Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)
1901-08-15 / nr. 8
15 AUGUST1901 Aq gfc W ORGANUL SOCIETATEI AGRARE A MARILOR PROljf Agricultură—Viticultură—Silvicultură—Zootechnie—Alimentaţie—Igienă—Industriej^Comercia. ANUL I. — No. 8. Un număr 15 bani REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA ANUNCIURI : 2 LeT linia. 57.—CALEA VICTORIEI,—57 APARE LA ASlIS ALE LUNEI ABONAM Pe an : In ţară . Leî, în sti Pe şase luni : In ţară . Pentru membrii Societiiţei agrare ftate 9- hr. ■' SUMARUL No. S t. St Cesianu : Ce trebuia să facă Statul pentru agricultură, şi ce a făcut.—V. M. Kogâlniceanu: Putem întemeia o industrie puternică ?— Lr. M.JUÎrsu : Nouile păreri ale lui Rich asupra tuberculoxeî. — Kom : Mincitoriî agricoli străini — Paul Itiegler : Lupta contra tuberculoxeî vitelor.—ComUinim I. Bălăcean« : Viitorul agricultureî noastre. Cronica agricolă. — etc. etc. Ce trebuia să facă Statul pentru agricultură, şi ce a făcut ? Dacă s’ar întâmpla să vie o comisiune de agronomi şi de economişti străini, trimisă de un stat oare-care, spre a studia în ţara noastră progresele agricole pe caii s’ar aştepta de sigur să le găsească într’o ţară reputată pur agricolă, în Belgia Orientului, mă întreb cam ce î-ar putea arăta statul român, spre lauda sa, în această privință ? In cazul unei asemene displăcute întîmplărî, sunt convins că ministrul agriculturei, or care s’ar nemeri atunci, sau ar fi bolnav, sau ar pleca în congediu. Căci nu văd absolut nimic creat de statul nostru din care agricultura noastră să poată trage un profit real. Chiar puţinul ce s’a creat, sau că funcţionează rău, fiind-că nu îndeplineşte toate condiţiunile cerute pentru o bună şi satisfăcătoare funcţionare, sau că a rămas aproape în părăsire, fiind-că s’a făcut de la început fără nici o chibzuire, fără a se prevede toate condiţiunile necesare pentru îndeplinirea scopului. Astfel că în definitiv, n’avem nimic organizat în folosul agriculturei cu ce să ne putem făli. Şi în adevăr, ce lucrări technice agricole, ce exploataţiunî bine organizate, ce industrii agricole, ce ameliorări importante şi demne de o ţară agricolă a creat statul român pe numeroasele şi întinsele sale domenii, spre a servi de pildă agricultorilor, şi spre a încuragea agricultura noastră ? Absolut nimic. Deci, ce ar face guvernul într-un asemenea caz? Unde ar putea duce comisiunea, şi ce să ’i arate? Vizitarea ar începe printr’o excursiune la Curtea de Argeş şi s’ar opri la Sinaia, ocolind cu cea mai mare grijă domeniile statului, şcoalele de agricultură şi tîrgurile noastre de vite, evitind tot d’odată preumblările cu trăsura pe şoselele noastre neoficiale spre a nu se rupe arcurile. Dacă însă comisiunea,cam indiscretă, ar ţine cu orice preţ să vază şi cîteva exploataţiuni agricole,guvernul, spre a scăpa din încurcătură, ar fi nevoit să o conducă pe la domeniile coroanei, şi pe la unele proprietăţi particulare, spre a'î putea arăta citeva exploataţiunî îngrijite, dar pe la domeniile statului nu ar merge cu nici un chip. De ce ? Fiindcă la vizitarea lor, comisiunea ar crede că s’a înşelat de itinerariu, şi că se află, nu în Romînia, ci în Africa, în vre’o regiune cucerită de curînd de nişte colonişti cari n’au avut timpul material nici să construiască ecaretele necesare unei exploataţiunî agricole, nici să defrişeze mărăcinii şi bălăriile de pe locuri, nici să dreneze locurile mlăştinoase sau să irigeze pe cele săcetoase, nici să îngrijească vitele, nici să se ocupe de șoselele trebuincioase. Comisiunea, la vederea unei asemene inculte, revenind din mirarea sa, ar întreba desigur : dar bine, de cît timp statul român e proprietar pe aceste moșii? Cine a fost însărcinat cu administrarea acestei averi considerabile ? Prin ce cataclism extraordinar a trecut România ca să ajungă într-o asemenea părăsire averea şi agricultura sa ? Guvernul nu va putea invoca nici o scuză, căci în faţa unei dovezi atît de zdrobitoare de neglijenţă şi nepăsare, neertate din partea unui stat civilizat, pentru averea publică, nu se va admite niciodată de o comisiune străină, că poate exista vre’o scuză. Dar să trecem şi pe la tîrgul de vite de la Constanţa şi la cel de rîmători de la T.Severin. Ce va constata acolo comisiunea ? Va vedea nişte instalaţiunî moderne cari au costat cîteva 1 milioane, însă: trafic, comerciu, export, nul. Vamal constata că aceste tîrguri joc un rol atit de puţin însemnat în economia noastră rurală, ne aduc aşa de puţine foloase, încît aproape că nu ştim că există aceste tîrgurî. Atunci pentru ce s’au înfiinţat ele ? Şi dacă s’aîi înfiinţat, de ce nu s’au luat măsuri spre a da foloase reale ? Asemenea şi cu docurile noastre de la Dunăre , administraţia se gîndeşte numai la specula ce caută să o facă pe spinarea depozitarilor de grîne, de cît a înlesni comerciul nostru de cereale. De acela agricultorii noştri preferă mai bine să se lipsească de foloasele acestor docurî păgubitoare. Astfel că, chiar docurile cari, în alte ţări sunt o instituţiune din cele mai utile şi aduc servicii reale agricultorilor, la noi, din contră, au devenit o belea. De ce ? Fiindcă statul nu’şî face datoria pe deplin. Aia e destul numai să clădească dar trebue să -şi dea osteneala să şi organizeze. Trebue să se gîndească că banii întrebuinţaţi în asemenea instalaţiunî, cum sunt docurile şi tîrgurile de vite, reprezintă un capital însemnat, şi că acel capital, atît de scump în ţara noastră, nu s’a cheltuit numai spre a se face nişte clădiri inutile, ci din contra, pentru foloasele ce sunt chemate a aduce comerciuluî. Dar să trecem înainte. Să presupunem că comisiunea ar dori să viziteze şi şcoalele noastre de agricultură. Şi aci ar constata acelaş rezultat: programe greşite, scopul şcoalelor denaturat, nimic complect. N’avem decît patru şcoli de agricultură, două fermemodel, şi o şcoală de silvicultură, şi nici acele puţine şcoli nu sunt organizate cum trebue, nici înzestrate cu clădirile şi cu materialul didactic trebuincios, spre a se putea pretinde de la dînsele rezultatele pe cari suntem în