Clopotul, aprilie-iunie 1973 (Anul 29, nr. 3715-3792)

1973-06-10 / nr. 3775

vs CLOCOTUL • PAGINA Z „Am venit la Botoșani la un concurs. Am venit să omagiem poezia eminesciană și patriotică!“ Tinere zvelte și băieți ușor intimidați de larma lor se grăbeau să urce în autocarul ce-i ducea la Ipotești și Li­­veni. Cu riscul de a întîrzia plecarea autocarului, le-am adresat tradiționala întrebare: — Cu ce gînduri ați venit la Botoșani ? Prima declarație, a elevei Ionesi Tatiana din Bacău, ne-a surprins puțin . — N-am venit la Botoșani, propriu-zis, la un concurs. Am venit să omagiem poezia eminesciană și patriotică ! Nici un moment nu m-am gîn­­dit că e un concurs oarecare, ca atîtea altele, în care sînt cîțiva cîștigători și cîțiva care au pierdut competiția. — Da, confirmă Lucreția Mândrie din Brăila. Am venit să cunoaștem mai bine pe E­­minescu, locurile sale natale, izvorul creației sale nepieri­toare. Facem acum o excursie la Ipotești și, mai departe, la Liveni. Am aflat că va fi un spectacol cu poezie emines­ciană la Ipotești. — Am venit mai degrabă din pasiune pentru poezie, în general, pentru poezia emines­ciană și patriotică, în special —­ completează Geta Pintilie din Vaslui. Acesta este sentimentul e­­sențial al tuturor celor care s-au prezentat la sentimentul dragostei festival , pentru poezie, al prețuirii valorilor spirituale naționale. — Totuși — insistăm noi, vor fi desemnați niște cîști­gători. — Bineînțeles — sînt de acord cele trei fete. Noi repre­zentăm fiecare cîte un județ, și credem, sîntem cei mai buni recitatori amatori din județele respective. S-au fă­cut preselecții severe. Avem, vă asigurăm, ambiția să repre­­­zentăm cît mai bine județele noastre. In fine, punem o altă între­bare tradițională : vă place o­­rașul Botoșani ? Surprinși, auzim o afirmație care depă­șește simpla politețe a unor oaspeți . Botoșaniul este mai frumos decit Bacăul sau Brăi­la. Pesemne această afirmație izvorăște tot din sentimentul dragostei pentru poezie. Căutăm recitatori din jude­țul Botoșani. Elena Armașu, elevă la Liceul nr. 1 Dorohoi, a câștigat în 1970 un premiu special al juriului la Zilele E­­minescu. — E o chestiune de onoare pentru noi, botoșănenii, să luăm un premiu. Sîntem ju­dețul gazdă, avem o echipă bine pregătită și cred că de felul în care se va prezenta echipa noastră, cea mai nu­meroasă, depinde calitatea întregului festival. Mariana Chelm, din Tru­­șești, câștigătoarea locului III la Lira Covasnei, adaugă : — M-am reîntîlnit acum cu prieteni cu care am partici­pat la Lira Covasnei : Tatiana Butuc din Tg. Secuiesc, pose­soarea unei mențiuni, și Ioan Șoartă, cîștigătorul locului II. Asta mă îndreptățește să a­­firm că marea majoritate recitatorilor sunt buni și foar­­­te buni. In consecință, va tre­bui să ne prezentăm la un înalt nivel de calitate. — Drum bun — le-am urat tinerilor urcați în autocar și porniți pe drumul unei excur­sii cu totul deosebite. Din cuvintele lor am înțe­les că, în afara celor ce vor ocupa primele trei locuri în concurs, cîștigătorii vor fi și ceilalți zeci de interpreți ur­cați pe scenă, și cele cîteva sute de spectatori din sală. DORIN BACIU ARHIVA ______Mărturii con­temporane despre Eminescu Intre intelectualii botoșăneni care au avut cinstea să-l cunoască sau să trăiască în anturajul lui Eminescu și a su­rorii sale Harieta, se numără, printre alții și Eroina Lăză­­­reanu pe care o citează și George Călinescu în lucrarea sa despre Eminescu. După înseși mărturiile acestora1 *fea'a­­^i publicat cîteva amintiri în presa