Buna Vestire, octombrie 1937 (Anul 1, nr. 178-203)
1937-10-01 / nr. 178
Pag. 2-a Nr. 178 Arta legionară Dintru început să ne lămurim termenii. Prin artă legionară nu înţelegem încarnarea estetică a unui tipirc doctrinar, ci acea manifestare artistică propie spiritului care însufleţeşte tineretul nostru REAL de a Stăzi. Arta legionară este expresia unei viziuni descărcate de orice ,revoluţionarism” postbelic (cubism, dadaism, suprarealism, sexualism, etc, etc.), tocmai pentru a realiza adevărata revoluţie care ne trebue, revoluţia echilibrului şi măsurei, permite de câteva decade încoace, revoluţia sentimentelor sănătoase care nu deviază sensul real al lucrurilor. Această revoluţie nu este decât instaurarea, violentă aşa cum o cere planul unei tinereţi dornice de limpezime, a unei ordini, a adevăratei ordini pe care toate mişcările artistice de la 1900 încoace, caută prinemisarii lor semiţi în majoritatea cazurilor să o distrugă. Arta legionară nu este o artă cu tendinţe. Chiar dacă este pusă uneori în slujba celor mai sfinte simboluri sau fapte ale mişcării legionare, tocmai pentru a nu compromite aceste simboluri şi fapte o face situându-se pe cea mai înaltă treaptă de aşezare a artelor. De aceea un ulei de Valentin Hoeflich, Vânătoru sau Zlotescu nu e mai puțin legionar decât o gravurăa lui Bassarab, după cum nici o gravură de Bassarab nu este pe un plan artistic inferior celui pe care se situiază tablourile celor citați mai sus, fie că este vorba de un peisagiu maritim, fie că e vorba de o icoană a Arhanghelului Mihail. Este vorba aici de altceva decât de un program, decât de o limitare voită a punctului de vedere. înfăptuirile acestor artişti legionari se situează într’un anumit climat spiritual, pe faţă vrăjmaş oricărei încercări de pervertire, fie ea în numele artei pure (care e o simplă gogoaşe la îndemâna micilor demagogi iudeo-sovietici), fie ea în numele unui fals revoluţionarism desuet căzut pentru tot ce a mai rămas vedere justă. Expoziţia improvizată în subsolul sediului legionar este un argument demn, împotriva aşa numitei barbarii anti-culturale a dreptei. Şi cu ocazia asta afirmăm că dacă astăzi mai există cultură şi posibilităţi creatoare, ca stare de spirit, acestea nu mai pot fi găsite decât în lumea dreptei victorioase, unde s’au încadrat toate elitele intelectuale şi spirituale ale naţiunilor. Sub zodia acestei sănătăţi viguroase şi creatoare se aşază şi atletul sculptorului, Puiu Anastasescu, pe al cărui soclul stă scris cu litere romane BIRUINŢA. Vremea artei pretext pentru viciu şi murdărie (chiar aberaţiile suprarealiste nu sunt altceva decât tot viciu şi murdărie) s’a încheiat într’un lamentabil faliment. Arta legionară, pură întrucât e legionară şi artă în acelaşi timp, deschide orizonturile unei totale primeniri. Ea vine să dea la o parte arta înşelătoare a celor ce nevoind să muncească fug de formă, fug de desen, pentru a se refugia într-o lume absurdă de creaţii improvizate. In acelaşi timp, arta legionară vine să afirme puterea de afirmare a artelor dincolo de limitele individuale, dându-i curs în marea curgere a virtuţilor creatoare ale neamului. Tradiţia moştenită şi prezentul sunt un imens rău care se îndreaptă, tumultuos către un viitor de energice şi reale afirmări ai a unui neam năucit de un modernism neorganic. Horia Stamatu Mihail Polihroniade va semna in Nr. 1 din anul 111 al revistei „Iconar ”, — care a reuşit acest record de apariţie datorită devotamentului arătat de membrii grupării, in frunte cu camarazii Barbu