Contemporanul, iulie-decembrie 1951 (Anul 5, nr. 248-273)
1951-07-06 / nr. 248
împotriva denaturărilor ideologice în literatură*) (Articol apărut în „Pravda“ Nr. 183 (12020) din 2 iulie 1951) In numărul cinci al revistei „Zvezda" a fost publicată poezia poetului ucrainian V. Sostura „Iubește Ucraina". Revistele noastre sunt serioase arme ideologice ale Partidului. Ele au menirea să desfăşoare în masse o importantă muncă educativă. Acest lucru obligă redacţia fiecărei reviste să selecţioneze cu cea mai mare scrupulozitate creaţiile literare destinate publicării în paginile revistei Faptele au arătat că redacţia revistei „Zvezda” nu îndeplineşte aceste cerinţe. Ea a dat dovadă de o totală lipsă de răspundere, publicând poezia lui V. Sostura fără ca s-o fi discutat în prealabil în colectivul redacţional. Provoacă mirare în primul rând faptul că redacţia revistei şi redactorul şef V. Druzin, au ales pentru publicare dintre numeroasele lucrări ale lui V. Sosiu la tocmai poezia „Iubeşte Ucraina” construită pe o bază profund greşită din punct de vedere ideologic. Judecând după titlul poeziei este vorba, în cazul de faţă, de intenţia autorelui de a da o întruchipare artistică măreţei idei a patriotismului sovietic. Tema iubirii de Patrie este o temă nobilă şi înălţătoare a literaturii noastre. Patriotismul sovietic creator este o puternică forţă motrice a societăţii noastre „In patriotsmul sovietic se împletesc armonios tradiţiile naţionale ale popoarelor cu interesele vitale generale ale tuturor oamenilor muncii din Uniunea Sovietică” (I. V. Stalin). Fiecare creaţie literară în care tema dragostei faţă de Patria socialistă este prezentată cu talent, trezeşte în inimile noastre puternice sentimente patriotice. Din păcate, poezia lui V. Sostura „Iubeşte Ucraina” nu provoacă asemenea sentimente. Mai mult, ea provoacă un sentiment de desamăgire şi de protest. Intr’adevăr, în poezia sa poetul ne cheamă să iubim Ucraina. Se naşte întrebarea: despre care Ucraină este vorba, ce Ucraină preamăreşte V. Slesiura? Preamăreşte el acea Ucraină care veacuri întregi a gemut sub jugul exploatatorilor, a cărei durere şi amărăciune s’au revărsat în versurile pline de mânie ale lui Taras Sevcenco? „Mai negri ca pământul, pe pământ Rătăcesc oamenii; pustii sunt Grădinile verzi; bordeele acoperite de praf au putrezit. S’au şubrezit; iazurile au fost năpădite de buruieni. Pretutindeni în frumoasa Ucraină Boermea cruntă a înhămat oamenii la jug... Şi pier, pier mereu in robie feciorii de viteji. Şi-i foarte greu, îngrozitor de greu Să pieri în pustiul acesta . E şi mai greu în Ucraina Să vezi totul, să plângi — şi să taci“. Sau este oare vorba în poezia lui V Sosiura de noua, înfiorătoarea Ucraină Sovietică, creată prin voinţa poporului condus de Partidul Bolşevic? Este suficient să citeşti această poezie a lui V Sosiura ca să nu mai existe nicio îndoială că, în ciuda adevărului vieţii, ea preamăreşte o oarecare Ucraină de veacuri, o Ucraină „în sine". „Iubeşte Ucraina, ca soarele, ca lumina Ca vântul şi iarba şi apele... Iubeşte orizontul secular al Ucrainei, Fii mândru de Ucraina ta, De frumuseţea ei nouă şi veşnic vie. De graiul ei de privighetoare“. In afara timpurilor, în afara epocii — iată Ucraina aşa cum este oglindită ea in imaginaţia poetului. In poezia lui V. Sostura nu există imaginea nesfârşit de dragă fiecărui parcol adevărat — imaginea Patriei noastre socialiste, a Ucrainei Sovietice in coreştiinţa oamenilor sovietici imaginea Ucrainei Sovietice este indisolubil legată de puternica industrie socialistă, creată prin munca poporului-constructor de uriaşele uzine metalurgice şi de construcţii de maşini, de nunele mecanizate, de iniţiatorii mişcării stahanoviste, de Dnieproghes — creaţia cincinalelor staliniste — de orânduirea colhoznică, care a adus ţărănimii din Ucraina o viaţă fericită şi înstărită. Ucraina Sovietică este