Adevěrul, decembrie 1933 (Anul 47, nr. 15309-15334)
1933-12-01 / nr. 15309
inul 47 No. 15309 Vineri 1 Decembrie 1933 S Pft|UI JATORI: AL. V. BELMMASI CONST MULE 750 ki pe an nnt ABONAMENTE 3S0 lei pe 0 lauf 200 lei pe 3 luni dabin 13 LEI IN BIROURILE : București, Str. Coast. Mille (ssrindar) Ho. 5-700 TELEFOANE Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. Naţional ţărăniştii sunt acuzaţi că n’au niciun program. Dimpotrivă, au mai multe: câteva pentru opoziţie, şi unul pentru guvern! JOCUL PRIMEJDIOS Este netăgăduit că tara se frământă. Deocamdată, frământarea s’a limitat Intre barierele oraşelor. Să sperăm, pentru liniştea de care are nevoe această tară săracă şi necăjită, că frământarea nu va depăşi aceste bariere, nu va ajunge în largul câmpului, nu va cuceri satele. Dacă aceasta s’ar intămpla, ar însemna să trăim un nou 1907, mult mai grav de data aceasta. Mai grav si din pricina alcătuirii de azi a României Întregite — si din pricina atmosferei internationale, in care trăim azi Dacă revenim mereu asupra celor petrecute în zilele din urmă, este pentru că vedem că factorii politici nu-şi dau seama de primejdia ce ameninţă statul român. Citim presa de partid. Ascultăm discursurile oamenilor politici. Pretutindeni, aceiaşi revărsare de violenţă. Violenţă verbală, fireşte, dar care cade pe un teren pregătit de mizeria obştească. Intr’un asemenea teren, sămânţa urii rodeşte In sutit. Lozincile distrugerii nu-şi găsesc aliat mai util decât sărăcia. Deşi lucrul acesta este elementar, partidele politice practică violenţa si îndemnul Ia ură — un ziar de aseară lansa chiar un îndemn Ia înarmarea individuală — aşa cum n’au făcut-o niciodată. Tot paraponisiţii vieţii politice se erijează în apărători ai ideii naţionale. Cei care n’au fost chemaţi la guvern, îi declară vinovaţi pentru aceasta pe... evrei, iar cei care au plecat ieri dela guvern, naţîonal-iărăniştii, iau cu hipocrizie apărarea organizaţiilor anarhice. Nu vrem să cităm teste. Şi nu vrem să facem, aci, un proces inutil, o răfuială de prisos. Vrem să atragem atenţia celor rătăcite asupra erorii în care cad. In 1907, după un joc perfid ca şi acesta, cele două partide politice au avut timp ca să se îmbrăţişeze şi să pornească pe urmă la represiunea sângeroasă de atunci. Au partidele politice de azi naivitatea de a crede că, şi de data aceasta, jocul va mai fi posibil? îşi închipuesc conducătorii că pot impinge jocul până la limita fixată de meschinul lor interes politicianist? îşi închipuesc că pot opri prăpădul, acolo unde le dictează egoismul lor de partid? Atunci, nu cunosc nici întinderea răului, nici adâncimea lui. In atmosfera încordată de azi, cu vecinii de azi ai României Mari, cu starea sufletească in care se află aceşti vecini, nu mai este cu putinţă să se repete jocul de la 1907. In ziua când va izbucni focul, stingerea lui va fi imposibilă. Vom trăi prăpădul final. Conducătorii politici au datoria să se pătrundă, măcar acum, de acest adevăr elementar, simplu, precis. Să înceteze jocul de-a agitaţia. Să vorbească răspicat ţării Să cheme massele la ascultarea legii, căci actele de anarhie nu pot f scutite de sancţiunea dictată de lege. Cunoaştem pehuvănia celor care instigă in opoziţie, in nădejdea că vor fi chemaţi să reprime, la guvern, după ce instigaţiile îşi vor fi produs efectul. Cam aşa s’a lucrat şi la 1907. Şi au fost ucişi ţăranii. Dacă drama aceasta s’a putut petrece atunci şi dacă regizorii tainici au putut cobori cortina când au vrut şi cum au vrut, astăzi e cert că lucrul ar fi infinit mai dificil: regizorii s’ar putea să piardă din mână firele încâlcite ale acţiunii Deci, la o parte cu politicianismul, cu politica de duplicitate, cu jocul de-a revoluţia. Şi aceasta, atât cât este încă vreme! Ad. NOTE LA Tg.