Sluşanschi, George Macrin şi Vasile I. Posteucă — o pagină de amintiri din Jilava. După „Cuvântul Argeşului”, „Iconar” e a doua revistă, care aduce la tipar importantele mărturisiri ale comandantului Mihail Polihruniade. ^ .,. In ce priveşte revista „Iconar", ii urăm, cu prilejul intrării in al treilea an de viaţă — viaţă care a lăsat urme adânci in literatura românească, impunând dofinitiv câţiva scriitori şi obţinând adeziuni entusiaste ca ale d-tor profesori Traian Bruneanu, Dragoş tro.upopescu, Vasu Gyr, Mircea Eliade, etc. — aceeaşi nobilă linei şi mai presus de toate ideală camaraderie, care a înfrânt reaua-voinţâ a atâtor bârbcinici profilori literari din Bucovina şi aiurea. „Iconarul” a fost şi este o lecţie de artă românească. De aceea, mulţi i-au dorit şi-i mai doresc moartea. Depărtarea mea de el, imi dă dreptul să spun eu, de aici, aceste cuvinte. D. prof. Radu Gyr prefaţează o carte de poezii a lui George Şoimu, care va fi in curând in vitrina librăriilor. Antologia învăţătorilor în literatură. D-nii B. Jordan şi V. Gheţea pregătesc o Antologie a învăţătorilor in literatură. Corpul invăţătoresc a dat literaturii câteva elemente cari sau impus şi au imbogăţit scrisul românesc cu opere durabile. Autorii sunt bine intenţionali şi cartea lor este aşteptată de pe acum cu un vădit interes. George Maprins „Oamenii cari nu permut colindul cu neamul, acei ce se pregătesc pentru a-i vinde şi a-i asasina, le-o spunem verde, trebuie să ne democraţi. Cine vrea să fie trădător şi asasin al neamului, cine nu mai speră în nimic, cine a căzut dincolo de animal, pentru a-şi servi numai propriul său animal, să fie democrat. Altfel nu-şi va servi cauza. Democraţia e cel mai bun mijloc de destrămare, de asasinare.” (In rev. „Iconar”) Vasile Forminte-Ulian, unul din tinerii scriitori bucovineni de talent, are în pregătire două cărţi: «Amintiri pentru veac» şi «Rarăul». Le aşteptăm cu încredere. Pagina literară a cotidianului „Ecoul” de la Arad, este admirabil scrisă de un grup de tineri scriitori ardeleni. Publică schiţe, poezii şi notiţe cu privire la activitatea literară din toată ţara. George Putneanu ne scrie o lungă scrisoare, în care ne anunţă apariţia câtorva reviste. Intre altele, una condusă de E. Ar. Zaharia, alta, de Arcadie Cerneami. E. Ar. Zaharia va edita şi un volum de versuri ale lui Ghedeon Coca, M. Str. Văcăreşti Ne prezentăm pe rând. Directorul flăcrămile. Mă Uii bine. Schiţez uu ne urează sănătate şi vizită cât mai rară pe la el. Ajunge şi la mine. Grefierul zice: I— Domnul Totu nu poate pleca. De ce? Eu credeam că el glumeşte. Toţi Se uită curioşi. — A venit o amendă de la Iaşi de 20(!) lei, transformată în 40 de zile de nevisoare. Conu Unguţă Bejan mă urmărea până la pânzele albe. — Ce facem d-le Directori — Nimic. D-l Totu rămâne, d-voastră plecaţi. ’Afară, cântecele şi chiotele nu mai contenesc. De pe faţa tuturor s’a dus fucuria. Suferisem împreună, ne veselisem împreună şi acum la plecare unul rămâne. Toţi se uitau la mine. Eu înlemnisem. Nu mai puteam scoate un cuvânt, dacă aş fi zis ceva, cred că ar fi izbucnit şi zâmbet Pe la noi, în Moldova, se zice că râzi «mânzeşte» câm eşti a mărit. Aşa şi eu, ca să mi acopăr necazul, am început să râd. Scoborîm jos. Văd că toți mă privesc pe furiș. Vorba mea e o leacă tremurată. Căpitanul a devenit nervos. Se supără la facerea bagajelor. Ne luăm rămas bun. — Nu te las eu aci, Neculai, nu avea grijă, zise Căpitanul, Ii conduc până la poartă. De afară izbucnesc uralele curmate deodată. Apoi zgomotul mulţimei