Agenda Zilei, octombrie 1997 (Anul 2, nr. 229-255)

1997-10-01 / nr. 229

W­w 2 z1/«- POLITICA EXTERNA 1 octombrie 1997 Accident în India Cel puțin 16 munci­tori indieni și-au pierdut viața, ieri dimineață, alți 12 fiind grav răniți, când camionul cu care călă­toreau a intrat în colizi­une cu un alt camion, în satul Pijada, din nordul Indiei, a anunțat agenția de presă UNI. Răniții au fost transportați la un spital din statul indian Uttar Pradesh. Poliția și oficialii locali s-au de­plasat de urgență la lo­cul accidentului pentru a începe operațiunile de salvare. Exercițiu SFOR Forța NATO de Sta­bilizare din Bosnia (SFOR) începe pregăti­rile pentru un exercițiu militar de amploare. Câ­teva zeci de vehicule militare vor fi trimise, până joi, în diverse zo­ne ale Bosniei, urmând ca vineri, trupele SFOR să înceapă manevrele te­restre și aeriene. Exer­cițiile includ bombarda­mente, schimburi de fo­curi și raiduri aeriene și vor continua pe tot par­cursul zilei de sâmbătă, având ca țintă orașul Glamoc. Manevrele sunt organizate de Divizia multinațională sud-est și la ele participă trupe SFOR din Norvegia, U­­craina, Germania, Fran­ța, Italia, Polonia, Cehia, SUA și Maroc. Exerci­țiul are ca scop realiza­rea interoperabilității în­tre diverse armate, în­­tr-un scenariu de atac, în care punctul forte va fi un schimb de focuri cu muniție de război. Noi locuințe în Cisiordania Coloniștii evrei au depus cereri pentru con­struirea a 10 000 de case în Cisiordania și au obți­nut acordul de principiu al unui înalt oficial gu­vernamental pentru în­ceperea primei părți a proiectului, a declarat, luni, un purtător de cu­vânt al coloniștilor, citat de AP. Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu, Michael Stolz, a afirmat, însă, că guvernul nu știe nimic despre astfel de planuri. „Nu există planuri pri­vind o astfel de extinde­re a coloniilor, iar cabi­netul nu a dezbătut a­­ceastă problemă“, a afir­mat Stolz. Yeshayahu Yehhieli, purtător de cu­vânt al blocului coloniș­tilor Gush Etzion, a afir­mat că noile locuințe vor fi construite în mai mul­te faze în următorii 30 de ani, în prelungirea coloniei Alon Shvut, care are 2­000 de locu­itori. Premierul Marii Britanii Tony Blair va sosi la Moscova Vizita acestuia va dura două zile Premierul britanic, Tony Blair, va efectua o vizită oficială în Rusia în zilele de 5 și 6 octombrie, când va purta convorbiri cu președintele Boris Elțîn asupra relațiilor de cooperare dintre cele două state, au anunțat, ieri, oficiali de la Moscova. Cei doi lideri urmează să discute și probleme privind securitatea europeană, relația Rusiei cu NATO, situația din Bosnia și procesul de pace din Orientul Mijlociu. Sursele citate au precizat că punctul central al convorbirilor dintre Elțîn și Blair va fi intensificarea cooperării economice, în condițiile în care deși sute de firme britanice operează în Rusia, exporturile Rusiei în Marea Britanie au un nivel foarte scăzut. Liderul de la Kremlin a avut, în ultima perioadă, o serie de convorbiri la nivel înalt cu președintele francez Jacques Chirac, cu omologul său egiptean Hosni Mubarak și cu vicepreședintele american, Al Gore. Tony Blair Turnul de control a provocat catastrofa aeriană din Indonezia O eroare a turnului de control a provocat prăbușirea în Indonezia a unei aeronave Airbus A300-B4, sol­dată cu 234 de morți. Din comuni­cațiile radio dintre piloți și controlo­rul de trafic aerian rezultă că prăbu­șirea a fost cauzată de o confuzie între un viraj la stânga și unul la dreapta. Conform NBC, controlorul le-a indicat piloților să vireze dreapta, pentru ca apoi să le ceară să confirme virajul la stânga. „Nu, facem un viraj spre dreapta“, au replicat piloții. „OK, continuați să virați spre stânga acum“, a răspuns turnul. Piloții erau stupefiați: „Virajul la stânga?! Noi tocmai viram dreapta". „OK a răs­puns controlorul. Aeronava se îndrep­ta spre un munte. Ultimele cuvinte ale piloților au fost: „Dumnezeu este cel mare“ ANA­NIȚĂ (Libertatea) Alarmă la Paris Poluarea atmosferică a depășit cu mult cotele admise Guvernul francez a anunțat, ieri, că va impune unele restricții asupra traficului rutier, după ce institutul care supraveghează starea mediului în Paris a anunțat că nivelul poluării a atins un nivel îngrijorător din cauza gazelor de eșapament. Air Paris, institut de supraveghere a calității aerului din Paris, a anunțat că poluarea a atins un nivel alarmant și pentru că timpul însorit și absența vânturilor „au creat o atmosferă stabilă care împiedică dispersarea agenților poluanți din zona rezidențială a capitalei franceze“. Ministrul francez al Mediului, Dominique Voynet, a dispus, de asemenea, ca în ziua de miercuri să circule doar automobilele cu număr par, ceea ce ar putea preveni agravarea stării mediului. Nivelul maxim al poluării a fost înregistrat în Paris în 1995. Administrația