-Jiu, d. Tătărescu a cerut populației „tot sufletul”. Atât ii şi rămăsese... * UNIVERSITATEA din Columbia cere revenirea la etalonul aur. După intelectuali, dacă ideia va câştiga şi pe oamenii de finanțe , etalonul aur are şanse de reuşită. * MARI demonstraţii de încredere, dragoste şi sinceritate între membrii partidului naţional-ţărănesc. Lucrul are un singur defect: prea multe demonstraţii... * D. ARGETOIANU spune că schimbarea guvernului şi alegerile costă cinci sute milioane lei — deci echivalentul impozitului agricol. Cum d-le ingădueşte: desfiinţarea impozitului agricol — alegerile... ca şi când nu ne-ar fosta nimic... OAMENII de ştiinţă spun că pământul ar putea hrăni populaţia globului timp de 20.000 de ani. Calculul ar fi exact — dacă n’ar exista politicianii... * DIN manifestul unui partid: „Fiecare să-şi ţie cuvântul“. Am uitat să spunem, că-i vorba de un partid de opoziție... 4/1 Glose politice... POLITICA De multă vreme a fost socotit ca o adevărată nenorocire faptul că la noi toată lumea face politică. Ideia Statului care dă ocupaţie şi hrană, a adus după sine situaţia concretizată în celebra formulă: „românul se naşte bursier, trăeşte funcţionar şi moare pensionar”. La un moment dat , graţie desvoltării ramurilor de producţie naţională — s-a putut observa fenomenul îmbucurător al unor întregi categorii care îşi croiau viaţa independentă de resursele de stat. Am avut astfel, pe de o parte, o lume care se desinteresa de politică şi, pe de altă parte, posibilitatea să se creeze oarecare continuitate în viaţa de stat. Din nenorocire, epoca aceasta a fost de scurtă durată. Isvoarele de bogăţie naţională fiind tot mai reduse şi neputăndu-se utiliza întregul material omenesc disponibil, tot ce este supranumerar — şi este enorm — a revenit la politică, adică la concepţia Statului — resursă de venituri. Pe de altă parte, desrădăcinarea tot mai frecventă a copiilor satelor a dat naştere acelei imense pletore de intelectuali care aşteaptă deasemeni, totul dela Stat. S’a creat astfel situaţia de azi care se poate lesne constata la orice schimbare de regim. Se va spune însă: explicaţiile simt uşoare; cum poate fi însă remediată starea de fapt? Din nenorocire nu există alt răspuns decât simpla constatare că starea de lucruri e tristă, extrem de tristă. ELECTORALE A început campania electorală. In toate timpurile literatura noastră electorală a fost marcată prin atacuri violente. Violenţa era insă pusă in slujba luptei strict circumscrisă între guvern şi opoziţie. Dar şi-au făcut, intr’un timp, drumul şi idei, şi programe. Am avut astfel multe manifeste şi apeluri cari trădau convingeri cinstite, credinţe bine înfipte, expuse cu talent şi urbanitate. Astăzi? Simpla cetire a unora din publicaţiile electorale ne arată până unde s’a putut ajunge cu ura şi în ce direcţie este îndreptată violenţa. Şi dacă această literatură electorală ar fi numai emanafiunea unor anumite concepţiuni şi ar porni din unele sfere, — lucrul tot s’ar