Adevěrul, mai 1914 (Anul 28, nr. 8846-8875)

1914-05-01 / nr. 8846

Anul XXVII-a No. 8848 6 Bani Exemplarul FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU I“"* reSi ::::::::::::: : Pentru străinătate prețul este îndoit * TELEFON! Capitala . .... No. 1410 ». o . . . . ţ ţ 34/73 Provincia . ... . „ 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp» Btru KArageorgevici. No. 9 EL I.—Telefon 8/4 BIROURILE ZIARULUI 1 No. 11, Bucureşti Strada Sărindar No. 11 «i#» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi + » im Joi 1 Mate 1914 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii! •••»••• Lai 18.-« Farsa exproprierei Astăzi se ştie că formula „pă­­mint ţăranilor" însemnează că par­tidul liberal, pentru a arunca praf în ochii celor dela ţară, va face o expropriere, care se va ridica în­­total şi într’un decurs lung de ani, la mai puţin de un milion de hectare... împărţită această cîtime de pămînt asupra ţăranilor cari nu au pămînt de loc, ori au prea puţin, constatăm ca exproprierea­ fraţilor Brătianu, va fi ca o linguriţă de apa pentru cel bolnav de tifos...­­ c c Dar lăsînd la o parte cîtimea de pămînt ce se va expropria şi care va fi neîndestulătoare pentru a le­cui boala agrară, apoi şi chipul cum se va da acest pămînt, va face ca prin această reformă să nu se ^ca­pete nici un rezultat cu adevărat folositor pentru ţărănime. In prima Hnie Cei trei fraţi se gîndesc la un nou­ mare gheşeft. Dînşii vor ca să dea în, seama Casei lor rurale, cum­părarea şi împărţirea pămîntuluî expropriat, făcînd din acest aşeză­mânt o uriaşă maşină, graţie căreia să ţină în robie politică şi econo­mică pe toţi aceia cari vor căpăta pămînt. Gîndiţi-vă numai că pentru ca cineva să cumpere o bucăţică de pănlînt va trebui să treacă pe la taraba Casei rurale şi că timp de treizecî-patruzeci de ani, va fi ro­bul ei, căci cine datoreşte cuiva, este robul aceluia, mai ^ ales cînd este sărac, cum este ţăranul ro­mân. e e * ■i Dar după cum ziceam mai sus, cu însăşi împărţirea pămîntuluî ex­propriat, mult puţin cît va fi. ^parti­dul brătienist se pregăteşte să făp­­tuiască o crimă. El voeşte să se repete greşala făcuta de Cuza-Vodă la 1864, împroprietărind individual cîteva zeci de mii de ţărani, aşa că peste alţi cinci-zeci­­de­ ani, cei ce vor căpăta astăzi între 5—10 hec­tare, prin moştenitorii lor, nu vor stăpîni decît cite un pogon orî ju­mătate de pogon. Aşa s’a întîmplat cu împămîntenirea dela 1864, deoa­rece pământul s'a fărămiţat cu focul şi moştenitorii celor ce au­ fost im­pămînteniţî la 1864, stăpînesc azi o bucată de pămînt, pe care, după cum am spus altădată, nici nu pot trăi şi nici nu pot muri. •­ee Singura soluţiune dreaptă şi să­nătoasă, ar fi ca moşiile expropri­ate să intre in stăpînirea fie a Ca­sei rurale, devenită aşezămînt de stat, un aşezămînt brătienist, fie în stăpînirea Casei centrale a bănci­lor populare şi a Obşlcilor săteşti. Odată aceasta făcută, moşiile să se arendeze obştiilor săteşti, aşa ca să­­nu se piardă foloasele marei culturi şi a marei proprietăţi. Cu chipul acesta pământul nu se va fă­râmiţa, va fi totdeauna productiv căci va fi bine muncit, sătenii vor deveni bogaţi şi prin buna lor stare vor deveni şi cetăţeni conştienţi. Toate aceste idei le dezvolt de un an de zile aproape, de cînd par­tidul Celor trei fraţi a­duc vestea reformelor lor şi cred că şi citito­rii noştri s’afi convins de dreptatea punctului nostru de vedere. • • • Dar treimea brătienistă, nu vrea nici în ruptul capului să audă de aşa ceva. Aceasta ar fi o reformă reală, ar emancipa ţărănimea de sclavia băncilor lor cămătăreşti, nu ar fi chip de făcut nici o afacere şi