Adevěrul, noiembrie 1931 (Anul 44, nr. 14673-14698)
1931-11-01 / nr. 14673
ANDL 44 - Ho. 14673 Duminici 1 Noem a 6 pagini abonamente: 3stiei Hombă|f.ato g LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7-9-11 telefoane: S£.ro ÎNCREDEREA IN POPOR! Intr’o convorbire acordată unui confrate, d. dr. Al Vaida-Voevod spune: „Guvernele insultă prea cu uşurinţă acest popor, că nu-i matur, că-i prost. Nu e prost De aceia, iată ce spun: noi nu ne temem de alegeri libere". Foarte just. Şi de câte ori citim în presa de dreapta afirmaţiunea exasperant de des repetată că poporul nu are încă maturitatea necesară unei libere exercitări a dreptului de vot ne întrebăm cum este cu putinţă să se tragă încheeri atât de false. Din două, una. Or, poporul este pregătit şi, atunci, să se respecte textul, prea adesea călcat în picioare, al Constituţiei; or, dacă poporul este insuficient pregătit, să se tragă ultimele concluzii logice, să se modifice Constituţia, să se anuleze dreptul de vot. Instituţiile nu pot exista numai pe hârtie. Odată scrise pe hârtie, odată introduse in texte de legi, ele trebue aplicate cu sinceritate deplină. Căci altfel, massele simt — oricât s’ar bizui cârmuitorul pe apatia lor — simt că simt jefuite de drepturi care le-au fost odată acordate şi care, deci, le aparţin. Nimic mai primejdios decât acest sentiment, care îşi face drum în sunetul popular şi care pricinueşte, acolo, frământări lente dar cu atât mai grave. Tony Bacalbaşa, care avea darul de a sintetiza într’o butadă, o întreaga situaţie — oricât de complexă, — spunea: — Şi ţarul Rusiei este pentru dreptul de vot, dar cu o singură rezervă: să voteze numai el! Cam aceiaşi mentalitate întâlnim în rândurile oamenilor noştri de dreapta: simm pentru votul universal, cu rezerva neînsemnată — cu totul neînsemnată — să voteze numai ei! Iar mentalitatea aceasta, care a guvernat Rusia ţaristă, a văzut unde a dus la prăbuşirea regimului în plin război, la o scurtă epocă — doua-trei săptămâni — de democraţie cumpănită şi, apoi, la nebunia bolşevismului Fiindcă, hotărit, democraţia este un leac împotriva rănilor pe care ie pricinuesc regimurile reacţionare. Numai că acest leac — ca toate leacurile — trebue utilizat la timp. Mai târziu, când boala şi-a croit drum în organismul social, de prisos să mai utilizezi doftoria, democraţia nu mai poate zăgăzui răul la materie socială, ca şi in medicină, minunile sunt excluse. Batjocorind poporul, — socotindu-1 nepregătit, refuzându-i drepturile cetăţeneşti, — mândra aristocraţie rusă s’a prăbuşit în câteva zile, ca să furnizeze şofeuri, vieţii pariziene, şi vedete, studiourilor americane... De altfel, observatorul obiectiv va recunoaşte că, oride câte ori popoarele au fost lăsate să-şi aleagă cârmuitorii în deplină libertate, nu au greşit, nu s’au înşelat. Au fost erori de amănunt. Nu însă erori fatale. Priviţi harta politică a Europei. Regimurile turbulente — cum este fascismul italian, care schiţează zilnic ameninţarea unui nou război, sau regimurile extremiste — cum este bolşevismul rus, care prin izolarea sa a dus la acest cumplit dezechilibru al vieţii continentului, — nu sunt izvorîte din libera alegere a cetăţenilor. Şi fascismul şi bolşevismul au fost impuse de sus in jos. Şi unul şi celalt se menţin prin aceiaşi dispreţuire a voinţei cetăţeneşti. Amândouă se vor prăbuşi în clipa