Argus, iunie 1923 (Anul 14, nr. 3030-3055)
1923-06-08 / nr. 3036
MHT 1 3036 ABONAMENTE IN TARA IN STRĂINĂTATE Un an 500 lei 6 luni 250 3 luni 150 99 Un an 700 lei 6 luni 350 3 luni 200 *1 »6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Directori: Chr. O. Staicavici $1 S. Pauker INDUSTRIEI şi FINANŢEI Administrator: H. F. Valentin Vineri • Iunie 1923 EXEMPLARUL 2 Lei în ţară 4 Lei în Străinătate BIROURILE: bucurești, str. sărindar 14 TELEFON: 6/93 Si 23/69 Criză ce numerar insuficienţa capitalului mobiliar în România? —----------- m I tm --------------- Problema crizei noastre de numerar a fost tratată din multe puncte de vedere şi pentru lămurirea ei s-au încercat cele mai variate explicaţii. Fiind vorbade un fenomen în aparenţă pur financiar explicaţiile de ordin financiar au fost cele care s-a abundat. Dar considerarea sub aspectul strict financiar al oricărei probleme conduce de obicei la unilateralitate şi la superficialitate. In adevăr fenomenele financiare sunt în general efectele ultime ale unor serii întregi de fenomene economice şi multe din ele, cum e de pildă inflaţia monetară, trebue totuşi să fie considerate ca expresia fatală şi neînlăturabilă a unor fenomene economice. Despre ştiinţa financiară, s’ar putea spune ca despre matematică, matematica e un mijloc de a preciza ideile şi de a dezvolta în mod logic consecinţele cuprinse într’o serie de proposiţii. Matematica nu poate da însă nici un adevăr mai mult decât este conţinut în datele care i se pun la bază. Numai ştiinţele experimentale care pornesc de la realităţi constatate şi verificate sunt capabile să ne dea adevăruri obiective; matematica rămâne cel mult un instrument al lor. . Tot aşa, fără considerarea datelor şi situaţiilor economice, adică a producţiei, repartiţiei şi disponibilului bogăţiilor şi valorilor reale, nu se poate concepe stabilirea adevărului în problemele pur financiare. La rândul lor soluţiile financiare sunt mijloace mai mult sau mai puţin ingenioase de a înlesni procesele de dezvoltare, pe care condiţiile economice ale unei ţări le îngădue la un moment dat. Nici un expedient financiar nu poate constitui prin el însuşi un atutor pozitiv de însănătoşire a unei situaţii economice anomale. Dacă am voi să rezumămca un singur cuvânt gândirea noasta am putea spune despre finanţeceea ce spuneau economiştii clasici liberali despre stat. Finanţa prin ea însăşi nu poate face pentru viaţa economică prea mult bine; când ea nu-şi îndeplineşte funcţiile sale elementare şi ia un aspect cu totul desordonat ea poate face vieţii economice un imens rău. După aceste observaţii, poate prea abstracte, să ne întoarcem la criza monetară din România. O ţară in dezvoltare normală are nevoe pentru funcţionarea mecanismului producţiei sale de o anumită proporţie intre bunurile imobiliare şi bunurile sale mobiliare. In adevăr ramurile de producţie, agricultura, industria şi minele au la dispoziţie anumite capitaluri învestite imobiliare; funcţionarea lor pretinde însă în mod imperativ şi un anumit quantum de bunuri efective cu un caracter mobil, în continuă trasformare. Aceste bunuri au succesiv forma de materie primă, produse fabricate, numerar (în împrejurările normale acesta având valoare stabilă şi universală) şi apoi din nou prin reluarea ciclului iarăşi aceleaşi forme în aceeaşi ordine. Oricare ar fi dar situaţia monedei este indispensabilă pentru funcţionarea producţiei, existenţa unui capital mobiliar capabil să le achiziţioneze şi să constituiestid dementul de transformare in ciclul producţiei. Care este origina acestui capital imobiliar? Ea nu este decât acea parte din surplusul anual datorit creşterei bogăţiei naţionale care nu se afectează la rândul ei în noui imobilizări sub forma instrumente-' lor de producţie. Această cotă ce