Contemporanul, ianuarie-iunie 1962 (Anul 16, nr. 1-26)
1962-06-15 / nr. 24
VTIITORUL luminos al omenirii nu poate fi creat la întîmplare, orbeşte, fără un trainic fundament ştiinţific, fără cunoaşterea teoriei şi practicii construcţiei comuniste. Altfel, aceasta ar echivala cu încercarea de a plasa pe orbită o navă cosmică fără a avea un sistem de orientare ştiinţific. Iată de Ce problemele teoriei marxistleniniste, problemele dezvoltării continue a comunismului ştiinţific dobîndesc pentru Partidul Comunist al Uniunii Sovietice o importanţă tot mai mare. Teoria luminează calea spre viitor MARX ŞI LANGELS au dat o schiţă generală asupra direcţiei dezvoltării, asupra ţelului care trebuie atins. Ei au descoperit şi au fundamentat legile de bază ale dezvoltării sociale, au demonstrat inevitabilitatea pieirii capitalismului şi a triumfului comunismului, au dezvăluit în linii mari conţinutul celor două faze ale comunismului. Principiile fundamentale ale noii societăţi au fost dezvoltate mai departe în lucrările lui V. I. Lenin. El a descoperit legea dezvoltării economice şi politice inegale a capitalismului în epoca imperialismului, a elaborat strategia şi tactica revoluţiei proletare, a arătat căile de construire a societăţii socialiste. Desigur, cu 50—100 de ani în urmă nu se putea prevede ce forme concrete vor îmbrăca aceste principii fundamentale Marele merit al P.C.U.S. în faţa mişcării comuniste şi muncitoreşti mondiale constă tocmai în faptul că el caută şi găseşte aceste forme, studiază profund şi generalizează experienţa maselor, practica. „Particularitatea epocii construcţiei desfăşurate a societăţii comuniste — spunea N S. Hruşciov în Raportul de activitate la Congresul al XXII-lea al P . U.S. constă tocmai în faptul că în faţa noastră se ivesc tot mai multe probleme teoretice al căror răspuns trebuie căutat nu numai în cărţi, ci înainte de toate, în însăşi practica vie a construcţiei comuniste. Am trăda spiritul învăţăturii noastre dacă în aceste noi condiţii n-am şti să aplicăm şi să dezvoltăm în mod creator marxism-leninismul, dacă nu l-am îmbogăţi cu noi teze şi concluzii teoretice, dacă nu am avea curajul să precizăm formulările şi tezele care au încetat să corespundă cu noua experienţă istorică“. Exemplul strălucit al unei asemenea dezvoltări creatoare a teoriei marxist-leniniste l-a constituit elaborarea noului Program al P.C.U.S., în care se dă fundamentarea filozofică, economică şi politică a construirii comunismului în U.R.S.S. Pe bună dreptate, partidele comuniste şi muncitoreşti frăţeşti consideră acest document drept Manifestul Comunist al epocii contemporane. Şi, într-adevăr, aşa este. Prin cuprinderea largă a fenomenelor sociale, prin profunzimea analizei ştiinţifice, Programul P.C.U.S. nu-şi are egal. In deplină concordanţă cu învăţătura leninistă, el arată că prima şi principala premisă a noilor relaţii sociale este înalta dezvoltare a forţelor de producţie, crearea bazei tehnice-materiale a comunismului. Numai pe această bază, numai în procesul creării economiei comuniste capabile să satisfacă în proporţii crescînde necesităţile oamenilor, poate să crească şi omul nou, pentru care munca va deveni prima necesitate vitală şi o desfătare. Iată de ce P.C U.S pune în centrul activităţii sale de transformare a societăţii pe baze comuniste sarcina sporirii prin toate mijloacele a producţiei industriale şi agricole, creşterea nivelului de trai al poporului. P.C.U.S. porneşte de la ideea expusă în repetate rânduri de făuritorii socialismului ştiinţific : comunismul înseamnă, înainte de toate, satisfacerea deplină a necesităţilor oamenilor muncii, belşug pentru întregul popor, dezvoltarea multilaterală a personalităţii. Iar pentru a realiza aceasta, trebuie să existe o bază economică corespunzătoare sau, cu alte cuvinte, baza tehnico-materială a comunismului. Documentul-program al P.C.U.S. a înfăţişat pentru prima oară în istoria marxismului trăsăturile fundamentale ale