în care, voinţa aceasta îndelung oprimată, va izbucni vulcanic, aşa cum s’a petrecut acum câteva luni in Spania. In discursuri, în convorbirile lor cu străinii, politicianii stârnesc asupra virtuţilor poporului român. Muncă, inteligenţă, chibzuială — iată ceea ce i se recunoaşte până şi in manualele de şcoală, acestui popor. . Şi-apoi, aceiaşi oameni ii refuză dreptul, de a-şi alege cârmuitorii, adică îl declară minor, incapabil de discernământ. îşi închipue cineva că, într’o atât de gravă contradicţie, este posibilă o evoluţie pacinică şi fecundă ? 7 Tudor Teodorescu-Branişte Glose politice DESMINŢIRI Totul e bine tot cea mai fericită din ţâri. Nimic nu primejduieşte actuala formaţiune guvernamentală. Acesta, este senzul şi cuprinsul iuturor desmînţirilor violente, pătimaşe, amestecate uneori cu atacuri personale, desminţiri pornite din lagărul guvernamental. Nimic surprinzător. Când s’a sfiit oare un guvern românesc să desmintă realitatea cea mai evidentă? Aşa a fost în trecut, necum astăzi când, comunicatele guvernului sunt redactate în mod atât de pătimaş şi cu un atât de violent caracter de polemică. ■ Cine se îndoeşte n’are decât să citească recentul comunicat dat de ministerul sănătăţii publice, în chestia Epitropiei Sf. Spiridon! Intr’adevăr, nu ştim să se fi produs vreodată un atare comunicat, de o polemică neuzitată şi care priveşte nu numai pe criticii de acum ci şi pe autorii legiferărilor organice de odinioară. S-ar părea că ne guvernează polemişti, nu oameni de stat! Dar indiferent de cum se desminte, interesează ce se desminte. Or, se neagă lucruri pe cari nici alţii, nici noi nu le-am spus. Pe noi nu ne preocupă valoarea combinaţiilor unora sau altora dintre politiciani. Aceste combinațiuni se cer înregistrate, fiind, că ele există ca atare. Dacă vor duce sau nu lafapte concrete politice, asta se va vedea. Ne-m preocupat, însă, o chestie specială și aci rămâne ca timpul să verifice desmintirile guvernului. Nem preocupat faptul: guvernul va putea face faţă situaţiei şi dificultăţilor tot mai mari cari se anunţă? In vederea aceasta nu se pregăteşte oare o formulă, pentru cazul Când guvernul lorga Argetoianu eşuiază? Noi pretindem că da. Guvernul susţine că nu. Timpul va arăta sine a avut dreptate. Un lucru însă este sigur şi anume: când guvernul desminte prea mult şi prea multe,e sigur că e la strâmtoare. AIUREA . Sunt unii — cu pretenţii de a fi oameni de dreapta — cari se arată încântaţi de rezultatul alegerilor din Angiin. Au biruit conservatorii, strigă ei. Trăiască dreapta! Nu vom încerca sublinierea faptului că legea electorală engleză creiazâ o situaţie privilegiată pentru cei cu plusul de voturi. Întrucât în Anglia nu existăprincipiul reprezentării proporţionale. Vom observa doar că, într’adevăr, marea majoritate s'a pronunţat pentru guvernul naţional. Vom adăuga însă că pentru prima dată s’a pus în Anglia lupta pe baza unui program net socialist, şi al lupteide clasă şi că acest program a întrunit aproape şapte milioane de voturi. Cine poate prevedea ce va însemna scrutinul de mâine din Anglia, când laburiştii se vor mentine pe baza programului luptei de clasă? In ce priveşte pe acei cari vor să tragă concluzii reacţionare pentru România, vom reproduce fraza acelui publicist, care a exclamat: — „Dă, Doamne, pentru România, conservatori ca în Anglia şi eu renunţ să mai fiu democrat!" Conservatorii englezi sunt legaliști. Ei nu sunt partizanii anarhiei de sus! •___ Sever CARNETUL NOSTRU MAGNETISMUL TERESTRU ŞI TELEFONUL CAPITALEI Cred că nu sunt singurul nenorocit din Capitală, desnădăjduit de reaua funcţionare a telefoanelor noistre. Chestiunea prezentând deci un interes general, îmi voiu permite i face din ea subiectul unei cronici. De o bucată de timp nu e zi ca teefonul meu — pentru funcţionarei căruia plătesc regulat câteva mii de lei anual, — să nu se defecteze, lăsându-mă izolat complect cinci-şasi ceasuri pe zi sau chiar zile întregi întâmplarea a făcut să prind glasul — sau mai bine... urechea telefonistei de la Centrală şi s’o intrat de cauza acestor defecte sau... neglijenţe. — De vină e poate influenţa magnetică ! — mi-a răspuns telefonista Iată ce înseamnă, mi-am zis i sine, cultură, erudiţie. Orice întâmplare’ capătă imedia o explicaţie „ştiinţifică“. Ştie şi d-ta telefonistă de la Cemtrala noastră telefonică de existenţa acelei forţe, misterioase până azi care face ca acul magnetic al busolei să se îndrepte mereu spre polu Nord. Ea ştie desigur că întreg globu pământesc e socotit azi ca un uria magnet echivalent în forţă cu puterea a patru mii de trilioane (scrieţi cu 23 de zeruri) de magnete, fiecare de câte un kilogram. Dar desigur că ea mai ştie că acest uriaş magnet terestru are şi e — după cum afirmă fizicienii—poli cari se deplasează însă de la Răsărit spre Apus, la interval de un secol sau două. Acum îmi explic şi eu ipoteza d-re telefoniste. Se poate ca polul magnetic al globului, în deplasarea lui să fi ajuns în dreptul centralei telefonice din Capitală, şi astfel ai loc acele funcţionări defectuoase. Aşa, mă consolez şi eu! Hypocrat Conservatorii noştri se felicită de succesul conservatorilor englezi. ...îşi închipuesc oare că există vreo asemănare între ei şi ceilalţi? Exemple de la vecini Pe marginea „impresiilor din Bugaria“, ale d-lui dr. N. Lupu Am citit cu atenţiune şi cu un deosebit interes articolele din „Adevărul”, în care d. dr. N. Lupu, Şeful partidului ţărănesc, şi-a consemnat impresiile culese şi constatările făcute cu ocaziunea recentei d-sale călătorii ,în Bulgaria. Dacă modesta mărturie a subsemnatului — om care pretinde că cunoaşte îndeajuns Bulgaria, limba bulgară şi poporul bulgar — poate avea vre o valoare, îmi permit să declar că d. dr. N. Lupu a văzut exact şi a redat în mod fidel situaţia din ţara vecină. De aceia, relatările d-sale sunt menite, pe de o parte, să ne lămurească asupra unor stări de lucruri, pe care avem tot interesul să le cunoaştem, iar, pe de altă parte, să servească — îndrăznesc să spun aceasta — drept exemplu de imitat, atât pentru noi, ca particulari, cât şi pentru cei ce ne guvernează. La protestele acelora cari, dintr’un exces de naţionalism greşit, ar socoti ca o jignire faptul că bulgarii, pe cari suntem obişnuiţi să-i considerăm ca un popor inferior, sunt daţi ca exemplu, fie îngăduim să le spunem: „Binevoiţi să ascultaţi, mai înainte de a va supăra”. ★ •r Şi iată, d. dr. N. Lupu relevă între altele, că, spre deosebire de pământul românesc, solul şi subsolul Bulgariei este sărac şi puţin roditor pe cea mai mare parte a întinderei sale. Pornind, de pildă, de la Rusciuc şi până la Sofia, nu mai întâlneşti bogăţia şi belşugul de câmpii mănoase din vechiul nostru regat, iar