Adevěrul, iunie 1936 (Anul 50, nr. 16058-16082)
1936-06-01 / nr. 16058
ANUL 50—Ro. 16.058 g paginl Luni 1 Iunie 193p _ AL. V. BELDIMAN 1888—1887 FONDATORI: .... CONST. MILLE 18., I—1926 I 200 lei pe 3 luni T ii A « ng j / ,v _ i Centrala: 384'SO. .Ji ABONAMENTE 380 lei pe 6 luni dublu J LEI BIROURILE.* BUCIireȘti, 3tf. C031$t. Mill« {Sărindar) M®. 5—7—9. TELEFOANE: Sateailisî. ^I 750 lei pe un an !a Ziarul lui Stelian Popescu deplânge pe „Moţii minieri jefuiţi de avutul lor”. „Universului” i-e mila numai de ţăranii de sub pământ, nu şi de cei din păduri sau de pe ape... 9 Plebiscitul de la 31 Mai Ziua de 31 Mai va rămâne, probabil, o dată memorabilă în analele vieţii noastre publice. Nu ne referim la proporţiile întrunirii de mâine din Bucureşti. Vom trăi şi vom vedea. Ne despart doar câteva ceasuri... Cele câteva mii de locuitori din areopagul aurit al Capitalei, acea vermină sceptică şi uneori sclipitoare din cartierele elegante cu vile şi palate va simţi un mic irisson pe şira spinării de cauciuc... Vermina sceptică şi sclipitoare afişează, îndeobşte, un execrabil surâs simţesc când i se pronunţă expresia „Stat ţărănesc”. Dar va contempla ,în sfârşit, retrasă după grele draperii sau după dantelate perdele „Biedermeier”, defilarea cohortelor anonime in ciubote si opinci. Va auzi ritmat tropotul de robotari ai pământului, cari cer o altă orânduire socială mai dreaptă şi o altă împărţire a venitului naţional. Dar încă odată, nu ne interesează decât lăturalnic emoţiile castei dominante din Bucureşti pe ziua de 31 Mai. O bună parte din stolul potârnichilor celor mai grase au fugit, băjenari de circumstanţă, la Sinaia, la Buşteni, la Predeal sau Herculane, in localităţi din creerii munţilor carpatici sau pe marginea vastelor hlamide de apă albastră. Ziua de 31 Mai va fi, evident, impozantă pe ziua defilării masselor ţărăneşti în Muntenia (leagănul ţărănismului). Demonstraţia de la Bucureşti va fi acompaniată de întruniri locale în toate celelalte judeţe. Vom avea o mobilizare generală a ţărănismului. Ne aflăm, de fapt, în faţa unui plebiscit al naţiunii. Partidul naţional-ţărănesc a mai ţinut întruniri măreţe de 50.000 sau Chiar de o sută de mii de demonstranţi- Massele ţărăneşti s’au mai ridicat şi în alte rânduri, din letargia lor milenară, întrunirile dela 31 Mai 1936 vor însuma, după calcule severe, circa o jumătate milion de participanţi. Ele marchează într’adevăr o etapă nouă în tehnica politică românească. SIMULTANEITATEA întrunirilor ridică şi coeficientul de propulsions. Se spune mereu că ţărănimea formează o massă amorfă, deci incapabilă de acţiune independentă politică. Voinţa ei nu se poate organiza. Risipirea prin văi şi coclauri, prin sate, târguri şi cătune, ar împiedica principial impunerea unei tehnici organizatorice uniforme. Simultaneitatea de întruniri corijează fatalitatea risipirii naturale. Vermina elegantă s’a plictisit de ţărănism şi democraţie. Nu-şi poate imagina decât o democraţie bleagă. Dar pe lângă democraţia formală, mai există o democraţie de conţinuturi, care derivă din democraţia plebiscitară. Partidul naţional-ţărănesc a garantat ordinea şi disciplina. A vrut numai să ofere o repetiţie generală. Grupuleţe politice inconştiente, cari abia obţin 2 la sută pe ţară propagă ideia dictaturii? Plebiscitul de la 31 Mai este un serios avertisment al democraţiei ţărăniste. Petre Pandrea NOTE MINISTERUL de interne a trimis prefecţilor o circulară relativ la „iluzia diverselor vegetaţii duşmane desvoltării normale a păşunelor”. „Vegetaţii duşmane”? Această expresie este întrebuinţată numai la propriu sau şi la figurat? * DOUĂ avioane s’au