Clopotul, aprilie-iunie 1973 (Anul 29, nr. 3715-3792)
1973-06-10 / nr. 3775
vs CLOCOTUL • PAGINA Z „Am venit la Botoșani la un concurs. Am venit să omagiem poezia eminesciană și patriotică!“ Tinere zvelte și băieți ușor intimidați de larma lor se grăbeau să urce în autocarul ce-i ducea la Ipotești și Liveni. Cu riscul de a întîrzia plecarea autocarului, le-am adresat tradiționala întrebare: — Cu ce gînduri ați venit la Botoșani ? Prima declarație, a elevei Ionesi Tatiana din Bacău, ne-a surprins puțin . — N-am venit la Botoșani, propriu-zis, la un concurs. Am venit să omagiem poezia eminesciană și patriotică ! Nici un moment nu m-am gîndit că e un concurs oarecare, ca atîtea altele, în care sînt cîțiva cîștigători și cîțiva care au pierdut competiția. — Da, confirmă Lucreția Mândrie din Brăila. Am venit să cunoaștem mai bine pe Eminescu, locurile sale natale, izvorul creației sale nepieritoare. Facem acum o excursie la Ipotești și, mai departe, la Liveni. Am aflat că va fi un spectacol cu poezie eminesciană la Ipotești. — Am venit mai degrabă din pasiune pentru poezie, în general, pentru poezia eminesciană și patriotică, în special — completează Geta Pintilie din Vaslui. Acesta este sentimentul esențial al tuturor celor care s-au prezentat la sentimentul dragostei festival , pentru poezie, al prețuirii valorilor spirituale naționale. — Totuși — insistăm noi, vor fi desemnați niște cîștigători. — Bineînțeles — sînt de acord cele trei fete. Noi reprezentăm fiecare cîte un județ, și credem, sîntem cei mai buni recitatori amatori din județele respective. S-au făcut preselecții severe. Avem, vă asigurăm, ambiția să reprezentăm cît mai bine județele noastre. In fine, punem o altă întrebare tradițională : vă place orașul Botoșani ? Surprinși, auzim o afirmație care depășește simpla politețe a unor oaspeți . Botoșaniul este mai frumos decit Bacăul sau Brăila. Pesemne această afirmație izvorăște tot din sentimentul dragostei pentru poezie. Căutăm recitatori din județul Botoșani. Elena Armașu, elevă la Liceul nr. 1 Dorohoi, a câștigat în 1970 un premiu special al juriului la Zilele Eminescu. — E o chestiune de onoare pentru noi, botoșănenii, să luăm un premiu. Sîntem județul gazdă, avem o echipă bine pregătită și cred că de felul în care se va prezenta echipa noastră, cea mai numeroasă, depinde calitatea întregului festival. Mariana Chelm, din Trușești, câștigătoarea locului III la Lira Covasnei, adaugă : — M-am reîntîlnit acum cu prieteni cu care am participat la Lira Covasnei : Tatiana Butuc din Tg. Secuiesc, posesoarea unei mențiuni, și Ioan Șoartă, cîștigătorul locului II. Asta mă îndreptățește să afirm că marea majoritate recitatorilor sunt buni și foarte buni. In consecință, va trebui să ne prezentăm la un înalt nivel de calitate. — Drum bun — le-am urat tinerilor urcați în autocar și porniți pe drumul unei excursii cu totul deosebite. Din cuvintele lor am înțeles că, în afara celor ce vor ocupa primele trei locuri în concurs, cîștigătorii vor fi și ceilalți zeci de interpreți urcați pe scenă, și cele cîteva sute de spectatori din sală. DORIN BACIU ARHIVA ______Mărturii contemporane despre Eminescu Intre intelectualii botoșăneni care au avut cinstea să-l cunoască sau să trăiască în anturajul lui Eminescu și a surorii sale Harieta, se numără, printre alții și Eroina Lăzăreanu pe care o citează și George Călinescu în lucrarea sa despre Eminescu. După înseși mărturiile acestora1 *fea'a^i publicat cîteva amintiri în presa