şi cântecele se depărtează. Toată lumea se uită cu milă la mine, până şi gardienii. Intru în celulă, îmi pare atât de mare şi pustie. Sufletul mi sa muiat şi lacrimi mari ca nişte boabe curg la vale. In gând nu găseam nici o îndreptăţire, dar sufletul, amărărciunea, cerea să se potolească. Am adunat fără gra- I. DUNA VESTIRE ANCHETA NOASTRA Teatrul ca factor de cultură naţională Hasponeul d'lui Mircea Elade D. Mircea Eliade e unul din cele mai unan într’o carte recentă, fie din lipsa complexe spirite din cultura noastră contemporană. Mare scriitor, dublat de un tot atât de mare om de ştiinţă, d. Mircea Eliade deţine unul din cele mai importante locuri în spiritualitatea românească. Răspunsul d-lui Mircea Eliade la ancheta noastră, cuprins sub titlul «Observaţiile unui nespecialist...» deschide perspective noui în problema teatrului românesc: «Teatrul aparţine tot atât de mult detii cioile pe cât aparţine artei. Dintre toate genurile literare, dramaturgia este cel mai iresponsabilă. Nu numai pentru că un spectacol se verifica prin propria sa desfăşurare. Dar mai ales pentru că această desfăşurare se face in faţa — şi întrucâtva, cu ajutorul — unui mare număr de spectatori. Se creiază, atunci, la un spectacol, o «emoţie colectivă», pe care nu o cunoaşte cetitorul unui roman sau recitatorul unei poeme. Faptul că orice spectacol dramatic dezlănţuie asemenea emoţii colective — conferă autorilor spectacolului (scriitor, actor, regizor) o gravă responsabilitate, întunecarea, umilirea sau simpla exploatare a acestor emoţii — are considerabile consecinţe, nu numai în ceia ce priveşte gustul artistic al publicului, dar mai ales în ceia ce priveşte condiţia sa spirituală. Nicăieri nu se poate lucra mai firesc şi mai fertil cu sufletul omenesc, ca un teatru. Dacă este într’adevăr o tehnică literară care să poată «înălţa» pe om, să-l pună faţă ’n faţă cu propriul său destin — apoi aceasta este teatrul. Nu e vorba, fireşte, de preocupări pedagogice sau moralizante, care pot porni din cele mai multe intenţii, dar nu sunt şi nu conduc la artă. Teatrul are la îndemână instrumente de spiritualizare mult mai eficiente decât orice propagandă moralizantă sau patriotică. Un spectacol bun poate revela atâta mitică şi poezie câtă e cuprinsă in Divina Commedia. Câtă caznă trebuie să jertfească un cetitor pentru asimilarea unei capodopere a literaturii universale, singurele care pun faţă ”» faţă pe om cu realitatea şi cu propriul său destin! Un spectacol bun simplifică această trudă. Omul poate fi «înălţat», poate fi învăţat să contemple, poate vedea soarta şi istoria, cu ajutorul unui bun spectacol. Sensul acesta primordial şi esenţial al dramei: revelarea misterelor, înţelegerea condiţiei umane — a fost cu desăvârşire ignorat în teatrul românesc. Fie din cauza unor anumite influenţe literare şi morale franţuzeştipe care le-a cercetat cu pricepere Haig Acteunei elite de actori români care să-şi înţeleagă şi resursele metafizice ale artei lor, fie din cauza sărăciei literaturii dramatice româneşti — fapt este că in România teatrul a decăzut cumplit in ultimii cinsprezece ani. Invazia comediilor eoreo-maghiare a pervertit şi a vulgarizat instinctul dramatic al publicului românesc. Intrun articol de acum un an, intitulat Ungurii la Bucureşti, arătam că in săptămâna Crăciunului 1936 se jucau, în Capitala ţării, cinci piese maghiaro-evreeşti. Ori s’a spus că acel articol a indispus pe foarte munţi oameni de teatru — şi a bucurat pe alţi câţiva. Un singur lucru trebuie reţinut: că