Biserica şi Şcoala, 1921 (Anul 45, nr. 1-46)

1921-09-19 / nr. 38

Pag. 2 BISERICA ş1 ŞCOALA Nr. 38 primejdioasă această nepăsare, căci ea adoarme conştiinţele, în aduşă îndemnurile şi viaţă reli­gioasă întreagă o ţine în amorţire. Prin ce-şi arată un asemenea indiferent în cele religioase dragostea faţă de biserica ? Prin aceia, că face parte din sinoade şi congres ? Vai de aceea instituţie bisericească, care-i condusă de oameni, cari nu se călăuzesc şi nu se întrepun pentru princip­ile de viaţă ale ei! Nu-i destul ca inte­lectualii noştrii să facă parte din corporaţiile noastre bisericeşti, pentru a se arăta ca oameni iubitori de biserică, ci trebuie să ţină înainte de toate la credinţele bisericii şi la practica reli­gioasă a ei. Trebuie se facem să înţeleagă intelectualii noştrii aceste datorinţe principale ale lor faţă de biserică şi faţă de ei înşişi ca şi în privinţa religioasă să fie interpreţii luminaţi ai bunuri­lor sufleteşti ale bisericii şi neamului nostru. O, atunci ar dispărea multe din scăderile morale, cari au intrat în clasa intelectualilor noştrii prin o educaţie defectuoasă şi prin şcoala străină , ar despărea şi multe din mizeriile, cari bântuie astăzi viaţă noastră naţională. Observaţi mai de­­aproape clasa intelectualilor noştrii şi vă veţi convinge, că scădenţe de cari pătimeşte în cea mai mare parte sunt de natură religios morală. Căci ce altceva sunt: pretenţiile necumpârate luxul, fudulia, intrigile, calomniile, invidia, una, ca să amintesc mimai câteva din relele, cari ză­dărnicesc muite lucruri bune şi ne opresc în desvoltarea noastră ? Ori crede cineva că poţi cere o sinceră, adevarată şi desinteresată­ iubire de neam de la acela, care nu are în sufletul său adevarată iubire de oameni ? Ori cel ce nu are credinţă şi iubire de Dzeu, se va închina unui ideal înalt, care îi cere jertfe şi devotamentul? Nu-şi făureşte omul idealul după sufletul său? Nu-i o iluzie deşartă şi o amăgire să ceri­ roade bune dela un pom sălbatic ? Au doară culeg oamenîi din spini strugure sau din scat smo­chine ? (Mat. 7, 16).“ Cu cea mai mare durere în suflet trebuie să o spunem ca tabloul sufletesc­ alcătuit de luminatul nostru metropolit şi astăzi cadrează cu realitatea în ce priveşte religiozitatea intelectua­lilor noştri, onoare escepţi­unilor rare de tot. Distinsul nostru prozator I. Agârbiceanu într’o conferinţă cetită la adunarea generală a Asociaţiunii în Sibiu în anul 1909 sub titlul „Apariţii bolnave în societatea noastră“ spune lucruri despre pătura noastra intelectuală cari ,şi astăzi sunt actuale şi ne dovedesc în mod incontestabil, că intelectualii noştri ca nişte conducători ai poporului stau pe picior de răs­­boi cu concepţia religioasă pătimind de scăderi, cari isvoresc netăgăduit din lipsa unei reli­giozităţi. Cine nu-şi aduce aminte de articolul ad­mirabil al Dlui Slavici „Practica religioasă“ re­produs în numeric, vezi Luceafărul anul 1909 Nr. 21. 9—10, al Revistei Teologice din anul 1908, în care ni­ se descrie în culori vii viaţa religioa­să din Elveţia, se arată mizeriile vieţii creşti­­neştineşti de la noi ? şi din care ţin se estrag pentru trebuinţele noastre de acum următoruil pasagiu: „Oamenii toţi sunt porniţi spre rele şi stând aşa singur, adeseori eram cuprins de sim­ţământul ei, sunt amăgit şi văd numai aceia ce e bine din cele ce se petrec împrejurul meu. Mulţi dintre cei ce vor fi cetind scrisa mea sunt cuprinşi şi ei de simţământul, că exagerez şi am căutat din­adins numai ceea ce e ademe­nitor în viaţa oamenilor noştrii din Elveţia. Adevărul e, că spun numai ceea ce e comun şi se petrece pretutindeni şi totdeuna, iar micile mizerii, pe cari le ştim din propria noastra viaţă cu lucru comun, le trec cu vederea, fiindcă acolo se perd. Am văzut la Inbourg medici ce­lebrii şi profesori universitari, laici şi oameni