Clopotul, ianuarie-martie 1971 (Anul 27, nr. 3019-3093)

1971-01-16 / nr. 3030

CLOPOTUL 1­ PAGINA 2 E de necrezut ca, pînă în prezent, să mai existe vreun părinte care să nu-l cunoas­că pe învățătorul sau dirigin­tele copilului său. O întreba­re cu un asemenea sens, am adresat-o cîtorva cetățeni din Viișoara, fără să ne așteptăm la un răspuns negativ. Nu mică ne-a fost surprinderea cânc o dată, de două ori, de trei ori am primit răspunsuri negative. Cum, pe la dumneavoastră, pe acasă — i-am întrebat — n-a venit niciodată, să-l cunoaș­teți, să vă cunoască, să vă in­formeze asupra mersului la învățătură a copilului, să dea îndrumări pentru educarea lui ?... In tot lungul șoselei din mijlocul satului, la aproa­pe toate casele unde ne-am continuat sondajul, răspun­surile erau la fel: n-a fost niciodată ! Doar la o singu­ră casă, am reținut de la ma­ma elevului Aurel Aionesei din clasa a IV-a, că tovarășul Ion Ilașov, învățătorul băiatu­lui, a trecut într-un singur rînd și a vorbit cu ea. încolo, la fie­care familie, tipicul răspuns „n-a venit pe la noi­”, era ur­mat de ,,nu-l cunosc", „de un­de să știu cum îl cheamă", „mi-a spus băiatul dar am ui­tat” sau, în cel mai fericit caz unul din părinți cunoș­­teau că „diriginta e soția ve­terinarului de la C.A.P.“ . Rînd pe rînd, din alte sur­se de informare, am aflat că la clasa cutare, din care făcea parte copilul familiei cu care am discutat, e dirigintă Maria Enache, Maria Gavril, Maria Barnea, Angelica Enache etc., cadre didactice la Școala gene­rală nr.­­1 din Viișoara. Chiar lingă școală, la vreo sută de pași (pînă la ușa ca­sei) locuiește elevul Vasile Bobocea din clasa a IX-a. Pă­rinții săi, oameni care înțeleg răspunderea ce o poartă, au tri­mis copilul la școală din pri­mele zile ale anului școlar și mai trec și ei din cînd în cînd pe la cancelarie. Dar diriginte­le, tov. Gh. Cornea, a fost pe aici — i-am întrebat —, a stat de vorbă cu dumneavoas­tră în privința băiatului ? „A fost într-un rînd, ni s -a spus, și ne-a întrebat dacă nu pu­tem să-l luăm în gazdă dar... dă, n-am avut cum”. Tov. Vasile Midoschi, direc­torul coordonator, de acord — pe jumătate — cu realitatea constatărilor noastre, pe jumă­tate surprins de această per­formanță, aproape de sută la sută, a absenței vizitelor la do­miciliu, a căutat să explice situația prin faptul că în fie­care an școlar vin cadre didac­tice noi, care nu cunosc oa­menii și nu-s cunoscuți de oa­meni și pînă se acomodează... Replica vine de la sine , toc­mai pentru că aceste cadre sînt nou venite ar trebui să caute a cunoaște copiii la școală și acasă, să ia, totodată, imediat, legătura cu părinții pentru a colabora în activitatea de e­­ducare a copiilor, o datorie și pentru unii și pentru alții. Iar atunci cînd nu se observă la fiecare cadru didactic intenția îndeplinirii tuturor sarcini­lor, intervenția directorului școlii e hotărîtoare. Această concluzie s-a demonstrat și a­­cum, prin aspectul negativ în­­tîlnit la Viișoara cît și prin alt aspect, mult deosebit de pri­mul, pe care l-am găsit la Hănești. Pare-se că aici, di­rectorul Gh. Cuciureanu, so­cotind vizita la domiciliul e­­levilor o latură importantă a activității educative, a obli­gat pe fiecare învățător și pro­fesor să o considere la fel. A­­proape în fiece casă cadrele didactice de aici au fost oas­peți de cîteva ori pînă acum. Profesorii D. Huțanu, Euge­nia Gagus, Floarea Falibo­ga, învățătoarea Angela Cu­ciureanu au vizitat, de mai multe ori, de la începutul anu­lui casele elevilor. Pe ultime­le locuri în această