Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1969 (Anul 25, nr. 26-52)

1969-11-19 / nr. 46

!ig- -2 _____ _________________________________APĂRAREA ______________________________________ PATRIEI HOTÂRÎREA COMANDANTULUI, expresie concentrată a inteligenței personale și colective Bătălia ce se dă pentru auto­matizarea conducerii trupelor își are izvorul în necesitatea de a degreva comandanții și statele ma­jore de multiplele calcule ce le ne­cesită întrebuințarea forțelor mijloacelor in luptă tot mai com­și­plexe și de scurtare la maxim­ a timpului necesar elaborării și transmiterii documentelor de lup­tă. Niciodată însă mașinile — fie și cele mai perfecționate — nu vor înlocui ingeniozitatea coman­danților, a statelor majore, a fie­cărui luptător în parte. Se cunosc părțile componente ale unei hotăriri și activitățile in­telectuale premergătoare acesteia. Totuși, voi sublinia unele din ele, nu în ideea de a repeta lucruri, atît de familiare comandanților, ci pen­tru a scoate și mai mult în evi­dență de ce și în armată princi­piul muncii colective — pe care partidul nostru l-a ridicat la rang de lege — este o necesitate obiec­tivă. Las la o parte însușirea misiu­nii care este un proces intelectual mai accesibil prin însuși faptul că ea — misiunea — conține ele­mente analizate, științific stabi­lite de eșalonul superior și mă voi referi pe scurt la implicațiile ce le reclamă precizarea concluziilor despre inamic. . Se știe că pentru a putea apre­cia cât mai aproape de realitate posibilitățile și mai ales intențiile inamicului trebuie să-ți asiguri o cantitate maximă posibilă de date despre el. Statele majore ale uni­tăților și marilor unități dispun de suficiente forțe, mijloace și procedee de cercetare prin inter­mediul cărora li se transmit in­formații, multe din ele contradic­torii. Pentru a putea formula con­cluzii despre inamic, fără de care luarea unei hotăriri este de necon­ceput, trebuie depusă o uriașă muncă de culegere, selectare, pre­lucrare și precizare a datelor pri­mite. Or, această activitate, care trebuie să se înscrie riguros in­tr-un timp limită, nu poate fi fă­cută de către un singur om orb­it de priceput și expeditiv ar fi el. Acest adevăr este recunoscut de toată lumea , l-am subliniat însă datorită faptului că mai sînt încă situații cind unii ofițeri subapre­­ciază posibilitățile celorlalți, în­cearcă să rezolve de unul singur chiar astfel de probleme. De regu­lă, acestora nu le ajunge timpul ce-i au la dispoziție în cadrul a­­plicațiilor, iar concluziile trase de ei sînt, uneori, neîntemeiate. Pentru formularea concepției, comandantul are de asemenea ne­voie de inteligența colectivă, de contribuția activă a ajutoarelor sale. Numai o amplă analiză a si­tuației trupelor proprii, a posibi­lității folosirii sau nefolosirii ar­melor de nimicire în masă, a te­renului, a vecinilor, a condițiilor meteorologice, a avantajelor și ser­­vituților ce le oferă timpul de lu­mină și de întuneric etc., poate duce la elaborarea unei hotăriri cu un conținut profund științific, realist, care aplicată în timp opor­tun poate și trebuie să ducă la înfrîngerea inamicului. Se cunoaște însă că timpul la dispoziția comandanților și state­lor majore pentru pregătirea luptei este extrem de limitat. De rapidi­tatea cu care se transmit ordinele și dispozițiunile la subordonați pen­tru lovirea prin surprindere și cu vigoare a inamicului, acolo unde se așteaptă mai puțin, depinde intr-o însemnată măsură păstrarea inițiativei și asigurarea succesului in luptă. Un astfel de deziderat