departe de a se stăvili invazia aceasta budapestană, teatrele româneşti continuă să angajeze şi să joace o serie de comedii sau drame de o vulgaritate fără seamăn. Să recunoaştem că, dacă cină e gravă, sunt şi foarte mulţi omopaţi. Avem actori de mare talent, dar lipsiţi cu desăvârşire de «trăire metafizică». N’ai să poţi juca pe Hamlet, Faust sau Brand — fără să înţelegi că sunt oameni care suferă pentru o idee şi se sinucid dintr’o desperare metafizică, întocmai după cum alţi oameni, cei mai mulţi, suferă pentru un amor şi se sinucid de mizerie. Nivelul «metafizic» al actorului român nu depăşeşte destinul unui personajiv din Bernstein. De aceia excelăm în piesele burgheze, în comediile pariziene, unde actorul nu e silit să-şi iasă «din fire», unde el îşi continuă, puţin mai apăsat sau mai frivol —după trebuiinţă — aceiaşi viaţă de splendidă biologie şi cafenea. In literatura dramatică universală, Bernstein sau Bataille sunt insă numai nişte biete umbre. Noi ne-am simţit admirabil cu aceste umbre şi le-am promovat, şi le-am imitat... Fireşte, că nici pregătirea tehnică pe care o capătă un actor in Conservatoare, nu e suficientă. Haig Acterian a arătat, in lucrarea sa Pretexte pentru o dramaturgie română, că actorul îşi termină studiile fără să fi învăţat tehnicile respiratorii, mimica, ritmurile choregrafice, magia recitativelor, istoria costumelor, masca, grima, etc. Ceiace mi se pare extraordinar de grav în lipsurile actorului român este însă pierderea conştiinţei iniţiatice. Actorul, orice personagiu ar juca, trebuie să reveleze un mister; fie că e vorba de un suflet omenesc, fie că e vorba de un «destin», de o «istorie», de o «misiune» — actorul revelează misterul, arată ce este omul; într’un cuvânt, iniţiază. Lipsa acestei conştiinţe iniţiatice (care nu trebuie înţeleasă numaidecât ca o mistică) se dovedeşte, dealtfel, şi la autorii dramatici români. Excepţiile pot fi numărate pe degete. Majoritatea autorilor noştri dramatici adaptează teme şi întâmplări din teatrul de mâna treia occidental. Foarte puţini autori dramatici înţeleg că un adulter nu mai interesează lumea de astăzi, şi îndeosebi lumea de mâine. Dacă publicul umple sălile la asemenea spectacole, asta se datoreşte intoxicării şi pervertirii totale în care a ajuns. Atunci când va fi învăţat să guste un spectacol bun, atunci când se vor realiza spectacole bune — publicul va abandona comedia cu trei amanţi şi dramele încornoraţilor. Un spectacol bun este întotdeauna mai tare decât un public prost. Niciun public din lume, oricât de jos ar fi fost nivelul său spiritual — nu a rezistat unui Hamlet bine jucat... Autorii dramatici români au imense posibilităţi de creaţie, mai ales de creaţie românească. Asta nu înseamnă, fireşte, că trebuie să repetăm experienţa Brumărescu, să aducem pe scenă femei îmbrăcate in «costume naţionale» şi bărbaţi cu ţurcană, care să cânte din frunză. Un asemenea spectacol nu e numai deprimant, este şi compromiţător căci desgustă publicul de «subiecte româneşti». Folclorul nu poate fi restaurat pe scenă, trebuie recretat, trebuie regăsit izvorul fantastic care a dat naştere Şi Mioriţei, şi Caloianului, şi Vicleimului. O imensa greşală săvârşesc acei autori patrioţi, care încearcă să facă «ţărănism» sau «haiducism» pe scenă. Drama românească nu se va naşte ca stilul Brumărescu — din copie şi mucava. Niciodată nu s’a creiat o literatură naţională cu program — ci cu geniu, cu suferinţă, cu iubire. Piese ca Chemarea codrului sunt adevărate trădări ale sufletului românesc. Ele nu