Contemporanul, ianuarie-iunie 1965 (Anul 19, nr. 1-26)

1965-01-01 / nr. 1

FRUMOSULUI timpul între cele două preocupări paralele: de sculptor şi scriitor, întrebarea noastră l-a surprins. Nu e un fantezist. Nu-i place să ridice castele în Spania. După cum măr­turiseşte, are unele aspiraţii pe care le materializează întotdeauna mai puţin decât ar dori. Sculptorul e convins că în pers­pectiva unei mai strînse colaborări dintre arhitectură şi sculptură, a­­mîndouă ar avea de cîştigat. Arhi­tectul ar depăşi modul rigid în care înţelege integrarea ritmurilor geometrice, iar sculptorul s-ar putea degaja de naturalismul ca­­re-i grevează încă opera. Poporul nostru şi-a cîştigat de-a lungul se­colelor un foarte dezvoltat simţ al frumosului. Creaţia populară oferă atît arhitecţilor cit şi artiştilor nu numai un abecedar de forme, ci şi o concepţie a frumosului. Dacă observăm creaţia populară — con­tinuă sculptorul — putem cunoaş­te modurile specifice prin care po­porul nostru îşi proiectează viaţa în artă şi frumuseţe. Onestitatea şi spiritul de economie, lipsit de în­florituri şi arabescuri, sunt defini­torii pentru această concepţie. Sim­ţul pentru natură l-a obligat să elimine neesenţialul. — Un mod de gândire, intr-ade­văr exemplar pentru toţi artiştii, şi sugestie, totodată, pentru ceea ce reprezintă esenţa frumosului, mi se pare creaţia lui Brâncuşi. Sprijinindu-se pe solul fecund al tradiţiei, pe valorile autentice ale creaţiei populare, Brâncuşi ne oferă o magistrală lecţie de decantare şi esenţializare, ridicînd arta la uni­versalitate. Acest mod de gîndire e cel mai fecund punct de porni­re... Sculptura, chiar înaintea ce­lorlalte genuri, va ajunge la repre­zentări în care viaţa nouă se va oglindi impunător. Dinamica ma­teriei, organizată la nivelul mo­dern al posibilităţilor tehnice, va cunoaşte o nouă viaţă. Lucrările lui Brâncuşi de la Tg. Jiu consti­tuie exemplu şi îndemn. Sculptura trebuie să-şi recîştige poziţia şi ni­velul pe care le-a avut în marile epoci artistice şi chiar să le depă­şească. Ea se poate afirma în co­laborare cu arhitectura, în spaţiu şi cadru determinat, dar trebuie şi se va ajunge la realizarea unor unităţi plastice de sine stătătoare. Dacă lecţia lui Brâncuşi, artistul o aplică la necesităţile viitorului nostru, atunci el nu va putea ajun­ge la gratuităţi, oricît de sugestive ar părea în sine. Artistul trebuie să dea vieţii noastre de astăzi şi de mîine, ale cărei obiective umane le cunoaştem, un profil estetic. Sculptorul, cred, trebuie să se con­centreze asupra vieţii omului con­temporan. Din păcate, nu avem în­că monumente care să-l familiari­zeze pe contemporanul nostru cu mari personalităţi ale culturii: Eminescu, Creangă, Caragiale, Re­­breanu... In toate epocile de înflo­rire ale artelor plastice, la greci, la egipteni sau la chinezi, tema muncii se află în focarul pre­ocupărilor artiştilor. Visez sinteze­le artistice în care omul muncii să se regăsească conform aspiraţiilor lui. Oraşele viitorului au şi în­ceput să se nască. Oneştiul e un a­­semenea exemplu. Ele se dezvoltă şi, cred, se vor dezvolta în jurul industriilor. Sunt sigur că, dincolo de confortul indispensabil, aceste oraşe vor oferi condiţiile unei am­ple afirmări a culturii. De unde poporul nostru şi-a stabilit contac­tul de frumuseţe mai mult prin comuniunea cu natura, arta va tre­bui să dezvolte, zi de zi, idealul de frumuseţe. Urbanismul stimulat de artă va atinge un nivel atît de înalt, incit va crea un permanent climat de tonicitate. Sculpturile, picturile, frescele monumentale, panourile decorative, mozaicurile vor fi prezente pretutindeni... Dar, cum spuneam, nu sînt un vizionar. Sînt