Cinema, 1981 (Anul 19, nr. 1-12)

1981-09-01 / nr. 9

Cineclub '81 Exotism pe cont propriu ,­ in lumea cineaştilor ama­tori, a celor bucureşteni mai ales, Maricica Geor­­gescu e o figură in ace­laşi timp exotică şi fami­liară. Dacă «familiaris­­mul» e uşor de înţeles şi absolut firesc (fiind vorba de o pre­zenţă constantă în viaţa cineamatoare), în ce constă exotismul? El se datorează rarităţii speciei: persoană feminină pa­sionată de pictură, de parapsihologie, de O.Z.N.-uri, de tricotajul la maşină pe bază de programare — îndrăgostită brusc şi ireversibil, acum mai bine de zece ani, de cinema, şi hotărîtă să treacă la fapte, să-şi investească în cineamato­­rism nu numai economiile, dar şi timpul liber. Totul s-a soldat cu un mini-studio, în podul casei, amenajat cu aparate de filmat, de proiecţie, cu o mini-arhivă de filme, ba chiar cu o masă de montaj în curs de finisare. Maeştrii iniţiatori: Andrei Blaier (un curs de trei ani, la Radius-Club, la Casa de cultură «Petőfi Sándor»), Lucian Bratu (la Şcoala populară de artă), David Reu (la cine­­clubul Ecran-util, la care e afiliată în pre­zent Maricica Georgescu). Aşadar, cîţi­­va ani buni de iniţiere în cineamatorism, o asimilare exemplară, mai întîi ca probă de voinţă, ca pariu cîştigat, şi doar mai apoi ca strictă productivitate. Produc­tivitatea înseamnă în acest caz cîteva filme, zeci de proiecte, zeci de idei de filme. Şi o mare disponibilitate: întîl­­neşti şi filme «de familie» (despre copi­lul unor prieteni, de pildă; de altfel «actorii mei sunt vecinii mei — îi am aproape, săritori oricînd: «Gata, Mari­cica, venim la tine la filmat!»), întîlneşti şi filme de reclamă T.V. (pe ideea «eco­nomisiţi la CEC!», nu depozitaţi banii intr-o sticlă de lapte!), şi filme etnogra­fice (despre fiii satului, de pildă), şi filme poematice (Poetica şi 1907, de mai multe ori premiate), şi filme ştiinţifice (cum ar fi cel despre anestezia stoma­tologică prin hipnoză, un film realizat de pacientă în vederea unei viitoare co­municări ştiinţifice a doctorului)... In­­tr-o producţie caracterizată deci prin diversitate, primează totuşi un gen, şi anume reportajul. Să amintim aici Oameni ajută oameni, filmat pe stră­zile şi în atmosfera cutremurului din ’77, să amintim reportajele de la şi despre diverse festivaluri, să amintim şi o zi la stupi, «primul meu film color In aer liber». La ţară, la Vadu’ Anei, zori de ziuă, nişte glşte pleacă la scăldat, o pisică tocmai se trezeşte, flori de cîmp, lanuri de floarea soarelui, fluturi, gize şi, desigur, albine — nu sîntem «o zi la stupi»? («albinele le-am filmat accelerat, să se vadă, ce frică mi-a fost să nu mă-nţepe!»). Afli că există flori la care nu vin albinele, vezi şi scene din viaţa stupului, vezi şi o regină în con­trol, şi o regină cu aripa frîntă, şi o regină cu păduchi, şi omorîrea trîntorilor, vezi ce lung şi greu e drumul spre miere. Tot la genul reportaj, «casa Maricica Geor­gescu» pregătește ciclul Oameni des­pre care se va vorbi mîine, pe care autoarea a hotărtt să-i filmeze de azi. Primul episod poartă numele persona­jului principal, Dr. Zavergiu, descope­rit de regizoare în revista «Flacăra». Filmul schiţează cu căldură un portret, şi cu speranţă o metodă terapeutică. Un alt ciclu se va numi Regizorii noştri. «Am văzut la Sahia ce puţin material există despre regizori, despre filmele şi filmările lor», zice autoarea, care a bătut drumurile, nu o dată, cu echipe de filmare, surprinzîndu-le stilul de muncă. Aşa au apărut. Regizorul n-a rîs niciodată, de la filmările la Ecate­­rina Teodoroiu de Dinu Cocea, aşa au apărut fragmente în care rolul principal