Adevěrul, aprilie 1935 (Anul 49, nr. 15710-15733)
1935-04-01 / nr. 15710
ANUL 43—No. 15.710 S pagini Loni 1 Aprilie 1935 Adeverul FONDAT AUT . FFLDIMAN *UICATURII CONST. MILLE 1888—1897 1897—1926 lei pe bluu. ABONAMENTE 200 lei pe 3 luni 750 lei pe un an In străinătate dublu 3 LEI București, Str. Const. Mille (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE: Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. Un sfat al d-lui N. N. Săveanu, dat deputaților „Să fiți mai atenți, când votați o lege“. Dacă ar fi mai multă atenție n’ar mai ajunge legi... multe proecte CAMEREI Camera a început ori discuțiunea asupra bugetului. Cu o întârziere care, după constatarea d-lui Argetoianu, a bătut toate recordurile, căci numai două zile mai sunt, până când trebuie să intre in aplicare. E o veche boală la noi, ca lucrările de pregătire ale bugetului să înceapă atât de târziu, încât rareori Camera mai are posibilitatea să facă altceva, decât ca, după câteva discursuri cam in cele mai multe ocazii, nu determină nici o modificare a lui, să-l voteze. Cu chipul acesta, cea mai importantă prerogativă a Parlamentului, din punct de vedere practic, cu totul redusă, s’ar putea chiar spune că este anulată. Totuși dreptul de a controla gestiunea financiară a statului și de a da aprobarea sa cheltuelilor, este cel mai esențial al regimului parlamentar și cel care, propriu zis, caracterizează acest regim. D. Argetoianu a avut deci perfectă dreptate, când a protestat împotriva întârziere! ce s-a pus în prezentarea budgetului și a avut tot atâta dreptate să respingă scuza ce se invocă mereu, că nici miniștrii de finanțe precedenți, nu au făcut altfel. Cineva trebuie să termine cu un sistem, pe care România și Parlamentul român nu-l cunosc decât dela război încoace. Și dacă d. Argetoianu a socotit că trebuia să se accepte ca guvernul liberal, ca unul ce e socotit a fi cel mai strâns legat de ideologia parlamentară, să se abată dela o regulă, ca să nu zicem: o neregulă regretabilă, apoi s-a înșelat de două ori. Odată când a socotit că budgetul va fi prezentat la vreme și a doua oară când a crezut că tradițiile liberale sunt încă păstrate și păzite cu sfințenia de altă dată. Tuturor guvernelor le place o libertate de mișcare, pe care membrii lor o critică și o condamnă când simt în opoziție. Căci e desigur mult mai comod să guvernezi fără, decât cu un control parlamentar efectiv, deși aceasta nu însemnează neapărat, cum vor să susție amatorii de dictatură, că guvernarea fără control e mai bună. Nicăieri nu sunt finanțe mai ordonate decât in țările unde Parlamentul e zelos de dreptul său de control asupra finanțelor statului, de dreptul său de a acorda sau nu guvernelor, creditele de cari au nevoie. Ultimele constatări ce se fac în țările cu regim dictatorial o tovedesc» V. _ . -De altfel în prerogativa de a vota sau nu bugetul, se rezumă toate celelalte drepturi. Prin el se exercită controlul asupra întregei activități politice și prin el se îndrumează întreaga administrare a țarei, precum se supraveghează și se asigură respectul Constituției și al libertăților și drepturilor cetățenești. Dacă însă, de ani de zile încoace, bugetele au fost prezentate cu o întârziere, care a mers oarecum progresând și care a redus tot mai mult dreptul de control al Camerei, dacă această întârziere tinde să devie oarecum regula, apoi nu există motiv să se admită, ca aceasta se datorește numai neglijentei sau chiar relei voințe a titularilor finanțelor. D. Victor Antonescu, a scuzat întârzierea record cu care d-sa a prezentat bugetul, cu scurtimea timpului de când a venit in fruntea departamentului finanțelor. D. Argetoianu nu a acceptat scuza. D-sa susține cu drept cuvânt teoria continuităței ministeriale și că d. Victor Antonescu trebuia sa găsească bugetul