republica ştiinţei şi culturii socialiste înaintate. Aga cunoaşte şi iubeşte poporul nostru Ucraina sa, egală printre egale în familia frăţească a republicilor sovietice. Dar în poezia sa, V. Sosiura nu preamă*) Text prescurtat creste o asemenea Ucraină. Pe el îl preocupă Ucraina de totdeauna, cu florile ei, cu sălcii pletoase, cupăsărele, cu valurile Niprului. Autorul slăveşte „orizonturile seculare’’, „cerul albastru", „eternele vânturi", „norii purpurii“... Nu-i vorbă, toate acestea merită să fie obiect tu! Inspiraţiei şi al unei imagini artistice. Dar poezia lui V. Sostura este intitulată „Iubeşte Ucraina". Prin concepţia ei poezia trebue să trezească iubirea faţă de Patria Socialistă, să preamărească şi sa cânte tot ce este nou, făurit prin activitatea creatoare a marelui nostru popor, care a transformat Ucraina — stropită de lacrimi şi care a gemut secole dearândul, — într’o republică sovietică înfloritoare. In poezia lui V. Sosiura, în afară de forma poetică aparent frumoasă, nu întâlnim nici condamnarea aspră a regimului înrobitor al trecutului, nici oglindirea vieţii noi, socialiste, a poporului ucrainian, viaţă care devine din ce în ce mai luminoasă, mai frumoasă Se ştie că V Sosiura a scris multe versuri bune, care se bucură pe drept cuvânt de simpatia cititorilor. Dar versuri ca acelea din poezia „iubeşte Ucraina” ar putea fi semnate de orice duşman al poporului ucrainian, de orice naţionalist, să zicem: Petliura, Bandera, etc. Ucraina Sovietică a crescut şi s’a întărit în colaborarea de nesdruncinat cu naţiunile socialiste, în lupta înverşunată împotriva duşmanilor poporului, împotriva naţionaliştilor burghezi. Prietenia popoarelor este o puternică forţă motrice a societăţii noastre. In cadrul familiei frăţeşti a popoarelor din Uniunea Sovietică şi sub conducerea Partidului Bolşevic, poporul ucrainian a realizat succese strălucite în construirea comunismului. In versurile lui V. Sosiura „Iubeşte Ucraina”, nu vedem o asemenea Ucraină; ea este prezentată aici singuratică, în afara legăturilor cu celelalte popoare din Uniunea Sovietică Straniu răsună următoarele rânduri închinate Ucrainei„Ea e unică pentru noi în întreaga lume. Ea trăeşte şi’n cântecele ce le cântăm Şi’n stele şi’n sălciile pletoase o găsim Şi’n bătăile inimilor noastre“. Următoarele cuvinte ale poetului prin care denaturează grosolan adevărul vieţii au deadreptul un caracter naţionalist : „Fără ea suntem nimic, suntem ca praful pe câmp, ca fumul Gogit de eternele vânturi...“ Se ştie că esenţa naţionalismului constă în tendinţa de a se izola şi de a se închide în cadrul găoacei naţionale, în tendinţa de a nu vedea ceea ce apropie şi uneşte massele muncitoare ale popoarelor din Uniunea Sovietică şi de a vedea numai ceea ce poate să le îndepărteze unele de altele. Rămăşiţele capitalismului în conştiinţa oamenilor sunt mai puternice în domeniul problemei naţionale decât în orice alt domeniu Ele sunt mai puternice căci au pnchietate de a se camufla în costum naţional Poezia lu V Sostura „iubeşte Ucraina” a fost scrisă şi publicată pentru prima oară în 1944 — pe vremea Marelui Război pentru Apărarea Patriei Bandiţii fascişti germani au transformat în praf şi cenuşi sute de mii de oraşe şi sate fabrici şi uzine, colhozuri şi sovhozuri Pe câmpurile de bătăile curgea sângele oamenilor sovietici care apărau eroic libertatea şi independenţa Patriei lor. Autorul acestei poezii, scrise în perioada grelelor încercări prin care trecea Patria noastră n'a găsit cuvinte de mânie ca să exprime ura puternică şi profundă a poporului sovietic împotriva duşmanului Poetul s’a mulţumit să amintească doar în fraze puţin convingătoare şi reci despre „străini în uniforme verzi”. Publicând poezia lui V Sosiura „Iubeşte Ucraina poezie greşită din punct de vedere ideologic, redacţia revistei ,,Zvezda'’ a demonstrat că n'a tras concluziile necesare din Hotărîrîle