il joaca regizorul. Ambiţia de pers­pectivă este o istorie în imagini a filmu­lui nostru. Obiectiv vorbind, e o idee demnă de tot interesul. Subiectiv vor­bind, e o idee cuceritoare, în acest caz, prin nimbul ei de pură dezinteresare. Deocamdată problemele autoarei sunt de producţie: cum să pici, hodoronc tronc, cu un aparat de 16, pe capul unei echipe de filmare şi al unui regizor în fierbere? «De aceea am mers deocam­dată la regizori care mă cunoşteau şi m-au chemat». Prezentările fiind făcute, chemaţi-o pe Maricica Georgescu! E.V. Spectatori, nu fiţi numai spectatori Scrisoarea lunii De ce este uitat Chaplin? «Scriu această scrisoare pe adresa dumneavoastră, deoarece simt că tre­buie să spun cuiva ceea ce mă roade. Acasă, chiar dacă aş spune ceea ce gin­­desc părinţilor mei, ei tot nu m-ar înţelege. Sper că dumneavoastră mă veţi înţelege. Astăzi lumea a uitat de primul mare comic al ecranului, a uitat de Chariot, acel omuleţ mereu fugărit care a reuşit timp de cîteva decenii să-i facă pe oameni să uite de necazurile lor, să-i facă să ridă. In zilele noastre, oamenii parcă nu mai au timp să rîdă în faţa ecranului de cinematograf, ei se gîndesc doar la proiecte pentru construirea de noi arme nucleare şi rachete cu rază medie de acţiune. Astăzi in lume s-au adunat multe, prea multe arme nucleare. Şi totuşi, experţii in proiectarea tipurilor noi de arme sunt foarte alarmaţi, deoarece li se pare lor că au rămas foarte mult in urmă cu crearea noilor arme psihice şi para­psihologice. Aceşti experţi în distrugerea omenirii cer fonduri şi mai mari pentru construirea noilor arme. Ei vor să construiască «tunul nuclear ultraspecial ac­ţionat de o forţă psihotronică». La ce bun se construiesc toate acestea? Ce nevoie are lumea de ele? Lumea are nevoie de pace şi e uimitor cum nu se în­ţelege această necesitate. Chiar dacă credem că ne aflăm în timp de pace, totuşi anual se înregistrează 130 de Hiroshime... Iată de ce cred eu că Chariot, Harold Lloyd, Buster Keaton şi alte genii ale ecranului sunt date uitării. Astăzi problema cea mai importantă pentru o mare parte din omenire este înarmarea. Dacă v-am plictisit cu această scrisoare, imi cer scuze». Cornelia Gherlea Sat Dragoieşti nr. 34 — corn. Racoviţa jud. Timiş elevă la Liceul agroindustrial Buziaş N.R. Nu numai că nu ne-aţi plictisit, dar mărturisim că rareori am primit scrisori în care, cu atîta candoare şi «copilărie», corespondenţii să facă ase­menea legături intre cinema şi politica mondială mărturisindu-ne că această problemă a înarmării li doare, «Ii roade». Filmul românesc Probleme personale • «Am citit cronica din «Cinema» la acest film şi mi s-a părut justă. Am mai citit şi alte cronici, cu unele însă nu am fost de acord. Filmul mi-a plăcut. Evident, nu este o operă deosebită, mai are unele scăpări şi greşeli, totuşi filmul lui David Reu mi se pare realist. A fost acuzat de schematism. Poate că da, în unele locuri. Dar tocmai acest schematism este arătat cu degetul­ în film. Tocmai acest schematism, încă pre­zent, din păcate, in viaţa noastră cotidiană, este criticat. Filmul arată multe din cele ce le vedem în viaţă — peroane murdare (parcă numai peroanele...