botoșăneană de pe vremuri. In cele ce urmează înserăm o mărturie, ele fiind importante pentru cunoașterea anumitor etape din viața poetului. Mărturia este datată i 23 februarie 1940. Iată conținutul acesteia : Despre Eminescu — spune ea : „Am scris pe acele vremuri în Curierul de Bot(oșani) , mai pe urmă la Steagul și la Rev(ista Ateneului tot din Bot(oșani). Nu țin minte să fi scris despre Henrieta Emiliovici, dar iată ce știu despre ea: A stat în str. Sf. Niculai. Cam peste drum de casa părinților mei , a venit de vre-o 3 ori la noi după plecarea lui M. Eminescu, care venise bolnav la ea în toamnă și a stat pînă în primăvară ; tot atunci a petrecut Veronica Mielea în Botoșani la fiica ei Virginia care fusese numită profesoară. Despre Veronica am scris : „O femee" căci o cunoscusem, o văzusem des, ne înțelegeam bine și-mi spunea multe. Despre ea însă am auzit pe Harieta vorbind-o de rău, cum că nu merita atîtea poezii și atîta dragoste, — era cam geloasă pe ea — și că n-a iubit pe fratele său, care nu știa că e la Botoșani) și s-a speriat cînd a venit să-l vadă sărind pe fereastra deschisă. In vară a plecat și Harieta și n-am mai știut nimic despre ea ; avea o soră măritată la Cernăuți. Era paralizată din copilărie și mergea cu 2 cîrje, era foarte palidă". ☆ EM. LAZAREANU Desigur că datele furnizate de această martoră contemporană sunt prețioase fiindcă ele confirmă și întăresc și mai mult anumite relatări cu privire la poet și la sora sa în perioada popasului în Botoșani a marelui nostru geniu. AL. BARDIERU t CLOPOTUL CULTURAL-ARTISTIC DE CE NU VII ? De-atitea ori, de alțiia ani. Bați drumul lung spre Botoșani Și-abia sosit cu trenul la Verești Luceafărul pe boltă îl zărești. Ca nicăieri de-aici se vede bine izvorul lui de foc și de rubine și pentru acest colț de pămint și lume Luceafărul, se știe, are un nume Căci el e-n veci menit să strălucească peste poezia românească. Și teii ciți aicea înfloresc Pe Eminescu toți îl pomenesc. Și-ndrăgostiții ciți în parc se plimbă vorbesc cu el aceeași limbă. Grădina lui Virnav și azi răsună ca-n mina lui Michel o strună cind ii ciuta poetului de-alean de cite ori venea la Botoșani. A zeilor înmiresmată floare nu-i mai frumoasă nicăieri sub soare nici Luna chiar, a nopților crăiasă, pe nici un cer nu e atita de frumoasă. In fiecare colț de stradă-un vers aicea te așteaptă și te-nsoțește-n mers. De-aceea-ntr-una, peste ani, îți cauți drum spre Botoșani, chemat de glasul lui Mihai: — De ce nu vii ? ci vino, hai... PETRU VINTILĂ UN OCHI Cel care vine, înalță flacăra pură a viitorului „e un timp care cere cint pierdut in uimire“ — spune — „si atita grație in univers e dimineața cind țara-i CREDEM Plantăm în spațiu visul nostru drept patrie a ființei și a culorii numele întrebării ești tu și al dreptății și curgi în oameni din istorii, noi pe cimp udăm rădăcina rodirii credem in lumina zilei și-n soare și în palmele noastre febrile credem care se-nalță ca să poată ține o floare, un ochi auriu care veghează pacea pămintului precum un roi de albine ochiul său este și ramul de brad care fruntea-n cunună precum laurul este“. CORNELIU POPEL credem și-n anotimpuri, ele vin unul după altul, cu precizie încă — ceasuri albastre peste noi se petrec patrie, nume de stemă adincă patrie, nume de sete adincă te retrăim in focuri vegetale credem în trupul nostru viu, nume al slavei și al dorinței tale. VICTOR TEIȘANU A DOUA A doua inimă ce bate-n mine-i țara a cărei singe arde-n flăcări cum