aceasta nu o poate admite zisa treime, fiindcă ea politica o înţe­lege făcută pentru gheşeîturile lor, iar gheşeîturile întreprinse prin po­litică. Aşa fiind toată falsa exproprie­re­ brătieniste ese la iveală şi ea se învederează şi mai mult prin fap­tul că pe cînd conservatorii strigă că prin expropriere se va prăpădi proprietatea mare, corifeii brătie­­nişti şi rudele Brătienilor, cumpără domenii întinse, în vederea... ex­­proprierei. Va fi în curînd o exce­lentă afacere, de a fi expropriat, mai ales cînd vei fi de ai noştri... rude cu Cei trei fraţi orî chiar ei înşişi, prin interpuşi, după obicei. Cît despre ţărănime, se va repe­ta pentru ea, farsa reformelor dela 1907 ! Const. Hille­ r--------------­ Candidaţii dejKfijisi Const. Hille şi func­ţionarii comerciali . Sunt politiciani cari de zeci 'de 'ani de zile sunt aleşi in Parlament pe diferitele guverne fără să fi des­chis vreodată gW'­i spre a apăra ui interes general. FJ Ştiu să tragă pentru dinşii toate foloasele din faptul că sunt înscriși în partidele ele guvernământ, fară să fie de nici un folos mersului înainte al socie­­­tăteî. Constantin Miile nu s’a înscris an nici un partid; nu a fost ales in Cameră de nici un guvern și cu toate acestea nu este interes gene­ral pe care să nu’l fi slujit ditisul în viata sa publică de peste trei­zeci de ani. Acum că şi-a pus can­didatura la colegiul al ll-lea de Cameră din Ilfov, suntem­ datori să vorbim, rînd pe lină, diferitelor ca­tegorii de alegători, reamintin­­d­u-le cauzele pe cari le-a susţinut ,directorul „Adevărului", contribuind în bună parte la izbînda lor. Funcţionarii comerciali, de pildă, nu vor uita — şi cei mai bătrînî şi cei mai tineri — câtă rivnă a pus [Const. Mille în susţinerea legei re­pausului. , Organ de opoziţie şi de control, „Adevărul" nu s’a sfiit să susţie călduros în 1897 guvernul Aurelian,­­cînd acesta a adus această lege. Si în adevăr, cînd se votează legea, funcţionarii comerciali, mulţumind răposatului Aurelian, nu uită să adreseze mulţumirile lor si lui­­Const.­ţiile care a propagat acea­stă idee pe cînd nici chiar funcţio­narii * comerciali nu o credeau rea­lizabilă. Si aici, ca şi în multe di­recţii, Const. Mille a fost un pre­mergător. Astăzi nu numai func­ţionarii comerciali şi lucrătorii,­­dar şi negustorii, patronii şi fami­liile lor sunt cu toţii mulţumiţi de efectele legei repausului.­­ nu se recapitulează odată lupte­le funcţionarilor comerciali pentru legea repausului fără să se pome­­’niească cu simpatie de Const. Miile­­şi de „’Adevărul". Iată (Ie ce credem că avem tot­­dreptul să ne adresăm funcţiona­­‘orilor comerciali din Bucureşti şi nu-i îndemnăm a se face şi ei oda­tă sustătoriî aceluia care i-a susţi­nut pe­­dînşiî atîtea zeci de ani dea­­rîndul ! Funcţionari comerciali! Faceţi din reuşita candidaturei lui Const. 1’Miile o ambiţiune scumpă vouă şi intraţî pretutindeni în lupta pentru Mr celor­ul „Adevărului", candida­tul Votului Universal, partizanul ridicurei economice, politice si cul­­­tur­­e a celor mici. Art. Cartelul TRATATIVELE DINTRE D-NII I. BRATIANU ŞI TAKE IONESCU O­ foaie cantacuzinistă a anunţat era că tratativele dintre­ d-nii Bră­­tianu şi Take Ionescu se urmează pe baza unei tranzacţiuni asupra reformelor: dacă şeful democraţi­lor cedează în chestia electorală atunci capătă mai multe mandate pentru Constituantă, dacă nu ce­dează atunci va trebui să se mul­ţumească cu mai puţine! E foarte greu să faci reportaje precise despre nişte tratative asu­pra cărora de­sigur că se păstrează toată discreţia de către ambele părţi. Dar cum şefii partidelor orî cît de discreţi ar dori să fie, trebu­ie să se consulte măcar cu doî-treî din cei mai intimi şi autorizaţi a­mici ai lor şi cum aceştia au şi ei amici intimi cărora le fac confiden­te, se află cîte ceva. Dar fireşte că amănunte precise nu se pot culege din mici indiscre­ţiuni.