Agenda, ianuarie-martie 1997 (Anul 8, nr. 1-13)

1997-01-04 / nr. 1

SĂPTĂMÂNA PE SCURT 4 ianuar Sâmbătă, 28 decembrie • în cadrul ședinței de lucru, guvernul condus de Victor Ciorbea a adoptat proiecte de hotărâri privind numirea unor secretari de stat și a prefecților. Totodată, au fost discutate o serie de măsuri de majorări de prețuri: • în încheierea vizitei oficiale în Ungaria, ministrul român de externe, Adrian Severin, a susținut la Gyula, o conferință de presă comună cu secretarul de stat politic din Ministerul de Externe al Ungariei, István Szentiványi. • Comisia electorală din orașul Niș, din sudul Serbiei, a refuzat să valideze victoria opoziției, așa cum stabilise justiția în data de 15 decembrie. • Carl Bild, înaltul reprezentant internațional pentru Bos­nia, a cerut președintelui Slobodan Miloșevici să accepte concluziile misiunii O.S.C.E. în ceea ce privește alegerile lo­cale din noiembrie. Misiunea O.S.C.E., condusă de fostul premier spaniol, Felipe Gonzales, a confirmat victoria în alegerile locale a opoziției. Duminică, 29 decembrie • A fost înmormântat generalul corp de armată, Nicolae Militaru, decedat în seara zilei de 27 decembrie, în urma unui stop cardiorespirator. • în jur de 20 000 de simpatizanți ai opoziției sârbe s-au adunat în centrul Belgradului, în pofida prezenței masive a poliției care a încercat să oprească marșul antiguvernamental. • Ultimele unități militare ale armatei ruse au­ părăsit Cecenia, potrivit acordului semnat între liderii ceceni și Mos­cova.­­ După intense tratative diplomatice inițiate de Statele Unite, Phenianul a fost în cele din urmă de acord să ceară scuze Coreii de Sud pentru intrarea în apele teritoriale ale Seulului a unui submarin de spionaj cu 26 de agenți la bord. • Fundamentaliștii islamici algerieni au asasinat 28 de persoane într-un sat izolat din nordul Algeriei. Cu câteva ore mai înainte, explozia unei bombe, într-o cafenea dintr-o suburbie a Algerului, a provocat un mare număr de victime și distrugerea completă a localului. Luni, 30 decembrie • Președintele ales al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a făcut o vizită de o zi la București, unde a purtat convorbiri cu omologul său român, Emil Constantinescu. Lucinschi vede unificarea României cu Republica Moldova prin crearea unei Europe unite. • Președintele rus, Boris Elțîn, a declarat că instaurarea păcii în Republica Cecenia reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 1996.­­ Explozia unei bombe într-un tren de pasageri aglomerat în statul indian Assan a provocat, conform primelor estimări ale poliției, moartea a circa 300 de persoane. • Guvernul guatemalez și rebelii marxiști au semnat un acord de pace care pune capăt unuia dintre cele mai sângeroase și lungi războaie de gherilă din America Latină: în luptele care au durat 36 de ani și-au pierdut viața 140 000 de persoane Marți, 31 decembrie . La 31 decembrie 1996 a expirat mandatul secretarului general al Națiunilor Unite, Boutros Boutros Ghali. El a declarat cu această ocazie că dorește să se implice în viitor în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Postul lui va fi preluat de ghanezul Kofi Annan. S-a încheiat prima fază a perioadei de reducere - distrugere, reconversie sau export­­ a armamentelor ce depășesc plafoanele care trebuie respectate, conform acordului privind controlul arma­mentelor în fosta Iugoslavie, semnat la Florența, la 14 iunie 1996. • S-a încheiat mandatul semestrial al Irlandei la președinția Uniunii Europene. • A expirat mandatul administratorului european al Mostarului, Sir Martin Garrod. El va continua să administreze acest oraș în calitate de principal administrator civil regional. • în cursul zilei, gherilele Tupac Amaru au eliberat alți doi diplomați. • în cadrul mesajului de Anul Nou, președinție rus, Boris Elțîn a propus ca anul 1997 să fie anul reconcilierii. știrea săptămânii îiAem mik, infstrim lui DUqwi. Biserica ortodoxă sârbă a condamnat, joi, în mod energic și public regimul președintelui Slobodan Mi­loșevici, pentru falsificarea votului popular și înăbu­șirea libertăților politice și religioase. Criticile au fost exprimate într-un comu­nicat dat publicității la Belgrad, la încheierea