C.C. al PC (ii) al U.R.S S. cu privire la problemele ideologice Denaturări în munca ideologică se întâmplă şi în domeniul artei. De exemplu, pe scena Teatrului de operă şi balet ,,T G Sevcenco” din Chiev, a fost montată opera „Bogdan Hmelniţchi" al cărei libret conţine după cum s’a mai arătat în „Pravda” greşeli serioase. Printre scriitorii ucrainieni critica şi autocritica este slab desvoltată, greşelile se cocoloşesc şi se aduc elogii reciproce. Se înţelege că in aceste împrejurări poezia lui V Sosiura, nu numai că n’a fost criticată, ci a fost chiar lăudată. Poezia lui V. Sosiura „Iubeşte Ucraina’’, a fost lăudată în special de poetul Maxim Râlschi, care el însuşi, după cum se ştie, n’a putut să evite în trecut serioase greşeli ideologice. La timpul său, în raportul făcut la plenara conducerii Uniunii Scriitorilor Sovietici din R.S.S. Ucraina, M. Râlschi a declarat în pofida faptelor, că poezia lui V. Sosiura ilustrează temele „prieteniei dintre popoare” şi ale „Internaţionalismului”. Această poziţie neprincipială duce inevitabil la eşecuri serioase în activitatea literară şi împiedică educaţia bolşevică justă a cadrelor de creatori. Trebue să vorbim şi despre practica in traducerea operelor artistice. Poezia lui V. Sostura „Iubeşte Ucraina” a fost publicată în revista „Zvezda” în traducerea poetului A. Procofiev, care pe deasupra face parte şi din colectivul de redacţie al revistei şi este responsabilul secţiei de poezie. Fantele arată că A. Procofiev a avut o atitudine uşuratică faţă de traducere. Astfel, traducând în 1947 poezia lui V. Sosiura, A. Procofiev, din motive de neînţeles, a procedat cu totul arbitrar, introducând în text imagini inexistente în originalul poeziei. Traducătorul a introdus de exemplu, următoarele versuri„Nu suntem nimic fără Patria Sovietică... Pentru noi nu există decât o patrie pe lume deasupra Volgăi Şi în lumina stelelor Cremlinului, şi în grădinile uzbece, Peste tot bat inimi înrudite...“. Iar în traducerea făcută în 1951, A Procofiev a eliminat ceea ce adăugase în prima traducere a poeziei şi pe deasupra a scos din poezie puţinul care, deşi incoherent, indica totuşi legătura cu actualitatea. Astfel, din poezia lui V. Sostura, a fost scos versul „străini în uniforme verzi”.. După cum se ştie, poezia lui V. Sosiura este tradusă în limba rusă şi de N. Usacov. E isbitor faptul că unele traduceri ale poeziei lui V. Sosiura „Iubeşte Ucraina", diferă mult una de alta; în fiecare caz în parte, autorul traducerii se îndepărtează de text şi îl complectează în mod arbitrar. In 1948, N. Uşacov a tradus în felul următor începutul strofei a cincea„Ea stă liniştită îndărătul gardului de nnele înveştmântată în flori, şi în cântece cum nu sunt altele mai frumoase...“ In 1949, acelaş text este tradus în felul următor„Ea stă îndărătul gardului colhoznic învestmântată în flori şi în cântece cum nu sunt altele mai frumoase...“. Şi in sfârşit in 1951 traducătorul transformă radical acest text: „Plină de bogăţia colhozurilor, ea e înveştmântată în flori şi în cântece, cum nu sunt altele mai frumoase...“. Asemenea metode sunt absolut inadmisibile în activitatea unui traducător. Partidul Bolşevic ne învaţă că forţa literaturii sovietice constă în faptul că ea nu are şi nu poate avea alte interese decât cele ale poporului şi Statului. Literatura sovietică are menirea să oglindească măreţia şi puterea Patriei noastre, să cultive şi să desvolte prietenia stalinistă a popoarelor, înflăcăratul patriotism sovietic Patriotismul sovietic, mândria naţională a oamenilor sovietici, sunt sentimente active, eficiente, puternice, prin faptul că rădăcinile care le alimentează se trag din realitatea concretă, vie. Este dragostea pentru Patria pe care am înfrumuseţat-o, pe care o apărăm cu pieptul nostru. Este dragostea, întărită de convingerea că orice pas înainte, orice efort făcut pentru binele Patriei, apropie