vioara la ceas de sărbătoare cînd pe strună dragostea și dorul se adună , de crîngul, de cîmpia semănată, de rouă dimineții — lacrimă de fată, de cumpăna fintinii semeață pe cărare, de clipa ce se duce, tăcută și ne doare. A doua inimă ce bate-n mine-i țara, zărim de vis și stea cind vine primăvara pe-aceste dacice, de mult, meleaguri, îngemănați durăm către lumină fraguri... MIHAI SAU Imn Din jur în ochi. Privirea nu poate să cuprindă nemărginirea,ntinsul și fără-țărmul, dar cu inimile noastre știm Țara România simțirii noastre-nui abecedar. Și de vom înțelege în clipa astei vieți cue iubire-adîncă de plai și de lumină, rămîne-vom, sub-raza eternei tinereți, temei, în prevestirea a tot ce va să vină. DUMITRU IGNAT Adolescență Reproduceri după picturi de TH. VALENCIUC Omul, mereu eroul preferat Expoziția de acuarelă a lui Teodor Valenciuc marchează un moment jubiliar pentru instituția care o găzduiește — Casa corpului didactic. Este a 25-a manifestare culturală de acest fel între care cîteva se cer și de această dată amintite: expozițiile de cusături și țesături (artă populară) ; expoziția profesorului cu elevii săi (manifestare foarte interesantă ca idee și realizare) ; expoziția și simpozionul profesorilor de desen, la care au participat reprezentanți din 15 județe ale țării (fără precedent în țară) și în sfîrșit, expoziția de față care are meritul de a face cunoscut publicului o latură interesantă — acuarela — a activității artistice a profesorului Teodor Valenciuc. Instituția care îi găzduiește expoziția, nu este pentru prima dată cînd o spunem, se dovedește a fi deosebit de receptivă la fenomenul cultural - artistic, această afirmație se susține prin acțiunile de calitate pe care le-a patronat. Lucrările lui Teodor Valenciuc fac o serioasă pledoarie în acest sens. Cunoscut mai ales ca practician al picturii în ulei, frămîntat de problemele compoziției și ale portretului compozițional și mai rar orientîndu-se spre peisaj, dar atunci cind o face dovedește profesionalism, Teodor Valenciuc își grefează gestul tumultuos CARNET PLASTIC cu care realizează ulei pe fluiditatea pictura în incertă a acuarelei. Ni se pare important să remarcăm ca și în acuarelă, ca și în ulei, expozantul este preocupat cu precădere de figura umană încadrată de obicei în peisajul bucolic. Și dacă Teodor Valenciuc nu se lasă furat de tehnica acuarelei (care duce mai ales la crearea unor lucrări de atmosferă) ci doar în cîteva cazuri (Inserare, Zi cu ploaie, După arșiță), excesul de „pitoresc" îl ademenește și nu cu folos pentru autor. Două ecouri din pictura noastră (Șirato și H.H. Catargi) se simt, bine asimilate, în Lectură și Femeie în fotoliu verde. Notabile tensiuni emoționale izbutește Valenciuc în Șahistul, Peisaj dobrogean, Natură statică cu piersică, Petunii și flori. In aceste crări pictorul traversează lazonă de poezie autentică din care extrage esența și o așterne revelator pe cîmpul hîrtiei. Angajarea artistului se citește limpede din preocuparea sa directă pentru chipul uman tratat cu un optimism sobru, lipsit de sofisticări și experiențe sterile. Teodor Valenciuc ne oferă satisfacția de a ne întîlni, măcar în cîteva lucrări ale sale, cu arta adevărată, cu arta de care avem nevoie. A. M. AGRIPA Flori și fructe •.