capitalei franceze urmează să mai decidă și dacă mijloacele de transport în comun vor fi gratuite, astăzi, când numai mașinile cu număr par vor putea circula în Paris. Din cauza poluării, astăzi prin Paris vor circula doar automobilele cu număr par Un lăcaș de cult pe locul fostului lagăr nazist de la Auschwitz Ceremoniile pentru sfințirea acestuia vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni și vor dura două zile Biserica Romano Cato­lică a anunțat, ieri, că visul său de a construi un lăcaș de cult pe locul fostului lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz, în me­moria celor uciși acolo, se va împlini la sfârșitul aces­tei săptămâni. „Visăm la acest lucru de 13 ani și acum visul va deveni rea­litate“, se arată într-o de­clarație a Conferinței Epis­­copilor italieni. Biserica, a cărei piatră de fundație o constituie „zidul morții“, locul unde erau executați deținuții, va fi sfințită în cadrul unor ceremonii care vor dura două zile. Fațada lăcașului este despicată în două, „în memoria rănilor atroce lăsate de lagărele naziste asupra umanității“, se arată în declarație. Ca­pela bisericii este constru­ită din același metal din care erau făcute cuptoarele în care erau arse cadavrele victimelor și îi comemo­rează pe martirii lagărelor de la Auschwitz și Birke­nau. Evreii au acuzat Bi­serica Catolică și pe Papa Pius, care se afla la condu­cerea ei în timpul celui de-al doilea război mon­dial, că au închis ochii la atrocitățile comise de na­ziști, care au exterminat circa șase milioane de evrei în timpul Holocaustului. Papa Ioan Paul al II-lea a solicitat, în 1994, credin­cioșilor catolici, să-și ceară scuze pentru eșecul moral înregistrat în timpul răz­boiului. Episcopii germani și polonezi au dat curs, deja, acestei solicitări. E­­piscopii francezi urmau să-și exprime scuzele în cursul zilei de ieri, când a fost sărbătorit și Anul Nou evreiesc Ceremoniile de sfințire a bisericii se vor încheia la data de 6 octombrie, prin vizitarea celor două lagăre de exterminare din zonă, urmate de un concert al Orchestrei filarmonice din Cracovia, ce va avea loc în noul lăcaș. La Kosovo se pregătesc manifestații Studenții vor ieși în stradă Studenții etnici albanezi din Kosovo au decis, luni, să organizeze proteste de stradă, în ciuda apelurilor lide­rilor proprii și ale diplomaților occidentali de a abandona manifestațiile. Diplomați din SUA, Rusia și statele euro­pene s-au deplasat, luni, în capitala regională Pristina, pentru a încerca să-i convingă pe studenți să anuleze protestele pașnice care urmează să înceapă astăzi. Stu­denții au anunțat, însă, că demonstrațiile vor avea loc conform planului. Săptămâna trecută, liderul celor 1,9 milioane de etnici albanezi din Kosovo, Ibrahim Rugova, le-a cerut studenților să nu organizeze proteste de stradă, pentru că provincia are nevoie de calm pentru posibile negocieri cu autoritățile sârbe. Serbia a retras autonomia provinciei Kosovo în 1989, instituind o administrație po­lițienească strictă în zonă. In 1990, guvernul local, domi­nat de etnici albanezi, a fost dizolvat, majoritatea etnicilor albanezi demisionând din posturile deținute în instituțiile de stat. Aceștia au înființat o rețea paralelă de școli, spitale și chiar o universitate. Studenții acestei universi­tăți afirmă acum că doresc să poată studia în campusul construit în perioada comunistă pentru sârbi și albanezi. Campusul din Pristina deservește în prezent 18 000 de studenți sârbi. Studenții albanezi au boicotat, începând din 1991, campusul. Primarul Belgradului a fost demis Zoran Djindjici, pri­mul primar neocomunist al Belgradului, a fost de­mis la pro­­punerea consilieri­lor muni­cipali ai Mișcării de reînno­ire, parti­dul lui Vuk Drașkovici. Socialiștii lui Miloșevici s-au raliat propunerii de demitere. Djindjici și Drașkovici au fost aliați astă-iarnă, în contestația de stradă anti-Miloșe­­vici. In urma protestelor comune, Djindjici a fost instalat la primăria bel­­grădeană. O nouă bancnotă de 50 $ Departamentul Trezoreriei și Consiliul Rezervei Federale a Statelor Unite au anunțat introducerea în circulație a unei noi bancnote de 50 de dolari, începând cu 27 octombrie, informează un comunicat remis, ierit de Serviciul de presă al Ambasadei SUA la București, începând din 27 octombrie, băn­cile și filialele Rezervei Federale americane vor trimite primele trans­porturi de bancnote de 50 de dolari din seria nouă către bănci și alte instituții depozitare. Bancnotele din seria veche nu vor fi retrase din circulație și nici nu vor fi deva­lorizate. Pe măsură ce vor fi depo­zitate la Rezerva Federală, ele vor fi înlocuite treptat în circulație cu bancnotele noi. Bancnota de 50 de dolari apare în urma introducerii în circulație a celei de 100 de dolari, în martie 1996. Anul viitor va fi introdusă și o nouă bancnotă de 20 de dolari cu un nou design.

Next