Adevěrul, septembrie 1935 (Anul 49, nr. 15834-15859)

1935-09-15 / nr. 15846

ANUL 4a —«p. 10.64« 8 pagini Duminică ÎS Septembrie 1933 AL. V. BELDIJHAN FONDATORI r CONST. MILLE «cwr mi ţit: u mii. i ; 750 lei pe un^n dubla 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (sărindar) No. S—7—9­­ telefoane:­­ ABONAMENTE 1888—Ian 1897—1926 Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. In Abisinia, s’a declarat starea de asediu acum două săptămâni- In România, regimul exceptional durează de doi ani. ...Fiindcă pe noi nu ne amenință niciun războiul Iar cenzură! Iar stare d­e asediu! ...Amândouă au fost prelungite, printr’un nou ucaz al guvernului Tătărescu, care, — d. Tătărescu o spune cu o energie niciodată oste­nită! — este un guvern liberal, de­mocratic şi esenţialm­ente constitu­ţional. Aşa­dar, liniştea publică şi sigu­ranţa statului român vor fi — mai departe — deplin garantate... Deşi nu suntem încă, în război, deşi nu suntem nici in vâltoarea re­voluţiei, stăm totuşi sub un regim excepţional. România are azi, situa­ţia ridiculă a insului care se plimbă cu umbrela de ploaie deschisă, sub un cer senin ca sticla... Instituite in acel sinistru final de Decembrie, când I. G. Duca fusese ucis pe peronul gării Sinaia, cenzu­ra și starea de asediu au devenit — ca orice provizorat — starea per­fect normală. Cu o singură deose­bire: ele nu se mai exercită azi îm­potriva extremei drepte, din rându­rile căreia s’au recrutat asasinii lui Duca, ci lovesc... tocmai în stânga democratică, ba chiar in stânga cea mai moderată. Așa încât e firesc să te întrebi: in definitiv, cine l-a ucis pe Duca? Intr’o consfătuire cu reprezen­tanţii presei, d. Gh. Tătărescu, — care pe vremea aceia vorbia pate­tic despre „balta de sânge de pe peronul gării Sinaia“. — fixa punc­tele, în care va interveni cenzura. Nu se vor îngădui: 1. Atacuri împotriva suveranului şi a anturajului său. Acest prim punct a fost inutil, pen­tru că nici un ziar serios nu a fă­cut şi nici nu a intenţionat să facă vreo campanie antidinastică. A tre­cut vremea acestor campanii, cari aparţin trecutului. 2. Nu se vor îngădui atâţări la u­­ra de clasă şi la ura de rasă. Acest al doilea punct a fost apli­cat pe jumătate. Dacă simpla for­mulare a teoriei luptei de clasă (teo­rie care azi se invată in seminarii­­le facultăţilor) este suprimată de creionul d-lui cenzor, d­in schimb cele mai mizerabile ajâtări la ura de rasă, apar în toate fiţuicile anti­semite. S’au publicat acolo, îndem­nuri la asasinat şi la incendiere. S’au placardat afişe de ticăloasă in­citare. Cenzura n’a spus nimic... 3. Nu se vor îngădui — a mai spus d. Tătărescu — atacuri împo­triva politicei noastre externe. Cu toate acestea, manifestele d-lui Gaxotte împotriva reluării re­laţiilor cu Rusia s’a­u distribuit gra­tuit pe uliţă, săptămâni întregi, iar politica noastră alături de Franţa e­­ste zilnic atacată de presa hitlerista din România. Cât despre starea de asediu, si­tuaţia este bine cunoscută: in vre­me ce anarhia de dreapta se reor­ganizează pe diversele plaje ale Mării Negre, mişcarea de stânga e­­ste sistematic înăbuşită. Rezultatele? Se văd: La ADĂPOSTUL cenzurii şi al stării de asediu, se organizează di­versele legiuni, cuiburi şi cum le mai spune, cam­ sunt nucleele anar­hiei de extremă dreaptă. Cu CONCURSUL cenzurii şi al stării de asediu se înăbuşe orice ac­ţiune de stânga, care ar putea să ţi­nă piept dreptei extreme. Se pregăteşte drumul dictaturii, prin măsuri... de apărare a ordinei actuale.