sigur că realitatea va depăși orice fantezie... Arta industriei şi frumosul de fiecare zi ŞI ÎNCĂ un atelier. Militari. O fabrică nouă, modernă, de utilaj sanitar. Hale luminoase. Printre maşini, oameni îmbrăcaţi în halate albe, cu mişcări precise. Par mai degrabă supraveghetori, decit muncitori. Mecanisme se declan­şează automat, tiparele sunt um­plute cu materia primă, trimise mai departe pe benzi rulante, usca­te, acoperite cu glazură străluci­toare. Acesta este cadrul în care l-am întîlnit pe Patriciu Mateescu, In micul său atelier aflat în incinta uzinei, grămezi de porțelan purtînd pe ele probe de smalţuri joacă în reflexele multicolore ale cristaluri­lor sau metalului. — Ce poate determina azi pe un artist să se rupă de atelierul său liniştit de creaţie şi să se instaleze în plină producţie industrială, in­tr-un atelier de fabrică ? — l-am întrebat pe Patriciu Mateescu. — Ideea sau, mai bine zis, expe­rienţa, care ne spune că arta, a­­tunci cînd este destinată celor mulţi, trebuie să ţină seama de condiţiile moderne de fabricaţie. Altfel, nu vom putea ajunge nici­odată la serie, rămînînd robii uni­catului... — Deci nu se va putea adresa direct înşişi destinatarilor ei: ma­sele de consumatori de frumos. V-am urmărit experienţele, ca şi ale altor artişti plastici din dife­ritele fabrici din ţară. Am admirat unele rezultate materializate la Galeriile Fondului Plastic. In ace­laşi timp, trebuie să remarcăm cu regret că prea puţine obiecte de artă au putut deveni încă un bun de consum al frumosului cotidian... — Cauza este cea amintită. Noi, artiştii, neglijăm încă, de multe ori, condiţiile concrete ale produc­ţiei de fabrică. De aici şi necesi­tatea de a le studia amănunţit. Le­gătura dintre arhaic şi modern tre­buie fundamentată pe baze estetice şi tehnice contemporane. Glazura întrebuinţată de egipteni e mai re­zistentă şi mai bună decit aceea pe care o întrebuinţăm noi în mod obişnuit. Ciobul vaselor greceşti din pămînt roşu, comparat cu vasele noastre lucrate din pămînt de pisc, e mai rezistent. Cărămizile smăl­ţuite ale asirienilor aveau o con­diţie superioară realizărilor arti­zanatului nostru. — ...Cea mai bună dovadă este degradarea vaselor noastre de gră­dină aşezate cu un an, doi în urmă... — Deci, atîta timp cit nu puteam avea conştiinţa împăcată că fac o artă modernă, de cele mai multe ori, lucrurile frumoase pe care le reuşeam se datorau hazardului sau întîmplărilor din cuptor. — Arta viitorului ne va oferi, deci, o mai strînsă îngemănare în­tre creaţia artistică şi ştiinţă? Care va fi locul artei într-o lume a ştiinţei, într-o lume a frumosu­lui ? — In industrie s-a neglijat ex­presivitatea materialului din punct de vedere estetic ; artiştii au igno­rat legile tehnicii; cred că echili­brul tehnico-artistic nu poate fi realizat decit printr-o conlucrare prodigioasă. Astfel, n-o să mai mire pe nimeni dacă în laboratoarele ţesătoriilor, de pildă, alături de planşetele de desen tehnic, vor fi aşezate şevaletele experţilor în ar­monii coloristice. Doresc o lume populată de sculp­turi. In pieţe, în parcuri, pe străzi. Mari fîntîni arteziene care, prime­nind aerul, vor umple, în acelaşi timp, spaţiul de culori încîntătoare. Jeturile de apă vor fi luminate de lentile şi oglinzi policrome, orien­­tabile după soare. Căderile de apă vor stimula elemente acustice creînd armonii muzicale. Vîntul îşi va aduce şi el contribuţia la aceste efecte acustice. Se va crea o armonie totală între forţele na­turii (soarele, vîntul, apa), ştiinţa şi inspiraţia artistică, toate puse în slujba frumuseţii omului. — Presupun că, dintr-o aseme­nea perspectivă, şi materialele care stau la baza operelor de artă