Argus, octombrie 1923 (Anul 14, nr. 3133-3158)

1923-10-28 / nr. 3156

Anul XIV No. 3156 flk * a­bonamente IN TA»« Un an ISO Ini 6 luni 350 „ 3 luni 18© n S lei tn tară, 4 in strAinAtati Un an l2eo lei • tant 700 „ 3 luni 400 M Ini An străinătate Duminica 28 Octombria 1923 PUBLICITATEA: , T------Exclwîvă a Socie»­taţei Generale de Publicitate Aporii Carol Scholte? sl s. Berger Str. Isrageorfertei I, Trieren HIM­IROURILE: bucurești, str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 SÎ 23 69 B Deflare sau devaluare ? -----------mmz-------|— ' întârzierea crizei permite ca ele sa fei încă studiate.­­ Dar pe primul plan rămân grijile zilei de mâine. In vâltoarea răsboiului, între al­tele, am pierdut şi noţiunea tim­pului. In mod sistematic ne înşelăm a­­supra timpului şi fiecare deziluzie este infructuoasă şi inutilă. Teoreticiani de pe catedră şi experţii din lumea afacerilor au crezut că războiul nu va putea du­ra mai mult de şase luni şi el a fost aproape să ajungă şase ani. Reconstrucţia Europei am crezut să dureze câţiva ani şi ea va re­clama probabil câteva decenii. Cine ar fi crezut ca haosul mo­netar al Europei să se perpetueze cu o perseverare atât de cons­tantă ! Intru cât ne priveşte pe noi, Ro­mânii, să facem o sforţare de me­morie şi să ne întoarcem cu gân­dul în ianuarie 1919, când diviziile franceze­­victorioase în Balcani a­­bia părăsiseră Capitala. Cine ar fi crezut atunci că pa­tru ani după­ aceea leul are să fie abia la opt centime­­ lucirii sac­rul care ar fi cutezat să se îndoi­ască de credinţa generală, plină de ef­­ten optimism, s’ar fi eliminat sin­gur din societatea oamenilor în­tregi şi ar fi simţit numai de cât fiorul ostracismului. Cine ar fi crezut după schimbarea rublelor şî a coroanelor, când n’avea lumea ce face cu banii, că peste doi ani piaţa se va zbate într’o criză de numerar ? «9 * Timpul picură greoi într’o aş­teptare chinuitoare ; totuşi unele semne de progres sunt vădite. Gân­dul celor mulţi este îndreptat încă tot spre panacee,­­ spre soluţii u­­nice, miraculoase şi impresionante, leacuri ieftine, sigure şi cu rezul­tate grabnice. Totuşi moda a evo­luat simţitor. Pentru ca să aibă cineva succe­sul pe care l-ar fi avut acum doi ani predicând deflaţiunea ar tre­bui ca azi să facă elogiul devalu­ării... Tempora mutantul... Iar cine se încumentă să obiecteze că devalua­­rea, aşa cum ni se recomandă, nu garantează întru nimic converti­bilitatea şi stabilitatea, va fi pri­vit tot aşa de cruciş, ca acela care ar fi prezis acum doi ani, că vom avea criză de numerar. Uşurinţa cu ca­re o parte din pu­blic primeşte ştirile cele mai con­tradictorii de la o zi la alta este în­că o dovadă a dezorientării sale, după cum entuziasmul cu care pro­motorii soluţiilor radicale îmbră­ţişează planurile fragmentare şi unilaterale este o indicaţie că, dacă cercetarea problemelor de tehnică­­ monetară a făcut progrese, simţi­­­­toare, intenţia substratului econo­­­mic pe care îl îmbracă fenomenele­­ monetare n’a fost încă pătrunsă în­deajuns. În primii ani ai răsboiului când nivelul preţurilor şi circulaţia mo­netară se dublase, îmi amintesc cu câtă încăpăţânare plină de trufie tăgăduiau mulţi economişti din A­­­pus, nu numai existenţa inflaţiei, dar şi posibilitatea ei. La noi as­tăzi nimeni n’o mai neagă, dar ■multi îşi închipue că pot s’o înlă­ture prin simple măsuri de tehnică monetară a căror importanţă este exagerată. Retragerea biletelor prin rambursarea datoriilor Statu­lui, aşa zisa deflaţie, sau reducerea greutăţii de alb­ pe care treb­ue s’o aibă etalonul monetar, •e­devalu­­erea, sunt procedee monetare insu­ficient studiate întru cât priveşte aplicarea lor, şi consecinţele pe ca­ia».. le atrag, — dar cam­ mai ales prin ele înşile, nu sunt în stare să indece, singure, criza economică de supra-consumaţie şi sub produc­ţie pe care a deslănţuit-o