* De aceia ne-am mărginit în ches­tia tratativelor să dăm zilnic cîte un mic... buletin căutînd a controla cît mai bine faptele. Am arătat, între altele, că s’a discutat si asupra modalităteî re­vizuireî. E probabil că în ce pri­vește exproprierea se va stabili un acord între liberali şi democraţi Dar asupra reformei electorale e de prevăzut că ambele partide îşi­­vor păstra punctul lor de vedere şi deci şi libertatea de acţiune. In această privinţă iată ce ne-a declarat un personaj politic bine informat: — După informaţiunile mele car­telul dintre liberali şi takiştî va a­vea mai mult un caracter electoral şi nu va fi un cartel pe toată li­nia. Liberalii nu vor opune candi­daţi la vreo 30 candidaţi desem­naţi de democraţi. In schimb, la colegiile unde vor candida demo­craţii necombătuţi de liberali, de­mocraţii nu vor mai da nici o altă luptă. Dar în judeţele unde liberalii nu se vor afla în faţa unor candi­daţi democraţi indicaţi de cartel, acolo democraţii vor fi liberi să lupte şi să recurgă la combinaţia uide cari vor crede de cuviinţă. Bine­înţeles că Brătianu a com­binat astfel în­cît în organizaţiile tari ale takiştilor să nu fie luptă. Dar sînt în afară de cele 30 locuri date democraţilor încă vre-o 4—5 judeţe unde situaţiunea locală va impune liberalilor să se carteleze cu democraţii dînd acestora cîte­­va mandate în afară de cele­­stabi­lite la centru. „In ce priveşte pe universitarii conservatori cred că ei nu vor a­­vea de­cît două locuri şi anume Pangraci va candida la Vasluiu­ şi Antonescu la­ Argeş“, Cartelul va fi probabil fapt înde­plinit după ce atit d. Brătianu cît şi d. Take Ionescu se vor consulta cu comitetele partidelor respecti­ve, .... RE­X* ... . -i­sf Alegeri excepţionale! Altă dovadă Se ştie­ că ministrul de interne a declarat că guvernul nu va­­face alegeri stupide, iar primul ministru a complectat formula, spunind că înţelege ca guvernul să facă pen­tru Constituantă alegeri... excep­ţional de libere ! Ei bine, toate sim­ptomele arată că mergem spre o libertate electo­rală... excepţională ! Cazul de la Tîncăbeşti, unde un avocat din Bucureşti a fost ridicat de jandarmerie şi adus la Siguran­ţa din Bucureşti pentru crima de a fi încercat să vorbească ţăranilor de votul universal, a fost o primă indicaţie de libertate... excepţio­nală. • # A doua ne-o procură un oficios­­al guvernului, care publicînd erî pantahuza unor partizani ai fostu­lui senator Ionescu-Barbarosa, în vederea recomandăreî candidatura sale la colegiul al 3-lea de Came­ră din Romanatî, ne dă prilejul să citim într’însa aceste rîndurî: „De această hotărîre am incu­­„noştiinţat şi pe d. prim-ministru „Ion I. C. Brătianu şi pe d. Vasile „Morţun, ministru de interne, ru­­„gîndu-î Să binevoiască a satisface „dorinţa noastră." Cu alte cuvinte: candidatura ofi­cială pe faţă ! Oficiosul guvernului, în loc să dezaprobe în numele primului mi­nistru şi al ministrului de interne această scandaloasă pantahuză, din potrivă, crede a-şi face o da­torie punîndu-se la dispoziţia ace­lora cari nu se mulţumesc cu inge­rinţele nemărturisite, dar vor să provoace patronarea pe faţă de că­tre primul ministru si ministrul de interne a candidaturilor amenințate de oare­cari disensiuni interne din partidul liberal. . P. O. Revista bulgară „Păreri libere“ pu­blică destăinuiri interesante asupra raporturilor ruso-biogare. Autor a­­acestor destăinuiri (se crede a fi d. Pi­zof, fost ministru