•a» Cronica de cenaclu Uneori, joi seara, cîțiva entuziaști se adună la Casa corpului didactic din Botoșani, în cadrul unor ședințe de lucru în care se dezbat probleme stringente ale creației literare. Alteori, cineva dintre cei prezenți, citește din creațiile sale. Cenaclul literar „Mihai Eminescu", căci despre aceste ședințe este vorba, trăiește o existență pe care foarte puțini botoșăneni o bănuiesc sau au măcar o vagă cunoștință despre ea. Nu este prea mare numărul celor ce frecventează aceste adunări de o factură deosebită (nici nu ar fi posibil să fie prea mare) și destul de nesigură participarea unora dintre membrii acestui cenaclu, dar activitățile organizate în cursul unui an de zile, sunt destul de numeroase, de bogate, iar unele dintre ele chiar au rezonanțe în viața spirituală a județului nostru. Am aminti aici doar faptul că în perioada ultimelor 12 luni, la care re referim, 4 membri ai cenaclului au publicat cărți la marile edituri din țară : „Șarpele și cupa“ de Dorel Șora, (Junimea), „întoarcerea lui Don Quijote“ de Lucian Valea (Cartea Românească), „Concert inaugural" de Dorin Baciu (Junimea), și „Mreană, mreană, năzdrăvană“, de Al. Bardieru (Ion Creangă), la apariția cărora, membrii cenaclului, împreună cu forurile locale de resort au organizat lansări pe piață, prezentări ale volumelor la librăria municipiului. Interesante au fost dezbaterile care au avut loc în ju rupă un an ul volumului „Țărîna cu dragoste", versuri de Constantin Draxin, organizate în cenaclu, după care volumul a fost trimis Editurii „Cartea Românească“, în vederea tipăririi lui. De asemenea, tot în cadrul acestor ședințe au fost lecturate schițe de Dorel Șora, Ioan Negrea, poezii de Gh. Rusu și alții. In felul acesta, tinerilor creatori li s-au dat sugestii prețioase pentru îmbogățirea sub raport artistic a măiestriei scriitoricești. Cu acest prilej s-a stabilit și un plan de activitate a fiecărui membru al cenaclului. Tot în cursul acestui an, cenaclul a organizat o serie de întîlniri cu cititorii, din care am aminti pe cele ce au avut loc la Școala de mecanici agricoli din Dorohoi, liceul „Laurian“, la Căminul cultural Trușești, Liceul de muzică Botoșani, Liceul Darabani, Casa de cultură din Dorohoi și-n alte locuri. Cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de la revoluția din 1848, la Botoșani au avut loc o serie de manifestări culturale, la care au participat un grup de scriitori din București. Aceștia s-au întîlnit în cadrul unei ședințe speciale cu membrii cenaclului și au participat la acțiuni comune, organizate la liceul „Laurian" și-n alte locuri. O listă exhaustivă a manifestărilor organizate în anul trecut, este greu de făcut, activitatea acestui grup entuziast îmbrăcînd formele. Vom menționa doar divercondițiile foarte bune oferite de Casa corpului didactic din Botoșani, instituție sub egida căreia se desfășoară activitatea cenaclului, sperînd că perioada care urmează, va însemna o etapă și mai bogată, mai fertilă, mai plină de activități interesante, utile și instructive. Anunțat cam de multișor și așteptat cu legitimă nerăbdare. Micul dicționar enciclopedic, București, 1972, se prezintă ca o realizare remarcabilă. In ce ne privește, la întîia lectură am urmărit articolele dedicate personalităților de ieri și de azi, din cultura română, termenilor literari — curente, școli, reviste etc. — dar și terminologiei specifice esteticii, criticii și istoriei literare. Apare limpede seriozitatea elaborării, ambiția de a cuprinde esențialul în texte concise, aproape telegrafice Totuși, criteriile de selectare a personalităților culturale, stîrnesc nedumeriri. In cazul folcloriștilor, să zicem, îl găsim pe Tit Bud, modest