poate fi obținut numai prin folo­sirea la maximum a priceperii tuturor subordonaților care, fiecare în specialitatea sa, să furnizeze comandantului, pentru luarea ho­­tărîrii, date și propuneri temeinic studiate și un timp oportun. Dotarea statelor majore cu apa­ratură tot mai perfecționată nece­sită însă o muncă asiduă pentru ridicarea neîntreruptă a calificării fiecărui ofițer. Orice rămînere in urmă în această privință prejudi­ciază calitatea activității de coman­dament și stat major. Menținerea unei înalte pregătiri tactice și de specialitate este o cerință ce se adresează deopotrivă fiecărui ofi­țer indiferent de funcția ce ocupă. Numai în acest fel inteligența co­lectivă poate deveni una din ar­mele cele mai de temut pentru dușman pe cîmpul de luptă. Mi-aș îngădui să fac afirmația că generația noastră este supusă astăzi mai mult ca oricînd pericolului de rămînere în urmă în privința cali­ficării, datorită ritmului accelerat cu care se dezvoltă științele și producția. In prezent, cine consi­deră că și-a încheiat pregătirea odată cu terminarea studiilor se autocondamnă la o gravă rămî­nere în urmă. Și cum să nu fie așa din moment ce progresul este atît de rapid, nicit în numeroase cazuri ceea ce ți-ai însușit ieri nu mai poate sluji decît ca bază pen­tru a-ți însuși ceea ce a apărut azi. La aceasta se adaugă și faptul că un om nu poate fi specialist în toa­te, de unde necesitatea ca fiecare să dea bătălia pentru a se ține la curent cel puțin cu noutățile din ramura sa de activitate. Comandantul poartă suprema răspundere față de întrebuințarea în luptă a forțelor și mijloacelor de care dispune și, pentru a da valoare materială acestei răspun­deri, el trebuie să îmbine califi­carea și experiența sa cu inteli­gența și experiența ajutoarelor sale, să-și exercite drepturile ce decurg din cerințele unității de comandă, promovînd consecvent principiul muncii colective. Desigur că in activitatea sa, Co­mandantul nu este un simplu culegător de propuneri și de date documentare. După cum prin sti­mularea inițiativei și fructificarea inteligenței colective nu se înțe­lege renunțarea la obligația de a trece prin filtrul inteligenței și experienței personale totul, astfel nicit concepția luptei să constituie un raționament închegat după care să acționeze întreaga unitate cu precizia unui ceasornic. Este un adevăr de necontestat că numai acei comandanți obțin rezultate bune în aplicații ca și în întreg procesul de instruire și e­­ducare a efectivelor, care și-au în­nobilat stilul de muncă cu preocu­parea constantă de a crea câmp larg de manifestare a personali­tății și inițiativei subordonaților, de stimulare a efortului comun, însăși realizarea sarcinii de în­chegare a lucrului statelor majore nu poate fi concepută fără o largă stimulare a inițiativei și efortului comun, fără promovarea cu con­secvență a spiritului de întraju­torare din care să nu lipsească răspunderea individului față de colectivul din care face parte și a colectivului față de individ. Comandanții, organele și organi­zațiile de partid pun­­ un mare ac­cent în activitatea lor pe conti­nua perfecționare a­ stilului și me­todelor de muncă tocmai în ideea de a da forță mobilizatoare senti­mentului propriu fiecărui militar că ceea­ ce face este util, iar cei ce-l înconjoară cunosc și îi apre­ciază eforturile. Nu există domeniu de activitate în care să nu poată fi fructificată părerea celor cu care lucrezi, in­diferent că este vorba de o apli­cație, de activități cultural-educa­tive, de întreținerea armamentului și tehnicii