mai putea înţelege. Când vedem insă organizafiuni cari au guvernat până eri, sau formaţiuni cari au cerut până acum puterea păşind pe calea acestei literaturi speciale, — toată lumea cu simțul măsurii și al răspunderii nu poate decât să regrete adânc această decădere a moravurilor politice. Sever. N A ZV AT J_I CAPETE Candidaţii se bat pe capetele de liste. Singurele capete apreciate în politica de falsă democraţie de azi! Kix Moravuri parlamentare In Anglia, tocmai ca la noi... In şedinţa dela 14 Noembrie a. c. a Camerei engleze s’a produs un incident, al cărui obiect rezultă din următoarea reproducere, după darea de seamă stenograficâ : :D. M. Jones (labourist, adică socialist): Cer cuvântul pentru o declaraţie personală. In discuţiunea de ori am spus, că în anul trecut, fruntaşi ai partidului conservator au rostit discursuri, cari ar fi încurajat, cu intenţiune, Japonia, în politica p pe care o începuse. In legătură cu aceasta,am dat, spre cel mai mare regret al meu, ca exemplu peSir Austen Chamberlain. Intre timp am avut ocaziunea să-mi împrospătez memoria recitind dările de seamă asupra dezbaterei și să mă conving că am făcut prea onorabilului domn o nedreptate. (Aplauze). „E evident, că afirmaţia mea, că Sir Austen a încurajat cu tot dinadinsul, Japonia, în întreprinderile ei, nu poate fi menţinută. In aceste condiţii nu aş voi să las să dureze acuzaţiunea mea. Rog deci, onorata Cameră, să-mipermită, ca s’o retrag. (Aplauze). „Sunt cu atât mai tulburat de faptul că am făcut această afirmaţiune, cu cât am lovit un prea onorabil coleg, a cărei politeţă i-a câştigat admiraţia nelimitată a acestei adunări. (Aplauze). „Exprimând regretele mele pentru expunerea ce am făcut, sper că onorata Cameră mă va socoti liber de orice rea intenţiune. De la prea onoratul Sir Austen însă, pe care-l rog să mă scuze, nădăjduesc că va Socoti că poate, de nu să uite, cel puţin să ierte. (Aplauze pe toate băncile)“. După care, Sir Austen Chamberlain (conservator) luând cuvântul, a spus : „Rog onorata Cameră să-mi permită ca să mulţumesc onorabilului meu preopinent, pentru modul cu totul amabil — (aplauze),— cu care a tratat acest incident. Şi mai rog onorata Cameră să-mi dea voe să-mi exprim speranţa că incidentul acesta«nu» va fi slăbit, ci va fi întărit raporturile amicale ce trebue să domnească între părţile opuse ale acestei onorate Camere, în toate chestiunile ce o privesc. Sunt cu totul obligat onoratului domn Jones pentru declaraţia sa. (Aplauze)“. « Am ţinut să reproducem acest incident, fiindcă este cu totul caracteristic pentru ceea ce trebue să fie Parlamentul şi lupta parlamentară, dacă e vorba ca să merite acest nume. In genere, când se critică instituţiunile parlamentare, se pierde din vedere tot folosul ce i-au adus şi tot binele ce l-au făcut de când există. Şi se uită mai ales că o instituţiune este ceea ce fac oamenii dintr'însa. Nu numai parlamentarismul, dar orişice regim, este ceea ce fac oamenii din el şi scăderile, ca şi superiorităţile ce oferă de la un caz la altul, oglindesc numai scăderile sau superioritatea oamenilor în funcţiune de cari e regimul. Partidele politice dintr’o ţară, nu sunt doar expresiunea unor curente şi a unor pături sociale, cari se duşmănesc între ele, nu sunt cele ce se combat pentru scopuri esenţialmente deosebite. Ele sunt numai expresiunea unor concepţii, păreri şi metode