Ateneu, 1978 (Anul 15, nr. 1-4)
1978-03-01 / nr. 1
PARTIDUL UNIC AL CLASEI MUNCITOARE Făurirea partidului muncitoresc unic, revoluţionar al clasei muncitoare din România, cu trei decenii în urmă, a fost strîns legată de specificul dezvoltării social-economice a realităţilor autohtone. Ideea unităţii s-a născut încă în vechea mişcare muncitorească, tradiţiile ei fiind de aceeaşi vîrstă cu însăşi conştiinţa de sine a clasei muncitoare. Acest adevăr este atestat de faptul că, din cei 85 de ani care s-au scurs de la întemeierea partidului politic marxist al clasei muncitoare din România, mişcarea muncitorească şi sindicatele ei au cunoscut sciziunea de-a lungul unei perioade relativ scurte. Reiese că în cea mai mare parte a existenţei sale partidul clasei muncitoare din ţara noastră s-a afirmat ca un partid unit, de nescindat, al proletariatului român. Aşadar se poate susţine cu tărie de document istoric că zămislirea partidului unic al clasei muncitoare a fost rezultatul firesc al unei îndelungi gestaţii istorico-sociale, încununarea tradiţiilor de solidaritate proletară de pe aceste meleaguri şi nu produsul unor conjuncturi sau acţiuni arbitrare. Socialismul este unitar şi se construieşte sub conducerea clasei muncitoare, unică forţă conducătoare a societăţii româneşti contemporane ; de aceea nu se putea ca evoluţiile din sînul realităţilor româneşti postbelice să nu concure către o asemenea inevitabilă soluţie. Dar tendinţa spre crearea unui for unitar al clasei muncitoare s-a manifestat încă din 1893, cînd constituirea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România a reprezentat transpunerea în viaţă, cu logica istoriei, a principiului unităţii politice şi organizatorice a clasei muncitoare. Aspiraţia spre crearea unui organism unitar s-a manifestat cu forţa unei necesităţi obiective şi la nivelul evoluţiei sindicatelor din ţara noastră, ca organizaţii profesionale ale clasei muncitoare, încît crearea Comisiei Generale a Sindicatelor din România, în 1906 a reprezentat modelul avansat al unei mişcări sindicale puternice prin solidaritatea ei indestructibilă. Se puseseră astfel bazele unui avînt revoluţionar care a prins fiinţă în marile bătălii de clasă ce au urmat, cu deosebire în perioada 1918—1919, ca şi după făurirea statului român unitar modern. Organizaţiile muncitoreşti din Banat, Transilvania şi Bucovina hotărăsc în congrese şi conferinţe regionale să adere cu entuziasm la unirea poporului român din fruntariile pe care le cunoştea de peste două milenii, ceea ce face ca în 1921 partidul clasei muncitoare să fi fost singurul partid politic cu organizaţii în tot cuprinsul ţării. După 8 mai 1921, cînd are loc Congresul de consfinţire a transformării Partidului Socialist în Partidul Comunist Român, se produce scindarea organizaţiilor politice şi profesionale ale proletariatului român. Aceasta a fost „consecinţa unor împrejurări specifice dezvoltării mişcării muncitoreşti internaţionale, care au influenţat inevitabil şi evoluţia mişcării muncitoreşti din România. Ea a fost favorizată, pe o parte, de unele tendinţe dogmatice, sectare ce s-au manifestat în anumite perioade în activitatea P.C.R., iar pe de altă parte de poziţia reformistă a unor lideri de dreapta ai P.S.D., vădind absenţa oricăror principii de clasă“ („Scânteia“, 18 febr. 1978). Dar mai presus de asemenea episoade regretabile, în momentele cruciale pentru destinele societăţii româneşti contemporane, organizaţiile muncitoreşti au luptat şi au izbutit să refacă solidaritatea proletară. Un exemplu grăitor îl constituie luptele muncitoreşti din 1933, care au cuprins o mare parte a clasei muncitoare, mobilizînd-o la o vastă mişcare internă cu caracter antifascist, ceea ce a fost cu putinţă tocmai datorită unităţii de acţiune a muncitorilor, indiferent de apartenenţă politică. Se naşte astfel ideea frontului unic al clasei muncitoare, formaţiune care avea să ia fiinţă efectiv în aprilie 1944. O serie de comunişti de vază, precum Lucreţiu Pătrăşcanu, militaseră încă din perioada războiului în vederea realizării unui larg front antihitlerist, exprimînd poziţia P.C.R. asupra acestei probleme : „Realizând frontul unic pe teren politic, scria el, înfăptuind unitatea sindicală pe terenul organizaţiilor şi luptelor economice, muncitorimea va deveni o forţă de temut“. Pe asemenea solide baze sociale, a căror însemnătate istorică n-a întrezărit-o decît Partidul Comunist Român, avea să se realizeze coalizarea tuturor forţelor democratice, patriotice dornice să se înfăptuiască eliberarea ţării de sub jugul fascist. Frontul Unic Muncitoresc, alcătuit de Partidul Comunist Român şi elemente de stînga ale P.S.D., în aprilie 1944, s-a aflat la baza unităţii de acţiune a tuturor forţelor patriotice, antihitleriste din ţară, care au asigurat actul istoric al insurecţiei armate antifasciste şi antiimperialiste din august 1944. Eliberarea ţării de sub dominaţia fascistoantonesciană a creat un cîmp de acţiune fără precedent tuturor energiilor revoluţionare ale proletariatului român, determinînd organice transformări social-economice şi politice, cucerirea puterii de către clasa muncitoare şi aliaţii ei. S-a declanşat un amplu proces revoluţionar în cadrul căruia făurirea deplinei unităţi organizatorice