Contemporanul, ianuarie-iunie 1965 (Anul 19, nr. 1-26)
1965-01-01 / nr. 1
FRUMOSULUI timpul între cele două preocupări paralele: de sculptor şi scriitor, întrebarea noastră l-a surprins. Nu e un fantezist. Nu-i place să ridice castele în Spania. După cum mărturiseşte, are unele aspiraţii pe care le materializează întotdeauna mai puţin decât ar dori. Sculptorul e convins că în perspectiva unei mai strînse colaborări dintre arhitectură şi sculptură, amîndouă ar avea de cîştigat. Arhitectul ar depăşi modul rigid în care înţelege integrarea ritmurilor geometrice, iar sculptorul s-ar putea degaja de naturalismul care-i grevează încă opera. Poporul nostru şi-a cîştigat de-a lungul secolelor un foarte dezvoltat simţ al frumosului. Creaţia populară oferă atît arhitecţilor cit şi artiştilor nu numai un abecedar de forme, ci şi o concepţie a frumosului. Dacă observăm creaţia populară — continuă sculptorul — putem cunoaşte modurile specifice prin care poporul nostru îşi proiectează viaţa în artă şi frumuseţe. Onestitatea şi spiritul de economie, lipsit de înflorituri şi arabescuri, sunt definitorii pentru această concepţie. Simţul pentru natură l-a obligat să elimine neesenţialul. — Un mod de gândire, intr-adevăr exemplar pentru toţi artiştii, şi sugestie, totodată, pentru ceea ce reprezintă esenţa frumosului, mi se pare creaţia lui Brâncuşi. Sprijinindu-se pe solul fecund al tradiţiei, pe valorile autentice ale creaţiei populare, Brâncuşi ne oferă o magistrală lecţie de decantare şi esenţializare, ridicînd arta la universalitate. Acest mod de gîndire e cel mai fecund punct de pornire... Sculptura, chiar înaintea celorlalte genuri, va ajunge la reprezentări în care viaţa nouă se va oglindi impunător. Dinamica materiei, organizată la nivelul modern al posibilităţilor tehnice, va cunoaşte o nouă viaţă. Lucrările lui Brâncuşi de la Tg. Jiu constituie exemplu şi îndemn. Sculptura trebuie să-şi recîştige poziţia şi nivelul pe care le-a avut în marile epoci artistice şi chiar să le depăşească. Ea se poate afirma în colaborare cu arhitectura, în spaţiu şi cadru determinat, dar trebuie şi se va ajunge la realizarea unor unităţi plastice de sine stătătoare. Dacă lecţia lui Brâncuşi, artistul o aplică la necesităţile viitorului nostru, atunci el nu va putea ajunge la gratuităţi, oricît de sugestive ar părea în sine. Artistul trebuie să dea vieţii noastre de astăzi şi de mîine, ale cărei obiective umane le cunoaştem, un profil estetic. Sculptorul, cred, trebuie să se concentreze asupra vieţii omului contemporan. Din păcate, nu avem încă monumente care să-l familiarizeze pe contemporanul nostru cu mari personalităţi ale culturii: Eminescu, Creangă, Caragiale, Rebreanu... In toate epocile de înflorire ale artelor plastice, la greci, la egipteni sau la chinezi, tema muncii se află în focarul preocupărilor artiştilor. Visez sintezele artistice în care omul muncii să se regăsească conform aspiraţiilor lui. Oraşele viitorului au şi început să se nască. Oneştiul e un asemenea exemplu. Ele se dezvoltă şi, cred, se vor dezvolta în jurul industriilor. Sunt sigur că, dincolo de confortul indispensabil, aceste oraşe vor oferi condiţiile unei ample afirmări a culturii. De unde poporul nostru şi-a stabilit contactul de frumuseţe mai mult prin comuniunea cu natura, arta va trebui să dezvolte, zi de zi, idealul de frumuseţe. Urbanismul stimulat de artă va atinge un nivel atît de înalt, incit va crea un permanent climat de tonicitate. Sculpturile, picturile, frescele monumentale, panourile decorative, mozaicurile vor fi prezente pretutindeni... Dar, cum spuneam, nu sînt un vizionar. Sînt sigur că realitatea va depăși orice fantezie... Arta industriei şi frumosul de fiecare zi ŞI ÎNCĂ un atelier. Militari. O fabrică nouă, modernă, de utilaj sanitar. Hale luminoase. Printre maşini, oameni îmbrăcaţi în halate albe, cu mişcări precise. Par mai degrabă supraveghetori, decit muncitori. Mecanisme se declanşează automat, tiparele sunt umplute cu materia primă, trimise mai departe