vor cunoaşte o evoluţie necunoscută încă. Materialele din care vor fi plămădite operele monumentale se îngeamănă cu materiale de con­strucţie, punîndu-se reciproc în valoare. Materialele tradiţionale ca ceramica, bronzul, marmura vor fi completate de altele, cu totul noi... — Precis. Văd construcţii gi­gantice, din betoane colorate, aju­tate de materiale plastice uşor mo­­delabile în tipare, de noi aliaje de metale, sticlă, ceramică, avînd efecte şi rezistenţă superioare ma­terialelor tradiţionale. Străzile vor fi inundate de vegetaţie, jocurile de lumini le vor preschimba în spectacole feerice. — Deci arta va pătrunde în viaţa de zi de zi a omului. Ii va însoţi paşii în casă, pe stradă, la locul de muncă. — Da. Peste tot se va simţi mina artistului. De la îmbrăcăminte la furculiţă, de la ahitectura oraşelor pînă la Interiorul mobilat de bun gust şi personalitate. Va fi creată o gamă atît de bogată de forme necesare la fiecare oră din zi, in­cit omul îşi va putea alege obiec­tele cotidiene după gustul şi tem­peramentul fiecăruia. — Şi pînă atunci ? — Pînă atunci, trebuie susţinut începutul. Să nu ne speriem de tehnică, chiar dacă aceasta ne-ar lua mai mult timp decit creaţia însăşi. Inginerii şi tehnicienii să nu considere utopice fanteziile ar­tistice, iar publicul să participe la acest proces de înnoire cu însufle­ţirea pe care o cunosc înnoirile în toate domeniile vieţii noastre. Ajunsă la capătul... coloanei de pagină, incursiunea noas­tră realist-fantezistă într-o lume a frumosului se întreru­pe aici. Se întrerupe, dar nu se termină, deoarece călătoria în Oraşul Viitorului continuă, febril şi înnoitor, pe marile şantiere ale ţării socialiste şi în gîndurile noastre cele mai intime. T. G. Maiorescu eu MARCEL CHIRNOAGA: Pers­­pectivele oraşului încorporate intr-un întreg, păstrind stricteţea arhitecturii, dar, în ace­laşi timp, prea puţin din căldura ex­presiei umane. E limpede că Aurel Cojan are posibilitatea de a aborda subiecte de mai largă respiraţie decit o face acum. Lirismul său e capabil să dea sunete mai adinei decit ace­lea ale versului şoptit, în care şi exu­beranţa unor motive mai generoase e temperată cu prea multă stăruinţă. Cînd culorile se aştern cu mai mul­tă îndrăzneală, evadînd din registrul tonurilor surde (ca în Fata saşie), ne aflăm în faţa unei nebănuite laturi temperamentale a acestui artist. Cre­dem astfel că artistul, înzestrat cu un simţ particular al culorii, nu fo­loseşte cu destul aplomb resursele miraculoase ale acestui atribut poetic Expoziţia sa, însă, e un prilej de a cunoaşte o personalitate artistică in­teresantă Poezia sa fină (în care apar şi accente de vigoare) proprie din asimilarea unei lecţii de culoare şi de desen studiată îndelung şi ex­primată cu mijloace personale. Dan Grigorescu­ ­ Marius Cilievici­ u APROAPE 10 ani în urmă, la Expoziţia Anuală de Stat, un panou cu 7 ilustraţii la Unspenski, semnate Ion Ion reţinea îndelung vizitatorii. impu­­nîndu-se prin calităţile de compozi­ţie, prin cromatica rafinată şi prin adînca înţelegere a sensurilor textu­lui ilustrat. Pseudonimul Ion Ion, însemna Marius Cilievici şi Jacob Lazăr, pe atunci, ambii proaspeţi ab­solvenţi ai Institutului de Artă Plas­tică. An după an, ilustrîndu-l pe Gorki, pe Dickens, pe Dostoevski, cei doi artişti au ocupat un loc întot­deauna remarcat în manifestările ar­tistice colective. De această dată, insă, Marius Cilievici înfăţişează, în sala Magheru, un ansamblu de 20 de uleiuri, lucrări recente ale sale. Pre­zenţa acestui număr mic de opere nu trebuie să ne facă să bănuim o în­depărtare a pictorului de practica zilnică a artei sale. Faptul că, în ciuda colaborării susţinute la