Argus, octombrie 1923 (Anul 14, nr. 3133-3158)
1923-10-14 / nr. 3144
bal »In p. 3144 ABONAMENTE IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 3 luni tip 2 lei in tară, 4 IN STRAIN AI ATE Un an 1290 lei 6 luni 700 (y 3 luni 400 lei In străin Aia ta BIROURILE : B UC U RESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 693 si 23 69 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Director: 8- Pauker INDUSTRIEI şi FINANŢEI Administrator: H. F. Valentin Duminecă 14 Octombrie 1926 Concesiunea Exclusivă a Societâţei Generale de Publicitate Birectorl : Carol Schulder şi s. Berger Str. Karageorge Biel 9, Telefon II184 HI PUBLICITATEA: Săptămâna Industrială Remanierea guvernamentală. — Industria culorilor în Germania. — Vizita d-lui Béranger. — Cum se înlesnește colaborarea capitalului străin.—Amortizările și fiscul.—D-l Douglas Vickers la București Când vor apare aceste rârndur este posibil ca remanierea guvernamentală să fie un fapt îndeplinit precum ea poate tot atât de bine sa fie din nou amânată. Un fapt însă este cert: actuala guvernare are nevoe de noi forţe — a declarat de altfel şi oficiosul liberal — forţele menite în special să conlucreze ceva mai activ la rezolvarea marilor probleme economice. Intre ministerele sortite unei schimbări a titularului se prenumără şi Ministerul de Industrie şi Comerţ. D-l V. Sassu va pleca cu conştiinţa împăcată. A fost un sincer apărător al ideilor politice ale d-lui V. Brătianu luptându-se din greu cu compresarea preţurilor, călcând uneori peste interesele industriaşilor, de la care a cerut mereu sacrificii, fără a le da în schimb ajutorul necesar şi lăsând problema sporirei producţiunei nerezolvată. Vom avea deci un nou ministru. Membrii „Uniunei generale a Industriaşilor” vor fi convocaţi la o şedinţă solemnă pentru a auzi programul de o intensă activitate a noului titular. Idem vor păţi şi membrii Camerei de Comerţ şi ai Sfatului Negustoresc. Apoi ce va fi să vie nu mai ştim. Dar un singur lucru trebue ştiut. Ministerul de Industrie şi Comerţ a trecut de mult peste pragul ministerelor de o importanţă secundară şi a devenit, după război împreună cu acel al agricultura, cheia şi lacata economiei generale, de la care aşteptăm şi în care ne-am pus toată nădejdea revărsărei fericirei asura ţărei. Sarcina, recunosc, este in cele mai dificile, căci cu ori cât de bune intenţii va fi animat noul minstru, demagogia eftinitei artificiale a preţurilor va forma iarăşi un puternic balast în străduinţa sporirei producţiunei • In Germania marii industriaşi fiu schimbat tactica. Subvenţiile In mărci hârtie fiind tăiate s’au gândit că este mai prudent de a reîncepe din nou lucrul efectiv, de unde şi propunerile împăciuitoare adresate Franţei. De altfel era şi timpul, căci industria germană începe să fie subplantată fie alte industrii, mai ales America de Nord caută puternic să se înfigă în domeniile cari odată aparţineau necontestat Germaniei. Un teren mult invidiat, şi încă aprig disputat este acela al industriei culorilor. înainte de război, Germania deţinea aproape complect monopolul fabricaţiei şi comerţului cu culori artificiale. Războiul a răsturnat această situaţie şi atât America de Nord cât şi Anglia, Franţa şi Elveţia precum şi într’o mai mică măsură Italia s’au pus serios şi cu mari sacrificii, pe lucru, cu tendinţa hotărâtă de a se scăpa de jugul german. Problema nu era insă în sine prea simplă fiindcă Germania deţinea în această privinţă un bagaj enorm de experienţă, poseda fabrici admirabil instalate de mult amortizate şi apoi avea şi materia primă la îndemână, în afară că produsele auxiliare erau fabricate chiar de întreprinderile de produs culori, aşa că formau un ciclu complect, aşezat pe un cost de producţie cât 61 poate de unic. Lupta a fost decedată cu forţe neegale dar şi unele circumstanţe au venit în ajutorul noilor luptători. Mai întâi din cele peste 1000 de culori utilizate, numai vreo 30—40 formează produse de un mai mare consum şi din care 70 la sută