Clopotul, aprilie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 2786-2861)
1970-06-30 / nr. 2861
I 1 Cu prilejul „Zilei învățătorului", la Consiliul de Stat a avut loc, luni la amiază, solemnitatea decernării unor titluri și ordine ale Republicii Socialiste România. înaltele distincții au fost înmînate de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat. La solemnitate au luat parte tovarășii Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trotin, Ilie Verdeț, Janos Fazekas, Manea Mănescu, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Miron Constantinescu, precum și Miron Nicolescu, președintele Academiei Republicii Socialiste România, Mircea Malița, ministrul învățămîntului. iv semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățămîntului și culturii din patria noastră, au fost distinși cu titlul de „Om de știință emerit al Republicii Socialiste România" tovarășii : Ștefan Bălan, Alexandru Climescu, Alexandru Codarcea, Miltiade Filipescu, Teodor Goma, Mendel Haimovici, Caius Iacob, Vasile Radu, Remus Răduleț și Attila Szabó. Altor 100 de cadre didactice le-au fost acordate titlurile de „Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România", „învățător emerit al Republicii Socialiste România" și „Educatoare emerită a Republicii Socialiste România". Cu același prilej, a fost conferit ordinul „Steaua Republicii Socialiste România", clasă a ll-a, profesorului universitar Cristofor Simionescu și „Ordinul Muncii", clasa a ll-a, tovarășilor prof. univ. George Ciucu, prof. Francisc Izsák, prof. Sofia Pușcașu, învățătorului Arnold Rommer și prof. univ. Dimitrie Todoran. In încheierea solemnității, primit cu entuziaste aplauze, a luat cuvântul tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU. Secretarul general al partidului, ceilalți conducători de partid și de stat care au participat la solemnitate s-au întreținut apoi, într-o atmosferă caldă, tovărășească, cu cei decorați. (Agerpres). Solemnitatea de la Consiliul de Stat cu prilejul „Zilei învățătorului“ Cuvîntul tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. Doresc, în primul rînd, să vă adresez dumneavoastră, tuturor acelora care au primit astăzi distincții și ordine ale Republicii Socialiste România, cele mai calde felicitări din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat și a guvernului patriei noastre. (Vii aplauze). De asemenea, doresc ca, în numele conducerii de partid și de stat, să adresez felicitări, cu prilejul Zilei învățătorului, tuturor cadrelor didactice din țara noastră. (Aplauze puternice). A devenit o tradiție să sărbătorim această zi în fiecare an și să facem, cu acest prilej, bilanțul activității desfășurate, să scrutăm viitorul spre a vedea ce avem de făcut pentru a asigura educarea tinerei generații în spiritul dragostei față de patrie, față de partid, față de cauza socialismului și comunismului. Intr-adevăr, să fim mulțumiți de felul în care cadrele didactice muncesc pentru educarea tineretului patriei. Avem rezultate bune în toate sectoarele învățămîntului ; de altfel, sintem la încheierea anului școlar și se cunosc în linii generale rezultatele, care - așa cum am spus - sunt bune. Fără îndoială, aceste rezultate sunt o expresie grăitoare a muncii pe care o depun cadrele didactice ; ele sunt, totodată, expresia atitudinii serioase, a exigenței tineretului nostru față de el însuși, a strădaniilor sale de a învăța, de a folosi condițiile create de statul nostru pentru a-și însuși cit mai temeinic comorile științei și culturii înaintate. Am putut să constatăm această atitudine înaintată și în împrejurările grele din luna mai cind, datorită inundațiilor catastrofale, în multe județe a trebuit să facem față unor serioase greutăți. In aceste condiții, cadrele didactice, tineretul au fost alături de toți oamenii muncii, înțelegînd că mai presus de orice era, în acele momente, datoria față de patrie, datoria de a acționa ferm, unit, sub conducerea partidului, pentru învingerea greutăților. Unanimitatea cu care tineretul, cadrele didactice - la fel ca întregul nostru popor - au răspuns chemării partidului și au acționat în aceste împrejurări constituie o dovadă grăitoare a