plenipotenţiar bul­gar), arată că in 1910, Rusia propu­sese guvernului prezidat de d. Mali­noff o alianţă,­intre condiţiunile că­­reea era că Bulgaria să pună even­tual la­ dispoziţia Rusiei şease divizi de armată contra României. "n~â”z" b TtY­­ FREJUBITÎXIL MORALI ,jLa Politique“ lămureşte spiritul „simplu şi drept“ al unuia d­in re­dactorii noştri, care nu a înţeles de ce conservatorii nici­ nu au menţi­nut guvernul de colaborare, nici nu au fuzionat în opoziţie cu conser­­vatoriî-democraţî, dacă au văzut o primejdie,atit de straşnică în refor­mele anunţate prin scrisoarea­­d-luî Brătianu. Foaia d-luî Marghiloman încalecă pe argumentul acestuia că nu se pu­tea continua colaborarea „fără un grav prejud­iţiu moral pentru con­servatori“! Pacea de la Bucureşti s’a putut re­aliza cu „prejudiţiul“ colaborarea, iar evitarea „primejdiei“ reformelor nu era o chestiune mai interesantă ca­­„prejudiţiul“? Ori­cît de simpli şi „drepţi“ de spirit am­ fi, nu putem sta drept și judeca .strîmb... Pac. D- MALINOUF Un punct de program Prefectura de Brăila a întocmit şi afişat programul primirea suvera­nilor cari, după cum se ştie, fac o călătorie pe Dunăre. După ce prevede o sumă de dis­­poziţiuni, programul prefectorial glăsueşte astfel: „Populaţia satelor se va aduna pe malul Dunărei unde va primi cu urare trecerea y­ahtului regal". Scurt! Ordin de la don prefect: cu m­ale! Cel care a întocmit programul crede, se vede, că o populaţie e o­­bligată să primească pe cineva cu male, cum ar putea fi obligată să arboreze drapele la solemnităţi, sau cum ar fi timid gardiştii să ia­să la paradă, cu chivăre un loc de chipiă! Aclamarea, uralele, sunt o mani­festare sufletească, ele nu se or­donă dela prefectură sau dela co­­menduire! Dacă am pentru ce aclama pe cineva, dacă mă îndeamnă un anu­mit sentiment, o fac; dacă însă nu simt nici o tresărire în mine, atunci mă mulţumesc să privesc şi să casc gura liniştit, deşi aşi fi­ fost mai bu­curos să nu se fi trimis jandarmii să mă ia pe sus de acasă pentru a alcătui un decor viu! Nu învinuim, negreşit, pe isprav­nicul Brăilei că a întocmit astfel programul, fixind ca un punct o­­bligator şi uralele ţăranilor. Aşa­ e tradiţia. Dar pe cînd attî oficiali aduc şi­ ei „popor" a­­clamator in asemenea împreju­rări, dar nu dau act la mină, d-sa a făcut imprudenţa de a sconta de mai înainte pe hîrtie, uralele ţăra­nilor d-sale! Excelentă impresie vor face asu­pra suveranului uralele... spontane şi sincere ale ţăranilor eşiţî pe mal: — A, sini uralele d-luî prefect, trecute la program! Se execută bi­ne programul! — îşi va spune, su­­răzînd, butanul nostru rege! Maxîmîn Șefia d-lui Maiorescu Cum acceptat-o De cît­va timp se discută " foarte mult asupra șefiei " d-luî Maiorescu. Că această șefie e numai nominală, nu I| încape îndoială, întru cît ca­­f| nu s'a exercitat de fapt nicî un moment, d. Maiorescu fiind ple­cat din tară de mai multe lunii de zile și nefiind nici un semn că d-sa are de gînd să se întoarcă pentru a lua efectiv cîrma în mină. Ce e deci cu şefia d-luî Maiores­cu ? Ce părere are d-sa despre re­vizuire şi reforme ? Are d-sa inten­­ţiunea de a se întoarce pentru a in­tra în sfîrşit în exerciţiul efectiv al şefiei ? Iată întrebări cari se pun şi se repetă mereu şi la cari fiecare răspunde după cum îl taie capul, mai exact, după cum îî convine mai bine. Nu e însă de negat că cestiunile acestea sînt interesante şi de aceea am cercat să aflăm cîte ceva asupra stărei sufleteşti, a părerilor şi in­­tenţiunilor şefului partidului con­servator. Datorim cele ce arătăm mai jos unei persoane în măsură de a fi bine informată și le facem loc cu toată discretiunea