Concordia, 1863-1864 (Anul 3, nr. 1-108)
1863-02-08 / nr. 8
ocupatiuni, Domnia s’a a gasitu timpulu de a studia istori’a nóastra, literatur’a nóastra, limb’a nóastra si in mai multe jurnale si reviste a avutu fara buna vointia de a vorbi despre lucrurile mai interesante cari putea se in faca mai multi amici in frumoasa s’a patri’a, si se stringa mai de aproape prin legaturi de amare doue natiuni surori. Acestu nobile si distinsu amicu alu romaniloru a sciutu se inspire si copiiloru sei simpatiea ce are pentru noi. Astfelu, cu o via multiumire amu vediutu cu Domnisiora Ida Vegezzi Ruscala s’a inspiratu d’in istori’a si literatur’a nóastra si a tiparitu in Revist’a Contemporanea o frumóasa si poetica legenda in presa. Baba Dochia pe care o dedica Măriei sale Dómnei Elena. In numerele viitoare vomu anansa acesta interesante scriere, si toti romani voru admira talentulu frumosu alu Domnisiereu Ida Vegezzi Ruscala, precumu si idea generoasa, care a indemnat’o o scrie aceasta legenda. Mari’a Sa Doamna a bine-voitu a adresă o scrisoare domnisioarei Ida Veghezzi Ruscala, multiumindu’i pentru frumoasele simtimente cari i-au inspiratu aceasta scriere dedicata Mariei Sale. Cu aceast’a ocasiune, ne aducemu aminte de frumóasa scrisóre ce M. S. Dómna a bine voitu a adresă D. Alecsandri, pentru cântecele poporane dăruite asiliului Elena, si recunóscemu cu plăcere in aceste scrisori bine-voitóre nobil’a doriniia ce Maria Sa Dómna are pentru desvoltarea literaturei romane. Literatur’a unui poporu este adeverat’asa marire, si celu mai puternicu mijlocu de civilisatiune. Prin deosebitele serierei cari compunu intinsulu dominiu alu literaturei, cele mai frumóse simtieminte se implantésa in inim’a oameniloru, si mintea loru se inavutiesce de idei nobile si generose. Literatur’a romana acum incepe, si celu mai frumosu viitoru se deschide înaintea s’a, pentru ca cele mai avute mine ale istoriei, poesiei, teatrului, romanului nu sunt anca esplorate. Dar ce progresii pote face literatur’a candu o vedemu lipsita de orice incuragiare ? candu cei mai cunoscuţi poeţi ai noştri nu potu tipări frumósele scrieri ? Astadi, incuragiarea trebuia se via din partea guvernului, si ne place a crede ca Mari’a Sa Domna, inspirata de nobilele cugetări pe care toti le voru apretiui in scrisorile de care amu vorbitu, va bine-voi asi da o noua dovada de incuragiarea literaturei, si astfelu putemu spera ca guvernulu va publică scrierile poetiloru nostri, si frumóas’a istoria a lui Mihaiu Vitézulu de Niculae Balcescu, acést’a opera însemnata d’in care, Revista Romana, cu mari greutati si numerose sacrificie, a publicatu o parte. Bucuresei 24./5. Januariu 1863. Domnisióra Ida Vegezzi Ruscalla ! Nu voi intardia a ve multiumi, in numele Domnitoriului si in numele meu chiaru, pentru chartea ce ni ati tramisu si pe care ati binevoitit a mi o dedică. A vedice, Domnisioara, ca amu cetitu aceasta frumóasa lucrare cu unu viu interesu, nu ar fi indestulu ; amu cititu’o cu adanca recunoscintia. Trasurile analeloru ce au povestitu si desvoltatu , sub o forma atatu de miscatoare, sunt de cele ce enora mai multa tiera nostra in acestu trecutu, nationalitatea romana, mumele nostra au fostu demne de părinţii noştri. Nu cunoscu nimicu mai eroicu de catu mum’a lui Stefanu celu mare, Dómn’a Elena, inecandu strigatulu inimei sale, că se rechiame la datoria s’a către patria pe Domnitorulu care a devenítu mandria nostra. Suflarea betranei Italii inspiră aceste suflete generose Domnia Vostra domnisiara, demna fiica a unui omu care are atatea titluri la recunoscinti’a romaniloru, cata se insoiintiati pe compatrioţii DVostre despre trecutulu acestei mici naţiuni surori Nimicu nu este mai bine facutu spre a ne esplică conservarea nóstra in midiuloculu atatoru încercări si nefericiri si spre a ne merită folositórele simpatii ale Italiei. Ve multiemescu dar, si primiţi, cu espresiunea viei mele recunoscintie, aceea a simtiemînteloru mele celoru mai bune pentru părintele DVostre si pentru D-Vostra. F. p. M. Elena Doamna. FOISIOR’A. Zimbrul. Pe unu plaiu ferice, sub umbraru de fagi, Dragosiu se aduna cu ostasii dragi. — Fii d’in Maramuresiu! — Dragosiu li vorbesce. ISToulu semnu alu tierei noa ni lipsesce: Acvil’a maestra e betranulu semnu. „Pentru noi, mi-spuneti, lu-aflati voi demnu.