acestei baze, a definit nivelul dezvoltării forţelor de producţie necesar pentru a construi în linii generale societatea comunistă. Elucidarea profundă şi fundamentată a problemei creării bazei tehnicomateriale a comunismului ca principala sarcină economică în actuala etapă reprezintă o importantă contribuţie a P.C.U.S. la dezvoltarea teoriei comunismului ştiinţific. Dezvoltînd planul cooperatist leninist, Congresul XXII a înscris un nou capitol şi în programul agrar al construirii societăţii viitoare. Partidul a expus şi fundamentat teza potrivit căreia colhozul este pentru ţărănime o şcoală a comunismului. Prin aceasta s-a clarificat problema căilor satului spre comunism, problemă în care diferiţi teoreticieni au semănat confuzie. In noul Program al P.C.U.S. se schiţează calea prin care vom ajunge la înfăptuirea măreţului principiu al comunismului : „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“. Aceasta este calea înfăptuirii consecvente a repartiţiei după muncă, sporirea neîncetată a fondurilor sociale de consum, îmbinarea stimulenţilor materiali şi morali, educarea unei înalte discipline şi a conştiinţei comuniste după pilda celor mai buni oameni ai muncii. Elementul nou în învăţătura marxist-leninistă despre stat este elaborarea tezei cu privire la transformarea statului dictaturii proletariatului în stat al întregului popor, cu privire la căile de trecere de la statul socialist la autoconducerea socială comunistă. Partidul a dezvăluit legile trecerii de la socialism la comunism. El a dat o multilaterală fundamentare tezei privitoare la rolul crescînd al partidului în construcţia comunistă şi a răspuns la multe alte probleme cardinale ale vieţii societăţii sovietice. Dezvoltînd concepţiile şi tezele leniniste, P.C.U.S a analizat caracterul epocii contemporane, a elucidat problema formelor de trecere ale diferitelor ţări spre socialism El a arătat că astăzi războiul mondial nu este inevitabil, că există condiţii obiective pentru a-l preîntîmpina. După ce au fost restabilite normele leniniste ale vieţii de partid, trăsătura caracteristică a activităţii P.C.U.S. a devenit unitatea indisolubilă între teorie şi practică. In desfăşurarea construcţiei comuniste, intervalul dintre rezolvarea teoretică şi cea practică a diferitelor probleme se reduce tot mai mult, iar în anumite cazuri dispare cu totul. Aceasta se petrece aşa pentru că rezolvările unor probleme sau altora găsite în viaţă şi justificate de practică devin şi rezolvări cu caracter teoretic. In aceasta constă una dintre trăsăturile distinctive ale activităţii teoretice a P.C.U.S. Lichidarea cultului personalităţii şi a urmărilor lui, intensa muncă teoretico-ideologică a partidului a determinat un avînt fără precedent în viaţa ideologică din Ţara Sovietică S-a lărgit cercul de probleme studiate în instituţiile ştiinţifice, s-a ridicat nivelul lor ideologico-teoretic. In ultimii ani în U.R.S S. au fost elaborate lucrări de mari proporţii cum sunt „Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice“, „Bazele marxism-leninismului“, biografia ştiinţifică a lui V. I Lenin Au fost elaborate manualele „Bazele filozofiei marxiste“, „Economia Politică“ S-au scris numeroase monografii şi cărţi în problemele economiei politice a socialismului şi capitalismului, ale istoriei doctrinelor economice, materialismului dialectic şi istoric, eticii şi esteticii. O serioasă realizare în viaţa ştiinţifică a fost publicarea „Enciclopediei filozofice“ şi a unor lucrări fundamentale ca: „Istoria filozofiei“, „Istoria universală“, „Istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei al Uniunii Sovietice“ şi numeroase altele, îmbogăţind teoria marxism-leninismului cu noi idei de importanţă fundamentală, hotărîrile Congresului XXII al P.U.S. şi Programul adoptat au dat un puternic impuls dezvoltării teoriei marxist-leniniste, elaborării profunde a problemelor comunismului ştiinţific. Fără îndoială că următorii ani vor fi deosebit