Adevěrul, octombrie 1922 (Anul 35, nr. 11820-11850)
1922-10-14 / nr. 11833
ml XXXV. No. 11833 1 uu eiamplanul In faata taralei exemplarul In străinătăți c'^iwBi^rBifiiSsarTifi' fondatori / AL. V‘ BFtDmAN 18SS—Í897 FONDATORI | CONST, MILLE 1897-1920 Cuvîntui regelui Cunoaştem deci, de pe acum, proclamaţia pe care regele Ferdinand o va citi la Alba-Iulia, acolo de unde, cu patru ani in urmă, a răsunat pentru toată ţara şi pentru toată lumea, altă proclamaţie, — şi unde aceasta de acum s’ar fi cuvenit să vie In împrejurări mai senine. Din punctul de vedere al tradiţiei în manifestările de acest gen, e de observat că proclamaţia regală n’are avântul pe care regele Carol, în împrejurări solemne, 11 dădea întotdeauna spuselor sale. Dar nu i se poate tăgădui un accent de sinceritate care impresionează. In partea introductivă, care înseamnă mai mult împlinirea unei formalităţi, s’ar fi putut pomeni şi de aliaţi, căci, în definitiv, alianţa aceasta a fost punctul de plecare intru realizarea României Mari. In partea a doua regele vorbeşte mai mult ca om decât ca rege ; şi sunt frumoase şi din punctul de vedere literar cuvintele acele în care „cu inima plină de dragoste şi credinţă" mărturiseşte, atât de simplu şi atât de sugestiv, „dorinţele sufletului său”. Aceste dorinţi constitue un program — şi un program ca pentru zilele noastre: ele vorbesc de ţărani şi de muncitorime, şi făgăduiesc dreptatea socială. Cât de eloquente sunt numai aceste invocări de clase şi această împerechere de cuvinte, până mai eri socotite ca subversive! Intru împlinirea unor asemenea năzuinţi regele are, desigur, tot dreptul să aştepte sprijinul democraţiei. Dar de la dorinţă la fapt este o mare distanţă, iar pe drum se ivesc piedici imense. Intenţiile bune ale unui rege nu sunt deajuns ca să le învingă , iar monarchii cei mai tari nu mai sunt în stare,, singuri, să fericească un popor. Massele adânci, ele însele, trebue să fie primul factor întru înfăptuirea dreptăţii sociale, pe care regele o doreşte în ziua încoronării lui. Programul regal nu se poate realiza cu politica de până acum şi cu ajutorul acelora cari prezidează încoronarea. Cuvintele regelui arată că au venit alte timpuri, şi forme noui şi un fond nou de viaţă trebue să le confirme. Şi atunci va avea, desigur, ,,sprijinul tuturor bunilor fii ai ţării”. Adeverit! Partidul ţărănesc si încoronarea tip-.. .■ . ■ ■■ , , ■________ __■_ " Rămânând credincios hotărâ-: rei sale "de a nu lua parte la serbările încoronărei, partidul;-țară-' nesc Îşi explică 'atitudinea. . printr-un manifest către ţară. E, un document caracteristic, al împrejurărilor politice nespuse de turburi prin care, trecem şi e, în acelaş timp, o caldă şi luminoasă profesie de credinţă democratică. Abţinerea partidului ţărăneştedela serbările încoronărei nu tr-ebue înţeleasă ca o manifestare de anti-dinăsticism cum s‘au grăbit s‘o înfăţişeze liberalii. Dimpotrivă, partidul ţărănesc , precum se arată în manifest, rămâne, credincios dinastiei, deoarece vede în monarchia constituţională chezăşia guvernării parlamentare şi democratice. Abţinerea, de la încoronare înseamnă doar o protestare împotriva regimului de azi, care coalizându-se cu forţele întunecate ale trecutului, tind© să ridice un zid izolator între rege şi naţiune şi să înlănţue tronul în serviciul intereselor vechilor clici de exploatare a statului. Protestarea partidului ţărănesceste deci o