inflaţia monetară şi inflaţia preţurilor. . . .» *. După cum unii credeau că ajun­ge să sufli în coşul de bilete al Băncii Naţionale ca să vindeci e­­■eonomia naţională, aşa alţi, îşi în­­chiriae că ajunge să proclami leul egal cu două centime şi jumătate, să procuri ca din pământ o sută de milioane de lei aur şi să crezi că cu asta ai şi asigurat converti­bilitatea biletului, oprind inflaţia creditului, a biletelor şi a preţuri­lor. De la devaluare şi până la opri­rea inflaţiei mai este însă un bop mare, care atrage după el exact a­­celeaşi urmări ca şi oprirea infla­­ţiunii care treime să preceadă de­­flaţiunea. V . Oprirea urcării preţurilor şi a înmulţirii biletelor în circulaţie, — postulat al stabilizării prin de­­valuare, — este susceptibilă de ar­­eleaşi critice cari se aduc politicii care s’a urmat până acum, iar mo­mentul când s’ar încerca să se strângă definitiv robinetul, va fi, întru cât priveşte „criza de nume­rar“ şi mai penibil de­cât momen­tele de azi, când, dacă nu curge, cel puţin nu se poate zice că nu pică. Dacă regimul excepţional al chi­riilor, al prohibiţiunilor şi al com­primării preţurilor ar continua să existe, toate cri­ti­cile întemeiate ce se aduc acestui regim ar rămâne­­în picioare, agravate prin închide­rea complectă a robinetului emisi­unilor. Dacă viaţa s’ar putea „normali­za" înainte de a se aplica formula stabilizării prin devaluare, atunci ar dispărea şi principalul argu­ment adus în favoarea devaluării, anume că din cauza regimului ex­cepţional care favorizează între­prinderi şubrede dar norocoase, deflaţia şi criza de numerar omoa­ră întreprinderile solide. Deflaţia sau oprirea inflaţiei ar suprima a­­tunci numai întreprinderile care sunt într’adevăr la marginea pro­ductivităţii şi pe care numai infla­ţia le menţine rentabile. Argumen­tul care este prin urmare valabil contra regimului excepţional pe care îl suferim ,nu are nici o valoa­re nici în sprijinul devaluării, nici în contra deflaţiei. Devaluarea şi­­deflaţia sunt pro­­cedee monetare bune sau rele după înprejurările în care se practică, dar mai ales după modul cum sunt executate. O bună devaluar­e pre­ferabilă unei deflaţii nereuşite, după cum o deflaţie reuşită, chiar înceată, este preferabilă unei de­­valuări neizbutite. Deflaţia are în favoarea ei faptul că dacă nu reu­şeşte, calea spre devaluare este in­dicată de la sine, pe când de la o devaluare ratată nu se poate veni la deflaţie, ci se impune o nouă de­valuare. *­ Adepţilor prea pasionaţi ai de­­valuării li se poate opune urmă­toarea dilemă : Pentru ca de­valoarea să reu­şească trebue ca viaţa economică să fi ajuns la un grad de însănăto­şire aproape complectă. Dar atunci nu mai este nevoe neapărată de devaluare şi se poate întrepe uşor şi deflaţia. Dacă însă finanţele pu­blice şi private nu s’au disanătoşit prealabil, atunci devaluarea este condamnată şi ea se reduce atunci la o bancrută generală ruşinoasă. ar fi multe încă de spus asupra celor două teze şi după cum vom vedea într’un număr viitor sunt mai multe argumente în favoarea deflaţiei decât în favoarea devalu­­ării. Problema care se pune acuma însă este pe deoparte ducerea la capăt a operei de însănătoşire a finanţelor publice, adică procura­rea de resurse statului in plus pes­te cele necesare bunei întreţineri a serviciilor publice. . Pe de al­tă parte, până atunci, ră­mâne ca o datorie elementară gâr­sirea de mijloace de plată statului suficiente pentru a lichida toate datoriile amânate ale Statului şi ale serviciilor publice, aşa încât di­ficultăţile mari şi inevitabile ale momentului celui mai critic al re­facerii să nu fie îngreunate în mod artificial. Dr. ŞTEFAN ITONESCU Datoriile particulare contractate în Belgia Conferinţa da eri de la Banca Naţională.»Tratativele cu delegaţii belgieni. Baza acordului Eri la ora 4 d. a. a avut loc la Banca Naţională