Buna Vestire, septembrie 1937 (Anul 1, nr. 153-177)
1937-09-01 / nr. 153
s Pag. 2-a. Nr. 153 C’un cuvânt jidovul nu merită drepturi nicăeri în Europa, pentru că nu munceşte_ iar traficul şi scumpirea artificială a mijloacelor de trai nu este muncea, și aproape numai într-aceasta consistă a jidovului. Jidovul nu cere, ca clasa de mijloc din secolul XVI-lea, libertatea muneji productive, ci libertatea traficului. El e veşnic consumator şi niciodată producător. Dacă e meseriaş, e superficial, lucrează numai pentru ochi. Jidovii reprezintă concurenţa nesănătoasă a muncii rele, superficial cu munca dreaptă şi temeinică. «Eftin» şi Rău» e deviza jidovului, până ce ruinează pe lucrătorul creştin, «scump şi rău» e deviza lui când rămâne stăpânul pierii. (Mihail Eminescu ,Curierul de Iaşi 1877) «Hilarita» e titlul unei comedii utopice de d. Dragoş Protopopescu. Acţiunea împărţită în numeroase tablouri, are un ritm viu, de film — şi dialogul (acel dialog tipic Dragoş Protopopescu, care a şi început să fie Pestisat) de-o vervă inepuizabilă, dă o piesă, pe care-aş numi o intelectualistă. «Lumea Nouă», substanţiala revistă a d-lui prof. Mihail Manolescu a apărut într'un nou număr. Vom reveni pe larg asupra importantelor articole din «Lumea Nouă». In «Viori de lut» de T. Al. Muntean», citim aceste versuri inspirate: «Cu mâini tremurătoare de orb Mă caut, cu glas de vânt mă strig:— Clipa trece, ţipă ca un corb Printre cetini albe încremenite’n frig. Aceleaşi rugăciuni stăruiesc în mine ca’ntr’un schit, Genunchii sângerează, luna bate’n fereşti Copil de-odinioară, sirop clar de infinit, Oricui te-aşi cerşi dacă aşi afla unde eşti»... (POVESTE ALBA)Ascultă, caisul bate’n geam. E noapte... Dă-mi mâna. Ştergeţi pleoapa. Ce-aşi mai putea să-ţi spun?. Hai, cântă-mi iarăşi că lanurile sunt coapte Şi luna’n clară. Nu plânge, înger brunic. (DESPĂRŢIRE) Petru Iroaie e autorul recentului volum .«Cântece populare istroromâne». Un comentariu bogat însoţeşte această lucrare de specialitate, asupra căreia atragem atenţia. «Răsărit nou», un poem de Constantin Scrima, are multă sensibilitate. Ii îndemnăm pe toţi debutanţii să citească şi iarăşi să citească: din V. Voiculescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Radu Gyr, Adrian Marin, Aron Cotruş, Const. Cega, Teofil Lianu şi alţii. D. prof. Leca Morariu a tipărit de curând lucrarea «Maiorescu şi neologismul», o carte de mare utilitate, care adaugă încă un merit la cele multe ale distinsului savant. Dimitrie Mântulescu a tipărit un voluminos studiu, intitulat «Poliţie politică şi poliţie de siguranţă de stat». Aşteptăm cartea, ca să putem reveni. M. S. Sf. Ioan Botezătorul INTEM O ŢARĂ plină de ioni. Numele, sau mai precis prenumele, pe care-l întâlneşti la tot pasul, este Ion. Dealtfel ,lucru pare explicabil. Pentrucă şi calendarul, de unde se recrutează obicinuit numele, este dominat de Sfinţii: Ion Botezătorul şi Ion Gură -de-aur. Cu toate aestea, cât de puţin ştim despre proorocul care strigă în pustiu: «Gătiţi calea Domnului, netede faceţi cărările Lui!» Personalitatea covârşitoare a premergătorului Ion, a fost decisivă pentru soarta creştinismului. Cronic al împărăţiei lui Dumnezeu, el a fost cel dintâi care, arătând cu degetul pe Hristos a strigat, uşurat ca de o sarcină grea : hic esthic est ! Conştienţi de misiunea lui divină, primii creştini i-au şi închinat spre pomenire, mai multe zile în calendar, 7 ianurie, 24 Iunie, 29 August, sunt ale Botezătorului. Faptul că Ion înaintemergătorul, care reuşise să-şi înjghebeze o şcoală profetică cu răsunet puternic în popor şi să îndrepte spre el toată atenţia şi nădejdea, mântuirii. Vine şi spune : «Nu sunt