ciocnit deasupra unui ospiciu de nebuni. Isprava nebuniei de viteză... * „UNIVERSUL” dă alarma. Scade populaţia! Dacă unii dau atenţie femeilor trecute de o anumită vârstă.... # D. SASSU a cerut d-lui Victor Antonescu concurs pentru ofensiva agricolă. Ploile și discursurile — nu-s destul? CENZURA a tăiat, după explicaţii oficioase, pasagiile „nedrepte” contra guvernului din manifestul naţional-ţărănesc. Dar un guvern poate oare admite că o critică adusă lui este dreaptă ? Glose politice... DESTINDERE? Intre guvernul Tătărescu şi partidul naţional-ţărănesc a survenit o nouă tensiune. Aceasta din cauza ciopârţirii manifestului, adresat ţării de către acest partid în vederea demonstraţiei de Duminică. Cenzura, oribilă prin ea însăşi şi oricând, devine şi mai oribilă când se aplică împotriva unui manifest redactat de conducerea unui partid. Ştim că simţământul de răspundere este prea desvoltat la cei ce stau în fruntea partidului naţional-ţărănsc şi nimeni nu poate crede că manifestul ar fi putut realmente cuprinde pasagii, care să primejduiască interesele superioare ale statului. Totul, după noi, se reduce la aprecieri politice și aceste aprecieri sunt prea subiective pentru a putea constitui un criteriu just de judecată. Oricum, in clipa sosirii d-lui Titulescu și când se vorbea despre o destindere in vederea evenimentelor importante din săptămâna viitoare, se constată o nouă şi mare tensiune. Pentru naţional-ţărănism, ea nu poate fi decât bine venită. Opoziţia este totdeauna în câştig, când se desfăşoară acţiuni violente pe firmamentul politic. Nu este tot astfel şi pentru guvern. El n’are interes să întărâte lucruile. Şi nare interes actual şi nici viitor. Actual — fiindcă de pe urma noului bucluc ar putea trage foloase d. Dinu Brătianu. Viitor, fiindcă nu le-ar fi prea comod liberalilor să stea în opoziţie alături de naţional ţărănişti. Dar despre aneste toate se va mai vorbi. UN EXPOZEU r. ........... ... I---------- -------- ■■.............. D. Victor Antonescu, ministru de finanţe, a făcut in cursul zilei de joi un expozeu reprezentanţilor presei. Situaţia trezorieră, după datele furnicate de ministerul de finanţe, este mulţumitoare. încasările pe Mai sunt mult mai bune decât încasările din luna corespunzătoare a anului trecut, când la finanţe era d. Victor Antonescu şi deci au fost puse in mişcare metodele fiscale, practicate de d. Antonescu. In asemenea condiţiuni, în mod firesc trebue să se convină că s’a produs o schimbare in bine in ce priveşte viaţa economică şi că îmbunătăţirea trezorieră nu se datoreşte exclusiv fiscalităţii. Această schimbare în bine se datoreşte in mare parte sentimen■ tului public că impozitele trebuesc plătite. Pe de altă parte, ea se datoreşte unei înviorări de tranzacţii, înviorare care ar deveni şi mai pronunţată, dacă s’ar face din timp ceea ce trebue pentru promovarea creditului. Când s’a vorbit acum câţiva ani de excesul de fiscalitate, publicul nostru n’a ştiut că este vorba ca toţi contribuabilii să plătească. Protipendada dela noi se deprinsese cu ideia că ea nu trebue să plătească şi în cazul cel mai bun are dreptul să amâne la infinit. Agitaţia de atunci nu s’a datorit faptului că se cerea atât, mulţimii să plătească, pe cât se cerea protipendadei să achite datorii de milioane restanţe. Astăzi s’a terminat cu această metodă. Cu toţii, trebue să, plătească şi au început să plătească. In plus, există şi un început de renaştere economică. Iată misterul bunei stări trezoriere, despre care a vorbit vistiernicul in expozeul d-sale de Joi. Sever NĂZBÂTII CEAS RAU Tot ministerul se duce la inaugurarea abatorului din Constanţa. Să