protestare împotriva tendinţei reprezentanţilor vechiului regim oligarhic de a cotropi, sfatul prin acapararea regelui şi prin aservirea Coroanei scopurilor de partid, o tendinţă la care ţărăniştii nu înţeleg să adere prin participarea lor la alaiul de la Alba-Iulia. .. Manifestul enumără principalele momente politice dela, război, încoace, cari vădesc, toate, această tendinţă de perpetuare a vechilor sistem© de guvernământ. .E, mai întâi guvernul d© militari, cari împiedecând naţiunea întregită de a da ţării, împreună cu regele, aşezământul ei constituţional n'avea altă menire decât să pregătească reînvierea vechiului Sistemderotatie, al partidelor istorice. E apoi izgonirea primului guvern parlamentar al țării și a primului parlament, liber ales, al României întregite, pentru ca să-i urmeze un șir de guverne nelegale, cari au guvernat în chip despotic, înăbuşind orice mişcare, liberă, transformând noile provincii în satrapii şi compromiţând opera de consolidare naţională şi de unire sufletească., Au urmat în sfârşit, ultimele alegeri, pătate în aşa măsură de fraude şi de violenţe, încât partidele din opoziţie n'au putut recunoaşte parlamentul i eşit din asemenea alegeri. 1 ' „In această atmosferă încărcatăde nori , de . furtună — spune, manifestul — ce altă semnificare pot. .avea serbările încoronărei, prezidate de un guvern, care simbolizează prin sine însuşi toate păcatele acestui regim, decât ca o Îndrăzneaţă încercare de a-şi vădi atotputernicia, spre a da sancţiune definitivă, cu ajutorul surogatului de „constituantă“, năzuinţelor sale de cotropire a statului prin arbitrar şi exploatare în numele „partidelor istorice" . Acestea sunt motivele cari îm-Siedici pe țărăniști de a lua parte ,«*rb!rîle Încoronării. Protestarea lor ia astfel faraeterul'Unei manifestatiupipehhii reintrarea în legalitate' și pentru' ‘iftstaîirarea unui adevărat regim democratic parlamentar. , . , , , Manifestul subliniază însă şi o altă semnificaţie'a abţinere! ţărăniştilor dela încoronare. Atitudinea lor comunăcu a ardelenilor din partidul, naţional, înlătură o interpretare greşită, care’s'ar fi,putut da neparticipărei ardelenilor la ceremonia încoronării. Prin acţiunea comună cu ţărăniştii, abţinerea ardelenilor nu va mai putea fi interpretată, mai cu,seamă în străinătate, c ca o manifestare separatistă, ci ca una curat democratică. Abţinerea de la încoronare e astfel semnalul unei lupte menite a emancipa şi ţara şi Coroana fie sub tutela vechei oligarhii. g"losîf Nădejde Calomnia în presă Am vorbit în chipul cel mai obiectiv şi mai blajin de incidentul dintre Viitorul şi Aurora. Cel dintâi a adus celei, din urmă ,a ..Uzaţia categorică şi precisă că primeşte subvenţii de la guverne străine spre a face politica acelor guverne în dauna intereselor României. Am cerut ca Viitorul să-şi dovedească aserţiunea, pentru că nu era în joc numai interesul particular al ziarului acuzat, ci interesul superior al presei române.. La somaţia noastră, făcută în chipul cel mai calm şi cel mai urban, s-au asociat diferite ziare. Viitorul a tăcut. N'a adus dovada, şi nu a dat nici o indicaţie asupra sursei aserţiunii sale. " Pentru noi rămâne deci stabilit că Viitorul a calomniat Aurora. Vom trage concluziile cuvenite. MAZBATI I CostîcS n’are odaie de Constantin, ex-regele E vorba Greciei. Silit să evacueze domiciliul, s’ă dus la, Palermo, unde — după cum anunță telegraful --- n’a