^ raportări de cifre false, servilism, dogmatism, birocratism. Da, toa­te acestea încă există, le vedem şi le sim­ţim nu de puţine ori pe pielea noastră Şi atunci, dacă ele există de ce să nu recu­noaştem că mai avem încă multe de făcut ca să scăpăm de ele? Dacă pe undeva s-a greşit în acest film, cred că este pe latura «personală». S-au rostit multe replici pre­tenţioase, multe cuvinte şi s-a arătat prea puţin. Nu întotdeauna avem nevoie de multe explicaţii ca să pricepem unele situaţii. Ne e frică de multe ori să arătăm multe lu­cruri omeneşti, fireşti, iar alteori ne com­plicăm fără rost. Imaginea acestui film este insă Intr-adevăr iscusită. Poate că acest operator (Anghel Deca) şi acest film ar merita un premiu pentru imagine pe anul 1981 (cel puţin pină In momentul de faţă)» (Bogdan Rotăreanu, str. Liviu Rebreanu 11, bl. 49, ap. 26 , Bucureşti). • «Atît Probleme personaleren şi Punga cu libelule au avut un sftrşit nu prea bine con­turat; nu trebuie uitat faptul că in sala de cinema intră oameni cu cunoştinţe diferite şi nu-i poţi cere unui om simplu, care nu ştie prea multe despre artă, să-şi caute singur sfîrşitul filmului». (Carmen Martac, str. Munţii Gurghiului nr. 7 — Bucureşti). • «Fata, protagonista, n-are replici. Tot timpul tace de te miri cum un om ca Cre­mene iubeşte o taciturnă care poate fi un definitiv şi o proastă... Mai mult, mult mai mult mi-a plăcut Mara — are o scînteie di­vină în ochi, se vede că e o actriţă inteli­gentă şi mi-a părut bine, ca spectator, că mi s-a sugerat că ea ii va creşte copilul şi, cine ştie, poate că el o va iubi... In definitiv un asemenea final, faţă de conţinutul altfel hibrid, n-ar fi stricat şi ar fi plăcut. Cu toate si­ăderile lui, filmul mi s-a părut sensibil şi făcut, pe alocuri, cu mult curaj». (Stefa­nia Zamfir, Drumul Taberei 7 — Bucureşti) (N.R. Intr-o alta si­uşoare, aceeaşi d­­iloare ne mărturiseşte un sentiment autocritic pe care nu-i întilnim in fiecare zi la cores­pondenţii noştri: «Am citit din nou în re­vista dv. despre Croaziera, imi pare foarte rău că n-am înţeles acest film, că nu mi-a plăcut, dar aş vrea să ştiu de la alte nişte puncte de vedere care să mă lămurească şi să mă convingă. Nu puteţi face o masă rotundă cu tineri din toate straturile sociale care să discute ce au înţeles ei din acest film? Iubesc filmul românesc, mai ales actorii noştri foarte buni, şi îmi pare rău că nu am inteles ce se întîmplă în «Croa­ziera! »» Cronica telegenică Două spectacole teatrale bine apreciate • «M-au impresionat în mod deosebit Fericirea noastră cea de toate zilele şi Extem­poral despre viaţă. Despre primul nu ştiu de ce nu v-am scris imediat, mai ales că jocul Valeriei Seciu s-a impus şi de data aceasta. Totdeauna m-a uimit gingăşia cu care-şi compune personajul. Cred că avem o ac­triţă de mare rafinament care poate face dintr-o replică — un recital. Extemporal despre viaţă ne-a prilejuit o Intîlnire fericită cu Irina Petrescu. Maturitatea artistică şi-a pus pecetea pe chipul şi in jocul marii ac­triţe la care tonurile, cele mai vesele chiar, au amprenta unei adinei ironii. Jocul inte­ligent al Irinei Petrescu a fost secondat destul de bine de cel al lui Mitică Popescu, parcă puţin prea diabolic, după gustul meu. Interesantă şi plăcută apariţia Corinei Chiriac care a jucat cu dezinvoltura şi far­mecul cu care-şi interpretează şi melodi­ile — cred că n-ar fi greşit dacă s-ar exploata mai des posibilităţile ei actoriceşti». (Ru­­xandra Constantinescu, str. Cameliei 7 — Ploiești). • «Mi-a plăcut enorm de mult Extemporal despre viaţă. Apreciez calitatea interpre­tării, apreciez regia. Din colectivul actorilor mi-au lăsat o impresie de neuitat Irina Petrescu și Corina Chiriac. Sunt nu numai talentate ci şi foarte inteligente. Doresc ca pentru educarea tinerilor, oamenii de artă să se inspire din realitatea vieţii pe care o trăim; există multe rele care pot fi îndreptate ca şi prin intermediul artei». (Ion Săvulescu, str. Olteni 12 — Bucureşti). Filmul străin • Pentru prima oară căsătorită: «O femeie singură creşte o fată, se