Adevěrul, martie 1923 (Anul 36, nr. 11969-11999)
1923-03-28 / nr. 11996
V Salvaţi magistratura! r • Rrts prise» sS arfttam pria aaert articol «rftnațiwnea materială în car* se gfiaesc astăzi apostolii tmei harti terţ tuni fundamental« din țara. 8’a aorte prea mult, B*a vorbit de «Oameni destul, s*a acţionat In doajwna, tn favoarea ameliorării eoaried magistraţilor pentru a mai fi necesar să revenim spre a dovedi încă odată «i a mai spune tocă un cuvânt la această dureroasă dar delicată Cheetlune. Intervenţia directă a magistratuleî prin diferite delegaţii, ce s’au prezentat guvernului pentru a-şi expune doleanţele, demisiunile deocamdată izolate ale unor distinşi magistraţi; articolele scrise da chiar membrii magistraturii, cu strigăte sincere de durere şi desnădejde — vezi şi articolul documentat şi obiectiv scris de un distins magistrat Traian Romiatus Scriban, de la ocolul Herţa-Dorohoi, apărat în revista „Palatul de Justiţie“ de ori, anul VI, Na 8 — sunt fenomene îngrijitoare şi grave, cari trebuesc să dea de gândit, nu numai nouă avocaţilor cari prin felul profesiunii noastre practicând efectiv avocatura, conlucrăm toată ziua cu aceşti apostoli ai dreptăţii, ci şi oricărui bun român care se îngrijeşte de soarta acestei ţări, şi de prosperitatea ei. Jmtiţia regnonim fwidamenhtm. «i — s‘a zto ea drept cuvânt, şi aceasta maximă Îşi are mai multea ori când aplicaţiumea astăzi, când patimile clocotesc, când nedreptatea şi ticăloşia cuprind pe mulţi, cari lăsând la o parte morala şi cinstea profită de timpurile tulburi, ca o consecinţă a cata-enternului din care am eşit Cei ce au urechi de auzit să pudă. Astăzi mai mul ca oricând este o necesitate imperioasă de a avea o magistratură integră şi independentă, subordonată numai intereselor superioare ale statului, iar nu intereselor de partid sau poliicicianismui lui veros. In contra acestui din urmă sistem practicat cu atât cinism de politică şi politicianism, trebue să se ridice tot românul pentru a salva — cum o cer chiar membrii ei — instituţiurnea magistreturei şi a justiţiei. Să nu uităm că unul din cele mai de Alex, mavrojanii puternice idealuri, cari ţin legate o naţiune aste „Dreptatea“. Pentru a garanta această „Dreptate" şi mai mult, primul pas ce trebue de făcut înainte de orice şi cu preţul oricărui sacrificiu, este a asigura magistraţilor existenţa de toate zil este şi un bum trat Cu retribuţiunile de astăzi faţă de scumpetea ce se accentuiază zilnic este a li se cere a se sacrifica până la exterminare, fără a se putea salva prestigiul şi principiul de independenţă şi imparţialitate de care magistratura trebue să fie îngrădită cât mai mult. Iată de ce noi conştienţi de rolul precumpănitor şi frumos al acestei nobile instituţiuni în stat, la avertismentele eloquente ale membrilor ei, către guvernul ce ne cârmueşte şi care nu-şi prea dă seama până în prezent că trebuiesc satisfăcute, ne asociem sincer şi cerem cu tărie ca apostolilor dreptăţii să li se facă cât mai grabnic „dreptate“, căci mai pe urmă să nu fie prea târziu! "Alexandru Mavrojanul avocat I 118*9 | leg simpani. mn ittafi lara 2 lel exemplaral tu strälnätde Mieworl 28 Martie 192* Adevărul fondator ! AI V. BELDIMAN 1888—1897 R . CONST. MILLE 1897—1920 Conclavul liberal, căci Parlamentul s’a transformat pentru această ocazie, într’un conclav, până la care nu ajungea nici un fel de protest, şi nu răzbea nici un fel de argument, — a votat Constituţia- Declaraţiunile