“ — Dragosiu! — dîcu ostasii — pe-acesti munţi ernateci,Ambla multe feare mandre si selbateci, Se venâmu cu totii! ferea ce-o cade, Si va fi mai cruda, capu-i semnu se iea!“ Multe fere crude spat’a loru sfasie; Dar’ nu cea mai mandra prin a ei tărie. Ei se ducu nainte pan’ la Boureni, Unde-aveau locasiulu zimbrii Moldoveni. Dragosiu umbla senguru. Zimbrulu i s’areta. Tauru-i selbaticu; gur’a-i e spumata. Ochii plini de sânge, perulu e sberlitu. Pentru’ ntâi’a ora omulu a diaritu. Dragosiu trage arculu si-lu lovesce’n frunte. Zimbrulu sbiera, cade, geme greulu munte. „Capu-i semnu se fia!“ Căpitănii spunu. Si de-atunci pe steguri Moldovenii-lu punu! („Buciumulu.“) Dimitriu Bolintinianu. Ve n ’ a 30./18. Januariu 1863. lO privire presteDiurnalistic’a romana. Societati de lectura infiintiande in comune prin preoți.) După ce Diurnalele sunt factorii atâtu de potenti ai culture! si a desvoltarei spiretului natiunalu, cugetu a nu fi de prisosut, deca vomu tiené o revista fugitiva preste literatur’a noastra diurnalistica d’in coce de Carpati. — Numerii ultimi ai „Fetei pentru minte“ etc. d’in 1862, ne aducu consemnatiunea prenumerantiloru depre acel’asî anu. Cu câtu ni fu mai mare dorerea vediendu, câ in list’a prenumerantiloru lipsescu atâtu d’in statulu mirenescu, câtu si d’in celu preutiescu nescari persane puse in demnitati mai innalte, cu atât’a ni fu mai cordiala bucuri’a, candu vediuramu figurandu intre prenumeranti si unu nîimeru pre si care d’in comunele romane. E pre usioru, a ne fali cu originea nóstra, si a fi mândri de glori’a stramosiésca; nu e mai puci nu comodu, a bucina nationalismulu nostru cu vorbe si frase desierte. Dar fapte Domniloru! fapte, déca voimu fericirea natiunei nóstre. Amu dori, că si celelalte foi romane se urmeze cu capetulu fiăcărui anu esemplulu „Gazetei Trans.“ ca se ne cunoscemu odata barbatii, ce schi a se însufleti pentru intreprinderile natiunali! Aci mi-aducu aminte, câtu de tare s’ar desvoltă in poporu indemnulu de cetire , deca unii preoţi calcandu in urma preotiloru de alte natiunalitati, aru infiintiă intre poporenii, la cari se afla spre cultivarea viiei Domnului si spre respandîrea luminei. Societati aste numite de lectura a caroru membri se se indetoreze de buna voie a loru a plati pre anu o anumita sumulitia de bani pentru a se procură Gazete si cârti folositorie, si in toate serele de Domineca si Serbatori după finirea Inseratului (Vecerniei) in locu de a cercetă pre jupenulu Arendasiu, séu de a-si petrece pre strade in discursuri fara folosu, a se adună la cas’a parochiale, pentru a tiené Siedîntia, candu apoi Dlu preotu, invetiatoriulu ori cantoriulu se le cetesca si se le esplice d’in Gazete séu d’in alte cârti cele mai interesante, si de câte ori s’ar ivi in viéti’a nostra nationala, séu la alte popoare vr’unu esemplu demnu de imitatu, se-i îndemne la asémene fapte! Firesce in tempu de ierna, séu după impregiurari candu óamenii nu sunt atâtu de cuprinsi cu lucrulu, siedintiele aru poté fi mai dese. Se intielege de sine, ca Statutele aru fi a se asiedia astfelu, ca si acei omeni doritori de lumina, inse mai seraci, decâtu se poata platî taps’a anuala, se poata fi primiți de membri. Ma poate se se intemple, ca vre o comuna carea nu s’au desceptatu inca a precepe binele seu, se se opună cu indeletnicia