Adevěrul, iulie 1922 (Anul 35, nr. 11729-11754)

1922-07-22 / nr. 11750

i i V ­Ml XXXV. Re. 11750 1 leu Exem­plarul In toata tara | lei exemplarul In străinătateV Sâmbătă 2S Iulie 1922 Adevărul ■ ■ / FOUNDATOR. | AL.­­* BELDIMAN 1883—1897 roM­ATCHI I CONST. MILLE 1897—1920 / Politica cea nou Despre mest® vorba azi Toţi acei cari au jucat un rol mai mare sau mai mic în politica vechiului regat, nu se pot obicinui du politica cea nouă. Modul cum a venit d. Brătianu la putere şi mai ales modul cum a făcut alegerile — NI combat se’n­ţelege, în apa­renţă, — fiindcă aşa cere ma­nualul bunului opozant. In fond însă sunt încântaţi, pen­­tru că au sentimentul că ne întoarcem iar la vremile ar­cadei ferice, ale guvernelor numite de rege prin rotaţie, pentru ca să-şi facă majorita­tea şi să asigure ţarei guver­­­­narea aşa zisă „liniştită“. Pentru dânşii vot universal, regim parlamentar, luptă de opoziţie, totul se reduce la întrebările: Venim sau nu ve­nim la putere? Sau: cine vine la putere? Sau: când venim la putere? Sau: Dacă venim, cât şi cum strângem şum­bul? De aceia îi şi vedem acum , preocupaţi de viitoarele com­­binaţiuni ministeriale. Pentru dânşii discuţia între punctul de vedere al d-lui Iorga şi cel al partidului naţional, nu are nici o însemnătate. Pentru dânşii aceste deosebiri de pă­reri iau o formă foarte sim­plă. Guvern Maniu-Iorga sau guvern Iorga-Maniu? se întrea­bă ei. Şi răspund : • ori acum va fi, va fi, căci aceşti doi oa­meni politici, vor trebui să se înţeleagă. * * # Aceasta-i o complectă neîn­ţelegere a politicei noui care trebue să vie "şi va veni în ţara românească. Liberalii au în­cercat să reînvie şi au reuşit un moment să reînvie meto­dele vechei noastre politici. Dar ei n’au contat cu oamenii noui, cu partidele noui, cari înţeleg cinstit şi sincer să facă să se respecte în România vo­tul universal, politica cinstit democratică, cea a adevăratu­lui parlamentarism, care face o realitate din principiul că toa­te puterile emană de la naţi­une şi că guvernul nu poate eși de­cât din sânul majorita­sei din Camerele liber alese. Opoziţia democrată nu crede în­să că poate servi politica cea nouă altfel de­cât luptând pen­tru răsturnarea actualului gu­vern, pentru ca după alegeri li­bere, să se poată alcătui un nou minister democratic­­ parlamentar, încă odată parti­dul naţional s’a pronunţat în această privinţă şi pentru ca să fie bine înţeles a precizat, chiar că dacă în asemenea a­­legeri libere partidul liberal ar avea majoritatea, el, parti­dul naţional, ar socoti un gu­vern liberal ca legal şi ar intra în Parlament, cum se zice în­­Anglia, ca „prea devotată o­p­oziţie a guvernului Majestă­­ţ­îi Sale.“ Dar câtă vreme va exista Parlamentul eştt din falsifica­­rea şi violentarea voinţei ale­gătorilor, partidul naţional so­­coate că nu are ce căuta în­­tr’ânsul, pentru­ că dacă ar fa­ce altfel, ar contribui la men­ţinerea ficţiunei, a minciunei parlamentare, cum a creat-o cu vremea regimul vechei po­litici. * * # Aci stă deosebirea dintre d-l t Iorga şi partidul naţional. A­tât şeful partidului naţional democrat cât şi partidul naţio­nal sunt de acord că guvernul actual e tot atât de ilegal ca şi Parlamentul pe care se bizue. Ei mai sunt de acord că guver­nul trebue răsturnat şi Parla­mentul său dizolvat. Dar pe când d-l Iorga crede că lupta contra guvernului şi Parla­mentului nu poate şi nu tre­bie să fie dusă de­cât chiar în sânul Parlamentului, pe cale parlamentară, partidul naţio­nal declară că consideră o ase­menea luptă ca o imoralitate, şi înţelege că contra unui gu­vern şi a unei Camere ilegale, lupta nu poate fi dusă de­cât în mod extraparlamentar. Aceasta-i deosebirea între partidul naţional şi d-l Iorga şi nu dacă la sfârşitul luptei va fi un guvern Iorga-Maniu sau un guvern Maniu-Iorga. Această gravă problemă nu preocupă partidul naţional, cum nu preocupă nici pe d-l Iorga, care ori numai, revendi­ca atât de frumos titlul de om nou pentru d-sa, ca unul care n’a înţeles nici­odată să facă politică veche.