găsit odaie. Dacă venea la București, se strecura poate printre primari. Dar la Palermo ce poate face, bietul om? Orî-cum ar fi, nu poate să râm?"sub cerul liber. "Ceva trebuie făcut şi pentru el. Propun deci întemeierea unui comitet care să se ocupe de această chestie. Ca iniţiator, primesc preşidenţia. . ., Cutii însă peste câteva zile problema se va pime din nou pentru ex-sultanul Turciei, propun să-i mutăm la un loc. Noi vom scăpa mai uşor, iar dânşii se vor înţelege de minune, căci nu mai au de ce să se certe. Kix naţionalizarea subsolului 0 explicaţie şi o propuneri Este de sigur regretabil că două documente ,purtând toate caracterul unor acte of ideile, au putut răspândi zile derândul îngrijorarea şi tulburarea în populaţia a două judeţe, când ele erau false. Pe deo parte e curios că guvernul cu organizaţia poliţienească postbelică, prin care ar trebui să audă şi iarba crescând n'aaflat nimic despre aceasta, iar pe de alta, e curios, că numitele documente, cu tot stilul lor bizar, ai găsit, crezare. Explicaţia primului lucru nu o putem găsi noi, guvernul e dator să şi-o dea. Explicaţia, celui de al doilea. este că partidul liberal şi miniştrii pe cari im, dat resorturilor respective, suint cunoscuţi ca partizani ai naţionalizărei subsolului petrolifer, şi minier şi ,/.a luat măsuri cari îndreptăţesc credinţa că urmăresc să realizeze această mare și ■importantă reformă-, încă în actuala lor guvernare. hitradexăr, contrar prescripțiilor clare ale legei, printro sim "" măsură biurocritică, im fel de rezistență păsîvă a ministerului industriei, se împiedică de fapt, orice concesionări de terenuri petroliere.. Ministerul reţine prer şi simplu toate actele respective ce i se..adresează, nu le aprobă, dar nici nu le respinge, adică procedează cum e mai rău, ţinând oamenii în nesiguranţă, .încurcaţi şi deci tulburaţi. Ei bine, când oamenii ştiu că conducătorii politicei petrolului în actualul guvern sunt partizanii naţionalizărei subsolului şi văd că sunt stânjeniţi în dreptul lor de a dispune liber de proprietăţile lor, — ce vroiţi să deducă ei decât că există intenţiunea de a le luă aceste proprietăţi? Şi când în asemenea împrejurări, vine lafiecare primărie din regiunea petroliferă, circulară şi un apel, în plicurile ministerului industriei, pe hârtia lui şi cu semnătura d-lui Vintilă Brătianu, conducătorul politicei economice a guvernului, cum vroiţi, ca oamenii să nu le creadă? Cum vroiţi că cei mai competenţi şimai experimentaţi ■ oameni să nu le creadă? Mai ales, când după atâtea zile, de agitaţie în regiunea.'petroliferă.* de proteste în‘întruniri publice, de comentare. în pite. zicţrc, rţiixr . în '..Jr.Onenl''.şi țri ,lpd,replarea''‘xli e,templu — guvernul cu toată poliţia lvi, care are ce-i drept marea scuză că şi ea, a crezut probabil documentele în chestiune autentice, au tăcut? Morala, politica, secretă in afacerile lăuntrice ale unei ţări, nu, e mai puţin periculoasă decât diplomaţia secretă în afacerile ei externe. Vrea guvernul naţionalizarea subsolului? Nu e nici o crimă, nici o absurditate. E o idee în principiu acceptabilă, discutabilă în modalităţile ei, de cari depinde dacă poate fi sau nu acceptată. Să supue deci publicului intenţiile sale, proectul său şi va fi ferit, de orice surprize dezagreabile. Plutus Ludendorff declară că poporul german trebuie să înveţe meşteşugul războiului. Perfect adevărat! Dacă înainte de 1914, T