Adevěrul, aprilie 1937 (Anul 51, nr. 16312-16337)
1937-04-01 / nr. 16312
ANUL 51. No. 16.312 8 naff mi JOI 1 APRILIE 1937 pagini FONDATORI * ^ BELDIMAN * UHUAJ.UKI : CONSTRULLE 188ft—1897 1897—1920 — wMifUVEANU ABONAMENTE :110 leî pe un an _ , . SBSÎB /AS 2 Lei BIROURILE: București, Str. Const. Mille (Sărindar) No. 5 7 9 TELEFOANEI [ . ---------------------------- ■ —^ ■. Ultimele manifestări naţional-ţărăniste Duminica trecută era aşteptată cu o plăcută nerăbdare de toţi adversarii — şi sunt destui! — ai partidului naţional-ţărănesc. Se pândea (pentru a câtea oară?), se aştepta cu voluptate, se nădăjduia cu înfrigurare sfărâmarea acestui partid, care stă — cu toate scăderile lui — în calea aventurii de dreapta. Erau convocate, pentru această Duminică de primăvară, câteva adunări, în câteva puncte ale ţării. Se credea că, de pe fiecare tribună, vor porni sute de săgeţi otrăvite, cari trebuiau să se încrucişeze în atmosfera însorită, peste capetele milioanelor de ţărani devotaţi partidului lor. Această Duminică trebuia să fie un adevărat masacru: fruntaşii naţional-ţărănişti urmau să se sfâşie între ei. Partidul era să rămână fără conducători sau, în orice caz, să se fragmenteze în cinci-şase partiduţe fără importanţă... Toate aceste nădejdi nu s‘au realizat. Manifestaţiile organizate Duminică de naţional-ţărănişti n‘ai avut caracterul războinic, pe care-l sperau inamicii acestei mari mişcări populare. Că există unele deosebiri de vederi în partid? Dar cine tăgăduieşte aceasta! Aşa cum există şi în partidul liberal, care — totuşi — a guvernat patru ani de zile. Aşa cum există şi în gruparea Goga- Cuza, care totuşi revendică puterea. Aşa cum există chiar în grupările de extremă dreaptă, conduse dictatorial, cu gârbaciul. • Vom spune chiar mai mult: este natural să existe disensiuni la naţional-ţărănişti — şi în orice partid, care are cadre numeroase, program larg şi masse populare în spatele lui. Aceasta este viaţa oricărei colectivităţi. Acesta este semnul vieţii reale. Numai moartea este rigidă, nemişcată, înţepenită .Viaţa e în permanentă agitaţie... E firesc ca, între naţional-ţărănişti, să existe deosebiri de vederi asupra problemelor atât de variate, atât de complexe, pe care le oferă cu atâta generozitate actualitatea atât de zbuciumată. Aceste deosebiri de vederi n‘au dus, Duminica trecută, la carnagiul sperat de duşmanii ideii de partid şi ai partidelor, în genere. Manifestaţiile au avut loc, dar pe scenele sălilor de întrunire na rămas nici un mort. Fruntaşii sunt toţi în viaţă! Săgeţile înveninate n’au fost săgeţi şi n‘au purtat venin, câteva cuvinte de duh, cum stă bine unei societăţi de oameni dornici de luptă. Partidul nu s‘a sfărîmat. Dimpotrivă. S’au produs foarte interesante manifestări de solidaritate. La Huşi, la sărbătorirea d-rului Lupu, au asistat reprezentanţii tuturor provinciilor. Scrisoarea d-lui I. Mihalache — şi prin tonul ei cald, amical, şi prin cuprinsul ei de adâncă semnificaţie politică — a dobândit o mare importanţă. Iar telegrama d-lui Iuliu Maniu a constituit un gest, menit să desmintă anumite zvonuri. Declaraţiile d-lui Madgearu la Giurgiu şi telegrama adresată de d-sa d-lui dr. N. Lupu, au arătat că nu este vorba de prăpăstii în partid, ci că partidul înţelege să-şi concentreze toată puterea împotriva adversarilor lui fireşti — liberalii şi grupările extremiste de orice fel ar fi ele. Cuvântările d-lor M. Ghelmegeanu şi Armand Călinescu n’au fost declaraţii de război faţă de alte ramuri ale partidului, aşa cum se şoptea de către cei bine informaţi. Se poate spune