revelează nimic. Aşteptăm de la autorii dramatice de mâine revelaţia adevăratului destin mânesc, iniţierea în această geografie spirituală care, s-o mărturisim, ne este încă necunoscută. Ei vor «ridica» publicul în sensul ascetic al cuvântului, îl vor ajuta să contemple condiţia umană aşa cum s’a realizat ea prin istoria românească, îl vor aşeza faţă ’n faş cu propriul său destin, învăţându-l şi nu se mai teamă nici de moarte nici de viaţă. Ceiace se petrece astăzi, cu «Cooperativa» şi celelalte nefericiri, nu are prea mare importanţă. Mă interesează foarte mult istoria care se face şi aproape de loc istoria care se consumă. Degradarea şi înstrăinarea teatrului românesc a început să aparţină acesteia din urmă...». FILE DE CARNET X VONNE ROSSIGNON este un nume care circulă de câţiva ani, fără continuitate, disperat, ca semnele unui personagiu-fantomă, printro serie de reviste, de preferinţă locale. Sunt căţile de vizită ale celui neaşteptat, ale lunatecului vizitat de îngeri. Poezia este o captură din ce în ce mai rară, poate chiar căprioarele negre din Bucegi sunt mai frecvente, Ivonne Rossignon face parte din rasa aceasta. *Tigitivă şi uluitoare, menţinută prin nu se ştie ce minunat echilibru, pe colţi fragili, pe creste tăioase. Legăturile poetei cu îngerii şi cerul sunt pentru ea acte simple, fără efort, iară aschieze nici ritual. Ultima poezie din «Iconar» (II, 12, 1937) este prilejul unei reimpăcări tainice cu poezia, a mistreţului a ursuzului rus. Icolitor de urme prin podurile dela «***■ | I poalele crestelor. De multă vreme se spune în poezie fără să mai se cânte. Ivonne Rossignon, cântă, încântă, descântă, închiagă, desleagă: La porţi de aur, la porţi de cer Cântă, să intre, întâiul, iocilor, Şi glasul lui se ’ntoarce în văi, şitrece prin colţi de dulăi. Şi glasul lui strigă ’n cabane debrad Se rup, din piscuri cântece şi cad. alpin a-icon ar Ne întoarcem la vremuri de glorie a versului. Lauda veacului ce se deschide lEAMUL ROMANESC execută zilnic în coloanele sale, sub semnătura d-lui N. Georgescu, toti «pontifii literaturii noastre», slugi neînduplecate ale neamului lui Israel. Slugărnicia aceasta se manifestă mai ales în rândul criticilor. Ei —■ criticii — sunt în stare să lanseze sau să înmormânteze o carte, ei ridică sau doboară un scriitor. De fapt nu este chiar aşa. Să vedeţi însă până unde poate merge inconştienţa şi unde-şi dă mâna cu prostia. «Neamul Românesc» citează din «Istoria literaturii contemporane» a d-lui Eugen Lovinescu consideraţiile d-sale critice asupra operei d-nei Elena Farago alături de evreiul Iosif Hechter. La pg. 155 d. critic Lovinescu scrie despre Elena Farago: «Nici noutate de imagini şi de atitudini, nici paradoxul verbal, nici transpoziţia de senzaţii, nici notaţia colorată, nici...» nimic, nimic n’a găsit d. Lovinescu în toată opera lirică a d-nei Farago. In schimb să vedeţi cum leşină de admiraţie pentru d. Iosif Hechter : «...elegantă stilistică naturală (măimăi) fără aparenţa efortului, spirit dialectic vioi şi fin cu anumite preferinţe raţionaliste (aţi văzut?) şi graţioase, purcezând direct în inima locurilor, fără didacticism şi istorism, limpiditate de argumente, într’un cuvânt — şi oricât ar vrea să spună numai un cuvânt d. Lovinescu nu mai termină, «calităţi positive de îndrumător al gustului public». Cu alte cuvinte vedeţi i-a trebuit neapărat un Hechter pentru că să nu-l bage pe gât ca «îndrumător al gustului public». Asta e critica noastră... aproape oficială. Şi aceleaşi ««fapte» se petrec în toate