cetite de opoziţia democrată, au definit caracterul moral al acestui act Constituţiunea votată nu este ««presiunea voinţei cinstite a poporului român- ea a fost respinsă de cele mai populare partide ale ţărei, respinsă de partidul naţional care a întrupat timp de 70 de ani voinţa ardelenilor, respinsă de majoritatea actualilor parlamentari basarabeni. Ea nu are tăria morală, care este indispensabilă legiferărei de temelie a ■României Mari. întreg edificiul Juridic al Statului român, apare, cu o asemenea temelie, clădit pe nisip. v- • *' * #■ 9î totuși, se pare, că cu conjunctură politică actuală, poporul român va fi chemat să trăiască, cel puţin o bucată de timp, sub regimul acestei Constituţiuni, că primul rege al României Mari, şi cu dânsul armata şi corpul funcţionăresc, vor jura s’o apere şi s’o respecte. In alcătuirea eî, ea este un amalgam de cele mai curioase contraziceri. Pe când pe deoparte cuprinde reacţionara dis-C e a unei restrângeri a liţei presei, care coincide cu suprimarea acesteia, — ea înregistrează pe de alta o adevărată revoluţiune în materie de proprietate, căci îi refuză garanţiile esenţiale şi lasă cale liberă complectei sale desfiinţări. Pe când in raterie de libertate individuală lasă cale liberă tuturor abuzurilor, ea rezolvă una dintre cele mal mari şi mal grele probleme, o problemă care a turburat o jumătate de secol viaţa noastră publică şî a otrăvît-o şî falsificat-o în aşa chip, încât nici în clipa în care capătă o soluţiune legală, nu conteneşte a ameţi spiritele, a alimenta patimile şi a oferi ocazîune de a se agita, pescuitorilor în apă turbure. Vorbim de chestia evreiască. Şi asemenea contraziceri s’ar maî putea cita multe, dacă cele de maî sus nu ar fi suficiente pentru a arăta că Constituţia se resimte în chiar conţinutul ei, de condiţiunile anormale în cari a fost votată. Aceste condiţiuni anormale, vor forma păcatul originar al ei. In chiar clipa în care guvernul se găteşte s’o puie în aplicare, opoziţia îi contestă lui şi, prin consecinţă, operei sale, legalitatea. In chiar clipa în care noua Constituţie e vorba să treacă din domeniul vorbelor, în cel al aplicaţiunilor reale, opoziţia, care, date fiind rădăcinile ce le are în popor, cum au dovedit necontestat alegerile, este şi va fi o putere considerabilă declară că o consideră ca nulă şi neavenită, şi că, oricând va veni şi ea la cârmă, oricând va avea fie şi numai în Parlament puterea de a o face, o va anula şi înlocui cu alta. Dacă am crede că avem încă de a face cu vechile noastre partide istorice, evident că ne am atribui mare însemnătate acestor declaraţiuni. Ne-am pune cenuşă pe cap şi ne-am pregăti pentru o lungă şi grea luptă, în scopul de a recuceri libertăţile pierdute şi drepturile sfeterisite. Dar credem că avem în faţa noastră partide cinstit democratice, pntru câri puterea nu e nimic, dacă nu o pot întrebuinţa întru restabilirea dreptului şi pentru biruinţa libertăţei, credem că avem în faţa noastră partide cari spun ce cred şi cred ce spun şi cari nu sunt capabile să-şi vândă credinţa pentru portofolii ministeriale. Şi atunci trebuie să constatăm că Constituţia votată în asemenea condiţiuni, nu poate avea trăinicie, nu poate dăinui multă vreme. * * * Dar chiar dacă ar fi să ne înşelăm, ne-am putea înşela numai asupra oamenilor, nu asupra ideilor înseşi. Democraţia, o necesitate vitală pentru ţara noastră, nu poate accepta această Constituţiune, care, numai prin faptul că conţine acel mizerabil articol care sugrumă libertatea presei, ameninţă de fapt toate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti! Democraţia va duce lupta în orice caz şi cu orice preţ şi ea poate fi convinsă că la capătul acestei lupte, stă biruinţa. Adeverul Demonstrațiile de Duminică Armata șarjâind, înapoi !