nu fie intr’un ceas rău! Kix Un nou asalt al revizioniştilor Vizita d-lui Beck la Belgrad şi expozeul raistrului de externe maghiar Tarile al căror scop politic este să obţie revizuirea clauzelor teritoriale din tratatele de pace, au început o nouă şi metodică ofensivă în această direcţie. Lupta diplomatică a fost pornită în jurul unei probleme care, de altfel, probabil că nici nu se va pune. Această problemă este pretinsa necesitate de revizuire a statutului Societăţii Naţiunilor, sub pretext că experienţa cu Italia şi cu Abisinia nu ar fi dus la rezultatul dorit şi prin urmare întregul aparat al Genevei ar avea nevoie de o temeinică revizuire. Ungaria, Polonia şi celelalte state revizioniste ar dori să puie in discuţie cu acest prilej în primul rând transformarea Societăţii Naţiunilor într'un instrument de realizare a revizuirii tratatelor de pace. De aceia d. Kanya a vorbit in sensul că „reforma nu poate fi utilă şi durabilă decât dacă clauzele destinate să prevină un conflict armat sunt şi ele întărite, alături de sancţiuni“, pornind de la principiul că „se lasă deschisă posibilitatea evoluţiei paşnice, care să îngăduie discuţia liberă asupra tratatelor de pace“. Ceea ce în limbaj obişnuit nu însemnează alta, decât modificarea art. 19 în aşa fel, încât Ungaria să poată pune în mod oficial, cu sprijinul prietenilor săi politici cari sunt Germania şi Polonia, problema revizuirii clauzelor teritoriale ale tratatului de la Trianon. Insistăm asupra acestei ofensive, pentru că după ştirile particulare sosite de la Belgrad d. colonel Beck ar fi încercat să câştige Iugoslavia pentru o înţelegere, care, în linii generale, să se refere tocmai la aceste intenţii de revizuire a statutului Societăţii Naţiunilor. Aceste ştiri particulare anunţă din Belgrad că d. colonel Beck nu a putut să ajungă la nici o înţelegere concretă. Faptul acesta este cu deosebire îmbucurător pentru noi, fiindcă ne pune la adăpostul unor surprize pe cari le scoata Berlinul, Budapesta şi Varşovia. Din punctul de vedere al ţărilor cari luptă spre a dobândi insfârşit o pace temeinic organizată în Europa, o revizuire a statutului Societăţii Naţiunilor tiu pare să fie necesară. Nu Liga şi nu statutul ei sunt vinovate de faptul că i-a putut fi împiedicat din primele luni războiul Italiei în Abisinia. Vinovate au fost complicităţile ce au decurs din politica externă personală a d-lui Laval, care prin tergiversări şi concesiuni în favoarea Italiei a căutat să-şi asigure simpatia şi sprijinul curentelor de dreapta din Franţa. Am arătat de curând, pe bază de cifre oficiale italieneşti, că în urma aplicaţii sancţiunilor în mod parţial şi cu întârziere, după 7 luni de zile italia a ajuns într'o situaţie economică şi financiară din cele mai grele. Dacă sancţiunile ar fi fost aplicate din prima zi şi in mod integral, aşa cum ceruse Anglia, d. Mussolini nu ar fi avut răgaz să cucerească Abisinia, chiar dacă ar fi trimis in Africa nu 400.000, ci un milion de soldaţi. Industria de război a Italiei ar fi fost paralizată şi toate instrumentele războiului tehnic ar fi devenit in mare parte inutilizabile. Ce ar putea să folosească, o revizuire a statutului Societăţii Naţiunilor, dacă ţările principale din conducerea instituţiei dela Geneva n‘ar fi de acord asupra liniei principale pe care trebuie s’o urmeze politica lor, pentru ca războaiele să fie intr’adevăr împiedicate. Astăzi colaborarea directă şi sinceră între Franţa şi Anglia pare să fie din nou asigurată. Viitorul preşedinte de consiliu al Franţei, d. Léon Blum înţelege să adopte o atitudine foarte limpede în politica internaţională, refuzând orice fel de joc