de rodnici pentru dezvoltarea gîndirii ştiinţifice în U.R.S.S. Care sunt problemele asupra cărora se îndreaptă atenţia P.C.U.S. în momentul de faţă ? In primul rînd, cele legate de dezvoltarea noii formaţiuni comuniste, a bazei ei tehnico-materiale, a instituţiilor ei politice şi ideologice. Pe lîngă aceasta, problemele desăvîrşirii construcţiei socialiste în ţările de democraţie populară, problemele coexistenţei paşnice şi luptei celor două sisteme — socialist şi capitalist, ale prăbuşirii imperialismului, dezvoltării luptei de eliberare naţională şi trecerii popoarelor eliberate pe calea dezvoltării independente. Educarea omului nou OUL Program al P.C.U.S. deschide perspectiva clară a luptei pentru victoria comunismului. Dar chiar şi cel mai promiţător program poate rămîne o dorinţă minunată, dar simplă dorinţă, dacă nu este acceptat de oameni pregătiţi să-l traducă în viaţă. Şi invers, teoria — după cum ne învaţă marxismul — devine o uriaşă forţă materială dacă ea cuprinde masele largi. Acest adevăr îndeobşte cunoscut capătă în prezent o deosebită importanţă, căci construirea comunismului este o cauză a milioanelor de oameni, o cauză a întregului popor. Educării omului nou — a omului cu înaintate trăsături etice şi morale — îi este subordonată activitatea ideologică multilaterală a P.C.U.S. în actuala etapă. Propaganda şi agitaţia, presa şi radioteleviziunea, învăţămîntul, cultura, literatura şi arta — toate slujesc acestui scop fundamental. In ultimii ani, în U.R.S.S. s-a desfăşurat o intensă activitate de ridicare a nivelului muncii instituţiilor ideologice, organizaţiilor obşteşti ale oamenilor muncii, uniunilor de creaţie. Acestea s-au apropiat de viaţă. Au crescut proporţiile şi caracterul lor de masă. Au apărut noi forme de înrîurire ideologică a oamenilor. Hotărîrile Congresului XXII, Programul P.C.U.S au devenit acum baza vieţii ideologice în Ţara Sovietică, pilonul în jurul căruia se desfăşoară întreaga activitate a organizaţiilor de partid şi a celorlalte organizaţii obşteşti. „In prezent — se subliniază în rezoluţia Congresului XXII al partidului — principalul în munca ideologică constă în a explica în mod profund Programul PC.US., în a înarma pe oamenii muncii din societatea sovietică cu măreţul plan de luptă pentru victoria comunismului, în a mobiliza pe toţi oamenii muncii la traducerea în viaţă a noului Program al partidului“ In centrul întregii activităţi de educare a omului nou, P.C.U.S. pune educarea atitudinii comuniste faţă de muncă Căci tocmai munca este acea forţă care va permite înălţarea minunatului edificiu al comunismului. De felul cum va munci fiecare om sovietic depinde — direct sau indirect — ritmul construirii societăţii viitoare, obţinerea unui belşug de bunuri materiale şi spirituale Partidul acordă o însemnătate primordială însuşirii acestui profund adevăr de către toţi membrii societăţii şi este firesc, deoarece comunismul şi munca sunt indisolubil legate Viitorul nu va pogorî din cer ca o mană cerească, ci va fi rezultatul muncii susţinute şi cu o înaltă productivitate a întregului popor. Activitatea ideologică a partidului este chemată să joace un mare rol şi în formarea relaţiilor sociale comuniste. Rezolvarea tuturor problemelor fundamentale — fie că este vorba de trecerea de la repartiţia după muncă la repartiţia după necesităţi, fie despre ştergerea deosebirilor dintre oraş şi sat, despre apropierea naţiunilor, sau despre noile relaţii dintre oameni — depinde în multe privinţe de nivelul muncii educative, de gradul de conştiinţă al maselor Şi aceasta este uşor de înţeles căci conţi, vom înainta, cu atît comportarea oamenilor relaţiile lor reciproce vor fi reglementate nu prin măsuri administrative, nu cu ajutorul justiţiei şi constrîngerii, ci prin norme ale moralei, prin metode de convingere. încă de pe acum în viaţa U.R.S.S. găsim nenumărate exemple adeverind acest lucru. În prezent, opinia publică joacă un rol tot mai mare în activitatea