la ori ce platîre spre asémene scopu. Cugetu, ca si in acestu casu s’ar pote infiintiă Societatea de lectura, ci deocamdată cu membri fara tapsa. Pucini sunt d’intre DD. preoți, cari se nu aiba un’a seu mai multe foi romane, cari se nu aiba in bibliotec’a sa vre doue cârti romane *) d’in cari aru poté se faca prelégeri membriloru inscrisi si pana atunci, pana ce acestia convinsi despre folosulu atâtoru societati, la o provocare făcută de D. preotu la tempulu seu, s’aru resolvi a platî o stmulitia anuala. Salutariele resultate ale unoru asémene întreprinderi sunt mai invederate, decâtu ca sé fia de lipsa a le descrie mai pre largu. Totulu depinde de la energiea Dloru preoți si noi crédemu, ca aceia, cari se intereseaza de felieitarea poporului sie-si concredintu, nu voru intardia neci decâtu a infiintiă in comunele loru atari insociri; amu dori numai, ca apoi acéstea sé se publice si prin foile romane, de nu d’in alta causa, celu puciuu de esemplu pentru aceia, caroru nu pre multu li pasa de turm’a loru incredintiata! — Cu bucuria salutamu ivirea „Aurorei romane“ pre campulii literaturei nóstre. Cine nu au fostu pretinsu delips’a unei foi beletristice? I uramu dara vietia lunga si fericita! „Organulu pedagogicu“ marturimu sinceru amu fi doritu, sé fia remasu deocamdată pana mai tardioru. Ne rogâmu, se fîmu intielesi! Programul „Organu“ lui e identicu cu celu, ce lu anuncia „A m i c u u S c oeiu de trei ani in cace decandu „Amiculu“ fidelu programului seu propasiesce cu nestiintia démna de tota laud’a câtra scopulu sie si prefiptu. Si deca St. Redaptoriu alu acelei foi nu pote face atâtu, câtu ar dori, si câtu amu dori chiaru si noi, porta are elu vin’a ?! Nu negâmu, câ avemu mai multi barbati de specialitatea aceasta, cari cu pen’a loru aru poté se faca mari sierbitie causei nostre scolarie. Dar oare de câte oriavuramu fericirea a intempină numale Dloru Sale pre terenulu pedagogicu ? ! Pana candu *) Dorere avemu nenorocirea de a cunosce si noi pre câțiva de acestia 30 Documinte diplomatice. Nota Ministrului de estemare a Franciei catra Ministrulu imperatescu la Washington D. Mercier doi. 8. ian. 1863. Domnule ! Daca in propusulu nostru a recurge prin oferire de sierbitie bune la staruirea, de a pune câtu mai curendu stavila ostilitatiloru, ce deprecieza continentulu americanii, nu amu fi fostu mai nainte de tote condusi de sentiulu amicale, de care e insufletitu gubernulu Imperatului catra statele unite, resultatulu celu putînu alu oferintei ar fi recitu interesulu, cu care priveamu intemplamintele acestei lupte. Dar sentiementulu îndemnului nostru e cu multu mai sinceru, de câtu se remanemu indiferinti, si se nu sentimu o condorere, vediendu cu resbelulu nu mai inceta a devasta. Noi nu potemu de câtu cu o superare, si cu o meclinire privi la unu astu-felu de resbelu mai multu de câtu civile, ce pote fi asemenatu cu imparechiarile cele mai înfiorate ale republiceloru antice, si ale carora devastare se immultiescu in proportiunea, in care una or alta d’in partile combatatorie desvolta mai multu in isvore si curagiu. Deci Gubernamentulu Maiestatei sale a luatu la o matura cercetare tote obieptiunile ce ni se faciă candu amu aparutu cu ideea de a se infiintiă o medilocire amicale, si nje-amu intrebatu, incâtu pote fi acea considerata de prematura intru staruirea unei încercări de împăciuire. De o parte ni se opunea, ca statele unite nu voru primi o intrevenire, de influintia străină in caus’a loru, de alta parte speranti’a ce nutrise gubernamentulu federale, ca va mediloci insusi deslegatiunea prin arme. Intru adeveru, domnule, de recurge unu poporu mare la un’a or mai multe d’intre poterile neutrali pentru atari sierbitie bune, acestu faptu nu cuprinde in sine nemic’a ce nu ar fi conformu cu o mandria atâtu de legitima