rezultatelor activității educative a școlii noastre, Iată de ce, cu atît mai mult, țin să adresez în această zi mulțumiri tuturor acelor care și-au îndeplinit și își îndeplinesc datoria față de țară, față de popor, față de tineretul patriei noastre. (Aplauze puternice). Cunoașteți perspectivele dezvoltării României socialiste în următorii ani. înfăptuirea programului elaborat de Congresul al X-lea privind făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră va cere în continuare eforturi serioase ; nu ne îndoim că poporul nostru va face aceste eforturi, va realiza în bune condițiuni acest vast program. Dar, pe lîngă eforturi, se cer, totodată, cadre bine pregătite în toate domeniile de activitate. Construcția societății socialiste și comuniste nu se poate face decit pe baza celor mai avansate cuceriri ale științei și tehnicii, iar dumneavoastră, slujitorilor școlii — începînd de la educatoare pînă la profesori universitari, — — vă revine sarcina de a asigura formarea și instruirea în spirit a cadrelor de mîine acest ale patriei noastre. Este o misiune frumoasă, care cere spirit de abnegație, multă răbdare și, în același timp, energie, exigență, pasiune, spre a face din tinerele vlăstare ale țării buni constructori ai socialismului, buni cetățeni ai patriei, gata să facă totul pentru înălțarea și fericirea ei. (Aplauze puternice). In anii care au trecut de la eliberarea țării, cadrele didactice au înfăptuit întotdeauna cu consecvență politica marxist - leninistă a partidului nostru; sintem convinși că și în viitor ele vor munci cu abnegație și dăruire pentru înfăptuirea acestei politici, aducîndu-și contribuția la realizarea programului de dezvoltare socialistă a patriei. (Vii aplauze). S-a spus foarte just aici că va trebui să acordăm o permanentă atenție educării tineretului nostru in spiritul patriotismului socialist, al prieteniei și frăției dintre oamenii muncii, fără deosebire de naționalitate, in România trăiesc oameni de diferite naționalități și tot ceea ce s-a creat pe aceste meleaguri este rezultatul muncii lor înfrățite, și făurirea socialismului este rezultatul muncii lor comune. In încercările grele prin care a trecut țara noastră, datorită inundațiilor, s-au evidențiat poate mai mult ca oricînd solidaritatea unitatea trainică a tuturor oaienilor muncii din patria noastră, fără deosebire de naționalitate, s-a sudat și mai mult această unitate. Școlii îi revine menirea nobilă, de răspundere, de a contribui la formarea educarea întregului nostru tineriret în spiritul prieteniei și frăției dintre poporul român și naționalitățile conlocuitoare, al unității întregului popor. (Aplauze). același timp, școala trebuie să în sădească în inimile tinerilor, în mintea lor, ideile solidarității internaționale, ale prieteniei cu popoarele țărilor socialiste, cu popoarele de pretutindeni, spiritul idealurilor păcii și colînborării ; tineretul nostru trebuie să fie în primele rînduri ale luptei pentru afirmarea acestor înalte idealuri, deoarece numai condițiuni de pace, de cooperanne pașnică între toate popoarele, se poate asigura dezvoltarea cu succes a construcției socialismului și comunismului, se poate clădi viitorul mai bun al omenirii. (Aplauze puternice). Doresc, în încheiere, să vă urez încă o dată, dumneavoastră, tuturor cadrelor didactice, noi și noi succese în activitatea pe care o desfășurați, multă sănătate și fericire. (Aplauze puterninice, prelungite). TRUȘEȘTI. Caravana muzeistică, din municipiul Botoșani, a poposit in mijlocul locuitorilor de aici. Directoarea muzeului județean, prof. Angela Răileanu, a prezentat vizitatorilor exponatele, a vorbit despre semnificația acestora, făcind ample referiri la istoria poporului nostru. ȘTEFANEȘTI. Ieri, în cele două cooperative agricole de producție din comună s-au desfășurat adunări generale în care a fost discutat proiectul de lege privind organizarea producției și a muncii în agricultură. A fost prezentat, discutat și aprobat planul operativ pentru campania de recoltare a păioaselor. Cu prilejul „Zilei învățătorului“, ieri, la Consiliul popular județean a avut loc o solemnitate în care s-au decernat distincții unor cadre didactice. Pentru