sunt culori negre, 15 la sută albastre şi abia 11 la sută pentru tot restul din gama culorilor. Deci întâi au fost atacate acele culori de mare consum lăsându-se încă pe scuma Germaniei specialităţile. Al doilea factor care a venit în sprijinul noilor fabricanţi a fost abolirea drepturilor rezultate din patentau şi în cea mai mare măr Buia in ultimul timp ocupaţia franceză a Ruhrului. In regiunea ocupată au rămas din cele 6 mari fabnei 3, adică : Meister, Lucius, Gruning, Badische Anilin und Podafabrik, Friederich Bayer amânând în Germania neocupată, marea fabrică Cassella, aceea din Berlin şi Grishelm Elektron. Cu cât de mare ar fi fost sforţarile acestor fabrici rămase libere industria germană a culorilor începea să piardă teren mai ales in America de Nord, căci în Europa se pare că sforţările nu au dus la un rezultat pozitiv, aceasta reeşind clar şi din declaraţiile profesorului Green, făcute cu ocazia demisiei sale din înnaltul post de îndrumător al fabricaţin culorilor în Anglia. Germania este deci interesată şi în industria culorilor ca şi în celeilalte mari industrii să-şi recapete libertatea de acţiune de unde şi străduinţa industriaşilor german, de a ajunge la o înţelegere cu Franţa.# Uniunea Generală a Industriaşilor s’a adresat Ministerului de finanţe, cerând o clarificare în chestiunea: cum trebue să fie făcute amortizările la maşini şi clădiri faţă de devalorizarea banului. S’a ridicat astfel din nou problema desbătută odată de noi, cu ocazia cercetărei contabilităţei exprimate în lei aur. Răspunsul ministerului de finanţe trebue relevat: „Im adresa Dv. No. prin care se cerea ca cota de amortizare a instalaţiilor, fie mobiliare, fie imobiliare ale întreprinderilor industriale să fie calculată la evaluarea făcută după preţul de astăzi cu toate că preţul de cost al acestor investiţiuni este cu mult inferior şi având în vedere că legiuitorul prin art. 31 punctul 6 şi 7 a prevăzut categoric că cota de amortizare se aplică la preţul de cost, iar nu la evaluarea fictivă a respins ca nelegală această cerere. Acest răspuns ne aminteşte ceea ce d. Argetoianu a spus despre «resinceritatea monetară», şi va avea ca rezultat sau amortizări fictive cari să aducă ruina fabricantului sau, ceea ce se va întâmpla, camuflări pentru a se restabili adevărata situaţie a valorilor. , • • D-l Béranger a făcut un studiu al ţarei noastre pentru a se convinge dacă merităm să ni se dea de către Franţa, material şi muniţii în valoare de o sută milioane franci. Oficialitatea a avut probabil grija să-l plimbe, ca pe toţi oaspeţii, pe la Câmpina Sinaia, Constanţa, la Bucureşti, astfel că fireşte preţiosul oaspete, a rămas pe deplin încântat de ţara noastră şi de bogăţiile ei naturale. In fond alte învăţăminte trebuesc trase din această vizită. Un împrumut de o sută milioane franci, just 30 de milioane lei aur, pemru care am primit armament şi muniţii cam eşite la reformătură se poticneşte aprobarea lui în Senatul francez, care foarte nedumerit cere să se trimeată un emisar să ne cerceteze dacă într’adevăr merităm această colosală sumă şi suntem destul de solvabili. Aşa de bine ne cunoaşte Franţa, amica noastră! Şi atunci ori noi nu am făcut şi nu facem nimic ca să fim cunoscuţi, ori vorba gazetei franceze liberale « l ’Indépendance Roumaine» afacerile noastre comerciale trebue să le facem prin intermediul yifinei şi al Berlinului. # Şi acum să vă povestesc de ce nu vrea să vină capitalul străin la noi în ţară. Există în vechiul regat 2 fabrici mari ale unei societăţi belgiene. Pentru a le da o unitate de conducere şi administrativă belgienii s’au gândit să facă din aceste 3 întreprinderi una singură, pentru care după uzul legilor au făcut o petiţie la Ministerul de Industrie, care nu prea s’a grăbit să o rezolve. Totuşi mai în urmă, hârtia a ajuns la Consiliul de Miniştri, care în fine a aprobat-o. Belgienii au depus apoi taxa de înregistrare de 40 de milioane lei , la administraţia financiară. Iată însă că Ministerul de Finanţe,ropune