­ Aceasta este politica guvernului actual. ■­ Să fie bine înţeles: noi n’am ce­rut şi nu cerem măsuri împotriva dreptei, cerem şi pentru dreapta şi pentru stânga un tratament de per­fectă egalitate. Din fericire, bunul simţ al mas­­selor muncitoreşti şi ţărăneşti din această ţară a rezistat propagandei desfrânate a dreptei, deşi această propagandă n’a putut fi contraba­lansată prin vreo acţiune de stân­ga. Aşa încât, cu tot concursul cen­zurii şi al stării de asediu, dreapta nu izbuteşte să obţină adeziunea mulţimii. Tudor Teodorescu-Branişte Recenta sesiune de la Geneva, in ju­rul căreia se concentrează atenţiunea emoţionată a opiniei publice mondia­le a avut, cum era şi natural, laturile ei anecdotice foarte interesante. Se ştie că elementul principal din desbateri l-a format şi îl formează con­flictul italo-abisinian. In legătură cu acest conflict, primele discursuri care s'au Încrucişat au fost ale domnilor Joze şi Aloisi. Cel dintâi, economist cu reputaţie universală, cunoscut şi la noi in urma unor­­rapoarte care nu l-au făcut prea popular, reprezenta pe Negus. Baronul Aloisi, deasemenea o cunoştinţă veche, pentru că a fost ministru plenipotenţiar al Italiei la Bucureşti, vorbea in nu­mele d-lui Mussolini. Duelul oratoric a fost remarcabil prin Intensitatea şi violenţa lui. In pri­ma zi, d. Joze a făcut­ să strălucească misiunea d-sale de avocat francez. A întrebuinţat cele mai glorioase argu­mente ale spiritului revoluţionar şi ge­neros al Franţei. După opinia multora, d-sa a fost acela care, deşi vorbind in numele Abisiniei, a expus, mai bine de­cât d. Laval punctul de vedere fran­cez, in toată splendoarea lui tradiţio­nală. Baronul Aloisi, auzind discursul d-lui Jeze, a părăsit aula consiliului. Gestul acesta neobișnuit a format imediat o­­biectul tuturor comentariilor. Oratorul francez a fost el însuși în­trebat ce crede despre ieșirea din sală a baronului. D. Jeze a răspuns zâm­­bind: — Sunt foarte mulțumit. Argumen­tele mele au fost atât de puternice şi de convingătoare, incât reprezentantul Ducelui, cucerit cu totul, a redevenit om şi nu a putut să suporte critica mea! - - ~ . - • - -Nu garantăm­ de autenticitatea a­­cestui răspuns. Mai ales pentru că a doua zi, baronul şi-a reluat locul în consiliu şi a rostit un discurs extrem de violent şi de crud Împotriva Abisi­niei.D. Joze a găsit însă, și de data a­­ceasta, replica: — Eri m’a ascultat omul. Azi, vor­beşte fascistul. M. G. Carnetul meu OMUL Șl FASCISTUL GLOSE POLITICE... OPOZIŢIA I Opoziţia este din nou în ac­ţiune. S-au anunţat o serie de mari întruniri cari vor avea loc în Capitală înainte de deschiderea Parlamentului. Şefii mai tuturor partidelor vor face declaraţii politice pen­tru a-şi preciza atitudinea faţă de guvern şi de problemele actuale. De pe acum se poate spune că A. Gh. Tătărescu va avea de în­fruntat o opoziţie mult mai dâr­­ză decât până acum. Cum guvernul pare hotărît să aducă in actuala sesiune a Cor­purilor legiuitoare unele legi or­ganice de mare importanţă, este cert că va trebui să se ţină sea­mă de această opoziţie şi să se procedeze la o examinare a