o importantă con­ferinţă, al cărei unic punct de pre­ocupare a fost regul­area datoriilor contractate de comercianţii români în Belgia. Conferinţa a fost provocată de iniţiativa d-lor Kaisin şi Délarge reprezentanţi ai grupului de credi­tori belgieni, cari au semnat­eri di­mineaţă împreună cu d. Vintilă Brătianu, convenţia pentru plata celor două împrumuturi ale Statu­lui român contractate în Belgia". (Despre această convenţie ne ocu­păm în altă parte a ziarului). La conferinţa de la Banca Naţio­nală au participat pe lângă d. gu­vernator M. Oromolu, d-nii St Cer­­kez şi N Bălănescu membrii în co­­misiunea pentru regularea plăţilor exrterne, cum şi d. D. Gheorghiu secretarul general al ministerului de finanţe. Tratative quasi officiale Conferinţa nu s’a mărginit nu­mai la un simplu schimb de vederi în chestiunea plăţilor datorate de comercianţii noştri în valută belgiană, ci s’a transformat în tra­tative quasi-oficiale, având în ve­dere calitatea unuia din delegaţii belgieni — a d-lui Kaisin — de pre­şedinte al Asociaţiei creditorilor din Brigia, posesori de creanţe a­­i debitorilor din România, supra Bazei acordului In tratativele cari au avut loc eri, delegaţii belgieni au susţinut in genera ace­eaşi bază de înţelegere ca şi aceea propusă de credi­torii francezi, adică c in schimbul drepturilor lor crenciere, oficiul plăţilor externe să emită titluri (o­­bligaţiuni) mobile. Deosebirea insă intre pro­punerea franceză şi cea belgiană rezidă nu faptul, că cea dintâi pune condiţia garantării de către statul român a valorificării titlu­lui mobil, in vreme ce pro­punerea belgiană, cere pur şi simplu să se admită de­punerea titlului mobil , ca garanţie la oficiile publice din ţară, socotit pe cursul zilei. . ..^ ~ Toate celelalte condiţiuni referitoare la cifra dobân­zilor, la termenul şi moda­lităţile de amortizare, etc., rămân identice cu cele pre­văzute în protocolul sem­nat de delegaţii noştri şi delegaţii creditorilor fran­cezi sub preşidenţia d-lui Alphant, delegat oficial al guvernului francez. Redactarea unui me­moriu­ Trebue să menţionăm aci, că cei doi delegaţi belgieni au declarat din capul locului, că nu sunt auto­rizaţi să închee în forma lui defin­tivă acordul cu reprezentanţii ofi­cialităţii române asupra regularii plăţilor datorate în Belgia. Ca ata­re, ei au cerut răgazul necesar de a lua din nou avizul creditorilor bel­gieni. Odată înapoiaţi la Bruxelles, ei vor întocmi un memoriu precis, în care vor formula bazele defini­tive ale acordului, pe care-l l vor su­­pune apoi acceptării guvernului ro­mân.­­Din tratativele angajate ori la Banca Naţională, cercurile noastre oficiale au rămas cu impresia că în timpul cel mai scurt se va putea încheia acordul definitv cu massa creditorilor belgieni. . INTER. Situaţia politică Ziarele de seară fere sforţări me­­ritoase ca să pătrundă leistend re­manierii, care se prelungeşte peste măsură. Să nădăjduim că întoarce­rea Regelui de la Belgrad, va grăbi deslegarea crizei ministeriale, cea mai puţin gravă de altminteri din toate crizele: industriale, agricole si de numerar,­­care băntue azi pe piaţă. Schimbările in sânul guvernului pot avea pentru mersul afacerilor 0 singură însemnătate: ce se va intâm­pla cu proectele de legi depuse in parlament, ti nn poate deja publica Revolta din Grecia pere a fi fost destul de serioasă. Pentru a preveni alegeri nefavorabile, opoziţia strân­să in jurul singurului ei tel care a mai rămas in viaţă, generalul Me­­taxas, a câştigat de partea ei nume­roşi ofiţeri şi subofiţeri. Răsvrăti­­rea militarilor este uşor de înţeles: şefii­­comitetului revoluţionar Care domnesc azi in Grecia, colonelii Pla­stirea şi Gonatas, amândoi militari încercaţi si eroi ai ultimelor lupte din Asia Mică, au luat măsuri seve­re si adese­ori brutale împotriva nu­meroaselor elemente nevrednice din armata fostului