— knobhhhbwhk tmjmenosMaatsmzan r © Ittee nenorocită Este aceea a organizării unei manifestaţii cu tămbălia şi cu delegaţi din provincie cu prilejul promulgării nouei Constituţii. Mai întâi fiindcă nu-i motiv de chef şi bucurie, fie ele făcute şi de comandă în mod oficial, prin oameni aduşi cu arcanul şi cu banii noştri Asemenea lucruri nu mai impresionează astăzi pe nimeni, în special pe cei condamnaţi să ia parte la ele, He din spirit de partid, He de teama puternicilor zilei. In al doul rând are să se sfideze adevărata opinie publică, aceea pe care r1o pun la cede şi la canon prefecţii şi n’o transportă gratis căile ferate pentru ca să ospăteze din fondurile secrete. In adevăr, ci o asemenea manifestaţie lipsită de orice entuziasm şi de orice spontaneitate, opoziţia poate foarte lesne răspunde cu o contramaifestaţie plină de spontaneitate şi încărcată până în gură de indignare. Vrea guvernul să deslănţm războiul civil ? Nu că una din părţi, cea guvernamentală, ar fi gata la incăerare ci mai curând gata de fugă, dar ne temem că guvernul va căuta s’o sprijine de la spate cu baionetele.Si atunci Doamne fereşte! Să presupunem că cei ce alcătuesc astăzi opoziţia ar fi la cârmă şi ar avea ei ideea nenorocită de a organiza o manifestaţie oficială pentru cine ştie ce lege votată, fie chiar bună şi democratică. Cum ar primi oare partidul liberal o asemenea mascaradă ? Desigur că prin protestări violente şi, la ocazie, cu htddmli. Şi ar avea dreptate. De ce dar pune la cale ceea ce ar desaproba la alţii, ce folos înţelege să tragă dintr’un procedeu care în mod fatal pretează la ridicol şi e menit să provoace râsul şi indignarea în opinia publică? In al treilea rând, presupunând, prin imposibil, că manifestaţia guvernamentală are tot aşa de impunătoare şi de sinceră ca şi cele opoziţioniste, mui-şi dă seama guvernul că, într’un asemenea caz, chestia fiind supusă controversei s’ar impune ca ea să fie tranşată de ţară în mod calm şi cugetat, adică prin alegeri generale? Contramanifestale oficiale duc fără ghes la asemenea rezultate, adică la o clarificare prin vot. Strada agitată din două părţi deodată implică apropiata pronunţare a urnelor pentru ca să fim axaţi. Vrea guvernul aceasta? LT. i (GttlfX eontivnaTOR ta pag. n-a 41i l.So*or: Plagiatul d-lui meu: Organizaţia de „Ex nihilo, nihil fit“. increţia. De natura Rertim Istoria Românilor se împarte în două perioade : înainte, şi după d. Guza. Până la el, noi nu am avut ceea ce germanii numesc „ein Kulturmensch“, adică un om care să exceleze în ceva. Un individ care, într’o anumită ramură , de activitate, să fi întrecut pe toţi tovarăşii săi dki alte ţări. D. Gitza a fost acest om. Până la el, Plagiatul ntt atinsa** îndrăzneţii® culmi la cari a ncr»de D. I. SUCNIUM Cuza (Ediţia ll-a).»