botoșăneană de pe vre­muri. In cele ce urmează înserăm o mărturie, ele fiind im­portante pentru cunoașterea anumitor etape din viața poe­tului. Mărturia este datată i 23 februarie 1940. Iată conți­nutul acesteia : Despre Eminescu — spune ea : „Am scris pe acele vre­muri în Curierul de Bot(oșani) , mai pe urmă la Steagul și la Rev(ista­ Ateneului tot din Bot(oșani). Nu țin minte să fi scris despre Henrieta Emiliovici, dar iată ce știu despre ea: A stat în str. Sf. Niculai. Cam peste drum de casa părin­ților mei , a venit de vre-o 3 ori la noi după plecarea lui M. Eminescu, care venise bolnav la ea în toamnă și a stat pînă în primăvară ; tot atunci a petrecut Veronica Mielea în Bo­toșani la fiica ei Virginia care fusese numită profesoară. Despre Veronica am scris : „O femee" căci o cunoscusem, o văzusem des, ne înțelegeam bine și-mi spunea multe. Des­pre ea însă am auzit pe Harieta vorbind-o de rău, cum că nu merita atîtea poezii și atîta dragoste, — era cam geloasă pe ea — și că n-a iubit pe fratele său, care nu știa că e la Bot­oșani) și s-a speriat cînd a venit să-l vadă sărind­­ pe fe­reastra deschisă. In vară a plecat și Harieta și n-am­ mai știut nimic despre ea ; avea o soră măritată la Cernăuți. Era paralizată din copilărie și mergea cu 2 cîrje, era foarte palidă". ☆ EM. LAZAREANU Desigur că datele furnizate de această martoră con­temporană sunt prețioase fiindcă ele confirmă și întăresc și mai mult anumite relatări cu privire la poet și la sora sa în perioada popasului în Botoșani a marelui nostru geniu. AL. BARDIERU t CLOPOTUL CULTURAL-ARTISTIC DE CE NU VII ? De-atitea ori, de alțiia ani. Bați drumul lung spre Botoșani Și-abia sosit cu trenul la Verești Luceafărul pe boltă îl zărești. Ca nicăieri de-aici se ved­e bine izvorul lui de foc și de rubine și pentru­ acest colț de pămint și lume Luceafărul, se știe, are­ un nume Căci el e-n veci menit să strălucească peste poezia românească. Și teii ciți aicea înfloresc Pe Eminescu toți îl pomenesc. Și-ndrăgostiții ciți în parc se plimbă vorbesc cu el aceeași limbă. Grădina lui Virnav și azi răsună ca-n mina lui Michel o strună cind ii ciuta poetului de-alean de cite ori venea la Botoșani. A zeilor înmiresmată floare nu-i mai frumoasă nicăieri sub soare nici Luna chiar, a nopților crăiasă, pe nici un cer nu e atita de frumoasă. In fiecare colț de stradă-un vers aicea te așteaptă și te-nsoțește-n mers. De-aceea-ntr-una, peste ani, îți cauți drum spre Botoșani, chemat de glasul lui­ Mihai: — De ce nu vii ? ci vino, hai... PETRU VINTILĂ UN OCHI Cel care vine, înalță flacăra pură a viitorului „e­ un timp care cere cint pierdut in uimire“ — spune — „si­ atita grație in univers e dimineața cind țara-i CREDEM Plantăm în spațiu visul nostru drept patrie a ființei și a culorii numele întrebării ești tu și al dreptății și curgi în oameni din istorii, noi pe cimp udăm rădăcina rodirii credem in lumina zilei și-n soare și în palmele noastre febrile credem care se-nalță ca să poată ține o floare, un ochi auriu care veghează pacea pămintului precum un roi de albine ochiul său este și ramul de brad care fruntea-n cunună precum laurul este“. CORNELIU POPEL credem și-n anotimpuri, ele vin unul după altul, cu precizie încă — ceasuri albastre peste noi se petrec patrie, nume de stemă adincă patrie, nume de sete adincă te retrăim in focuri vegetale credem în trupul nostru viu, nume al slavei și al dorinței tale. VICTOR TEIȘANU A DOUA A doua inimă ce bate-n mine-i țara a cărei singe arde-n flăcări cum vioara la ceas de sărbătoare cînd pe