lăturalnic şi lucrând din toate puterile şi cu toată sinceritatea pentru realizarea securităţii colective aşa cum a fost pornită prin pactul de asistenţă mutuală cu Rusia Sovietelor, colaborând cu Marea Britanie în această direcţie. Nu trebuie sa pierdem din vedere importanţa foarte mare a unei asemenea atitudini fără şovăire, pentru că ea va asigura conlucrarea strânsă cu guvernul englez în problema care a fost ridicată prin denunţarea unilaterală de către Germania a pactului de la Locarno şi prin propunerea franceză de stabilizare a păcii europene pe un termen cel puţin de 25 de ani. In asemenea momente, cari pot deveni decisive pentru viitorul nostru al tuturora, este o adevărată consolare şi o preţioasă asigurare de viitor, faptul că ne putem sprijini pe unitatea neştirbită a Micei înţelegeri. Ministrul de externe al Cehoslovaciei d. Krofta a şi afirmat acest lucru în expozeul pe care l-a făcut în faţa comisiunilor de politică externă ale Camerei şi Senatului din Fraga. D-sa a subliniat că politica Micei înţelegeri este proprofund şi perfect unitară nu numai rata de problemele cari predomină situaţia de astăzi, dar şi „în ce priveşte relaţiile cu diferite ţări europene“. Un principiu şi o afirmare de ordin internaţional care îşi va găsi fără îndoială o expresie şi mai categorică, şi mai tare cuocazia întrunirii la Bucureşti a şefilor celor trei state ale Micei înţelegeri, Liviu P. Nasta O sinteză asupra pedagogiei contemporane în româneşte de DOCTORUL YGREC „Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă de Şt. Bărsănescu Iaşul intelectual ne face astăzi surpriza de a da culturii române — credem că nu exagerăm afirmând aceasta — o operă epocală. Titlul lucrării, de care ne ocupăm aci, titlul acestei opere, Unitatea pedagogiei ştiinţifice” nu spune nimic cititorului cu o cultură generală.Credem că, alegând acest titlu, autorul şi-a diminuat — chiar şi faţă de specialişti — valoarea lucrării sale, fiindcă citind-o vezi că la ea nu e numai dovedirea strălucită a unei teze. Ea este, mai presus de toate, o istorie a evoluţiei pedagogiei, a artei educaţiei, de la începuturile omenirii civilizate până’n zilele noastre. Şi nu numai atât! E o frescă a tuturor gânditorilor din toate timpurile, asupra scopurilorşi tehnicei, ideologiilor şi idealurilor neamurilor, ţărilor, asupra chipurilor de a creşte şi educă tinerele generaţii. Nu am auzit până astăzi de numele acestui autor de care ne ocupam acum: d. St. Bărsănescu. Despre d-sa aflăm că ocupă o catedră la Universitatea din Bucureşti; e cunoscut desigur in cercurile specialiştilor In pedagogie, căci pe verso-ul copertei lucrării d-sale de azi vedem înşirate multe alte lucrări ale d-sale, In pedagogie şi’n filosofie, in româneşte, şi franţuzeşte. Mărturisim că de mult nu ne-a fost dat să gustăm o plăcere intelectuală după citirea unei cărţi româneşti de ştiinţă, o plăcere de intensitatea celei de după citirea acestei opere a d-lui Bărsănescu cu privire la pedagogia contemporana ca ştiinţă. însăşi problema educaţiei şi a pedagogiei apare abia după citirea acestei lucrări in lumina marei sale însemnătăţi. Dar stilul sobru, limpede ca cristalul, prin care străluceşte luminos gândul autorului exercită şi el un farmec intelectual deosebit asupra cititorului. Orice operă intelectuală scrisă are desigur arhitectonica ei, de care depinde in bună parte valoarea şi efectul ei. Construcţia in linii de o desăvârşită simetrie a lucrării d-lui Bărsănescu îşi are desigur, partea ei în farmecul pe care-l exercită asupra cititorului. Şi totuşi, nu e vorba aci de o operă de artă, ci de o expunere istorică şi ştiinţifică. Aci se