eu, ci altul, acela pe care-l căutaţi», nu e deloc fără importanţă ION BOTEZĂTORUL rămâne mart prin aceea că a ştiut când i-a apus steaua lui. A înţeles la vreme, că el trebue să se micşoreze, pentru că altul să crească. A pricepe când îţi apune steaua, este tot un caracter al personalităţii. Nu ştiu ce ar trebui făcut, pentru că să ne între bine in cap lucrul acesta. După codul comun al felului vostru de a vedea, credem că destinul personalităţii este numai ascensiunea. Profundă eroare ! A şti să decazi, descriindu-ţi perfect curba, înseamnează a-ţi rotunji şi desăvârşi personalitatea. Un Ion Botezătorul, arţăgos şi încrezut, ar fi fost o adevărată primejdie în pragul Noului testament. Supralicitându-şi doctrina cu a Mântuitorului şi polemizând cu Hristos, loan, ar fi rămas un gnostic oarecare, fără nici o însemnătate în opera mântuirii. Dar, privind cu aceeaşi bucurie, căderea stelei lui, ca şi ascensiunea astrului mesianic, loan a rămas un uriaş. Doamne, câţ, ar avea de învăţat oamenii din acest exemplu slendid ! Câte stele în ţara asta nu sunt ţinute cu mâna şi furcerul, deştele trebuiau să vină jos ?! Şi cât încurcă firmamentul, întârziind mântuirea !? — In legătură cu persoana lui loan B. se impune să remarcăm iarăşi un fenomen cu totul paradoxal. Se ştie că el este numit «profetul care strigă în pustiu«. Cum şi era de fapt. Pentru că într’adevăr, loan se retrăsese în deşertul din jurul Iordanului şi acolo predica. Cum se explică atunci că lumea alerga la el ca la un izvor cu apă rece ? *Ce numai el era ascultat? Că lui în deosebi i se cereau referinţe despre mesianitatea lui Hristos ? PUSTIUL ŞI SOLITUDINEA formează pâinea sufletelor mari. Dară retragere şi solitudine nu e posibilă creaţia. Şi Ioan creiase modelul omului nou, pe care Mântuitorul, nu l-a dispreţuit. Ba, dimpotrivă l-a adoptat şi l-a perfecţionat. Ion Botezătorul a fost cel dintâi creştin. Lumea alerga la el, pentru că el dăruia totul şi nu cerea în schimb, decât îndreptarea sufletului şi moirea vieţii. Şi azi şi mâine şi totdeauna, cel mai ascultat cuvânt este cel care vine, din tăcere, din lepădare de lume şi care nu ascunde în dosu-i decât grija pentru mântuirea semenilor. I. C. Bâca BttICA VESTIRE 0 „KlenejiJIisG^^ Şi un Manual şcolar Pr. Dominic N. lonescu — admirabilul nostru «Pire Mimanche» — este un excelent profesor. L-am, cunoscut astfel la Seminarul Central, coleg de o afecţiune rară, entuziast şi dascăl iubit de candidaţii la teologie, nu atât pentru prezenţa sa preoţească, cit pentru blindeţea creştină cu care ştie împărtăşi vieţile sfinţilor. Pentru mine e un prilej bun, MANUALUL DE CLIV DE ISTORIE A BISERICII ROMÂNE», (Ed. ) de a mă putea ridica mai sus de umerii mei. Prilejul într’această vacanţă care ne-a depărtat vremelnic să mă regăsesc coleg al Pr. Dominic Prejudecata pe care mi-o formulasem cîndva că un dascăl, cu simţul pedagogic al dînsului, ar putea realiza un bun manual didactic, din toate punctele de vedere, mi-a fost confirmată. Ca tehnică, e o o carte îmbietoare la lectură. Fotografii dese și edificatoare, facsimile de texte vechi, reproduceri din Psaltir şi filigrame dau un preţios concurs textului critic propriu zis. Interiorul cărţii e ca un interior de biserică — cu atmosferă de cucernică măreţie, bunăoară cînd seminaristul sau liceanul citeşte «dovezile despre vechimea creştinismului la noi», un capitol în care elevul ia contact uşor cu utilizarea textelor (Eusebiu, Tertulian, Origen) şi legea fundamentală a creştinismului român, lexicul nostru creştinesc de origină latină. Iar detaliile sunt copioase cînd este vorba de vieţile Sfinţilor Eustaţiu Placida şi Teopista, soţia sa, Sfîntul