipsă de curtenie și de gratitudine tocmai din partea sașilor, atît de bine pri­mit­ în tara romineasca și avizați să trăiască în bune raporturi și cu concetățeni­­lor romini. Mărturisim sincer, ne-am fi aș­teptat, poate, la o asemenea purtare din partea maghiarilor șoviniști și atotputernici. Dar din fericire, ei au fost de astădată mai prevenitori și deziluzia am avut-o tocmai de unde ne așteptam la un tratament mai bun și mai prietenos. Intr’adevăr, pe cînd autoritățile ungurești din Arad au pus la dispo­ziția trupei V. Antonescu sala tea­trului national unguresc și înșiși ar­tiști­ maghiari au făcut­­ artiștilor, noștri o­ măgulitoare m­anifestațiu-o vac­ă cu lapte, acela nu e misit. Dacă bătrînul Manasse este prezen­tat sub o lumină simpatica, nu­ vi­ de ce ne-am supăra; la t**la wo­poarele bătrinîî au fost respartiti și doar s’or găsi și la ovreî bătrm din ace­ cari, din zilele trăite și din În­vățătura­ lor. s- f­ tras anumite re­guli de purtare în viață, pe căi i le urmează'cu sfințenie;' simpatia cu care autorul caută a înconjura pe Manasse; nu e provocată de faptul că e­ovrei; ea purcede din acele calități comune bătrânilor cuminți din toate neamurile și din toate re­­ligiunile. Ci­ despre soții Cohano­­vici și pretendentul Emil Horn mi­ma­ cinste neamului evreesc nu fac, tatăl Leliei un om absolut șters, iară nici o calitate, cal de bătaie al nevestei sale și care nu găsește accente de energie, de­cit atunci cînd se vede pe punctul de a-șî pierde fata, mama acesteia, un­na din acele femei suficiente, cari cred că reprezintă perfecțiunea pe pamirit, cari dau în­totdeauna vi­na pe alții, cînd se întîmplă ceva rău și cari pe deasupra n’au­ nici o calitate sufleteasca: partea cu cro­itoreasa văduvă, pe care o exploa­tează și o chinuește unu o prezintă de foc sub o lumină favorabilă. E­­mil Horn este și el redat sub tipul perfect al parvenitului, de ale că­rui origini Zelig Șor trebue să-l re­amintească în faimoasa tiradă, a caiului- apă prefăcută, care se lă­­­­n­ește la mesele feșierilor, «fiind­că­­,*m [trî — «pa ]] spală blidele la buläfirie Lazif Cebesovîcî e tast treînat complet de neamul foi. 5Uir Lelîn, eroina piesei, nu se prezintă­ de­­cit sub lumina dragostei, care o mistuie și care va omorî pe bunicul ei. - - — ' --- •• '­­ Se poate oare pretinde că aces­tea constituiesc olanele aduse­ nea­mului evreiesc? Mărturisesc ca, da­ca cit­aș­­ii ovreiu-si ași judeca cu mintea rece, nu sub influenta ata­curilor aduse autorului, fiindcă e li­nul de a­­nier, apó! eü ași fi primul, care să nu fiu mulțumit. Ronetti- Roman ne prezintă trecutul ovreilor sub haina intrasigentului Manasse: cel ce reprezenta prezentul sînt oameni absolut nuli, fără nici o ca­litate, parvenit! și fără inimă, iar cei din viitor sunt absorbit! în masa Romineasca. In schimb Romînii sunt oameni capabili, cu sentimente, cari nu le pot face rușine. Frunză spune lui Manasse, care-i oferea bani pentru a renunța la Lelia. Domnule Manasse, te rog line so­coteală că ești bunicul Leliei și­ că nu-țî pot răspunde cum se cuvine la insulta, pe care mi-o îneî; iar bă­trînul trebuie să recunoască modul greșit cum Fa judecat, atunci cînd Frunză îi permite fără nici o difi­cultate să vadă între patru ochi pe Lelia. Nu e așa că noi romîniî, a­­h­­­ce> să fim jigpsti?.­­ Și acum să trezispi la rezbjvirt'a­ conflictd­lui r.jir­agistatea triumfă, iar Manasse, singurul care se mai opu­ne, moare. In privința modului cum se va rezolvi chestiunea evreiască, fiecare poate avea părerea sa. In­tru­cît însă trebue să ne supere pe noi faptul că Ronetti­ Roman crede că această chestiune­ va fi rezolvi­­tă prin dragoste, care va distruge ori și ce-î va sta în potrivă ? Căci acesta este, după mine tîIcul pie­sei „Manasse". Suntem­ creștini și legea noastră ne învață, că tot dra­gostea este singurul lucru, care fa­ce pe oameni să trăiască la o lajtă pe pămînt. De aceea ca încheiere: Să ne aducem aminte de cuvintele „Sus avem inimile“ ce­ se rostesc la slujba de Duminică în biserica noastră și să cătăm­ să ne­ înălțăm sufletele spre tot ce e frumos și mare, spre tot ce rezultă din sim­­tim­intele nobile, ale­­ qn valuî și să cătăm­ în același timp să i­inăbușim în noî rămășițele instinctelor cari ne aduc aminte, că omul este ur­mașul animalelor, cari nu puteau trăi, decît distrugîndu-se unele pe altele.­­ . CRISTEA NICULESCU Sinaia. 23 Octombrie 1913. BB^BB^SSMSOBaKBtBKttBKSSiBSinBÜ^SSSBSSSSSSSS^^aáfk ■ C. NOTTARA In Manasse In Gurîndi ext.,Dimineața” Dinu Milian Roman de CONST. MILLE

Next