activita­te sînt situați Elena Bălosu, Gh. Portariuc și învățătoarea Finareta Pintilei cărora se vede că nu le place „să de­ranjeze". Mai grav e că sînt „scăpați din vedere" și elevi care, în mod categoric, ar tre­bui vizitați cît de des posibil. Tovarășa Aspazia Finareta, dirigintă la clasa a VIII-a n-a trecut niciodată pe la casa e­­levului V. Zahariuc, să vor­bească cu părinții săi care-și neglijează îndatoririle față de copil. Ni se pare potrivit să con­semnăm aici părerea direc­torului căminului cultural de la centrul de comună, Sergiu Luca, pînă de curînd profe­sor la Școala din Hănești­ .Fă­ră să mai vorbim de impor­tanța vizitelor la domiciliu pentru completarea cunoaște­rii elevului de către diriginte și pentru a menține legătura școlii cu părinții, ele sînt tot­odată surse importante de documentare pentru întocmi­rea viitoarelor fișe psiho - pedagogice. Cadrele didacti­ce noi, care nu se pricep să le întocmească, neavînd des­tulă experiență, va trebui să fie ajutate. Dar dacă nu-și string suficient material infor­mativ, cum să le ajuți ? Iată încă un motiv pentru care vi­zitele trebuie neapărat făcu­te“. Sîntem de acord cu această părere și, la fel, credem că fie­care cadru didactic mai nou sau mai cu experiență e de a­­cord, teoretic cel puțin. Dar ce mai așteaptă, acum cînd am ajuns în al doilea trimes­tru, pentru a fi de acord și în fapt ? P.­RUNCU VIZITA LA DOMICILIUL ELEVULUI -o sarcină arareori (sau deloc) îndeplinită Dacă, pretutindeni in lu­me, ființează astăzi zeci de orchestre simfonice, atunci la baza formării tuturor a­­cestora, cu cîteva secole in urmă, n-a stat decit o serie de microformații orchestrale care executau piese cunos­cute azi sub denumirea de muzică de cameră. De ce „muzică de cameră" 'n­tru că piesele executate Pen­a­­tunci aveau, mai cu seamă, un rol de divertisment, iar locul execuției nu era sala de concert ci saloanele unor mai mari ai vremii. Cu timpul, muzica de cameră a cunoscut o deosebită am­ploare, devenind, în unele țări, un gen al artei ce se putea intiiat în mase, cind 3—4 instrumentiști se întîl­­neau „ca să facă muzică" in cadrul familiei. (Fenomenul este cunoscut și in țara noastră, în special in Tran­silvania și Banat unde și astăzi se mai întilnesc, in rîndul amatorilor, formații de muzică de cameră). Dată­ fiind amploarea dezvoltării genului, compozitorii timpu­lui nu puteau rămîne indi­ferenți în fața faptului creînd fel de fel de piese dedicate unor astfel de formații. Evo­luția conceptului creator în muzică a determinat, în mod implicit, și cristalizarea unor genuri muzicale de cameră, așa că, mai ales după anul 1700, istoria muzicii consem­nează zeci de lucrări came­rale care nu mai sunt simple divertismente, ci adevărate opere unde autorii tratează confruntarea celor mai di­verse idei, caracteristice, desigur, epocii respective. Luând ca exemplu creația Înaintașilor — Bach, Mozart și Haydn. — Beethoven va încerca la inceput și va iz­buti mai târziu să ridice va­loarea genului la același rang cu muzica interpretată de marile orchestre, dovedind prin propria-i creație că un Trio sau un Cvartet poate degaja același flux emoțio­nal ca o sonată sau o sim­fonie. Asta cu atît mai mult cu cît la baza organizării și construcției materialului so­nor toate genurile aveau a­­ceeași formă, bazată pe con­tradicția și dezvoltarea a do­uă teme antagonice. Cel de al VI lea Cvartet a lui Beethoven, a cărui în­registrare pe disc a apărut recent in magazinele noas­tre, reprezintă tocmai aceas­tă trăsătură de a trata sim­­fonistic, cu