rămâne disponibilă se adună an cu an şi constitue averea naţională mobilă (in continuă transformare). Această avere naţională mobilă cuprinde dar nu numai capitalul mobiliar propriu zis ci şi mărfurile şi celelalte bunuri lichide şi prin excelenţă circulabile din ciclul producţiei. Cum se regulează proporţia din surplusul anual de bogăţie ce rămâne sub forma mobilă? In această privinţă rolul de regulator automatic ÎI joacă quantumul dobânzii ce se poate obţine pentru plasamentul de capital li, chuid. In adevăr când disponibilităţile mobile sunt suficiente (adică sunt destul de abundente pentru a alimenta producţia) dobânda plasamentelor scade şi capitalul mobil e silit să se îndrepte către noi investiţii, care să-i dea o remuneraţie superioară dobânzilor pieţei. In acest mod quantumul capitalului circulant se micşorează progresiv şi cu aceasta echilibrul intre nevoia şi cererea capitalului circulant se stabileşte de la sine. Mai grea însă este acţiunea regulatrice în caz contrar când capitalurile circulante sunt prea puţine în raport cu capitalurile fixe. In acest caz transformarea valorilor învestite în valori circulante nu se poate face decât brut şi este chiar imposibilă. Nici industriaşul şi nici agricultorul nu îşi pot desface o parte din instalaţiile lor, pentru a realiza capitalurile mobile necesare ca să asigure funcţionarea normală a restului Întreprinderilor lor. In acest caz o ţară trece printr’o criză teribilă. Dintr’o asemenea criză o ţară nu poate ieşi decât sau printr’o penibilă aşteptare vreme de câţiva anii, în care timp îşi reconstitue capitalul circulant corespunzător aparatului său de producţie, sau face apel la străinătate sub formă de împrumuturi. * Aceste este din nenorocire cazul nostru. De a doua zi după încheierea răsboiului noi ne-am găsit fără să ne fi dat seama intr'o mare criză a capitalului mobiliar In adevăr dacă România veche isîmtise să_și stabilească un echilibru normal între nevoile aparatului său de producţie şi quantumul capitalului său mobiliar aceasta se datorea în principal la doi factori Energia de creştere economică a României era destul de mare aşa că disponibilul său circulabil se mărea continuu prin surplusul anual al activului său şi II) In România veche am avut un aflux continuu de capital străin, sub forma circulabilă pus la dispoziţia producătorilor români prin finanţa internaţională stabilită în ţară. După calculele d-lui Pant. Sitescu acest capital străin pus la dispoziţia băncilor din ţară era la isbucnirea răsboiului în sumă totală de 09 milioane lei aur adică 31 la sută din capitalul total al băncilor în afară de capitalul de 511 milioane învestit in industrii. In România nouă situaţia este cu totul deosebită. In primul rând enorma consumaţie din anii răsboiului a epuizat aproape complect disponibilităţile capitalului mobiliar naţional. Astfel în România veche ca şi în ţările alipite cheltuelile de consumaţie ale particularilor şi ale statului, distrugerile de mărfuri şi de alte bunuri imediat circulabile, precum şi absorţia ultimelor disponibilităţi primite prin împrumuturile de război şi au redus până la epuizare capitalul disponibil care a fost de altfel în toate ţările şi în toate timpurile cel dintâi atacat de câte ori o ţară a început aşi consuma activul său naţional. In al doilea rând contribuţia străinătăţei sub formă de capital circulabil a fost aproape neînsemnată de la răsboiu încoace. E drept că ea a fost înlocuită prin o altfel de contribuţie acea a mărfurilor livrate pe credit cumpărătorilor români. Această contribuţie a jucat un rol capital în activarea vieţei noastre economice din ultimii ani. In adevăr contravaloarea acestor mărfuri nu a trecut încă îndărăt graniţele către furnizorii lor şi cum pe de altă parte prin consolidarea creanţelor