sau de o inovație etc. Desigur, nimeni nu înțelege prin aceasta purtarea unor discuții in­terminabile, sau o preluare nese­lectivă a părerilor diferite. Esen­țialul constă în a înțelege conți­nutul științific al acestei trăsături a stilului comunist de muncă care dă­ noi și noi valențe eforturilor neobosite ce se depun pentru ri­dicarea neîntreruptă a capacității de luptă a unităților și marilor unități Colonel VICTOR VOICHITA ACUM 35 DEAN) â Era 17 noiembrie, seara Căpitanul în rezervă Secua­eroică a lui Eftimie Croitoru Valuri spumeginde se zmulgeau din clocotul apelor Tisei și se spărgeau de țărm. Pe cer năvăleau tot timpul nori denși care întunecau orizontul. Un vas de pontoane cerceta rîul. Pe țărm domnea o activitate intensă. Din cele peste 60 de autocamioane Skodji sosite din direcția Nyiregyháza se descărcau de tor materialele de pod. Răsunau neîncetat canonadele artileriei... Din adincime soseau tru­pe care trebuiau să între in luptă în capul de pod de dincolo de Tisa, îmi stăruie încă in minte noaptea care a urmat, una din acele de pontonier în care nu este nopți loc pentru nimic altceva decît pentru truda grea, precisă, fără somn și fără răgaz. Locotenentul Radu Ilie, un bărbat înalt, bine făcut, condu­cea construirea părții fixe a podului metalic, pe căluși rigizi. De părțile semirigide se ocupau sublocotenenții Ștefănescu, Chendreanu, Marinescu și subsemnatul, Fometescu, Parcă și acum îmi răsună în urechi comenzile care de atîtea ori, începînd de la Mureș, mobilizaseră eforturile bravi­lor noștri pontonieri : La larg !... Pentru ancorare !... Ancorați !... Dimineața, o impunătoare construc­ție metalică lega cele două maluri ale Tisei. Era în 17 noiembrie 1044. Revăd cavaleriștii ducîndu-și caii de căpestre, pe pod, spre țărmul u­nde ti așteptau clipele fierbinți ale atacurilor, ti revăd pe artileriști și pe ceilalți ostași ai noștri ducindu-se spre aliniamentele unde ii chema datoria. Revăd subunitățile sovietice care treceau și ele spre celălalt mal și-mi amintesc frumoasele cuvinte pe care militarii sovietici ni le adre­sau nouă, pontonierilor. Ziua și-a derulat repede orele, a venit seara. In amonte, echipe spe­ciale culegeau minele și celelalte obiecte plutitoare pe care le lansa inamicul pentru a distruge podul... In unul din aceste ceasuri ale serii s-a petrecut uimitoarea faptă a lui Eftimie Croitoru. La pod era de serviciu sergentul­­major Budecă, un om scund, muscu­los, lat in spate, cu o față arămie. Meticulos cum li era obiceiul, ci trecu pe la fiecare din ostașii săi care, in capul vaselor, vegheau ca nimic din ce-ar scăpa echipelor din amonte să nu lovească podul. Intre aceștia erau și Eftimie Croitoru și Stan Gheorghe. O țin bine minte pe Eftimie. De statură mijlocie, slăbuț, iși formase, pe un temperament li­niștit, un caracter tenace. Avea o ținută ostășească corectă, era hotă­­rt în acțiune, disciplinat. Deodată, un strigăt de alarmă, re­luat de alte și alte voci, vesti pri­mejdia: — Vine mină la pod, vine mină la pod ! In capul pontoanelor, oamenii trăiau clipe de maximă în­cordare. Mina putea să apară în dreptul oricăruia dintre ei. O vor observa ? O vor opri înainte de a atinge podul ? Va trece această cum­pănă fără să lase vreo urmă dure­roasă sau... Brusc, o explozie care acoperi orice alt zgomot cutremură văzduhul umflă apele Tisei. In acea clipă Ini­și­mile tuturor s-au oprit pentru ca apoi să-și reia năvalnic bătăile... Podul rămăsese întreg. El lega mai departe un mal de altul ca o arteră prin care circulă fără întrerupere singere de