strună dragostea și dorul se adună , de crîngul, de cîmpia semănată, de rouă dimineții — lacrimă de fată, de cumpăna fintinii semeață pe cărare, de clipa ce se duce, tăcută și ne doare. A doua inimă ce bate-n mine-i țara, zărim de vis și stea cind vine primăvara pe-aceste dacice, de mult, meleaguri, îngemănați durăm către lumină fraguri... MIHAI SAU Imn Din jur în ochi. Privirea nu poate să cuprindă nemărginirea,­ntinsul și fără-țărmul, dar cu inimile noastre știm Țara România simțirii noastre-nu­i abecedar. Și de vom înțelege în clipa astei vieți cu­­e iubire-adîncă de plai și de lumină, rămîne-vom, sub-raza eternei tinereți, temei, în prevestirea a tot ce va să vină. DUMITRU IGNAT Adolescență Reproduceri după picturi de TH. VALENCIUC Omul, mereu eroul preferat Expoziția de acuarelă a lui Teodor Valenciuc marchea­ză un moment jubiliar pen­tru instituția care o găzduieș­te — Casa corpului didactic. Este a 25-a manifestare cul­turală de acest fel între care cîteva se cer și de această da­tă amintite: expozițiile de cusături și țesături (artă popu­lară) ; expoziția profesorului cu elevii săi (manifestare foarte interesantă ca idee și realizare) ; expoziția și sim­pozionul profesorilor de desen, la care au participat repre­zentanți din 15 j­udețe ale ță­rii (fără precedent în țară) și în sfîrșit, expoziția de fa­ță care are meritul de a face cunoscut publicului o latură interesantă — acuarela — a activității artistice a profe­sorului Teodor Valenciuc. In­stituția care îi găzduiește ex­poziția, nu este pentru prima dată cînd o spunem, se do­vedește a fi deosebit de re­ceptivă la fenomenul cultu­ral - artistic, această afirma­ție se susține prin acțiunile de calitate pe care le-a patronat. Lucrările lui Teodor Valen­ciuc fac o serioasă pledoarie în acest sens. Cunoscut mai ales ca prac­tician al picturii în ulei, fră­­mîntat de problemele compo­ziției și ale portretului com­pozițional și mai rar orientîn­­du-se spre peisaj, dar atunci cind o face dovedește profe­sionalism, Teodor Valenciuc își grefează gestul tumultuos CARNET PLASTIC cu care realizează ulei pe fluiditatea pictura în incertă a acuarelei. Ni se pare important să re­marcăm ca și în acuarelă, ca și în ulei, expozantul este preocupat cu precădere de figura umană încadrată de o­­bicei în peisajul bucolic. Și dacă Teodor Valenciuc nu se lasă furat de tehnica acuare­lei (care duce mai ales la crearea unor lucrări de at­mosferă) ci doar în cîteva ca­zuri (Inserare, Zi cu ploaie, După arșiță), excesul de „pi­toresc" îl ademenește și nu cu folos pentru autor. Două ecouri din pictura noastră (Șirato și H.H. Catargi) se simt, bine asimilate, în Lec­tură și Femeie în fotoliu ver­de. Notabile tensiuni emoțio­nale izbutește Valenciuc în Șahistul, Peisaj dobrogean, Natură statică cu piersică, Petunii și flori. In aceste crări pictorul traversează la­zonă de poezie autentică din­­ care extrage esența și o așter­ne revelator pe cîmpul hîrtiei. Angajarea artistului se ci­tește limpede din preocuparea sa directă pentru chipul u­­man tratat cu un optimism sobru, lipsit de sofisticări și experiențe sterile. Teodor Va­lenciuc ne oferă satisfacția de a ne întîlni, măcar în cîteva lucrări ale sale, cu arta ade­vărată, cu arta de care avem nevoie. A. M. AGRIPA Flori și fructe •.