ra­porturilor cu diferitele grupări, reuşi. In special în ce priveşte parti­dul naţional-ţărănesc, guvernul ar dori să se apropie la o înţe­legere de principii asupra refor­melor mai importante. O acţiune în acest sens va fi încercată in curând. Rămâne de văzut întrucât va reuşi. EXAMENELE Se apropie examenele de ba­calaureat şi odată cu ele şi exa­menele pentru intrarea în uni­versitate, introduse în urma ho­­tărîrii de a se limita numărul studenţilor. Aceste piedici puse în calea tineretului care vrea să înveţe, au început să provoace de pe acum proteste şi frământări. Problema numărului mare de studenţi e pe cât de serioasă pe atât de dificilă. Şi era firesc ca modul cum se încearcă rezolvarea ei să pro­voace nemulţumiri. In adevăr, care este astăzi si­tuaţia? II laşi pe elev să cheltuiască bani şi timp, îl laşi să ajungă până de capătul liceului, şi apoi îi închizi uşile universităţii spu­­nându-i că nu mai are dreptul să înveţe. Ce să facă elevii, şi mai ales cei săraci? „Limitarea” care se pune a­­cum în, practică, nu poate fi re­zultatul unei treceri imediate de la un regim la altul. Limitarea trebuie realizată metodic într’un timp mai înde­lungat; selecţia să înceapă la începutul liceului, iar nu la ca­pătul lui. Căci altfel, rezultatele pot fi cu totul altele decât cele aştep­tate. Interim NAZBATII IN MEXIC La discuţia modificării regula­mentului interior al Camerei mexi­cane, s’au tras peste 100 de focuri de revolver şi au fost ucişi mai mulţi deputaţi. ...Şi când te gândeşti că d.­ Tătă­­rescu vrea să aducă in discuţia Ca­merei române modificarea acelu­­iaş regulam©-'6"' Kix Anglia: apărătoarea păcii c gestiunea sancţiunilor.-Reslânţuirea pasiunilor naţionale.­­Distribuirea liberă a materiilor prime Prin discursul rostit alaltăeri de către Sir Samuel Hoare la aduna­rea generală a Societăţii Naţiunilor, Anglia s’a pus in capul statelor cari vor să asigure pacea prin măsuri e­­ficace, iar nu cu vorbe sau pe hâr­tie. Reprezentantul Marii Britanii a spus că guvernul din Londra, spri­jinit pe opinia publică aproape una­nimă a ţării sale, este gata să în­frunte riscuri, dacă şi celelalte state, membre ale Societăţii Naţiu­nilor, vor să le înfrunte şi ele. Prin aceasta, chestiunea sancţiunilor a fost pusă în mod net. Ea a fost pusă în felul acesta pentru întâia oară. Până acum, nici un guvern n’a ve­nit la Geneva să declare că este­ dispus să ia asupra-i consecinţele, aplicării de sancţiuni. Anglia, în conştiinţa deplină a marei răspun­deri ce-şi asumă, a propus in mod categoric calea sancţiunilor, prevă­zută de pact. Ea a creat astfel o si­­tuaţiune nouă şi obligă acum cele­lalte guverne să arate dacă vor, prin acceptarea politicei de sanc­ţiuni, să facă intr’adevăr, sacrificii, cum este hotărâtă să facă dânsa, pentru pedepsirea agresorului şi pentru salvarea păcii. In aceiaş ordine de idei, a sanc­ţiunilor, ministrul de externe al Angliei a mai vorbit şi despre nece­sitatea absoluta a menţinerii siste­mului numit al siguranţei colective, adică al siguranţei pentru membrii­ Societăţii Naţiunilor de a­­ fi apă­raţi în cazul unui atac neîndreptă­ţit Sir Samuel Hoare a spus în di­recţiunea aceasta lucruri cari nu pot fi interpretate altfel decât că n’ar pregeta să adopte teza fran­ceză asupra organizării de forţe pentru garantarea păcii