deci, că Duminica a trecut în linişte pentru partidul naţional-ţărănesc... Noi, cam am susţinut necontenit aci, ideia de partid, noi, care credem că partidele sunt cele mai bune instrumente de guvernare, cu toate imperfecţiunile lor; noi, cari vedem în dictatură o înjosire a naţiei, fiindcă pentru dictator naţia este o turmă necuvântătoare — credem că efortul conducătorilor de a pune frâu ambiţiilor prea zgomotoase trebue să continuie. Partidul trebue să rămână unit în jurul programului, în jurul şefului şi în jurul demnităţii lui. Da, demnitatea de partid — aceasta este, aceasta trebue să fie lozinca orei de faţă. Demnitate in lupta de opoziţie. Demnitate în lupta de cucerire a guvernului. Demnitate mâine, la guvern. Aceasta înseamnă renunţarea la tintp mijloacele cari strică demnităţii. Nici umilinţe, prin urmare. Dar nici atitudini, cari — sub aparenţă intransigenţă — nu sunt de fel demne. Respectul programului este iarăşi o condiţie de viaţă pentru acest partid. Adică, respectul angajamentelor luate faţă de massele ţărăneşti, cari cred în acest partid şi cari nu trebuiesc dezamăgite. Tudor Teodorescu-Branişte Nu numai oamenii politici, dar chiar publiciştii şi scriitorii îşi răspândesc articolele prin reviste şi ziare — iară să le ştie de urmă. Având nevoe de un anumit articol, autorii vin la redacţii sau se duc la Ac-ademia — ca să-l caute in colecţii, ori în teancuri de gazete din başca. Pierd ore şi zile Întregi — de multe ori fără folos. Bîr şi publicul cititor, ca şi cercetătorii de specialitate, adesea caută zădarnic documentele ce-i interesează — tocmai din pricina dezordinei scriitoriceşti. D. Gr. L. Trancu-Iaşi — care va fi sărbătorit peste câteva zile — dă un exemplu de spirit de ordine. D-sa și-a făcut un repertoriu al lucrărilor sale — de la primele articole, despre o excursie, publicata la 1890 în Curierul Bal,sau din Iaşi., până la scrierile apărute la 6 Noembrie 1936. Autorul a trecut in registru, zi cu zi, tot ce-a publicat. A tăiat articolul din ziar şi l-a imit intr’o condică specială — unul după altul. De obiceiu publiciştii nu dau prea mare atenţie scrisului lor. Aproape toţi suntem nemulţumiţi de ceea ce facem! N’avem încredere. Nu privim lucrurile decât sub semnul zilei curente. Cine se gândeşte să-şi încadreze lucrările in timp — sub aspectul, dacă nu al eternităţii... cel puţin al duratei? D. Trancu este un om al realităţilor. El ia in serios meseria scrisului. Are, în fiecare lucru scris, o informaţie —dând în acelaşi timp soluţii de ordin practic. După o viaţă de studiu in permanent contact cu realităţile economice, d. Trancu a reuşit să adune un mare număr de lucrări — inventariate acum — din care se vede diversitatea preocupărilor sale, păstrarea aceleiaşi linii de conduită şi gândul de mai bine, niciodată întunecat de deziluzii. „Repertoriul” d-sale este o broşură utilă atât în sine, cât şi prin sugestiile ce ne dă — precum şi ca exemplu de muncă ordonată. M. Sevastos Sărbătorirea unui mare filo-român Osii, Ţiţeica, Răducanu, de Martonne şi Nistor, la banchetul oferit de Mini___ _ şirul educaţiei naţionale, in cinstea d-lui Cmv de Martonna . gg UNII LIBERALI SE SIMT IN STARE DE O NOUĂ LEGISLATURĂ. FIINDCĂ NU EI SUNT CEI CE AU SUPORTAT-O... CHESTIA ZILEI Mai multă bunăvoință să nu-mi cereți, d-le ministru!... Autarhie însemnează război Cetitorii vor fi fost curios impresionaţi de o ştire pe care a transmis-o acum câtva timp telegraful oficial german şi care anunţa că s’a organizat adunarea cârpelor, otrepelor, din toate gospodăriile, cari ar avea să fie vizitate în acest scop