munţii Balcani, afară de unele mine de fier şi de cărbuni, nu conţin în sânul lor nici o picătură de petrol, precum pe toată întinderea pământului bulgăresc nu există un bob de sare. Tot aşa, Bulgaria, este mult mai săracă în cursuri de apă, care să ajute la rodnicia pământului şi să fie eventual utilizate ca forţă motrice. Pământ mai fertil condiţiuni climaterice mai bune şi cursuri de apă cu un debit mai mare găseşti tocmai pe versantul celalt al munţilor Rodopi, între aceşti munţi şi marea Egee. Porţiunea aceasta de pământ — expusă şi ea unor fenomene sismice ce se repetă la intervale, destul de dese, — reprezintă însă o parte mică din întinderea teritorială a Bulgariei. Oricum, în comparaţie cu românii, bulgarii au avut parte de un pământ, în genere, destul de ingrat. • Totuşi, ceiace a refuzat natura, a fost întregit la dârzenia la muncă, de energia şi de proverbiala cumpătare a ţăranului bulgar. S’a făcut o cultură ’ intensivă a pământului, s’a dat o deosebită îngrijire viticulturei, pomiculturei, tutunului şi s’a izbutit ca din grădinărit să se facă o specialitate, aproape un monopol al bulgarilor, pe cari îi găsim ca grădinari în toate statele din Europa, ba chiar şi dincolo de Oceanul Atlantic, în continentul american. Aşa se face că, în genere, ţăranul bulgar nu este mai sărac decât ţăranul român. In alte direcţiuni, o practică îndelungată a votului obştesc şi o luptă perseverentă împotriva analfabetismului au făcut ca ţăranul bulgar să fie conştient de drepturile sale şi să preţuiască la justa lor valoare libertăţile cetăţeneşti, de cari nu se lăsă aşa de lesne să fie despuiat. încercări de sugrumare a acestor drepturi şi libertăţi au provocat totdeauna violente şi hotărâte mişcări de reacţiune din partea masselor populare. ★ In ce priveşte relaţiunile economice între România şi Bulgaria, d. dr. N. Lupu, întemeindu-se, bineînţeles, pe date şi statistici, ne spune că exportul nostru în Bulgaria se cifrează la suma de o jumătate de miliard de leva, pe când ceea ce importăm din Bulgaria nu se urcă decât la vreo 30 de milioane de leva. Aşadar, o balanţă comerciala cât se poate de favorabilă nouă şi care ar putea deveni şi mai favorabilă, dacă s'ar lua măsurile preconizate cu drept cuvânt de d. dr. N. Lupu şi daca.... asupra acestui din urmă „dacă”, las mai bine să vorbească d. dr. N. Lupu, pentru sarea românească — spune d-sa — din care bulgarii importă două mii de vamane anual, in fiecare an se prezintă la licitaţie Cooperarea centrală din Sofia, dar ea neavând în contabilitate rubrici pentru anumite sume şi destinaţii nu reuşeşte şi e bătută sistematic de un consorţiu de speculanţi, cari deţin monopolul sării în Bulgaria. Las pe cititori să judece modul cum sunt tratate interesele cele mai vitale ale statului“. Cititorii au judecat şi au înţeles ruşinea faptului. Sunt moravuri detestabile, cari ne fac de râs şi în raporturile noastre cu străinătatea. Preţul grâului a fost pe pieţele bulgăreşti tot aşa de scăzut, ca şi la noi. Totuşi, d. dr. N. Lupu ne spune— şi faptul e perfect , adevărat — că ţăranul bulgar a primit anul acesta în mână 35 de mii de leva (aprope 40 de mii de lei) pentru fiecare vagon de grâu, faţă de vreo 15 mii de lei, câţi a încasat ţăranul român. Şi aceasta fără să se înfiinteze vreun timbru pe pâine sau să se facă şi să se refacă mereu legea de valorificare