deco­rarea clădirilor de pe litoral şi a plafonului teatrului din Caracal, el a găsit timpul necesar să realizeze aceste lucrări de şevalet, este lăuda­bil. Tematica operelor expuse este des­tul de variată : portretele, unele din ele puse în pagină cu o deosebită maturitate a concepţiei despre com­poziţie, naturile moarte, peisaj­ele şi o compoziţie cu pescari, aduc aproa­pe fiecare cîte ceva nou, personali­tatea pictorului stabilind legătura de unire între ele. La prima vedere aceste picturi plac, atrag atenţia, îşi dezvăluie su­biectul cu mare facilitate. Studiate mai atent, unele ridică insă un semn de întrebare care planează asupra concepţiei artistului. De pildă, com­poziţia cu pescari pare, dacă nu ope­ra a doi autori, atunci opera unuia singur cu două optici diferite. Băr­cile cu oameni se înscriu pe coordo­natele artei realiste, interpretate fu­gos de artist, în timp ce marea apare împărţită in suprafeţe, precis delimitate, geometrizată. De ce ? Teama de a nu stă­pini o suprafaţă întinsă, teama de monotonie ? Artis­tul, rafinat colorist, a demonstrat că este apt să imprime viaţă şi frea­măt unei suprafeţe prin bogăţia de valori a culorilor sale. Am pomenit mai înainte de por­trete, în această categorie de lucrări, cu ajutorul cărora putem evidenţia calităţile temeinice ale artistului, ne surprinde o ostentaţie neînţeleasă a noţiunilor de tehnică a picturii. Apli­­cînd mecanic legile tehnicii pictu­rale, unele portrete ale lui Cilievici dau fie impresia a două jumătăţi de chipuri lipite unul de altul, fie a unui portret văzut simultan din două unghiuri de vedere. In ciuda acestor obiecţii nu putem să nu remarcăm autoritatea unor lucrări ca Lectura, Omul cu scrisoarea, sau Studiul de nud. Infăţişîndu-ne, mult amplificate, toate calităţile de subtil colorist, ra­finat şi reţinut, cu care artistul ne-a obişnuit încă de mult, prima expo­ziţie personală a lui Marius Cilie­vici ne-a ajutat, totodată, să arun­căm o privire asupra stadiului de evoluţie la care se află, elementele pozitive ale expoziţiei fiind suficien­te pentru a ne îndemna să-l urmă­rim mai departe pe drumul creaţiei sale. Radu Ionescu „Imagini din copilărie“ ESFÂŞURÂND o Intensă ac­tivitate concertistică, Va­lentin Gheorghiu găseşte to­tuşi timp şi pentru creaţia muzicală, pe care o cultivă nu ca un „compozitor de duminică“, ci ca un adevărat profesionist. Recent, Filarmonica „George Enescu“ a prezentat, sub conducerea muzicală a lui Mircea Cristescu, suita Ima­gini din copilărie. Din muzica scrisă inițial pentru un film („Puștii“) compozitorul a realizat această suită, ce cuprinde mai multe tablouri. Este o muzică pro­gramatică. Autorul s-a ferit să în­grădească însă fantezia ascultătoru­lui prin expunerea unui program detaliat, limitîndu-se la titluri suc­cinte, în măsură să orienteze aten­ţia celor ce urmăresc lucrarea. Sui­ta debutează cu toaca în soare. Teme zglobii, vesele se succed rapid ; trompetele enunţă un motiv luminos, ca o explozie de viaţă, imaginile muzicale se perindă ca într-un ca­leidoscop. Figuraţiile la viori, arpe­giile de la harpă şi sunetele ascu­ţite ale flautului mic evocă foarte bine energia inepuizabilă a copiilor, joaca lor. In acelaşi spirit se des­făşoară şi mişcarea următoare, Ghiduşii, cu unele intenţionate alu­zii la Till Eulenspiegel. Pentru ta­blourile intitulate Noaptea în camera copiilor, Vis ciudat, Copilu-i trist, compozitorul a găsit melodii şi ar­monii adecvate şi originale, capabile să sugereze aspectele atît de varia­te, fluide şi inconsistente ale imagi­­lor onirice (Vis ciudat). Revenirea temelor de-a lungul suitei ii conferă unitate, organicita­­te. Este de relevat de asemenea