pregătit și cu atât mai acceptabil pentru d-sa, cu cât predecesorul său aparținea aceluiaș partid și chiar aceluiaș guvern ca și d-sa. Totuși nu avem motiv să ne îndoim că d. Victor Antonescu a avut dreptate când a spus că cu tot recordul de întârziere față de Cameră, d-sa a bătut un record de viteză în alcătuirea bugetului. Vorbește în favoarea d-sale chiar faptul că toți predecesorii d-sale au comis acelaș păcat. De aci urmează însă altăceva. Urmează că există, probabil cu privire la alcătuirea bugetului, un defect de organizare, de metodă, că întreg sistemul pregătirei sale este defectuos. Și că defectuozitatea aceasta a mers accentuându-se, fiindcă Parlamentul însuși a sancționat prin resemnarea cu care votează bugetele, întârzierile pe care d. Argetoianu le-a criticat. In definitiv materialul bugetar, trebuie să fie adunat și coordonat cu mult înainte ca ministrul să-i dea ultima grupare, in conformitate cu politica bugetară ce voiește să urmeze. Iar discutiunile, ca să nu zicem certurile, cu diferitele resorturi, a căror situație e, în genere, mai comodă, fiindcă au a se preocupa mai ales de cheltuieli, și aproape de loc de mijloacele pentru acoperirea lor, nu pierd nimic din Intensitatea lor, și nu s’ar rezolva mai greu sau mai rău, dacă ar începe mai din vreme. In acest punct trebuie să înceapă îndreptarea, dacă e vorba ca Parlamentul să funcționeze în conformitate cu dreptul său, cum bine a spus d. Argetieanu, cu datoria sa, dacă e vorba mai ales ca parlamentarismul nostru să nu fie golit de sens. Cât despre discuția ce urmează acum, asupra bugetului însuși și asupra politicei bugetare a guvernului, vom avea ocaziunea să mai revenim. B. Brănișteanu BUGETUL ȘI PREROGATIVAFORTIKIMILITARA $1 MORALĂ A FRANȚEI Un discurs al d-lui Flandin Neurastenicii bastonului“.In contra regimurilor de putere personală In Franța există obiceiul ca, ori de câte ori se fac alegeri generale, fie pentru Parlament, fie pentru comune sau județe, primul ministru să inaugureze campania electorală printr'un discurs în care să expue vederile guvernului. Peste cinci săptămâni urmând a se face alegeri municipale, d. Flandin s-a dus la Vincennes, unde, în ziua de 26 Martie, a rostit, potrivit tradiției, cuvântarea de rigoare. Discursul, foarte important, nu prezintă interes numai pentru francezi, dar și pentru aliații lor. Primul-ministru al Franței s‘a ocupat atât de chestiunile interne cât și de cele externe. De acestea din urmă nu în mod direct, ci printr’un ocol, prin declarațiuni asupra forței militare și morale a republicii. „înainte de toate, a spus d. Flandin, să avem încredere in forta noastră. Ea este mult mai mare decât vi-o închipuiți... N’aș fi neliniștit dacă n’ar fi vorba decât de forțele noastre materiale. Nu este adevărat că multele miliarde cheltuite in ultimii cincisprezece ani pentru apărarea națională ar fi fost risipite. Nu mi-e teamă nici când mă gândesc la forțele noastre morale”. Asigurările acestea, destinate mai ales partidelor și grupărilor franceze cari nu încetează să acuze guvernul că nu face destul pentru a pune la adăpost țara în contra unui atac german, pot servi și pentru liniștirea prietenilor străini ai Franței. De altfel și fără de declarațiile de mai sus, aceștia știu că forța militară a Franței este cea dintâi din lume și că guvernul republicei înțelege să facă sforările cele mai mari pentru a menține avansul pe care Franța îl are asupra Germaniei în toate domeniile armamentului zis ofensiv : artileria grea, tancuri, aviație, etc. Cei în curent cu situația cunosc cifra creditelor EXTRAORDINARE acordate de Parlamentul francez în ultimul an și jumătate pentru întărirea forței militare. Cifra aceasta este considerabilă. Ea se apropie de suma de 5 miliarde. In curând o va întrece, deoarece, repetăm: guvernul francez este hotărît să nu accepte cu nici un preț hegemonia militară a Germaniei. De ce atunci acuzăm, din partea unora din grupările politice franceze, că d. Flandin nu face destul pe terenul armamentelor? Lucrul are o explicație și aceasta privește politica internă a Franței. Grupările menționate sunt cele de extremă-dreaptă, sunt cele fascizante, naționalist-integrale și monarhiste. Ele profită de îngrijorarea populației față de provocările Germaniei pentru a învinui guvernul că nu corespunde așteptărilor în domeniul apărării naționale și al politicei externe și a face, pe platforma aceasta, propagandă antirepublicană și anti-democratică. Printre grupările extrem-reacționare, cea care se distinge mai mult în propaganda aceasta este „Action Française". Monarhiștii absolutisti de la această gazetă cred că a sosit momentul pentru restaurație. Ei utilizează evenimentele externe și chestiunile militare pentru a cere un șef, adică un rege. Franța, scrie zilnic d. Charles Maurras în „Action Française", nu-și are șeful natural care este suveranul și, atâta vreme cât va fi lipsită de acesta, nenorociri fără de sfârșit se vor abate asupra ei. Fasciștii, cari sunt în concurență cu d. Charles Maurras, vor și ei un șef. Dar acesta nu trebuie să fie regele, ci un dictator. „Știu bine, a spus d. Flandin în discursul său dela Vincennes, că unii consilieri interesați, susțin că vaporul n’ar avea șef. Aceștia sunt neurastenicii bastonului. Aș voi să-l calmez, fără a avea prin aceasta pretențiunea să le plac. Dacă va trebui într’o bună zi să ajung la baston, ei bine, îl voi întrebuința. Cu atât mai rău pentru spinarea lor. Persist și voi persista a ipara republica și libertățile în contra tuturor dușmanilor lor”. Prin „neurastenicii bastonului", primul-ministru al Franței a înțeles pe cei de la „Action Française" și pe fasciștii cari vor să distrugă libertățile și să guverneze prin teroare. La nevoie, le-a ripostat el, voi întrebuința și eu bastonul. D. Flandin nu este la prima lui declarație agresivă în contra fasciștilor și în contra celor cari se lasă conduși de un vizionar ca d. Charles Maurras. El le-a declarat de mult război. La Vincennes le-a mai spus și alte lucruri. Cităm. ..Mă îndoesc că un alt regim ne-ar da, în această epocă a istoriei, mai multă prosperitate și mai multă siguranță. Puterea personală, căreia ii lipsește frâna bunului simț popular, a condus totdeauna poporul francez la aventuri din cari a eșit zdrobit. Și dacă republica a trebuit, in 1914, să suporte războiul, cel puțin a eșit victorioasă dintr’însul. Azi, ca și eri, republica a știut să grupeze un adevărat cortegiu de amici și aliați”. Cum se vede, d. Flandin se ridică în contra oricărui regim de putere personală. El nu este singur. La spatele lui se află forțe populare, în stare, cum am explicat de numeroase ori, sa reducă la neant fie pe cei de la „Action Française”, fie pe cei din grupările fasciste cari ar voi să distrugă regimul democrației și să introducă în locul lui unul absolutist. D. FLANDIN NOTE IN comisia pentru ofensiva agricolă a fost Invitat și d. Pan Halippa. Ca să meargă lucrurile mai repede? S’A instituit birou pentru mișcarea prețurilor in comerț. Dacă ar mișca și comerțul, rolul biroului ar fi încă și mai important. RELATIV la buget, parlamentul a decis că se va putea da altă destinație fondurilor. Par’că pentru așa ceva era nevoie de părerea parlamentului ? Glose politice... ASIGURĂRILE SOCIALE Adunarea generală a Casei Centrale a asigurărilor sociale a ținut câteva ședințe, din care reprezentanții acestei instituții, ca și reprezentanții guvernului, precum și delegații claselor muncitorești și patronale, au remarcat progresul realizat, formulând totodată și planuri pentru viitor. Urmărind desbaterile, care s’au desfășurat in