¥. Stă. credit în România, ştiut să se înalţe Iscălitorul cărţii „Despre Poporaţie". S’au localizat — fără a se arăta antena — piese de teatru din scoarţă în scoarţă Dar acestea nu erau decât încercări sfioase; d. Cuza, autorul memorabilelor prelegeri asupra Devastării, a devastat o „poporaţie” întreagă de scriitori. D-lui Socor trebue să-i mulţumim nu numai pentru ce a făcut în 190. Intr’adevăr, d-sa a mers cu împlinirea datoriei până la capăt Şi-a zis că virtutea naţională specifică României este Uitarea. Şi atunci, după 12 ani, d. Socor a scos o nouă ediţiune a lucrării sale In aceste împrejurări a fost retipărită o carte pioasă, care dovedeşte cu o dreaptă trufie că şi noi am avut oameni, cari, în specialitatea lor, nu au fost întrecuţi niciodată, de nimeni, de nicăierea. * * *■ Recitind „Plagiatul d-lui Al. Guza“, avem neîncetat bănuiala că visăm . Cum poate cineva să împingă lucrurile atâta de departe . De la un capăt la cellalt al cărţii suntem obsedaţi de silueta elegantă a celor două coloane în cari, la dreapta, se perindă, cinematografic, tot ce gândirea economică a avut mai strălucit, iar în coloana din stânga regăsim, neclintit, surâzător, împăcat cu sine, pe acelaş, şi crrtereu acelaşi. C Cuza, oglindă credincioasă şi întrupare vie a fru- mosului adagiu franţuzesc : „Ies besux esprits se rencontrent". . Reamintim cititorilor dramaticul conţinut al broşttrei d-lui Socor-In partea întâi, se analizează demonstraţiunile şi argumentarea d-lui Cuza în cea de a doua concluziile. Partea întâi trebue citită. Ea nu poate fi reprodusă, pentru bunul motiv că se compune exclusiv din alăturarea textului original şi a traducerei, vorbă cu vorbă, a textului din „Poporaţia“şi partea a doua, d. Socor pleacă de la anumite condiţiuni de luptă, pe cari le pusese însuşi adversarul. Iată ce scria d. Cuza cu privire la lucrarea sa: „Cine voeşte să dovedească, nu „că lucrarea mea ar fi un plagiat, „ci chiar numai că e lipsită de originalitate, are datoria să arate, în „mod precis, cu citaţiunea isvoarelor : I). „Ca s’a găsit cineva înainte de „mine pare să considere ca o problemă ştiinţifică contrazicerile dovedite asupra teoriei lui Maltas“. La aceasta, d. Socor arată locul într’o lucrare a lui Nitti, unde, la fel ca la d. Cuza, este întocmit un tablou, în care sunt rânduite sistematic toate contrazicerile de care vorbea d. Cuza, precum şi câteva citaţii din Robert von MoM în acelaş sens. II. A doua condiţie pusă de d- Guza: „Că altul, căutând să-şi dea seama despre cauza acestei contraziceri, a aflat-o la antagonismul dintre fondul de idei adevărat şi forma greşită" (e vorba de teoria lui Malthus). Drept răspuns, d. Socor citează pe Maurice Block : „Nu e vorba de mai marea sau mai mica exactitate a expunerea unui autor, ci de stabilirea unui adevăr, care degajat de unele imperfecţiuni de redacţie, a obţinut adeziunea din ceea ce mai convinsă a oamenilor competinţi, Sau pe Everett: „Concluzia d-lui Malthus e riguroasă. Eroarea trebue să fie în premise. O descoperim uşor dacă vom compara forma pe care acest autor a dat-o raţiona..' i . ' i său“Sau Nitti: „Deşi se întemeiază pe un fapt adevărat la esenţa lor, ele sunt greşite în formă“. Sau Cossa, sau atâţia alţii! III). A treia condiţii de pusă de d. Cuza : ,,Că legea poporaţiei, aşa cum...