care are nevoie organis­mul pentru a trăi. Dar pe acest pod zăcea inert un trup. Era al lui Eftimie Croitoru. Intr-unul din pontoane, celălalt os­taș, Stan Gheorghe, lovit și el de suflu, leșinase. Pe Eftimie l-am îngropat acolo, lingă Tisa. Am reconstituit împrejurările. Ex­plozia n-a fost întîmplătoare. Lovită cu cangea la cîțiva metri de pod, mina cu catarg nu și-a împlinit me­nirea. Acțiunea celor doi pontonieri a fost conștientă, născută din simțul datoriei, din voința călită în alte misiuni de a apăra podul atîtea această mlndrie a pontonierilor de a sluji patriei, cauzei victoriei. Retrăind din nou acea seară de neuitat de noiembrie, mă plec cu respect in fața ostașului potrivit de stat, slăbuț, liniștit, care n-a pregetat să-și dea viața în postul de luptă ce i-a fost încredințat. In fapta lui se recunosc toți pon­­tonierii. Căpitan în rezervă ing . cocuz Fm~ ■ dus Cocuz, actualmente ingi­ner la uzinele de la Săvinești, combatant pe frontul anti­hitlerist în cadrul companiei 13 pontonieri, ne-a trimis o evocare cu prilejul împliniri: 25 de ani de la moartea > INFORMAȚII 9 CONSEMNĂRI Oameni harnici Sergentul-major Mihai Roșu este un instructor bun și un e­­ducator priceput. Comandanții ierarhici l-au recompensat de multe ori și l-au dat exemplu celorlalți subofițeri tineri. Pluto­nul său este subunitate de frun­te și îndeplinește multe condi­ții ca să-și mențină și în viitor titlul. In acest mod, el își ono­rează și calitatea de comunist. De multă autoritate se bucură în unitate și sergentul-major Vasile Neagu, comandantul unei subunități de frunte. Ca și ser­­gentul-major Roșu, el folosește timpul liber pentru a-și com­pleta studiile la cursul mediu. Pe maiștrii militari din unita­tea noastră îi recomandă pasiu­nea în muncă, preocuparea de a contribui din plin la buna exploatare și întreținere a teh­nicii. In rîndul lor se situează și maistrul militar clasa a IV-a Mihai Brighiu — ajutor șef grupă reparat materiale tehnice. Plutonierul-major drușcă — membru Nicolae A11­ în biroul organizației de partid — este șef de depozit. El se interesea­ză atît de buna depozitare, con­servare și întreținere a mate­rialelor, cit și de folosirea lor corespunzătoare în cadrul subunităților. (Plutonier-major E. PLAVANESCU). LA PRIMELE TEME DIN PLAN Ofițeri superiori și inferiori, maiștri militari și subofițeri au participat la­ Casa armatei din garnizoană, la deschiderea in­tr-un cadru festiv a noului an de invățământ politico-ideologic.­­ După ce colonelul C. Tudose arătat sarcinile ce revin cursanților pentru temeinica lor pregătire politico-ideologică, pri­mul secretar al Comitetului ju­dețean de partid a prezentat o consultație și a dat răspunsuri la întrebări la temele referitoare la făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate — obiec­tiv fundamental în­­ perioada 1971—1980 și la perfecționarea orînduirii sociale — condiție a progresului pe calea socialismu­lui. Discuțiile la prima temă d­in plan, desfășurate în unitatea din care face parte maiorul M. Pir­­tol, au scos în evidență prin conținutul lor bogat și analitic, prin combativitate și concluzii practice pentru propria activita­te a cursanților, seriozitatea cu care ei s-au pregătit, preocupa­rea de a înțelege și a traduce în viață bogăția de idei din do­cumentele Congresului al X-lea al P.C.R., sarcinile trasate de partid pentru progresul multila­teral al patriei noastre. (C. D.) S-A DESCHIS UNIVERSITATEA POPULARĂ DE PE LINGĂ C. C. A. La 14 noiembrie a.c. Univer­sitatea populară de pe lângă Casa centrală a