deosebite, aplicate în acelaş scop, anume în scopul de a duce ţara un pas înainte, de a asigura naţiunii tot mai mult progres şi tot mai multă prosperitate. Când regele Angliei deschide parlamentul, el se duce cu ceremonialul tradiţional, nemodificat nici în costumele sale, nici în ordinea, nici în eticheta sa, la Camera lorzilor, căreia corespunde Senatul nostru. Apoi ordonă ca să fie chemată şi Camera Comunelor, adică deputaţii, care poartă vechiul titlu : Camera celor de rând, cu toate că ea deţine de fapt şi exclusiv frânele guvernării. Deputaţii se prezintă în faţa tronului, având în fruntea lor pe speaker, (preşedintele Camerei), după care vine primul ministru, ţinând de mână pe şeful opoziţiei, simbol al ideei că guvern, adică majoritatea Camerei şi opoziţie, adică minoritatea Camerei, formează un tot, reprezintă naţiunea. Idee în spiritul căreia se şi vorbeşte în Anglia nu numai de guvernul maiestăţii sale, dar şi de opoziţia fidelă a maiestăţii sale. Ce am voit deci să arăt, invocând incidentul mai sus relatat, din Camera engleză ? Cel puţin că nu instituţiunile sunt rele, ci oamenii cneficaţi să se pue în practică. B. Brănişteanu Cronica literară de ŞERBAN CIOCULESCU V. Voiculescu: Destin, poezii (*) D. V. Voiculescu e unul din încetăţenitorii îngerilor, ai lui Isus şi ai folklorului în lirica noastră post-belică. Contimporan cu d-nii Adrian Maniu şi Ion Pillat, a contribuit alături de camarazii săi de generaţie la un fel de intauraţie a poeziei chtonice şi religioase. Astăzi când există o a doua şi aproape chiar a treia generaţie care pârgueşte aceleaş roade (ca să mă exprim şi eu cam aşa, ca domniile lor) se cuvine recunoaşterea primilor pionieri ai mişcării. Istoria literari va cuprinde desigur într’o per 1) „Cartea Românească”, 1933, spectivă mai strâmta, in acelaşi cadru, rândurile succesive de poeţi, aliniaţi şi încolonaţi regulat, in spaţiul de timp al unui deceniu şi jumătate. Nota particulară a d-lui V. Voiculescu a fost poate, în trecutul apropiat, o încrâncenată căutare a cuvântului aspru, care sfredeleşte, o voluptate filologică a verbului cu resonanţă barbară, slavă, dacă nu maghiară, şi prin urmare, nepaş românesc (căci latinismele sunt două neologisme). Din ciocnirile bolovănoase ale consoanelor, versurile poetului se alegeau cu un ritm dur de ciocane alternative. Se pare că, din acest punct de vedere, formal, asistăm la o evoluţie clară de purificare a materialului voit gloduros altă dată şi la o simţitoare armonizare a sunetului său personal. Transformarea este îmbucurătoare, deoarece învederează maturizarea mijloacelor sale poetice, până mai deunăzi viţiate de prejudecăţi oarecum romantice: asprimea confundată cu energia sau cu „temperamentul”, gâlceava consonantică confundată cu forţa de expresie. Cu toată această schimbare sensibilă care s’a operat în versul d-lui V. Voiculescu, autorul proclamă în două sau trei reprize un crez literar, o „ars poetica” mai veridic aplicabilă vechei sale maniere. Așa bunăoară, asemenea autodefiniri : „ Gând slăbănog deprins numai la ses Să calci in pulberea de vorbe tocite..... Am să te port prin vorbele cele mai colţuroase, Să te inglodească şi să te doară, Razna, din albia limbii de rând afară, Pe cărări de piatră abia stemniţe In graiul cu urcuşuri bolovănoase, etc (gândului). Sau: M’am băgat surugiu la cuvinte: Le momesc cu văpăi, le hrănesc cu