ce impune delicateța cestiunilor, maî mult per­sonale, ce trebuesc atinse. * * Şefia de partid a d-luî Maiorescu, îşî are origina în şefia sa de gu­vern. D-sa a acceptat mai întîi pre­zidenţia guvernului conservator, pentru că altfel partidul conserva­tor era să fie silit a trece în opozi­ţie şi nu ar mai fi avut posibilita­tea de a conduce acţiunea politică din 1912—1913. Tot pentru a asi­gura partidului conservator onoa­rea de a conduce această acţiune, d. Maiorescu a ţinut să alcătuiască şi a prezidat guvernul de colabo­rare. Alături de rezolvarea conflictu­lui cu Bulgaria, d. Maiorescu însă urmărea o altă ţintă: întregirea partidului conservator. D-sa vroia ca la retragerea sa din viaţa poli­tică, pe care o dorea pentru a pu­tea termina o lucrare istorică de mult plănuită, să lase şi un partid conservator întreg si un partid conservator mare printr’un mare succes de politică externa. D. Maiorescu a avut satisfacţia­­ să vadă dusă la bun sfîrşit, actiu- j nea de politică externă în care an-j gajase ţara. D-sa rm a putut rezol-­­ va cealaltă problema pe care ,şi-ol pusese: n’a­ putut întregi partidul­ conservator. N’a putut, din cauzai piedicilor ce a întîmpinat din par­tea vechilor conservatori, dar­ şi din cauza atitudineî ce luase d. Ta­ke Ionescu declarîndu-se şi pentru expropriere şi pentru reforma elec­torală şi deci şi pentru revizuire. ** * * Dacă nu reuşise să rezolve am­bele probleme ce-şî pusese, nu era totuşi un cuvînt ca d. Maiorescu să nu fie mulţumit. Cariera sa de om public nu se putea termina maî frumos, decît cu apoteoza acţiune! diplomatice ce a condus, prin pa­cea de­ la Bucureşti. D.. Maiorescu era deeî hotărît ca odată cu retra­gerea de la guvern să se retragă şi din viaţa politică, — aceasta cu a­­tît mai mult cu cît vroia să îngri­jească şi de sănătatea doamnei Maiorescu, această tovarăşă vred­nică a vieţeî sale, care modestă, fără ca cineva s’o ştie, a fost în timpul grelelor zile de grijă şi mun­că, o activă secretară a soţului eî, bine meritînd astfel şi de la ţară. Dacă însă d. Maiorescu ar fi re­alizat intenţiunea aceasta a d-sale, partidul conservator ar fi intrat în mari dificultăţi. Numai şefia d-luî Maiorescu avea atunci şansa să nu fie­­contestată şi să ralieze toate e­­lementele din partidul conservator. D-sa a făcut deci, tot pentru par­tidul conservator, sacrificiul de a accepta această şefie, de care din capul locului era decis să nu uzeze în mod efectiv. E însă drept că d-sa este un adversar al revizuirei Constituției, al expropriatei și mai ales al reformei electorale. In schimb d-sa nu putea să fie partizanul unei lupte violente îm­potriva partidului liberal, d-sa care fusese chemat să restabilească re­­lațiimile bune dintre partide şi ca­re n’a fost nici­odată amicul violen­ţelor în luptele politice. Dacă deci d. Maiorescu ar fi înţeles să ia şe­fia în mod efectiv şi ar­­fi rămas sau ar fi putut rămîne în ţură, în­treaga luptă a partidului conserva­tor ar­ fi­ avut probabil altă înfăţi­şare. Dar d. Maiorescu n’a ră­mas în ţară şi nu a făcut nicî un uz de şefia d-sale. Tot ce s’a făcut în partidul conser­vator de atunci încoace, de la împăcarea cu d. Filipescu încoace, nu se poate spune că s’a făcut fără ştirea d-lui Maiorescu, dar sigur este că nu s’a făcut cu angajarea responsabilitatea d-sale. In asemenea împrejurări, e evi­dent că şefia nu are pentru d. Ma­iorescu altă însemnătate decît a­­ceea de a fi înlesnit partidului con­­servator situaţia. „D-sa n’a solicitat, n’a urmărit şefia partidului conser­vator — a încheiat persoana de la care deţinem informaţiunile de mai sus — d-sa n’a acceptat-o de cît dintr’un sentiment