marile noastre instituţii de cultură. Nu le mai cităm pentru că cetitorii noştri au învăţat să le cunoască. Mă rog, ce-ar mai fi de spus ? Nimic. G. B. ‘íwmmamom bă lucrurile băeților ce au mai rămas. Am strâns tot. Fiecare îmi amintea de ceva și mă ardea la sufleu Seara a venit încet. Becul lumina odaia golită. Mi-am făcut patul și citeam o carte. Sgomotul sa potolit, liniștea s’a așternut asupra închisorii. Din depărtare se auzea. — Numărul unu? — Bine. — Numărul doi? Controlul obișnuit. Ceasul era zece. Deodată pe sală pași. Se răsucește cheia în broască. — Domnule Totu. — Ce? — Scoală, că ți a venit eliberarea. Primul gardian emoționat de abia putea vorbi. Toți s’au trezit pe sală. Dela toate ușile mă cheamă. Prin gratii strâng mâinile intinse. — Târâe piciorul când păşeşti pragul. La eşire, camaradul Tănăsescu, secretarul centrului studenţesc, cu o maşină. Se repede şi mă îmbrăţişează. Mie nu-mi vine a crede. — Cum a fost? — Au pus mediciniştii o mie şi macedonenii alta şi am plătit amenda. — Unde sunt? — La Tinerime. Maşina îmi pare că merge prea încet. Grăbesc şofeurul. La o cotitură cât pe ce sa ne răsturnăm. La Tinerime, o masă lungă. Preşedinţii de societăţi, studenţi legionari mâncau împreună cu Căpitanul. Când am intrat, privirea îmi înoată în lacrămi. — Neculai, Niculiţă, o sută de glasuri. Ochii Căpitanului sclipesc de bucurie, se ţine însă. — Ia şi tu loc. Ce vremuri, ce lupte! Guvernul nu se lăsase, făcuse recurs şi în Casaţie. Achitarea a rămas şi acolo. Se apropia Paştele. Venisem la Bucureşti pe nămeţi. Acum înfrunzise liliacul. A doua zi, cu trenul spre Iaşi, Iaşul visurilor noastre de totdeauna. Neculci Jotu . Calendar Joi 30 Septembrie 1937 ORTODOX: Sf. Părinte Grigore Epis- SOARELE: răsare 6.30; apune 17.59; capul Armeniei. I In luptele din Carpati (1916) moare ge-CATOLIC; Sf. leronim. Ineralul Praporgescu, IScena si ecranul! in câteva cuvinte Teatrul REGINA MARIA Telefon 3.98.48 ASOC. BULANDRA-MAXIMILIAN-STORIN In fiecare seară la ora O RE AN Sâmbătă matineu la ora 3 si Duminecă la ora 6: NUNTA de ARGINT DUMINECA MATINEU LA ORA 21/s Fiu-Meu d. MINISTRU Teatrul COMOEMA Dir. Sică Alexandrescu Telefon: 171-71 In fiecare seară la ora 9$ si in matineul de Duminecă la ora 21, precis OM DE ÎNCREDERE TEATRE TEATRUL NAŢIONAL: Poveste iarnă (Premieră). TEATRUL REGINA MARIA : Kean.Cinematotqrraire Mâine are loc deschiderea stagiunei teatrului Alhambra-Excelsior, cu revista de mare fast »Expoziţia Internaţională Alhambra», 2 acte şi 52 de pavilioane, de N. Vlădoianu şi N. Constantinescu. Muzici de Ion Vasilescu. Vineri la ora 9, teatrul Modern va deschide porţile celei de a doua stagiuni Se va reprezenta «Noaptea de 13», comedie în 5 aventuri de Dulud. Sâmbătă «Studio Teatrul Naţional» din Piaţa Amzei, anunţă deschiderea stagiunei cu «Conu Leonida faţă cu reacţiunea» şi «D’ale Carnavalului». Duminecă «George şi Margareta» de Savoy va fi cea de a doua premieră a Studio Teatrul Naţional din Piaţa Amzei. Luni sub înaltul patronaj al M. S. Regina Maria, teatrul Comedia anunţă «Săptămâna Caragiale». Se va reprezenta «O noapte furtunoasă» şi «Conu Leonida faţă cu reacţiunea». In distribuţie: V. Maximilian, Gh. Timică, Ion Iancovescu, Aurel Atanasescu, Silvia Dumitrescu şi Maria Flott. Regia: Sică Alexandrescu. Trianon şi Elisée anunţă pentru Sâmbătă preimera filmului «Drumul spre glorie», o uriaşe înscenare cinematografică realizată de studiourile germane. Acţiunea filmului se bazează pe un episod din războiul pentru independenţa Poloniei. Tot la Trianon