jăratic, Le strunesc în ham de gând, când lin, când sălbatic, Le ’ncing cu harapnicul dorului şi mână ’nainte! Ca să nu sboare la cer ca puricii din basm, pripite Mă plec la fiecare, migălos faur, Şi ’ncalţ agerile versuri la copite Cu potcoavele rimelor de aur, se potrivesc mai bine vechiului V. Voiculescu, decât aceluia de astăzi. Astfel se poate surprinde o tendinţă mairafinată de aliteraţie fără efecte de alămuri dogite, cu deosebire în poema ambiţioasă intitulată „Centaurul”, care e întrucâtva, „le Satyre” al d-niei sale, autohtonizat. Celelalte poezii întinse din „Destin”, cu tematică rurală și folclorică, se ridică peste didactic, cu permanentă primejdie însă de a i se îngloba (ca în „Coiful de aur”, sau, dintre poemele cu caracter evanghelic, „Orbul”). O altă primejdie care trebue ocolită e antropomorfismul pastelurilor sale, procedeu destul de primar, precum şi — notă izolată, inmanentă — angelomorfia, dacă se poate spune, din acest pasaj: îngeri iuţi, aprigele albine Trec şi poartă polenul de la floare la floare. ssa PROBLEMA DEZARMĂRII INTR’O NOUĂ FAZĂ Guvernul dela Londra acceptând punctul de vedere accentuat, cu atâta stăruinţă de către d. Mussolin problema dezarmării a intrat într-o nouă fază. In faza tratativelor directe între marile puteri interesate deocamdată cu neglijarea punctelor de vedere şi a intereselor statelor mijlocii şi mici. Această abatere de la metodele de până acuma a pus în discuţie chiar şi în presa engleză, chestiunea dacă astfel Anglia ţi Franţa nu se pretează la abandonarea Societăţii Naţiunilor dacă nu i se pregăteşte reîntoarcerea la metodele politicei externe secrete dinainte de război. S’a mai afirmat în ziarele din Occident că în această privinţă ar fi existat o divergenţă de opinii intre ministrul de externe sir John Simon, care aparţine grupului liberal, şi între majoritatea miniştrilor, caii în frunte cu d. Baldwin, sunt conservatori. S-a afirmat că în special d. Baldwin ar fi fost de părere să se arate mai multă îngăduinţă faţă de Germania şi prin urmare să se accepte propunerile, cari în fond însemnau tocmai o lovitură adusă parlamentului internaţional de la Geneva. Situaţia a fost clarificata prin declaraţiile făcute Luvi seara in Camera Comunelor de către d. Bald,win. D-sa A precizat că aceste concesiuni aparente n’au fost făcute de către guvernul englez, decât numai pentru a înlesni pe această cale întoarcerea Germaniei la Societatea Naţiunilor. Tratativele începute acum n’ar fi decât pregătirea diplomatică a hotărîrilor, cari vor fi aduse apoi tot in cadrul Societăţii Naţiunilor pentrucă — a spus textual d. Baldwin — numai in cadrul dela Geneva se va putea ajunge la noua reduceri a înarmărilor. Şi pentru a sublinia situaţia adevărată faţă de speranţele pe care Berlinul le-a pus într-o eventuală relaxare a raporturilor de colaborare amicală între Londra şi Paris d. Baldwin a stabilit bariera pe care d. Hitler a ridicat-o prin doctrina şi metodele sale politice intre Germania naţional-socialistă şi între reprezentanţii „nobilei şi anticei civilizaţii”. D-sa a spus textual: „Franţa şi Anglia sunt moştenitoarele şi deţinătoarele nobilei şi anticei civilizaţii. Interesele noastre sunt foarte vecine şi amiciţia noasstră s’a dovedit. Puteem să sperăm că vom rămâne alături unii de alţii in lupta dusă pentru pace". Desigur că această precizare din partea şefului