lu­crărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a fost convocat pen­tru a examina criza politică apărută în țară după anu­larea, în detrimentul opo­ziției, a rezultatelor ale­gerilor municipale de la 17 noiembrie 1996, în comu­nicat, regimul Miloșevici este învinuit de semănarea discordiei și provocarea de vărsări de sânge. Do­cumentul, semnat de 35 de înalți prelați, a fost citit joi, în cursul unei adunări a manifestanților în centrul Belgradului. politicianul săptămânii Lászlo Kovács ministrul de externe al Ungariei László Kovács s-a năs­cut la 3 iulie 1939, la Budapesta. A studiat eco­nomia, iar ulterior a pre­gătit cadre ale Partidului Muncitoresc Socialist Un­gar. Și-a început cariera politică în 1966, în Co­mitetul Central al Or­ganizației Comuniste de Tineret. în 1975 a lucrat în departamentul pentru relații internaționale al P.M.S.U. în 1986. Kovács a fost numit adjunct al ministrului de externe. în mai 1989, când Horn a preluat portofoliul ex­ternelor în cabinetul pre­mierului Nemeth, Kovács a ocupat funcția de se­cretar de stat. Primul guvern ungar nesocialist a preluat pu­terea la 23 mai 1990; în același an, Horn a devenit președintele Partidului Socialist Ungar. în alegerile din mai 1994, P.S.U., condus de Gyula Horn, a obținut majoritatea absolută, 55,15% din voturi și 209 din cele 386 de mandate; în noul guvern, Kovács ocupă postul de ministru de externe al Ungariei. Principalele obiective de­clarate ale politicii ex­terne sunt integrarea com­pletă în structurile euro­­atlantice (Ungaria este membră asociată a U.E.) și soluționarea proble­melor sensibile cu vecinii săi, România și Slovacia. Miercuri, 1 ianuarie • Opoziția sârbă, care a mobilizat în cursul nopții peste 200 000 de persoane la un bal-manifestație, a promis că va termina în anul 1997 ceea ce a început în 1996. • Președintele sârb, Slobodan Miloșevici, a afirmat în mesajul de Anul Nou că 1997 va fi un an al reformelor • Președintele ceh, Vaclav Havel a propus compatrioților săi o dezbatere asupra sensului viitorului și orientărilor statului ceh. M Moo­­iștrii de finanțe ai celor șapte state puternic indus­trializate vor discuta în luna ianuarie problemele economice ale Bulgariei, României­ și Turciei pentru a se evita o criză financiară de proporție asemănătoare Mexicului. • Armata israeliană a ridicat interdicțiile de circulație impuse dimineața în orașul Hebron, după atentatul comis de un soldat israelian care a tras în populația palestiniană, rănind 7 persoane. Atât liderul palestinian, Yasser Arafat, cât și premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au condamnat atentatul.­­ Premierul rus, Viktor Cernomîrdin, a anunțat că guvernul rus și-a achitat datoriile față de angajații afectați de întârzierile intervenite în plata salariilor în luna decembrie Joi, 2 ianuarie • Unul din principalii lideri ai mișcării de opoziție din Serbia, Vuk Drașkovici, a avertizat, că nu există garanția faptului că demonstrațiile stradale angajate de forțele prodemocratice vor rămâne pașnice în fața noilor presiuni exercitate de poliție. • Comisia electorală a orașului Niș a decis să procedeze la o nouă numărare a buletinelor de vot, la trei zile după ce refuzase victoria opoziției la alegerile locale din 17 noiembrie 1996. • Forța de stabilizare în Bosnia, SFOR, va trebui să confiște muniții de tanc donate armatei bosniace de armata americană în cadrul programului de ajutorare, deoarece acestea nu sunt în­registrate corespunzător, a declarat purtătorul de cuvânt al SFOR. • Divergențele asupra Hebronului, care există încă între israelieni și palestinieni, au pus sub semnul întrebării întâlnirea dintre premierul Benjamin Netanyahu și președintele Yasser Arafat, programată în vederea semnării unui acord cu privire la Hebron. • Cei șase generali peruani cu înalte funcții în poliție, care se află în prezent reținuți la reședința ambasadorului Japoniei la Lima,­au fost suspendați din funcție, au anunțat surse oficiale peruane. Noul secretar general al O.N.U., Kofi Annan, și-a anunțat intenția de a efectua în cel mai scurt timp o vizită la Washington, în încercarea de a reglementa problema datoriei americane către organizația mondială.