de datorie fată de acest partid. In ziua cînd va pu­tea să renunţe la un titlu care-1 în­carcă de o răspundere ale cărei premise nu Ie determină el, o va face cu plăcerea şi satisfacţia o­­muM care scapă în fine de o sar­cină grea, pe care n’a căutat-o şi totuşi a trebuit s’o ducă. Ziua a­­ceasta însă n'o poate alege d-sa, ci depinde de împrejurările din par­tidul conservator“. B. Brătîişteanu a Cât timp la ea Adeverim Convingeri “, vorba ca la Iaşi partidul con­servator sa susție candidatura d-luî Carp. Fireşte. Ce are a face că d. Carp e antirevizionist categoric, iar con­servatorii revizionişti în doi peri? Cine se împiedică de principii?! Vine d. Stelian Guvernul e încîntat! D-l Toma Stelian se întoarce să ia parte la alegeri și la Constitu­antă! D-l Stelian nu putea face guver­nului o mai mare plăcere! Un nou­­­­ii.oral D-l Matei Cantacuzino, care se su­părase pe­ noi cînd‘am înregistrat svonul ca va candida ca liberal în alegerile de acum trei luni, s'a în­scris acum în clubul liberal d­in Iaşi, înregistrăm faptul, cum vom înre­gistra şi pe acela al retragere­ d-sale din acest club. RigoletTo ■—------——...................—~ CHESTIA ZILEI INTRE FRAŢI D. Ionel Brătianu, ministru de răz­­boiu a decorat cu medalia Bărbăţie şi Credinţă pe căpitanii Vintilă şi Dinu Brătianu! (Monitorul Oficial) Devină noastră este: totul in familie !! lupi al­gari în Franţa Era înainte de furtuna ce-o ridi­case în Franţa, gestul d-nei Cail­­laux. Intr’un cerc de diplomaţi, un ambasador străin vorbea de soarta republicei. Şi spunea acest diplo­mat că ceea ce interesează­­este de acum înainte care din pretendenţii la tronul Franţei are cele mai multe şanse de-a purta coroana înlocuită cu boneta frigiană. A venit apoi a­­tentatul din redacţia ziarului „Le Figaro“. In furtuna mare pe care o ridicase gestul impulsiv al un­ei fe­mei, părea că se sfîrşeşte opera pe care, în decursul anilor, o desăvîr­­şise spiritul democratic al republi­ce!. Din ascunzişuri, se arătau unii după alţii duşmanii republice!. A­­ceia cari din întunerec puseseră la cale lovitura care s’a sfîrşit cu a­­tentatul d-nei Caillaux, au prins cu­­ragiu să iasă la lumină crezînd că ceasul a sunat pentru doborîrea re­publice!. Sprijiniţi de transfugi cu faimă şi de ambiţioşi fără scrupul, monarhiştii şi reacţionarii Franţei trăiau iluzia victoriei inevitabile care se apropia. Şi au pornit agita­ţie în Franţa.­­Monarhiştî şi cleri­cali, toţi reacţionari, avînd ca ţintă doborîrea republicei şi revenirea la o orînduire definitiv prăbuşită apă­reau înaintea alegătorilor ca salva­tori ai patriei primejduite. Dar, au venit alegerile. Franţa, cuprinsă în furtuna cam­paniilor fără frîu, s’a rostit. Şi cu­vântul pe care "alegătorii l’au spus cu buletinele de vot n’a fost acela pe care l’au aşteptat duşmanii re­publice!. Elementele republicane, a­­celea pentru cari republica nu este paravanul care ascunde maşinaţi­­unî şi tendinţe ipocrite, au ieşit în­vingătoare. .Radicalii cari ani de-a rîndul au veghiat la păstrarea ne­ştirbită a republice! şi socialiştii cari duc lupta pentru democratiza­rea ei, au avut de partea lor vic­toria. Victoria aceasta nu constă numai în păstrarea poziţiunilor din­­nainte. Radicalii şi socialiştii au cu­cerit poziţiuni noui şi în Camera care a ieşit din alegerile de-a cura situaţia este mult mai favorabilă tendinţelor democratice. Noua Ca­meră franceză este o chezăşie mai puternică pentru republică decit Camera care a precedat-o. In Ca­mera dizolvată guvernarea repu­blicană democrată întîmpina în ca­lea ei tot greul ce decurgea din numărul prea mare de deputaţi vrăjmaşi. In Camera cea nouă plu­sul de deputaţi