ar fi ştiut aşa cum este, n’ar mai fi făcut războiul! Cuvântul Ardealului Nu credem să fie om care după ce va fi citit manifestul partidului naţional din Ardeal, să nu rămâe cu impresiunea unui act istoric de absolut primul ordin. Manifesul acesta se deosebeşte de altfel de toate documentele asemănătoare, pe care le-au publicat după vremuri partidele politice dela noi. Trebue să ne întoarcem tocmai la genialele acte ale lui Kogâlniceanu, să recitim acele nemuritoare proclamaţiuni prin cari anunţa împroprietărirea, pentru ca să regăsim accente şi sunete înrudite. Căci manifestul partidului naţional nu este un protest după modelul celor ale politicienilor noştri, nu este o lamentaţiune şi nu este un strigăt de război, ci este un crez, menit să însemneze începutul unei epoce soui de autoritate politică ; este o mărturisire, pe temeiul căreia o nouă viaţă morală in activitatea politică, poate şi trebue să înceapă. La temelia aşezământului Statului român întregit, partidul naţional înţelege să pue ideia democratică a consimţimântului popular liber exprimat, necesar tuturor actelor mari ale vieţei de Stat, pentru că o politică de ideal pentru popor, nu se poate realiza decât prin popor şi prin aplicarea principiilor curat democratice. Şi manifestul desfăşoară apoi întreg procesul dintre fărădelegile linei oligarhii care-şi apără privilegiile şi aspiraţiunile, credinţele, simţimintele şi necesităţile democratice. Cortegiul sumbru al abuzurilor şi violentărilor, defilează înaintea ochilor. Ca un teribil „mene, techel“ răsună reclamaţiunile celor cari cunosc sufletul poporului român peste Carpaţi. Profunde jigniri au fost aduse acestui suflet. Zi cu zi, spune manifestul, el a fost rănit în simţul lui de legalitate, în dragostea lui pentru instituţiile şi oamenii săi, în tradiţia lui de omenia şi de moralitate publică şi particulară, Indemnitatea şi conştiinţa lui cetăţenească. Dar manifestul ridică şi o chestiune fundamentală foarte gravă. Poporul român de peste Carpaţi, spune el, a reintrat prin libera sa voinţă în naţiunea română una şi nedespărţită pe veci.Aceasta a făcut-o prin hotărârile dela Alba Iulia. Că acele hotărâri vor fi respectate, partidul naţional s’a purtat garant. Actualul guvern insă, al cărui şef şi-a luat angajamentul în faţa lumei civilizate de a realiza acele hotărâri, nu se sfieşte a declara că nu recunoaşte puterea lor obligatorie. Regele neputând fura pe o nouă Constituţie a României Mari, care să cuprindă şi hotărârile de la Alba Iulia, încoronarea rămâne pe deoparte un act fară importanţă juridică, iar pe de alta partidul naţional nu poate participa la acest act pentru a nu deslega obligaţiunile ce decurg din hotărârile de la Alba lulia. Cu alte cuvinte, manifestul spune că partidul naţional nu se abţine dela serbările încoronărei, numai pentru a demonstra contra guvernului actual pe care-l socoate neconstituţional, ci şi pentru că în starea actuală nu crede că făgăduelile solemne date poporului român de peste musiţî, mai au putinţa de a fi respectate. Nu va scăpa nimănui gravitatea acestei declaraţiuni, cum nu va rămâne nimeni pe care să nu-l mişte adânc regretul şi durerea ce exprimă ardelenii că trebue să se abţie de la acel mare prozaic, de la acea ierbare a încoronărei „pe care o visa întreg neamul românesc, ca ziua de mântuire din nenorocirea sfâşierei în părţi a trupului naţional şi din jugul secular al heretismului