pe­­baza sistemului de siguranţă colectivă. * Dar, oricât de importantă ar fi o astfel de organizaţie ca o măsură de apărare împotriva agresorilor, această n’ar ajunge dacă nu s’ar stârpi în acelaş timp propaganda pentru h arătar­ea până la exaltare a pasiunilor, naţionale. Sir Samud Hoare a spus cu drept cuvânt că a­­ţâţările acestea, cari, — reprodu­cem vorbele sale, — sunt puse la cale cu bună ştiinţă de anumite gu­verne (aluzie la Italia şi Germania), constitue „UNA DINTRE CELE MAI PRIMEJDIOASE TRASA­TURI ALE VIEŢII MODERNE”. Condamnând în termeni energici „DESLĂNŢUIREA PASIUNILOR NAŢIONALE DE CĂTRE PROPA­GANDA GUVERNAMENTALĂ”, ministrul de externe al Angliei a adăugat: „Adesea, surescitarea artificială a sentimentului naţional slujeşte drept scuză la nesocotirea obliga­ţiunilor internaţionale sau la ame­ninţarea cu războiul”. Este tocmai starea la care s’a a­­juns în Italia, unde populaţia a fost surescitată în mod artificial de că­tre propaganda ministerială. Este starea care se creiază în Germania, unde propaganda d-lui Goebbels repetă in fiecare zi populaţiei că a­­parţine rasei celei mai nobile de pe pământ şi că, fiind o naţiune supe­rioară, îi se cuvin toate drepturile. Din ordinul guvernelor, sentimentele naţionalist-şovine sunt împinse, în ţările dictatoriale, la un adevărat delirium tremens. Aceasta se face conştient, pentru că ţările acestea sunt aşezate pe ideea războiului şi vor din toate puterile lor războiul. Ministrul de externe al Marei Bri­tanii a avut dreptate să atragă a­­tenția asupra marei primejdii pe care o constitue propaganda guver­namentală pentru aţâţarea pasiuni­lor naționale şi să denunţe perico­lul.* Sir Samuel Hoare a mai atins şi o altă problemă: una din cele mai mari ale timpului, — şi care este cea a monopolizării materiilor pri­me de către marile imperii colo­niale. Se ştie că presa din Roma în­cearcă să îndreptăţească agresiu­nea împotriva Abisiniei cu argu­mentul că Anglia,­Franţa, Olanda, Portugalia au acaparat cele mai multe teritorii­­bogate in materii prime şi că Italia are si ea dreptul să cucerească Abisinia, unde s’ar afla, după cum se susţine, materii prime minerale in abundenţă şi unde pe deasupra, ar putea să tri­­meată şi o parte a­ populatiunii ita­lieneşti pentru scopuri de coloni­zare. Nu se poate admite, scrie presa aceasta, ca unele state să aibe colonii numeroase­­si izvoare bogate de materii prime, iar altele nimic. Punctul acesta de vedere este le­gitim. Am­ spus-o din capul locului. Dar de aci nu urmează că, pentru a obţine teritorii de colonizare, tre­­bue să­ se facă război. De altă parte, nu urmează nici ca situaţiunea de monopol ce există astăzi în acest domeniu să dureze la infinit. Sir Sa­muel Hoare­­a, declarat la Geneva că ANGlIA ESTE HOTĂRĂTĂ SA RENUNŢE­ LA MONOPOL ŞI SA ACCEPTE DISTRIBUIREA LIBE­RA’A MATERIILOR PRIME PRIN­TRE NAŢIUNILE CARI AU NE­VOIE DE ELE. Declaratiunea a­­ceasta însemnează că ANGLIA ESTE GATA SĂ ABDICE IN MA­TERIE ECONOMICA, DELA SU­VERANITATEA EI, CE POSEDĂ ASUPRA COLONIILOR ŞI SĂ ÎM­PARTĂ CU ALŢII BENEFICIILE POSESIUNII. Un principiu nou este astfel introdus în viaţa internaţio­nală. Ideea proprietăţii exclusive pe baza suveranităţii naţionale este abandonată, pe terenul colonial, in favoarea folosinţă generale. Din lipsă de loc, nu vom stărui