Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)
1923-01-01 / nr. 1
Nr. 1 BISERICA ŞI ŞCOALA Cel ce nu ascultă chemare, ci stă nepăsător şi neîncrezător la o parte şi nu vrea să se apropie de Hristos, acela îşi strică lui şi şi el însuşi se judecă pe sine. Să nu fie între Voiu, iubiţilor mei, nici unul care să se pună sub o asemenea osândă, nici unul despre care să se poată spune că Mântuitorul „întru ale sale a venit şi ai săi pe dânsul nu l- au primit“ (Ioan 1, 11). Cu toţii să luaţi iubiţilor mei, în ziua acestui mare praznic al Naşterii Domnului, aceste două hotărâri mari, întâi: Unul fieştecarele să se apropie de Hristos, aşa cum este fiecare — cu durerea lui, cu năcazul lui, cu vieaţa lui greşită, cu vinovăţia lui, cu nesiguranţa ce-l chinue, — dar să-şi deschidă larg inima şi cu încredere să vină la Mântuitorul tuturor şi nimenea nu va fi scos afară, nimenea nu va rămânea nemângăiat. Al doilea: Tot cel ce a găsit pe Hristos, să cheme şi să aducă şi pe alţii la Dânsul, că nimeni nu poate face fratelui său, aproapelui său, vecinului său un mai mare bine decât acesta, ca să-i arete calea şi să-l ducă la Mântuitorul. Iar eu, păstorul şi părintele Vostru sufletesc, rog pe Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre, să binecuvinteze cu darul său aceste hotărâri ale Voastre şi să le facă să producă roadele vieţii celei plăcute Lui. Pe lângă aceasta, Vă urez din toată inima, ca aceste sfinte sărbători ale Naşterii Domnului, împreună cu cele următoare ale Anului Nou şi ale Bobotezii, să le petreceţi cu sănătate, în pace, cu bucurie şi mulţumire şi să vă învredniciţi a le ajunge întru mulţi şi fericiţi ani. Impărtăşindu-Vă arhiereasca Noastră binecuvântare, am rămas Sibiu, la sărbătorile Naşterii Domnului din anul 1922 al Vostru al tuturor de tot binele voitor Dr. Nicolae Bălan, arhiepiscop şi mitropolit. Pag. 3 Temelia credinţei este sf. scriptură. Dacă cercetăm trecutul vieţii creştine, pentru a urmări iubirea, respectul şi devotamentul creştinilor pentru sf. scriptură, constatăm că ele au variat după diferite timpuri. De la vremuri mari şi glorioase de preamărire, dela iubire şi fanatizm fără margini cătră religia şi sf. scriptură, ne convingem că adesea s’a trecut în ceealaltă extremitate, în indiferenţă, ură sau chiar dispreţ faţă de cele sfinte. Dar să constată că, chiar în entuziazmul general şi în apogeul dragostei celei mai avansate pentru religie şi sfânta scriptură, au existat totdeauna şi necredincioşi. Şi viceversa, să constată şi faptul îmbucurător, că în vremuri când să credea că clevetitorii şi răuvoitorii sf. scripturi, vor ieşi la suprafaţă, să găseau creştini ,buni şi cu suflete mari, cari îşi punea existenţa în cumpănă, pentru apărarea religiei creştine. Nici când n-au lipsit apărătorii sinceri, şi însufleţiţi de căldura credinţei creştine, şi adevărate, pe care au apărat-o cu toate puterile, contra tuturor atacurilor. Au apărat aceea credinţă care a scos pe om din întunerec şi din umbra morţii. Dar dela aceasta iubire fără margini, dela aceasta cinste şi respect pentru învăţăturile divine depuse în sf. scriptură, o spunem cu regret că în zilele noastră, locul acestei iubiri şi devotament, pare a fi înlocuit, cu indiferenţa şi răceala. Azi, despre fanatism religios, despre cult şi adorare a tot ce aparţine sf. scripturi, să poate vorbi numai ca despre vârtuţi creştine, cari dacă nu sunt dispărute, sunt rare şi abia să mai observă la unii creştini. Aceasta purtare a creştinilor de azi este nesplicabilă, ba chiar condamnabilă, căci dacă orice individ este dator a să feri cu toate puterile de rău, şi de tot ce-i este deunător, tot aşa este dator, a iubi tot ce aduce, fericire, mulţumire şi folos fiinţei sale, învăţătura cuprinsă în sf. scriptură, este învăţătura credinţei noastre creştine, care culminează şi covârşeşte învăţăturile tuturor savanţilor, ce au ştiut şi putut ei să conceapă prin geniul lor. Deci orice individ are datorinţă imperativă să înveţe, să adoare, să cunoască şi să aprofundeze învăţăturile cuprinse în sf. scriptură, căci de acolo să inspiră de idei şi sentimente nobile, la cari prin propriile sale puteri, n-a putut ajunge nici când. Şi pe cari idei şi sentimente, Providenţa divină în nemărginita sa iubire şi dragoste pentru noi, ni