politic şi socialii. Iar în lumina acestor adevăruri spuse pe faţă, cu bărbăţie, la picioarele tronului şi în auzul mulţime!, in ziua când linguşirile vor abunda,asigurarea de credinţă şi devotament pentru rege şi dinastie apar ca o manifestaţiune de o sinceritate care poate muta munţii, dacă nu s’a clintit după o aşa dureroasă percepere şi pătrundere critică a realităţilor. SINCERUS Şi atunci cum rămâne,aceleaşi critici erau bune când erau alt guvern şi, nu mai sânt bune când la guvern sânt liberalii? Dacă Viitorul avea dreptate atunci,de ce ministerul de război e azi de altă părere? Și paternitatea pe care Viitorul o revendică pentru trecut, cum o poa Ciudata teoria! hi 'Viitorul am găsit’o nouă acuzaţie adusă partidttluî national: în Patria s’ar fi afirmat'că sub unguri administrate ’ a fost mai bună de cât estea putmţ.. De aici, eterna concluzie: fruntaşii ardeleni nu sânt patrioţi. Am fi dorit ca, înainte de a trage această concluzie. Viitorul să cerceteze dacă aserţiunea e adevărată sau nu. Acesta e lucrul principal. Patriotizmul nu stă în a minţi şi nepatriotizmul nu stă în a spune adevărul. . .Dacă e adevărat că ungurii au avut administraţie mai buna de cât a noastră — şi noi înclinăm s’o credem — ar fi de prisos s’o tăgăduim, maî ales într’o gazetă din Ardeal, căci doară cel mai naiv locuitor al Ardealului o ştie foarte bine. _ Teoria Viitorului cere însă să înşelăm pe alţii — dacă s’ar putea, dar nu se poate! — şisă ne înşelăm şi pe noi singuri. Rezultatul unei asemenea operaţiuni ar fi, cel mult, că n’am face nimic pentru îndreptarea lucrurilor. E dureros, în adevăr, să auzi că, administraţia noastră de acum mai proastă de cât a fost cea ungurească. Dar tocmai patriotizmul cere s’o mărturisim, pentru ca guvernul şi parlamentul să îndrepte lucrurile. Căci se pot îndrepta! poată n’or fi fost ungurii de o mie de ori mai deştepţi decât noi! te respinge azi? Iată, un om car spune: Cutare a fost cândva fiu meu; acuma mă desfac de el; iar nu mâine (în speţă, când voi fi iar opoziţie), îl reînfiez! ...Şi aşa se face politică cinstită, demnă și frumoasă! isiunea navală engle Am reprodus de curând un articol al d-lui N. Iorga care exprima anumite nemulţumiri cu privire la funcţionarea la noi a misiunii, navale engleze. Acele nemulţumiri, şi altele încă, au fost exprimate şi de alţii. Ministerul de război da acuma un comunicat prin care declară neîntemeiate toate criticile aduse. Ietă insă ce se întâmplă: Viitorul a revendicat paternitatea acelor criticii declarând că el le-a făcut cel dintâi, încă pe când era în opoziţie. Insă, Viitorul este ,şi, azi, cum era şi atunci, organul partidului liberal, exprimând numai ideile acestuia și nimic decât atâta. Carnetul nostru Politica şi literatura Apariţia d-lui • Ionel Brătianu în jena literară constitue o mare surpriză- Articolul de amintiri pe care l'a publicat- foarte interesant de altfel prin conţinutul lui — va stârni mai mult sau mai puţin entuziasm, chestie de apreciere. In ce mă priveşte. Răsese că d. Ionel Brătianu scrie destul de frumos ca pentru unul care nu e daracterie, şi, în ce priveşte stilul, îl întrece mult pe fratele d-sale Vintilă. Dar de ce a surprins atât de mult numai anunţarea faptului că d.Ionel Brătianu a publicat o lucrare literară? Pentru că — şi e, de sigur, una din inferiorităţile vieţii noastre publice — la noi e o prăpastie între activitatea politică şi cea literară. Am