un veto contra aprobărei date de Consiliul de Miniştri. Nimic de zis. Belgienii se duc la administraţia financiară şi reclamă cele 40 de milioane lei căci ministrul de finanţe nu le dă aprobarea. Dar de acolo li se răspunde că conform art. x paragraful y al legei cutare, taxa nu se poate restitui şi este bine perdută. Aşa conlucrare înţeleg şi eu, încă două-trei lovituri de astea şi am echilibrat bugetul. Fiindcă suntem la capitolul conlucrărei cu finanţa străin venirea d-lui Douglas Vickers in ţară, pentru a limpezi chestiunea celor 30 de mii de acţiuni. Reşiţa asupra cărora la un moment de jenă financiară a acestei importante industrii a avansat însemnate sume, dar pentru care în urmă nu i s’au mai repartizat acţiunile ce i se aveneau, denotă încă odată că avem un fel anumit de a privi colaborarea cu străinătatea încă odată mai multă sinceritate în legăturile noastre cu străinătatea, este tot ceea ce putem dori, dacă vrem o adevărată colaborare cu finanţa străină. Ing. C. Casassovici Noui mărfuri libere la export Consiliul de miniştri în şedinţa din 11 Octombrie 1923, prin jurnalul No. 2491 din 923. Aprobă lăsarea liberă la export, fără autorizaţie specială, numai cu plata taxelor legale de export a următoarelor articole : zdrenţele de lână, carnea de cal şi de măgar, pieile de miel, de berbeci şi de oaie tunse, coarnele, copitele, maţele uscate şi sărate, burţile, beregăţile, seminţele de trifoi, de mac, de anison şi de dovleac, rogojinile, măturile, cleiul, papul de cismărie, sticlăria fabricată în ţară şi ipsosul. Consiliul de miniştri în şedinţa din 11 Octombrie 1923 prin jurnalul No. 2490 din 923 . De asemenea încuviinţează exportul seminţelor de muştar negru, de răpiţă sălbatecă şi de rapiţă de primăvară, fără autorizaţie specială numai cu plata taxelor legale. Reorganizarea ministerului de Finanţe ■Joi după amiază *’« întrunit la ministerul de finanţe sub preşedinţia d-lui Vintilă BrătianU comisiunea care se ocupă 'tu reorganizarea ministerului de fngV Printre die 'chestiuni mai importante s’a discutat asupra desfiinţarei direcfiei generale a timbrului, Urmând a se hotărî într’o viitoare şedinţă, unde să fie alipită această direcţie. Scumpirea traiului Din două întâmpinări pe care le primesc la articolul publicat sub acest titlu în No. 3141 din „Argus“, constat că o parte a cititorilor au înţeles greşit pasagiul final al acestui articol. După ce constatam că se pot satisface cu 76 lei aur aceleaşi necesităţi ca înainte de răsboiu cu 100 lei, pe când în Statele Unite sunt necesari azi 156 dolari pentru a satisface aceleaşi necesităţi ca şi cu 100 dolari înainte de război, conchideam : „Cifrele acestea arată cât de justificată era concluzia la care acum un an a ajuns d-l Vasile Sassu, ministrul comerţului, că cel puti în ce priveşte scumpetea, România este un adevărat Eldorado, deoarece trăim mai eftin atât în comparaţie cu ţările cu valuta mai scăzută, cât şi cu cele cu valuta mai ridicată decât a noastră“.. Cuvintele mai sus subliniate, trebue să le accentuăm. Doar, în această privinţă, a raportului între preţurile antebellice şi cele actuale, stăm în urma comprimărei preţurilor, mai bine decât alte ţări. Că aceasta e foarte puţin, că este doar o potrivire de cifre aparent favorabilă nouă, este din nenorocire exact. Căci în realitate, daci vrem si facem o comparaţie care să oglindească situaţia reală a preţurilor, trebue să avem în vedere şi raportul între câştig şi cheltueli în ţările din Occident şi la noi. Situaţia s’ar prezenta în România cam astfel : Liber-profesionistul, funcţionarul sau lucrătorul, care câştiga într’un anumit timp (o zi sau o săptămână) în 1914 o sumă de 110 lei, din care cheltuia 100, putea să-şi satisfacă cerinţele potrivit situaţiei sale şi punea deoparte 10 lei. Azi funcţionarul particular, liber-profesionistul sau lucrătorul câştigă cu 30% mai puţin decât înainte de răsboi, funcţionarul la stat cu 50—60% mai puţin, dacă facem socoteala în leiaur. Nu greşim dacă luăm ca medie pentru