activitate deosebită în muncă, tovarășului Gheorghe Balan, director al căminului cultural comunal Trușești, i s-a înmînat ordinul Meritul cultural clasa a lll-a, iar profesorului Vasile Cojocaru, Inspector șef al Inspectoratului școlar județean, i s-a acordat Ordinul Muncii clasa a lll-a. Prin același decret, tovarășii Petru Ojog, profesor, directorul Școlii generale Santa Mare, Ioan Galer, inspector la Inspecto- LA CONSILIUL POPULAR JUDEȚEAN SOLEMNITATEA ÎNMÎNĂRII UNOR DISTINCȚII ratul școlar județean, învățător Ilie Diaconu, directorul Școlii generale nr. 2 din Roma, învățătoarei Ioana Jijie, directoarea Casei de copii preșcolari Botoșani și Nicolae Călinescu, învățător, directorul Școlii generale Copălău, au primit Medalia Muncii. In numele Comitetului județean Botoșani al P.C.R., tovarășul Gheorghe Ghinea, membru al Comitetului Central, prim secretar al comitetului județean de partid, i-a felicitat călduros pe cei distinși, urîndu-le noi succese în activitate. Din partea celor decorați a vorbit, profesorul Petru Ojog care a adus sincere mulțumiri conducerii de partid și de stat, angajîndu-se să-și sporească eforturile în muncă. In aceeași zi, tot la consiliul popular județean, cu prilejul celui de al V-lea Congres al cooperației de consum, prin Decretul 244 al Consiliului de Stat, li s-a înmînat Ordinul Muncii clasa III-a tovarășilor loan Agrigoroaie, director coordonator al I.J.C.O.O.P., Ilie Balan, președinte al cooperativei de consum Copălău, Mihai Hăilă, președintele cooperativei de consum Corni și George Lupu, director al IJ.C.O.O.P. De asemenea, prin același decret, tovarășul Victor Miron, director al Școlii de cooperație din Botoșani, Vasile Apăvăloaie, achizitor principal la cooperativa de consum din Călărași, Margareta Hudișteanu, contabil șef la cooperativa de consum Vorniceni, Gheorghe Pascal, gestionar la cooperativa de consum Manoleasa, Ana Pintilie, gestionară la cooperativa de consum Ungureni și Dumitru Sofronescu, președinte al cooperativei de consum Hudești, li s-a acordat Medalia Muncii. ■ ■ I Semnificația acestei sărbători — Ziua învățătorului — este cu atît mai mare, cu cit alături de slujitorii școlii, întreg poporul o cinstește, apreciind marile realizări obținute de învățămîntul românesc. E o sărbătoare a noastră ca și a tuturor celor care, cu acest prilej, își manifestă încrederea față de omul de la catedră, recunoscut ca CEL ce ne-a dăruit ceva din sufletul lui, ne-a îmbogățit inima în simțăminte și mintea în cunoștințe. Ziua învățătorului, de fiecare dată, ne prilejuiește nu numai reflecții asupra muncii unui an, ci ne îndeamnă a privi de-a lungul deceniilor, pentru a vedea în fiecare etapă străbătută, un pas pe o culme mai înaltă, care a lărgit perspectiva și a dat posibilitatea de a se studia mai mult și mai profund. Strîns legată de întreaga activitate prezentă și viitoare a țării, îndeplinind cu cinste sarcinile ce-i revin și avînd în viitor sarcini și mai mari, școala noastră se dimensionează astăzi ca principal factor educativ, menit să formeze generațiile ce vor duce mai departe făclia progresului multilateral al României socialiste. Efortul depus de școală în instruirea și educarea tineretului nu se materializează numai în șirurile de absolvenți care părăsesc anual băncile școlilor pentru a se alătura constructorilor activi ai socialismului, ci se concretizează în ansamblul realizărilor poporului nostru în opera de edificare a noii orînduiri. Acordîndu-i o inaltă prețuire și o grijă deosebită, partidul nostru acționează cu fermitate pen Prof. MIHAI DUMITRIU, inspector școlar general al județului Botoșani tru dezvoltarea și perfecționarea școlii de toate gradele. Ințelegînd că „împrospătarea periodică a cunoștințelor este una din problemele de bază ale asigurării progresului economiei, științei și culturii”, cadrele didactice din județul Botoșani se preocupă de propria lor pregătire și perfecționare, de lărgirea sferei activităților intelectuale, ceea ce ne îndreptățește să apreciem că răspund intrutotul sarcinilor încredințate de partid cu privire la ridicarea calitativă a activității educative, că se preocupă de îmbogățirea și valorificarea conținutului