a cerealelor. S’a adoptat un sistem care s’a dovedit eficace — bine înţeles, pentru ţăran, adică pentru producătorul direct. D. dr. N. Lupu ne arată în câteva cuvinte în ce a constat sistemul acesta: „Comerţul de grâu a fost monopolizat de stat. Statul a scăzut la normal beneficiile morarului şi brutarului, care, la noi, încasează fiecare câte 10 mii de lei în plus la vagon peste , câştigul licit. „Din această impunere a morarilor şi brutarilor, guvernul plăteşte diferenţa preţului de grâu la export, care, acolo ca şi aici, e de 15 mii de lei“. ....Dar bugetul statului se soldează şi în Bulgaria cu deficite. Deci, noul guvern bulgar se vede constrâns să facă reduceri şi economii importante. . Se face, începând de sus, începând cu lefurile membrilor guvernului şi cu numărul acestor membri. Le face sus şi se opreşte jos, respectând lefurile funcţionarilor mici. Le mai face, înlăturând din ager orice sinecure şi interzicând orice cumul. Oare în toate faptele acestea nu s’ar găsi şi unele, care ar putea servi ca exemplu şi conducătorilor dela noi? POST SCRIPTUM. — Am scris rândurile de mai sus, mai înainte de apariţia articolului „Concluzii", ultimul articol al d-lui dr. N. Lupu. Asupra acestui articol am de făcut rezervele mele, anume in ce priveşte ideia de colonizare in Cadrilater şi sentimentele anti-bulgăreşti cu care d. doctor crede că românii macedoneni au venit de acasă de la ei. In privinţa acestui din urmă punct, mă mărginesc să spun că, aşa cum vor recunoaşte bulgarii înşişi, în Macedonia raporturile dintre români şi bulgari au fost din cele mai bune. N„ B. N. Batraria NA ZBATII REDUCERI Se lucrează peste tot la reduce: bugetare... Vom ajunge, la urma urmei, seducem bugetul până intr’atât încât să nu mai existe... ...Să nu mai existe, adică decaapitolul „impozitelor“. KIX Tratativele diplomatice de la Ankara Ministrul de externe al Rusiei sovietice, AL Litvinov, se afla în Capitala Turciei. Acestei vizite ■ i se atribue în cercurile bine informate o importanţă deosebită, nu numai din punctul de vedere al adâncirii raporturilor de prietenie dintre cele două ţări, ci şi din alte puncte de vedere, cari ne privesc direct şi pe noi.D. Ruchdy-Bey, ministrul de externe al Turciei a făcut în primăvara acestui an o călătorie prin capitalele ţărilor balcanice. Pe atunci s’a vorbit despre intenţia ministrului turc de a se oferi ca intermediar între Sofia şi Moscova pentru reluarea de raporturi diplomatice şi mai ales comerciale între Rusia şi Bulgaria. Svonurile în legătură cu această intervenţie a lui Ruchdy Bey s’au menţinut multă vreme în presa mondială, iar cu ocazia ultimei sesiuni a Societăţii Naţiunilor, când se afla la Geneva şi d. Litvinov, s’a accentuat din sursă bulgară bine informată, că guvernul bulgar a primit din partea Rusiei sovietice o propunere concretă în această direcţie. Este probabil deci că la Ankara vor continua discuţiunile şi în legătură cu această chestiune. In acelaş timp s’a vorbit în presa mondială şi despre oferta făcută de către guvernul republicei otomane, de a încerca o mijlocire între Bucureşti şi Moscova, pentru lichidarea problemelor litigioase cari mai există între cele două ţări, şi în primul rând pentru lichidarea problemei Basarabiei prin recunoaşterea oficială şi de drept a stării actuale de fapt. Mediaţiunea ministrului de externe turc s-a