tineri, cari luau sfânta cuminecătură alăturea cu salahorii şi cu precupeţele. Oameni păcătoşi sunt şi dânşii, căci nu ar fi cuprinşi de căinţă şi n’ar avea ce să ispăşească dăcă n’ar fi pă­cătuit; ei însă stăruie în păcătuire şi luptă con­tra păcătuiri fiecare­ în cercul său de activitate. Noi păcătuim fără să­ ne căim, fără ca să sim­ţim trebuinţă ispăşiri, ba săvârşim faptă rea, pretinzând a ne fi împlinit datoria ori a ne fi folosit de dreptul nostru firesc şi propagăm de­moralizarea fiecare în cercul lui de activitate. Foarte cu anevoie ne ridicăm dar la recunoaş­terea adevărului, că nu prin învăţătură, nici prin întocmirile, economice, nici prin organizaţiunea politică, ci prin religiozitate a ajuns Elveţia la starea în care se află şi că numai prin religio­zitate poate să ajungă şi ori­care alt popor la stare. • Formula dreptei­ veţuiri este: Păcătueşte căci din păcat te-ai zemislit, şi spre păcate fi-o pornită firea, dar păcătueşte câindu-te şi ispă­­şindu-te prin bună făptuire şi prin umilinţă pă­catul. Mai putem noi Românii să fim ridicaţi de biserica noastră din starea de­căzută, la înălţi­mea acestei, formule ? Dacă putem, toate celelalte vin ele de ele, iar dacă, numai puterii zadarnice ne sunt toate, întocmirile culturale, economice şi politice, căci avem rămânea tot oameni, cari se mănâncă între dânşii ca câinii flămânzi. Am citat toate aceste cuvinte ale unor oameni distinşi ai noştrii,­ nu pentru a exagera starea faptică nici pentru a face cap de acuza­ţie poporului şi intelectualilor noştri­ în ceea ce priveşte viaţa religioasă, ci pentru a învedera cât mai bine trebuinţele bisericii noastre pentru viitor. Lucrul cel mai esenţial cred că e când voim să ne organizăm biserica şi să aprindem un­­ nou Duh întrânsa spre mărirea lui Dzeu şi fericirea neamului no­stru să ne cunoaştem bine pe noi înşine aşa cum suntem. Ne întrebăm unii pe alţii cine este de vină că sufleteşte prospiciu aşa rău. Răspunsul este scurt: Trecutul nostru. Chiar să fie voit biserica noastră de­ 100 de ori să"muncească aşa'cum ar fi dorit nu a putut. Nu" şi-a avut limba ro­mâneasca până prin secolul al XVIII, nu şi-a avut oamenii, pentru că metropoliţii noştri, vlă­dicii noştri, preoţii noştri, poporul noştri eră prigonit şi năcăjit în chip şi fel. Eră un vifor cumplit pe marea vieţii noastre şi este foarte natural că la vifor nu poţi clădi, nu poţi munci nimic, un singur lucru poţi face, să-ţi aperi viaţa. Duhul lui Hristos pe noi nu ne-a putut dospi şi prelucra ca pe liniştiţii Elveţieni pentru­că nu a avut când. Noi am fugit vecinie dela munte la vale, dela vale la munte, azi ne-or gonit Turcii, mâne Ruşii, Nemţii şi Ungurii. Să­raci şi fugari am fost, deci când să fim învăţat să ne iubim, şi să ne sprijinim noi ne-am­ urât şi sfâşiat pentrucă nu ne-am cunoscut. Acum însă când s’a făcut linişte cu soare frumos pe marea vieţii noastre suntem răspun­zători singuri pentru soartea ce ne vom croi şi cum ne vom aşterne, aşa vom dormi. Din fructele sufletului nostru ne vor cu­noaşte ceriul şi oamenii. X. INFORMAŢIUNI. Instalarea P. S. Sale părintelui episcop al Cruzii-mari, Roman R. Ciorogariu, în scaunul res­tauratei episcopii are loc azi în 19 Sep­­temvre (2 Octomvre) a. c. La actul instalării participă şi P. S. Sa părintele nostru epis­cop Ioan. Consistorul nostru eparhial e representat prin asesorii consistoriali Dr. Gh. Ciuhandu şi Gheorghe Adam, institutul ped.