populaţia orăşenească, exclusiv comercianţii, că câştigă azi în lei aur 60% din ce câştiga înainte de răsboi , adică se câştigă egal la efort cu acela care a fost necesar neutru a câştiga 110 lei aur, numai 66 lei aur. Urmează de aci că, deoarece traiul s’a oftenit de la 100 la 76 lei aur, tot mai e un deficit de 10 lei aur, acolo unde înainte de răsboi, era un excedent de 10 lei. Aşadar nu numai că nu economisim nimic, dar mai suntem nevoiţi să restrângem necesităţile noastre. Aceasta o relevam de astfel foarte clar în articolul meu. Cum se prezintă situaţia în America ? Pornim tot de la o persoană care câştiga 110 dolari şi cheltuia 100 înainte de răsboi. Azi liber-profesionistul, funcţionarul sau lucratorul sunt plătiţi în Statele Unite în medie de două ori atât ca înainte de răsboiu, deci 220 dolari. Şi cum cheltuelile s’au urcat dela 100 dolari la 156 dolari, urmează că Americanul care avea Un excedent de 10 dolari înainte de război, are azi unul de 64 dolari. Deci trăieşte mai binelucrători care se duc la fabrică în automobilul lor propriu nu sunt azi în America o excepţie) decât înainte de răsboi, prin urmare cu mult mai bine decât lucrătorul nostru înainte de război şi nemăsurat mai bine decât lucrătorul nostru azi. Vedem clar că indexul de scumpeşte singur nu este un criteriu suficient pentru a determina dacă traiul e mai greu sau mai uşor. Trebue să avem în vedere şi oarecum un index de câştig, raportul dintre câştigul dinainte de răsboi şi cel actual. Numai comparând indexul de scumnete cu acest al doilea index, cel de câştig, cu mult mai greu de stabilit deoarece e prea variabil, putem aprecia în mod real situaţia economică. Alex. Goldberger Şedinţa comisiei timbrului Eri dimineaţă a avut loc la ministerul de finanţe şedinţa comisiei însărcinată să elaboreze noul anteproiect al legei timbrului. In această şedinţă s’a început alcătuirea noului anteproiect, pe bază indicaţiilor date de d. Vintilă Brătianu, ministre de finanțe, ajunget adu-se până la art. 8 din anteproiect. Scrisoare din Paris Politica de petrol a Franţei Convenţia cu Polonia, -- Societăţile franceze de petrol din România subvenţionate cu suma de 3® milioane franci Convenţia de petrol de Polonia care era discutat în Franţa vreme de aproape trei ani, a fost în sfârşit promulgată prin «Journal Officiel» şi pusă în aplicare în acelaş timp în Polonia Cititorii noştri îşi amintesc poate că am vorbit la timp de această convenţie, explicând—şi comentând — dispoziţiile ei. Dar cum chestia este foarte importantă şi interesează de aproape ţara noastră, deoarece printr’însa se arată cami sunt tendinţele Franţei în materie de petrol, credem fiti 03 ocazia intrărei în vigoare a Convenţiei, să ne ocupăm din nott de dânsa. Pentru a lămuri concepţia Franţei închestia petrolului, ne vom servi de data aceasta de discuţiunea la care a dat naştere proiectul de convenţie în Senat. Raportor al proiectului a fost d. Léon Dausset, cunoscut în Franţa, între altele, şi prin publicaţiile sale asupra problemelor financiare de la ordinea zilei. • Printre avantagiile convenţionei, a zis d. Dafisset, trebue să socotim în primul rând pe acela al exportului liber de petrol. «Pentru a exporta petrol, trebue să se deamă guvernului polonez o autorizaţiune specială. Când legea va fi promulgată, societăţile franceze vor putea să facă esport fără a mai cere autorizaţie. Un alt avantaj este că societăţile vor putea să dispue în voie de devizele streine ce posedă. Ele vor putea să-și remunereze cu aceste devize capitalul și să cumpere material. Taxele de export mi se vor mai plăti decât în monetă poloneză, de vreme ce ele de mult timp au fost percepute în devize străine, ceea ce constituia o sarcină foarte grea pentru societăţile noastre». D. Dausset a insistat asupra acestui punct. «Polonia, a zis dânsul, este tentată —şi aceasta e foarte natural,— să rechiziţioneze devizele străine şi să le transforme în mărci poloneze, pentru a nu le mai lâna să iasă. Odată convenţia