“ Când vedem îndârjirea cu care partidul naţional apără punctul său de vedere, reven­dicarea unui guvern parlamen­tar, când vedem francheţa şi claritatea cu care d-l Iorga pu­ne chestiunile de principiu, par’că începem să prindem speranţă că România noastră tot se îndreaptă spre o eră de politică curată şi democrată, speranţă care mărturisim, ni se zdruncinase după ultimele alegeri. Sincerul NAZBATII Politică şi diplomaţie " Politica palatului e plină de diploma­ţie. Regele sancţionează­ la Bucureşti le­gea prin care se ridică privilegiul bărb­­­ei agrare din Ardeal. Regina i se duce să facă băi la Sovata, exploatată, de a­­ceiaşi bancă agrară. Partidul naţional e însă adânc cunos­cător al unei astfel de diplomaţii. El a avut vreme s-o cunoască de la­­ fosta monarhie a Habsburghoz, astfel că nu-i mai surprinde nimic în această mate­ria PAC . Marina si portul Constanta Marina noastră este acum preocu­parea unor anume cercuri de la noi. Ea se bucură de o deosebită protec­ţie şi se pare că e vorba de a se dez­volta la noi ambiţiunea ca să i­ntrăm în rândul statelor maritime. Ar fi o mare greşală. In momentul când ţările cari au coastele cele mai inte­rse de apărat, îşi impun restricpuni în programele flotelor de război, trebue să ne atin­­gem numai cu mare băgare de sea­­mă de această cestiune. Avem nevoie de o liotă care să ne facă poliţia de coastă şi de o flotilă pe Dunăre,­dar aceasta în proporţii modeste, căci nici nu ne putem gândi la un război ofensiv pe apă şi, pe când azi în Marea Neagră şi pe Du­­năre nici nu există flote cu caii ne-am putea război, mâine o Rusie refăcută dacă ar vrea să se înarmeze pe apă, ar putea avea lesne preponderenţa asupra noastră. Am văzut că s’au Îndreptat atacuri violente contra experţilor navali en­­glezi cari sunt la noi. Dacă aceste a­­tacuri sunt provocate de sfaturile lor moderatoare, ele sunt cu totul nejus­­tificate. Nu există nimic mai primai­dios politiceşte decât ambiţiuni în materie navală, cari ne-ar împinge dincolo de nevoile şi de interesele noastre, cât şi de resursele noastre financiare. Acestea zise, nu Încape Îndoială că şi noi credem că Întrucât unele vase de războia­re sunt Indispensabile, în­trucât o marină corespunde nevoilor noastre, ea trebue să fie eficace, vând material şi oameni de, prima calitate şi având şi un port de adă­post amenajat conform cu necesită­ţile ei. Un asemenea port Insă nu poate fi Constanţa. Pentru scopuri militare, portul Constanţa e prea deschis. A­­poi nu se poate stabili portul militar in chiar principalul port comercial, fără al expune pe acesta în mod cu totul inutil, în caz de război. Genua,­nia n’a avut portul militar nici la Hamburg, nici la Brema, ci la Ki*.1 Franța nu­ are nici la Marsilia, nici la Havre, ci la Toulon și la Brest, Anglia nu are nici un port miltar înîr’un port comercial. Vechea Aus­­trie cu mica ei flotă care corespun­­dea unei populapi de 52 milioane lo­cuitori, n’a avut portul de război la Fiume sau Trieste, ci la Pola. CART. Localiti balneare liberale... „Viitorul“ publică o lungă cores­pondenţă din Călimăneşti, în care se arată starea mizerabilă de mur­dărie şi de necontrolată exploatare în care se găseşte frumoasa locali­tate balneară. E ştiut, însă, că ea e dată în ex­­ploatarea-monopol a unei societăţi, a cărei culoare politică nu e o taină pentru nimeni. Societatea Govora- Călimăneşti, ca şi Movila-Tekir­­ghiu­ — unde