•a» Cronica de cenaclu Uneori, joi seara, cîțiva en­tuziaști se adună la Casa cor­pului didactic din Botoșani, în cadrul unor ședințe de lu­cru în care se dezbat proble­me stringente ale creației li­terare. Alteori, cineva dintre cei prezenți, citește din crea­țiile sale. Cenaclul literar „Mihai Eminescu", căci des­pre aceste ședințe este vor­ba, trăiește o existență pe care foarte puțini botoșăneni o bănuiesc sau au măcar o vagă cunoștință despre ea. Nu este prea mare numărul celor ce frecventează aceste adunări de o factură deosebită (nici nu ar fi posibil să fie prea mare) și destul de nesigură participarea unora dintre membrii acestui cenaclu, dar activitățile organizate în cursul unui an de zile, sunt destul de numeroase, de bo­gate, iar unele dintre ele chiar au rezonanțe în viața spiri­tuală a județului nostru. Am aminti aici doar faptul că în perioada ultimelor 12 luni, la care r­e referim, 4 membri ai cenaclului au publicat căr­ți la marile edituri din țară : „Șarpele și cupa“ de Dorel Șora, (Junimea), „întoarcerea lui Don Quijote“ de Lucian Valea (Cartea Românească), „Concert inaugural" de Dorin Baciu (Junimea), și „Mreană, mreană, năzdrăvană“, de Al.­ Bardieru (Ion Creangă), la a­­pariția cărora, membrii cena­clului, împreună cu forurile locale de resort au organizat lansări pe piață, prezentări ale volumelor la librăria mu­nicipiului. Interesante au fost dezbate­rile care au avut loc în ju­­ rupă un an­ ­ul volumului „Țărîna cu dra­goste", versuri de Constantin Draxin, organizate în cenaclu, după care volumul a fost tri­mis Editurii „Cartea Româ­nească“, în vederea tipăririi lui. De asemenea, tot în ca­drul acestor ședințe au fost lecturate schițe de Dorel Șora, Ioan Negrea, poezii de Gh. Rusu și alții. In felul acesta, tinerilor creatori li s-au dat sugestii prețioase pentru îm­bogățirea sub raport artistic a măiestriei scriitoricești. Cu acest prilej s-a stabilit și un plan d­e activitate a fiecărui membru al cenaclului. Tot în cursul acestui an, cenaclul a organizat o serie de întîlniri cu cititorii, din care am aminti pe cele ce au avut loc la Școala de meca­nici agricoli din Dorohoi, li­ceul „Laurian“, la Căminul cultural Trușești, Liceul de muzică Botoșani, Liceul Da­rabani, Casa de cultură din Dorohoi și-n alte locuri. Cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de la revoluția din 1848, la Botoșani au avut loc o serie de manifestări cultura­le, la care au participat un grup de scriitori din Bucu­rești. Aceștia s-au întîlnit în cadrul unei ședințe speciale cu membrii cenaclului și au participat la acțiuni comune, organizate la liceul „Laurian" și-n alte locuri. O listă exhaustivă a mani­festărilor organizate în anul trecut, este greu de făcut, ac­tivitatea acestui grup entu­ziast îmbrăcînd forme­le. Vom menționa doar diver­con­dițiile foarte bune oferite de Casa corpului didactic din Bo­toșani, instituție sub egida căreia se desfășoară activi­tatea cenaclului, sperînd că perioada care urmează, va însemna o etapă și mai bo­gată, mai fertilă, mai plină de activități interesante, utile și instructive. Anunțat cam de multișor și așteptat cu legitimă ne­răbdare. Micul dicționar enciclopedic, București, 1972, se prezintă ca o rea­lizare remarcabilă. In ce ne privește, la întîia lectură am urmărit artico­­lele dedicate personalități­lor de ieri și de azi, din cultura română, termenilor literari — curente, școli, reviste etc. — dar și termi­nologiei specifice esteticii, criticii și istoriei literare. Apare limpede seriozitatea elaborării, ambiția de a cu­prinde esențialul în texte concise, aproape telegrafice Totuși, criteriile de selec­tare a personalităților cul­turale, stîrnesc nedumeriri. In cazul folcloriștilor, să zicem, îl găsim pe Tit Bud, modest culegător de folclor, maramureșan, dar