vădeşte desigur talentul şi vocaţia profesorului. Şi cât de importantă e problema care formează subiectul operei pe care o recensăm aci, o vedem chiar din primele rânduri, când autorul scrie (pag. 5): „Nicăeri aspiraţiile, idealurile şi credinţele unei epoci şi ale uei societăţi nu se oglindesc mai limpede şi nu se afirmă mai puternic decât in pedagogie şi in politică. Când mizeria acumulată de anii lungi de războiu a putut să-şi strige durerea cu disperare, cerând „Die Arbeit hoch”, şcoala se intitula „şcoala muncii” iar când dezorganizarea morală se revărsă asupra tineretului, conducătorii reacţionară organizând asociaţiile fasciste, sovietice sau introducând instrucţia premilitară. E prin urmare deajuns să aruncăm o privire imparţială asupra a ceea ce se petrece in jurul nostru, pentru a măsura legătura dintre starea socială generală a epocii şi ideologia pedagogică”. D. Bărsănescu, după ce ne descrie existenţa tuturor şcolilor pedagogice, ne arată, drept concluzie, şi direcţia în care evoluează societatea noastră care trece azi printr’una din prefacerile cele mai adânci. Ce interesantă viziune ne dă autorul despre această ratât de importantă artă a educaţiei, atunci când — citând pe pedagogul şi filosoful W. Moog — ne arată că „fiecare formulare de ideal educativ propune şi o concepţie despre lume şi viaţă”. Iar când ne descrie pedagogiile diferitelor popoare şi confesiuni, ne arată că menirea lor e să ne indice idealurile pe care fiecare stat societatea sau confesiune şi le fixează pentru poporul şi tineretul lor ca scopuri de educaţie”. Să nu uităm, însă, că autorul urmăreşte, înainte de toate, să-şi dovedească teza că nu există un fond mai multe pedagogii ci o unică știință pedagogică. A crede inexistența mai mult 0 etapă a contingentării In sfârşit şi o măsură bună In reglementarea comerţului exterior. In ultima sa şedinţă, delegaţia economică a guvernului a scos de sub contingentare câteva materi prime cari joacă un rol foarte important în activitatea industriei din ţară. Nu ştiu dacă această hotărire marchează începutul unei noui orientări a guvernului în problema importului. E drept că actualul ministru al industriei nu pierde nici un prilej pentru a-şi mărturisi preferinţa pentru treptata descătuşare a comerţului exterior, iar in practică, face tot ce-i stă în putinţă pentru a realiza, cât de cât, punctul d-sale de vedere. In lupta pe care o duce în chestiunea controlului devizelor — a cărui desfiinţare apropiată a şi anunţat-o în declaraţiile de acum câteva zile — ca şi în atitudinea adoptată în chestiunea compensaţiilor, ministrul industriei e călăuzit de aceiaş preocupare de a asigura comerţului mai multă libertate de acţiune. De aci nu trebue să deducem însă că ar putea fi vorba, în actualele împrejurări, de schimbări radicale în regimul comerţului exterior şi mai puţin încă de desfiinţarea contingenturii. Dovada ne-o dă, de altfel şi faptul că în acelaş timp în care unele produse sunt scoase din contingentare, altele sunt introduse sub acest regim iar pentru multe s’au sporit taxele de contingentare. Atât considerentele de ordin valutar cât şi cele fiscale şi economice îndeamnă guvernul actual, ca şi guvernele cari l-au precedat, să sistematizeze şi să organizeze contingentarea cu scopul de a-i da cât mai multă eficacitate, de a o adopta împrejurărilor in continuă schimbare. Scoaterea de sub contingentare a celor câteva materii prime se datoreşte acestor preocupări. Intr’adevăr, la adăpostul ocrotirii deosebit de puternică, a contingentării, unele ramuri industriale s’au desvoltat foarte puternic, atât sub raportul capacităţii de producţie cât şi