un aparat in­strumental redus, ample idei. In cele patru părți ale cvar­tetului compozitorul acordă instrumentiștilor mari po­sibilități solistice, uneori să accpere ajungînd aproape întreaga întindere a scării muzicale generale. Partea a III-a a cvartetu­lui, de exemplu, cu un pu­ternic dramatism, îl deter­mină pe muzicologul Radu Negreanu — autorul compe­tent al prezentării Înscrisă pe mapa discului — să Înrudească cu celebrul marș o funebru al simfoniei „Eroi­ca". Dedicat și executat pen­­tru prima oară în casa am­basadorului rus la Viena, pe nume Razumovschi, celelal­te trei părți ale cvartetului sunt brăzdate de multe teme și sonorități folclorice din țara acestuia. înregistrarea cvartetului aparține forma­ției camerale românești „Mu­zica" — formată din George Hamza, Constantin Costa­­che, Ludovic Lang și Robert Sladek — colectiv artistic care pe lingă numeroasele înregistrări și concerte pre­zentate in țară, este cunos­cut și in străinătate în ur­ma unor turnee încununate de succes. SILVESTRI AILENEI CRONICA DISCULUI CVARTETUL NR. 7 de BEETHOVEN ACTIVITATEA ARTIS­TICĂ DE AMATORI DE LA UZINELE TEXTILE La Uzinele textile "Moldova”, regizorul E. Traian Bordușan pregă­tește un spectacol cu pie­sa „Patru oameni fără nume” de Radu Bădilă. Repetițiile aftîndu-se Intr-un stadiu destul de avansat, sîntem îndrep­tățiți să așteptăm curînd o premieră rea­în­trală la prindere, această între­Amintim cîți­­va actori amatori: Li­dia Leonte, Anton Hriț­­cu, T. Bojescu. In secția de împrumut a bibliotecii din orașul Săveni Fotografia : I. NOUR Erau în fața mea cîțiva copii cu ochii sticlind de rîs. Aveau în mîini, trase ca niște mănuși, păpuși din cîrpe și catifea, multicolore. Cînd le văzusem îngrămădite, pe o bancă de școală, păpușile nu spuneau nimic. Păreau, intr-adevăr, bucăți de cîrpe și catifea multicolore. Abia în mîinile copiilor căpătară miraculos viață, împru­­mutînd parcă din veselia celor ce le minuiau. Sala de clasă devenise un tărîm fabulos, în care viețuitoarele cele necuvîntătoare și arborii se convertiseră esopic în personaje familiare și înțelepte. învățătorul Ilie Pascal din Mitoc adusese cu ani în urmă în sat pasiunea pentru teatrul de păpuși. — Văzusem în Botoșani — ne spune învățătorul Ilie Pascal —un spectacol la teatrul de păpuși. Mi-am zis : de ce să nu facem și la Mitoc teatru de păpuși ? Și am fă­cut. Din anul 1964, la Mitoc se joacă teatru de păpuși. Interesul sătenilor pentru asemenea spectacole e demon­strat de continuitatea acestei activități artistice. Fie cu elevii, fie cu tinerii din sat, au fost mereu organizate spectacole păpușărești. In timpul alegerilor, artiștii a­ SO DE REPORTAJE DIN CIMPIE PĂPUȘARII DE LA MITOC maturi erau prezenți cu mici scenete propagandistice. Foarte interesantă mi s-a părut ideea prezentării unor programe de brigadă artistică de agitație cu ajutorul păpu­șilor. De exemplu, spectacolul de brigadă intitulat „Hăr­­nicia-i mîndră floare“ a avut un mare succes în rîn­­durile publicului. Oamenii s-au recunoscut in persona­jele interpretate de artiștii păpușari. Cei harnici și gos­podari au trăit sentimente de mîndrie, cei criticați pen­tru delăsare în muncă și-au plecat capetele sub hohote­le de rîs ale consătenilor. Putem spune că la Mitoc joacă teatru de păpuși toa­tă lumea. Printre artiștii amatori sînt elevi, cadre didac­tice, țărani cooperatori. La școală mereu și mereu alți elevi sînt învățați să mînuiască păpușile. Din anul 1965, cînd s-au prezentat la un concurs al pionierilor și școlari­lor cu piesa „Peștișorul de