Ateneu, 1966 (Anul 3, nr. 1-12)

1966-01-01 / nr. 1

­Hai să dăm mînă cu mînă Cei cu inima română Să-nvîrtim hora frăţiei Pe pămîntul României !» VASILE ALECSANDRI POEZIA UNIRII, poezie de avangardă Epoca Unirii Principatelor a fost una dintre cele mai frămlntate epoci din istoria patriei. Poate chiar mai furtunoasă, intr-un anumit sens, decit revoluţia de la 1848. In fond au fost două evenimente care nu se deosebesc structural, ci organizatoric şi ca finalizare. Actul Unirii începe înainte de revoluţie şi se conturează mai bine prin locul ei. Sfîrşitul cunoscut al revoluţiei a dat impuls mişcării pentru Unire. Exilat la Paris, în 1850 Bălcescu scria in „România viitoare": „Niciodată încrederea in viitorul României, una, mare şi nedespărţită, nu a ieşit din inima noastră". Iar în „Mersul revoluţiilor în istoria românilor" conchidea cu o remarcabilă previziune a istoriei că româ­nii nu se vor mulţumi cu obţinerea unor drep­turi mărunte de proprietate, „ci (vor) cere unitatea (s. n.) şi libertatea naţională". Ideea Unirii a străbătut ca un astru strălu­citor prima jumătate a secolului al XIX-lea. Gh. Asachi îşi exprima, în „Către patrie", do­rinţa de a vedea „Armonie pe alăuta româ­nească". In numele românului din „vechea Dacie" vorbea şi in poezia „Către Italia". Presa de dinainte de 1848 şi de după aceea va aduce imense servicii ideii de unire, în toate provinciile româneşti: „Curierul de ambe sexe" primeşte colaborări din Moldova, „Dacia literară", „Propăşirea", „Steaua Dună­rii" şi „România literară" primesc colaborări din Muntenia. Către Transilvania se îndreaptă ideile din Moldova şi Ţara Românească, fă­­cind din „Gazeta de Transilvania" şi apoi din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură" or­gane de propagandă a unirii românilor din toate colţurile ţării. Traian Vaieriu (continuare în pag. 8) Act de alegere a Domnului de către Adunarea electivă a Moldovei Iaşi 5 ianuarie 1859 ***­­­­Patria liră Cutreier pina dincolo de zimbru şi paloş, de oşti şi voievozi orgoliu sfînt. Adevărată naştere şi nuntă prin cîţi s-au petrecut şi sînt. Şi mai departe pînă-n vis cutreier, albastră sete de senin. Aceeaşi ardere înaltă în semnul vremilor ce vin. Dintotdeauna puls frenetic, medalie acestui pămînt. Alcătuire anume să cînte, să cînte, oriunde în lume vibrînd. Columnă grea pe dinăuntru de toţi ce trecerea-şi zidiră, din care loc virtuţi se iscă. Patria mea — patria liră. loanid Romanescu Frunte Pînă-n distincte pietre de hotar iluminăm Unirea azi. In vîrful muntelui mare verde paşte o mioară cu botul la miază-zi şi cu ciobanul la asfinţit, acolo e uneori şi casa poetului de unde patria se­ arată­­ un singur os de frunte traversat­­ de veşnica arteră înţeleaptă a poporului său. Ovidiu Cenaru Prezenţă Zilnic cutreier un fierbinte contur şi timpul baladelor mă arde pe umăr, exist în călătoria acestui pămînt, multiplicat în izvoarele sale mă număr. Văd patria spre cîntec suind, alergînd, eu sînt muntele, marea, curgerea gravă a vechilor meşteri prin destin şi prin nerv, respiraţie a inimii în dimineaţa moldavă. In mine se destinde un ceas repetat care îmi trece făptura din iarnă spre vară. Patrie, cu aripa ta să-mi cuprinzi neadormitul sînge care zboară. Mihail Sabin OIL­U LU­I LU O , o (urmare din pag. 1) cînd cu boierescul, însemna ieşirea din starea mizerabilă a clăcăşiei şi posibilitatea de a trăi o viaţă mai omenească. Cînd în 1857, la Adunarea Ad-hoc deputaţii ţăranilor clăcaşi în frunte cu Ion Roată, citeau memorabila lor propunere, ei exprimau prin aceasta întreaga şi cruda realitate: „Cînd ne-am jeluit, cînd ne-am tînguit, păsurile cînd ne-am spus, ispravnicul ne-au bătut, privighitorul ne-au bătut, jandarmul ne-au bătut, zapciul ne-au bătut, vătăjelul ne-au bătut, ve­chilul ne-au bătut, (...), boierul de moşie ne-au bătut , cine s-au sculat mai de dimineaţă, cine au fost mai