conservatorilor, cari deţin majoritatea în guvern va contribui fără îndoială la stabilirea directivelor ce trebuesc urmate în discuţii mile directe, pe cari Parisul şi Londra le vor angaja zilele acestea cu d. Hitler. E de prisos să arătăm că această lămurire a fost necesară şi că va putea să aibă efecte binefăcătoare, nepermiţând Germaniei să-şi facă prea multe iluzii despre posibilitatea unei izolări a Franţei. In acelaş timp credemcă cuvintele d-lui Baldwin vor potoli şi zelul de exagerată amiciţie, pe care d. Mussolini caută să-l arate iarăşi faţă de Germania naţional-socialistă. L. P. Nasta Intr’un studiu publicat de d. dr. Mănuilă, directorul recensământului general al statului, citim afirmaţiunea că „Românul moare prematur" în ţara lui. De sigur că media anilor cât trăieşte un român în ţara lui, este mai mică decât a cetăţenilor din alte ţări. Nu este insă vorba de vre-un potenţial de viaţă inferior pe care l-ar aduce românul odată cu naşterea sa. Aceasta se vede din faptul, relevat de d. Mănuilă, că „un copil născut în America, din părinţi romăni,americani, are acolo şanse de două ori mai mari de a ajunge la adânci bătrâneţi, decât un copil de român născut în România". Care să fie oare cauza acestei inferiorităţi vitale a românului, din ţara lui? Ne-o spune tot directorul recensământului: „Mediul social american este mai intolerant faţă de moarte decât mediul social „românesc". Românul, individual, este fatalist iar în colectivitate este impasibil. Câteva cifre ilustrează clar teza aceasta cu privire la înrâuririle mediului social. D. dr. Mănuilă ş.a făcut studiile în ţara, care cea dintâi a creat acele faimoase „Institute pentru prelungirea vieţii“ şi e firesc ca, toate comparaţiile să le ia de acolo (Statele Unite ale Americii). Prima constatare a directorului recensământului de la noi va părea multora paradoxală: avem o lipsă de medici!" pentru îngrijirea a 100.000 cetăţeni americani e nevoie, — după aprecierile bazate pe calcule ale experţilor — de 135 medici. Americanii se plângă că ei au numai 126 medici la 100.000 locuitori. Ei bine, ştiţi care e proporţia la noi, românii? 40 medici la 100.000 locuitori! Pentru 100.000 locuitori e nevoie de cel puţin 140 dentişti. Ei bine, noi n’avem decât 10! Pentru 100.000 locuitori e nevoie de cel puţin 1158 paturi de spital, şi americanii se plâng că au numai 730 paturi, ştiţi câte paturi de spital avem noi? Numai 100 pentru fiecare suta de mii (100.000) locuitori. Ştiu că mulţi dintre cititori vor exclama: — De ce să ne comparăm cu americanii? — Ba trabuc să ne comparăm — vom răspunde noi. Noi ar trebui să fim şi mai pretenţioşi ca americanii in ceea ce priveşte îngrijirea sănătăţii, cheltuelile pentru sănătate, fiindcă structura noastră biologică de azi e cu mult mai prielnică izbucnirii focalelor şi scurtării vieţii. Noi avem, proporţional, mult mai mulţi bătrâni şi copii decât adulţi, şi la asemenea etăţi intervenţiile medicinii trebue să fie mai frecvente. Apoi, proporţia naşterilor în România este dublă faţă de America şi aceasta cere în România o mai freqventă intervenţie a igienei şi medicinei la noi. Şi e tocmai ceea ce ne lipseşte!, Dp. Ygree CARNETUL NOSTRU „Românul moare prematur“ CHESTIA ZILEI .S’AVEM SI NOI... CARTOFORII NOŞTRI.." Duceţi-vă la restaurantele de noapte, tin localurile de joc de cărţi şi veţi vedea o populaţiune nouă, care nu exprimă nici