avut, desigur, mulţi scriitori cari au făcut po- Iiţie militantă. Dar aceştia au fost tocmai, scriitorii pe cari politica ,i-a zmuls îndeletnicirilor literare, pe cari di- acel moment leteti neglijat în te mai mare parte, dacă nu chiar cu totul De această regulă n’a scăpat nici măcar un Titu Maiorescu. Adeverii! Literar, în numărul de mâine, va reproduce poezii și fragmente din articolele de critică literară şi socială publicate de Take Ionescu în tinereţe. Cine din generaţiile mai noui, a bănuit mă- car că Take Ionescu a avut şi o ase- menea activitate, şi căabandonarea ei a fost un mare păcat? Doi oameni, în viaţa noastră publică, au cultivat în chip permanent şi cu acelaş zel politica şi literatura: Mihail Cogălniceanu şi , N. Iorga, acesta , din urmă poate chiar mai mult ca cel dintâiu. In general însă, literaţii, când intră în politică, părăsesc literatura, iar dintre oamenii politici mulţi s’ar socoti aminiti dacă le-ar cere să se mai ocupe şi de alt domeniu decât cel politic C. G. _L Chestia zilei REGELE : „Vreau ca tate să se bucure de întreaga ocrotire TARANUL: Bine, Măria Ta, dar ce faci cu ăştia de pe-aici ? ... . Cinematografierea încoronării de RADU D. ROSETTI Reflecţii asupra proprietăţii literare şi artistice , , Ziarele de dimineaţă au publicat o informaţie bizară : „Prezidenţia Comisiunei încoronării prin adresa No. 15 din 10 crt., face cunoscut că: Cinematografierea încoronării fiind concesionată firmei I. Redicanu şi V. Ghia care au exclusivitatea, se pune în vederea generală că, asemenea operaţiuni pentru alte firme, societăţi sau particulari în scop de comercializare, sunt interzise. Contravenienţii vor fi urmăriţi conform legei . Am căutat să aflu ce s’ascunde dedesubtul acestei curioase ştiri, şi mi s’a comunicat următoarele : . Doi angrosişti de coloniale din Brăila, d-nii I. Rediţeanu şi V. Ghia, cari habar n’au de comerţul cinematografic, au încheiat în ziua de 26 Iulie 1921 un contract cu preşidenţia comisiunii pentru organizarea serbărilor încoronării, prin care li se acordă concesiunea cinematografierii * festivităţilor, — şi de-aci a cazul prin care se interzice asemenea operaţiuni , altor firme, deoarece d-nii I. Rediţeanu şi V. Ghia au exclusivitatea, cu sancţiunea „contravenienţii vor fi Trimăriţi conform legei”. „ Ce însemnează 'contravenţie în materia aceasta, şi care lege o pedepseşte ? Chestiunea m’a interesat,‘şi,fiindcă' e la ordinea zilei, fără niciun gând de polemică, şi numai’ pentru am orbi artei, â’o discutăm;- ■. ” ~ J Librarul X editează o carte. Ca s’otipărească, să zicem în 5000 de exemplare, negustorul plăteşte drept de autor, care se răsfrânge şi asupramoştenitorilor. , ,E logic, , deci, ca proprietatea artistică şi literară atât a autorului cât şi a editorului să fie apărată printr’o lege, care’i pune la adăpost de fraudele acelora cad ar tipări cartea şi i-ar concura fără nici un drept. ; - - ' „ Ascultaţi ce frumos motivează la 17 Martie, 1887, tribunalulIlfov, secţia II-a, când dă câştig de cauză unuiautor . .. „Considerând c£, nitorul unui uvraj, folosindu-se de dânsul după dorinţa sa, cedându-l, vânzându-l şi transmiţându’, prin toate mijloacele de drept civil, putând a’şi corija şi modifica opera sa, putând a o suprima în tot sau în parte după interesele averei sale după inspiraţiunile conştiinţei sale, rezultă că dreptul de proprietate al unui autor este complect şi absolut.....