culegător de folclor, maramureșan, dar lipsește Ion Pop Reteganul, autor a 32 de culegeri — poezii povești, tradiții, sfaturi pentru țărani, a unor interesante portrete pedagogice și culturale , prezent cu sute de pagini în peste 20 de reviste din epocă și ale cărui 21 de tomuri mari, în manuscris, așteaptă la Academie să fie valorificate. Ne-a surprins de asemenea absența unor personalități ca Iuliu Moisil, istoric, Iuliu Marțian, descoperitorul Codexului, Virgil Șotropa, întemeietorul Arhivei Someșene (27 volume), toți trei membri de onoare ai Academiei, a unor profesori și savanți cum ar fi Victor Popilian și Onisifor Ghibu, primul și un excelent prozator și animator al vieții scriitoricești și artistice ardelene, a critic literar ca Octavinus Șuluțiu, în același timp și romancier remarcabil. Dintre i-am găsit pe, contemporani, să zicem Constantin Ciopraga, M. Zaciu și N. Manolescu — istorici și critici literari, dar lipsesc O. Papadima, D. Pacurariu și F. Păcurariu. Primul, autor a peste 20 de lucrări de istoria și folclor, al doilea literar, profesor 4 ani la Paris și Viena, autor a mai multor monografii despre Ghica, Bolintineanu, Odobescu și a studiului Clasicismul românesc iar ultimul, diplomat de carieră, poet, excelent cunoscător al fenomenului cultural latino - american, autor al următoarelor studii : Introducere în literatura Americii latine (1965), Scriitori latino - americani (1966), Schițe pentru un portret al Americii latine (1966), Profiluri hispano-americane contemporane (1968) și Nepoții șarpelui cu pene (1968) — însumînd peste 1 200 de pagini. In ce privește termenii literari, Micul dicționar enciclopedic oferă excelente explicații curentelor literare, termenilor de teoria literaturii, conceptelor estetice, noțiunilor, la zi, în critica literară și în stilistică. Și aici însă surprinde inconsecvența metodologiei și aplicarea criteriilor de selectare a termenilor. Dacă articolele dedicate curentelor literare și tendințelor ideologice, (vezi romantism, clasicism, gîndirism, impresionism) sînt cuprinzătoare, fixînd orientările și reprezentanții, alți termeni, din aceeași familie, par expediați. Astfel, FORMALISMUL e prezentat, în accepțiunea lui juridică, etică, filozofico - matematică (D. Hilbert) dar nu se spune nimic despre formalismul rus în lingvistică. In 1915, Cercul lingvistic de la Moscova, alcătuit din R. Iakobson, O. Brik, B. Tomașevski, I. Tînianinovskîn, 1916, la Petersburg, Societatea pentru studiul bajului poetic (Opaioz) fimdin care fac parte Ia Kubinski, Șklovski, Eihenbaum — pun baze noi cercetărilor în lingvistică și poetică și deschid orizonturi largi exegezelor astructuraliste moderne. Articolul despre STILISTICA precizează :2. „Disciplină care se ocupă cu studiul stilurilor". Trebuie să recunoaștem că e prea puțin. Trebuiau menționate neapărat ramurile stilisticii : lingvistică (Bally și la noi Iorgu Iordan) , literară (Vassler, Spitzer, Auerbach — la noi T. Vianu) ; filozofică (filozofia culturii — Goethe, Nietsche, Spengler, noi Blaga) ; Frobenius — la structuralistă (formaliștii ruși, pragheză și daneză, școlile, mișcarea americană New criticism, noua critică franceză etc. — la noi M. Nasta, Sorin Alexandrescu etc.). ERMETISMUL, nu e numai tendință mare a unui limbaj de cultiobscur, ci și curent literar (la noi I. Barbu, S. Stolnicu, E. Jebeleanu în primul volum Inimi sub săbii) . SCRISOAREA, nu e numai specie a prozei literare ci și a poeziei. Scrisori în versuri s-au scris