astăzi asupra acestei chestiuni. Dar este suficient ceea ce­­am spus, în rândurile cari preced, ca să se vadă ca, sub presiunea ameninţărilor de război,­­ ca şi sub presiunea stă­rilor create de criza economică mondială,începem să ne îndrep­tăm spre forme de cooperare in­ternaţională, cum n’au­ existat până astăzi. Angliei îi revine meritul de a se fi pus în căpui evoluţiei, care, prin înlăturarea naționalismelor şo­vine, producătore de război, duc, prin unire, lăpre iadei adânci. NOTE ■ „VIITORUL” blamează parti­dul naţional-ţărănesc... fiindcă e grăbit să vină■ la putere. Şi asta numai fiindcă liberalii nu sunt de loc grăbiţi să plece de la putere. ■ . #• D. DINU BRATIANU a reînce­put campania contra guvernu­lui. ...Văzând indolenţa naţional­­ţărăniştilor? i­­\ . *• „VIITORUL” crede, foarte se­rios, că s’au încheiat, convenţii comerciale, ba mai mult, că ele sunt chiar favorabile României. „Viitorul” ar putea să ia pre­miul inocenţii! Ungaria nu se cuminţeşte••• In fierberea cumplită de la Geneva a vorbit Miercuri şi primul delegat al Ungariei, d. Tanczos. Ca tip re­prezentativ al ţării sale şi al poli­ticii pe care o urmează Budapesta, d. Tanczos e general. Profesiunea sa a fost de altfel simbolică şi pentru discursul in care a expus principiile fundamentale ale politicii ungureşti. Spre uimirea generală d. Tanczos şi-a început discursul afirmând că Ungaria se găseşte în stare de nesi­guranţă, pentru că nu este reînar­­mată oficial. Ca şi când s’ar găsi pe lume cineva care să mai formuleze revendicări de orice natură față de Ungaria, din moment ce a­ fost re­dusă la frontierele ei etnice și au fost liberate de sub un jug milenar atât de greu popoarele vecine azi cu fostul cutropitor. Dar făţărnicia generalului ma­ghiar e cu atât mai ridicolă, cu cât de 16 ani guvernele de la Buda­pesta nu fac decât să agite poporul și să pregătească prin toate mijloa­cele, o revizuire a frontierelor, în sensul de a restabili în măsură cât mai largă posibilă frontierele de împilare istorică, cari au fost modi­ficate cu sacrificii atât de mari printr’un act de dreptate istorică. Ungaria nu are deci în niciun caz nevoie de armată mare şi înarmată oficial pentru ca să se apere, ci nu­mai pentru ca să mai adauge încă unul la mijloacele de ameninţare prin cari crede că ar putea să stoarcă la un moment dat — cu con­cursul Berlinului revizionist — o mo­dificare de frontiere. Pentru asta cere d. general Tanezo la Geneva, dreptul egalităţii de înarmare pen­­­tru Ungaria. De altfel această duplicitate a fost demascată pe deplin în conferinţa fie la Stressa. Comunicatul politic care constitue în realitate, angajamente politice ferme din partea Angliei, Franţei şi Italiei, se precizea­z că în schimbul acordării dreptului egalită­ţii de înarmări, trebue să se creeze pentru statele din Mica înţelege un plus de securitate. Adică să se parali­zeze, prin mijloace precise şi eficace, sporul mijloacelor de luptă ce s’ar da pe mâna Ungariei şi fireşte, in slujba ideii fixe de revizuire.