aceiaşi murdărie şi speculă domină — sunt societăţi categoric liberale. Legi speciale, pe cari „Viitorul“ le-a sprijinit la vre­me, le-a dat monopolul exploatării apelor, — cari nu sunt de loc libe­rale. Şi în loc să fie, prin libera concurenţă a capitalurilor ispitite de viitorul acestor localităţi, ade­vărate grădini de odihnă şi tămă­­duire, ele au devenit, cum „Viito­rul“ însuş constată, nevoi respin­gătoare cărora omul se supune fiind că, din cauza valutei nu se poate duce­ în alte părţi. De ce nu cere sancţiuni ziarul liberal ?. DK. f- Se anunţă consilii de miniştri la Braşov, Făgăraş, Alba-Iulia, etc. De ce nu sar fine unul şi la Chişinău?. a Gravitatea chestiunei confesionale Temerile şefului guvernului finetul acestuia de vedere.­Constatârile partidului naţional Am relevat deunăzi, cu ocazia comentariilor ce am făcut lucrărilor comisiunea constituţionale, că pro­blema confesională din Ardeal pre­ocupă în cel mai înalt grad guver­nul actual. Am mai subliniat, acum câteva zile, în legătură cu noua orientare politică a partidului naţional­ arde­­lenesc, că două probleme preocupă actualmente acest partid . Una este chestiunea Băncei Agrare, şi alta, chestiunea confesională, pe­­ care, crede el, partidul liberal vroieşte s’o ridice. Intr’adeva­r, raporturile dintre u­­niţi şi neuniţi, rolul şi acţiunea a­cestora în ce priveşte politica în general şi politica naţională ardele­nească în special ; situaţia lor faţă de autoritatea Statului şi legătura cu Vaticanul iată chestiuni care sunt socotite de actualii guvernanţi ca pline de cel mai viu interes. Căutând să cunoaştem mai în de­aproape starea actuală de lucruri, în această mare problemă,­­ am căutat prilejul să ne informăm de la ambele tabere. Partidul liberal şi pro­blema confesională Un membru al guvernului, foarte apropiat de persoana­ primului mi­nistru, expune astfel chestiunea confesionala : — Problema confesională se pre­zintă în Ardeal sub o formă serioa­să, întrucât după convingerea noa­stră partidul national are un aspect confesional. Partidul national, aparţine­ unei confesiuni deosebite de cea a mă­rci masse a populaţiunei româneşti din Ardeal. Prin mijloace caii se vor cunoaşte la timp — in principal prin acţiunea materială nu spiritua­lă a bisericei unite — acest partid şi-a putut menţine şi asigura pre­ponderenţa şi dominaţia sa. Că sunt şi elemente ortodoxe, cari conlucrează politiceşte cu, uni­ţii, se poate. Dar cei ce pomenesc despre acest fapt uită raporturile de subordinaţiune materială în care a­ceşti oameni s’au aflat pururea faţă de biserica imită. Rolul Vaticanului Or, la un partid politic care are a exercita un rol în ce priveşte politica noastră naţională, biserica noastră naţională, legăturile sale cu Vaticanul au o însemnătate consi­derabilă. Şi ca să-ţi dovedesc importanţa chestiunei îţi voia povesti un fapt. Un episcopat unit din cele mai im­portante din Ardeal a socotit de cu­viinţă să ceară şi să obţină de la Papa autorizaţia ca toate românce­le, cari în cursul vremurilor au tre­cut la catolicism şi cari sunt răs­pândite prin diversele mănăstiri ca­tolice din întreaga lume, să fie adu­se în Transilvania, pentru acţiune propagandistică. Işi poate închipui oricine ce fel de propagandă vor face aceste prose­­cte, cari au renunţat la religia stră­moşească şi s­unt rapt de ţară, pă­rinţi şi familie. In afară de aceasta, prin natura raportului intim între partidul poli­tic şi biserica unită, se transplan­tează în domeniul politicei româ­neşti acţiuni a căror obârşie trebuie căutată la Roma sau aiurea, în ori­ce caz nu in inima şi sufletul româ­nismului. Cazul de deunăzi, când foaia oficioasă a episcopatului de Blaj predica revoluţia împotriva guvernului