lecțiilor, de educarea elevilor în spiritul dragostei și răspunderii față de muncă, față de tot ce a înfăptuit geniul creator al poporului nostru. Bunele rezultate obținute de elevi la finele anului școlar expirat justifică eforturile depuse zi cu zi de cadrele didactice. Pe linia succeselor dobîndite de învățămîntul județului nostru amintim școlarizarea în acest an a unui număr de 3952 elevi în vîrsta de 6 ani în cl. I, care au obținut rezultate bune și foarte bune, ceea ce va permite ca începind cu anul școlar 1970/1971 să se generalizeze școlarizarea copiilor de la această vîrsta. O realizare a cadrelor didactice botoșănene, în care au primit tot sprijinul din partea organelor de partid și de stat, a constituit-o trecerea la invațămîntul general și obligatoriu de 10 ani, creîndu-se condiții optime de a funcționa în anul școlar 1969/70 un număr de 58 clase a IX-a cu 1 560 elevi — cifră care ne situează printre primele județe din țară. (Continuare in pagina a II-a) ■ "□ L3 DE ZIUA ÎNVĂȚĂTORULUI Școala denerol” nr. 7 Botoșani,Flori pentru profesoara Eleonora Mossuc PE LITORALUL ROMÂNESC Litoralul românesc, irezistibilă atracție estivală pentru zeci de mii de turiști, din țară și de peste hotare, a primit duminică personalități de seamă : Șahinșahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, și împărăteasa Farah. Sosirea suveranului Iranului și a soției sale a avut loc la ora 10, pe aeroportul „Kogălniceanu", împreună cu oaspeții au sosit vicepreședintele Consiliului de Stat, Emil Bodnaraș, și membrii misiunii române atașate pe lângă șeful statului Iranian în timpul vizitei în țara noastră. (Continuare in pagina a IV-a) Vizita in tara noastră a Maiestății Sale Imperiale Șahinșahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr DINEU In onoarea președintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, și a soției sale, Elena Ceaușescu, Șahinșahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, și împărăteasa Farah au oferit luni un dineu oficial. Au participat Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraș, Paul Niculescu - Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Janos Fazekaș, Manea Mănescu, Dumitru Popa, Leonte Răutu, Vasile Vîlcu, Iosif Banc, Ion Ioniță, cu soțiile, vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri, membri ai Consiliului de Stat și ai guvernului, alte persoane oficiale române. OFICIAL De asemenea, au luat parte ministrul afacerilor externe Iranului, Ardeshiz Zahedi, și cealelalte personalități care însoțesc pe Maiestățile Lor Imperiale în vizita în România. Au fost Intonate imnurile de stat ale celor două țări. In timpul dineului, care desfășurat într-o atmosferă sa de cordialitate, Șahinșahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr și președintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu, au toastat pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor de prietenie româno - iraniene, pentru fericirea și prosperitatea celor două popoare. O formă de salarizare care stimulează cointeresarea materială, calitatea și productivitatea în construcții ACORDUL GLOBAL Ca și în celelalte ramuri de activitate ale economiei naționale, și în sectorul construcții - montaj s-a generalizat — începînd cu 1 februarie a.c. — experimentarea noului sistem de salarizare și majorare a salariilor, printre beneficiarii căreia se numără și întreprinderea de construcții - montaj. După cum se știe, principiile noului sistem de salarizare sunt unitare ; diferă însă formele de salarizare în funcție de specificul și particularitățile fiecărui sector. In lucrările de construcții - montaj, unde la același obiect se succed — datorită procesului tehnologic — un număr mare de meseriași și specialiști ale căror activități trebuie judicios organizate, se cer în multe cazuri din partea executanților luarea unor măsuri deosebite cum ar fi : depășirea programului de muncă normal pentru a crea fronturi de lucru altor echipe sau categorii de meserii, preîntîmpinarea întîrzierilor în executarea unor lucrări legate de însuși procesul tehnologic etc. Specificului deosebit de complex al lucrărilor în construcții ii este necesară, bineînțeles, și o