aur", și pînă în prezent, ele­vii au interpretat numeroase piese pentru colegii lor și oamenii din sat. Amintim pe cîțiva elevi păpușari din ultima generație : Damian Elena din clasa a VIII-a, Bor­­șanu Maricica din clasa a IX-a. Dintre cadrele didactice, un foarte talentat actor păpușar , profesorul Mircea Pă­dureț, împreună cu colegii săi Valerian Caproșu, Maria Mazilu, Dan Huțanu și cooperatoarele Maria Focșa, Isa­­leta Grigoraș au pregătit spectacole apreciate. — De unde luați păpușile și decorurile ? m-am intere­sat eu. Aici trebuie să remarcăm colaborarea fructuoasă cu Teatrul de păpuși „Cravata roșie ” din Botoșani. Majorita­tea păpușilor sunt confecționate la Botoșani și adoptate potrivit cerințelor fiecărui spectacol. Conducerea insitu­­ției botoșănene de teatru amintite, cu multă bunăvoință i-a ajutat deseori pe păpușarii din Mitoc să-și reîmpros­păteze recuzita. Se cuvine să mai amintim, încheind aceste fugare însemnări despre plăcuta și frumoasa ocupație a unor oameni din Mitoc, că echipa de păpușari a satului a par­ticipat la primul festival național al teatrelor de păpuși „Vasilache". Participarea la un festival național e un semn că în Mitoc se creează o nouă tradiție artistică. DORIN BACIU simbata 16 IANUARIE 17.00 Deschiderea emisiunii 18.10 Publicitate. 18.15 Bună seara fete ! Bună seara băieți . Emisiune de Elisabeta Mondanos. 19.15 Publicitate. 19.20 1001 de seri. Emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Tele-enciclopedia. — Galia. Biografia is­torico - culturală a mă­năstirii Golia — Iași — Breviar (știință și ficțiune) — Koshima (II). 20­ 50 Formații și soliști de muzică populară. Astăzi vă prezentăm an­samblul de cîntece și dansuri :,Doina Tîrna­­velor“ din Sighișoara. Soliști : Elena Suciu, Elena Pătru, Tiberiu Bă­­diu, Ștefan Dumbravă, Iosif Nuți. 21.10 Film serial. Incoruptibilii. 22.00 Telesur­nalul de noapte. 22.10 Săptămîna sportivă. 22.30 Gala schițelor. 23.30 închiderea emisiunii pro­gramului 1. O nouă publicație de is­torie, purtînd numele presti­gioasei reviste condusă, în pe­rioada interbelică, de Ilie Mi­­nea, a luat ființă la Iași, sub egida Muzeului de istorie a Moldovei. Cercetătorii pe tă­­rîm istoric și muzeografic au astfel la îndemînă încă un instrument de valorificare și difuziune a rezultatelor muncii lor. Apărut la sfîrșitul anului 1970, într-o remarcabilă ținu­tă grafică, primul volum al „Cercetărilor istorice” reuneș­te studii, articole, note, însem­nări, documente de o mare va­rietate, care conferă întîiului demers publicistic al Muzeu­lui Moldovei, un larg interes științific și cultural. Conce­pută în șapte rubrici, noua pu­blicație acordă prioritate, cum era și firesc, cercetărilor de muzeografie. Simpla enunța­re a titlurilor sugerează va­rietatea preocupărilor : I. Gri­­goriu semnează cîteva din Istoricul muzeisticii pagini ieșe­ne, cu o utilă trecere în re­vistă, parțial întemeiată pe date noi, a îndelungilor tato­nări și demersuri făcute de Iacob Cihac, M. Zotta, Gh. Asachi, Gh. Săulescu, T. An­­tonescu, A.D. Xenopol, O. Ta­­frali ș.a. Stăruințele lui Teo­­hari Antonescu ca înaintaș al muzeografiei românești sînt consemnate de Em. Diacones­­cu într-un medalion, înteme­iat îndeosebi pe „însemnările“ autobiografice, publicate pos­tum în „Convorbiri literare" (1939). Cîteva materiale din depozitul Muzeului Unirii, în parte cunoscute, Măriei Huminiuc s- au înlesnit schițeze Colaborarea dintre unioniștii moldoveni și munteni în perioada 1856 — 1857, iar lui C. Florea, directorul muzeului, să comunice cîteva date