pentru aceste mărfuri costul lor urmează să fie achitat pe nesimţite intr’un număr mare de ani, presenta acestor mărfuri în tară ar fi putut însemna o adevărată contribuţie la mărirea capitalului circulant in tară. Din nenorocire mărfurile au fost de pură consumaţie, iar contravaloarea lor internă s’a obţinut în lei a căror depreciere crescândă nu mai permite astăzi recuperarea unei cantităţi de mărfuri echivalentă cu aceea din care a provenit. Astfel puterea de achiziţie a pieţei româneşti nu s’a mărit şi economia naţională nu a fost nici din acest punct de vedere cu nimic ridicată prin importul frenetic pe care l’am practicat dela războiu încoace. Ceea ce putea deci să echivaleze pentru noi cu un împrumut extern pe termen lung care ne-ar fi dat răgazul să constituim noi înșine încet încet un capital mobiliar românesc, n’a fost din nefericire de cât un prilej mai mult ca să intrăm în datorii neproductive. In sfârşit prin deosebire de România veche aportul de producţie al nouei Românii este (chiar porţional considerat) mult mai puternic şi cere mai ales pentru producţia industrială un rulement imens de capital. Cum astăzi aproape toate legăturile de credit între Banat, Ardeal, Bucovina şi Basarabia sunt rupte faţă de centrele lor de altă dată, sarcina acestei finanţări cade greu asupra capitalului mobiliar românesc Iată de ce putem spune că, chiar de a doua zi după întemeierea nouei Românii criza capitalului mobiliar era declarată. * S’ar putea totuşi întreba cineva... De ce această criză nu s’a vădit mai curând? De ce nu numai, că nu s’a simţit , lipsa capitalului circulant, dar chiar abondenţa capitalului era atât de mare încât în anii 1920 şi 1921, s’au făcut atât de imense investigaţii de lungă durată în crearea de Întreprinderi industriale sau în naţionalizarea celor existente? Explicaţia este simplă. Inflaţia monetară continuă a pus la îndemână tuturor capitaluri fictive, fără putere de achiziţie în străinătate şi cu o putere de achiziţie trecătoare în ţară, şi-a permis astfel cea mai fantezistă întrebuinţare a lor. Paralel cu inflaţia, importul mărfurilor străine neplătite, dădea comercianţilor noştri diponibilităţi continue, din care multe au mers să se plaseze în întreprinderile noui lansate, alimentând astfel nouile iniţiative. » Azi când o politică de oprire in loc a emisiune! de hârtie monedă coincide cu închiderea robinetului de credit al străinătăţii, criza financiară s’a declarat. Scumpetea internă progresivă în strânsă legătură cu deprecierea monedei, accentuiază şi mai mult raritatea capitalului circulant, diminuându-i puterea de achiziţie. Azi realitatea ne apare în adevărata şi trista ei lumină. Iluziile nu ne mai sunt îngăduite. Ceea ce trebuia să înţelegem de la 1919, vedem şi simţim abia acum. Nu suferim de o criză de numerar adică de o criză financiară uşor trecătoare care se poate înlătura prin remedii financiare, ca artificiile de emisiune. Suferim de o criză gravă şi cronică: lipsa capitalului mobiliar (circulabil) reclamat de nevoile indispensabile ale funcţionării aparatuetului nostru de producţie. De aceea orice expediente pur financiare am întrebuinţa ele nu pot mări de la o zi la alta puterea de achiziţie a ansamblului stocului nostru monetar şi nu pot pune capăt crizei noastre, care nu este o criză de numerar ci, este secătuirea puterei noastre de cumpărare. Astfel pusă problema nu ne putem aştepta la îndreptări uşoare prin mijloace eftine. Mihail Manoilescu Hmm* Internaţional de petralas RAPORTUL CERE PENTRU ROMANIA COMERŢUL LIBER Această societate, care controlează societatea petroliferă franco-română Colombia, şi-a ţinut adunarea generală la Paris in ziua de 29 Mai, unde s’a dat citire raportului consiliului de administraţie asupra exerciţiului scurs. , Vorbind de beneficiile