sacrifică pentru ea până când înţelege că trebuie să trăiască şi pentru ea, să fie puţin egoistă, să fugă de la balul femeilor singure, să străbată inevitabila pădure de mesteceni, să caute un om la fel de solitar, pe care-l cunoştea doar din scrisori, să înţeleagă că viaţa nu înseamnă iubire. Evghenia Gruşenko e perfectă. O faţă pe care s-au întipărit mila, candoarea, resemnarea şi ignoranţa vino­vată, gata să se scuze prin lacrimi». (Druti Rus, loc. Dirja , jud. Cluj). • Imi sare ţandăra: «Of, oamenii cît de amarnic se înşală uneori, considerind toate producţiile străine un adevărat Eldorado. Nu contest toate acele filme, dar sint atttea printre ele, slabe, deşi cinematografele le rulează cu sălile pline. Un exemplu conclu­dent este acest Imi sare ţandăra, comedie drăguţă şi doar atît. Nu sînt pesimistă, dar vă spun sincer că erau unele poante atît de lipsite de gust inctt îmi pierea cheful să rîd, în timp ce alţii se înecau în cascade. Datorită producţiilor slabe, n-am reuşit încă să ne educăm publicul. Şi asta e destul de trist». (Liliana Augustidis, str. Bucureşti nr. 301 — Călăraşi). • «Pierre Richard acest blond creţ şi mut, dotat cu salturi aeriene şi cu un zîm­­bet de Miro, te cucereşte. E uimitor în acest film plin de poante, gaguri şi mult, mult humor». (Doru Popescu, Calea Griviţei, nr. 148 — Bucureşti). • Actorii englezi: «Există trei actori englezi care m-au uimit şi mă uimesc prin talentul şi prospeţimea lor. l-am văzut în destul de multe filme ca să pot spune: sunt extraordinari! Kate Nelligan, Michael York, Richard Chamberlain.» (Mioara Pa­­naite, Aleea Decebal nr. 11 A, bl. A8, parter , Iaşi). • Campionul: «Cred (nu cu dorinţa de a intra In «fraza lunii») că,dacă Franco Zefti­­reli a făcut ca Romeo şi Julieta să plîngă doar îndrăgostiţii, cu Campionul el a emo­ţionat şi pe cei puternici şi i-a făcut să lăcrimeze şi pe cei care nu prea obişnuiesc» (Rozonczy Ludovico — str. Principală 76 — Sincraiul de Mureș). • Ultimul sentiment. «O tragedie de prost gust plină de scene neverosimile. Cred că dacă rolul lui Diego ar­­ fost încredințat, de pildă, lui Jerry Lewis, spectatorii ar fi ieşit din sală acuzînd, de atîta rîs, febră musculară abdominală. Eu am rîs și așa Serios vorbind, faptul că multă lume a fost impresionată pină la lacrimi, n-aş zice că e un merit al filmului». (Calistru Dan Traian, str. Ştefan cel Mare, nr. 33, elev la liceul Petru Rareş — Piatra Neamţ). Fraza lunii «Oare de ce nu găsim printre noi un su­­perbărbat ca acela din Superman, un su­­perbărbat perfect?» (Felicia Georgescu). (N.R.: Ne-aţi precizat cu multă grijă numele, dar nu prea ştim de ce nu v-aţi dat şi adresa). In două vorbe Colea Cureliuc (loc. Măriţeia Mică — jud. Suceava): Cum puteţi să vă plîngeţi la «ne-am plictisit de dumneavoastră», şi că nu vă publicăm opiniile — cînd atîţia cititori ni se plîng că vă publicăm prea sistematic? Păun C. Ion (str. Alunului nr. 36 — Pi­teşti): Nu publicăm cuvinte încrucişate. 23 Coperta Constantin Codrescu, Rodica Mureşan, George Motoi, Gina Patrichi, Adrian Pintea, Florin Căliman şi Valeria Seciu în serialul Lumini şi umbre. Scenariul: Titus Popovici. Regizori: Andrei Blaier, Mircea Mureşan şi Mihai Constantinescu . fotografie de Emanuel TÂNJALĂ / CINEMA, Piaţa Scinteii nr. 1, Bucureşti 41017 Exemplarul 5 lei Cititorii din străinătate se pot abona adre­sindu-se la ILEXIM Departamentul Export Import Presă, P.OBox 136—137 —telex 11226 București, str. 13 Decembrie nr. 3 Prezentare­, artistică: Anamaria Smigelschi Prezentarea grafică: Ioana Moise Tiparul executat la Combinatul poligrafic «Casa Scinteii» — București /

Next