de două ori pe lună. Adunătorii de otrepe trebuie să fie arieni. Dar e de presupus că de furnizat otrepele vor trebui să fie furnizate şi de nearieni. La ce extremitate trebuie să fie economia unei ţări, pentru ca să, ajungă la asemenea soluţiuni, menite să procure materie primă uneia din cele mai importante ramuri ale industriei sale! Bineînţeles că aparatul de propagandă nazist prezintă lucrul ca un mare succes al spiritului de organizare german. Adunarea calmelor, ca şi cea a tuburilor de la creme şi de la paste de dinţi, face într’adevăr parte din planul de patru ani, a cărui execuţie e pusă direct sub supravegherea d-lui Goering şi al cărui scop este, să facă Germania independentă de pieţele străine, în ce priveşte materiile prime. Nu se poate contesta că pentru a obţine acest rezultat, ştiinţa şi tehnica germană au reuşit să aducă un aport mai serios, să inventeze lucruri mai serioase, decât adunarea cârpelor. Din cărbune se face benzină şi gazoil. Din lemn se face un zahăr bun de nutreţ pentru vite. Tot din lemn se face un fel de fir din care se pot ţese stofe. In fine s’a reuşit să se facă un cauciuc artificial şi o pastă de cărbune care poate înlocui la maşini şi în special la materiale de război, unele metale cari nu se găsesc în subsolul german. Dar toate acestea cu cheltueli atât de formidabile, încât departe de a însemna o economie, vor însemna o grea şi apăsătoare sarcină pentru finanţele publice şi pentru gospodăria naţională. Nu mai vorbim că în tendinţa spre autarhie s’a ajuns să se propuie drept nutreţ pentru vite un produs rezultat din arderea cadavrelor de animale şi să se recomande carnea de balenă pentru alimentarea oamenilor. Dar întreagă această acţiune, care tinde să economisească devize, dar şi să facă din Germania un stat economiceşte autarhie, nu este atât de absurdă, cum apare la prima vedere. Considerată din punctul de vedere al unei ţări pentru care războiul e o nenorocire posibilă sau cel mult probabilă, toată această organizare a sărăciei cu cheltueli mari este absurdă. Ea încetează însă de a fi astfel dacă e considerată din punctul de vedere al unui regim, pentru care războiul e o certitudine, care formează obiectul permanent al preocupărilor sale, pe care o urmăreşte şi o doreşte şi pe care înţelege s-o realizeze în momentul ales de dânsul, adică în momentul care o să-i apară a fi cel mai favorabil. Cu alte cuvinte, planul de patru ani, dezvoltarea industriei surogatelor, reglementarea alimentaţiei populaţiei, obicinuirea acesteia cu un standard de viaţă redus şi cu o hrană inferioară, — toate acestea fac parte, ca şi uriaşele înarmări, din pregătirea viitorului război. Până şi declaraţiile pacifice ale şefilor nazişti, au acelaş scop. Pangermanii — şi hitleriştii nu sunt decât o variantă a lor — nu uită ce s’a întâmplat în marele război. Ei continuă să creadă în legenda cuţitului pe care poporul flămânzit l-a înfipt în spatele frontului. Şi în mania organizatoare, se hrănesc cu iluzia că acest popor va rezista mai bine, dacă încă din timp de pace va fi obicinuit să mănânce prost şi insuficient. Evident că proectele acestea belicoase contează toate pe un război scurt. In această privinţă naziştii cred că au învăţat ceva şi din cel din 1914, care trebuia să fie de asemenea scurt şi care a durat patru ani. In războiul viitor evident e vorba de a se evita greşelile care au prelungit pe cel trecut. Numai că şi ceilalţi beligeranţi au învăţat ceva. Nu numai nebuneştile înarmări germane; nu numai abilităţile diplomatice ale Berlinului cari, de sub fraza voinţei pacifice, au