de astăzi e destul de su­gestiv. Problema confesională există. Ea se impune atenţiunei, acum mai a­­les când prin noua Constituţie se vor afişa normele şi raporturile din­tre Stat, biserică naţională şi diver­sele confesiuni. Ea va trebui să fie rezolvită. In ce ne priveşte este neîndoios că vom încerca s’o facem în sensul a­­sigurărei credinţei majorităţei ro­mânilor şi o îngrădită biserică na­ţionale şi a Statului împotriva ori­cărei atingeri, ori de unde ar ve­ni ea". O grea răspundere Această concepţie a partidului li­beral, de care ne-am mai ocupat în ziarul nostru, este cunoscută şi ,par­, tiduluî naţional Un fruntaş al ace­stuia s’a exprimat astfel asupra ei:­­ „O chestiune confesională n’a existat de fapt până acum dincolo de Car­păţi, iar dacă d-l Brătianu­u propune s’o aducă în discuţie, tre­buie s’o creieze şi prin aceasta va face un imens rău fără in genere şi Ardealului în special. Până acum, faptul că unii români au fost rommo-catolcî iar alţii gre­­co-ortodoxi, n’a influenţat bunele raporturi in ordinea politică şi ge­nerală, după cum n’a împiedicat nici măcar buna şi armonica con­vieţuire în sânul aceleiaşi familii. Cei de dincolo cunosc soţii rom­a­­no-catolice şi soţi greco-ortodoxi. Există fraţi cari aparţin celor două confesiuni deosebite. Aceasta n'a turburat intru nimica viaţa familia­ră şi mai puţin viaţa publică. Toată marea luptă naţională pe care am dus-o sub unguri n'a fost turburată de deosebirile confesiona­le, cari idei n’au fost relevate. Faptul că d-l Julia Manki, actua­lul preşedinte al partidului naţional, e greco-unit, aceasta e ceva întâm­plător, cum întâmplător a fost că şi venerabilul George Pop de Băseşti fostul preşedinte al partidului naţio­nal a fost unit. Dar în întregul co­mitet al partidului naţional sunt azi numai doi urâţi, toţi ceilalţi, marea majoritate, sun­t ortodocşi, printre dânşii Vasile Goldiş, care e unul din factorii cei mai hotărîtori ai bise­rică ortodoxe de peste munţi. Apoi în trecut, dacă Şaguna a fost orto­dox, Barnuţiu a fost unit. Aceasta n’a împiedicat ca, în perfect acord cu mossa românească, de pe vre­muri din Ardeal, să facă opere ne­­peritoare naţionale. D-l Brătianu, pornit în război pe viaţă şi moarte împotriva partidu­lui naţional, îşi propime să zgândă­­rească o chestiune care poate în­semna un izitor de mari primejdii pentru ţară. De va face ce se anunţă, d-sa îşi asumă o răspundere teribilă. Lupte confesionale, iată ce n’a cunoscut românimea. Să vroiască şeful libe­ralilor să provoace până şi astfel de motive de vrajbă între fiii aces­tei ţări ?“ * * * Am înregistrat ce spun­ ambele părţi Să sperăm că chestiunea nu va intra în domeniul faptelor şi lup­telor noastre politice. Căci, cel pu­ţin aşa, credem, pentru realizarea unire!, ■ trebuie căutat ce uneşte pe români şi nu cultivată în mod artifi­cial o chestiune, care nu i-a împe­­dicat să fie uniţi în trecut, dar ,care ar putea să-i dezbine, în viitor. Che­stiunea confesională­­ română, tre­bue să fie un nou­ me tangere. Scrutator Intelectualii şi proletariatul Colaboratorul nostru Ygrec, a vorbit deunăzi plasare­a stratificaţiei noastre so­ciale. Clasa oropsită, proletară, nu ar mai forma-o muncitorimea de la oraşe şi sate, ci surtucărimea, in­telectualii, funcţionarii, etc. Aceştia sunt acum în mizerii, pe când cei dintâi câştigă mult şi trăiesc bine. Pentru ameliorarea soartei inte­lectualilor trebuie să lupte deci partidele democratice şi drepte. Ori­cât de frumos este articolul respectiv al colaboratorului nostru şi ori­­cât de strânsă logica lui, nu putem să nu-l contrazicem. Nu stra­tificarea socială s’a deplasat, ci nu­mai repartiţia salariilor. înainte vreme intelectualii de toate nuanţele erau mai