armatei și-a redeschis porțile. Prospectele, din timp tipărite și difuzate în unități, reflec­tând cerințe actuale, în concor­danță cu sarcinile deosebite rezultate din documentele celui de al X-lea Congres al parti­dului, precum și propunerile și sugestiile venite din rândul cadrelor și al membrilor de fa­milie cuprind o tematică inte­resantă. Iată și cursurile anun­țate : „Cosmosul în lumina seco­lului XX“, „Mica enciclopedie“, „Economie mondială“, „Proble­me de sociologie a culturii : pa­gini din istoria civilizației și culturii românești“, „Probleme de medicină“, „Pagini din isto­ria artei în capodopere“. Pe lingă prelegeri vor fi larg folosite și alte forme ca masa rotundă, interviul, dialogul, simpozionul, întîlniri, excursii de documentare etc. Se va pune un mai mare accent pe exem­­plificările cu ajutorul peliculei, proiecțiilor de diafilme și foto­grafii, înregistrărilor pe bandă de magnetofon. Strînsa colabo­rare și sprijinul Comitetului municipal pentru cultură și artă, schimbul de experiență cu Uni­versitatea populară București, cu alte forme de învățămint asemănătoare din armată vor facilita­­ îndeplinirea în bune con­diții a sarcinilor în noul an de invățămînt. (P. N.). ÎNTÎLNIRE CU SCRIITORI Cu câteva zile în urmă, la casa armatei din garnizoana unde lucrează maiorul Petre Știrbu a avut loc o întîlnire a cadrelor și familiilor acestora cu un grup de poeți și proza­tori pe tema „Proza și poezia cîntă frumusețile , patriei noas­tre“. Dintre oaspeți, poetul A. Jebeleanu a citit versuri pa­triotice, scriitorul L. Cerneț schița „Puțin romantism“, iar poetul Ion Maxim a prezentat volumul „însemnări pe scurt“ apărut in colecția „Columna“. Solicitați de auditoriu, oaspe­ții au vorbit și despre planu­rile lor de perspectivă privind creația literară. (J. I.) M DAT ORDIN" Trei cuvinte, intîlnite des în răspunsurile primite la semna­lele ziarului, pe care citindu-le rămîi cu convingerea că hotă­­rîrea astfel exprimată va pune capăt unei anumite stări de lu­cruri. Din păcate, pe ici, pe colo, lucrurile nu stau așa. Ci­tăm din două răspunsuri sosite la redacție. In primul este vor­ba de neprimirea de către sol­datul V. Pop a primei de pro­ducție cuvenită încă din luna decembrie anul trecut, iar în al doilea de neinternarea în Spi­talul militar central a capora­lului Al. Simon­ pentru un tra­tament special. „Cei 205 lei se găsesc la.. Am dat ordin șefului unității să ex­pedieze banii și să-mi raporteze pînă cel mai tîrziu pe 10.09.1969“. Semnează ofițerul Gh. Bărbu­­lescu. „Cele sesizate de caporalul Si­monu sînt juste... S-a ordonat ca pînă la 31.10.1969 militarul să fie internat în S.M.C. pentru a i se aplica tratamentul de care are nevoie“ — ne infor­mează marea unitate. In realitate soldatul Pop a intrat în posesia sumei recla­mate de-abia la începutul lunii noiembrie, iar caporalului nu se făcuse încă internarea în SMC la data de 05.11. a.c. In cazurile de față cele trei cuvinte au rămas doar pe hir­­tie ! (I. B.) Cind anumite treburi ne poar­tă pașii prin diferite garnizoa­ne, de obicei primul popas îl facem la căminul de garnizoa­nă. Nutrim speranța că acolo vom găsi condițiile de odihnă și confort corespunzătoare. De regulă, aceste speranțe se îm­plinesc, întîlnim însă și garnizoane ce fac excepție de la regulă. Așa stau lucrurile în garnizoa­na unde responsabil al căminu­lui este salariatul civil Florea Neagu. Localul a fost renovat de curînd și, cu toate acestea, are încă destule „fisuri“ : cu­rățenia lasă de dorit, parchetul prezintă mari pete de... negli­jență, spălătoarele, chiuvetele