-teol. diecesar prin prof. Dr. L. Iacob şi Tr. Mager. întreţinerea elevilor de la şcoalele normale Ministrul instrucţiunii pune in vedere părinţilor elevilor şi elevelor de la şcoalele normale, că co­pii lor nu vor fi primiţi in internatele acestor şcoli, până ce nu aduc odată pentru tot anul sau în 2 rate alimentele, de cari au nevoie co­piii lor la întreţinerea în internate. Secretar Consistorial. Dl Vasile Goldiş îşi reocupă, cu începerea de la 1 Octomvrie n., pos­tul de secretar consistorial. Reintrarea d-lui Gol­diş în funcţiunea bisericească, pe care a înde­plinit-o cu rară competinţă şi multă demnitate a produs sinceră bucurie în societatea din Arad şi va primită cu multă satisfacţie de întreaga diecesă, începerea anului şcolar 1921—2 în toate şcoalele din Arad din pricina boalelor epidemi­ce, ce bântuie intre copii, s’a amânat din nou pe ziua de 17 Octomvrie n. întrucât nu vor ur­ma alte dispoziţiuni şi împrejurări neprevăzute, şi’n institutul teologic şi şcoala normală ...diece­­sană anul şcolar curent se va începe în ziua amintită. Instituiri. Consistorul eparhial în şedinţa sa plenară ţinută în 15/28 Septemvrie a. c. sub presidiul P. S. Sale părintelui nostru Episcop Ioan a instituit definitiv la catedra de teologia pastorală de la Institutul teologic diecesan pe profesorul prov., părintele Romul Nestor, iar pe d-şoara Livia Ana Cornea de învăţătoare la şcoala de aplicaţie a şcoalei normale. Alegere de episcop. Sinodul eparhial al re- înfiinţatei episcopii a Vadului, Feleacului şi Clujului în şedinţa sa electorală, ţinută în 15/18 Septemvrie a c.,. sub presidenţia I. P. S. Sale părintelui arhiepiscop şi mitropolit Dr. Nicolae Bălan a ales de episcop, cu 31 voturi, pe I. P. C. Sa arhimandritul Nicolae Ivan. Contracandi­datul­ Dr. Pavel Roşea, presbiter, director al şcoalei normale de băieţi din Cluj, a obţinut 26 voturi. Cehii trec la ortodoxie. Nizuinţele Cehilor de a-şi intemeia o biserică naţională sunt încu­nunate cu succes Aflăm adecă din izvoare sâr­beşti, că un milion de Cehi au trecut la biserica ortodoxă. După lungi şi minuţioase pertractări cu representanţii biserici sârbeşti. Cehii naţionalişti au primit simbolul niceo-constantinopolitan şi hotăririle dogmatice şi canoanele celor 7 sinoade ecumenice, în schimb biserică sârbească a ca­­nonisat pe Ioan Has, reformatorul-martir­­al Ce­hilor. Pentru păstorirea Cehilor ortodoxi s’au in­­fiinţat trei episcopii, ai căror titulari vor fi hirotoniţi în Belgrad, cu ocaziune încoronării re­gelui Alexandru. Carnetele de identitate pentru preoţi cu re­ducere de 50% pe C. F. R. M­lci afaceri par­ticulare aflându-mă la Bucureşti, în urma rugării mai multor preoţi m’am interesat şi de aceste carnete ale preoţimei din dieceza Aradului. La ministerial artelor şi cultelor ie-am aflat grăma­dă, aruncate la o parte. Ispitind motivele, mi­ s’a răspuns, că carnetele nu pot fi complectate, fiind­că taxele nu s’au plătit la procsima staţiune de cale ferată, ci la perceptorate şi acestea taxe le încassează statul, până când ministeriul de co­municaţii a anticipat suma de doauă milioane lei pentru acestea carnete şi astfel prin or­ganele sale trebue să incasseze taxele pentru restituirea anticipaţiei. Controlate de mine toate cvitanţele despre taxele plătite, am aflat că mulţi preoţi au plătit la staţiunea de calea fe­rată mai apropiată, prin urmare am intevenit ca acestor preoţi să li­ se elibereze carnetele fără amânare şi tot fără amânare să se restitue Con­­zis­toriului nostru fotografiile şi cvitanţele preoţi­lor cari au plătit la perceptorate indicând, ca şi aceştia să plătească fie­care patru lei la pro­clima staţiune de cale ferată, având dreptul să ridice taxele plătite la perceptorate. Am accen­tuat oficiantului, că peste o săptămână iarăş voiu fi la Bucureşti, când personal voiu controla dacă promisiunea a fost prompt împlinită. Le comunic acestea onor. preoţii­ din dieceza Aradului, fără aparinţă de a fi pre­tenţios, ci îndemnat numai de dragostea ce o am pentru fraţii mei preoţi, părinţi de familii, în interesul cărora sunt nevoiţi să pornească la drumuri. Vai, acestea drumuri sunt scumpe, iar veniturie noastre modeste, modeste de tot! Mândruloc, 26 Sept 1921. Iancu Ştefanuţ, preot.

Next