societăţii „Colombia raportul constată că ele nu au fost în raport cu progresul exploatării ei, din cauza regimului de excepţiune la care este supusă industria petrolului în România. Guvernul român spune raportul, impune pentru consumaţiunea internă, o contingentare de circa 70 la sută din produse cu preţuri inferioare preţurilor de cost, iar vânzările la export sunt grevate de taxe ridicate. Situaţiunea prejudiciabilă pentru industria petrolului nu este atât deprecierea leului cât regimul preţurilor maximale pentru coosumaţiunea interna. Toate societăţile de petrol au atras atenţia guvernului, în diferite rânduri, asupra consecinţelor nefaste ale politicei lui aplicată industriei petrolului, nefaste atât pentru societăţile în cauză cât şi pentru ţară. Fără îndoială regimul acesta perpetuat ar avea fatal ca efect să îndepărteze capitalurile străine din industria petrolului şi ar obliga întreprinderile existente să şi reducă activitatea de foraj. Singurul regim susceptibil de a reface ţara din punctul de revedere economic şi financiar este comerţul liber. ------ tmn- • sau Construirea Arsenalului O LĂMURIRE A DLUI MINISTRU DE RĂZBOIU D. senator N. TRANDAFIRESCu, a făcut eri la Senat următoarea comunicare în chestia construirei Arsenalului: La întrebarea pusă de mine d-lor miniştri de interne, războiu şi sănătăţeî publice, privitoare la reconstruirea arsenalului armatei, d. ministru de războiu Îmi face onoare a-mi răspunde următoarele: ,fN'am intenţiunea să repifiiţez un arsenal al armatei. . In Dealul Spirei înjghebez un atelier central de reparaţii al armatei, provizoriu, până ce se va putea treia cel definitiv peste munţi. Am însărcinat, o comisine compusă din 4 ofiţeri şi 3 ingineri civili cari să studieze cestiunea atelierului central de reparaţii ale armatei, şi dacă clădirile de la Ciurel se pretează la aceasta sunt gata sa primesc această soluţiune sau oricare alta, cu condiţiunea categorică însă ca lucrările de revedere a materialulu să nu înceteze un moment. Dacă atelierul central de reparaţii ale Armatei se va instala în altă parte, terenul pe care se găseşte azi Arsenalul Armatei îl voi afecta în totalitate cartierului ofiţeresc din garnizoana Bucureşti. Mă declar mulţumit cu răspunsul d-lui ministru de războiu, şi îmi pare bine că populaţia din vecinătatea vechiului arsenal îşi redobândeşte liniştea tulburată de lucrările in curs. Rt Succesiunea Jaques Elias O succesiune de un miliard de lei — se afirmă că averea lăsată de Jaques Elias ar fi şi mai mare — e fără precedent in tara românească. Când însă averea imensă e destinată de testator răspândirei culturei in mase, însărcinată fiind cu această misiune cea mai înaltă instituţiune culturală din ţară, atunci faptul capătă, o importanţă socială netăgăduita, pentru că, cu un miliard de lei, se pot face enorm de multe lucruri folositoare obştei.Perioada postbelică ne-a arătat că niciodată nu am avut o nevoie mai imperioasă ca azi, de a ridica nivelul cultural al poporului, de a sădi în suflete simţământul solidarităţei morale, de a uşura mulţimei accesul la învăţătură. Zilele acestea o frumoasă ceremonie a avut loc la Paris în Cartierul Latin, lângă parcul Montsouris. S-a pus acolo, prima piatră a „Oraşului Universitar"• Un cetăţean francez, generos şi inteligent, d. Emil Deutsch (de la Meurthe) văzând marea greutate de care se lovesc studenţii de condiţie modestă pentru a găsi locuinţă şi a putea munci, a dăruit Universităţei din Paris zece milioane franci pepim ca, cu aceşti bani, să construiască celulamamă a unui mic oraş studios ce va putea adăposti vre-o trei mii studenţi. , Din pergamentul can a fost pus la piatra d de fundaţie, spre a se perpetua amintirea creţiunei şi originea ei, relevăm încheierea următoarei . „Astfel se aunuprinsi un focar nou de