rege Constantin. De aci ura înverşunată a acesto­ra, care duce la înc­erâri sângeroa­se între trupele revoluţionare deo­parte şi cele răsvrătite de alta. Atena a rămas până în prezent . Internă­ r­ie, î­­n cazul când titularul ministe­rului respectiv se va retrage. Această chestiune se pune atât pentru legea accelerării judecăţilor, publicată pri­­n Argils, despre care se spune că va fi susţinută la nevoe­­chiar din iniţiativă parlamentară, cât şi pentru însemnata reformă ad­ministrativă, întocmită de d. gene­ral Văitoianu şi care este menită să desăvârşească unificarea naţională. Dacă n’ar fi decât din această cauză ,se impune 0 grabnică limpe­zire a situaţiei. Externă credincioasă a comitetului revoluţio­nar. O manifestaţiune importantă s’ar fi făciljt la Pireu, tn onoarea 06 Ionelului Plastirgis. Acesta a decla­rat hotărârea sa de a reprima că ul­tima energie răscoala, — ţi *« rnte că el este Un om energic. Nordul Greciei este tn mâinile sa­le; deasemeni insula Creta, întot­deauna venizelistă, ţine CU guvernul. In schimb Peloponesu­l este în fier­bere, şi toată Grecia, la sudul cana­lului de Corint e răsvrătită. Graţie energiei guvernului actual, situația Greciei. Compromisă prin înfrângerea din Anatolia, era pe ca­le de refacere. Patimele politice o distrug din man. G. G. Plata salariilor funcţionarilor dri dimineaţă a avut loc la minis­terul de finanţe, în cabinetul d-lui G. M. Dobrovici, directorul general al comptabilităţei Statului. O consfă­tuire la care au luat parte si admi­nistratorii financiari ai Capitalei si jud. Ilfov. S’aui examinat greutăţile şi întâr­zierile ce se întâmpină cu plata sa­lariilor funcţionarilor din cauza prea multelor formalităţi, precum­ şi că ordonanţele de plată se încasau pâ­nă acum nurmai prin administraţiile financiare respective. Pentru o mai mare înlesnire a plă­ţii salariilor funcţionarilor, s’a hotă­rât să se reducă din formalităţile de până adtum, iar Ordonanţele de plată să se poată încasa de acum înainte prin percepţiile respective, aşa ca să nu mai sufere întârziere. mm I Lucrările conferinţei Britanice Deşi deliberările conferinţei impe­riale, urmează cu uşile închise, ziarul „Temps” crede a şti că un acord în principiu a fost realizat asupra urmă­toarelor puncte: , 1. Nu este nici un motiv spre a mo­difica legămintele constituţionale pentru independenţa diplomatică Numai sta­tul Canadei singur va păstra dreptul de a avea propriul său ambasador la Washington. 2. Planul lui Smuts relativ la repara­­ţiuni a fost distribuit delega­ţiunilor, însă s’a renunţat de a trimite pe ge­neralul Smuts în mîsiune în Germania. 3. Toate Dominionurile aprobă pro­ectul pentru construirea băzei navale din Singapour și i-'udlază forma­­de a participa. a 4. Toate Dominionurile reclamă pro­­tecțiunea, însă * conditiunile oferite în schimb metropolei, par a fi insuficiente. Noua lege a chiriilor Guvernele noastre au luat obice­iul de a aduce în fiecare sesiune par­lamentară câte o nouă lege a chi­riilor. Dăm mai jos principiile ulti­mului proect pe care d. ministru de justiţie anunţă că-l va prezenta Corpurilor Legiuitoare în Ianuarie sau în Februarie 1924. Modificarea mai importantă adu­să vechiului regim este fixarea chi­riei la de patru ori chiria din 1916, pe o perioadă de doi ani începând de la Aprilie 1924 pentru casele de locuit şi micte întreprinderi co­­merciale şi industriale. Pentru prăvălii şi locuinţele co­mercianţilor se admite in principiu convenţia părţilor iar în caz de ne­înţelegere in termen,de 15 zile chi­ria este fixată de justiţie. Sunt scoşi de sub orice protecţie a legii chiriilor, după proectul d-lui Th. Florescu pentru locuinţele ce au cu chirie : marii industriaşi» fabri­canţii, bancherii şi în genere oa­­menii presupuşi a avea prin pozi­­ţiunea şi profesiunea lor destule mijloace de a plăti chiria corespun­zătoare