elasticitate mai mare in cointeresarea materială care și-a găsit concretizarea in noua formă de salarizare, denumită acord global pe bază de contract — angajament, act ce se încheie între conducerea șantierului și șeful formației de muncă ce urmează să efectueze lucrările respective. Această formă de salarizare constă în aceea că obiecte întregi (un bloc de locuințe cu toate instalațiile interioare, o hală industrială cu toate instalațiile interioare etc.), părți de obiect (un tronson dintr-un bloc de locuințe cu toate instalațiile interioare, un tronson dintr-o hală industrială cu toate instalațiile etc.), părți de lucrări de specialitate (totalitatea lucrărilor de zidărie, de tencuieli, zugrăveli și vopsitorii, instalații sanitare etc.) se încredințează, pentru execuție, unei formații de lucru, pe bază de contract - angajament, în care sunt stipulate lucrările de executat, termenele de predare, obligațiile reciproce ale șantierului și ale formației de lucru, sumele ce se cuvin acesteia din urmă. Deși această formă prezintă avantaje certe atît pentru întreprinderea de construcții cît și pentru formațiile de lucru de pe șantiere, pînă în a doua jumătate a lunii aprilie a.c., comitetul de direcție al întreprinderii de construcții - montaj Botoșani și conducerile șantierelor nu întreprinseseră nimic în ideea introducerii acestei noi forme de retribuire a muncii. Mai mult, nici nu se studiase încă materialul documentar trimis- iar cadrele de normare și salarizare nici nu știau ce au de făcut în acest sens, deoarece instrucțiunile primite au fost „puse la conservare“ în sertare și date uitării de către cei care aveau sarcina să studieze și să aplice cele mai eficiente metode de muncă. Paradoxal, dar șeful șantierului nr. 3 Dorohoi — Nineaca Gheorghe — a aflat că are acest material în sertarul său abia la data de 14 mai a.c. cu ocazia unei verificări făcute pe această linie de către organele noastre de specialitate. Am ținut să subliniez faptele de mai sus întrucît ele sînt de natură — odată în plus — să confirme cu cîtă lipsă de seriozitate se tratează la întreprinderea de construcții - montaj problemele referitoare la cointeresarea materială a oamenilor. In sfîrșit, după intervenția energică din partea al consiliului comitetului executiv popular județean ia toate dezbatere șantierele s-a pus în problema salarizării după sistemul acordului global. Șantierul nr. 1 Botoșani a fost primul care a aplicat această metodă de executare a lucrărilor și remunerare a muncii la tencuielile exterioare ale blocurilor de locuințe nr. 15 și 18. Rezultatul ? Scurtarea termenelor de execuție a lucrărilor de către echipele conduse de C. Popescu și Victor Agache cu cîte 24 de zile ceea ce a avut ca efect dublarea cîș-Economist NICOLAE ONOFREI, șeful serviciului organizare și salarizare la Consiliul popular județean Botoșani (Continuare in pagina a lll-a) NOI PROIECTE DE LECI, ÎN DEZBATERE PUBLICA INSTRUMENT DE STIMULARE A ACTIVITĂȚII PRODUCTIVE Măsurile preconizate prin proiectul de lege referitor la organizarea producției și a muncii în agricultură au fost întîmpinate cu vie satisfacție de membrii cooperativei noastre agricole de producție. Aceasta este cu totul justificat dacă ținem seama că o bună bucată de vreme în agricultură, cu toate eforturile depuse de conducerea partidului și a statului, o mare parte din mijloacele de producție rămîneau nefolosite sau erau exploatate incomplet, ceea ce nu permitea să se asigure ritmul necesar de creștere a producției. Fără să imput cuiva acest lucru, ca și ceilalți cooperatori, socotesc și eu că ar fi fost util ALEXANDRU FLOREA șef contabil la C.A.P. Curtești (Continuare In pagina a lll-a) CONTROL FINANCIAR COMPETENT, OPERATIV Șl EFICIENT Actualul proiect privind răspunderea conducerilor organizațiilor socialiste pentru gospodărirea mijloacelor materiale și bănești, organizarea și funcționarea controlului financiar, publicat în presă, încununează o serie de măsuri prevăzute de alte acte normative ce au fost elaborate — în ultimul timp — în lumina sarcini AUREL URSULEANU șeful Corpului de control financiar intern a Consiliului popular județean Botoșani (Continuare în pagina a lll-a) 4