triumful comunismului. Atâta timp cât există şi trăeşte prietenia de nezdruncinat între popoarele Patriei Sovietice, ţara noastră nu se teme de niciun duşman. Scriitorii au datoria să ducă o luptă neîmpăcată împotriva tuturor manifestărilor de naţionalism, să răspândească neobosit ideile nobile ale patriotismului sovietic, ale internaţionalismului proletar, să proslăvească în operele lor faptele eroice ale măreţei noastre Patrii care construeşte comunismul. Cuprinsă în versurile ce răsună Un contract socialist de colaborare culturală între artişti şi muncitori Pe zi ce trece legăturile dintre artişti şi oamenii muncii din ţara noastră devin tot mai strânse. Arta noastră teatrală, atât prin temele actuale pe care noua noastră dramaturgie le tratează după exemplul măreţ al dramaturgiei sovietice, cât şi prin jocul realist al actorilor, care-şi primenesc treptat mijloacele de expresie, devine din ce în ce mai , mult o artă de masse, o artă legată de frământările şi problemele constructorilor socialismului, din ţara noastră în munca de pregătire a unui spectacol oamenii muncii sunt chemaţi să-şi spună azi cuvântul, contribuind cu experienţa lor de viaţă la eforturile creatorilor de teatru, pentru a-i ajuta să realizeze spectacole cât mai apropiate de adevărul vieţii. La rândul lor creatorii de teatru pătrund în mijlocul masselor muncitoare, ajutorndu-le în munca de ridicare a nivelului cultural, de însuşire a comorilor artistice care le-au fost refuzate în trecut. Pe linia aceasta de strângere a legăturilor de prietenie şi ajutor reciproc dintre artişti şi oamenii muncii a avut loc la Cluj un eveniment de o deosebită importanţă : încheiem unui contract socialist de colaborare culturală între salariaţii unităţilor C.F.R., P T.T. şi R.A.T.A. din Cluj şi artiştii Teatrului Naţional din acest oraş. Contractul prevede între altele Instruirea a 8 echipe teatrale ale unităţilor C.F.R din Cluj, dintre care o echipă P.T-T şi o echipă R.A.T.A., de către artiştii Teatrului Naţional, instruirea a 20 recitatori ; participarea artiştilor teatrului la festivalurile importante date de unităţile C.F R. P.T.T. şi R A.T.A Un alt paragraf al contractului prevede organizarea unor lecturi colective ale operelor literare, in special dramatice Discuţiile care vor urma după aceste lecturi colective vor fi de un deosebit ajutor atât pentru artişti, cât şi pentru muncitori, care-şi vor îmbogăţi astfel cunoştinţele. Participarea salariaţilor din unităţile C.F.R., P.T.T. şi RAT.A. la şedinţele de producţie şi la repetiţiile generale ale teatrului, precum şi la discuţiile organizate în urma vizionărilor colective, va contribui la ridicarea nivelului artistic al spectacolelor şi mai ales la apropierea lor de viaţă, prin desvoltarea caracterului realist al Interpretării. Activitatea teatrului va fi necontenit popularizată în unităţile C.F.R., P.T.T. şi R.A.T . prin gazetele de perete, staţii de radio amplificare, panouri, afişe la locu’ de muncă şi în staţii, pentru ca în cercuri cât mai largi de oameni ai muncii să fie trezite interesul şi dragostea pentru realizările artistice, pentru problemele de artă Contrariul cuprinde însă şi unele condiţii injuste în ceea ce priveşte obiectivele urmărite, ca de pildă : „Teatrul Naţional din Cluj va pregăti cu elementele echipelor teatrale ale unităţilor C.F.R., P.T.T. şi R.A.T.A. din Cluj piese In 3-4 acte din repertoriul teatrului, care se vor juca pe scena Teatrului Naţional din Cluj“. înscrierea acestui paragraf în contractul pomenit este o dovadă de slabă cunoaştere a posibilităţilor şi sarcinilor echipelor artistice de amatori, care în ţara noastră n'au atins încă nivelul echipelor din U.R.S.S. In Uniunea Sovietică, echipele amatoare cu o îndelungată activitate pot interpreta piesele lui Gorki, Cehov şi Ostrovski. Contractul conţine şi unele paragrafe care prevăd cumpărarea de către C.F.R. a două