deprecierii banului. Intre altele se spune în proect că APARTAMENTELE de mare LUX nu mai sunt supuse prelun­girii forţate. Nu se arată însă ce înseamnă MARE LUX. Aprecierea instanţelor judecătoreşti ar trebui uşurată fixfindu-se un minim de chirie care în 1916 însemna mare lux de pildă 4,5 mii lei chirie a­­nual. Dacă principiul acesta este cât se poate de echitabil, faptul că el protejează numai pe proprie­tarii de imobile mari, îl face puţin simpatic, de aceea credem că el ar trebui complectat în sensul ca pen­tru apartamentele sau casele care nu erau de mare lux în 1916 dar care constitue pentru proprietarii lor sursa exclusivă sau aproape ex­clusivă de venituri, chiria să fie cel puţin zece ori cea din 1916. Pentru funcţionari Statul ar trebui să ia asupra lui diferenţa de chirie. Căci nu este admisibil ca Statul să pue pe spinarea proprietarilor să­raci complectarea salariilor insufi­ciente cu care el îşi echilibrează bugetul. Libera tranzacţiune pe care o re­clamă proprietarii este evident că nu poate fi admisă atât timp cât vom păstra regimul preţurilor com­primate. Nu este însă mai puţin a­­devărat că necesitatea lucrurilor împinge necontenit către egalizarea preţurilor mondiale, şi că treptat cu această evoluţie a preţurilor spre normal se remarcă și o ușura­re a regimului chiriilor, VI. Industria si taxele vamale ale import Necesitatea unei revizuiri O scumpire cu 10 la sută a unei mari părţi a produselor indus­triale, ar fi fără îndoială o conse­cinţă neplăcută a mărirei taxelor vamale. Dar nu se poate face ju­­mări, fără a sparge ouăle. Şi nu vom ajunge să avem o industrie, dacă nu o vom proteja până mer­ge şi fără protecţie. Exemplul ţă­rilor dimprejurul nostru este edi­ficator. Taxele vamale prea reduse sunt una din manifestările cele mai dezastroase ale politicei de com­primare a preţurilor. Că această comprimare duce la unul din sco­purile ce-şi propune, la oftenirea traiului, nu o contest, într’un arti­­col din acest ziar1) am dovedit că trăim în România mai eftin şi de­cât în ţările cu valută mai scăzută şi decât în cele cu valută mai ri­dicată, dacă măsurăm preţurile cu o valută constantă. Dacă e bine aşa mă cam îndoesc de­oarece o asemenea politică duce la o descu­rajare a producătorilor în gene­ral şi a industriaşilor în speciali. O taxă vamală de 25 la sută din valoare, la mărfuri ca cele ară­tate, este departe de a fi prohibi­tivă. De altfel la maşini, dacă e vorba de maşini care nu se pot fa­brica în ţară, ar continua să se a­­corde scutiri. La o mare parte a articolelor tarifului vamal ajungem la ci­frele corespunzătoare protecţiei sus arătate, luând tariful din 1906 şi înmulţind cu 40 — rapor­tul de depreciere a leului — ta­xele de atunci. Observ însă că tex­tilele s’au scumpit dela 1906 în­coace cu mult mai mult decât 40 de ori, aşa că pentru textile în­mulţirea cu 40 ar fi uneori nesu­ficientă. Pentru a reduce efectul neplă­cut pe care l-ar avea o asemenea majorare de taxe asupra scumpi­­rei traiului, s’ar putea suprima taxa de 2 la sută comision, atât la produsele industriale, cât şi la toate celelalte. S’ar putea reduce taxele la articole de mare consu­maţie, care nu interesează pe in­dustriaşi şi pe ceilalţi producători români. O măsură tot atât de necesară ca acea a stabilirei echitabile a taxelor vamale, este a îngriji ca ele să fie echitabile nu numai pen­­tru moment. Avem în ce priveşte valuta noastră, optimişti şi pesimişti. Primii vor zice: De ce să majo­răm taxele, dacă e doar posibil ca până într’un an dolarul să fie mai puţin de 100 lei ? E drept oare ca o marfă care azi plăteşte o taxă vamală corespunzând la 20 la sută din valoarea ei, să plă­tească atunci 45 din valoare ? Pesimiştii zic: Ce folos că pro­puneţi să se facă acelaşi lucru care s’a făcut în Iunie 1921. Dacă până într’un ani dolarul va fi 500 de lei, taxa vamală care vreţi