cultură franceză şi umană, unde trei mii studenţi veniţi din toate ţările, înzestraţi cu cârfi, cu soare şi aer, apropiaţi printr-o emulaţie afectuoasă şi făcând cinste celei ma bătrâne universităţi din Europa, vor munci împreună intru perfecţionarea armonioasă a spiritului şi corpului lor, la progresul ştiinţei şi înţelegerea între naţiuni•“ La ceremonia punerei primei pietre a „Oraşului universitar", fundat de Emil Deutsch, a asistat tot ce este mai de frunte la Paris : reprezentanţii guvernului cu ministrul de instrucţie, rectorul Universităţei, decanii facultăţilor de drept, de medicină, de ştiinţe, de litere, de farmacie, foşti miniştri, reprezentanţii Corpurilor legiuitoare, titularii negaţiunilor străine, toate asociaţiunile studenţeşti. In timpul discursurilor ce s’au rostit, d. Emil Deutsch ţinând mica mistrie în mână a spus râzând rectorului Universitătei din Paris, d. Paul Appel : „Domnule rector, e mimai o piatră ce o arunc în grădina Universitătei" la care d’Appel a răspuns : „Am dori să primim multe asemenea pietre * * •» ' D. Emil Deutsch e coreligionar cu Jaques Elias- Şi Le Temps enumerând seria donatorilor venerabilei Sorbone, a liberalităţilor neuitate, înşiră inspiraţiile fericite ale baronesei Hirsch, ale lui Jules Flammermont, Albert Kahn, Basile Zaharoff, Raphael Bischoffsheim şi alţii. Liberalităţile lor n’au mers la indivizi ci spre ştiinţă. A funda premii personale nu mai cadrează cu vremea; ceea ce trebue sunt laboratorii, catedre, căminuri pentru cei ce vor să înveţe.Aşa a făcut sărbătoritul Emil Deutsch, sărbătoritul din Paris, aşa a făcut Jaques Elias, aşa au făcut mecenii moderni ale căror nume Temps le-a înscris deunăzi în Pantheonul culturei universale, căci instituţiile create de dânşii servesc nu numai Francezilor ci şi doritorilor de cultură din toate părţile lumeii. Wr. Specula Ilicită Represiunea dacă se legiferează, trebue să lovească toate categoriile In discutiunile ce s’au urmat în Cameră în jurul proiectului asupra speculei, s’a dovedit că spirite obiective şi imparţiale din chiar majoritatea guvernamentală nu se împacă nici cu principiul legii că se va iefteni traiul, ceea ce recunoaşte de altminteri indirect chiar raportorul ei. Vom releva totuşi că toţi d-nii oratori n- au inzistat asupra punctului fundamental al întregei legislaţiuni care e îndreptată împotriva unei singure categorii de cetăţeni : comercianţii. Că sunt şi comercianţi necinstiţi, speculanţi, acaparatori, — nimeni nu o contestă. Că unii cer zece preţuri, e cert lucru Pentru asemenea infracţiuni pozitive există însă legi şi, în specie, codul penal. In cadrul elastic al „speculei ilicite", aşa cum o concepe legea d-lui Sassu fără a o defini, intră oare numai negustorii prăvăliaşi ? Alte categorii sociale — proprietari, avocaţi, medici, etc. — nu cer câteodată zece preţuri ? Lor nu li se poate imputa niciodată specula curat cămătărească ? Din momentul ce noi copiăm majoritatea dispoziţiunilor noastre legislative după modele străine, se poate pune întrebarea : dece autorul legii mi s’a inspirat de tot ceea ce s’a făcut în această privinţă aiurea ? . * Cazurile de speculă patentă, adică cereri de preţuri cămătăreşti, sunt pedepsite sever pretutindeni : in Germania şi Austria legea contra speculei vorbeşte de cămătărie. (Wucher), în Cehoslovacia această exploatare este aspru pedepsită. Să se noteze bine însă că preţuri maximale sunt prevăzute nu numai pentru negustori, şi ci pentru medici, avocaţi, arhitecţi etc Odată ce este vorba de reglementare, de constrângere, de abandonarea principiului libertăţei, atunci trebue o lege comună pentru toţi. Reglementarea este aşa de complect rânduită în Cehoslovacia, în Austria sau în Germania, încât medicul de pildă are un tarif special pentru clienţi cu diferitele