“ dar e de prisos a mai cita. La toate cerinţele d-lui Cuza, d. Socor răspunde cu citaţii, iar comentariile cari le întovărăşesc, nu slujesc, ca de obiceia, să forţeze analogia. Textele sunt prea limpezi, prea identice Dar tocmai de aceea, este nevoe de comentarii cari să mai varieze monotonia unei veşniMOTTO: Dl Ionel Brătianu a adus vechei constituţii, la Cameră, omagiul său „de pietate şi recunoştinţă”. Are şi dreptate, căci existenţa răposatei constituţii n’a supărat pe liberali decât o singură dată, când au surprins „mâini criminale” răspândind-o între ţărani ! »••• C. Brătianu, şi d. C. Dissescu iau o fizionomie morală prin contrastul opiniilor La întrunirea tic Duminică de la Dacia d. N. Brânzeu, fost prefect de Argeş, fost liberal şi fost intim al d-lui Ionel Brătianu, şi-a îngăduit cruzimea de a aminti unde păreri de acum câţiva ani ale primului ministru, punându-le faţă în faţă cu părerile-ale de azi- E vorba de opiniile d-lui Ionel Brătianu, la aceste două epoci, despre d-nii Iuliu Maniu şi C. Dissescu. Cum amintirile d-lui Brânzeu sunt cu deosebire interesante atât pentru caracterizarea politicianismului român cât şi pentru construirea fizionomiei morale a primului ministru. 1« reproducem aci. •» * * „In 1911 — spunea intimul de odinioară că şefului liberalilor multă lume din Ardeal se strânsese la Blaj unde urma să zboare Vlaicu cu aeroplanul construit de el Au venit şi români din regat, şi printre alţii şi d. Ionel Brătianu, căzut recent de la putere Şeful liberalilor s’a întreţinut citând cu mai toţi fruntaşii românismului ardelean aflaţi în Blaj. La întoarcere — continuă d- Brânzea — l am putut vedea pe d- Bră-tianu la Viorica şi l’am întrebat de impresiile pe cari i le-au produs românii ardeleniIată ce mi-a răspuns d. Brătianu: — îndeosebi m-a impresionat mult d. Iuliu Maniu. E un om de mare valoare, care ar putea " ministra în oricare ţară occidentală". Se ştie ce e astăzi d. Maniu pentru d. Ionel Brătianu : un simplu avocătel de la Blaj, un incapabil, o nulitate lipsită de orice pricepere politică ! * * * D. Brânzea a povestit apoi altă amintire, una referitoare la opiniile d-lui Brătianu despre d. C. Dissescu. „In 1916 — a spus d. Brânzea — în momentul când nu intrasem încă în .-acţiune, am avut prilejul să stau de vorbă cu d. C. Dissescu. Fostul takist, care făcuse de curând o călătorie prin Ardeal şi se întorsese entusiasmat, îmi spunea : — Am un singur ideal: să luăm Ardealul şi să obţin în el un post de subprefect. Dacă-l vezi pe d- Brătianu, spune-i că aceasta e suprema mea dorinţă: să fii subprefect prin părţile Făgăraşului sau Braşovului. Văzându-l peste câteva zile pe d. Brătianu, i-am împărtăşit acest ideal al d-lui Dissescu, care pe vremea aceea nu era încă liberal. Dar iată ce mi-a răspuns d. Brătianu : , — Dissescu ? Nu e vrednic să fie în Ardeal nici măcar notar !“ Se ştie însă că d. Dissescu a trecut apoi la liberali şi omul, care, după aprecierea şefului partidului liberal nu era bun nici măcar de notar, e astăzi... autorul Constituţiei liberale! Şi iată cum, graţie amintirilor d-lui Brânzeu, d. Ionel Brătianu, voind să caracterizeze pe d-nii Maniu și Dissescu, s’a caracterizat pe sine în cea mai urâtă ipostază de politician pătimaș. PAN. 9? !& apir&sa LIBERTATEA PRESEI” de Const. GRAUR Editura „Adeverul" NAZBATII Iar! Eu vă spun drept,, fraţilor, că m’am dus la directorul meu şi i-am spus: - Iar ? —- Da e, dragă Kix ? - Iar ! - Dragă Kix, ai tnebunit. In ce mă priveşte, îmi fac datoria să răsuflu şi aici. Uite cum stă treaba, fraţilor. E un confrate în Bucureşti care e foarte nemulţumit de existenţa noastră, — aşa, din dezinteresare şi din patriotism! Singura lui preocupare serioasă e să pândească ora apariţiei noastre şi, cum apărem, cum ne ia la verificare... Şi ne muştrulueşte, fraţilor,ca ceva teribil, ceva de ţi-e mai mare mila de noi. Văzând că-i boeluc, eu ca om milos, am zis alor mei : hai, dragă, să