sînt murdare și înfundate. In 1967 au fost demontate două băi defecte, probabil cu intenția de a fi înlocuite. Altele în loc nu s-au montat însă nici pînă acum. Intre timp s-au de­teriorat sau au dispărut, pur și simplu, și dușurile. Încercările — și acelea timide — ale serviciu­lui cazarmare al unității de care depinde căminul de garni­zoană de a face ceva în acest sens au rămas simple încercări. Acum nu mai vorbește ni­meni de repunerea în funcție a băilor ! (Locotenent-colonel I. DALBAN). Cornurile de vinătoare au sunat din nou S-a deschis sezonul de vină­­toare la­ iepuri și fazani. Și, cu toate că a fost ziua meciului cu Grecia, 76 de vînători pa­sionați — ofițeri, maiștri mili­tari și subofițeri din Capitală — au renunțat la meci și au pornit, chemați de vibrația pa­siunii, peste cîmpii, păduri și văi ca să caute în aburul stră­veziu al depărtărilor mult rîv­­nitul vînat. Insă tolba multor vînători a rămas goală. Au vînat cu toții doar 32 de urecheați. Nici un fazan n-a căzut de... fazan. Totuși, latura sportiv-recreativă a vînătorii a mulțumit pe toți. Un vînător, care ne-a rugat să-l ținem un anonimat, în timp ce-și ascundea tolba, goală de­sigur, și critica pe cei din co­merț că n-au avut ideea să deschidă un magazin în prima zi a sezonului cinegetic de la care să poți cumpăra iepuri la orice oră din zi și din noap­te, ne-a declarat : — Noi, vînătorii, nu ne gin­­dim la pasiunea noastră numai prin prisma folosului imediat. Din contră ne gîndim cu drag la obținerea unor satisfacții mai mari la viitoarele goane.i. Cum era și normal, ne-am prefăcut că-l credem (T. C.). Pete de... neglijentă Exercițiu tactic. Comandanții de grupe primesc misiunea. Folo . I. MARINOF Nr. 46 (5988) SEMNALELE tff­SuluI ZIARULUI NE RĂSPUND: Locotenent-colonel T. Popescu In urma criticilor juste apărute în ziarul dv. nr 41 din 15. 10. 1969, privitor la modul neregu­lamentar în care circula pe dru­murile publice autotractorul A—25585, s-au luat următoarele măsuri : s-a prelucrat cu toți militarii nota apărută în ziar, s-a prelucrat din nou cu toți conducătorii de autovehicule prevederile ordinelor și in­strucțiunilor privind normele de circulație, s-a precizat incă­­odată itinerarul de deplasare pe terenul de conducere a au­tovehiculelor șenilate, s-au luat măsuri disciplinare împotriva sergentului-major Chiriță Iuli­an, care îndeplinea funcția de mecanic conductor și instructor de conducere. Căpitan M. Bizoiu . Ca urma­re a articolului „Probleme mă­runte“ dar cu sensuri majore“, publicat în ziarul „Apărarea patriei“ nr. 44 din 05.11.1969, vă fac cunoscut că observațiile și aspectele critice sînt juste și au constituit pentru mine un prilej de a-mi analiza activi­tatea profesională și de a trage învățăminte pentru munca de viitor. Chiar înainte de­­ apariția ar­ticolului, pe baza­­ problemelor reieșite din discuția­­ avută cu redactorul dv., am adunat co­mandanții de subunități ară­­tîndu-le că lipsurile sesizate sînt ale noastre, ale tuturor, cu care prilej am stabilit și căile care ne vor conduce­ cit mai repede la remedierea situației existente. In primul rînd am organizat restudierea și seminarizarea unor capitole din regulamente­le militare generale ; pregăti­rea serviciului de zi pe companie se face personal de comandantul companiei ; elevu­lui care intră în serviciu i se asigură, prin grija școlii, timpul optim de pregătire s-a organi­zat un control sistematic al elevilor ; serviciul de zi se schimbă numai în fața coman­dantului de companie (excep­ție făcînd ziua de