Mercurie sau Sf. Dasius care au mucenicii pe meleagurile noastre. Bogăţia amănuntelor previziunea sobră a principiilor, a ideilor dominante — caracterizează manualul. Este TOCMAI CE CĂUTĂ şi DE CE NU SE FEREŞTE ELEVUL. Pedagogic, copilul de 14- 15 ani încearcă marea pînă’n fund dacă i se povestesc fapte de mare eroism (moral) şi memorează scurt şi fără insistenţe — tot ce e dogmatic. Dar, ceiace într’adevăr caracterizează pe o poziţie specială acest manual, este utilitatea lui dublă. Pe deoparte şcolarul găseşte într’însul, piesele importante ale istoriei bisericei române. Deci la Religie. Pe de altă parte manualul pregăteşte cu o sinceritate foarte limpede, pragurile cursului de istorie literară — epoca veche, religioasă şi preistoriografică. Întemeierea creştinismului nostru. Invaziile slavone şi acţiunea de creştinare a misionarilor Metodin şi Chiril. De aici trecem din preistoriografie în epoca religioasă a literaturii noastre. Cu înfiinţarea şi rolul Mitropoliilor. Cu Biserica înflorind sub atletul creştin, Ştefan. Cu Coresst — cel care a deslegat farmecele limbii eşuate în nămoalele slavonismelor. Mitropoliţii care au lăsat urme în literaturii timpului, Petru Movilă, Simion Ştefan, Sava Brancovici, Dosofteiu stihuitorul Biblia de la 1688 care pune principiul unităţii naţionale şi religioase la romîni. "."7. a. m. d. până în vremile noastre, ale Patriarhiei de azi, trecînd prin viaţa mănăstirească la Antim Ivireanul, a căruia iscălitură « Andim al Ungro, Vlahiei» zîmbeşte toată în chrilicîîe ei în infima paginii 165, apoi pela Veniamin Costalei unul din ctitorii şcolii romîneşti şi Andrei Şaguna care asigură neamului, «Şcoala de solidaritate naţională» (p. 220). Ultimul capitol este închinat Artei, arhitecturii, picturii şi odoarelor bisericeşti la Romîni cu peste 25 de clişee: biserici de stil romînesc, (unele după picturile lui Romanaţi) icoane, vitralii, etc. Alături de informaţia concretă, manualul adaogă texte originale, care constituesc apa vie a unei lecturi Bunăoară, Testamentul Mitropolitului Antim Ivireanu, care dă elevului o idee precisă despre firea blîndă şi logica senină a Ivireanului. Sau folklorul religios din colinde. Sau minunatul clişeu al bisericii din Aşchileul mic. Ori cronica rimată «Plîngerea călugărului dela Prislop». Astfel Pr. Dominic N. lonescu ne-a dăruit dintr’odaia o «Istorie a Bisericii române» care poate ori cînd fi un îndreptar în biblioteca intelectualului, o lectură auxiliară învăţământului literaturii române în faza ei religioasă, un manual tehnic, literar, cu un autentic simţ al limbii, cu dragoste de subiect, informat, cu decorul bogat al clişeelor, cu lecturi colaterale — toate aceste daruri înmanunchiate spre a servi şcolărimii române. Colegii de specialitate ai Pri Dominică să dea deci prilej acestei şcolărimi să descoperă isvorul cel bun. Pentru că, eu dacă eram în comisia de recepţie a manualelor didactice, dădeam referatul de mai sus şi subscriam: Ion Băleanu Domnia lui Carol I şi Paşoptiştii ln ultimul număr «Vremea» publică sub semnătura d-lui A. Gheorghiu, un admirabil articol, despre stăruinţa tineretului cărturar în cultura noastră şi în domeniul ştiinţific şi istoric. Consideraţiile au fost sugerate autorului citat, de lucrarea d-lor Mihail Polihroniad şi Alexandru Cristian Tell. «Domnia lui Carol » Iată ce scrie d. A. Gheorghiu«Faza polemicelor sterile şi a luptelor de stradă a fost depăşită şi tineretul cu suflet deschis, curat, cu voinţa oţelită în grele încercări s’a apucat de un efort constructiv pe un şantier totdeodată spiritual, cultural şi economic». Iar mai departe oprindu-se asupraucrării «Domnia lui Carol I» , «d-nii