­­ Surse din Ierusalim au confirmat că întâlnirea la nivel înalt israeliano-palestiniană, la care ar urma să se încheie un acord asupra retragerii armatei israeliene din Hebron, a fost amânată din cauza existenței mai multor dezacorduri între părți. Mediatorul ame­rican pentru Orientul Mijlociu, Dennis Ross, care a declarat că nu va părăsi zona până la soluționarea definitivă a diferendelor, a avut noaptea trecută o întrevedere cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu.­­ Ministrul sud-coreean al unificării a declarat că tratativele solicitate de Coreea de Nord în legătură cu semnarea unui acord de pace în Peninsula Coreeană ar putea începe în primele zile ale acestei luni. • Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a avut programată pentru vineri, la Viena, o ședință extraordinară cu ușile închise, consacrată examinării unui raport al organizației Vineri, 3 ianuarie privind situația, de la Belgrad. Raportul, aparținând trimisului special al O.S.C.E. în capitala sârbă, Felipe Gonzales, recomandă președintelui Slobodan Miloșevici recunoașterea alegerilor municipale de la 17 noiembrie, câștigate de opoziția sârbă.­­ La Sarajevo a avut loc sesiunea parlamentului bosniac pentru confirmarea noului guvern, prima după trei luni de la alegeri. Lucrările parlamentului au fost amânate din cauza neînțelegerilor asupra datei și locului ședinței. Tot la Sarajevo, s-au reunit și membrii președinției colegiale bosniace, urmând să aibă convorbiri cu secretarul general al N.A.T.O., Javier Solana . Președintele episcopilor italieni a sosit la Havana în fruntea unei delegații a Conferinței Episcopale din Italia, într-o vizită de trei zile , în statul indian Kashmir, o explozie produsă în apropierea reședinței primului-ministru al acestui stat indian, a ucis cel puțin o persoană și a rănit alte 4-7. SÂMBĂTĂ • Scurtă întâl­nire de lucru la nivel înalt ruso-germană. Cancelarul german Helmut Kohl se în­tâlnește la Moscova cu pre­ședintele Boris Elțîn • Pro­cesul ex-premierului italian, Giulio Andreotti, suspectat de „cooperare“ cu Mafia • Concertul celebrilor tenori Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jose Carreras (Toronto, Canada). DUMINICĂ • S-a născut regele Juan Carlos I al Spa­niei (1938) • S-a născut Marele Duce Jean al Lu­xemburgului (1921). LUNI • începe difuzarea de informații non stop, în Franța, de către canalul ame­rican de televiziune Bloom­berg și Agenția France Presse, prin intermediul trustului agenda evenimentelor ___________________________________________________ 4.01.1997 Canal Satelite • Organizațiile marocane neguvernamentale (ONG) au decis să organizeze, la această dată, o primă zi na­țională a luptei împotriva co­rupției. MARȚI • Se preconizează o vizită a misiunii de experți ai U.E. pe problema liberei circulații a cetățenilor în vizită în România • Crăciunul în Rusia (după stil vechi); înce­pând cu 1991 se marchează ca sărbătoare oficială • Preșe­dintele în exercițiu al Camerei Reprezentanților din S.U.A., Newt Gingrich, este reales în mod oficial „speaker“ al Ca­merei pentru un al doilea man­10.01.1997 dat de doi ani • Reuniunea miniștrilor pescuitului din ță­rile U.E. (Bruxelles). MIERCURI­E 1992 - Sta­bilirea de relații diplomatice între România și Federația Rusă (5 ani) • Șapte ani de la apariția Decretului-lege prin care se înființează Agenția de presă Rompres, succesoare a agențiilor naționale „Rador“ (1921) și „Agerpres“ (1949) • „O zi sub papuc“: în fiecare an, în satul grecesc Monocli­­sia, puterea este preluată în exclusivitate de femei (50 de ani) • Manifestări comemo­rative consacrate marcării a 700 de ani de la sosirea, pe actualul teritoriu al Statului Monaco, a familiei Grimaldi, una din cele mai vechi di­nastii din lume. JOI • Colocviul privind activitatea internațională a fostului președinte francez, François Mitterrand se va desfășura la sediul UNESCO din Paris, sub patronajul ac­tualului președinte, Jacques Chirac. VINERI • Consiliul Na­țional și Conferința Națională extraordinară ale P.D.S.R. (București) • 1994 - Șefii de stat și de guvern din țările N.A.T.O. au semnat, la Bru­xelles, documentul politic propus fostelor state so­cialiste din Europa pentru a participa la Parteneriatul pentru Pace, prima etapă spre o aderare la Alianța Nord-Atlantică.

Next