duminică cind se schimbă in fața plutonierului de companie) ; după fiecare serviciu executat, fiecare elev este cotat cu o notă curentă pentru aplicarea în practică a regulamentelor militare genera­le — și alte măsuri menite să ducă la lichidarea lipsurilor existente, pentru ca elevii să învețe și să trăiască după re­gulamente. Organizația noastră de bază de partid și cea de U.T.C., tra­­gind învățăminte din lipsurile arătate, au hotărît discutarea în cadru organizat a aspectelor negative constatate. Locotenent-colonel Ion Condo­iu : In legătură cu scrisoarea dv. adresată redacției ziarului nostru prin care vă manifestați dezacor­dul cu unele opinii formulate în articolul intitulat : „Se putea face mai mult“, publicat în nr. 45 (1201) din 08.11.’69 al gazetei „De veghe“, vă comunicăm că, pentru elucidarea celor semnalate, unul din redactorii noștri se va deplasa în unitate. Maior ing. Bustan Alexandru : Tema articolului dv. intitulat „în­trebuințarea laserului în tehnica mașinilor de calcul rapide“ este interesantă. Vă propunem insă să abordați numai utilizarea laseru­lui în dispozitivele rapide de me­morizare. Procedînd astfel, veți putea analiza in detaliu stadiul actual al realizărilor în acest do­meniu și perspectivele care se conturează. De asemenea, o com­parație cu actualele dispozitive de memorizare se impune de la sine. Maior Florea Marin : Sintem­ în posesia, răspunsului organului de specialitate. Iată­ 1 ■ Articolul 75 din Regulamentul Instrucției de front se referă la subunitățile înzestrate cu automat model 1963. Trăgătorii cu pușca mitralieră din cadrul acestora, la darea oborului de pe loc prin prezentarea armei mînuiesc pușca mitralieră odată cu militarii în­zestrați cu automate. In ultimul alineat al art. 107, deși este vorba de executarea aceleiași mișcări, el se referă la militarii din sub­unitățile înzestrate cu automat cu pat metalic rabatabil. Trăgătorii cu pușca mitralieră și ochitorii la mitralieră din aceste subunități nu mînuiesc armele ; ei întorc scurt capul către direcția indicată în comandă. La cealaltă întrebare găsiți răspuns în completările la instrucțiunile pentru cunoașterea, întreținerea și întrebuințările a­­runcătorului de grenade antitanc portativ R.P.G.-7 și a loviturii antitanc P.G.-7­­, unde se preci­zează : soldatul 1 — ajutor al trăgătorului­­ cu aruncătorul de grenade antitanc portativ — poar­tă geanta cu 3 grenade..., iar sol­datul 3 — împrospătător... poartă geanta cu 2 grenade... și comple­tul P.S.R. Căpitan Florea Lăzurean , tn Statutul corpului ofițerilor, la art. 13, și în Instrucțiunile referitoare la aplicarea prevederilor Statutu­lui corpului ofițerilor privind con­dițiile de trimitere la examenul de colonel și de maior se prevede că „locotenenți-coloneii și căpi­tanii au dreptul să se prezinte la examenul de colonel și respectiv de maior de două ori în ani di­feriți“. In această prevedere vă încadrați și dr. locotenent-major G. Sibeky. Reflecțiile dv. pe tema „Ofițerul și cultura“ sînt interesante. Re­marcăm spiritul combativ al ple­doariei dv. pentru cultura ofițe­rului, numai că această pledoarie plutește undeva deasupra vieții. Ideea dv. „Cultura sensibilizează ofițerul la nou, îl face receptiv la căutările cutezătoare întreprin­se pe toate fronturile vieții, dar mai ales în procesul de instruire“ argumentați-o cu experiența dv. sau a altor cadre. Scrieți : „Or­ganizațiile de partid și statele majore să creeze în viața unită­ților climatul favorabil care să iradieze în jur contaminanta do­rință de a învăța asiduu“. Dar