sovietelor de deputaţi ai oamenilor muncii, în conducerea producţiei, în controlul asupra activităţii administraţiei, în sprijinirea ordinii. Devin obişnuite asemenea fapte ca plătirea salariilor fără casier, magazine şi bufete fără vînzători, teatre şi mijloace de circulaţie fără controlori, desfiinţarea pontajului la intrarea şi ieşirea de la lucru ş.a. Şi oricît s-ar strădui propaganda burgheză să demonstreze „natura imuabilă a omului“, răutatea şi egoismul lui, se poate vedea din miile şi zecile de mii de exemple din realitatea sovietică contemporană cum se naşte şi se formează un om nou, liber de rămăşiţele trecutului, un om pentru care aproapele este prieten, tovarăş şi frate. Fireşte, aceasta nu este numai o consecinţă a educaţiei. Am fi idealişti, dacă am afirma că formarea oamenilor cu concepţii comuniste este numai rezultatul propagandei, agitaţiei ş.a.m.d. Marxism-leninismul a arătat şi arată că viaţa materială — şi nu altceva — este cea care determină înainte de toate conştiinţa umană. Iar aceasta înseamnă că schimbarea condiţiilor vieţi materiale, afirmarea principiilor comuniste în toate domeniile vieţii au o influenţă hotărîtoare asupra formării conştiinţei comuniste. Deci, cu cît va avansa procesul creării bazei tehnice-materiale a noii societăţi, cu atît mai larg se vor afirma în viaţă noile relaţii dintre oameni, cu atît vom rezolva mai rapid sarcina educării omului nou. Acestea sînt fenomene interdependente. De aceea, dacă în munca educativă este inadmisibilă ignorarea condiţiilor obiective de trai, cu atît mai dăunătoare este subaprecierea uriaşului rol pe care-l joacă factorul subiectiv, adică activitatea ideologică. Călăuză în acţiune PENTRU a fi constructor conştient al societăţii comuniste trebuie să ştii pentru ce munceşti, ce va da viitorul oamenilor şi ţie personal, care sunt trăsăturile şi principiile de bază ale comunismului, şi cum trebuie să-l construieşti. „Partidul — se spune în Programul P.C.U.S. — trasează sarcina ca întreaga populaţie să fie educată în spiritul comunismului ştiinţific, urmărind ca oamenii muncii să înţeleagă profund mersul şi perspectivele dezvoltării mondiale, să se orienteze just în aprecierea evenimentelor din ţară şi de pe arena internaţională, să construiască viaţa conştient, în mod comunist“. Partidul Comunist îndrumă pe lucrătorii de pe frontul ideologic în aşa fel încît aceştia să nu se ocupe cu iluminismul abstract, ci să-şi desfăşoare activitatea în strînsă legătură cu viaţa, cu realitatea socialistă, cu sarcinile participării active a maselor la construirea societăţii noi,înarmînd pe oamenii muncii cu concepţia ştiinţifică, marxist-leninistă, despre viaţă. P.C.U.S. creează o bază trainică şi pentru educarea oamenilor în spiritul celei mai înalte şi mai umane morale comuniste, ale cărei cerinţe fundamentale au fost formulate în Codul moral al constructorilor comunismului. Ele sunt pătrunse de ideile luptei pentru comunism, de ideile colectivismului şi umanismului. Societatea judecă profilul moral al omului întîi de toate după gradul în care munca lui, activitatea socială, comportarea, întreaga lui viaţă contribuie la triumful comunismului. Pe acest plan — alături de munca ideologică a partidului, statului, societăţii — un mare rol îl joacă şi autoeducarea, exigenţa faţă de sine, faţă de propria comportare. Procesul formării concepţiei ştiinţifice despre lume şi a moralei comuniste nu poate fi reprezentat ca un proces neted, care „merge pe roate“. El este indisolubil legat de lichidarea rămăşiţelor capitalismului din conştiinţa oamenilor, de demascarea necruţătoare, zdrobitoare, a ideologiei burgheze. Deci de o luptă ideologică intransigentă. Activitatea ideologică a P.C.U.S. în perioada construcţiei desfăşurate a comunismului este largă şi multilaterală. Scopul ei principal este să contribuie la traducerea în viaţă a măreţului Program al P.C.U.S., să educe un om demn de a trăi în comunism. In aceasta vede Partidul ,’ Comunist al Uniunii Sovietice principala sa datorie patriotică şi internaţională. F. Petrenko Moscova, iunie 1962. PlilllPl t ? I § 81 $«18118 iCTIflTII WM m UTILIZAREA pe scară largă a sudurii cazanelor de locomotivă — în locul nituirii lor — permite, la Atelierele C.F.R. „16 Februarie“ din Cluj, realizarea unor importante economii. Calitatea sudurii și a structurii cazanelor noi, fabricate aici, se verifică (aşa cum se vede în fotografie) cu ajutorul unor instalaţii speciale Roentgen. iiiiiiiini tiiiiuiiitt iiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiin iiiiiiiiiiii minimum iiiiiiiiiiiii miiniiii iniiiiiiiii iiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiii Jiiiiiiiiiii miiiniiiii iiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiii iiiiiiiiii zisul iluminism. Clarificarea, reducerea la unitate, geometrizarea dialogului coregrafic desfiinţează complet caracterul mistic al procesiunilor circulare medievale şi urmele de magie din folclor. Limbajul devine universal, clar şi distinct. Nu ştiu dacă Voltaire juca menuetul, în muzică e slab de tot însă literar vorbind literatura lui ca şi a lui Diderot sau a altor contemporani ar fi satisfăcut perfect pe Lulu ori pe balerinul sexagenar Dupré care, împodobit cu o enormă perucă neagră, venea cu paşi cadenţaţi pînă în partea dinainte a scenei, mergea graţios pe poante, legăna braţele un semicerc, ridica piciorul la altitudine moderată, făcea o piruetă, totul exact ca cu compasul, aerian ca zefirul şi dispărea după o jumătate de minut. Literatura vreme este analitică, cerebrală, sublimată de orice pitoresc, protocolară şi raţionalistă ca tert meniet, terestră, socială, jucată pe parchet. Cu vremea stilul se modifică uşor, fără a depăşi raţionalismul. Muzica lui Mozart în general este gîndită pe poante, traductibilă imediat coregrafic. Exactă, clară, ea aduce o langoare discretă şi o alegreţă melancolică, o sensibilitate extremă în marginile protocolului. Cît folclor nou intră în ea, este îndată universalizat. Nu e greu de a constata la el „sentimentalismul“, adică ceea ce în Occident s-a numit pre-romantism. Dimpotrivă, romanticul Chopin, în unele valsuri memetizează bătător la ochi. Cu toată pirueta exaltată, dialogul rămîne geometric și în stil iluminist. Berlioz... Berlioz spunea ca și Aristot frumoase lucruri însă pentru cronica de azi ar fi prea mult. Cordialitate (Urmare din pag. l a calmă In mijlocul taifunului care se abătuse asupra ei în ultimele 48 de ore, smulgînd-o din micu-i oraş de provincie şi aducînd-o acolo, în faţa Moscovei în delir, lîngă şeful guvernului, în fruntea nemaipomenitului alai. Nimic n-ar fi putut face să vibreze vechi coarde ale sufletului omenesc, nimic n ar fi putut umaniza atît de mult clipa solemnă şi puţin înfricoşătoare a întoarcerii celui dintîi om din Cosmos, ca automobilul acela deschis, împodobit cu flori în care şedeau alături ca la o nuntă nemaivăzută pe pămînt şi totuşi ca la o veche nuntă rusească, Nikita Sergheevici Hruşciov, Iuri Gagarin şi tînăra sa soţie. încă odată, a nu ştiu cita oară, îmi dădeam seama ce om simplu şi mare, ce om profund uman este conducătorul popoarelor sovietice. In orice capitală din lume, întoarcerea primului cosmonaut ar fi fost solemnă şi triumfătoare, dar datorită lui Nikita Sergheevici Hruşciov, spontaneităţii şi omeniei sale, la Moscova a fost într-un fel deosebit emoţionantă şi mişcătoare. Peste cîteva zile, Nikita Sergheevici Hruşciov, conducătorul popoarelor sovietice, prietenul încercat al ţării noastre, stegarul nobilei idei a dezarmării generale şi totale, părintele celor dintîi cosmonauţi din istoria omenirii, va aluneca iarăşi într-un automobil deschis, pe străzile Bucureştiului. Pe acest om simplu şi mare şi cordial, noi îl vom primi la rîndul nostru, cu cea mai mare cordialitate. g iiiin iiiiiiiiiiii iiiinium iiiiiiiiinii iiiiiiiiiiii miiiiniF. ! Stiintă î t 9 ~ ga LA Institutul de fi- 1 H “ zică atomică s-a — U pus în funcţiune