să fie de 20 la sută din valore, va fi numai 8 la sută. Şi pentru că se poate întâmpla ca sau unii sau alţii să aibă drep­tate, trebue să introducem ceea ce e de mult introdus în aproape toa­te statele europene: vari­abilitatea taxelor după situaţia valutară. *** Se ridică contra acestui sistem obiecţiunea că comerţul sufere de pe urma nestabilităţii taxelor va­male. Obiecţiunea nu are mare importanţa. Căci surpriza de a plăti pentru o marfă 12 lei vamă, în loc de 10 lei cum era în momen­tul comenzii e cu mult mai mică decât aceea de a plăti cu 120 lei valoarea mărfii (pe care doar în valută străină o plătim, dacă o co­­mandam­ d­in străinătate) în loc de «­ Scumpirea traiului, publicată în No. 3141 n» »C ori. duce prin urmare la micşorarea producţiunei. ^ De altfel singur faptul că toate ţările dimprejurul nostru au taxe vamale cu mult mai ridicate, este o probă suficientă că taxele noas­tre sunt prea mici. Căci doar nu ne putem închipui că toate cele­lalte ţări greşesc şi noi avem drep­tate. Şi nici că în 1921 când s’a alcătuit tariful era greşit, pentru ca azi abia să fie bun. « * Ceea ce este necesar, este deci o revizuire grabnică şi complectă a tuturor articolelor privitoare la produse industriale. Nu sunt pentru taxe prohibitive, dar me­dia între taxele din Austria, din Ungaria şi din Cehoslovacia ar fi justa măsură a unor taxe pro­tecţ­ioniste Protecţia ar trebui să fie pro­porţională cu gradul de fabrica­ţie al mărfii aşa că ar urma ca taxele să fie alcătuite, ca să fie în raport cu valoarea, aproximativ în modul următor: 100 lei cum era în­­­omenitul co­menzii. Fluctuaţia taxei vamale scum­peşte sau eftineşte cu 2 la sută marfa,timp ce fluctuat­a valu­tară o scumpeşte (sau o eftineşte) cu 20 la­ sută. Grouo George a spus în 1919, că a face comerţ într’o ţară cu va­lută nestabilă, e tot aşa de greu ca a juca biliard pe un vapor le­gănat de valurile oceanului. N’a avut dreptate; vedem că negus­torii noştri (şi cei din alte ţări tot aşa ca şi ai noştri) s’au obişnuit cu valuta nestabilă mai uşor decât un maestru al biliardului s’ar de­prinde cu valurile oceanului. Nu încape deci îndoială că s’ar de­prinde şi cu fluctuaţiunile taxelor vamale. Mai ales că valuta noastră nu este aşa de capricioasă ca acea germană, sau ca acum doi ani cea austriacă. Ar fi suficient ca să se stabilească: 1) că taxele vamale ce se vor fixa, sunt valabile cât timp dolla­rul este între 200 şi 240 lei; 2) că de patru ori pe an la 1 Martie, 1 Iunie, 1 Septembrie şi 1 Decembrie, Ministerul de finan­ţe fixează sporul sau scăderea care­ intră în vigoare o lună mai târziu; 3) că acest spor sau această scădere va fi de 20 la sută pentru fiecare 40 lei ce cursul mediu al doliaxului în cele­ zece zile ce pre­ced data fixărei cursului, va fi fost sub 200 sau peste 240 lei. Cu aite cuvinte, taxele nu vor putea fi schimbate decât cel mult de 4 ori pe an (nu zilnic sau săp­tămânal, cum e în multe ţări) şi o schimbare nu se poate face de­cât cu 20 40 sau 60 la sută (nu şi cu 3 la sută sau 29 la sută cum e în alte ţări), aşa­dar numai da­că intervin schimbări mari în si­­tuaţia valutară. • • O asemenea reformă este abso­lut necesară şi oportună, pentru a remedia situaţia precara în care se găseşte actualmente industria românească. Graţie materialului excelent şi complect de care, d­is­­pune Serviciul de Studii al Direc­ţiei Generale a Industriei, ea poa­te fi destul­­de repede realizată. Ing. Alex. Goldberger 10 la sută la tub­uri celuloză fier In­drugi 15 la sută la­­esituri simple hârtie ordinară şi de tuburi sârmă piei tăbăcite 20 la sută la ţesături imprimate hârtie fină lucrări simple de fier şi de fontă încălţăminte, curele 25 la sută la confecţiuni, panglici confecţiuni de hârtie maşini ­ Citiți in pag. Technică Problema armamen­tului și industria noastră metalurgică de Gen. ft. Burlleams

Next