spectacole de fiecare premieră a teatrului, sau reprezentarea de către teatru a unor spectacole cu preţ redus in sala C F.R. „Armonia”. Acest lucru va contribui şi el la strângerea relaţiilor dintre muncitorii ceferişti şi teatru. Este de dorit însă ca în colaborarea viitoare dintre artiştii teatrului şi muncitorii de la C.F.R., P.T.T. şi R.A.T.A. pe linia contractului, să se urmărească mai mult adâncirea colaborării pe linie culturală şi a schimbului de experienţă în vederea ridicării nivelului artistic. In general, contractul socialist încheiat între Teatrul Naţional din Cluj şi salariaţii unităţilor C.F.R., P.T.T şi R.A.T.A., din acelaş oraş, înseamnă un pas înainte pe drumul apropierii masselor muncitoare de arta devenită un bun al lor. Exemplul Teatrului Naţional din Cluj ar trebui urmat de cât mai multe teatre din ţară. Margareta Bărbuţă Un tezaur artistic redat poporului nostru — Muzeul de Artâ al R. P. R. — N’a trecut decât un an de când s’a inaugurat Muzeul de Artă al R.P.R. In acest timp mai bine de 250.000 de oameni ai muncii până mai eri lipsiţi de posibilitatea de a se apropia de o operă de artă, au pătruns In sălile unde sunt expuse creaţiile maeştrilor realişti ai picturii noastre din trecut şi operele creatorilor de azi, făuritori ai unei arte înaintate, pusă în slujba poporului. Numai după un an de la deschiderea Galeriei Naţionale, cu sprijinul Partidului şi Guvernului, şi datorită unei susţinute munci ştiinţifice, depusă de colectivul de specialişti, — noi săli şi secţii vin să îmbogăţească minunata colecţie a Muzeului de Artă al R.P.R. La 22 iunie 1951 s’a deschis, pentru public, o sală în care se află adunată aproape întreaga moştenire artistică rămasă dela cei 2 mari înaintaşi ai picturii româneşti : Ion Negulici şi Constantin D. Rosenthal. Deschiderea acestei săli, acum când se împlinesc 100 de ani de la moartea celor doi pictori, arată deosebita preţuire a meritelor lor Cei doi înaintaşi ai plasticii româneşti şi-au căpătat abea acum locul ce l1 se cuvine în Galeria acelor făuritori al frumosului, cari şi-au pus talentul în slujba Intereselor celor mulţi, cari au luptat pentru progresul Patriei noastre. Ion Negulici a văzut lumina zilei în Câmpulungul Muscelului, în 1812, a luptat întreaga-i viaţă cu sărăcia şi a izbutit cu greu să înveţe meşteşugul cu care avea să se afirme în plastica românească ca un deschizător de drumuri. Negulici este dintre primii pictori, care rup cu vechea tradiţie a picturii bisericeşti, dintre iniţiatorii picturii latco-moderne Negulici este umil din cei mai de seamă şi cei mai cinstiţi luptători de la 1848. Opera şi viaţa lui au fost închinate cauzei revoluţiei. A făcut parte din societatea „Frăţia”, în care intrau tinerii progresişti români ce pregăteau răsturnarea nedreptei orânduiri a vremii, a luat condeiul pentru a scrie nuvele, piese de teatru, articole şi note de tot felul în publicaţiile progresiste ale epocii; a zugrăvit portretele fruntaşilor revoluţiei — N. Bâlcescu, Cezar Boliac, C. A. Rosetti, — iar în zilele de luptă din iunie 1848, îl găsim cu arma în mână în primele rânduri ale revoluţionarilor După cerevoluţia a fost trădată de reprezentanţii burgheziei, Ion Negulici a fost nevoit să ia drumul greu al surghiunului şi acolo, în îndepărtata Brusa şi-a sfârşit viaţa, doborît de lipsuri şi amărăciune. Constantin D. Rosenthal, prietenul şi tovarăşul lui Negulici, a avut o viaţă asemănătoare. Şi el a luat parte activă la pregătirea şi la desfăşurarea revoluţiei de la 1848 şi el şi-a pus arta în slujba idealurilor revoluţionare din epoca respectivă, şi el şi-a dăruit viaţa pentru cauza revoluţiei, murind după grele torturi în închisoarea habsburgică de la Pesta. Crezul acestor artişti luptători este exprimat de Negulici într’o scrisoare trimisă din exil . .....să nu ne înălţăm pe noi, nici să căutăm din contră a înălţa numai Naţia şi drepturile