M. Polihroniade şi A. C. Tell şi-au propus, nu fără motiv, să cerceteze o epocă din cele mai agitate, şi să trateze liniile ei de foc, pentru că astfel să realizăm efectiv ceea ce a fost bun sau rău în ultimii o sută de ani de istorie românească (căci Domnia lui Clarol I concentrează toate curentele și directivele acestui LEGĂMÂNT Din ţara bunicului aduc în traistă reci Şi-l port cu mine, vulturu, spre vânători. Spre înălţimi şi ţel de luptă-l las slobod Să plece tropotind în patru zări. Setos şi dornic de împărtăşanie, M’am reîntors în satul meu de graniţă. La vama dintre lumi, smerită danie, Mi-am dat tot sufletul din raniţă. Şi ,aşa întors acasă, cuminecătură M-a fost ogorul cari mă chiamă de mult. M’am dus în stranele de arătură Să cânt pământului şi să ascult. Cum trec în luminare dimineţi cu rouă, Cu paşii sângeraţi de lanţuri şi piroane, Să ceară, pentru ţară, rod de vreme nouă, Străbunii mei cu prapuri şi icoane. * 4v *. fv: . Pe o aripă de cer sta Dumnezeul preamărit Şi semne împărţea: alin şi izbăvire. Creştea, arhanghelii, din rugă de hotar urzit Un vis mărturisi sub sfinte patrafire. In urma şirului, din veac şi din milenii, Plângea străbunul meu dela paradă. Dăm luat o lacrimă din colțul genei Si*o port, drept legământ, schimbată ’n spadă. . îm Vi- Valeriu Cârdu Calendar Marti 31 August 1937 ORTODOX. Punerea Brâului Mareii Domnului în Heleopratis. CATOLIC-- Sf. Aristide SOARELE: răsare 5.37, apune 18.54. RADIO Marti 31 August 1937 RADIO ROMANIA şi BUCUREŞTI 14.10 : Radio jurnal . Ora. Mersul vremii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 14.25 : Muzică uşoară (discuri). 15 : Ultimele ştiri. 19 : Ora. Mersul vremii. 19.03 : Concert de după amiază. Orchestra Radio, UNIVERSITATEA RADIO 20.15 : O nouă Deltă, de Emanoil Bucuta, RADIO ROMANIA 20.35-21.10: Concert de muzică românească (discuri) : Sârba din muzicuţă (exec. Traian Naidin.-H.M.V.). RADIO BUCUREȘTI 20.35 : Concert de muzică variată pe discuri. RADIO ROMANIA, RADIO BUCURESTI 21.10 : Duete vocale, d-rele Georgeta Niculescu și Constanta Hameiu. 21.30: Concert simfonic de muzică modernă (discuri). 22.30 : Sport. Radio jurnal. 22.45 : Concert de noapte al Orchestrei Christache Stănescu, transmis de la restaurantul «Mircea». 23.45 : Jurnal pentru străinătate in limba franceză. 23.55 : Ultimele știri. Carpaţii, uriaşe valuri de pădure, bogaţi în vegetaţie, legănaţi în splendorile melodice ale doinei, ascund în văile lor nu numai aur, fier, cărbuni şi aramă, nu numai nesfârşite rezervoare de petrol, titanice blocuri de sare şi marmoră, ci mai ales datină, granitica bază a unei superioare civilizaţii. Fiecare ştiubei, fiecare izvor, sburdat copil ce se rostogoleşte din adâncurile condrului, păstrează un cântec despre un voinic; stânile, cadelniţi cari fumegă necontenit pentru nesfârşita liturgie celebrată în splendida biserică cu boltă de azur şi cu făclii de stea; turmele albe; totul, absolut totul e profund românesc. Aici e leagănul baladei, al legendei; aici s’a creiat basmul şi toată mitologia vechei culturi româneşti, cu rădăcini înfipte în leat getodae. Piscurile carpatine sunt turnurile majestoasei biserici clădite de Dumnezeu pentru dreapta noastră credinţă. Perfecta armonie între duhul românesc şi munţii noştri e marea dovadă că aci e obârşia neamului. In totalitatea arhitectonică a munţilor Garpaţi, grupul «Semenicul» are culme domolă ca o doină bănăţeană. Răsăriturile de soare scânteiază piatră scumpă peste surâsul margaretelor albe înflorite întreaga vară şi până în mijlocul toamnei.Ia linişte« deplină, neînţelesul foşnetal» pădurii, adoarme sufletul legănat îa farmecul uiui cântec bătrânesc.Vitele grase, de soi