desfăşurat prin urmare paralel cu tratativele ce se urmează de luni de zile între Franţa şi Moscova, precum şi între Polonia şi guvernul Sovietelor. In cercurile diplomatice străine se speră că prin această atitudine concentrică s’ar putea încheia un pact de neagresiune cu Rusia sovietelor, creindu-se astfel baza de drept internaţional pentru stabilitatea definitivă a situaţiei din Orientul Europei. Fiind vorba de tatonări diplomatice, este evident că deocamdată lipsesc preciziunile. In orice caz însă vizita d-lui Litvinov la Ankara trebue urmărită cu interesul cuvenit. NI. NOTE ZIARELE dau desminfiri combinaţiilor fanteziste ministeriale, care sunt lansate aproape în fiecare zi. — Cum le crede lumea? — se întreabă ele. • . Dar cum, să nu le creadă — dacă a fost posibil guvernul actual? * PENTRU ajutorarea pieței s’a instituit o comisiune având drept scop „cercetarea situaţiei diverselor industrii''. Nu li s’ar putea da sprijinul — conform cu dogma: „crede și nu cerceta"? Şi „VIITORUL“ ne îndeamnă să avem încredere în „resursele noastre materiale şi morale Noi avem. Dar vezi că alţii n’au... ★ CETIM în oficiosul liberal: „Libertatea presei trebue respectată". Sfătuim pe cetăţeni să detaşeze articolul şi să-l păstreze. ...Nu cumva să trebuiască. * OFICIOSUL guvernului exprimă astfel politica ocârmuirii: „Oamenii de bun-simţ ridică din umeri şi trec înainte". Bine că guvernanţii nu mişcă şi mîinile.— şi mai ales cea stângă... Centrala: 3-2470. ( 200 lei pe 3 luni ) _ ___________ ________ Administrația: 3-2473. INTERVIEWUL DEVANII A. — Combinând tot ce am spus cu tot ce am făcut, vei căpăta, gândirea mea exactă despre chestiunile la ordinea zilei! „Urbanizare“ şi „Rinalizare“ de DR. SABIN MANUILA D, primar al Capitalei, ocupându-se de criticile aduse măsurilor pentru modernizarea Capitalei, trece în revistă toate dificultăţile întâmpinate, între care, se pare că lipsa de fonduri are o importanţă secundară. Desigur că problema comportă o examinare multilaterală şi, pe cât pare, unul din principalele puncte de vedere în această problemă, citat şi de d-sa, rămâne punctul de vedere biologic. De aceia cred că este util să se deschidă discuţia şi din acest punct de vedere, discuţie la care doresc să particip nu ca demograf, ci ca un cetăţean care se simte legat cu tot devotamentul de progresul Capitalei. Departe de mine intenţia de a polemiza sau critica. Afirmaţiunile d-lui primar se cer însă lămurite şi complectate. D. Dobrescu spune: „Capitala noastră, ca orice alt oraş, pierde continuu populaţia ei civilizată, care trebue reîmprospătată cu elemente rurale. Elementele noastre rurale cari vin în Bucureşti, deşi cele mai bune de la sate, sunt de o calitate foarte inferioară pentru oraş. Imigraţia rurală în Bucureşti constitue un continuu ,complet de ruralizare a Capitalei“. ‘ Aceste afirmaţiuni conţin un sâmbure de adevăr axiomatic. Este cert că populaţia autohtonă a oraşelor din toate ţările din lume este în permanentă dispariţie. Totuşi, oraşele sunt în continuă creştere, deşi populaţia indigenă se stinge. Creşterea se datorează, fireşte, imigrării ruralilor cari dau pretutindeni excedent de naşteri asupra morţilor. In creşterea şi modernizarea unui oraş întâlnim de două ori termenul de „urbanizare“. întâi, în privinţa oraşului însuş, privind problema clădirilor, străzilor, parcurilor, aprovizionării, transporturilor, etc. ,apoi