mod civilizat, am admirat măsura și cumpătul oratorilor — reprezentanți, câteodată ai unor interese contrare. Asigurările sociale s’au extins la categorii de salariați din ce în ce mai largi. Ori funcționarii comerciali au fost trecuți in rândul membrilor acestei instituții. Azi binefacerile ei se întind și asupra servitorilor. In aceste condiții, dispensariile și spitalele Casei Centrale — făcute pentru un anumit număr de asigurați — nu mai corespund necesităților. Se cere înmulțirea și mărirea instituțiilor spitalicești. Mai ales este nevoie de spitale și preventorii pentru tuberculoși, ca și spitale de chirurgie — care să fie instalate in centrele muncitorești, unde numărul accidentelor de muncă este mare. Cu toată criza, Casa Centrală a trecut în buget o importantă sumă pentru investițiuni. Oratorii nu s’au dedat în general, la polemici pătimașe. Au recunoscut buna rânduială a acestei instituții, condusă de d. M. Enescu — care, datorită continuității, a putut realiza multe îmbunătățiri. Iar spiritul de bunăcredință, gândul general de a se contribui la propășirea instituției — au creat in adunarea generală o atmosferă de colaborare utilă, care poate servi de exemplu și discuțiilor din alte foruri. NEDREPTĂȚI Atât in Parlament, cât și’n presă — s’au ridicat acuzații împotriva felului cum este gospodărit Cișmigiul. Atacurile sunt în special îndreptate, contra d-lui Rebhan — conducătorul grădinilor din București. Modul de apărare este foarte simplu : oricine poate vizita Cișmigiul și — vizitându-l — să-și reamintească aspectu i de odinioară. Astăzi această grădină publică ar face figură bună in orice oraș apusean. Linia generală a fost modificată, ca și liniile secundare. In cadrul nou, copacii, arbuștii și peluzele se asortează armonic. Culorile sunt distribuite ca de penelul unui pictor de talent. Și atunci ca recompensă pentru gustul revărsat pe fiecare palmă de loc, pentru munca din zori până in noapte, pentru grija de orice moment — tribuna parlamentară și articolele de ziare lovesc în autorul unei adevărate opere de artă. E un procedeu greșit. Se săvârșește o nedreptate. Se fac un avânt, și, totodată, se toarnă descurajare in alte suflete alese — gata să înceapă, în diferite domenii, lucrări de interes general. Interim DEDEN LA MOSCOVA Pentru întâia oară de la terminarea războiului mondial un reprezentant al guvernului englez este oaspetele Rusiei Sovietice. De la Berlin subsecretarul de stat de la ministerul de externe englez și-a continuat călătoria diplomatică la Moscova, de unde se va duce la Varșovia și la Fraga. Este de prisos să subliniem importanța acestor călătorii. Anglia alarmată de atitudinea și de intențiile Germaniei hitleriste pare să se găsească în ajunul unei hotărîri importante. Guvernul din Lon- dra, care a avut prilejul să se convingă că de pe acum Geronia pbsedă o flotă aeriană superioară celei engleze și a aflat fără înconjur că Reichul este hotărît să-și construiască o flotă de război impunătoare, trebuie să iasă din atitudinea rezervată de până acum. Marea Britanie, după vizita lui sir John Simon la Berlin, nu mai are doar rolul de arbitru sau de colaborator benevol pentru apărarea păcii mondiale, ci a devenit parte direct interesată. Presa engleză cere de pe acum o înarmare urgentă a țării. Și se vorbește nu numai de sporirea aviației de război, de realizarea unui program intensiv de construcții navale, ci și de sporirea efectivelor și armamentului armatei de uscat. Ca și sporirea flotei germane înainte de război, sporirea de azi a aviației germane și sporirea flotei este considerată în cercurile autorizate engleze ca o amenințare directă a securității poporului englez. S’a și pornit o acțiune în parlament, pentru ca să se ceară guvernului de a proceda imediat la înarmări indispensabile