­­ Dar discursul generalului­ Tanczos a fost cu atât mai deplasat, cu cât teza maghiară primise o gra­vă re­plică anticipată din partea Angliei. Intr’adevăr, sir Samuel Moare, vor­­vorbind de elasticitatea dispoziţiu­­nilor statutului Genevei, a precizat: „Cererea de schimbare a unei si­tuaţii trebue să fie justificată prin fapte si printr’o discuţie liberă, a acestor fapte. Dreptatea unei re­vendicări nu este in mod obligator in proporţie cu pasiunile naţionale, ridicate in sprijinul său, pasiuni care pot fi d­eslănţuite cu bună şti­inţă prin ceea ce eu consider drept una dintre cele mai primejdioase trăsături ale vieţii­ moderne, adică propaganda guvernamentală. Prea adesea­ surescitarea artificială a sen­timentului naţional, slujeşte drept scuză la nesocotirea obligaţiilor­ in­ternaţionale sau la ameninţarea cu războiul“. Guvernul englez a adus, deci, prin discursul program al lui Sir Samuel Hoare, cea mai strălucită justificare condiţiunlor formulate de d. Titu­­lescu în numele Micii înţelegeri, pentru încheerea pactului dunărean, tratatul de neim­ixtiune, pentru că să se puie capăt „surescitării artificiale prin propaganda guvernamentală”, şi încheerea convenţiilor de asistenţă mutuală „pentru rezistenţa fermă şi comună faţă de orice­­act de agresiu­ne neprovocată”. Această punere clară la punct din partea guvernului Mar­i­ Britanii, credem că va contribui în măsură hotă­ritoare la pregătirea unei at­mosfere, prielnică şi sănătoasă, pen­tru negocierea detaliilor pactului du­nărean, de a cărui redacţiune depin­de în măsură decisivă asigurarea sinceră a păcii în această parte a Europei şi condiţiunile de colaborare adevărată şi necesară între popoa­rele acestui bazin. L. P. Nasfta CHESTIA ZILEI SITUAŢIA INTERNAŢIONALĂ... .după ultimele negocieri diplomaticei („Candide”) Frâna fiscală­ de EUG.­HERO­VA­NU Așa­dar, la un total de aproxi­mativ două miliarde lei, încasă­rile efectuate în cursul lunii Au­gust întrec cu 287 de milioane, totalul celor din luna corespun­zătoare a anului trecut. Iar plu­sul realizat de la 1 Aprilie și pâ­nă la finele lunii trecute, ar fi de aproape două miliarde. Mulţumitor de­sigur, D. Victor Antonescu pare în­cântat. Judecând după declara­ţiile pe care le-a făcut de curând reprezentanţilor presei, d-sa a­­rată un optimism surprinzător,­­ cald, comunicativ. Aceasta e şi mai mulţumitor, poate. De altfel buna dispoziţie a mi­nistrului finanţelor, e la unison cu aceia a întregului cabinet. Şi guvernul e optimist. Nici una din grelele probleme pe care e che­mat să­ le deslege, nu-1 nelini­­şteşte.‘ Nimic din toate ce ne ob­sedează, nu-1 tulbură. E cel mai optimist, cel­ mai calm, din toate guvernele­ pe care ni le-au dat timpurile grele , şi tulburi prin care trecem. Un fenomen. Succesul fiscului nu e totuşi un miracol. Iar mijloacele prac­tice care au condus la produce­rea lui, nu sunt pentru nimeni un mister. Şi dacă ziarele vor­besc de „ordinele de accelerare ale d-lui Mitiţă Constantinescu”, lumea ştie că formula oficială e un exemplu de eufemism. Un cunoscut mi-a povestit, în privinţa aceasta „cazul său”. Nu e grav, dar e interesant, instruc­tiv mai ales. De aceia ţin să-l fac cunoscut şi altora. E oare nevoie făcând aceasta, să repet cuvin­tele pe care poetul Eneidei le pune în gura marelui său erou: ab uno disce omnes? (Enea voia să spuie: „aşa sunt toţi grecii, perfizi ca Sinon”. Eu ţin să relev că „aşa se poartă fiscul cu toată lumea, nu numai cu blajinul contribuabil de care vorbesc”). — „Nu vreau să mă laud, îmi spunea cunoscutul meu, dar sunt un contribuabil onest şi corect, îmi plătesc