tare, acela era mai mare. Iară noi nici rînduială nici dreptate nu am avut”. Propunerea deputaţilor ţărani, document deosebit de im­portant, de întocmirea căruia nu era străin nici Kogălni­­ceanu, nici Alecu Russo, luată în discuţia adunării, după multe amînări, a înfruntat cele mai înverşunate atacuri din partea marilor proprietari de moşii. In şedinţa Adunării Ad-hoc din 19 decembrie 1857 propunerea locuitorilor săteni a fost respinsă. Ei nu vor înceta însă lupta pornită pentru marele act al Unirii. Respingerea propunerii pentru care luptaseră să se ia în dezbatere nu i-a descurajat. Ei au ţinut, în anul care a urmat, legătura cu sătenii, au multiplicat propunerea dată Adunării odată cu documentul din 7 octombrie 1857 în legătură cu Unirea. In Arhivele Statului de la Iaşi se păstrează un voluminos dosar în care se oglindeşte lupta dusă de ţărănime pentru înfăptuirea Unirii. Deşi Căimăcămia antcunionistă, dăduse „straşnice porunci" să se oprească orice manifestare pentru Unire, prin sate cir­culau copii de pe propunerea ţăranilor şi buletine ale şe­dinţelor Adunării Ad-hoc, în special şedinţa din 7 octombrie 1857. Astfel la Roman se găseşte multiplicată propunerea ţă­ranilor de deputatul Ion Bevărdă, la Bacău se difuzează prin sate buletinele şedinţelor Adunării Ad-hoc, care sunt confis­cate, la Fălticeni de asemenea se găsesc 230 buletine, care sunt confiscate şi trimise la Iaşi. La satul Deleni din Vaslui a fost descoperit în 1858 un legămînt făcut scris între locuitori „că vor ţine cu scumpătate la Unire". La ţinutul Putna fostul deputat al ţăranilor Ion Roată, era supravegheat de aproape de isprăvnicia locală. Ispravnicul de la Putna raporta îngîmfat că „pentru liniştea publică este cu neadormită privighire atît în oraş cît şi în ţinut, asupra a orice mişcări din partea oricăreia feţe ce ar vroi să scan­dalizeze liniştea publică şi agiteze duhurile locuitorilor". In raportul său ispravnicul de la Putna mai arată că „des­­fiinţatul deputat de ponta şi Ion Roată, din satul Cîmpurile, ar fi în corespondenţă cu unii din locuitorii a deosebitelor sate din acel ţinut". In urma unei percheziţii la locuitorul Stanciu Teţea din satul Şindilarii de Jos, se găseşte în adevăr o scrisoare a lui Ion Roată cu data de 1858 ianuarie­­, în care se vorbea de desfiinţarea boierescului şi a tuturor corve­zilor. Scrisoarea a fost confiscată şi trimisă la Iaşi. Scrisoa­rea se găseşte astăzi în păstrarea Arhivelor Statului din Iaşi. In acelaşi dosar în care se găseşte scrisoarea se găseşte şi ordinul de arestare a lui Ion Roată care se găsea la Iaşi, trimis sub stare de arest la Focşani şi de acolo în satul Cimpurile unde „să fie în­deaproape privighere poliţienească asupra mişcărilor lui şi a corespondenţilor la întimplare de cea mai mică agitaţie în contra bunei ordine va fi arestat". Se păstrează documente din care reiese faptul că la Bacău în aprilie 1858 a fost arestat Neculai Merluşcă tot pentru faptul că a răspîndit buletinul Adunării Ad-hoc din 7 oc­tombrie 1857 privind Unirea; pentru aceleaşi motive este arestat, în acelaşi timp şi săteanul Alexandru Chiribău din satul Ciumaşi. Analizînd dosarul cu buletinele Adunării Ad-hoc confis­cate de prin sate, constatăm că majoritatea o formează bule­tinul cu nr. 3 în care este publicat procesul verbal al me­morabilei şedinţe din 7 octombrie 1857 care cuprinde tocmai propunerea pentru „Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România". Ţăranii vedeau în acest act istoric în care se punea problema Unirii Principatelor spre aproba­rea unui for alcătuit din toate clasele sociale viitorul apropiat al dezrobirii lor. Participînd la dezbaterile Adunării Ad-hoc, deputaţii ţă­rani au putut vedea cum un boier mare, puternic pînă a­­tunci cînd declara cu ifos că stăpîneşte 80.000 fălci de moşie şi era împotriva Unirii, logofătul Alecu Balş, a fost totuşi înfruntat