valute., Un client, elveţian sau englez va plăti mai mult ca un scandinav; acesta mai mult ca un italian; şi acesta mai mult ca un român. Represiunea delictului pe care îl numim speculă ilicită — un delict ieşit la iveală in aceste vremuri tulbure — trebue să lovească toată lumea şi nu o singură clasă Tocmai această parte e revoltătoare în proiectul votat de Parlament, care denunță pe negustori ca singurii făuritori ai scumpetei, ceea ce este un neadevăr patent, respins chiar de raportorul legei. Ministrul Greciei şi presa dri dimineaţă, ministrul de externe al Greciei a primit pe reprezentanţii presei. D. Alexandrie a exprimat viile sale mulţumiri presei române pentru sentimentele exprimate Greciei şi persoanei sale. A arătat apoi că voiajul făcut în România a avut de scop să studieze modalităţile ce s’ar putea găsi pentru consolidarea relaţiunilor între cele două ţări. Previziunile sale n’au fost desrhinţite — adaugă d. Alexarndris, — întru cât în ţara noastră năzuinţele sale au găsit un adânc răsunet. -------------—«25*-*—---------— Nota germani trinisă aliaţilor Lafayette, 6. — Ziarele anunţă că astăzi sa trimes prin curieri speciali nota germană la, Londra, Paris, Bruxelles şi Senna pentru a putea fi înmânată toi guvernelor respective. IN AVION Bucureşti-Viena-Bucureşti — Note de călătorie — Am Înregistrat în ziarul nostru la diferite ocaziuni binefacerile serviciului aerian Bucureşti-Paris, pe care compania franco-română de navigaţie aeriană l-a înfiinţat nu de mult. Reţeaua acestui vast şi perfect organizat serviciu de locomoţiune aeriană cuprinde azi — afară de Germania—toate capitalele Europei de mijloc, şi răsăritene, având punctul de pornire la Paris şi Încheind cursele în cetatea Semilunei, la Constantinopol. In afară de economia de timp, care în anumiţii împrejurări poate fi dea dreptul inapreciabilă, călătorul văzduhurilor e scutit de căldura sufocantă, de înghesuiala şi lipsa de comfort a trenurilor, e absolvat de aşteptările şi enervările stupida dări te pândesc la fiece punct de frontieră şi tovarăş suveran al Aquilei majestoase poate privi în voie la panorama ciudată şi de o măreţie neînţeleasă pentru cine n’a văzut-o, — ce sa desfăşoară caleidoscopic şi aşa de variată sub ochii muritorului „sburător”. Te smii par’că de cătuşele greoaie ale lutului şi mărunte ca aşezămintelorlor îţi apar necazurile şi frământările „furnicilor” terestre. Imbiat de asemenea perspective, cine ar fi ezitat să facă un voiaj aerian când o invitaţie amicală din partea directorului bucureştean al societăţii francoromâne d. Compère îi deschidea căile văzduhului? Astfel în ziua de Sâmbătă 2 Iunie, la ora 2 precis mă găseam la aeroportul Companiei, în faţa unei solide maşini tip „Berline Spad” de 400 cai putere, pe care urmam să fac voiajul. încă înainte de ora 2, totul era gata. Pilotul, bravul Abraham era la locul lui şi aştepta, calm şi indiferent semnalul de plecare, parcă ar fi fost vorba de o mică plimbare cu automobilul până la şosea... Abia mă instalasem pe unul din locurile comode ce-mi fusese indicat, şi evoluţiunile repezi ale elicei cutremurară aeroplanul, care împins cu forţa celor 400 cai putere alunecă prin vre-o 300 de metri pe pământ, şi se ridică apoi şi mai lin, pe nesimţite, spre tăriile cerului. îmi dispăruse orice sentiment de nesiguranţă şi labilitate, aveam impresia precisă că aceeaşi solicitare şi stabilitate mi-o oferea cutia avionului ca vagonul de cale ferată sau automobilul solid. Alături de tovarăşii mei de drum, d. Arion Solomoneanu din Brăila, directorul unei bănci din Belgrad al cărui nume l-am uitat şi d-na Cheradame din Bucureşti, — privesc uimit la spectacolul minunat ce ni se oferă ochilor, cu cât avionul se avântă mai sus: Bucureştii în miniatură. Frumos rânduite se aliniază străzile, unele