impozitele cu toată regularitatea, atât pentru că ştiu că-mi îndeplinesc cu aceasta, una din cele mai importante o­bligaţii către stat, cât şi­ pentru a-mi evita neplăcerile pe care mi le-aşi atrage dacă m­-aşi sustrage dela acestă datorie elementară sau dacă aşi pune prea mare în­târziere în îndeplinirea ei. Acum trei ani mi-am mutat­­locuinţa, dintr’o stradă In alta,­ trecând totodată dintr’o circumscripţie fiscală, in altă circumscripţie. Am ‘­i făcut declaraţiile de rigoare, şi­­ am cerut intr’o parte, să fiu şters­ă din controale şi in cealaltă să '■. fiu înscris ca nou contribuabil.­­ Ce lucru simplu şi uşor! Nu-i aşa? In aparenţă însă... In apa­renţă numai... In realitate, mi-au trebuit doi ani pentru a ajunge la rezultatul acesta. Doi ani de alergături, de explicaţiuni, de timp pierdut, de vexaţiuni... Când după o punere la punct a lucru­rilor, mă duceam să văd dacă „rolul meu” a fost construit, găseam că, în urma unor mă­suri administrative recente, stra­da­­ mea făcea parte din altă circumscripţie. O luam de la ca­păt. In timpul acesta, plăteam cu „chitanţe provizorii”, pe care trebuia să le păstrez cu sfinţe­nie, căci pierderea lor însemna pierderea ori­cărui mijloc de a urmări şi controla plăţile făcute. Trec peste spiritul de mefienţă şi de rea voinţă cu care eram în­tâmpinat pretutindeni, peste lip­sa de concurs a organelor dina­intea cărora treceam. „N’ai făcut cutare declaraţie”... îmi spunea un domn perceptor, sever şi grav. Ii dovedeam c’am făcut-o. „Trebuie să cerem relaţii, la cutare birou sau la cutare ser­vicii”... — N’aveţi nevoe răspun­deam eu, lămurind situaţia cu actele pe care le­ prezintam. Mi s’a întâmplat de­ câteva ori, să-mi pierd răbdarea, să ridic glasul, să-mi afirm energic dreptul. Toate aceste n’au iuţit mersul mecanismului oficial. După doi ani m’am găsit, în fine, în re­gulă, cu partida înfiinţată, cu plăţile înregistrate. Am respirat. Astă vară, am plecat, ca de obi­­ceiu, cu familia mea, pentru li­niştea de care aveam nevoie şi (Citiţi continuarea in pagina II-a) (Citim­ continuarea in pagina II-a) ASASINAREA PROFETULUI DIN LUISIANA de F. DIMA Caracteristic pentru naivitatea politică a americanului mijlociu, e evoluţia înfăptuită in ultimii ani, de către scriitorul şi socia­listul Upton Sinclair. Mai bine de trei decenii, ro­mancierul american a militat idei socialiste şi a luptat cu o vehe­menţă care, în condiţiile ameri­cane, i-a primejduit de mai mul­te ori viaţa. A jucat un rol de seamă şi in rândurile Interna­ţionalei a treia. Deodată a părăsit frontul şi s’a făcut — după maniera ame­ricană — independent. Şi-a con­­struit un partid al lui propriu, şi a anunţat că a descoperit un sistem nou, pentru a ferici pe alegătorii din California, dacă îl vor alege guvernator al acestei provincii. Formula adoptată de acest „profet al crizei” e tot atât de simplă ca predicele ciobanu­lui de la Maglavit. Deşi autorul ei este singurul cap organizat din mulţimea profeţilor cari au ră­sărit pe maldărul de gunoi al crizei economice. S’a făcut dovada — ucigătoare de iluzii — că înţelegerea masse­­lor se desvoltă invers proporţio­nal cu complicaţiile şi greutăţile vieţii sociale. Pe măsură ce fi­rele ghemului obştesc se încadă şi se Încurcă, omul de rând caută soluţii mai simpliste. Problemele despicate de dialec­tica