şi Elisée se va reprezenta până Sâmbătă frumosul succes al stagiunei: Adio Paris ! Salut Sero-York. Filmul este interpretat de Lily Pons, Gene Raymond și irezistibilul Jaky Qak! Doamna dela etajul II, filmul românesc, a cărui turnare s’a terminat de aproape o lună, în prezent se află în montaj. Filmul va intra în premiera la cinematograful Aro, între 1—5 Noembrie. Diva-Film se află în tratative cu un cunoscut romancier român, pentru transpunerea pe ecran a unuia din romanele sale. Peste câteva zile atât numele romancierului cât și a romanului vor fi de domeniul public. «Noaptea de 13...» Mâine seară, Vineri, Teatrul «Modern» — de sub direcţia d-lui Ionel Ţărâna — îşi deschide stagiunea cu «Noaptea de 13...» piesă de mare senzaţie şi de plin amuzament, care face actualmente marele succes al Teatrului «Capucines» din Paris şi «French-Théatre» din Nem-York. «Noaptea de 13...» este o piesă care te ţine încordat timp de 3 acte, scenele de comedie alternând maestru cu cele de senzaţionalism. «Noaptea de 13...» se bucură de o Interpretare excepţională, cuprinzând pe Ionel Ţăranu, I. Anastasiad, I. Cernea, Mişu Balaban, C. Sincu, A. Rogatsky, şi d-rele Gella Marion, Donna Carozzi şi Vid Vlasin. Decorurile de pictorul Camantău, iar direcţia de scenă de Ionel Ţăranu, TEATRUL COMOEDIA (Teatru în aer de liber : Om de încredere. IRIANON şi ELYSÉE (Plafonul descoperit) : Adio Paris ! Salut New York, jurnal Paramount şi completare. ARO : Contesa Alexandra şi jurnal. VOX : Taina ocnaşului. FEMINA (plafonul descoperit) : Madame Bovary şi jurnal. PALAS BULEVARD: Sângele pământului şi jurnal şi comedie. VINERI PREMIERA ultimele 2 zile VASUL ROBILOR cu Warner Baxter, Wallace Beery Jurnal şi Complectare COTROCENI. Duşmănie şi Madame Butterfly. DACIA : Frigurile dragostei şi Comoara piraţilor. DIANA : Prizoniera din Junglă şi Dance-Palace. DICHIU : Maria Krasnova şi Oameni de sacrificiu. REGELE FERDINAND : Tavernele din San Francisco şi Rin-Tin-Tin Salvator. FLORIDA (B-dul Ferdinand 118) : Mathias Pascal şi Fraţii de sânge. A. R. P. A.: Charlie Chan la Olimpiadă, jurnal şi complectare. FORUM : Două femei două iubiri, şi Dragoste în culise. OMNIA : Mâinile lui Orlac, şi Titi Mihăilescu. CITY (B-dul Carol 21): Bestia umană şi Dormitorul fetelor. DARLY : Corabia blestemată, Ştrengărită şi Succesele lui Papană. FRANKLIN : Port Arthur, Melodii pe Dunăre şi Jurnal. MARNA : Istoria se scrie noaptea, Pension Mimosa şi revistă Titi Mihăilescu. VOLTA: Refugiata din Shanghai, şi Împăratul Califoniei MODEL: Ultima aventură a lui Buffalo Bill şi Stan şi Bran ţigani. MARCONI: Sclavii onoarei, Periferie şi Jurnal. RADIO Joi 30 Septembrie 1937 630: Deschiderea emisiunii. Gimnastică ritmică. Radio jurnal. Concert de dimineaţă (discuri). Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Dunării. 13.10: Concert de prânz. Orchestra Ionel Cristea: Romanţe şi arii naţionale. 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 1430: Continuarea concertului. 15.00: Ultimele ştiri. 19.00: Ora. Mersul vremii. 1903: Concert de muzică distractivă şi de dans (discuri). UNIVERSITATEA RADIO. 20.00: Probleme ale învăţământului superior, de prof. G. Kiriţescu. 21.15: Cântăreţi germani (discuri). 20 45: Iulia Haşdeu, de Ion Manolescu. 21.00: D-na Zenaida Odobescu-canto. 21.20: Concert de seară. Orchestra Radio, dirij. de Th. Rogalski. 22.45: Concert de noapte al Orchestrei Titi Constantinescu de la restaurantul „Continental”. 23 45: Jurnal pentru străinătate în limba franceză și germană. 23 55: Ultimele știri.