pri­vind Reflectarea muzeistică a relațiilor revoluționare din­tre Al. I. Cuza și Giuseppe Ga­ribaldi. Știri privitoare la Sărbătorirea zilei de 24 ianua­rie la Iași între 1860 și 1909, comunică într-o tonalitate fes­tivă, Virginia Isac. Un frag­ment din proiectul tematic al Muzeului de literatură din Iași, inaugurat parțial consem­nează sugestiile lui Ion Arhip privind prezentarea muzeis­tică cît mai veridică a re­dacției „Vieții românești". Cîteva materiale, semnate de V. Spinei (O psalie din corn descoperită la Băiceni), V. Palade (Mormînt de înhu­­mație din sec. IV, descoperit la Ivești), Stela Cheptea (Să­pături arheologice de la Hlin­­cea - Iași din anul 1964) și Al. Andronic (Iașii pînă în sec. XVII în lumina datelor arheo­logice) asigură onorabil, rubri­ca arheologiei. Mai bogată și mai substan­țială este partea privitoare la istoria politică și social - eco­nomică, în care, între altele, N. Gostar se ocupă de Nume­le și originea costobocilor, C. Cihodaru de Localizarea u­­nor triburi din lista geogra­fului bavarez, Gh. Platon de Complotul lui vici din Moldova Ioniță Popa­­din anul 1839, iar semnatarul rînduri schițează profilul acestor isto­riografie al lui A. D. Xenopol. Mișcării muncitorești și de­mocratice i-a fost consacrată o rubrică aparte, asigurată de Georgeta Tudoran, D.D. Ru­­su, I. Saizu, A. Ravețchi, A. Loghin și Gh. I. Ioniță. De Monumente și locuri is­torice din Iași se ocupă, într-un alt compartiment, N. Gri­goraș (Două monumente de artă feudală din împrejurimi­le Iașului: mănăstirile Hlin­­cea și Aroneanu), D. Vacaru (Un nou și valoros obiectiv muzeistic ieșean : „Casa Do­­softei“), K. Miriam (Un edi­ficiu al mișcării muncitorești: casa din str. Max Vexter), C. Cloșcă (Un prestigios lă­caș de cultură : „Ateneul popular Tătărași") și A. Vicoveanu (Vila Sonet „M. Co­­dreanu"). O rubrică specială cuprin­de documente, publicate de M. Huminiuc, D.D. , Rusu, Em. Diaconescu, Gh. Buza­tu (Măr­turii noi despre un concurs u­­niversitar la Iași din anul 1894, susținut de N. Iorga). Volumul se încheie cu note privind Problematica istorică locală în atenția cercetători­lor ieșeni (C. Oargă). Coordo­nate prezente și viitoare ale cercetării științifice în Mu­zeul de istorie a Moldovei (A­­lec Ram) și 110 ani de la în­ființarea Muzeului de artă din Iași (Virginia Vasilovici). Reținem cu satisfacție o­­rientarea noii publicații spre problemele istoriei locale, ca și ambiția de a promova con­tribuții la ceea ce va trebui să fie o monografie a Iașului. Vechea capitală a Moldovei o merită și o așteaptă­ lucrările publicate în Desigur, acest prim volum nu sunt și nu pu­teau fi de valoare egală. Pe alocuri se simte o imprecizie a formulărilor și un ton decla­mator, nepotrivit cu rostul unei reviste. O mai atentă su­praveghere din partea redac­ției va asigura, credem, afir­marea onorabilă a „Cercetări­lor istorice", care merită în­treaga adeziune. AL. ZUB cercetător la Institutul de is­torie al Academiei R. S. Ro­mânia, Filiala Iași LA IAȘI A APARUT REVISTA "CERCETĂRI ISTORICE" Școala generală din Brăești Fotografia : I. NEGREA Explicînd geneza acestei lucrări, Victor Crăciun menționează „Zilele Mihai Eminescu", organizate în­tre 13 - 15 iunie 1969, cu pri­lejul împlinirii a 80 de ani de la moartea poetului de că­tre Comitetul județean pen­tru cultură și artă Botoșani. In cadrul manifestărilor or­ganizate atunci autorul a sus­ținut o comunicare științifi­că „Eminescu la radio“, în­soțită, după cum se mențio­nează în prefața cărții de față „de ilustrații din Fono­teca