ei...” (Ion Negulici în scrisoarea către Eliade Răduculescu, din Brusa, la 1848). Amândoi, atât Negulici, cât şi Rosenthal au creiat o artă legată de năzuinţele poporului. În expoziţie, publicul va putea să privească 39 de lucrări semnate de Negulici — picturi în ulei, desene, litografii, aquarele, dintre care cele mai semnificative pentru concepţia pictorului şi pentru arta sa sunt: „Portretul lui Nicolae Bălcescu”, realizat în 1848 şi „Portretul lui Cezar Boliac“. Din opera pictorului Rosenthal sunt expuse 21 de picturi în ulei. Dintre acestea cele mai grăitoare sunt: „România revoluţionară”, şi „România pe Câmpia Libertăţii la 1848”, cea dintâi compoziţie clasică în care e prezentată ideia unirii. In „România revoluţionară”, important şi semnificativ pentru poziţia artistului este faptul că România este reprezentată printr’o ţărancă, ceea ce arată credinţa pictorului că ideile revoluţiei vor fi purtate mai departe de massele populare, de păturile exploatate, iar nu de pătura dominantă. Pe un fond întunecat, pe care se desenează nori ameninţători, e zugrăvit chipul unei femei Intr'o mână ea poartă drapelul ţării, în cealaltă un pumnal. Mişcarea bruscă, expresia feţei, privirea energică, hotărîtă, toate trăsăturile cari mărturisesc voinţa, împreună cu cerul în furtună din fundal creiază impresia de mânie deslănţuită. „România revoluţionară” este expresia elanului revoluţionar al poporului. Cum era şi firesc, dintre pânzele lui Rosenthal nu putea să lipsească portretul lui Nicolae Bălcescu, teoreticianul cel mai clar văzător şi luptătorul cel mai consecvent al revoluţiei de la 1848. Burghezia română care şi-a trădat propriile idealuri revoluţionare — pactizând cu moşierimea feudală — a încercat să nimicească operele acestor doi artişti progresişti. Burghezia a căutat să arunce vălul uitării peste operele lui Negulici şi Rosenthal Acum, pentru prima dată, publicul românesc, va privi lucrările lor, şi va face cunoştinţă cu aceşti doi artişti, cei dintâi pictori români, cari au înţeles că arta lor nu poate rămâne străină de frământările şi tendinţele progresiste ale epocii, că arta lor trebuie să exprime năzuinţele poporului. Servind prto artă şi de M. T. VLAD Vicepreşedinte al Comitetului pentru Artă prin lupta lor politică acelaş crez revoluţionar, Negulici şi Rosenthal sunt primii artişti din istoria plasticii româneşti, purtători ai unei concepţii militante despre artă, slujitori ai acelei arte care poartă înainte făclia progresului. Tot Tot în aceeaş zi, Galeria Naţională a inaugurat o sală destinată operelor lui Szathmary. Nu e lipsit de Interes să arătăm că până la această dată în muzeu nu se afla expus decât un singur tablou, în ulei, al lui Szathmary. Organizatorii Muzeului de Artă R.P.R. s’au gândit să împlinească această lipsă și adăugând operele cele mai valoroase şi mai caracteristice din bogata creaţie a lui Szathmary, au creiat o nouă sală, care prezintă nu mai puţin de 53 de lucrări ale pictorului. Se află aci o serie de aquarele, desene, litografii, înfăţişând privelişti din ţară, oameni purtând mândrul port naţional din diferite regiuni, mănăstirile vechi din Moldova, Oltenia şi Muntenia, vederi din Bucureşti şi din bâlciurile din preajma oraşului, peisagii din porturile dunărene, scene din războiul purtat în 1877 de armatele ruse şi române împotriva turcilor. Valoarea artistică a lucrărilor expuse este dublată de o mare valoare documentară. Prin inaugurarea acestor săli şi prin înglobarea acestor noui opere, Galeria Naţională se îmbogăţeşte, îşi măreşte tezaurul. Totuşi, lucrul acesta trebuie privit doar ca un început. Pe viitor, alte şi alte colecţii, noui şi noui valori artistice vor fi dăruite oamenilor muncii prin Galeria de Artă Naţională. Dar, odată cu îmbogăţirea Galeriei Naţionale, Muzeul de Artă al R.P.R. a inaugurat o nouă secţie şi anume: secţia de artă clasică apuseană. Creaţiile