ar­monizarea simplă, dar caldă, orche­straţia transparentă şi foarte colo­rată. Muzica depăşeşte cu evidenţă simplul act sonor ilustrativ pentru a fi expresia sentimentelor gingaşe ale compozitorului. Dirijorul Mircea Cristescu s-a aplecat cu dăruire asu­pra acestor imagini, cizelîndu-le minuţios, dindu-le relief, lumi­­nindu-le. Corul din Belgrad ELE cîteva sute de profesio­nişti şi amatori veniţi să asculte Corul Radioteleviziu­­nii din Belgrad au cunoscut una dintre cele mai valoroase formaţii de acest gen. Prezentînd un program foarte variat care includea muzica atît a unor compozitori preclasici (Orlando Lasso, Purcell), clasici (Haydn) şi contemporani (Debussy, Ravel ş.a.), corul a făcut o demon­straţie de înaltă artă. Claritatea desăvîrşită a vocilor, justeţea into­naţiei şi omogenitatea sonoră rezul­tată au făcut ca în anumite pasaje de cor mut, — cu deosebire cînd au intrat in joc doar elementele femi­nine — să nu se perceapă decit ca o singură voce, intr-atît era de egală şi frumos echilibrată intensitatea emisiei. Cîntecele „rituale”, cu acompania­ment de harpă, de Britten, unde fineţea execuţiei şi intensitatea expresiei au atins poate, cele mai mari valori, au reprezentat unul din punctele culminative ale concertului. Cel mai mare joc în program l-au ocupat cîntecele cu caracter popular ale compozitorilor iugoslavi. Am preţuit gravitatea şi profunzimea cu care a fost redat Recviem-ul de Ste­­van Mokranjac și vitalitatea unor cîntece macedonene de puternic accent folcloric, adunate într-un Buchet (al X-lea), de același compo­zitor. Unele cîntece au apărut în stil de baladă populară, dar rafinat armonizate, ca de pildă Izvorul de Josip Slavenski; altele, bine ritmate, erau în spiritul popularului joc Kolo (Cîntec din Muntenegru de Nikola Hercigonja). Corul feminin s-a dis­tins şi în Cîntece din Istria pe vechi motive populare, armonizate cu un deosebit colorit de Borivoje Simic, dirijorul şi animatorul formaţiei. Conducînd din 1948, dirijorul Simic a reuşit să imprime corului un stil elevat al execuţiei, o profunzime deosebită a expresiei, o disciplină artistică desăvîrşită, o ţinută sobră, exemplară. Nu poate fi uitat harpis­­tul Josip Pikelj, un interpret de mare sensibilitate, care şi-a împlinit acompaniamentele şi micile-i pasaje solistice cu subtilă artă. In aceeaşi seară, la aceeaşi oră, dirijorul iugoslav Pavle Despaly a condus Orchestra simfonică a Radio­­televiziunii — ceea ce ne-a obligat să ne împărţim între Ateneu şi Stu­dioul de concerte. Am putut asculta astfel, numai Concertul pentru orchestră de cameră de Ruben Rădică, o lucrare tradiţională ca formă, dar modernă în ceea ce pri­veşte mijloacele de expresie — tînă­­rul compozitor resimţindu-se de in­fluenţa lui René Leibovitz, profeso­rul său, Pavle Despalt, dirijor per­manent al Orchestrei simfonice şi de cameră de la Zagreb, a dat îndru­mări precise cu o mină flexibilă şi elegantă dar, desigur, chipul in care l-a acompaniat pe Radu Aldulescu în Concertul pentru violoncel şi orches­tră de Şostakovici şi a condus Simfo­nia de Frank ne-ar fi putut prilejui aprecieri de valoare. Este de dorit ca OSTA să evite pe viitor asemenea coincidenţe de concerte. J.