aceluiasi, si nu eschisivu, numai resbelele intrenatiunali dau esemple despre folosulu intremedilocitoriloru. — Intru altele noi ne mangaiamu ca, imbiandu ajutoriele nóstre partiloru luptatorie pentru de a ustură intre densele imparechiarile, a caroru isvoru noi niciodata nu luamu cercetatu, amu doveditu catra statele unite d’in parte-ne tota respetarea ce le competiesce acumu pote mai multu de câtu odiniora după atâte probe noue de tarla morale si energia. Numai putinu suntemu noi gat’a intru dorinttele nostre in favoarea pacei de a compeni toate susciptibilitatile sentiementului nationale, recunoscemu dreptulu gubernamentului federale de a poté libera reindruma ofertele de intrevenire a mariloru poteri maritime d’in Europ’a. Inse acest’a intrevenire se fia uniculu ofertu pentru cabinetulu de Washington de a curmă catu mai iute resbelulu? si daca densulu crede ca trebuesce a respinge orice intremedilocire străină, mi ar poté primi cu onore idee a de a se contrelege prin intrevorbiri nemedilocite cu autoritatea.ce represents statele de sudu? Gubernamentulu federale, noi o scimu, nu despereza de a dă unu impulsu (sceametu) mai aptivu ostilitatiloru: sacrifitiele nu i-au desecatu isvorele, cu atât’a mai putînu perseveranti’a-si tari’a, sub restempulu luptei, cu unu cuvenit nici candu nu si-a stramutatu credinti’a asiediata pre difinitivulu resultatu alu silintieloru sale, dar totusi pentru acea ca se voru deschide caile de contrelegere intre partile luptatorie, nu urméza ca se fia lipsa se incete indata si ostilitățile. Tocmelile pentru inchiarea pacei n’au totudeuna de resultatu încetarea ostilitatiloru, ci d’incontra mai adese ori acele precedu armistițiului. De câte ori s’a intemplatu, ca până ce plenipotinitatii faceau tocmele laolalta, inscambau comunicatiunile, se intielegeau despre tote dispusetiunile esențiali ale tratateloru, ma chiaru deslegau si insasi cestiune de pace or resbelu, conducătorii armateloru continuă luptele, si pana in momentulu d’in urma folosieau toate medilacele spre a modifică cu puterea armeloru conditiunile de pace! Pentru ca numai o suvenire se reproduceau d’in istori’a stateloru unite, tocmelele despre sanctionarea independintiei loru s’au începutu cu multu tempu mai nainte de ce aru fi incetatu ostilitătile in lumea noua, si s’a staveritu armastitiulu prin aptulu de 30. novembre 1782 sub numire de articli provisori, ce cuprindea in sine presentivu dansulele principali tratatului definitivii a. 1783. Deci nemic’a nu ar împiedecă gubernamentulu federale daca, fara avantagiele ce crede asi acascigă d’in continuarea resbelului, ar incepe intrevorbirile (pour parlers) cu confederaţii sudului in casu de-si voru areta si acestia învoirea. Representantii or comisarii ai ambeloru parti s’ar adună la atare locu celu voru află de cuviintiosu pentru acestu scopu, si va fi dechiaratu de neutrale. In acest’a reuniune ar fi a semnă la cercetare gravaminile reciproce. învinuirile ce arunca Nordului si Sudulu unulu asupr’a altuia ar fi substituite prin desbaterea contradicatoria a intereseloru ce i despartit. Ei ar cercetă prin o deliberatiune regularia si profunda, daca aceste interese suntu neimpacabili, si daca acesta despărțire separatisteca e o estramitate neincungiurabile, ca pre aceste, or suvenirile de o esistentia comune, si legaturile de tota natura cari au facutu d’in Nordu si Sudu unu — si acela — si stătu, si luau innalitatu la o trepta mai nalta de prosperitate, suntu căușele ce au intinsu armele in man’a ambeloru poporatiuni. O asemine tocmela a careia obieptu e astufelu determinatu, nu ar dă nici unu motivu, ca se se rădice obieptiuni in contra intrepunerei diplomatece a Europei si fara se sternesca, totu acele sperantie ca o inchiare immediata de pace, ar avea o influintia norocoasa in cursulu evenimen