de la Horațiu la Eminescu, acestea numindu-se mai ales epistole și avînd un caracter satiric și pamfletar . EVAZIONIST nu e numai persoana care se sustrage de la impunerea fiscală ci și artistul care refuză să vadă realitățile ce-l înconjoară și caută motive de inspirație aiurea . TRADIȚIE, are și o explicație estetică, în înțeles antinomic cu inovația. Ambele concepte explică dialectic, evoluția noastre, prin școli, literaturii curente, tendințe. Termenul e unul de bază, de la DACIA LITERARA încoace. Nici revistei lui Kogălniceanu, nu i se menționează, două idei fundamentale : de înfăptuire a unirii, rolul în cultură, și enunțarea, în germene, a teoriei specificului național, ca teorie estetică. Ea nu se găsește nici la articolul dedicat SPECIFICULUI . IMAGINAȚIA e și concept estetic (fantezie) al cărui rol, în creația literară, a fost obiectul unor dispute începînd cu cea dintre Platon și Aristotel, pînă la ultimele curente de avangardă. O scurtă prezentare a etapelor raționaliste în opoziție cu cele ce recunosc primatul imaginației era necesară. Și termenului MORFOLOGIE i se cuvenea, menționat, alături de sensurile, lingvistic și gramatical, și cel filozofic de „studiu al formelor alcătuirii unui întreg din formele lui componente“ (vezi lucrarea lui V.I. Propp Morfologia basmului, Univers 1970). Și o ultimă nedumerire . Clopotul este definit ca „organ legal al Comitetului Național antifascist din România, apărut (iunie 1933 — la Botoșani decembrie 1934). Cînd este știut că apariția lui a fost prelungită dincolo de această dată, că a înregistrat succesiv încă alte opt denumiri, care meritau menționate : Raza, Soarele, Valul, Torța, Horia, Cloșca, Steagul, Glasul nostru, denumiri ce trebuiau să inducă în eroare cenzura. Nu e menționat nici faptul că întemeietorul Clopotului a fost Scarlat Callimachi. Dincolo de inevitabile scăpări, Micul dicționar enciclopedic, beneficiind de o iconografie atît de bogată, poate constitui o lectură agreabilă și atrăgătoare, mai ales pentru tineretul studios. Cu astfel de lucrări se poate mindri orice cultură. Totul în el respiră într-o atmosferă de universalitate. LUCIAN VALEA 99MIC DICȚIONAR Țărani jucînd șah CURIER LITERAR Ă. Cojar : Răspundem, deobicei, la toate scrisorile. Nu știm la ce vă referiți cînd afirmați că nu vi s-a răspuns. Poeziile trimise sunt slab realizate artistic. Am remarca doar o oarecare înclinație spre genul satiric, dar destul de infantil realizată. Mirela Dudu : „Deschizind ochii spre vise“ ni se pare notabilă : „Deschizînd ochii renaști o clipă / rîvnind / lumina de tot mai departe. / Străbătînd spații / răsfiri printre degete / eterne oglinzi / de ape / și dulci sc întei / de valuri / mereu mișcătoare“. „Memorial!“ e prea tristă și prea alambicată. Dă-ne cîteva date despre dumneata. Tudor Vasile: „Iubirea e mai aproape de ceea ce ar trebui să fie poezia : „Mi-au săgetat luminile / lacrimile seninele / adîncul trup în pîrgă / și mi-am scăldat / în apele / apele suratele / plăpînda parte stingă“. Mai trimite. Ștefan Bodrug : Meritorie doar intenția de a cinsti în versuri munca didactică, pentru că materializarea rămîne doar la nivelul intenției. Versurle sînt școlărești, de carte de citire din clasele primare. Rodica Țan: Poezia e cam descriptivistă. Ceea ce spui în cele cinci strofe e foarte adevărat. Așa se-ntîmplă, dar totul depinde de felul cum spui aceste lucruri. Lipsește fiorul artistic și atunci totul devine proză versificată. Mai trimite. N. C. »