-V. Pandelescu C D I C I SIMPLU, MODERN Expoziţia de artă decorativă din str. Oneşti S­IMPLITATEA şi simplificarea locuinţei în accepţie modernă vi­zează, mai mult ca oricînd altă­dată, stricta întrepătrundere a frumosului cu utilul. Ideea că obiectul de uz imediat (scaunul sau covorul, lampa sau scrumiera, dulapul sau masa), modelate după criteriile gustului contem­poran, modificate faţă de trecut, îşi sporesc nu numai gradul de utilitate ci şi funcţia decorativă (eliminind, prin prezenţa lor, stu­foasa îngrămădire de obiecte inu­tile), a căpătat, teoretic, un con­sens unanim. Echivalentul prac­tic al acestei idei însă... ...Relativitatea gustului —• diver­sitatea de preferinţe şi înclinaţii faţă de modalităţile de expresie artistică şi formule în arta deco­rativă este un fapt (neconcordanţa provine —­ în cazul unui stil de­finit — din deosebirile tempera­mentale, experienţa personală, educaţia artistică, cultura şi recep­tivitatea mai mult sau mai puţin evoluată a fiecărui individ în­­ parte). El devine pregnant în în­fruntarea dintre viziunea tradi­ţionalistă asupra ambianţei încon­jurătoare — nu întotdeauna lip­sită de calităţi, dar evident de­păşită de necesităţi — şi cea ine­dită, contemporană, care se defi­­neşte în coordonate proprii, nu dirrtr-odată, nu fără inerente im­perfecţii sau stîngăcii. De aici in­stabilitatea şi oscilaţia între ve­chiul mod decorativ — care mai străluceşte şi atrage încă — şi cel nou, bine precizat deocamdată doar în marile instituţii cu carac­ter public. La ora actuală, inte­riorul intim, particular, pendu­lează între simplificări totale sau încercări de combinare adeseori nefericită a unui stil cu altul. Faptul este determinat, desigur, şi de insuficienta preocupare pen­tru crearea unor modele — multe şi variate — de interioare fru­moase, în accepţie modernă. Iată însă că una din expoziţiile Fondului Plastic (cea din str. Oneşti) constituie — prin piesele noi expuse — o invitaţie convingă­toare la simplificare. Expresivita­tea obiectelor (tapiserii, lămpi, cupe, mesuţe, scrumiere, vaze, picturi pe sticlă, forme de cera­mică etc.) solicită cu insistenţă o atmosferă degajată, un interior ae­rat, fie el modern sau nu. Policromia bogată a tapiseriei Simonei Vasiliu, de pildă, impre­sionează prin intensitatea tonurilor care, în ciuda caracterului lor in­solit — prin felul în care sunt dis­puse şi alăturate —, dau senzaţia unei extraordinare călduri lăun­trice. Frumos, modern, cu acelaşi rafinament cromatic cunoscut cu care ne-a deprins de mulţi ani, cu acelaşi bun gust care a făcut şcoală şi care i-a creat reputaţia,­­ pa­noul decorativ textil al cunoscutei artiste Aurelia Ghiaţă. Asemenea tapiserii fixate pe fundalurile de holuri sau intr-un interior particu­lar presupun doar cîteva piese de mobilier (cit mai simple şi mai suple). Nimic altceva! Simpla şi severa arhitectură a relaţiilor decorative din covorul lui Spiru Chintilă — cîmpul negru cu inserţii geometrizante de alb şi griuri — detaşate net de fond, re­levă neaşteptate calităţi ale acestor „culori“. Forţa decorativă — (de mare sobrietate) a piesei determină reducţia celorlalte componente ale interiorului. Şi, deci, simplificare. Lămpile , sfeşnicele de metal bă­tut cu braţe ovoidale sau rectangu­lare (eleganţa este urmărită nu numai prin geometrizarea înscrisă în spaţiu, ci şi prin forma elemen­telor ceramice care le completează sau coloritul discret al luminărilor de ceară acoperite de o peliculă strălucitoare­ ale lui Constantin Bulat şi Margareta Sterian, apli­cele şi elementele decorative lu­minoase, fixate pe un punct stabil (Dan Porocescu) relevă căutări pline de fervoare. Elementele ră­sucite în spirală merită toată atenţia, ca idee, pentru posibili­tăţile lor de a crea atmosfe­ră. Luminate în întregime pe dinăuntru, colorate, în diverse to­nalităţi şi, fireşte, modelate felu­rit — ele îşi găsesc locul în orice locuinţă, fără pretenţia de a fi le­gate de un anumit stil al interio­rului. Vazele, cele de ceramică ale lui Bulat, ca şi cele din sticlă fixate pe trepiede metalice ale lui Paro­cescu sunt moderne, variate ca volum, forme şi culori. Toate amin­tesc tiparul