votată, societăţile franceze vor putea să dispue în mod liber de devizele lor». Prin Convenţie, guvernul polonez s’a mai angajat să nu pune taxe de export prea grele şi nici impozita apăsătoare. După cum se ştie, Dieta Poloneză a votat un impozit, asupra capitalului şi asupra averei câştigate. «Dacă societăţile de petrol franceze Cari lucrează în Polonia, —* a spus d. Batîsset — ar fi supu‘0 tîitupor acestor, impozite, n’ar, mai putea să trăiască». • Din Cele de mai SUs Teese datorcă, prin convenţia de petrol, Polonia a acordat Frannţei concesiuni ertra ’ordinare. Ca să ne dăm seama de importanța 1ot, ajunge să ne gândim ce-an fi dacă și noi ar trebui să acordăm scîîdărilor străine cari li:• CreaiA în industria noastră de petrol avantagiile pe cari Polonia le a acordat întreprinderilor franceze. Ce s’ar spune la noi dacă Un gîivern străin, 51’i Cafe ar fi el, oricât de prieteni i-am fi, ne-ar. Cere să admitem pentru societăţile CaH se reclamă de naţionalitatea sa, libertatea exportului, libertatea transacfiilor valutare, Un regim de favoare in ce priveşte taxele de export, impozitele etc.! Noi în tară am supus Industria de petrol, dincare peste trei sferturi este străină regimului pe care l-am socotit că trebue să-l impunem. Am Contingentat exportul; am fixat preturi maximale în favoarea Consumului intern; am acordat sau refuzat consolidarea terenurilor petrolifere Cumpărate sau pe Cale de cumpărare, am pus taxe de export cum am vrut’, am stabilit restricţii de ordin valutar, aplicabile întregei ţări. Cu Un cuvânt am procedat faţă de industria de petrol aşa cum am crezut de cuviinţă, fără să fim legaţi de angajamente cari să ne împiedice şi fără să dăm somţeală cuiva. ■ Polonezii, după cum am văzut, au iscălit o convenţie care a făcut pe Un deputat să spue în Camera franceză că «Societăţile franţuzeşti de petrol se vor bucura în Polonia de adevărate drepturi de exteritorialitate». Să-i plângem pe polonezi pentru aceasta . Nu, fiindcă ei cei dintâi sunt foarte mulţumiţi de convenţie. Polonezii, nu sunt mai puţin naţionalişti-şovini ca alţii, nici mai puţin geloşi de drepturile suverane ale ţării lor ca alţii. De altfel, cine nu e naţionalist azi şi cine nare o oarecare pică în contra a tot ce-i strein ? Vremea de faţă e doar caracterizată în primul rând prin ferocitatea naţionalismului elanelor guvernante. Şi polonezii n’au reputaţia de a se lăsa mai prejos în această direcţie decât ceilalţi. Dacă ei au crezut deci că fac bine acordând unor societăţi streine, fie acele chiar franceze, drepturi aşa de extraordinare — extraordinare, fiindcă Polonia a renunţat în favoarea lor la câteva atribute ale suveranităţii sale de stat — însemnează nu că ar trebui să-i iivităm, nu că ar trebui — la lumina exemplului pe care ni-l dau ei, — să reflectăm dacă e bine sau nu ca să ne arătăm în toate cele de un naţionalism intransigent. D. Dausset, rezumându-şi discursul, a spus : «Convenţia este favorabilă unora din industriile noastre, tutelară pentru capitalurile franceze, utilă pentru aprovizionarea cu petrol a Franţei. Ea va avea apoi efecte fericite asupra dezvoltării industriei petrolifere din Polonia». Am subliniat această frază, fiindcă ea explică cel mai bine de ce Polonia a iscălit o convenţie care la noi, după concepţiile cunoscute, trebue să apară ca o adevărată încălcare a demnităţii (!) naţionale. Polonezii au ştiut ce fac. Voind să aibă petrol, şi ştiind că nu pot să-l aibă fără de capital strein, şi-au zis că e mai inteligent să facă finele concesiuni pentru a atrage acest capital decât să nu facă şi să nu aibă combustibil. Capitalul francez, asigurat, prin convenţia încheiată cu Polonia, încurajat, împins de guvernul din Paris, se va duce de acum în Galiţia şi va face ca populaţia poloneză să aibă petrol şi ţara să se îmbogăţească. După părerea noastră, guvernul polonez, iscălind o convenţie ca cea pusă acum în vigoare, a fost cuminte; a servit bine interesele colectivităţii ce reprezintă. Rămâne acum de văzut dacă guvernul