pe benzi rulante, uscate, acoperite cu glazură strălucitoare. Acesta este cadrul în care l-am întîlnit pe Patriciu Mateescu, In micul său atelier aflat în incinta uzinei, grămezi de porțelan purtînd pe ele probe de smalţuri joacă în reflexele multicolore ale cristalurilor sau metalului. — Ce poate determina azi pe un artist să se rupă de atelierul său liniştit de creaţie şi să se instaleze în plină producţie industrială, intr-un atelier de fabrică ? — l-am întrebat pe Patriciu Mateescu. — Ideea sau, mai bine zis, experienţa, care ne spune că arta, atunci cînd este destinată celor mulţi, trebuie să ţină seama de condiţiile moderne de fabricaţie. Altfel, nu vom putea ajunge niciodată la serie, rămînînd robii unicatului... — Deci nu se va putea adresa direct înşişi destinatarilor ei: masele de consumatori de frumos. V-am urmărit experienţele, ca şi ale altor artişti plastici din diferitele fabrici din ţară. Am admirat unele rezultate materializate la Galeriile Fondului Plastic. In acelaşi timp, trebuie să remarcăm cu regret că prea puţine obiecte de artă au putut deveni încă un bun de consum al frumosului cotidian... — Cauza este cea amintită. Noi, artiştii, neglijăm încă, de multe ori, condiţiile concrete ale producţiei de fabrică. De aici şi necesitatea de a le studia amănunţit. Legătura dintre arhaic şi modern trebuie fundamentată pe baze estetice şi tehnice contemporane. Glazura întrebuinţată de egipteni e mai rezistentă şi mai bună decit aceea pe care o întrebuinţăm noi în mod obişnuit. Ciobul vaselor greceşti din pămînt roşu, comparat cu vasele noastre lucrate din pămînt de pisc, e mai rezistent. Cărămizile smălţuite ale asirienilor aveau o condiţie superioară realizărilor artizanatului nostru. — ...Cea mai bună dovadă este degradarea vaselor noastre de grădină aşezate cu un an, doi în urmă... — Deci, atîta timp cit nu puteam avea conştiinţa împăcată că fac o artă modernă, de cele mai multe ori, lucrurile frumoase pe care le reuşeam se datorau hazardului sau întîmplărilor din cuptor. — Arta viitorului ne va oferi, deci, o mai strînsă îngemănare între creaţia artistică şi ştiinţă? Care va fi locul artei într-o lume a ştiinţei, într-o lume a frumosului ? — In industrie s-a neglijat expresivitatea materialului din punct de vedere estetic ; artiştii au ignorat legile tehnicii; cred că echilibrul tehnico-artistic nu poate fi realizat decit printr-o conlucrare prodigioasă. Astfel, n-o să mai mire pe nimeni dacă în laboratoarele ţesătoriilor, de pildă, alături de planşetele de desen tehnic, vor fi aşezate şevaletele experţilor în armonii coloristice. Doresc o lume populată de sculpturi. In pieţe, în parcuri, pe străzi. Mari fîntîni arteziene care, primenind aerul, vor umple, în acelaşi timp, spaţiul de culori încîntătoare. Jeturile de apă vor fi luminate de lentile şi oglinzi policrome, orientabile după soare. Căderile de apă vor stimula elemente acustice creînd armonii muzicale. Vîntul îşi va aduce şi el contribuţia la aceste efecte acustice. Se va crea o armonie totală între forţele naturii (soarele, vîntul, apa), ştiinţa şi inspiraţia artistică, toate puse în slujba frumuseţii omului. — Presupun că, dintr-o asemenea perspectivă, şi materialele care stau la baza operelor de artă vor cunoaşte o evoluţie necunoscută încă. Materialele din care vor fi plămădite operele monumentale se îngeamănă cu materiale de construcţie, punîndu-se reciproc în valoare. Materialele tradiţionale ca ceramica, bronzul, marmura vor fi completate de altele, cu totul noi... — Precis. Văd construcţii gigantice, din betoane colorate, ajutate de materiale plastice uşor modelabile în tipare, de noi aliaje de metale, sticlă, ceramică, avînd efecte şi rezistenţă superioare materialelor tradiţionale. Străzile vor fi inundate de vegetaţie, jocurile de lumini le vor preschimba în spectacole feerice. — Deci arta va pătrunde în viaţa de zi de zi a omului. Ii va însoţi paşii în casă, pe stradă, la locul de muncă. — Da. Peste tot se va simţi mina artistului. De la îmbrăcăminte