securității Marei Britanii. * In această atmosferă s’a produs acum vizita d-lu Eden la Moscova. Și este evident că schimbul de vederi pe care subsecretarul de stat al ministerului de externe englez l-a avut și îl va avea cu d-nii Stalin și Litvinov, trebue să pornească de la principiul necesității unei organizări a păcii europene pe bază de asistență mutuală. Din această cauză orice indiferență din partea Angliei în ce privește soarta pactului oriental, ar trebui să dispară. Astăzi Londra a ajuns să fie tot atât de direct interesată pentru realizarea pactului oriental ca și pentru punerea în vigoare a pactului de securitate aerian pe frontiera apuseană. Este evident că nu e vorba să se facă un război. Marile puteri însă și în primul rând Anglia va trebui să se obișnuiască cu unele realități, cari nu pot duce in chip logic decât la organizarea unei superiorități de forțe, cari să pralizeze oricând și in orice loc eventuale încercări germane de a-și realiza programul de expansiuni teritoriale pe calea armelor. Și în această situație Rusia Sovietelor este chemată să joace rolul ce se cuvine unei forțe de 195 milioane locuitori, a cărei putere de producție este în progres. De aceia colaborarea Rusiei la acțiunea de salvgardare a păcii este mai mult decât prețioasă. Cancelarul Hitler a deschis în această privință ochii cercurilor autorizate engleze, astfel încât după conferința de la Stressa vom asista probabil la încadrarea oficială a Rusiei Sovietice în blocul țărilor cari trebue să se angajeze prin tratate precise și limpezi de a interveni imediat și în chip automat în momentul in care Germania hitleristă ar încerca să turbure pacea continentului pentru ca să încerce realizarea programului său de nuceriri externe. U B Nasta CARNETUL MEU Primăvară dulce -oroare,bucuroasa și o năvală de lumina noua in conținutul zilelor can vin. a Început jocul mugurilor Pe crengi și jocul copiilor pe uliți. In porunca asta de reînoire a lucrurilor creiate, omul singur, se limitează in țarcul strimt al vechilor dureri, omul singur nu vrea să uite obsesia împovărătoare a trecutului. Deunăzi, era un soare strălucitor, răsfrânt din belșug, peste ființe și peste lucruri. Se bucurau in aer, câteva vietăți mici, cu aripi de oglindă sclipitoare. Pe stradă, un om își ducea un cal încărcat cu o șură de paie, tras de un biet cal slăbănog. Imaginea lor era dureroasă. Intre om , cal, inima trecătorului sângera de compătimire și tristețe. Erau acolo, două ființe ale creațiunii, pentru cari tot universul se coborâse in cuprinsul unei șuregele și nemiloase. Calul nu mai putea trage povara lui omorâtoare și dacă, ar fi putut striga de nemulțumire și desgust, ar fi umplut adâncul înalt, cu durerea luineințeleasă. Omul se căsnea să tragă animalul de căpăstrul șubred și abia mai putea să urnească șura din loc. Dar numai doi pași a mai însăilat calul și căruța a țipat prelung, din osia frântă. O roată a căzut alături, ca un suspin de liberare și de liniște. Trecătorii au respirat ușurați. Simțeau că bietul cal ar fi crăpat, sub porunca nemiloasă a biciului. Omul înjura și urla de necaz. Numai el nu s-a bucurat de bucuria trecătorilor și de bucuria calului. O lumină aprinsă de soare se cobora peste amărăciunea, întunecată , a acestei mărunte drame domestice și peste neputința robului fără grai și fără împotrivire. Peste umbra durerilor mute primăvara schițează un nimb de lumină nouă. Pentru bucuria omului se întorc anotmpii cu soare și cu flori. Pentru acest fiu încercat al pământului, Alma-Mater se primenește fără preget. Pentru el cântarea de viață proaspătă zice: Primăvară dulce. Fiul tău cel dulce! Claudia Millian PETITS FOURS de F. DIMA MINUNEA MINUNILOR La Berlin s-a inaugurat o expoziție care se numește: „Minunile Vieții“. Din mulțimea minunățiilor