bine plătiţi de cât muncitorii, azi muncitorii sunt mai bine plătiţi — deşi nici asta nu se poate afirma în mod ge­neral Dar prin aceasta muncitori­mea n’a încetat să formeze prole­tariatul iar la intelectuali se poate cel mult spune, că dând de greu, au început să simtă, ceia ce cea mai măre parte a lor nega în tre­cut, că fac și ei parte din proleta­riat. Dar mai comite amicul Y grec o greșală. Lupta proletariatului pen­tru ameliorarea salariilor sale, nu constituie raţiunea şi scopul luptei sale politice de clasă. Raţiunea şi scopul acestei lupte, cum am citit şi auzit de atâtea ori, este emanci­parea politică a proletariatului, este ca el să aibă conducerea efectivă a statului şi să-şi asigure pe calea legei cât se poate mai exact între­gul produs al muncei sale. Caracteristica proletariatului nu este un salariu mai mare sau mai mic, ci pur şi simplu salariul Can­titatea acestuia e ceva cu totul re­lativ. Şi o caracteristică mai esen­ţială a proletariatului este că pe el, îl formează muncitorii stăpâni pe munca braţelor lor dar nu şi pe u­­neltele de muncă aflătoare în mâi­nile capitaliştilor, de unde urmează că chiar stăpânirea muncei braţe­,doctorul lor e numaî relativă, căcî cum să de o de­­uzezi de această muncă, dacă nu ai uneltele. De aci urmează că scopul su­prem al luptei de clasă a proleta­riatului este exproprierea uneltelor de muncă. Pentru ţărănimea noas­tră exproprierea s’a făcut de aceia ea şi-a schimbat într’adevăr carac­terul social. D-l Vintilă Brătianu propune naţionalizarea subsolului — ar fi încă un pas înainte Cum spune Lenau : după Albi­­geni, au venit Hussiţii, apoi îînteţi, Lăter, şi aşa mai departe..­ ­. Ilelem şi comunicatele înţelegem foarte bine ambiţia ser­­viciului sanitar de a răpune cât mai grabnic holera. Bucuria de a vesti înlăturarea definitivă a perico­lului e foarte legitimă, dar aceasta nu se poate obţine numai prin co­­m­unicate... Alaltăeri de dimineaţă, adică Miercuri, un comunicat oficial a­­nunţa precis că epidemia de holeră s’a stins. In seara aceleaşi zile, se anunţau noi cazuri de holeră. Eri dup amiază un nou comunicat oficial anunţa pentru a doua oară că epidemia e înlăturată complect la Crângaşi. Azi de dimineaţă, un nou caz de holeră la Crângaşi se înregistrează. E un joc uşuratec şi periculos. .Graba aceasta a comunicatelor optimiste seamănă cu naivitatea celor cari şi-ascund bolile pentru ca să nu se compromită. E o mentali­tate nenorocită pe care tocmai me­­dicii au datoria s’o combată. Contrariu, se fac două pagube: în­tâi, nimeni nu mai ia în serios ce spune serviciul sanitar şi al doilea, publicul, în loc să rămână morou atent la Împlinirea prescripţiuna­lor ce­­ se recomandă, se dedă la negli,­jenţe şi uitări ce pot fi fatale. Credem că, privindu-se situaţia cu toată gravitatea şi amenințările ce comportă se fac mai mari servicii publicului. Chestia zilei GUVERNUL z­re o naivitate să nu intraţi în Par­lament domnilor din opoziţia democrată. Poftiţi zău... OPOZIŢIA DEMOCRATĂ: Când îţi ieşi voi, vom intra noi. —unific lăzi ii iile îi ii­oslavii de N. BAC­ARIa Situaţia poliţiei interni.—concepţii de guvernământ După victoriile aliaţilor şi rein­stalarea guvernului sârbesc la Bel­grad, d-rul Trumbici, creat de fe­lul său, a fost cel dintâiu ministru de externe al Iugoslaviei unite. Bucurându-se de reputaţia unui di­plomat abil, a mai reprezintat Iu­goslavia la diferitele congrese din conferinţele interaliate.