o ma- 1 “ sină electronică de calcul = §§ analogic de tip semiuni- s g versal, care va servi la = — rezolvarea unor proble- = H me variate și complexe si legate de fizica şi teh- =nica reactorilor nucleari, = jj dinamica reactorilor şi a g a circuitelor termice, sis. = ~ teme de automatizare a g jj reactorilor nucleari, pro- sp iectarea şi construirea de aparate noi necesare şi pentru folosirea mai Z = raţională a reactorului, jj ~ producerea de radioizojj topi, probleme de radio- s g chimie etc. L I m CERCETĂTORII In- | — TMstitutului de speolo- = 1 gie au încheiat lucrările ~ = de identificare şi siste- = = matizare a materialelor g = culese în peşterile cer- jj g cetate anul trecut; ei = = continuă acţiunea de = g explorare a unor noi jj | zone carstice din ţara = — noastră. Studiindu-se fau = fi na freatică, cu variatele g j§ ei forme străvechi, au fost descoperite specii noi de g g insecte, dintre care unele = = necunoscute în literatura 3 _ ştiinţifică. Intr-o peşteră jj = din Oltenia au fost găsite două specii de alge g g albastre înrudite cu ag M numite alge întîlnite azi = pe scoarța unor arbori g g africani, sau cu algele 3 = descoperite pe craniile = găsite într-un cimitir din jj g China. Interesante sínt, jj s de asemenea, cercetările = în domeniul paleontolog g giei, care au dus la ideii g s tificarea cîtorva zeci de jj specii de animale azi g jj dispărute sau întîlnite g = numai în alte regiuni ale s 3 globului. g Secţia din Cluj a instigatatului se ocupă în spe- s .. dar de studiile de geo- = s morfologie şi circulaţie g = a apelor subterane. Speo- = s logii clujeni au pus în s g evidenţă fenomenul to- g g pirii gheţarului de la Scă- T arişoara, care s-a redus § jj cu 1,5 m în comparaţie g = cu perioada în care fu- ~ _ sese studiat de ilustrul jj g speolog român, Emil Raj jj coviţă. = iiiiiiiiiiiu 'iiiiiiiiin iiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiii iiiiiiiniii iiniiiiiü. I Continuînd a publica galeria de „trădători şi renegaţi“, Nichifor Crainic semnează în „Glasul Patriei“ din 1 iunie 1962 următorul articol: D. _ _ trădători şi renegaţi care s-au lepădat de ţara romînească pe care astăzi încearcă să o împroaşte cu noroi, face parte şi un neînsemnat scrib, pe nume Emil Cioran, aşa-zis filozof al unui curent decadent care se intitulează „existenţialism“. E necesar să subliniem că pentru psihologia epavelor politice, de care ne ocupăm, "nimic nu era mai, potrivit decât această filozofie a disperării existenţialiste, în care Emil Cioran înfofoleşte infamia apostazei şi a renegării. În fond, e vorba de o mentalitate primitivă, rudimentară, care reacţionează negativ la prima contradicţie a intereselor ei imediate. Marii exploratori ai pămînturilor nou descoperite relatează că triburile înapoiate de odinioară cădeau în adorare în faţa medicilor europeni cînd aceştia îi vindecau de boale; dar îndată ce medicii se arătau neputincioşi, primitivii îi acuzau de rea voinţă şi se răzbunau antropofagie. Romînia a fost bună atîta vreme cît toţi paraziţii beneficiau de proverbiala ei îngăduială. Romînia nu mai e bună de cînd s-a purificat de bureţii şi de gîngăniile parazitismului. Emil Cioran, „filozoful" de azi al demenţei apostatice, a fost un parazit ca oricare altul. Purtînd încă de tînăr fermentul descompunerii morale, a beneficiat de burse copioase pentru studii în Germania, trimis de partidul naţionalţărănist, împreună cu alţi tineri ardeleni, în scopul de a-şi pregăti o serie de intelectuali, fiindcă partidul era nespus de sărac în cărturari cu prestigiu. întors în ţară, cu ambiţii filozofice şi politice, a uitat de „binefacerile“ naţional-ţărăniste şi a trecut cu tot bagajul existenţialist în tabăra Gărzii de fier, îmbrăţişînd ca cinică dezinvoltură criminalitatea legionară. De la hoţia ţărănistă la omorul gardist era o linie descendentă, paralelă cu procesul dezagregării morale. Emil Cioran nu face parte dintre tinerii care au îmbrăţişat legionarismul