lipsește Ion Pop Reteganul, autor a 32 de culegeri — poezii po­vești, tradiții, sfaturi pen­tru țărani, a unor intere­sante portrete pedagogice și culturale , prezent cu sute de pagini în peste 20 de reviste din epocă și ale cărui 21 de tomuri mari, în manuscris, așteaptă la Academie să fie valorifica­te. Ne-a surprins de ase­menea absența unor per­sonalități ca Iuliu Moisil, istoric, Iuliu Marțian, des­coperitorul Codexului, Vir­gil Șotropa, întemeietorul Arhivei Someșene (27 volu­me), toți trei membri de o­­noare ai Academiei, a unor profesori și savanți cum ar fi Victor Popilian și O­nisifor Ghibu, primul și un excelent prozator și anima­tor al vieții scriitoricești și artistice ardelene, a critic literar ca Octav­inus Șu­­luțiu, în același timp și ro­mancier remarcabil. Dintre i-am găsit pe, contemporani, să zicem Constantin Ciopraga, M. Zaciu și N. Manolescu — istorici și critici literari, dar lipsesc O. Papadima, D. Pacurariu și F. Păcurariu. Primul, autor a peste 20 de lucrări de istoria și folclor, al doilea literar, profe­sor 4 ani la Paris și Viena, autor a mai multor mono­grafii despre Ghica, Bo­­lintineanu, Odobescu și a studiului Clasicismul ro­mânesc iar ultimul, diplo­mat de carieră, poet, exce­lent cunoscător al fenome­nului cultural latino - ame­rican, autor al următoare­lor studii : Introducere în literatura Americii latine (1965), Scriitori latino - a­­mericani (1966), Schițe pen­tru un portret al Americii latine (1966), Profiluri his­­pano-americane contempo­rane (1968) și Nepoții șar­pelui cu pene (1968) — în­sumînd peste 1 200 de pa­gini. In ce privește termenii literari, Micul dicționar en­ciclopedic oferă excelente explicații curentelor lite­rare, termenilor de teoria literaturii, conceptelor es­tetice, noțiunilor, la zi, în critica literară și în stilis­tică. Și aici însă surprinde inconsecvența metodologiei și aplicarea criteriilor de selectare a termenilor. Da­că articolele dedicate cu­rentelor literare și tendințe­lor ideologice, (vezi roman­tism, clasicism, gîndirism, impresionism) sînt cuprin­zătoare, fixînd orientările și reprezentanții, alți termeni, din aceeași familie, par ex­pediați. Astfel, FORMA­LISMUL e prezentat, în ac­cepțiunea lui juridică, e­­tică, filozofico - matemati­că (D. Hilbert) dar nu se spune nimic despre forma­lismul rus în lingvistică. In 1915, Cercul lingvistic de la Moscova, alcătuit din R. Iakobson, O. Brik, B. To­­mașevski, I. Tînianinov­skîn, 1916, la Petersburg, Socie­tatea pentru studiul bajului poetic (Opaioz) fim­din care fac parte Ia Kubinski, Șklovski, Eihen­baum — pun baze noi cercetărilor în lingvistică și poetică și deschid orizonturi largi e­­xegezelor astructuraliste mo­derne. Articolul despre STILISTICA precizează :­2. „Disciplină care se ocu­pă cu studiul stilurilor"­. Trebuie să recunoaștem că e prea puțin. Trebuiau men­ționate neapărat ramurile stilisticii : lingvistică (Bal­ly și la noi Iorgu Iordan) , literară (Vassler, Spitzer, Auerbach — la noi T. Via­­nu) ; filozofică (filozofia culturii — Goethe, Nietsche, Spengler, noi Blaga) ; Frobenius — la structuralistă (formaliștii ruși, pragheză și dan­eză, școlile, mișca­rea americană New cri­ticism, noua critică france­ză etc. — la noi M. Nasta, Sorin Alexandrescu etc.). ERMETISMUL, nu e numai tendință mare a unui limbaj de culti­obscur, ci și curent literar (la noi I. Barbu, S. Stolnicu, E. Je­­beleanu în primul volum Inimi sub săbii) . SCRISOA­REA, nu e numai specie a prozei literare ci și a poe­ziei. Scrisori în versuri s-au scris de la Horațiu