popular, sunt atrăgă­toare prin plastica formelor, prin preţiozitatea materialului, prin cu­loare. Platourile, cupele (Zoe Băicoianu), statuetele de lemn — elegantă stilizare a unui motiv folcloric (Gabriela Adoc), voit simplificată (Petre Balogh) , for­mele de ceramică (Violeta Crăciun) sau piesele de metal cu migală ci­zelat de Ana Miclea îndeamnă cu graţie izbutită către simplitate în conceperea interiorului. Pictura pe sticlă, cu indiscutabil caracter de­corativ (şi nu numai atît) reactua­lizează un vechi şi autohton filon artistic. Dar despre acest subiect ar trebui un articol special. Cert este, pentru vizitatorii expoziţiei din str. Oneşti, că prezenţele deco­rative cu funcţii utilitare sînt un preţios îndreptar artistic către simplificarea de care aminteam la început. Reflectînd un mod de gîn­dire şi simţire contemporan, crea­ţiile din această expoziţie sînt pre­ţioase şi prin aceea că sugerează (fără explicitări teoretice) prin ele înşile, practic, coordonatele deco­rative şi pe cele utile, ale interio­rului actual. Neaga Graur HM Studiu pentru un hotel la Hunedoara (ar TM tori: arh. Ana Solomon, ing. Florin Dabija / Anul muzical — 1995 Teatrul satiric-muzical „C. Tănase" ■ IN REPETIŢIE Revista dragostei scrisă de N. Constantinescu şi G. Voinescu, un spectacol în regia lui N. Dinescu, la care colaborează, printre alţii, compozitorii : G. Salomon­escu, V. Veselovschi, N. Patriciu­. Premiera va coincide cu aniversarea a 9 decenii de la primul spectacol de revistă bucu­­reşteană. In pregătire se mai află acum şi o fantezie revuistică scrisă de Angel Gri­­goriu, Romeo Iorguiescu şi Cornel Constantinescu. Muzica aparţine com­pozitorilor G. Grigoriu, T. Popa şi M. Iancu. Va fi pusă în curînd în repetiţie o comedie muzicală după piesa lui T. Muşatescu, Profesorul de franceză. Oaspeţi de peste hotare ■ O.S.T.A. a încheiat o serie de con­tracte. Printre primii artişti care ne vor vizita in 1965 va fi Claire Ber­nard, deţinătoarea premiului I al celui de-al IÎI-Iea Concurs Internaţional „George Enescu". în concertul din 16 ianuarie, violonista franceză va inter­preta, cu Filarmonica bucureşteană (dirijor M. Brediceanu­), Concertul pentru vioară şi orchestră de Hacia­­turian. Pianistul sovietic Dmitri Başkirov va fi solistul Filarmonicii bucureştene în concertul din 30 ianuarie, cînd va interpreta (dirijor N. Boboc) Concertul pentru pian şi orchestră nr. 17 în Sol major de Mozart. în cursul lunii ianuarie, iubitorii teatrului liric din ţara noastră se vor putea întîlni cu o serie de remarcabili muzicieni străini : Galina Vişnevskaia, de la Teatrul Mare din Moscova, so­prana franceză Jeanine Micheau, di­rijorul austriac Ernst Marzendorfer şi soprana Eva Maria Grossmann din R.F. Germană. In primele luni ale anului, Bucu­­reştiul şi alte centre muzicale rosnî­­neşti vor mai fi vizitate de dirijorul iugoslav Mladen Jogust, pianistul Tomsic Dumbrava (la 23 ianuarie va interpreta, cu Filarmonica bucureștea­­nă, Concertul nr. 2 de Rahmaninov), violonistul Eduard Gradi, violoncelistul Daniil Safran, pianista italiană Maria Tippo, pianistul englez Ida Krehm, di­rijorul francez Paul Donay, celebrul dirijor elveţian Jean Marie Auberson, violonista bulgară Dina Sneidermann, formaţia muzicală I solişti veneti, pia­nistul elveţian Hary Datyner, soprana franceză Cristianne Costelli, violonistul sovietic Valeri Klimov, dirijorul ame­rican Fritz Mahler, (la 20 martie va in­terpreta, cu Filarmonica „George Enes­cu“ Simfonia I-a de Beethoven şi Simfonia a V-a de Mahler), tenorul spaniol Luis Mariano, violonista japo­neză Hisako Truji, (va cînta la Bucu­reşti, la 13 martie, Simfonia spaniolă de Lalo), cîntăreaţa italiană