la furculiţă, de la ahitectura oraşelor pînă la Interiorul mobilat de bun gust şi personalitate. Va fi creată o gamă atît de bogată de forme necesare la fiecare oră din zi, incit omul îşi va putea alege obiectele cotidiene după gustul şi temperamentul fiecăruia. — Şi pînă atunci ? — Pînă atunci, trebuie susţinut începutul. Să nu ne speriem de tehnică, chiar dacă aceasta ne-ar lua mai mult timp decit creaţia însăşi. Inginerii şi tehnicienii să nu considere utopice fanteziile artistice, iar publicul să participe la acest proces de înnoire cu însufleţirea pe care o cunosc înnoirile în toate domeniile vieţii noastre. Ajunsă la capătul... coloanei de pagină, incursiunea noastră realist-fantezistă într-o lume a frumosului se întrerupe aici. Se întrerupe, dar nu se termină, deoarece călătoria în Oraşul Viitorului continuă, febril şi înnoitor, pe marile şantiere ale ţării socialiste şi în gîndurile noastre cele mai intime. T. G. Maiorescu eu MARCEL CHIRNOAGA: Perspectivele oraşului încorporate intr-un întreg, păstrind stricteţea arhitecturii, dar, în acelaşi timp, prea puţin din căldura expresiei umane. E limpede că Aurel Cojan are posibilitatea de a aborda subiecte de mai largă respiraţie decit o face acum. Lirismul său e capabil să dea sunete mai adinei decit acelea ale versului şoptit, în care şi exuberanţa unor motive mai generoase e temperată cu prea multă stăruinţă. Cînd culorile se aştern cu mai multă îndrăzneală, evadînd din registrul tonurilor surde (ca în Fata saşie), ne aflăm în faţa unei nebănuite laturi temperamentale a acestui artist. Credem astfel că artistul, înzestrat cu un simţ particular al culorii, nu foloseşte cu destul aplomb resursele miraculoase ale acestui atribut poetic Expoziţia sa, însă, e un prilej de a cunoaşte o personalitate artistică interesantă Poezia sa fină (în care apar şi accente de vigoare) proprie din asimilarea unei lecţii de culoare şi de desen studiată îndelung şi exprimată cu mijloace personale. Dan Grigorescu Marius Cilievici u APROAPE 10 ani în urmă, la Expoziţia Anuală de Stat, un panou cu 7 ilustraţii la Unspenski, semnate Ion Ion reţinea îndelung vizitatorii. impunîndu-se prin calităţile de compoziţie, prin cromatica rafinată şi prin adînca înţelegere a sensurilor textului ilustrat. Pseudonimul Ion Ion, însemna Marius Cilievici şi Jacob Lazăr, pe atunci, ambii proaspeţi absolvenţi ai Institutului de Artă Plastică. An după an, ilustrîndu-l pe Gorki, pe Dickens, pe Dostoevski, cei doi artişti au ocupat un loc întotdeauna remarcat în manifestările artistice colective. De această dată, insă, Marius Cilievici înfăţişează, în sala Magheru, un ansamblu de 20 de uleiuri, lucrări recente ale sale. Prezenţa acestui număr mic de opere nu trebuie să ne facă să bănuim o îndepărtare a pictorului de practica zilnică a artei sale. Faptul că, în ciuda colaborării susţinute la decorarea clădirilor de pe litoral şi a plafonului teatrului din Caracal, el a găsit timpul necesar să realizeze aceste lucrări de şevalet, este lăudabil. Tematica operelor expuse este destul de variată : portretele, unele din ele puse în pagină cu o deosebită maturitate a concepţiei despre compoziţie, naturile moarte, peisajele şi o compoziţie cu pescari, aduc aproape fiecare cîte ceva nou, personalitatea pictorului stabilind legătura de unire între ele. La prima vedere aceste picturi plac, atrag atenţia, îşi dezvăluie subiectul cu mare facilitate. Studiate mai atent, unele ridică insă un semn de întrebare care planează asupra concepţiei artistului. De pildă, compoziţia cu pescari pare, dacă nu opera a doi autori, atunci opera unuia singur cu două optici diferite. Bărcile cu oameni se înscriu pe coordonatele artei realiste, interpretate fugos de artist, în timp ce marea apare împărţită in suprafeţe, precis delimitate, geometrizată. De ce ? Teama de a nu stăpini o suprafaţă întinsă, teama de monotonie ? Artistul, rafinat colorist, a demonstrat că este apt să imprime viaţă şi freamăt unei suprafeţe prin bogăţia de valori a culorilor sale. Am