la Emi­nescu, acestea numindu-se mai ales epistole și avînd un caracter satiric și pam­fletar . EVAZIONIST nu e numai persoana care se sus­trage de la impunerea fis­cală ci și artistul care re­fuză să vadă realitățile ce-l înconjoară și caută motive de inspirație aiurea . TRADIȚIE, are și o explica­ție estetică, în înțeles anti­nomic cu inovația. Ambele concepte explică dialec­tic, evoluția noastre, prin școli, literaturii curen­te, tendințe. Termenul e unul de bază, de la DACIA LITERARA încoace. Nici revistei lui Kogălniceanu, nu i se menționează, două idei fundamentale : de înfăptuire a unirii, rolul în cultură, și enunțarea, în germene, a teoriei specifi­cului național, ca teorie es­tetică. Ea nu se găsește nici la articolul dedicat SPECI­FICULUI . IMAGINAȚIA e și concept estetic (fante­zie) al cărui rol, în crea­ția literară, a fost obiectul unor dispute începînd cu cea dintre Platon și Aristo­­tel, pînă la ultimele curen­te de avangardă. O scurtă prezentare a etapelor rațio­naliste în opoziție cu cele ce recunosc primatul imagi­nației era necesară. Și ter­menului MORFOLOGIE i se cuvenea, menționat, ală­turi de sensurile, lingvis­tic și gramatical, și cel fi­lozofic de „studiu al forme­lor alcătuirii unui întreg din formele lui componente“ (vezi lucrarea lui V.I. Propp­­ Morfologia basmu­lui, Univers 1970). Și o ultimă nedumerire . Clopotul este definit ca „or­gan legal al Comitetului Na­țional antifascist din Româ­nia, apărut (iunie 1933 — la Botoșani decembrie 1934). Cînd este știut că apariția lui a fost prelungi­tă dincolo de această dată, că a înregistrat succesiv încă alte opt denumiri, care meritau menționate : Raza, Soarele, Valul, Torța, Ho­­ria, Cloșca, Steagul, Glasul nostru, denumiri ce trebuiau să inducă în eroare cenzura. Nu e menționat nici faptul că întemeietorul Clopotu­lui a fost Scarlat Callima­­chi. Dincolo de inevitabile scă­pări, Micul dicționar enciclo­pedic, beneficiind de o icono­grafie atît de bogată, poate constitui o lectură agrea­bilă și atrăgătoare, mai a­­les pentru tineretul studios. Cu astfel de lucrări se poate mindri orice cultură. Totul în el respiră într-o atmosferă de universalitate. LUCIAN VALEA 99MIC DICȚIONAR Țărani jucînd șah CURIER LITERAR­ Ă. Cojar : Răspundem, de­­obicei, la toate scrisorile. Nu știm la ce vă referiți cînd afirmați că nu vi s-a răs­puns. Poeziile trimise sunt slab realizate artistic. Am remarca doar o oarecare în­clinație spre genul satiric, dar destul de infantil reali­zată. Mirela Dudu : „Deschi­­zind ochii spre vise“ ni se pare notabilă : „Deschizînd ochii renaști o clipă / rîv­­nind / lumina de tot mai departe. / Străbătînd spa­ții / răsfiri printre degete / eterne oglinzi / de ape / și dulci sc întei / de valuri / mereu mișcătoare“. „Memo­rial!“ e prea tristă și prea alambicată. Dă-ne cîteva date despre dumneata. Tudor Vasile: „Iubirea e mai aproape de ceea ce ar trebui să fie poezia : „Mi-au săgetat luminile / lacrimile seninele / adîncul trup în pîrgă / și mi-am scăldat / în apele / apele suratele / plăpînda parte stingă“. Mai trimite. Ștefan Bodrug : Meritorie doar intenția de a cinsti în versuri munca didactică, pentru că materializarea ră­­mîne doar la nivelul inten­ției. Versur­le sînt școlă­rești, de carte de citire din clasele primare. Rodica Țan: Poezia e cam descriptivistă. Ceea ce spui în cele cinci strofe e foarte adevărat. Așa se-ntîmplă, dar totul depinde de felul cum spui aceste lucruri. Lipsește fiorul artistic și a­­tunci totul devine proză versificată. Mai trimite. N. C. »

Next