francez va voi să aplice şi altor ţări politica exprimată prin convenţie. Desigur că o să încerce s’o facă. După cum arată în unul din ultimele sale numere excelenta publicaţie «La Roumanie Economique et Financière», care apare de câteva luni la Paris, guvernul francez e pe cale să acorde societăţilor, de petrol franceze cari lucrează în România o sumă de 30 milioane fr. în contul despăgubirilor, suferite de ele în timpul războiului. «La Roumanie Economique et Financière» spune că, în schimbul acestei sume, societăţile franceze din România vor trebui să se oblige să exporte anumite cantităţi de petrol în Franţa Ştirea aceasta ar trebui, credem, să fie primită cu bucurie la noi, iar societăţile franceze — ca şi celelalte —dealtminteri — lăsate să facă export mai in voie. Aceasta, fiindcă numai astfel guvernul francez, care tinde tot mai mult să aibă o politică de petrol a lui, se vă simţi îmboldit să împingă capitalul francez să vie să facă investiţiuni la noi şi fiindcă numai încurajând iniţiativele străine vom avea şi noi petrol şi ridica economiceşte ţara. Dar a început să se înţeleagă la noi aceasta? Verax-Paris Marea industrie engleză în România Chestia armamentului şi a căilor ferate. Vizita d-lui Douglas Vickers Prezenţa la Bucureşti a d-lui Douglas Vickers, unul din reprezentanţii cei mai autorizaţi ai marei industrii britanice, constitue, din punct de vedere economic, un eveniment de primul ordin iar amănuntele ce am publicat, în numărul nostru de ieri, asupra scopului acestei remarcabile vizite, brmează subiectul discuţiilor palpitante în toate cercurile noastre ,politice, industriale şi financiare. Despre ce este vorba ? D. Vickers are, mai întâi, de regulat unele amănunte şi unele chestiuni cari privesc participarea efectivă a casei ce reprezintă în industria noastră metalurgică şi anume exploatarea Uzinelor Reşiţa. Este de prisos să revenim asupra ştirilor ce am dat în această privinţă şi cari nu pot forma, încă, obiectul unor dezbateri publice de interes general. Se afirmă, însă, că d. Vickers năzueşte, prin legăturile sale cu Reşiţa, şi la o largă participare a Uzinelor sale, la refacerea ţărei. Intre altele ar avea intenţiunea să instaleze la noi, o mare uzină destinată electrificărei viitoare a căilor noastre ferate, activitate legată cu căderile noastre de apă şi cu regimul lor. Asemenea instalaţiuni industriale nu s'ar putea pune pe picioare fără să nu se aibă, în acelaşi timp, in vedere şi chestiunea armamentului nostru. Dacă adăugăm, la aceste intenţiuni şi la aceste proecte, destăinuirea publicată de Argus că Statele Unite ale Americei de Nord au intervenit prin ataşatul lor comercial de la noi, declarând că nu pot rămâne indiferente la încercările engleze de penetraţie în industria română, ne dăm imediat seama de ce vizita d-lui Vickers, la Bucureşti, a luat proporţiile unui eveniment sensaţional. Cât ne priveşte, nu credem că este momentul a se discuta regularea acordurilor stabilite, încă din trecut, dintre Casa Vickers şi Uzinele Reşiţa. Nu vom cere nici amănunte ori informaţii complimentare asupra proectelor viitoare cu privire la activitatea sa în ţara noastră, a reprezentantului marei industrii engleze. Ne dăm seama că la baza oricărei negocieri stă discreţia, fără de care toate tratativele, oricât de serioase ar fi ele, riscă să nu ajungă la vreun rezultat. In principiu, însă, se cuvine ca opinia publică să ia cunoştinţă, în trăsături generale, de propunerea industriei britanice, căci, fiind vorba de viitorul regim al căilor noastre ferate şi de armamentul ‘Arei, această ţară are dreptul să cunoască, de la început, propunerile ce ni se fac asupra unor chestiuni de un interes capital, pentru ea. T. P. Conferinţa relativă la chestiunea Tanger T. Londra II (Rador). — Din sursă oficială se anunţă că experţii englezi, francezi şi spanioli s’au înţeles cu privire la programul ce va fi supus spre rezolvare unei conferinţe relativă la chestiunea Tangerului. Conferinţa va avea loc în curând la Londra.