pomenit mai înainte de portrete, în această categorie de lucrări, cu ajutorul cărora putem evidenţia calităţile temeinice ale artistului, ne surprinde o ostentaţie neînţeleasă a noţiunilor de tehnică a picturii. Aplicînd mecanic legile tehnicii picturale, unele portrete ale lui Cilievici dau fie impresia a două jumătăţi de chipuri lipite unul de altul, fie a unui portret văzut simultan din două unghiuri de vedere. In ciuda acestor obiecţii nu putem să nu remarcăm autoritatea unor lucrări ca Lectura, Omul cu scrisoarea, sau Studiul de nud. Infăţişîndu-ne, mult amplificate, toate calităţile de subtil colorist, rafinat şi reţinut, cu care artistul ne-a obişnuit încă de mult, prima expoziţie personală a lui Marius Cilievici ne-a ajutat, totodată, să aruncăm o privire asupra stadiului de evoluţie la care se află, elementele pozitive ale expoziţiei fiind suficiente pentru a ne îndemna să-l urmărim mai departe pe drumul creaţiei sale. Radu Ionescu „Imagini din copilărie“ ESFÂŞURÂND o Intensă activitate concertistică, Valentin Gheorghiu găseşte totuşi timp şi pentru creaţia muzicală, pe care o cultivă nu ca un „compozitor de duminică“, ci ca un adevărat profesionist. Recent, Filarmonica „George Enescu“ a prezentat, sub conducerea muzicală a lui Mircea Cristescu, suita Imagini din copilărie. Din muzica scrisă inițial pentru un film („Puștii“) compozitorul a realizat această suită, ce cuprinde mai multe tablouri. Este o muzică programatică. Autorul s-a ferit să îngrădească însă fantezia ascultătorului prin expunerea unui program detaliat, limitîndu-se la titluri succinte, în măsură să orienteze atenţia celor ce urmăresc lucrarea. Suita debutează cu toaca în soare. Teme zglobii, vesele se succed rapid ; trompetele enunţă un motiv luminos, ca o explozie de viaţă, imaginile muzicale se perindă ca într-un caleidoscop. Figuraţiile la viori, arpegiile de la harpă şi sunetele ascuţite ale flautului mic evocă foarte bine energia inepuizabilă a copiilor, joaca lor. In acelaşi spirit se desfăşoară şi mişcarea următoare, Ghiduşii, cu unele intenţionate aluzii la Till Eulenspiegel. Pentru tablourile intitulate Noaptea în camera copiilor, Vis ciudat, Copilu-i trist, compozitorul a găsit melodii şi armonii adecvate şi originale, capabile să sugereze aspectele atît de variate, fluide şi inconsistente ale imagilor onirice (Vis ciudat). Revenirea temelor de-a lungul suitei ii conferă unitate, organicitate. Este de relevat de asemenea armonizarea simplă, dar caldă, orchestraţia transparentă şi foarte colorată. Muzica depăşeşte cu evidenţă simplul act sonor ilustrativ pentru a fi expresia sentimentelor gingaşe ale compozitorului. Dirijorul Mircea Cristescu s-a aplecat cu dăruire asupra acestor imagini, cizelîndu-le minuţios, dindu-le relief, luminindu-le. Corul din Belgrad ELE cîteva sute de profesionişti şi amatori veniţi să asculte Corul Radioteleviziunii din Belgrad au cunoscut una dintre cele mai valoroase formaţii de acest gen. Prezentînd un program foarte variat care includea muzica atît a unor compozitori preclasici (Orlando Lasso, Purcell), clasici (Haydn) şi contemporani (Debussy, Ravel ş.a.), corul a făcut o demonstraţie de înaltă artă. Claritatea desăvîrşită a vocilor, justeţea intonaţiei şi omogenitatea sonoră rezultată au făcut ca în anumite pasaje de cor mut, — cu deosebire cînd au intrat in joc doar elementele feminine — să nu se perceapă decit ca o singură voce, intr-atît era de egală şi frumos echilibrată intensitatea emisiei. Cîntecele „rituale”, cu acompaniament de harpă, de Britten, unde fineţea execuţiei şi intensitatea expresiei au atins poate, cele mai mari valori, au reprezentat unul din punctele culminative ale concertului. Cel mai mare joc în program l-au ocupat cîntecele cu caracter popular ale compozitorilor iugoslavi. Am preţuit gravitatea şi profunzimea cu care a fost redat Recviem-ul de Stevan Mokranjac și vitalitatea unor cîntece macedonene de puternic accent folcloric, adunate într-un Buchet (al X-lea), de același compozitor. Unele