şi politice a clasei muncitoare devenea stringentă, premisele fiind puse de intensificarea luptei pentru continuarea şi adîncirea transformărilor revoluţionare în România. O nouă etapă a evoluţiei sociale, aceea a construirii socialismului, cerea ridicarea pe o nouă treaptă a unităţii clasei muncitoare, fapt subliniat de Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Marile bătălii sociale din primii ani de după eliberare au oferit cadrul în care comuniştii şi socialiştii au acţionat în strînsă unitate. Dar dincolo de aceasta s-a desfăşurat o susţinută şi minuţioasă acţiune de lămurire ideologică, din care rezulta cu claritate că făurirea Partidului Unic Muncitoresc, clădit pe ideologia de clasă a proletariatului, este o chestiune vitală pentru clasa muncitoare din România. Congresul din 21-23 februarie 1948, al VI-lea al Partidului, care proclama în mod solemn unificarea celor două partide ale clasei munciitoare în Partidul Muncitoresc Român, consfinţea de fapt realitatea din ţară, care se caracteriza prin unificarea politică şi organizatorică a organizaţiilor P.C.R. şi P.S.D. Se realiza în acest mod o victorie politică de însemnătate excepţională a clasei muncitoare, rod al maturităţii ideologice a proletariatului român : „Făurirea în februarie 1948 a partidului revoluţionar unic al clasei muncitoare, pe temelia marxism-leninismului — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a asigurat realizarea unităţii depline politico-organizatorice a proletariatului — condiţie a exercitării de către clasa muncitoare şi partidul ei a rolului de forţă conducătoare în societate“. Făcînd un bilanţ al realizărilor epocale obţinute de popor în decursul acestor 30 de ani, care au trecut de la Congresul al VI-lea, se poate vedea cu limpezime că actul istoric al făuririi partidului unic al clasei muncitoare a confirmat pe deplin marile speranţe ale maselor largi populare. Sub conducerea şi imboldul partidului oamenii muncii români, maghiari, germani, sîrbi şi de alte naţionalităţi au parcurs o întreagă epocă istorică, înfăptuind uriaşe transformări economico-sociale. în acest proces tumultos unitatea detaşamentului de avangardă al clasei muncitoare se răsfrînge asupra ansamblului societăţii, realizînd unitatea poporului în jurul partidului. O expresie recentă, o grăitoare manifestare a unităţii şi coeziunii întregului popor în jurul Partidului Comunist a prilejuit-o aniversarea a 60 de ani de viaţă şi peste 45 de ani de activitate revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. S-a confirmat strălucit, cu acest prilej, odată cu sentimentele de înaltă cinstire, preţuirea şi dragostea faţă de secretarul general al partidului, ataşamentul solidar al întregului popor faţă de partid, ca forţă politică ce a mobilizat şi canalizat într-un singur torent elanul revoluţionar al maselor, asigurînd victoria socialismului în patria noastră. Unitatea partidului s-a întrupat astfel în unitatea indestructibilă a întregului popor, făurirea unitară a unui viitor demn pentru România socialistă, şi nimic nu va putea, niciodată, să pună în pericol unitatea indisolubilă dintre partid şi popor, să ameninţe cuceririle revoluţionare, independenţa şi suveranitatea patriei socialiste. „A“, n.27?! FONDATOR: GEORGE BACOVIA Anul IO nr. 10335 martie 1978, 16 pag. — 3 lei ! a Comitetului judeţean , da cultură socialistă Bacău, editată de ziarul .Steagul roşu* Părinţii mei în tine şi-au rostuit sălaşul — leagăn curat al bunului meu neam genunchii mei mereu vor să se-nchine blîndului tău ram. La tine în livadă visează merit floare pămîntului tău blind şi în prima zi de mai Cîntecul din nou al poetului Cîtă lumină se-arată, în zori, pleoapele poetului caută loc de veşnică viaţă în răcoarea mirifică sub această-nfrunzire în cămaşa de ţărnă a patriei adună şi apără seminţele tinere. .. Peste toate acestea poetul se-nalţă cu cîntecul lui despre ţară pînă în cer, pînă mai departe... Cîtă lumină vocea lui înconjoară în dropii cîntă luna seminţele să vadă ţăranii ies din cîmpuri în vechi şi bunul strai. Părinţii mei în tine au casa de vecie, la tine în livadă copiii noştri cresc dă-n colţ lumina lunii în osul tău domnesc leagăn curat al nostru — Românie ! şi adună în sine cîntecul paserii, al apei, al lemnului şi al neamului nostru... In zori sub această-nfrunzire rouă — lacrima morţilor noştri — peste cămaşa de ţărnă a patriei poartă ca o mirifică vrajă limpede vocea poetului. Emilian MARCU Patrie ÎN ACEST NUMĂR: * Interviuri cu Ion Frunzetti şi Solomon Marcus • Judeţul Bacău — Tradiţie şi actualitate • Călinescu în corespondenţă • Philippide, poet al ordinii spirituale • Arhiva „Ateneu“ • Comentarii eminesciene • Varietăţi critice (opinii despre Ion Caraion, Laurenţiu Fulga, Ovidiu Genaru, Magdalena Popescu, Mihail Sabin, Ion Vartic) • „Casa noastră“ o piesă de George Genoiu (fragment) •Cronica dramatica (Piese româneşti de actualitate — Paul Everac şi D. Solomon) • Jurnalul galeriilor — Profil Iulia Hălăucescu • Articole de acad. Edmond Nicolau şi Arcadie Percek • Cartea în librărie • Festivalul Naţional „Cîntarea României“ (Foaie volantă) • „Ateneu“ — cenaclu • Literatură străină — Confesiuni: Henry Miller, Ezra Pound, Ernest Hemingway, IULIA HALAUCESCU „Primăvara oraşului“