nu-i mai dăm ocazie ! Acum două zile, confratele ne-a certat teribil pentru că am publicat un interview cu un ministru; și închipuiți-vă: azi avem încă unul... Iar, iar !... Kix. Chestia proprietăţii a Camer eluităcri în Cameră a apărut un strigoii). Acesta a fost d-l Istrate Micescu, decanul avocaţilor din Ilfov. ^ Strigoiul a cutezat ca, în această Cameră atât de democratică, să ia apărarea proprietăţei, ba s’o ia chiar cu patimă, — ba s’o ia chiar cu succes. Fiindcă în această Cameră în care se jura atât de zgomotos în numele democratiei, în care toate suliţele se ridică numai pentru democraţia cea sfântă, d-l Istrate Micescu a izbutit să aibă parte de numeroase aplauze pornite tocmai de pe cele mai democratice fotolii. Incohcienţa epocei pe care o trăim, epocă în care„agitaţia“ e marea virtute a zilei este eminent caracterizată prin această antiteză : aceiaşi oameni cari îşi roşesc palmele aplaudând propoziţiile ultra-democratice, au găsit soluţia conciliatoare pentru ca să poată aplauda şi pe apărătorul vehement al dreptului de proprietate. Dar să vedem ce a spus d-1 Micescu. D-1 Micescu a spus că toate epocile revoluţionare s’au distins prin aceea că au atentat la „dreptul“ de proprietate. Cred că d-1 Micescu a exagerat şi a greşit. A exagerat fiindcă nu „toate“ revoluţiile s’au atins ori măcar s’au preocupat de dreptul proprietăţei. Au fost revoluţiuni pur politice în multe ţări, precum revoluţia de la 1848, în Franţa, în Germania şi la noi, precum revoluţia care a adus unitatea Italiei, care n’au avut în vedere postulate sociale. Cred că d-l Micescu a citit proclamaţia Comitetului revoluţionar de la 1848 în care se afirma respectul dreptului de proprietate. A greşit când a făcut confuzie între remanierea compoziţiei şi a repartiţiei proprietăţei şi negarea principiului proprietăţei."Bineînţeles a proprietăţei individuale. Când d-l Micescu, în discursul rostit la Cameră, a spus că nu ne putem orienta după cele ce se petrec în Rusia, a făcut, fireşte, aluzie la proclamarea principiului comunist al proprietăţei colective. Se înţelege că proclamarea proprietăţei colective, adică desfiinţarea pentru toată lumea a proprietăţii individuale, este un atentat la „dreptul“ de proprietate. Insă faptul trecerei proprietăţei dintr’o mână în altă mână, în schimbul unei răsplăţi echivalente, formulată cu expresia de mult consacrată, „o dreaptă şi prealabilă despăgubire“, — nu se aseamănă nici pe departe cu un atentat la dreptul de proprietate. Când o revoluţiune — aşa după cum s’a întâmplat în Rusia — decretează desproprierea, adică răpeşte oamenilor avutul lor, fără a li se da în schimb echivalentul, fireşte că în acest caz, s’a înfăptuit un atentat la dreptul de proprietate. Dar când pentru fiecare valoare expropriată, omul expropriat primeşte în schimb o contravaloare reprezentată prin altă materializare a avuţiei, dreptul de proprietate n’a fost întru nimic jicnit. Exemplu : X are un hectar de pământ care, după prețul curent, valorează 20.000 lei. Statul pentru motive de utilitate publică sau socială, îl deposedează dar îi plătește în schimb 20.000 lei, valoarea exactă a pământului expropriat. Este aci cazul atentatului la dreptul de proprietate ? Ar fi arbitrarul dacă exproprierea silită nu s’ar face pentru un caz de utilitate generala recunoscută de societate; cât timp, însă, motivul exproprierei este admis prin consimţimântul public, atentatul la un drept omenesc nu