bun, turmele nenumărate, pase liniştite într-o vegetaţie abundentă. Spre chindie, când soarele se apropie de culme, piesajul îşi schimbăînfăţişarea. Pare de o visătorie feciorelnică, aşa ca ochii ciobănitelor, umbriţi de gene lungi, deschişi a mirare şi umezi de vis. Atunci Vale încep să abureze şi depărtările se albăstresc. Din zăbranele ascunse subt coline, vine, un cântec de finer şi în el, turmele se îndreaptă sprepoleşti. Se înserează. Fagii de pe marginea cărărilor parcă sunt vii. Când se îmbină ziua cu noaptea, primesc în jurul contururilor lor o dungă de lumină roşiatică. Crengile lor se mişcă, se agită; frunzele vorbesc unele de altele. Nu îşi spun poveşti uitate şi nu cântă doine părăsite? Liniştea e deplină. La apus, cerul e tivit cu purpură. La răsărit, dunga de argint de pe coame, trădează ivirea lunei. Nopţle sunt albe. Frunzele sunt metalice. Părcele revarsă laur lichid. Umbrele fagilor şi ale brazilor se îmbină şi prin luminişurile lor, vârful ierbii «’« împodobit cu strop de stea. Miliarde de stele pe pământ... Cerul şi pământul sunt asemeni. Păşeşti pe o spuză de stele. Undeva, la o stână îndepărtată şi nevăzută se aude un cântec de fluer şi hăulitul prelung al unui câine ciobănesc. Atunci singurătatea înspăimântă. Văzduhul foşneşte prevestiri. In clipele acestea am înţeles vorbele spuse deunăzi de un cioban: — «Pe noi ne înţeleg, taică, iată, ăşti munţi...» Viaţa ciobanilor e o baladă înfiorătoare, îmbrăcămintea putrezeşte pe ei de ploi şi de soare. Duhul singurătăţii a pătruns în întreaga lor fiinţă. I-a făcut copii de buni şi firi neînduplecate. Sunt acele caractere făurite pentru neadaptabil, păstrătoare de obicei şi pentru cari diatiba e religie; înţelepciunea lor, e înţelepciunea poveştilor; cultura lor e filozofia «Mioriţei»; poesia lor e poesia poporană, europeană prin structura artistică şi universală prin valoarea etică a ideilor exprimate. încerc să fac o comparaţi® între un cioban artist şi forma de azi a culturii româneşti. Dar nu reuşesc. Sunt două lumi diametral opuse. Peisajul nuanţelor l-a exprimat ciobanul în uneltele sale de lucru şi de luptă. Pe mânerul pistolului, pe boala lui cu măciucă haiducească pe dârjala sbieiului, peste tot, pe marginea lopariului pe care toarnă mămăliga, pe uneltele pentru măsurarea laptelui (litre, ocale) găseşti încrustată simţirea lui, în forme geometrice sau basoreliefuri, într’un stil cu totul original. Fluerul din lemn de fag, cireş sau prun, e o capodoperă. Şi, operă de artă desăvârşită e cântecul horelor, brâuri- lor şi al doinelor. Viaţa munţilor, vn romanul autentic românesc, nescris până acum. Grigore Bugarin „Bunavestire“ In munţi Semenicul Spectacole TEATRE TEATRUL CĂRĂBUŞ: Electro-Cărăbuş. GRADINA MARCONI (Teatrul Vesel de vară): Fustele de la minister. GRADINA ARPA-COLOS: Mătuşica lui Don Juan. TEATRUL COMOEDIA : Om de încredere. CINEMATOGRAFE ROMANEŞTI CAPITOL: Sherlock Holmes cu Hans Albers şi Heinz Ruehmann. Jurnal şi complectare. ARO: Ispita cu Edward Arnold, Joel McCrea, Frances Farmer. Jurnal. ROXY : Sherlock Holmes cu Hans Albers şi Heinz Buehmann. Jurnal şi complectare. A. R. P. A.: Dezonorata şi Fata din Salem. OMNIA : Corabia blestemată şi Michel Strogoff. CITY : îngerul alb şi Ultimii Mohicani. DARLY : A doua tinereţe şi Călătorie suspectată. PALAS BULEVARD : îngerul întunericului şi Agentul special. FORUM : Casa visurilor şi complicaţii sentimentale. FEMINA : Pension Mimosas cu Franţoise Rosay şi complectare. ■VOLTA BUZEŞTI: Clubul sinucigaşilor şi Tinereţea îşi cere dreptul. MARCONI: Surâsul seducător şi Dragoste în Taxi. MARNA : Suprema jertfă şi Un bărbat original. ISTORIA BISERICII ROMANE este