“ munca aceasta lungă şi răbdătoare ce omul îndeplineşte cu atâta greutate, în compunerea unei opere de literatură sau artă, în care un,autor şi-a uzat viaţa sa, şi de multe ori şi-a absorbit şi averea sa nu poate fi produsul tuturor şi foloasele nu le poate pierde nici el, nici descedenţii săi.“ Să luăm alt exemplu : Maiestatea Sa Regele trece pe stradă. Fotograful Ygrec ia o instantanee şi-o expune în vitrină, anunţând că vinde portrete similare pe un preţ de... Peste câteva, zile biograful Zed pune în vânzare cărţi poştale ilustrate aidoma cu producţia fotografului, pe un preţ mult mai mic. De mici reclamaţie la parchet pentru confiscarea mărfei contrafăcute Si proces. „Ce n’am şi eu drept se fotografiez pe Majestatea Sa ? se indignează litografii!. „Ai drept”, îi răspunde tribunalul, dar n’aî decât să’e prinzi şi d-ta în trecere pe o placă fotografică, pe când ceea ce-ai făcut e pur şi simplu un furt fiindcă ai beneficiat de munca altuia, reproducând întocmai fotografia lui Ygrec. Legea te, pedepseşte. „Orice ediţiune de scrieri, de compuneri muzicale, de pictură sau de orice altă producţne, care se va fi tipărit sau gravat cu orice mijloc, fără voia autorului,se_ socoteşte . ^contrafacere şi orice "contrafacere este delict”. (Art. 339di Codul penal). ........... Şi acum, fără a stărui prea mult asupra chestiunii de drept, deoarece rândurile acestea nu sunt destinate unei publicaţiuni de specialtate, să venim la speţa care ne interesează. Cinematograful se bucurăi şi el a. (Citiţi continuarea în pagina îl-a) Rezultatele licite ale experienţei dete Framingham de Dr. S. MIMESCU Tuberculosa complect îngrădită Pentru experienţa de te’Framingham s’a întreprins o campanie de presă comparabilă cu o campanie electorală. In fiecare Sâmbătă, ziarul local şi-a deschis coloanele pentru un articol de propagandă redactat de comitetul executiv asupra tuturor subiectelor de igienă care puteau să aibă o relaţie cu tuberculosa. Cu litere mari care atrăgeau imediat atenţia, în stil de reclamă senzaţională, se puneau întrebări de felul acesta : de ce inspectăm maşinile şi revizuim automobilele pe când organismul omenesc, care e şi el tot aşa de delicat, este neglijat? Un examen complect permite sa se descopere, cel ce poate, fi, reparat kriimpuşi. •' mai cu . deosebire titeerculosa. Nu e nici o scuză ca cineva să se sustragă de la acest examen care se oferă gri şi cui prezentândU-se;la..centrele de examinare..." şi adresa lor era indicată. Publicitatea prin presă nu e destul de utilizată — la noi aproape de loc — pentru campaniile igienice şi sanitare. Cronice medicale de vulgarizare clar redactate asupra pericolului tuberculoseî şi asupra mijloacelor de a-1 restrânge pot îi de un folos incontestabil. Reclama sgomotoasă —■ care apare câte odată şi la noi — asupra procedeelor infailibile şi miracuîoase de vindecare a tuberculoseî — proceedee care nu există de cât în imaginaţia autorilor lor cu foloase palpabile în primul rând pentru aceşti autori cari speculează credulitatea bolnavilor — ar fi astfel înlocuită cu noţiunea astăzi perfect stabilită asupra curabilităţei tuberculose, prin mijloacele pe cepre medicina şi igiena le pun la dispoziţia bolnavilor când au posibilitatea sa se folosească de ele. Rezultatul publicităţia întreprinsă pentruexperienţa de la Framingham a fost complect. Publicul seîngrămădea pentru a fi informat asupra bilanţului său de sănătate