ca progres tehnic. Dela o vreme încoace, desvoltarea, ba chiar şi activitatea lor, a început să fie stingherită de piedicele întâmpinate la aprovizionarea cu materii prime şi în special cu semifabricate. Aceasta întrucât semifabricatele se aduc din ţările industriale de la cari obţinem foarte greu o balanţă deajuns de excedentară pentru că să putem acoperi atât plăţile financiare cât şi valoarea importului. Sub presiunea acestor împrejurări s-a desvoltat o industrie de semifabricate care are nevoe de materii prime cât mai multe. Hotărârea delegaţiei economice realizează clar indirect postulatul libertăţii comerţului, rostul ei este de a ocroti industria producătoare de semifabricate. E o nouă etapă a politicii de industrializare. Oricum, e bine că s’a înţeles la vreme semnificaţia, şi cerinţele acestei nouitape. Iar cât priveşte bucuria celor ce-au voit să vadă în hotăririle delegaţiei economice, a guvernului făgăduiala unei apropiate normalizări a schimburilor externe, ea va fi de foarte scurtă durată. Metodele politicii de contingentare vor fi folosite din ce în ce mai frecvent deoarece ele sunt cea mai eficace unealtă de dirijare a vieţii economice, şi nimic nu îndreptăţeşte presupunerea ca statele să renunţe la acest rol al lor. J. B. F. D-nii M. Paulian şi T. D. Măruţă, profesori la Craiova, publică, în doua volume, aproape toate .Momentele ", „Schiţele” şi „Nuvelele” lui Caragiale, Însoţite de un bogat studiu introductiv. Editorii au luat ca bază primele ediţii. Poate că ar fi, fost mai bine dacă ar fi pornit de la ultimele, îngrijite de autor, căci se ştie ce grijă dădea Caragiale tiparului. Introducerea tratează cu succes, mai multe probleme dintre cele mai importante : raporturile dintre Eminescu şi Caragiale, consideraţiunile stilistice in sfârşit limba lui Caragiale şi locul ei in forma limbii literare. Cu un spirit larg şi înţelegător, editorii aşează pe Caragiale în ambianţa epocei, aşa cum a fost precizată de Gherea, apoi analizează principalele nuvele şi comentează atmosfera pe care ne-o înfăţişează ele. Deosebit de important mi se pare capitolul privitor la întrebuinţarea neologismelor. Caragiale a fost adesea atacat, chiar de unii admiratori ai lui, pentru că, a folosit cuvinte de origine străină. D. Măruţă arată foarte limpede că o atare acuzaţie este nefundata. Caragiale a pus peste tot cuvântul care se potrivea, nou sau vechi. Pentru a dovedi acest lucru, profesorul craiovean a făcut un studiu complet al neologismelor întrebuinţate de marele scriitor. El arată, foarte judicios, că, dacă intrun pasaj ca: „15. Goe e impacient’ am schimba ultimul cuvânt in nerăbdător, am schimba şi „atmosfera in care se mişcă eroii”. Ţin să subliniez această foarte justă precizare, pentru că adesea puriştii noştri pretind cutărui sau cutărui scriitor să înlocuiască neologismele cu „neoşisme”, fără să ţină seama de context. Volumele sunt Însoţite de analize preţioase, puse inaintea fiecărei bucăţi şi menite să înlesnească înţelegerea lor de către şcolari. De asemenea, mai cuprind şi două glosare unde se explică termenii ceva mai rari. , Sperăm că această ediţie se va bucura de succesul pe care-l merită şi va contribui la răspândirea operei celui despre care, in ciuda afirmaţiei d-lui Şerban Cioculescu, nu putem spune că arte preţuit la justa lui valoare nici măcar astăzi, la atâţia ani după moarte. Aceia ale căror scăderi le-au biciuit In mod aşa de usturător nu i-au iertat-o Încă, Gh. Reviga Carnetul meu O nouă ediţie a lui Caragiale CHESTIA ZILEI Săptămâna copilului D. V. SASSU: — De ce pichigi, dragă Gufăt O. TATARESCU: — Vanin are patru ghioage și eu numai