­ De aceia, cuvintele acestui bărbat de seamă prezintă o mare însemnătate. Şi de aceia discursul pe care l-a ţinut a­­cum în urm­ă îm­ Scupştină a luat proporţile unui eveniment politic, de care presa de la Belgrad conti­nuă a se ocupa şi astăzi. Acest discurs de o asprime neo­bişnuită la adresa actualului sistem de guvernare şi chiar la adresa poporului sârbesc caracterizează cele două concepţii şi mentalităţi, cari se ciocnesc aşa de violent în Iugoslavia de astăzi. Iată în ce constau ele . Sârbii de baştină înţeleg ca şi Iugoslavia să fie ceea ce a fost mica Serbie de dinaintea războiului, adică un stat unitar-naţional cu tendinţi centra­liste şi cu­ o preponderenţă vădită a elementului sârbesc. Croaţii, slovenii bosniacii,­­ mun­tenegrenii, etc., luptă cu toată vio­lenţa împotriva acestui sistem. Din­tre toţi cei mai îndârjiţi sunt croa­ţii şi cu aliaţii lor slovenii, catolici şi unii şi ceilalţi. Sârbii le-au făcut câteva concesiuni; ei însă le gă­sesc absolut­ nesuficiente. Nu-i mul­ţumeşte nici chiar faptul că a fost schimbat vechiul nume al statului, inlocuindu-se denumirea de „Ser­bia“ prin aceia de „Regatul sârbi­lor, croaţilor şi al slovenilor“ (pen­tru ca termenul de „­Iugoslavia“ nu este un termen oficial). Ei cer ca noul stat să poarte nu­mele de Iugoslavia şi în loc de a fi un stat unitar să fie o confedera­­ţiune în care fiecare provincie, în­­nălţată la rangul de stat, să se bu­cure de o autonomie interioară aşa de desăvârşită, în­cât să aibă chiar dreptul să-şi aleagă — dacă ar vroi — şi o formă de guvernământ republicană. Această alcătuire să fie confede­­raţiunea tuturor iugoslavilor (adică a slavilor de la sud), deci­­din ea sa fie adusă a face parte şi Bulgaria. Se înţelege de la sine că locu­i­ - torii fiecărui stat confederat se vor bucura de întreaga libertate de a-şi cultiva limba lor naţională şi de a-şi exercita libertatea cultului. Croaţii, cari sunt protagoniştii cei mai zeloşi ai acestei idei, nu-şi­­ascund şi gândul că noua confede­raţie iugoslavă are nevoie de i­e­­şire la marea Egee, deci de portul Salonic şi de restul Macedoniei, de­ţinută astăzi de Grecia. Cu excepţia părţii finale, toate celelalte părţi au fost dezvoltate de Trumbici în discursul de care ara pomenit. • : * Dar partea cea mai drastică a cuvântărei sale, care a provocat furtuni în Scupştină, a fost o şarjă necruţătoare şi foarte violentă ,îm­potriva sistemului de guvernare şi a poporului sârbesc. Despre sârbi, pe, cari i-a calificat drept popor exclusivist, intolerant, fanatic ortodox, a spus, între altele­, că n’au alt criteriu de judecată de­­cât bătaia şi forţa brutală. A rele­vat inferioritatea lor culturală şi in­telectuală faţă de celelalte naţiona­lităţi, spunând că această inferiori­tate nu justifică’ pretenţiile lo­r de a face pe stăpânii şi conducătorii. Dar a fost de o neobişnuită­­cru­­zime pentru parlament şi guvern. Aşa, la o întrerupere a unui depu­tat sârb că cu modul său de a vorbi împinge ţara spre sistemul de guvernare bolşevic, Trumbici a răspuns : „dar situaţia noastră in­ternă e mai rea de­cât cea din Ru­sia"; şi miniştrii noştri sunt mai răi de­cât comisarii poporului de la Moscova“.­­ (Citiţi continuare in pag. II.a) Scrisori din Belgia Bruxelles, 10 Iulie. — Peste opt anci, în 1930, Belgia va serba a suta ani­versare a independenţii ei şi cum ţine să facă lucrurile în chip grandios, ea începe pregătirile de pe acum. Va fi cu această ocazie, o expoziţie internaţională a cărei strălucire va în­trece tot ce s’a văzut până acum în a­­cest gen. Terenurile pe care se va ri­dica această expoziţie au o întindere de 275 hectare fără a socoti basinele marelui canal maritim din Bruxelles care vor mărgini expoziţia. Se proec­­tează creiarea unor hall-uri imense pe lângă care acelea din galeria maşine­­lor din Paris nu vor fi de­cât minia­turi De pe platoul pe care se va înălţa expoziţia, se vede întreaga Capitală cu numeroasele ei monumente, biserici, clădiri cu 7—8 etaje. Priveliştea este