de muzică uşoară Rita Pavone, sextetul de mu­zică uşoară din Bulgaria, condus de Emil Dimitrov, artiştii maghiari Annie Fischer şi András Korody (care va di­rija, la Bucureşti, la 6 martie, un concert ce va cuprinde Simfonia nr. 95 de Haydn, Concertul pentru vioară de Ceaikovski — solist Varujan Kozi­­ghian, şi Suita Háry János de Zoltán Kodály) etc. etc. Corul „Madrigal" 1893 CORUL de cameră Madrigal şi-a întocmit, pentru restul stagiunii în curs, o serie de noi spectacole. Alături de contribuţia pe care o va da Filar­monicii bucureştene în cadrul ciclului de concerte „Haendel — Noua şcoală vieneză", corul Madrigal pregăteşte un concert special de muzică preclasică (în care vor fi prezentate lucrări apar­­ţinînd reprezentanţilor şcolilor franco­­flamandă, engleză, germană, italiană), un concert special de muzică romî­­nească (în care vor predomina lucrări­le unor tineri compozitori), un concert de muzică contemporană universală (printre altele, lucrări de Schönberg, Poulenc, Nono, Şostakovici) şi, în sfîr­­şit, un concert special dedicat Orfeului lui C. Monteverdi. Electrecord ■ O LARGĂ activitate desfăşoară în aceste zile, pregătind producţia a­­nului viitor, Casa de discuri „Electre­­cord“. Zeci de noi imprimări aşteaptă să fie „trase" pe discuri. Planul difuzărilor pe primele trei luni ale anului a fost întocmit pînă la cele mai mici detalii. Printre imprimă­rile pe care le vom găsi lunile viitoa­re în magazinele de specialitate amin­tim Simfonia a VI-a de Ceaikovski (în interpretarea Filarmonicii „George Enescu“ — dirijor M. Basarab), un disc cuprinzînd Variaţiuni şi fugă pe o temă de Purceii de B. Britten şi suita de balet Sărutul zînei de I. Strawinski (in interpretarea Filarmonicii „George E­­nescu", dirijată de J. Pritchard), un disc cuprinzînd Două sonate de Beet­hoven (Do major op. 2 nr. 3 și mi ma­jor op. 109) în interpretarea lui John Ogdon, un disc de muzică veche (în interpretarea lui J. Liebner şi H. Pisch­­ner), trei discuri închinate unor lucrări de operă — un recital Zenaida Pally (arii din Carmen, Samson şi Dalila, Favorita, Bal mascat şi Werther), un recital Petre Ştefănescu Goangă (arii din Palate, Carmen, Lakmé, Faust, Ri­­goletto, Traviata, Othelo, Tanhäuser) și un recital Ion Buzea (arii din Ma­non Lescaut, Tosca, Madame Butterfly, Turandot, Carmen, Rigoletto, Bal mas­cat, Aida, Andrea Chénier). Acompa­niamentele acestor recitaluri sunt asi­gurate de orchestra T.O.B., sub condu­cerea maestrului E. Massini. Va apă­rea, de asemenea, un disc cuprinzînd selecţiuni din Prinţesa circului de Kal­man (solişti : Ion Dacian şi Cleopatra Melidoneanu). O largă dezvoltare va lua in noul an colecţia „Discoteca pentru toţi“, inaugurată săptămînile trecute. In pri­mele luni ale anului discoteca se va îmbogăţi cu patru discuri cuprinzînd : 1. Două dansuri de P. Constantinescu (Ciobănaşul şi Olteneasca) şi Taran­tella din suita Munţii Apuseni de M. Negrea. 2. Dansul ritual al focului din suita Amorul vrăjitor de De Falia. 3. Diaconia de Bach în interpretarea lui H. Szeryng şi 4. Eine kleine Nachtmu­sik de Mozart. In anul 1965 vor apărea un mare nu­măr de imprimări de muzică populară romînească (recitaluri speciale ale cîn­­tăretilor Ioana Radu, Maria Lătăreţu, A. Moldovan, Ileana Constantinescu, acordeoristului Marcel Budală), de muzică populară maghiară şi germană precum şi un foarte mare număr de discuri de muzică uşoară (în interpre­tarea cântăreţilor Constantin Drăghici, Roxana Matei, Gigi Marga, Margareta Pîslaru, Sonia Cruceru, Puica Igiroşa­­nu, orchestrei „Electrecord“ condusă de Al. Imre şi formaţiei Van Wood, care ne-a vizitat de curînd). Grupaj alcătuit del Iosif Sava

Next