în privinţa populaţiei — aci urbanizarea însemnând imigrarea ruralilor de la sat la oraş. Cu acest al doilea înţeles al termenului „urbanizare“ mă voi ocupa în cele ce urmează. Am studiat chestiunea compoziţiei etnice a oraşelor, cu deosebire în Transilvania, şi am arătat că în cel mult trei-patru generaţii, afară de rari excepţii, întreaga populaţie veche a oraşelor se stinge şi se înlocueşte cu imigranţii de la sate. Fenomenul se petrece cu certitudine matematică, astfel că orice rezistenţă este inutilă. Deci, din punct de vedere etnic, problema oraşelor din provinciile alipite este în funcţie de structura etnică a satelor. Pentru Capitală, punctul de vedere etnic interesează mai puţin, totuşi nu trebue neglijat. Astfel, unii conducători maghiari socotesc numărul maghiarilor din Capitală la peste 100.000. Zilele trecute, doi fruntaşi publicişti maghiari au stabilit cifra la 60.000 unguri în Bucureşti, ceea ce, raportat la populaţia Capitalei, fără suburbane ,revine la 10,6 % (populaţia Capitalei ,inclusiv suburbanele, a fost de 631.288 locuitori, la recensământul din 1930). Să revenim însă la subiect. Populaţia urbanizată dispare în câteva generaţii şi dispare cu atât mai curând cu cât se adaptează mai repede la viaţa urbană. Nu se poate afirma că, prin urbanizare, scade media de viaţă a populaţiei. Din contră. Scade însă natalitatea şi deci stingerea se produce prin dispariţie fără urmaşi. Cum putem dovedi acest lucru statisticeşte? Unul din mijloacele cele mai directe este cercetarea numărului născuţilor indigeni. In anul 1913, din întreaga populaţie a Bucureştilor, numai 51,1% erau născuţi în Bucureşti. Restul erau imigranţi. La recensământul din 1930 s-a întrebat locul naşterii fiecărui cetăţean. Nu cunoaştem încă rezultatul recensământului, dar este cert că, din populaţia actuală a Capitalei, nu sunt nici 30 % născuţi aici. Deci, ruralizarea Capitalei, cum o numeşte d. primar este mult mai acută decât bănueşte d-sa. Există vreun mijloc pentru a influenţa urbanizarea săteanului sau ruralizarea populaţiei orăşeneşti? Da. Există. El implică însă o acţiune susţinută şi conştientă şi în acelaş timp obligatorie pentru conducătorii Capitalei. Imigranţii de la sate vin în Capitală, în primul rând, pentru a umple golurile lăsatede indigenii cari se sting, iar apoi pentru a se plasa în condiţiunile oferite de desvoltarea continuă a oraşului. Studiind problemele demografice şi sanitare ale unor metropole din străinătate, m’am putut convinge că, printr’o organizare sanitară adecvată, mortalitatea populaţiei urbane a putut fi redusă la limite tolerabile, astfel încât prin reducerea mortalităţii şi deci prin creşterea mediei de viaţă, procesul de dispariţie a populaţiei urbaneautohtone s’a putut atenua. Am vizitat oraşe unde, în câţiva ani, s’a realizat o reducere subită a mortalităţii, fără ca prin aceasta să se infirme legea bio(Citiţi continuarea în pagina II-a) (Citiţi continuarea în pag. II-a) Impresii din America de C. L. FLAVIAN Statuia Liberăţii Vaporul înaintează încet în rada portului New-York. Călătorii scrutează ţărmul cu ochi curioşi. La dreapta tot oraşul care se trezeşte, Manhattan-ul, skyscrapers, pe stânga straja Statelor Unite, statuia Libertăţii. Nu vom discuta opera sculptorului francez Bartholdi, disgraţia unei femei al cărei deget