superbă şi, de­sigur, cea mai frumoasă din toate. Din toate punctele oraşului se va putea cuprinde întreaga expozi­ţie cu turnurile şi clădirile ei şi se va putea chiar urmări cu binoclu serbă­rile de noapte şi focurie de artificii. Pe această­ întindere care aparţine statu­lui sunt deja numeroase monumente clădite de regele­ Leopold II, astfel un turn japonez adus din ţara­­ sa­ de ori­­gin­ă şi reconstruit pe loc. Mai este şi un mare magazin chinezesc unde s’a adunat tot ce produce China mai ad­mirabil, stofe de mătase, vase, etc. E sigur că această expoziţie va constitui un eveniment artistic de aşa impor­tanţă încât " lumea întreagă va veni' să viziteze Bruxelul ■ cu această ocazie. Va fi pentru mulţi români momentul de a petrece câte­va săptămâni în Bel­gia, şi să-şi dea seama ei singuri, că nimic nu este exagerat când se spune că această ţară este cea mai frumoasă din lume. Dacă se consideră ansamblul binefa­cerile cu care Dumnezeu a dăruit Bel­gia, se poate spune, după cum scria eri un ziar de aici, că nu avem nimic de invidiat din nici o altă ţară. * * # Belgia nu are de cât un singur cu­sur — nu este însă responsabilă de el — plouă tot timpul De la 10 Iunie, deci de o lună de zile, n’am avut o rem puţin soare din România, unde este prea mult De ce Belgia Orientului şi sora sa din Occident nu pot face acest schimb de bune procedeuri ? Agricultura noa­stră se resimte de această umezeală persistentă şi dacă luna August nu ne va da puţină căldură va fi un dezastru pentru ţăranii noştri. Bine­înţeles a­­cest dezastru nu se poate compara cu acel din anii proşti din România, fiind­că marea cultură nu există­ în Belgia. Totuşi câmpurile de grâu, fân, secară sunt foarte numeroase acum, îndoit de mult de­cât înainte de războiu. Şi a­­cest lucru este uşor de înţeles. Grâul e rar acum, de­oarece nu ne mai putem sprijini pe România care ne furniza toată pâinea noastră înainte de 1914 și nici pe Rusia care va produce abea destul pentru nevoile ei. Numeroase pământuri de pășunat au devenit astfel câmpuri de cereale, ceea ce, dacă anul e bun, va da un profit mai mare culti­vatorului de­cât creşterea vitelor. * * * Sunt în România o m­ulţime de lu­cruri pe care belgianul nu le înţelege. Dar este în Belgia un singur lucru pe care nici un român nu va reuşi nici­odată nici el să-l înţeleagă. Cine nu-şi aminteşte de curagioasa atitudine a singură zi fără ploaie. Astfel contrar „ României care cere mereu ană­­noi ce- cardinalului Mercier ? Numele sau era cunoscut în toată lumea în timpul răz­­boiului. Cu o îndrăzneală uimitoare, el a ţinut piept tuturor autorităţilor ger­mane. A luptat pentru drepturile bel­gienilor, a scris scrisori făcute publice pentru a sfătui ţara să se supună regi­mului nedrept al ocupantului, findcă ziua­ victoriei va veni şi va goni pe german la el în ţară. Cardinalul s’a re­voltat contra calomniilor răspândite în contra Belgiei de episcopii germani şi i-a invitat să vină la faţa locului pen­tru a-şi da seama de odiosul regim la care erau supuşi belgienii. Poporul bel­­gian i-a păstrat o profundă recunoş­tinţă şi o vie simpatie. Ori, consiliul provincial din Brabarti a fost chemat acum opt zile să voteze un credit pentru a mobila în mod con­venabil palatul arhiepiscopuluî. Ei bine, dacă e cu putinţă să cizî, s’a găsit o majoritate pentru a refuza cei 4000 fr. ceruţi. Această majoritate este compusă din oameni ostili religiei, ca­­re-şi fac o glorie să joace această festă cardinalului Mercier. Ziarul „Libre Belgique“ indignat că cea mai mare parte a belgienilor, de acest vot sectar, a deschis o subscrip­ţie pentru a strânge cei 4000 franci şi din prima zi mai multe sute de franci au fost subscrise. —, ——i­ ■ ^ G. 1.1

Next