Afecţiuni pe care le ignora au putut astfel să fie diagnosticate de la început, atunci când puteau fi tratate cu cel mai deplin succes. Tratamentul bolnavilor era lăsat medicilor şi instituţiilor spitaliceşti. Sprijinul corpului medical a fost dat întreg. Expertul medical al comitetului oferea gratuit serviciile sale ca medic consultant practicianilor care voiau să profite de experienţa sa şi de mijloacele perfecţionate de diagnostic pe care le punea la dispoziţie (raze Röntgen, procedee de laborator, etc.) . Din 2500 copii, la vârsta între 17 ani,s cuti-reacţia cu tuberculină a fost f îâcută la 500. Copiii găsiţi predispuşi au fost trimişi în colonii, de vacanţă sau în şcoale de plin aer organizate de la început pentru mai multe sute de elevi, mai numeroase deci decât în oraşe mult mai populate şi pe care în treacăt fie zis, noi nu le avem de loc de şi, sunt admirabile, pepiniere de igienă şi de sănătate. După ce ancheta, a fost făcută şi cazurile au fost diagnosticate,tratamentul instituit nu s-a semnalat prin nici o inovaţie sau medicaţie senzaţională care de fapt nu există şi nu avea cum să fie oferită bolnavilor. Ospitalizarea, cura sanatorială în condiţii climaterice cât de bune, procedeele terapeutice cunoscute, izolarea copiilor din familiile de tuberculoşi au fost întrebuinţate ca în toate campaniile antituberculoase sistematic conduse. Rezultatele obţinute au fost strălucite. De unde în primul an al experienţei 42 la sută din cazurile, descoperite erau cazuri înaintate, în 1921 proporţia cazurilor înaintate a fost redusă la 17 la sută, graţie educaţiei intensive a publicului şi a măsurilor de igienă pretutindeni introduse. Progresul acesta realizat pentru descoperirea la timp a cazurilor a avut o repercusiune imediată asupra mortalităţeî. Dela 1916 — la 1921, mortalitatea a trecut dela 1.21 la mie la 0.4 la mie, o scădere deci de 67 la sută. Cifra aceasta de 0.4 la mie este cea mai scoborâtă din cele obţinute până acum în localităţile unde s’au întreprins campanii anti-tuberculoase. -In raport cu numărul bolnavilor descoperiţi şi trataţi în această primă perioadă de 4 ani, mortalitatea la cele 360 cazuri în observaţie a fost de 21 de sută. Cifra aceasta ar fi putut încă să fie şi mai redusă dacă toate cazurile de tuberculosa ar fi fost semnalate şi îngrijite de la început. Burnand care conduce sanatoriul popular din Leysin (Elveţia), citează o statistică cu 4 decese numai de 113 tuberculoşi urmăriţi în timp de 4—9 ani, forme incipiente imediat, tratate, ceea ce reprezintă o mortalitate de 3,4 la sută. Lupta contra tuberculoseî ca s'u dea rezultate complecte trebue să fie îndreptată contra formelor ăcU debutul boalei. Adevărul acesta foarte banal trtebue să fie continuu repetat. Educaţia publicului nu e încă suficiet făcută în această privinţă. La noi majoritatea bolnavilor care se prezintă la consultaţiile , dispensarelor ca şi la consultaţiile particulare sunt bolnavi cu leziuni aşa de înaintate încât de multe ori o terapeutică oricare ar fi ea rămâne dezarmată. Experienţa de la Framingham arată că o adevărată victorie asupra tuberculosei poate să fie obţinută printr’o sforţare colectivă de medicină socială. Evoluţia viitoare a problemelor sanitare va fi detenţî-onată de pătrunderea inteligentă a îndatoririlor cetăţeneşti reciproce pentru păstrarea sănătăţii, la care nu se poate ajunge decât prin e* (Citiţi («in»«« in pag. *Kfc gF ]