de aur a Radiodifuziu­nii. Aprecierea călduroa­să de care s-a bucurat a­­ceastă comunicare ne-a de­terminat să lărgim sfera in­vestigațiilor și să oferim o cercetare asupra acestui as­pect aproape despre Eminescu, necunoscut In acest fel s-au născut paginile ca­re urmează“. „Eminescu la radio" e cercetare serioasă, minuțio­­a­să însoțită de toată apara­tul de radio a transmis poe­mul „Luceafărul” într-o montare la care au colaborat George Vraca, R. Bulfinsk­y, V. Valentineanu, I. Voicu, Lyly Popovici. O manifes­tare similară a fost organi­zată și-n 1930, ianuarie, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la naștere. Lucrarea lui Victor Crăciun menționează în secțiunea „Creația lui Eminescu la Radio", lecturile și montări­le dramatizate cu sprijinul actorilor noștri de frunte, recitalurile de poezie, mo­mentele poetice în care au fost difuzate creații lirice eminesciene și emisiunea in­titulată „Eminesciana", naugurală în 1969 cu pril­e­­jul împlinirii a 80 de ani de la moartea Luceafărului poe­ziei românești. mărturii privind Sunt aduse „Contri­buțiile și conferințele de popularizare" interbelică (cu din perioada accent pe „Zilele Eminescu” — iunie „EMINESCU LA RADIO“ tura critică necesară unei astfel de întreprinderi. O primă secțiune „Poetul ne­muritor“, aduce argumentele unor mari personalități ale culturii românești și uni­versale în recunoașterea poetului nostru național. Sunt menționate cuvintele lui B.P. Hașdeu, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu și mai apoi ale lui George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius și Tudor Via­­nu, ori ale lui G.B. Shaw și Elena Văcărescu. „Nu există om al acestui pămînt românesc care să nu fi auzit vorba Eminescu. Poetul a trecut din sfera nu­melor în aceea a fondului de cuvinte primordial fără de care nu se poate conce­pe existența unei națiuni. Căci numele lui a devenit sinonim cu pămîntul țării, cu marea, cu dragostea, cu poezia, cu viitorul“ (pag. 11). Lucrarea lui Victor Cră­ciun pornește cronologic de la primele emisiuni radiofo­nice, o dată cu înființarea in martie 1925 a asociației „Prietenii radiofoniei“ și pî­nă în zilele noastre. Autorul presupune că ceea ce progra­mul anunță laconic : Versuri, în interpretarea neuitaților actori Ion Manolescu și George Vraca, trebuia să cuprindă, și lucrări din crea­ția eminesciană. Cu prile­jul împlinirii a 40 de ani de la moartea poetului, pos-1939, cu prilejul implinirii a 50 de ani de la moarte) la care au colaborat conferen­țiari români și străini, pre­cum și ediția radiofonică „M. Eminescu" din 1964. Autorul urmărește apoi prezența în studio a celor trei mari exegeți eminescie­ni — Perpessicius, G. Căli­nescu și Tudor Vianu, pen­tru a se opri mai mult asu­pra manifestărilor organiza­te la Botoșani în 1969 de către comitetul județean pentru cultură și artă. Referirile la apariția lui Eminescu în publicistica ra­diofonică, în fonoteca de aur și capitolul „Integrala ope­ră“ încheie această valoroa­să contribuție adusă cu­noașterii operei eminescie­ne. O iconografie bine selec­tată întregește cartea lui Victor Crăciun, aducînd lec­torului mărturii privind poetul la vîrste diferite, precum și cei mai de seamă eminescologi de la noi. Prin editarea acestei cărți, forul județean de resort pu­ne la îndemînă iubitorilor de poezie eminesciană un ghid, iar cercetătorilor, un util instrument de lucru pentru care, astăzi, la îm­plinirea a 121 de ani de la nașterea marelui nostru po­et se cuvine să-i exprimăm mulțumirile noastre sincere N. CINTEC

Next