drepte şi mai largi, altele cât firul de aţă şi încolăcite, iar deasupra complexului încurcat de edificii se ridică covârşitoare şi totuşi elegante cupolele Casei de depuneri, ale Poştei sub colicul mititel pe care tronează edificiul clasic şi svelt al Camerei deputaţilor alături de clădirea Metropoliei. Panourile cu mici covoraşe verzi cu desenuri bizare şi nuanţe felurite întrerup din loc în loc îngrămădirea de edificii şi străduţe,aşezate dealungul panglicuţei înguste, cenuşii, a Dâmboviţei, care uneori sub razele de soare, are străluciri de diamant. Minunata viziune n’a durat însă decât puţine minute, elicea cu bătaia puternică resfredeleşte tot mai grăbit in atmosfera limpede şi clară; ca fantome mărunte dispar grăbite Chitită cu minusculele cutiuţe negre— parcul impozantelor vagoane de la triaje, sate, mici pete pestriţe aruncata de o mână de artist pe tăblia de, şah ce până la orizont se întinde sub noi, alternându-şi pătratele şi oblungurile de fel şi fel de nuanţe şi străbătute de panglica argintie a Argeşului pe care îl lăsăm în urmă cât ai clipi din ochii iuţeala cumplită cu care pământul fugea sub noi, mi-a evocat zicala populară : mergem mâncând pământ. Abia ne dăm seama c’am plecat din Bucureşti, când din zare, ca nişte balauri fumuiii aşternuţi pământului Se îndreptau spre noi munţii. Dar ce mai numără azi cetăţile lor de granit înălţate spre ceruri ziduri de cam zece ani în urmă s’a spulberat geniul lui Aurel Vlaicu şi îndrăzneala temerarului Chavez! Ele nu mai există pentru noi decât spre a ne oferi spectacolul cel mai impunător, cu preţipişurile scrijelate, cu prăpăstii fără de fund, deasupra cărora uriaşi solitari de stâncă se întinde netedă oglinda bătrânului Danubiu.* •* # Străbătusem istoricele porţi de fier, când ocup locul lângă bravul Abraham care-mi arată pe hartă la ce punct suntem şi neputând vorbi îmi face semn că „vine furtuna”. Intr’adevăr cerul e întunecat intrăm in nori, o puternică ploae ne întâmpină, descărcările electrice nu mai contenesc, picură apa în cabina avionului, şi noi plutim înainte într’o întunecime beznă, vântul ne brutalizează. Cercetez harta, făcusem până acum 400 kilometri, avionul înaintează în plină siguranţă, nici o îngrijorare pe faţa pilotului care îmi face semne cu mâna că „nu-i nimica”. După un aber de peste o jumătate oră într’o complectă întunecime cerul se înseninează tot mai mult. Am eşit din zona Carpaţilor şi sub arcul unui admirabil curcubeu navigăm spre Panciova unde după un sbor de 4 ore şi cinci minute, aterisăm în condiţiuni admirabile, câteva viraje executate cu multă dibăcie de „maistrul” şi simţim o uşoară atingere cu pământul; avionul sare în sus ca o minge, încă un salt şi iată ne pe picioare în faţa aerogărei din Panceva. Mulţumirile de rigoare faţă de pilot nu întârzie să se manifeste. • Urmează câteva formalităţi uşoare, la cari de altfel nici mui iei parte pentru că personalul Companiei îşi dă toată osteneala să te servească cum se poate mai bine. Plecaţi la 2 din Bucureşti am aterisat la 6.05, şase sute kilometri linie aeriană străbătută în 4 ore şi 5 m., cu vântul în faţă, la o înălţime maximă de 2200 m. şi cu o iuţeală de 160 klm. pe oră ceea ce dă media de 150 klm. pe oră. LA PANCEVO Pancevo e o mică localitate de lângă Belgrad, cu o populaţie de vreo 40.000 de locuitori, posedând o mică industrie şi un canal care se varsă în Dunăre în apropierea râului Sava. Aeroportul a fost instalat aci conformaţia geografică a oraşului Belgrad nepermiţând aterisarea avioanelor din cauza munţilor şi apelor cari îl înconjoară. După o jumătate de oră mă aflam pe bordul vaporaşului ce face cursa la Belgrad, unde doream să petrec seara ca a doua zi dimineaţa să continui drumul spre Budapesta, despre care voi vorbi în numărul de mâine. V&LEftTiN