cel mai bun, cel mai realizat manual de religie pentru clasa IV secundară. Autorul, PREOTUL IONESCU DOMINIC este bine cunoscut din câteva excelente lucrări anterioare. O recomandăm în mod deosebit profesorilor de religie. * «Dogmele Bisericii ortodoxe» pentru clasa V-a secundară, de pr. Dominic Ionescu şi preot Const. Diaconescu, este desemenea recomandată. FRA ANGELICO CAMIL BALTAZAR D. Prof. NICOLAE IORGA, se ocupă în numărul 6 din «Cuget clar» despre «O istorie a literaturii contempporane» de d. Eugen Lovinescu. Notând în amănunţime toate aberaţiile de stil şi înţelegere ale teribilului Eugen Lovinescu, d. prof. Nicolae Iorga analizează fiecare «caz» în parte. Iată ce scrie d. N. Iorga: «Fra Angelico Camil Baltazar, al cărui nume, de Vechiu Testament, nu ni se spune! «E ceia ce se cuvine aceluia la care «gesturile mărunte ale unei intimităţi domestice se încarcă de o poesie; şi sonoritate■ inefabile, unice, '-‘oria în exce’sis! Sănj znunchiem D. Camil Baltazar ar trebui să fie explicat la ora de religie... G. B. ALEXANDRU CONSTANT, în «Ideea Românească»: «Este de esenţa tinereţii cheltuirea generoasă, fără scop, faptul agonic Se pare că acest stadiu dinamic al vieţii nu e axat pe un principiu moral, ci mai curând pe unul estetic. Tinereţea e menită să realizeze în categorii estetice; ea este streină imperativelor morale. Desigur că afirmaţia noastră nu implică imoralitatea tinereţii, ci starea pe care Nietzsche o situa, «jenseits von gut und böse», cu, sensul propriu şi denumirea agresivă de «imoralism». Starea aceasta, a tinereţii, cu prospeţimea ei de viaţă, cu impulsiunile ei vulcanice şi cu aportul ei de noutate, graţie căreia fenomenul fundamental al vieţii capătă înfăţişarea unui fluviu, această stare nativă a vieţii, pe care Machiavelli o pune la baza tuturor marilorrealizări şi din care Aristot făcea condiţia realizării propriei esenţe, pare într’adevăr ostilă unui formalism etic dat, unei discipline uniformizante, care-i slăbeşte elanul, unei finalităţi impuse, care-i frânge efortul. Tinereţea îşi are propriul ei finalism, propria ei morală, finalism şi morală, care, dacă uneori contrariază finalismul şi morala unei aşezâri sociale vechi, sunt, în schimb, totdeauna pe linia sigură a Dumnezeirii. Tinereţea tinde a se realiza, după legile ei proprii, interioare, de aceea pare agonică, iar toată desfăşurarea ei generoasă. In realitatea nu are un scop, propria realizare pe care-1 urmăreşte cu minimum de gratuitate, ca şi Natura propriilor scopuri». «PROCESUL ARBOROA SEI», lucrarea d-lui prof. Dr. Theodor Balan, discută cunoscutul episod al procesului celor cinci studenţi bucovineni, între cari şi Ciprian Porumbescu, învinuiţi de trădare împotriva Austriei. Noua carte a neobositului , cercetător istoric dr. Theodor Bajan (care n’a ajuns încă nici măcar conferenţiar universitar, pentru că n’are rude între miniştri...) trebuie citită nu numai pentru datele ei, ci şi pentru frumosul suflu românesc, care-o străbate. VASILE ŢEPERDE publică monografia «Alexie Mateevici», — un studiu util, binevenit la. , comemorarea primului mare poet basarabean. I. O. SUCEVEANU ne trimite un frumos articol, intitulat «Colindând prin Bucovina». Regretăm că, din cauza lungimii, nu-l putem publica. s "»« D. ION BANEA va publica î,n Nol din anul III al «Iconorului» articolul «Preoțimea și dăscălimea ardeleană». — însemnări de pe front a camaradului NECULAI TOIU şi epuizat Rugăm pe toţi camarazii care au comandat cartea să urgenteze cu trimiterea banilor, specificând pe mandat suma trimisă pentru carte, în vederea scoaterii ediţiei a IlI-a. Şeful Biroului de Propagandă Ing. Smărăndescu Imprimeriei i. București.