făcut să răsară mereu noui acţiuni a căror finalitate nu putea fi decât războiul ; nu numai agitaţiile naziste în Marocco şi Spania, dar şi pregătirile economice, tendinţele autarhice, menite să aprovizioneze Germania cu toate materiile prime necesare, inclusiv alimentaţia, din propriile resurse ale solului ei, au deschis ochii Angliei şi au alarmat-o. Odată alarmată, Anglia a intrat în cursa de întrecere a înarmărilor. Franţa o imită acum. Rusia este şi ea în joc cu o armată formidabilă. Cercul viţios e deschis astfel. Iar dilema în faţa căreia e pus regimul nazist, este: sau războiul in condiţii mortale pentru el, sau renunţarea la autarhia absurdă pentru a reintra în circuitul economiei internaţionale care, bazată pe diviziunea muncei, îngăduie acel schimb de produse între diferitele ţari, pe baza unei rezonabile repartiţii a muncei, fiecare producând ceia ce după împrejurări poate face în condiţiunile cele mai favorabile şi mai convenabile. Autarhia însemnează război. Numai solidaritatea economică a ţărilor asigură pacea. B. Brănişteanu D. GOERING Nicolae Lupu La Huşi a fost JB& _nB sărbătorit, cu o ffPfl participare exala«« Sj ■ trem de bogată, ■■ mm doctorul Niculae ________ Lupu. Omagiul celor 20.000 de prieteni adus popularului tribun este expresia dragostei şi a simpatiei de care se bucură vicepreşedintele partidului naţional-ţârănesc. S’a dovedit, cu acest prilej, că infamiile şi reaua credinţă a unora, oricât de abil şi de zgomotos s’ar manifesta, se spulberă în faţa realităţilor. Acţiunea politică a d-rului Lupu, care se sprijină pe o platformă naţională, ţărănească şi democrată, va triumfa. Marea manifestaţie dela Huşi nu constituie oare un temeinic şi îmbucurător semn? S’a afirmat acolo, în cele aproape şaizeci de discursuri câte s’au ţinut, adevărul foarte cunoscut dar care e necesar să fie foarte repetat, că democraţia este singura formă politică pentru garantarea independenţii poporului românesc. In momentul de faţă doctorul Lupu este una din forţele cele mai dinamice ale acestei democraţii. Toate manifestările d-sale din ultima vreme: concentrarea forţelor stângii la Mehedinţi şi Hunedoara, unde fascismul român a fost stăvilit; constituirea, în România, a comitetului naţional pentru pace; participarea, în fruntea unei delegaţiuni, la congresul internaţional de la Bruxelles; realizarea parţială a concentrării forţelor democrate în actualele alegeri comunale (social democraţii şi d. Grigore Filipescu), constituie dovada cea mai elocventă a liniei pe care activează doctorul Lupu. Şi pe această linie ar trebui să fie urmat de întregul partid naţional-ţărănesc, care străbate un moment de criză acută tocmai din pricina ezitărilor şi a lipsei de unitate în acţiune. Evocând din tinereţea sa zbuciumatele zile ale anului 1907, când ca prefect de Fălciu, a potolit spiritele agitate fără nici o vărsare de sânge, doctorul Lupu a făcut o minunată mărturisire: „In 1907 când ţăranii s’au răsculat cerând pământ, fiecare împuşcătură în carne ţărănească, fiecare bătaie şi fiecare gest de împilare mă durea pe mine, fiu de ţăran din acest judeţ". Cine il cunoaşte pe doctorul Lupu, cine cunoaşte cinstea sufletească a acestui admirabil om, işi dă seama ca, într’adevăr, suferea atunci cu „fiecare Împuşcătură în carne ţărănească”. De aceia astăzi, după 30 de ani de carieră politică, după o atât de bogată activitate, doctorul Lupu poate vorbi cu autoritatea îndelungatei sale experienţe. „Noi trebuie să mergem alături de Franţa — a spus d-sa — pentru ca aceasta este singura cale indicată de interesele mari