sentimentul, nici sângele nostru.J OCT. GOGA (In conferinţa dela Cluj): « CETĂŢEANUL» — Păi dacă m-ăi lua şi pe mine prin localurile alea, ai vedea, d-ta sentiment și sânge... Vechiul seminar de la biserica Antim “ de IOAN C. FÎLITTI : In revista „Boabe de grâu“, nu-l mărul pe luna Septembrie a. c. d-na Dorica Voinescu publică (pag. 539-549) un articol despre „biserica Antim“. Contribuţia nouă ce aduce este privitoare la reparaţiile şi zugrăvelile ce s-au făcut la Antim, cam pe la mijlocul veacului trecut. In treacăt, unde mici rectificări şi întregiri Donatorul dela 1713 al unui teren pentru biserică, nu este „Dragoş“ vistierul (pag. 541), ci „Drăguşini“ vistierul, din neamul Merişanilor. La pag. 548 ni se spune că în biserică se află „două icoane împărăteşti, una cu chipul Domnului Isus, iar cealaltă a Maicii Domnului, ambele cu inscripţii greceşti şi data 1797“. Aceste inscripţii nu se dau însă. Ele sunt touşi scurte şi uşor de tălmăcit : „Pomeneşte, Doamne, pe robul tău, Iosif, episcopul Argeşului“. La aceeaş pagină se mai spune că biserica are şi „patru candele cu inscripţii greceşti1’, care iarăş nu se reproduc. Este aceeaş inscripţie pe toate. Iat-o în traducere: „S-a reparat cu ajutorul şi cheltuiala prea sfinţitului al Pogonianei, chir Antim, 1795“. Desigur, un egumen al mănăstirii, înainte ca aceasta să fi devenit metoh al episcopiei de Argeş. Nu se menţionează de d-na Voinescu, altă candelă, cu inscripţia *: „Iosif, episcopul Argeşului, mănăstirii Tuturor Sfinţilor, 1797“.* Dar, tot la pag. 548, d-na Voinescu scrie : „La 1796, în urma cererii episcopului Iosif al Argeşului, Domnitorul aprobă (12 Noembrie) înfiinţarea unui seminar ce urma sa` funcţioneze in casele mânăstirii‘‘. Informaţia este greşită. Raportul, de la 1 Noembrie 1796, către domnitorul Alex. Ipsilanti, nu este al episcopului de Argeş, ci al mitropolitului Dositei Filiti, acelaş care, la 1793, propusese înfiinţarea episcopiei de Argeş. Se găseşte în „Istoria Românilor“ de V. A. Urechia, vol VII, pag. 21, şi merită să fie reprodus pentru că face şi un istoric al bisericii Antim: „înştiinţăm Măriei tale pentru sfânta mănăstire Toţi Sfinţii, că fiind zidită de răposatul mitropolit Antim, n‘a apucat să o isprăvească... şi câţi mitropoliţi au stătut după vremi..., nu se vede ceva adaos, sau meremetisit (reparat)... In zilele răposatului Vodă Cehan Racoviţă.. s’a fost orânduit să fie conac egumenilor mănăstirilor ţării, când vor veni aici..., însă nici aceasta n‘a folosit... Iar în domnia Măriei tale dintâi, s‘a orânduit a fi orfanotrofie şi aceasta iarăş numai cât ăi stătut Măria ta în domnie, iar după aceasta, ...au ajuns nu numai la datorie..., ci şi la dărăpănare... Deci, fiindcă din voia lui Dumnezeu, s'a mai adaos ţării încă o episcopie, la Argeş..., am socotit a fi cu cale ca să se dea această mănăstire sub purtarea de grijă a sf. episcopii, să-i fie metoh... şi sa fie şi şcoală pentru cei ce vor fi ca să intre in treapta preoţiei, din toate eparhiile, (Citiţi continuarea în pag. Il.a) (Citiţi continuarea în pag. Il-a) Purtată din o stea roşie , tr’alta albastră, Din câmp în glastră. Şi adâncurile de petale ! Muiate ’n rouă de aiasmă luai fă osanele de mireasmă. (Aşteptare sub cotul pustiei O mistică naivă pătrunde sp ritualizator tablourile sale nativiste, cu o gospodărească grijă V. V. VOICULESCU Ca pe-o evanghie rodnică ’nvietoare