marilor maeştri ai picturii, tablouri celebre vor fi pentru prima dată văzute de marele public. Bogata colecţie de lucrări ale maeştrilor apusului este organizată în, chip ştiinţific, după pilda marilor muzee din Uniunea Sovietică. La Muzeul Rus şi la Galeria Tretiacov — care adăpostesc opere naţionale, — la Ermitage sau la Muzeul Puşkin, unde se păstrează colecţiile de artă universală, muzeografii au orânduit în aşa fel operele de artă, încât fiecare să fie situată în atmosfera epocii, să reiasă împrejurările şi condiţiile materiale în care opera respectivă a fost creiată. Pentru a-şi îndeplini misiunea sa educativă, secţia de artă universală a Muzeului de Artă al R.P.R. este organizată pe baza principiilor de muzeografie sovietică, folosind complexul de obiecte şi opere de artă corespunzătoare unei anumite epoci.Mobilele de epocă susţin armonios pictura şi sculptura marilor maeştri clasici). Prin felul în care este amenajată această nouă secţie, ea pune în lumină tradiţia realistă a artei, curentele şi artiştii care au creiat opere legate de viaţă. Cei ce vor vizita această secţie, vor putea privi de pildă cele câteva copii de pe operele de artă creiate în antichitate şi-şi vor putea da seama că în creaţiile acestor artişti, personagiul principal este omul. Vizitatorii vor putea admira deasemenea creaţii de mare valoare — cum ar fi celebra pânză a lui Van Dyck, „Portretul unui bărbat necunoscut”, operă profund realistă, care reprezintă arta laică a evului mediu, o artă luptătoare împotriva curentelor mistice, împotriva artei oficiale pusă în slujba bisericii catolice şi a curţilor senioriale. Muzeul prezintă câteva piese de o rară valoare din epoca Renaşterii, — opere ale diferitelor şcoli naţionale. Chiar atunci când tablourile mai înfăţişează subiecte cu caracter religios, tratarea picturală este realistă, îngerii şi sfinţii sunt umanizaţi, expresiile lor mărturisesc frământarea şi lupta omenească, formele trupului sunt masive, carnale, amintind sculpturile şi picturile realiste ale antichităţii. In tabloul lui Marco Zoppo „Madona pe tron, înconjurată de îngeri”, în pânza lui Vincenzo Foppa „Coborârea în mormânt”, în „Sfânta familie”, a lui Jacobino del Conte, în picturile lui Arnolo Bonzino sau Lorenzo Lotto, în „Portretul unui patrician din Venezia”, semnat de Tintoretto, în cele două pânze ale lui Corregio şi în copiile după Veronese şi în alte piese reprezentative ale Renaşterii italiene, care pot fi admirate în colecţia Muzeului R.P.R., se vădeşte caracterul înoitor al artei acestei epoci. Una din piesele cele mai interesante care pot fi văzute în muzeu este tabloul lui Ribera, intitulat „Lupta lui Hercules cu centaurul”. Pictura aceasta, care se remarcă printr’o atentă studiere a anatomiei, prin energia cu care e pictată musculatura trupurilor, prin masivitatea şi vitalitatea întregii scene, este caracteristică pentru arta lui Ribera în ale cărui tablouri au apărut pentru primă oară figuri lucrate după modele de ţărani. In muzeu există trei tablouri de Tiţian. „Fecioara cu pruncul, sfântul Ion şi sfânta Ecaterina”, „Suzana şi cei doi bătrâni”, şi „Adam şi Eva găsind corpul lui Abel mort”, care reprezintă o adevărată încântare prin echilibrul compoziţiilor, prin puterea de sugestie, prin rispestria coloristică. .Lucrările semnate de Hans Baldung zis Grien, şi Lucas Cranach, discipoli ai lui Albrecht Dürer, relevă umanismul artei renaşterii germane din secolul XV-XVI, o mare măestrie în redarea proporţiilor trupului omenesc, preocuparea pentru scenele cotidiene şi pentru frământarea omului simplu. Din epoca burgheziei în ascensiune,când arta realistă a înflorit în special în Olanda, unde maeştrii picturii se ocupau tot mai mult de zugrăvirea chipului omului de rând şi a îndeletnicirilor sale, (vezi portretele de familie ale lui Franz Hals şi vestita pânză „Sindicatul postăvarilor“ a lui Rembrandt), muzeul