şi doborît de adevărul spus făţiş de marele Ko­­gălniceanu. Şi tocmai în acest minut oameni ai trecutului, veniţi să ne faceţi lauda trecutului, veniţi şi vă încercaţi să puneţi o slabă stavilă căii unei naţii ? Protestaţi în con­tra Unirii ? O cred. Unirea este pentru ţară şi d-voastră nu voiţi nici ţară, nici naţie. Iată domnilor (adresîndu-se episcopului Nectarie Hermeziu de la Roman, şi logofătului Alecu Balş deputatul marii boie­rimi de la Putna) cum sătenii, cum noi, cum poporul, cum tot ce simte şi voieşte un viitor pentru copiii săi, pentru naţia sa, înţelege Unirea. Inima poporului nu înşală nici­odată. Să ascultaţi fraţilor inima poporului nostru, să ascul­taţi glasul şi interesul naţiei noastre care ne strigă neîn­cetat : Unire şi Unire". Documentele de arhivă ne arată că în anul care a urmat şedinţelor Adunării Ad-hoc, relaţiile dintre proprietarii de moşii şi locuitorii săteni se înăspresc. Se înmulţesc reclama­­ţiile proprietarilor de moşii împotriva locuitorilor de pe ele care erau acum consideraţi toţi „răzvrătitori", dar în aceeaşi măsură se înmulţesc şi acţiunile de luptă ale ţăranilor. Ei trec peste autoritatea locală „fiind una cu boierul" şi re­clamă cu îndrăzneală direct ministerului la Iaşi cerînd „să ne dei dezlegare, mai avem vre­o dreptate în lume ori ba ?" „Să porunciţi a ne da pămîntul după aşezămînt" cer hotărît ţăranii de pe moşia Flămînzi a marelui latifundiar Mihai Sturza, fostul domn, şi care mai avea îndrăzneala să vie să candideze din nou la domnie. Se păstrează documente în Arhivele Statului care ne arată că măreţul act al Unirii de la 24 ianuarie 1859 a fost primit cu mare entuziasm de masele populare. Din diferite ţinuturi au pornit delegaţii ale poporului să ducă omagiile de recu­noştinţă alesului lor ca domn Alecsandru loan I. Ziarele contemporane cu data de 24 ianuarie 1859 scriau pe prima pagină cu litere mari „Vivat România unită şi suverană". In toate oraşele şi tîrgurile au fost mari manifestări popu­lare. Pînă noaptea tîrziu s-a jucat Hora Unirii prin pieţele şi străzile oraşelor. Entuziasmul a fost de nedescris, scriu atît ziarele vremii cît şi rapoartele autorităţilor. După dosarele de cheltuieli ale primăriilor oraşelor din ianuarie 1859, din care se mai păstrează o bună parte, se pot reconstitui serbările populare care au avut loc în zilele memorabile ale Unirii. La oraşul Iaşi s-au făcut iluminaţii, aprinzîndu-se peste 300 putini şi ceaune cu păcură prin toate pieţele şi răspîntiile uliţelor. Cerul era brăzdat cu jocuri de artificii colorate. Pe străzi şi în pieţe se juca Hora Unirii. Intre documentele nu de mult achiziţionate de Arhivele Statului de la Iaşi se găsesc originalele comunicări făcute de Vasile Alecsandri în calitate de ministru de externe am­basadorilor la Constantinopole ai Rusiei, Angliei, Franţei şi Sardiniei, la 5 ianuarie 1859, precum că Adunarea electivă în unanimitate a ales ca domn al Moldovei pe Alexandru loan Cuza care a adoptat titlul de Alexandru Ioan I. Comu­nicările au fost expediate la Constantinopole lui Costache Negri care nu a mai avut timpul necesar pentru a le preda, survenind între timp istoricul act din 24 ianuarie 1859. Ştiri privitoare la desfăşurarea evenimentelor înainte şi după Unire se găsesc şi în multe scrisori particulare con­temporane în care oamenii îşi exprimau bucuria şi adeziu­nea lor totală. De asemenea se păstrează şi presa contem­porană între care subliniem Stepa Dunării care încă de la primul număr din 1855, anunţă, prin pana lui Kogălniceanu : „Unirea Principatelor a fost visul de aur, ţelul isprăvilor marilor bărbaţi ai României. Unirea Principatelor a fost ţelul gîndirilor, este clar dorinţa vie şi logică a marei majorităţi a Românilor. Stepa Dunării este jurnalul Unirii". Buletinul nr. 3 din 7 octombrie 1857 al Adunării Ad-hoc a Moldovei. La punctul II —­ Unirea Principatelor.

Next