Buletinul Muncii, 1929 (Anul 10, nr. 1-12)

1929-01-01 / nr. 1-6

I. MATERIAL INFORMATIV ŞI STATISTIC Stud­ii şi statistică MUNCA CONVENŢIILE COLECTIVE DE MUNCA DIN 1928 In cursul anului 1928 s'au încheiat în întreaga ţară un număr de 135 convenţii colective de muncă, interesând 46956 salariaţi. Dacă se adaugă la acestea şi cele 85 convenţii, interesând 26.360 sala­riaţi, încheiate în 1926 şi 1927, dar prelungite şi în 1928, se constată că în acest an s-au aplicat în toată ţara 220 convenţii interesând 73.316 salariaţi. Faţă cu situaţia din anul 1927 ,281 convenţii aplicate, interesând 87.793 salariaţi, numărul convenţiilor este mai mic cu 61, iar cel al salariaţilor cu 14.477. Din convenţiile încheiate în cei 2 ani anteriori lui 1928 şi extinse în acest an, au expirat în cursul lui 1928 un număr de 82 convenţii, interesând 24.098 salariaţi, iar din convenţiile încheiate în 1928 au expirat în acelaş an 63 convenţii, interesând 30.763 salariaţi. Prin urmare, dacă din cele 220 con­venţii cu 73.316 salariaţi, aplicate în cursul anului 1928, scădem convenţiile expirate, (145 interesând 54.861 salariaţi­, rezultă că la sfârşitul acestui an se mai găseau în vigoare 75 convenţii, interesând 18.455 salariaţi. Această situaţie nu se deosebea prea mult de aceia de la sfârşitul anului 1927, când numărul convenţiilor rămase în vigoare era de 85, iar cel al sa­lariaţilor interesaţi de 26.360. Din cele 75 convenţii cu 18.455 salariaţi, care au rămas în vigoare la finele anului trecut, 72 convenţii interesând 16.248 salariaţi expirau în 1929, iar 3 convenţii interesând 2.207 salariaţi expirau în 1930; 1) convenţia dintre patronii litografi, făcând parte din Uniunea industriaşilor grafici din Ardeal şi Banat şi lucrătorii litografi, făcând parte din Uniunea «Gutemberg» a munci­torilor grafici din România, 2) convenţia dintre patronii tipografi, făcând parte Buletinul Muncii, X. 1­6. 1

Next