înşelaţi de iluzia mîntuirii naţionale în care se învăluia meşteşugit un ucigaş de rînd cum a fost Corneliu Zelea Codreanu. El era perfect conştient că măduva acestei organizaţii era criminalitatea. Şi totuşi, s-a făcut adorator al unui asasin terorist în rîvna de a se împune cît mai iute ca „filozof“ al anarhiei legionare pe fundalul macabru al sîngelui vărsat şi de a face o carieră cît mai rapidă. Aderenţa lui era şi calcul interesat, dar şi afinitate morbidă a unei naturi decadente. A scris pentru legionari penibila bîlbîială filozofică „Schimbarea la faţă a Romîniei“, în care nu izbuteşte să articuleze absolut nici un gînd limpede. Cartea e o detractare nu a politicianismului spoliator, ci a întregului popor român căruia nu-i găseşte nici o calitate. Chiar muzica noastră populară îl dezgustă şi îl enervează pe Emil Cioran, părîndu-i-se lipsită de patetismul morbid care aţîţă chefurile disperaţilor spre sinucidere. Renegatul zgomotos şi cinic de azi e detractorul virtuţilor romîneşti de acum un sfert de veac. Cu toate acestea, Horia Sima, cocoţat la guvern de Gestapoul lux Himmler, în 1940, l-a trimis pe Emil Cioran la Paris ca ataşat cultural, ca exponent al „spiritului romînesc" şi propagandist al drepturilor noastre călcate în picioare. Activitatea lui în Franţa ca însărcinat oficial atinge culmea inconştienţei. Era gras plătit, chefurile se ţineau lanţ. In stare bahică, degeneratul acesta calomnia şi ponegrea poporul român ca pe un conglomerat inferior şi nevrednic de o viaţă independentă. Pentru ticăloşia lui, imediat după rebeliunea legionară, a fost destituit telegrafic. Lipsit de axa morală, care dă simţul răspunderii, Emil Cioran se c.oxdise:„.UQ„.TOar ordinar, un profitor, şi un parazit pe mizeria politică în care se zbătea ţara în acea vreme. Dispreţul cinic faţă de propriul său popor nu-l împiedica să-şi facă mendrele pe banul statului, într-o epocă de tragedie naţională. Această insensibilitate de brută e comună tuturor legionarilor care au guvernat sub ocrotirea hitlerismului dominant, terorizînd, jefuind ca în codru, şi măcelărind în masă. Pentru ei, inclusiv pentru Emil Cioran, solidar în crime cu ei, ţara aceasta n-a fost decît o pradă bestială, părăsită prin constrîngere, pentru a deveni fugari, trădători, vînzători şi renegaţi. Cînd totul s-a sfîrşit, Emil Cioran a devenit, ca publicist de limbă franceză, teoretician al acestei mentalităţi descreierate, eminamente legionară. Gîndindu-se de bună seamă la şeful său politic, Horia Sima, el scrie : „Acela care n-a cunoscut ispita de a fi întîiul în cetate, care nu cunoaşte chinurile şi deliciile setei de putere, nu va înţelege nimic din jocul politic... nu va ghici elementele din care se compune ARTA DISPREŢULUI“. Cu alte cuvinte, pentru Emil Cioran, a guverna înseamnă a dispreţui poporul, batjocorindu-1, spoliindu-1 şi ucigîndu-1, exact cum au făcut legionarii. A guverna e tot una cu a teroriza. Cu propriile sale cuvinte, a pune poporul ,în cămaşa, de forţă obligatorie“. Cameleonizat în „filozof“ francez, Emil Cioran a devenit apologetul ferocităţii legionare şi justificatorul camuflat al asasinului Horia Sima, pe care, fără să-l numească, îl preamăreşte ca pe un .Tirah". • Tirania e marea admiraţie a acestui „filozof“ cu gilsturi perverse de mazohist politic. Dezrădăcinat din comunitatea naţională cu întreaga categorie de trădători şi spioni, Emil Cioran s-a transformat din detractor în renegat ostil poporului român. Dacă ceilalţi s-au renegat prin fapta mîrşavă a calomniei şi a spionajului, el s-a degradat prin declaraţii răsunătoare, făcute pe plan „filozofic“. E un exhibiţionist cu orice preţ, numai pentru a atrage atenţia asupra sa, vrînd să se dea drept un personaj extrem de original şi de interesant. Neputînd s-o facă prin forţa confuzei sale cugetări, o face prin forţa cinismului senzaţional. Un om care se leapădă de naţia sa constituie într-adevăr un caz extrem de rar, un caz excepţional. Lumea se adună