există. D. Micescu, însuşi, a prezentat un amendament în care, susţinând dreptul de proprietate, a admis exproprierea ca fiind legitimă, dacă e făcută pentru un număr de cazuri precum : căile de comunicaţie, salubritate, apărarea naţională, etc. Prin urmare, admiţând posibilitatea exproprierei silite pentru un număr de cazuri definite, d-sa a recunoscut că, întrucât exproprierea e făcută in Schimbul uinei drepte și prealabile despăgubiri, ea nu însemnează că dreptul de proprietate în sine ar fi atins. Dar dacă acesta este principiul, eu întreb întrucât acest drept ar fi expus unui atentat distrugător dacă, celor 4 cazuri de expropriere legitimă s’ar mai adăuga un al cincilea ? Constitutiune care prevede expro- prierea subsolului se poate face pc ^ o altă bază, dar nu pe baza aten- I tatului la dreptul de proprietate Este de discutat dacă motivul invocat de guvern spre a susţine naţionalizarea subsolului poate constitui un caz de utilitate publică. Există, în adevăr o imperioasă necesitate ca subsolul să fie naţionalizat ? Sunt valabile argumentele prezentate de către guvern pentru a obţine articolul din noua Constituţiune care decretează naţionalizarea ? Iată adevăratul teren al unei dezbateri posibile. Cât priveşte, însă, despre atentatul la dreptul de proprietate noi mici vedem. Ceva mai mult, ca democraţi, oameni de ordine şi partizani ai proprietăţei individuale răspândită în cât mai multe mâini, nici nu putem primi formula d-lui Micqiot a proprietătei etern infamibilejt CONSTANTIN BACAI. BASA ------------------------------------------ Crimet ornostrit Din nereîji prii Au trecut zilele babei, putem spune că am scăpat de iarnă, deci, cu capricioasa noastră crimă n’ar fi nici o mirare să aven o nouă ediţie da timp riguros tocmai de sărbătorii* Paştilor, aşa de timpurii anul acesta Noi bucureşteni! am ieşit din iarnă ca dintr’o imensă şi prelungită bar de noroi. Graţie ploilor cari s’au ţinut lanţ şi graţie mai ales... rezervei escesive a administraţieicomunale care n’a vrut să se atingă de străzile oraşului, am bălăcit prin noroaie, noi pietonii, săptămâni de zile înşir. Dar a dat Dumnezeu de au stat ploile, s’au svântat noroaiele şi am aruncat galoşii la magazia de rebut. Acum însă, altă pacoste. Nu mai avem noroaie, dar avem praf cu nemiluita. Toată atmosfera e turbure, ca în tablourile d-lui Aricescu, din pricina prafului care dă peisagiului bucureştean o culoare cenuşie îmbâcsită. Hotărât lucru, Bucureştii sunt un oraş nelocuibil. Din noroaiele iei aci, am trecut de a dreptul în praful înecăcios al primăverei. Am spus primăvară, deşi noi românii nici de primăvară n’avem parte. Trecem deadraptul dol£ iarnă la vară,“dela frigul siberian la căldura sudică. Dacă, însă, împotriva climei noastre extreme nu putem nimic, nu tot aşa stau lucrurile cu praful aşa de vătămător sănătăţii. O gospodărie comunală înţeleaptă şi cu mijidice suficiente ar şti să ne scape şi de aceasă pacoste. Ne ducem cu nuntea la câteva oraşe occidentale pe cari le cunoaştem şi ale căror străzi’ au aspecte de saloane, aşa de curate sunt. Problema^ prafului e mult maî serioasă decât pai’o. Căci praful acesta e agentul principal de transmisiune al germenului tuberculozei, ‘căreia bucureştenii îi plătesc un tribut exorbitant. Avem acum în capul primăriei un medic. Nu găseşte dna că Bucureştii au şi o problemă a prafului! ■ I. N. TELEFOANELE NOASTRE Direcţia 57/72 Centrala 6 67 şi 46/71* Secretariat«124/73 a«s3qp«3