cum simțiți dv. și colectivul în care lucrați influența acestui­­ cli­mat, nu aflăm. Pledoariei com­bative îi trebuie și argumente fapte din care s-ar putea des­prinde învățăminte folositoare. Locotenent Emil Alexandrescu : Semnalînd organelor în drept cele sesizate de dv., ni se face cunos­cut că s-au luat măsuri pentru o mai bună organizare a activități­lor privind petrecerea timpului liber al tinerilor ofițeri la casa ar­matei din garnizoana în care lu­crau­. Locotenent Jean Ionescu . După cum ați văzut în ziarul nostru din 29 octombrie a.c., activitatea de­pusă de cei mai tineri piloți din unitatea dv. ne e cunoscută. Te­ma pe care v-ați propus-o e ge­neroasă, reușita tinerilor, cu im­plicațiile ei multiple, se pretează la scris, zis Ne așteptam că dv., mai ales că titlul pe care vi l-ați propus — „Metafore“ — se anunța intere­sant, să pătrundeți dincolo de faptele aparent obișnuite și să scoateți la iveală citeva semnifi­cații majore ale treptelor pe care urcă tinerii piloți. Din cele scrise însă sînt de reținut citeva fraze cu referiri la subiecți ; în rest deviați de la temă și folosiți unele metafore uzate. Am fi preferat să ne relatați fapte chiar mai puțin îmbrăcate în haina imagi­nilor, decît imagini goale pe di­năuntru. Vă recomandăm să reluați ua. Plutonier-major Nicolae Lungu­. Conform instrucțiunilor de apli­care a Decretului 36/1957, paza obștească se execută de către băr­bați în vîrstă de la 18 la 55 ani dintre locuitorii stabili ai comu­nei sau satului respectiv, prin rotație, sau de către paznici plă­tiți. Sunt exceptate de la obli­gația de a presta paza obștească prin rotație unele categorii de cetățeni, printre care și cadrele militare. Acolo însă unde paza obștească este efectuată de că­tre paznici plătiți, cadrele mili­tare care domiciliază pe raza co­munelor sau satelor, chiar dacă au serviciul în altă localitate, nu sînt scutite de contribuția in bani sau în natură pentru plata paznicilor. Sergent-major Stelian Vochiță : Indemnizația de chirie s-a acor­dat cadrelor militare de la data de 1 iulie 1968 pînă la 1 noiembrie 1969, în condițiile prevăzute de H.C.M. 1304/1968. Odată cu majo­rarea soldelor, această indemni­zație nu se mai acordă. Elev C. Rimcea : Am primit informația cu privire la finala concursului de volei pe școală, pentru care vă mulțumim. Bine era dacă ne redați mai pe larg desfășurarea concursului de volei pe școală. Dr, dv. v-ați oprit nu­mai asupra meciului din finală. Cu­ privește neajunsurile pe li­nie organizatorică (o singură min­ge, plasa de la alt batalion etc. — in timp ce materialele sportive stau sub cheile plutonierilor de companii), așteptăm părerea celor în drept ! Caporal Adrian Ciobanu. In urma intervenției redacției, In­spectoratul miliției județene Dîm­bovița ne face cunoscut că a tri­mis, pe adresa unității din care faceți parte, permisul dv. de con­ducere, pentru a vi se înmîna. Caporal Mihai Opric. Pentru a vă putea da răspuns la întrebarea dv. este necesar să ne comunicați la ce dată ați fost incorporat. Soldat Vasile Manea. Din re­lațiile furnizate redacției de că­tre Centrul militar județean Il­fov rezultă că nu vă incadrați ca unic susținător de familie, de­oarece aveți două surori majore și un frate de 19 ani, care au obligația să-și ajute mama pînă cind veți fi trecut în rezervă cu serviciul militar îndeplinit. Soldat Ion Munteanu : Suntem­ informați că, în urma intervenției redacției, vi s-a expediat actul de calificare solicitat. 9 INFORMAȚII 9 CONSEMNĂRI 9 INFORMAȚII 9 CONSEMNĂRI • INFORMAȚII­­ [UNK]

Next