arătător are 3 metri şi al cărei cap serveşte de sală de banchete. Ne bucurăm doar că în sfârşit intrăm în cetatea libertăţii. ■ Un fluerat scurt de sirenă. Sunt emisarii unchiului Sam, comisia de imigraţie. , Primul contact pe care-l ia europeanul cu libertatea americană, — vorbesc de cel privilegiat din clasa I-a,— este o simetrică înşiruire pe două rânduri, un examen medical şi interogatoriul comisiei de imigraţie. Personal, am avut o agreabilă surpriză. Galonatul, severul, atotputernicul controlor văzând passeportul meu, îmi adresă cuvântul în cea mai curată românească. La mirarea mea, îmi spune că este originar din Craiova. Emigrantul de odinioară (acum 35 de ani), este astăzi strajă tentativei de imigrare. I-am spus că-mi face plăcere că primul... american este român. Mi-a replicat: „D-ta ca d-ta, dar să fi văzut bucuria domnului Iorga!“. Şi am debarcat uşor, sub protecţia nesperată a compatriotului meu american. In urma mea, unchiul Sam aplica riguros legea prohibitivă a imigraţiei, din 1 iulie 1924. Statuia Libertăţii şi-a pus deoparte faimoasa forţă, şi mânuia registre, fişe, caziere. Dar nu voi vorbi de această problemă, de faimoasa Ellis Island unde tronează serviciile administrative ale imigraţiei şi unde trăesc ore, zile de emoţie, candidaţii la fericirea americană. Nu vreau să descurajez pe nimeni. Am pătruns în oraşul „vieţii viitoare“, — după fericita calificare a lui Duhamel. „The Empire State building“ — care realizează unvechi deziderat american de a întrece turnul Eiffel, — domină Manhattan-ul. Sub egida libertăţii s’au înălţat, în câteva luni, 102 etaje de frumoasă arhitectură şi uluitoare bogăţie. Zeci de ascensoare urcă şi coboară într’o viteză necunoscută în Europa, 60 de mii de oameni pe zi. Şi peste un an, acest colos va deveni o... miniatură faţă de building-ul societăţii de radio care şi-a început construcţia pe Fifth Avenue. Cine vrea să contemple perspectiva Manhattan-ului, plăteşte un dolar şi se urcă pe terasa numită „Empire State Observatory“. Pe celelalte terase, statuia Libertăţii a interzis ascensiunea publicului. Pare că este un mijloc prea ispititor de sinucidere şi unchiul Sam vrea linişte. S’a înoptat. Statuia Libertăţii şi-a aprins torţa. Am intrat într’un restaurant din Broadway, unde am mâncat o cotletă frigorifiată cu cremă de vanilie, bând apă cu ghiaţă. Legea prohibiţiei are puternice motive să se menţină. Poporul american este prea amator de cocktail şi whisky, are beţia violentă, sănătatea şi liniştea publică ar fi ameninţate. Şi atunci — consecvenţă, — statuia Libertăţii (al cărui cap este sală de banchete) a găsit potrivit să introducă o nouă prohibiţie. Acum— după dineu cu apă rece — pricep de ce pe vapor pasagerii americani umpleau barul de la 9 dimineaţa până la 3, tot dimineaţa. Odată sosiţi la New-York, „libertatea“ le serveşte apă frapată. Reflectam la binefacerile acestui regim sănătos, uitând de cotleta cu cremă de vanilie stropită cu apă. Am fost trezit din aceste gânduri de un foarte simpatic compatriot, însoţit de cel mai sportiv businessman american. — Ce faci aici? — Nimic! Am terminat masa şi mă duc la „Roxy“, un cinematograf cu 6200 locuri, aur, argint, sticle, un adevărat triumf al prostului gust. — Nu fi copil. Haide cu noi într’un speakeasie. — ?! * Și am plecat împreună. Pe strada 60-a, lângă Park Avenue, în cel mai ★