se relevă mai cu seamă trei minuni. Un om de sticlă. Această persoană străvezie ne arată, până în cele mai mici amănunțimi, cum trăește un om. Putem urmări circulația sângelui, bătăile inimii, activitatea plămânilor, a ficatului și a celorlalte organe interne. Lipsește un singur amănunt — ce-i drept, de o importanță secundară: procesul de gândire al omului. Dar, știința germană n-a neglijat nici acest lucru. Cum cugetă un om — mai precis, cum trebue să cugete un cetățean german — a fost reglementat Și înscris în programul partidului de la putere... Afară de acest prusac ideal, în vinele căruia nu curge nici o picătură de sânge străin, expoziția mai conține o minune impresionantă. Anume: un microacvariu în care se poate vedea viața bacililor și microbilor, de 12 mii de ori mai mari decât... statura lor naturală. Cam în proporția în care actuala Germanie vede viața și activitatea partidului național-socialist... A treia minune depășește toate minunățiile tehnicei germane. La intrarea în expoziția minunilor vieții, vizitatorul trebue să treacă printr'o sală de clopote. La fiecare cinci minute, aceste clopote bat, mecanic, de câte nouă ori. Firește, nu bat zadarnic, ci nuntă, cu graiul lor de aramă, în fiecare cinci minute, după o acă incubație de nouă luni, se naște ca- ! (Citiți continuarea in pag. 1[.a) Anglosaxonul nu fineța orientalului, de pitorești dintre peli și a cioroii... Pentru el, furtul țiune, cu atât mai te un viitor soldat în Germania. Minunat!... FURTUL DE SENTIMENTE.» distinge, nuanțele cu atât a fura, a ștere furt. E o acreprobabilă, cu cât se găsește și în cele zece porunci: să nu furi! Dacă nu e permis să furi un bou, și nu e permis să șterpelești un ou — nu e permis să ciordești, bunăoară, un — sentiment. Pe temeiul acestei argumentări, destul de logice, s’a adoptat, în America, o lege care pedepsește sever — furtul sentimentelor. A răpi cuiva sentimentele, este, incontestabil, un delict mai grav decât furtul de mere din grădina vecinului. Adam și Eva au fost eliminați pentru totdeauna din rai, numai fiindcă au gustat din fructul oprit. Consecințele acestei pedepse au fost, după cum se știe, incalculabile: s’au construit iadul, corabia lui Noe, Turnul lui Babel, și regimul hitlerist. Pe bună dreptate, americanii au încadrat raptul sentimentelor în codul penal. Orice soție americană este, bunăoară, în dreptul ei să ceară despăgubiri dela amanta care i-a răpit sentimentele soțului... Ocrotirea sentimentelor — bineînțeles, afară de sentimentele politice peste care legea a trecut cu vederea — a dat numai rezultate bune. Mult mai bune chiar decât prohibițiunea băuturilor spirtoase. Dar, de când a isbucnit criza economică au intervenit o mulțime de procese scandaloase, pentru a obține despăgubiri dela bogătașii americani, învinuiți de furturi de sentimente.... Aceste delicte s’au înmulțit în mod îngrozitor; în baza legii, averile hoților de sentimente urma să treacă în mâna victimelor. Ordinea economică în vigoare era amenințată de acest schimb. CHESTIA ZILEI CONSULTAȚIE MEDICALĂ (Din „La Victoire”). ‘28 Tratatul de pace e suferind O țară constituțională fără Constituție Și o Constituție fără țară constituțională de EUGHEROVANU Nu e deloc ușor, — spunea zilele trecute Sir John Simon, în frumoasa și atât de instructiva conferință pe care a desvoltat-o în fața publicului parizian, — „nu e de loc ușor să vă întrețin despre regimul constituțional englez, pentrucă, la drept vorbind, Eng’litera nici n’are Constituție”. N'are Constituție în senzul pe care țările continentale îl acordă acestui cuvânt, bine’nțeles. N’are Constituție scrisă, adică nu posedă, cum posedăm noi, un sistem de texte, care să fixeze în formule precise, definitive, sacro-sancte, statutul vieței și al libertăților publice. După cum n’ă avut