ai stîngei garantea­ză pentru reformele democratice o majoritate puternică pe care gu­vernul republican se va putea bi­zui. Reforma impozitului pe venit care n’a putut fi înfăptuită în­­Ca­mera dizolvată va găsi în noua Cameră un teren propice pentru a fi realizată. Numărul cel mare al deputaţilor socialişti — peste o su­tă la număr — autoritatea lor cres­cândă şi încrederea în sine pe care alegătorii au dat-o şi mai mult par­tidului socialist francez vor mi­uri desigur în chip fericit asupra gu­­vernărei democratice a republicei. Profeţia diplomatului străin care căuta­ pe cel mai cun şanse dintre pretendenţii la tronul Franţei, a a­­vut soarta pe care a fi avut-o şi alte profeţii diplomatice. Franţa continuă a fi leagănul de­mocraţiei republicane. | M. Sarufeami 1 Exproprierea latifundiilor exproprierea Băutei Naţionale Conservatorii se pun în opoziţie cu sentimentul ţăreî şi comit o ma­re greşală politică, combătînd co­legiul unic şi exproprierea pentru motivul că ar fi reforme neoportu­ne sau primejdioase. O altă gre­şală au mai făcut atunci cînd, în urma unui strălucit succes obţinut în politica externă, s’au certat în­tre ei şi au părăsit puterea, lăsînd drumul liber poftelor şi ambiţiuni­lor gheşeftarilor liberali. Le-ar fi trebuit acum mai multă prudenţă şi o mai largă pricepere a nevoi­lor ţarei, în interesul însăşi al e­­xistenţei lor ca partid politic. Am fi înţeles o altă platformă de luptă: bunăoară, neprecizarea mo­dalitatea reformelor, intenţiunile şi apucăturile gh­eşeftăreşti ale pre­tinşilor reformatori, lipsa totală de autoritate morală a celor trei fraţi Brătianu, în cari să rezumă azi în î­ntreg partidul liberal. Atunci conservatorii ar fi de a­­cord cu toată lumea cinstită din a­­ceastă țară. Căci nimeni nu va ad­mite că autorii morali ai ororilor din 1907, că asasinii celor 11.000 de săteni şi distrugătorii atîtor sate, au devenit , acum amicii sinceri ai ţărănimei, îndrumători ai demo­craţiei şi slujitori dezinteresaţi ai celor mai înalte idealuri de justi­ţie socială. O nu ! Aşa ceva e o ab­solută imposibilitate. *­­ De 40 de ani, liberalii joacă o tristă comedie în care să înfăţi­şează ca patrioţi neprihăniţi şi ca singurii urm­eri ai progresului Ro­­m­âniei. De 40 de ani, jefuesc ei Sta­tul, speculează toate afacerile obş­teşti şi se îmbogăţesc cu neruşi­nare din politică. Prin Banca Na­ţională, prin Credite şi societăţi co­merciale, şi prin tot soiul de între­prinderi gheşeftăreşti, au exploatat Statul, comerţul şi munca ţăreî. Mai apoi, priiţ un tarif vamal ex­cesiv, de protecţionist şi alcătuit numai în interesul lor, au strîns ca într’im corset de fier pe consuma­tori, scumpind , atit de mult traiul, incit muncitori!, mici! funcţionar! şi tot! cei­ cu mijloace modeste, a­­proape nu mai pot trăi în România. Şi cu toate acestea, liberalii au îndrăzneala să susţină că prospe­ritatea economică a ţăreî se dato­­reşte politicei lor; pe cînd­ adevă­rul e, că ei au profitat în mod ne­cinstit de această prosperitate, t­a­r Ce nenorocire ar fi fost pentru ţară, dacă liberalii erau la putere în 1913 ! Să fi văzut atunci cum ar fi trîmbiţat în toată lumea,—ad­­miţînd că ar fi avut acelaş succes ca şi guvernul conservator, — că mimai ei sínt patriot! romín! sin­ceri, că mimai ei sînt cîrmuitori destoinici de a apăra demnitatea şi interesele ţăreî. Zece ani n’ar fi scăpat ţara de, ei, şi prin tot felul de gheşefturi i-ar fi stors 2—3 mi­­liarde de lei. Căci, din ce n’au stors eî bani? Din averea ţăreî, ca şi din mize­ria poporului, ba chiar din durerile mumelor şi ale soţiilor văduve, care plîng încă la mormintele săte­nilor asasinaţi în 1907. * şi

Next