ale neamului. Ştiu însă că duşmanii cari sunt în slujba nemţilor nu vor reuşi să convingă marile masse. D-voastră nu veţi merge cu ei pentru a realiza dictatura care vă periclitează libertatea şi vă face robi. Libertatea este pentru om ceiace este ploaia şi ceiace e raza de soare pentru planta tânără. Să nu ni se dea nouă lecţii de felul cum trebue să conducem ţara. Tinerii să-şi vada de carte iar când le va veni vremea cei cari vor fi pregătiţi vor putea să ne ia locul. Dar numai atunci”. Participarea cu totul neobişnuită a ţăranilor şi a prietenilor politici la Huşi, cu prilejul sărbătorirei, arată imensul prestigiu şi popularitatea de care se bucură doctorul Lupu. Acest prestigiu ar trebui să se răsfrângă, întreg, asupra partidului naţional-ţărănesc şi să fie chezăşia viitoarei sale guvernări. Horia Roman Treaga Dei Crucea roşie a acceptat în ajunul sărbătorilor catolice de Paşti propunerea admirabilă a d-rei dr. Alice Masaryk de a se consacra cele trei zile de sărbătoare ideii de pace universală. In Sâmbăta Paştilor societăţile de Cruce roşie s’au întrunit în şedinţe solemne, consacrând două minute de tăcere amintirii milioanelor de oameni, căzuţi în război şi amintirii celor cari au murit fără să fi putut îndeplini opera pentru care s’au jertfit. Un act de pietate, plin de înţelepciune. In hărţuiala zilelor noastre, în clocotul de conflicte şi de ură, ziua simbolică a Omului Renăscut nu putea fi mai frumos şi mai expresiv sărbătorită. D-ra dr. Alice Masaryk a cerut o adevărată Treuga Dei, trei zile în care gândul oamenilor să se îndrepte către legile eternităţii şi către poruncile eticei superioare. Lozinca aleasă pentru aceste zile de potolire a pasiunilor cu amintirea patimilor lui Isus Cristos a fost, potrivit vremurilor aspre şi de primejdie in care trăim, lozinca, pace atentă. Şedinţa solemnă a Crucii roşii din Cehoslovacia s-a ţinut în Camera deputaţilor, în prezenţa d-lui preşedinte al republicei dr. Eduard Beneş. Iar vicepreşedintele Camerei a tălmăcit înţelesul acestei lozince, aşa cum trebuie să o facă astăzi orice popor, dornic şi hotărit să-şi apere drepturile de existenţă, fără gând rău împotriva nimănui. „Nu vrem nici luptă nici duşmănie, — a spus d-sa. — vrem prietenie şi pace; aceasta nu înseamnă însă că prin educaţia pentru pace neglijăm acea educaţie, care este necesară spre a menţine pacea in toate împrejurările. Putem dovedi lumii întregi că armata noastră perfectă şi politica noastră externă au făcut din Cehoslovacia un stat cu care este util să colaboreze oricine”. Iar d. preşedinte de consiliu, dr. Milan Hodza a lămurit şi mai bine această idee, care trebuie să fie şi a noastră, prin formula „vigilantibus pax”. „Pacea este cel mai înalt bun — a spus preşedintele de consiliu — şi tocmai de acela pretinde de la noi jertfele cele mai mari. Vom avea atâta pace, cât vom putea dobândi prin luptă. Cel slab ameninţă mai mult pacea, pentru că duce in ispită pe cel tare”. Iar o naţiune tare şi puternică nu poate fi decât dacă se alungă din sufletul cetăţenilor fanatismul ideologic. Exemplul Cehoslovaciei a fost mare şi frumos şi in această împrejurare. Insistăm asupra lui in speranţa că va putea găsi poate şi la noi un ecou. Liviu P. Nasta NĂZBÂTII CONSERVARE D. Tătarescu vrea, pentru ultima etapă, să introducă în guvern pe d. Ghiaţa. Ca să conserve cât mai mult guvernul? Rix Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. Glose politice... EUGENIU CARAPA La Craiova s’a inaugurat monumentul lui Eugeniu Carada. Acest om cu o bogată și diversă personalitate, era inzestrat — intr’o