în jurul său ca în jurul unui monstru expus într-o menajerie de varietăţi, în afară de ordinea naturală a lucrurilor. Emil Cioran a învăţat arta exhibiţionismului de la marchizul de Sade sau de la Cassanova, care şi-au descris singuri, fără ruşine, crimele şi aventurile, în setea de celebritate. Mai decăzut decît aceştia, el se expune curiozităţii publice prin următoarea neruşinare : „Mărturisesc că am considerat ca o ruşine faptul de a aparţine unei naţiuni, care e o oarecare, unei colectivităţi de învinşi, asupra originii cărora nu-mi era îngăduită nici o aluzie. Credeam, şi poate nu mă înşelam, că noi ne tragem din drojdia barbarilor, din pleava marilor năvăliri, din acele hoarde care, neputincioase să-şi continue drumul spre apus, s-au pitulat de-a lungul Carpaţilor şi Dunării, căutîndu-şi culcuş să dormiteze, masă de dezertori la marginile Imperiului, golănime spoită cu un pospai de latinitate. . Aşa trecut, aşa prezent. Şi aşa viitor“. Afirmaţiile lui Emil Cioran revoltă pe orice om de bună credinţă, fie român, fie străin. Cine poate nega că din sînul poporului român, de care Cioran s-a lepădat, au ieşit valori care au depăşit de mult hotarele ţării ? Doinele, baladeleşi legeade pe apaste a ţinţelepciunea proverbelor şL* Artăiestria cîntecului şi a portului popular, produse ale întregului popor, transmise din generaţie în generaţie, au constituit izvorul de inspiraţie pentru făuritorii artei noastre naţionale. Creatori şi gînditori ca Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Alecsandri, marele Eminescu, Grigorescu, Creangă, Coşbuc, Vlahu ,ţă, Caragiale, Enescu, Sadoveanu, , Arghezi, sunt nume care s-au în - scris pe firmamentul culturii noastre naţionale şi au ridicat prestigiul poporului român în faţa străinătăţii. Pot oare fi uitaţi luptătorii care şi-au vărsat sîngele pentru realizarea idealului sfînt al libertăţii sociale şi naţionale ? Amintind doar figura legendarului Tudor, din Vladimiri şi înflăcărarea de forţă a Bălcescului, avîntul revoluţionar al generaţiei de la 1848, paginile de glorie înscrise la 1877 mii şi jertfa celor 11 mii de ţărani*, care au cutremurat neuitatul an 1907, nu facem decît să jalonăm parcursul istoriei noastre naţionale de care un nemernic ca Emil Cioran se leapădă cu neruşinarea caracteristică vînzătorilor de neam şi ţară. A proiecta asupra unui întreg popor o descompunere şi o mizerie morală strict individuală nu e altceva decît o bizarerie psihiatrică, nu e altceva decît un act de demenţă. Şi un asemenea individ trece în faţa snobilor şi a declasaţilor parizieni drept un filozof ! Talentatul şi harnicul popor român, în care renegaţi de teapa lui Cioran încearcă să împroaşte cu noroi, şi-a ocupat demult locul de cinste în rîndul celor mai înaintate naţiuni ale lumii. Prin revoluţia de la 23 August 1944, în fruntea căreia s-a aflat eroica clasă muncitoare romînă şi care a adus ţării eliberarea de sub jugul reacţionar al burgheziei şi al dictaturii fasciste, masele munci- - toare din Romînia şi-au dovedit mai mult decît oricînd uriaşa lor capacitate organizatoare şi transformatoare. Din mîna măiastră a lucrătorilor, ţăranilor şi intelectualilor romîni au ieşit oraşe noi ca Victoria, Hunedoara, Oneşti şi Lucăceşti, hidrocentrale ca cea de la Bicaz, fabrici şi uzine cum sunt cele de la Săvineşti, Roznov şi Borzeşti, au ieşit maşini-unelte şi tractoare a căror faimă a trecut demult graniţele patriei. Muncitorii, tehnicienii şi inginerii români sunt invitaţi astăzi ca specialişti de valoare într-o serie de ţări din Asia, Africa şi America Latină. Tocmai de aceea, într-o epocă în care poporul român, electrizat de energia revoluţionară, creează într-un singur deceniu cît au creat alte popoare în sute de ani, ieşirea nesocotită a unui Emil Cioran nu e numai un act de renegare degenerată, nu e numai un act de neruşinată calomnie, dar şi un act de demenţă şi de imbecilitate intelectuală. Nichifor Crainic TRĂDĂTORI ŞI RENEGAŢI ! EMIL CIORAN