niciodată un organ suprem, cu puterea de a exprima voința socială, și de a fixa acesteregule sau de a le revizui șischimba la necesitate. . — E cu putință asemenea lucru! trebue să fi exclamat, cu uimire, mulți muritori din fericita noastră țară, care încă n’aveau cunoștință de el. E cu putință, ca un Stat în care totul merge într’o ordine exemplară, să n’aibă constituție scrisă, — când noi, care avem una de 138 de articole și care avem și organe de revizuire la caz de trebuință, cu procedură specială și proprie, o ducem totuși așa de greu, mai ales în ce privește garanția libertăților publice? In orice caz, cine a citit textul conferinței d-lui Simon, pe care „Adevărul” l-a reprodus în întregime acum trei zile; cine mulțumită lui a avut un moment viziunea vieței constituționale a statului britanic, a modului cum se îndeplinesc în general funcțiunile esențiale ale acestuia, — nu se poate să nu fi rămas profund impresionat de armonia, de spiritul de ordine, de orientare, de adaptare și de continuitate pe linia sigură a progresului, care domnesc în țara aceea liberă și demnă. Oricine, chiar cei care cunoșteau de mai înainte sistemul constituțional al Marei Britanii, și cari s’au lăsat totuși cuceriți de farmecul captivant al celui care făcea elogiul lui. In Englitera de pildă, nici o regulă scrisă, nici un text de Constituție nu conferă parlamentului dreptul de a face legi. Dreptul acesta, parlamentul și l-a cucerit singur, treptat, fără luptă, fără violență, cu un tact cu o prudență și mai ales cu o perseverență neînvinsă. Nici o lege iarăși, n’a înlocuit vr’odată responsabilitatea Suveranului prin responsabilitatea miniștrilor, dar ideea aceasta, care formează unul din marile principii ale regimului parlamentar, a decurs în mod natural și simplu, din practica, devenită tradiție, care cere ca orice act de înaltă voință al regelui să fie făcut în asistența unui ministru. Astfel, formată din tradiție și din respectul instituțiilor, adecă al cadrului istoric al vieții publice, din respectul libertăților, recuperat de septimetul ordinel, dintrup aristocratic spirit corservator, asociat la cele maipure sentimente democrate, — Constituția engleză, in mare parte consuetudinară, totuși mai puțin Hotanra decât s’ar crede, mai vie, nfaTSußla, mai adaptabilă tuturor circumstanțelor și nevoilor vieței, —■ este, poate, Constituțiunea ideală: un cadru tradițional și vechiu, cu un conținut vecinic actual și nou. N’are decât un vițiu (căci are unul): e unică; e Constituția engleză și n’ar mai putea fi alta. N’ar putea fi nici franceză, nici suedeză, nici elvețiană... O Constituție de Structura aceasta nu s’ar putea forma și n’ar putea funcționa nicăeri aiurea de cât în regatul Marei Britanii (care, la drept vorbind, nici nu mai e regat decât prin formele sale exterioare, căci in fapt și în fond, tot din cauza spiritului de adaptare de care am vorbit,azi ea constituie mai curând o mare,, o admirabilă republică ereditară). Fixată în conștiința și în sufletul poporului care a creiat-o singur în cursul istoriei lui, Constituția engleză e parte integrantă din viața acestuia, el poate, însăși viața aceasta, în aspectul său juridic și politic. Această particularitate (care ne arată în modul cel mai strălucit posibil valoarea socială și etică a formalizmului modern, rațional, progresiv) nu micșorează întru nimic nobila curiozitate și interesul care ne îndeamnă să cunoaștem sistemul constituțional englez. E , așa de reconfortant lucru, a lua atingere cu principiile lui ! Și avem atâtea de învățat... John Simon însuși, a înțeles bine ce importanță are aportul pe care po- II?) (Cititi continuarea « NAZBATII COMPENSAȚIE D. ARGETOIANU și-a prezentat bugetul cu o lună înainte. In schimb, d-sa l-a terminat cu vreo două-trei luni mai devreme... Kix