marxistă, popularizarea în­văţăturii socialiste, programul sistematic al partidelor munci­toreşti,­­ întemeiate pe cerce­tarea minuţioasă a evoluţiei na­turale a sistemului capitalist şi societăţii în care trăim — sunt lucruri cari trec peste puterea de percepţiune a mulţimelor de pretutindeni. In capul muncitorului ameri­can nu s’a putut cuibări nici până în ziua de azi convingerea socialistă, deşi criza economică în care se sbate ar fi trebuit, după toate regulile logicei, să-l urnească din loc şi să-l împingă in direcţia intereselor sale de clasă. . Straniu: în ţara cea mai indu­strializată, americanul practic şi realist aleargă după nălucile cele mai fanteziste — numai fiindcă i se promite realizarea imediată a revendicărilor sale mărunte şi cotidiane. Puterea-i vizuală nu-i ajunge nici până la vârful na­sului, pe care dănţueşte confu­zia cea mai deşănţată. Nu-i de mirare: pentru marea mulţime Beethoven a rămas — după un secol de străduinţe za­darnice — un sgomot desagrea­­bil, pe când ritmul sălbatic al jazzbandului — e muzica care place. Simfonia este — să zicem, deocamdată— o combinaţie prea dificilă, pentru înţelesul tuturor. O anemie care nu te face să tropăeşti imediat, să chioteşti frenetic, agitat de diverse instinc­te animalice, — nu este muzică, sau este — după o expresie iro­nică —: muzica viitorului. Toba cea mare, instrumentul cel mai primitiv pe care-l înţe­leg deopotrivă moşnegii şi prun­cii, continuă să domine — de la Atila până la Hitler— sentimen­tele populare. Până şi naiul lui Pan, revărsat in triluri colorate, e un semn de prea mare progres; mai ademe­nitor e dangătul monstru de clopot şi sunetul strident de trâmbiţă. Meşterii pricepuţi ■ în manevrarea masselor ştiu că u­­neori e suficient un incendiu, în vârf de cupolă sau de munte, pentru a sminti lenevia de gân­dire, a aduna cetele şi a le îm­pinge la atac. Simplicitatea formulei e o con­diţie indispensabilă de succes. Ciobanul Petre Lupu dela Ma­glavit — a cărui sinceritate n’o contestăm — a nimicit cu visul lui pe toţi profeţii iarmarocului politic, de dată mai veche şi mai recentă. Superioritatea progra­mului dela Maglavit — s’a dove­dit in practică. In jurul diverse­lor „numere” şi „clauze”, enun­ţate de personalităţi politice a­­tât de eminente ca Vaida, Cuza, Goga ş. a. m. d. — nu s’a adu­nat niciodată atâta lume. Lângă o stână s’a realizat — pe temeiul unui program realist şi vechi ca Sfânta Scriptură — cea mai for­midabilă mişcare de masse, cum n’a reuşit s’o deslănţuie nici u­­nul din corifeii noştri politici, deşi au încercat toate mijloacele. Acest fapt ar trebui să dea de gândit profeţilor noştri de dife­rite calibre, dacă mai sunt în­­ stare să mediteze independent de interesele lor particulare. Americanul Upton Sinclair, pus în faţa unei candidaturi de gu­vernator, a înţeles că trebuie să-şi simplifice programul, pen­tru care a luptat decenii, şi să adapteze resturile la nivelul mul­ţimii. Aşa a luat naştere formula magică: EPIC. E un cuvânt com­pus din impettive: End Poverty In California! adică: Sfârșitul sărăciei în California. Adversarii lui Upton Sinclair s’au folosit de această concen­trare de majuscule mistice, pen­tru a le da o interpretare mai ingenioasă: Empty Promises In California., adică: Promisiuni de­șarte în California.

Next