înfăţişează lucrarea lui Rembrandt cunoscută sub titlul „Haman cerând iertare Esterei”. Tabloul este realizat în perioada de maturitate a pictorului. Ceea ce se remarcă în primul rând în acest tablou este felul în care Rembrandt a îmbinat lumina şi umbra. El pictează umbra, colorând-o, dându-i transparență și profunzime, iar lumina ca pe un focar auriu revărsat asupra personagiului principal al tabloului, Estera. Din aceeaș epocă Muzeul posedă o operă a lui Velasquez: „Portretul lui Filip al IV-lea”. Tabloul reprezintă pe rege împreună cu întreaga curte, viaţa de lux şi huzur ce contrastează izbitor cu mizeria şi suferinţele poporului spaniol. Artistul analizează scrupulos fizionomia personagiului, zugrăvind pe rege cu realism, fără umbra vreunui spirit linguşitor. David, denumit pictorul revoluţiei,e vorba de revoluţia burgheză din Franţa, de la 1789), este reprezentat în muzeu prin trei pânze : „Două scene din Iliada“, „Aehilie cerând capul lui Hector“ şi „Andromaca plângând pe Hector“. Gustave Courbet, exponentul realismului francez al secolului al XIX-lea, este prezent prin două tablouri: „Peisagiu de iarnă” şi ,,Peisagiu de pădure”. Spaţiul nu ne îngăduie să amintim şi de altele din cele 400 de opere de mare valoare ale artei clasice universale, care se află expuse în muzeu, fără să mai vorbim de cele peste 1200 de lucrări, cari se păstrează în depozit, sau sunt în curs de studiu în laboratoarele de specialitate ale muzeului şi care vor îmbogăţi în viitor sălile de expoziţie din Capitală şi din provincie. Trebue menţionat că în muzeul nostru Încă nu sunt reprezentate capodoperele picturii clasice ruse. ffrt Şi tot acum, pentru prima dată, publicul românesc face cunoştinţă cu arta popoarelor din Orient şi Extremul Orient. O secţie specială adăposteşte operele de artă şi artisanat ale popoarelor din Răsărit. Secţia aceasta cuprinde sute de piese de o mare varietate: mobilier, sculptură, jaduri, picturi extrem-orientale (kakemonouri şi makemonouri) miniaturi, fildeşuri, cristale etc. Cele mai importante sunt picturile japoneze şi chineze din secolul XVII—XVIII, sculpturile în piatră provenite din Cambodge, Siam, Tibet, miniaturile persane. Majoritatea artiştilor cărora li se datoresc aceste opere sunt anonimi. Din păcate, deocamdată, secţia de artă extrem-orientală nu prezintă decât lucrări realizate în epocile trecute, dar sperăm ca în viitor, această secţie să fie îmbogăţită cu opere din arta de astăzi a Chinei populare sau a eroicei Coree. Rezultatele obţinute până astăzi în realizarea Muzeului de Artă se datorase ajutorului sovietic, materialului de studiu sovietic din acest domeniu, care i-a ajutat pe muzeografii noştri să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre arta diferitelor popoare. Rămâne ca o sarcină a colectivului ştiinţific al muzeului, de a cerceta, a studia şi a îmbogăţi această interesantă colecţie. Oi înainte vreme, toate aceste comori de artă zăceau ascunse, înstrăinate de massele largi populare. Ele erau păstrate între zidurile conacelor boereşti sau în palatele prinţilor şi regilor, neavând altă menire decât să împodobească locuinţele lor. Astăzi, aceste minunate opere de artă au devenit bunuri ale întregului popor muncitor, ele înfrumuseţează viaţa oamenilor muncii din ţara noastră. Deschiderea acestor nouă săli şi secţii arată încă odată grija Partidului şi a Guvernului pentru ridicarea nivelului cultural al masselor muncitoare din Republica noastră. La noi şi în celelalte ţări din lagărul păcii şi al socialismului se deschid biblioteci şi muzee; în Europa marshallizată şi peste ocean se descoperă noi formule chimice menite să perfecţioneze mijloacele de distrugere a vieţii. In aceste preocupări este ilustrată atitudinea celor două lagăre faţă de omenire şi viitorul el- gg.... CAROL POPP de SZATHMARY: Podul calicilor (pictură expusă In Muzeul de artă al P.P.P.) 3