foarte largă măsură — cu spiritul de partid. De altfel acest spirit — asemeni parcă spiritului de solidaritate ostășească a animat, şi animă încă, pe mulţi fruntaşi ai partidelor politice. Un partid se desvoltă după intensitatea acestui spirit — echivalent cu spiritul de conservare politică. Cât timp membrii unui partid se simt soldaţi in apărarea aceluiaşi crez , partidul este sortit să progreseze. De îndată ce spiritul de partid — in înţelesul cel bun al cuvântului— se pulverizează... se nimiceşte însăşi formaţiunea politică respectivă. Indeobşte opinia publică este refractară acestui spirit, combătut mai ales pentru laturele-i nesimpatice: sectarismul şi fanatismul de club. Totuşi, spiritul de partid — prin coheziunea impusă membrilor — duce de fapt formaţiunile politice la izbândă, formaţiuni, care din moment ce intră in luptă, trebue să ia ceva din atmosfera câmpurilor de bătae. O pildă superioară a spiritului de partid este Eugeniu Carada, care avea un singur ideal: binele patriei — cu ajutorul partidului, disciplinat, unitar, contopit cu interesele şi cu aspiraţiile lui. M. Sv. ELEMENTELE de dreapta din partidul naţional-ţărănesc vor să pună apă în programul partidului. Deşi programul e făcut la Eforie... UN ziar spune: „D. Tătârescu are noroc“... ...De şefia d-lui Dinu Brătianu. * D. TĂTÂRESCU a hotărit să înfiinţeze consiliul economic superior, înfiinţarea prin lege nu era suficientă? FRONTUL Românesc a uimit Duminică şapte întruniri publice in Capitală. Cele şapte vaci slabe... (Continuarea în pagina a II-a) Faza rurală a tuberculozei de Dr. S. IRIMESCU In epidemiologia tuberculozei, constatarea care acum este generală, e că boala se află în faza ei rurală. Constatarea aceasta are o valoare nu numai statistică dar şi sanitară şi socială, ca mod de evoluţie al boalei. In mediul de la ţară, izolat de comunicaţii, tuberculoza pătrundea greu. Ruralii erau feriţi de molipsire pentru că nu veneau în contact de loc sau cu totul incidental cu bolnavi de tuberculoză. Acum insă, barierele au fost rupte intre sate şi oraşe şi interdependenţa economică creată de nouile condiţii de viaţă a produs o confundare a masselor urbane şi rurale. Inversând o formulă cunoscută se poate spune că puţină civilizaţie scuteşte de tuberculoză — în sensul că păzeşte populaţiile depărtate de oraşe de a veni în contact cu purtătorii de bacili — şi că multă — nu destulă însă, ca boala să fie bine îngrădită — duce la tuberculoză, deoarece promiscuitatea în uzine, ateliere, birouri, îngrămădirea în locuinţe lipsite de igienă provoacă condiţiile cele mai prielnice pentru producerea şi răspândirea ei. Nu înseamnă că „lăudători ai timpului trecut“, am râvni să revenim la el, dar e un fapt că civilizaţia pripită are şi inconveniente, până ce se va organiza după norme de întocmiri de mai multă armonie şi înţelegere a intereselor reciproce ale diferitelor clase sociale. Când reuşeşte să se infiltreze în populaţii noui, tuberculoza ia deseori un caracter grav, cu evoluţie rapidă şi cu sfârşit de multe ori mortal. Terenul virgin, neobişnuit cu atacurile bacilului de tuberculoză nu oferă nici o rezistenţă şi ofensiva bacilului are toţi sorţii să fie victorioasă. Sunt exemple numeroase, în această privință. Se întâmplă cu tuberculoza ceiace s’a Întâmplat cu pojarul, când a fost introdus in insulele Feroe.Fojarul, boală de obicei benignă a luat caracterul unei grave epidemii, a cărei descriere care a rămas clasică a fost făcută de Panum. Cercetările lui Metchnikoff, Muck și Deyke, Gruber, Boner, pentru a nu cita decât pe cele mai importan