una!... (Citit! continuarea in pagina II-a) TRADUCEREA BIBLIEI de N. BATZARIA Biblia — această carte de temelie a culturii şi carte de temelie a credinţei — a apărut într’o nouă versiune românească. Şase ani împliniţi s-au străduit cu traducerea şi tipărirea ei Mitropolitul Nicodem al Moldovei, părintele Gala Galaction şi d. Vasile Radu, profesor la facultatea de teologie de la Chişinău. Realizarea acestei opere monumentale răspundea unei mari şi indispensabile necesităţi de ordin cultural şi religios, iar alegerea făcută în persoana celor trei tălmăcitori nu se putea să fie mai nimerită. Sunt trei corupetinţe, trei autorităţi indiscutabile, care se complectează reciproc intrio armonie desăvârşită. Aşa, mai înainte de a se urca pe scaunul mitropolitan al Moldovei, înaltul ierarh şi distinsul cărturar bisericesc, care este Prea Sfinţitul Nicodem, îşi impusese numele într’un mod, care nu se uită şi nu se şterge, prin lucrări originale, prin o excelentă traducere a Noului Testament şi prin părţi importante din Vechiul Testament. Traducerile acestea ale mitropolitului Nicodem se caracterizează printr'o limbă română bună şi lesne de înţeles, dar având ei ceva arhaic, ceva ca o mireasmă de lucruri vechi. * Asupra înaltei valori literare a scrisului fermecător al părintelui Gala Galaction nici nu mai este nevoe să stăruim. Părintele Gala Galaction este doar consacrat — şi nu de ieri, de alaltăieri — ca unul din fruntaşii literaturii române. Ne închipuim însă — se prea poate ca închipuirea noastră să fie greşită — că, in deosebi in rândurile intelectualilor, e mai mic numărul acelora cari cunosc meritele lui ca scriitor bisericesc, ca să fim si mai precisă cari au citit cu atenţia cuvenită şi folosind metoda comparativă cu alte texte şi versiuni româneşti, Noul Testament traduse de Sfinţia Sa. Tot căutând a-şi îndeplini în mod conştiincios datoria de a reda cât mai complect şi mai fidel înţelesul cu toate nuanţele textului evanghelic, părintele Galaction continuă şi în Noul Testament a-şi afirma însuşirile de literat, de căutător şi iubitor al frumosului. La el se vădeşte mai puţin preocuparea de a respecta, în ce priveşte limba şi construcţia frazei, o anume tradiţie în sensul de a păstra anumite arhaisme. Cât despre d. profesor şi teolog Vasile Radu, d-sa trece cu drept cuvânt drept unul din cei mai buni cunoscători ai limbei ebraice, adică ai limbei în care a fost scris Vechiul Testament. Din această colaborare, pe cât de competinte pe atâta de armonioasă, trebuia, de sigur, să iasă un text definitiv şi cât mai aproape de desăvârşire. Zicem „cât mai aproape de desăvârşire“, deoarece credem că nici distinşii traducători nu vor pretinde că prin, versiunea dată de dânşii s-a spus ultimul cuvânt, aşa că nu mai rămâne nimic de făcut in privinţa aceasta. Apoi, limba română,ca orice limbă, deci ca orice organism viu, evoluiază. După trecere de ani, textul de astăzi va deveni la rândul său arhaic, simţinduse, prin urmare, nevoia de a fi din nou pus la punct. Oricum, aceste observaţiuni nu împiedică afirmarea adevărului că (Citiţi continuarea in pagina Il-a) 11. JLVibifdiii)U u tor pedagogii — scrie autorul — e dăunător, căci: (pag. 12): „in spiritul public lasă atunci să persevereze şi să se extindă ideea că pedagogie e chestie de „concepţie”, de „mod de a vedea” problemele educaţiei, iar în conştiinţa educatorilor promovează credinţa în dreptul teoriilor subiective asupra chestiunilor de pedagogie asociată cu dezinteresarea faţă de studiile sintetice de pedagogie şi mai ales aduce dezorientarea practicii şcolare. Dacă azi şcoala în genere şi şcoala românească în special străbat