cîntece au apărut în stil de baladă populară, dar rafinat armonizate, ca de pildă Izvorul de Josip Slavenski; altele, bine ritmate, erau în spiritul popularului joc Kolo (Cîntec din Muntenegru de Nikola Hercigonja). Corul feminin s-a distins şi în Cîntece din Istria pe vechi motive populare, armonizate cu un deosebit colorit de Borivoje Simic, dirijorul şi animatorul formaţiei. Conducînd din 1948, dirijorul Simic a reuşit să imprime corului un stil elevat al execuţiei, o profunzime deosebită a expresiei, o disciplină artistică desăvîrşită, o ţinută sobră, exemplară. Nu poate fi uitat harpistul Josip Pikelj, un interpret de mare sensibilitate, care şi-a împlinit acompaniamentele şi micile-i pasaje solistice cu subtilă artă. In aceeaşi seară, la aceeaşi oră, dirijorul iugoslav Pavle Despaly a condus Orchestra simfonică a Radioteleviziunii — ceea ce ne-a obligat să ne împărţim între Ateneu şi Studioul de concerte. Am putut asculta astfel, numai Concertul pentru orchestră de cameră de Ruben Rădică, o lucrare tradiţională ca formă, dar modernă în ceea ce priveşte mijloacele de expresie — tînărul compozitor resimţindu-se de influenţa lui René Leibovitz, profesorul său, Pavle Despalt, dirijor permanent al Orchestrei simfonice şi de cameră de la Zagreb, a dat îndrumări precise cu o mină flexibilă şi elegantă dar, desigur, chipul in care l-a acompaniat pe Radu Aldulescu în Concertul pentru violoncel şi orchestră de Şostakovici şi a condus Simfonia de Frank ne-ar fi putut prilejui aprecieri de valoare. Este de dorit ca OSTA să evite pe viitor asemenea coincidenţe de concerte. J.-V. Pandelescu C D I C I SIMPLU, MODERN Expoziţia de artă decorativă din str. Oneşti SIMPLITATEA şi simplificarea locuinţei în accepţie modernă vizează, mai mult ca oricînd altădată, stricta întrepătrundere a frumosului cu utilul. Ideea că obiectul de uz imediat (scaunul sau covorul, lampa sau scrumiera, dulapul sau masa), modelate după criteriile gustului contemporan, modificate faţă de trecut, îşi sporesc nu numai gradul de utilitate ci şi funcţia decorativă (eliminind, prin prezenţa lor, stufoasa îngrămădire de obiecte inutile), a căpătat, teoretic, un consens unanim. Echivalentul practic al acestei idei însă... ...Relativitatea gustului —• diversitatea de preferinţe şi înclinaţii faţă de modalităţile de expresie artistică şi formule în arta decorativă este un fapt (neconcordanţa provine — în cazul unui stil definit — din deosebirile temperamentale, experienţa personală, educaţia artistică, cultura şi receptivitatea mai mult sau mai puţin evoluată a fiecărui individ în parte). El devine pregnant în înfruntarea dintre viziunea tradiţionalistă asupra ambianţei înconjurătoare — nu întotdeauna lipsită de calităţi, dar evident depăşită de necesităţi — şi cea inedită, contemporană, care se defineşte în coordonate proprii, nu dirrtr-odată, nu fără inerente imperfecţii sau stîngăcii. De aici instabilitatea şi oscilaţia între vechiul mod decorativ — care mai străluceşte şi atrage încă — şi cel nou, bine precizat deocamdată doar în marile instituţii cu caracter public. La ora actuală, interiorul intim, particular, pendulează între simplificări totale sau încercări de combinare adeseori nefericită a unui stil cu altul. Faptul este determinat, desigur, şi de insuficienta preocupare pentru crearea unor modele — multe şi variate — de interioare frumoase, în accepţie modernă. Iată însă că una din expoziţiile Fondului Plastic (cea din str. Oneşti) constituie — prin piesele noi expuse — o invitaţie convingătoare la simplificare. Expresivitatea obiectelor (tapiserii, lămpi, cupe, mesuţe, scrumiere, vaze, picturi pe sticlă, forme de ceramică etc.) solicită cu insistenţă o atmosferă degajată, un interior aerat, fie el modern sau nu. Policromia bogată a tapiseriei Simonei Vasiliu, de pildă, impresionează prin intensitatea tonurilor care, în ciuda caracterului lor insolit — prin felul în care sunt dispuse şi alăturate —, dau senzaţia unei extraordinare călduri lăuntrice. Frumos, modern, cu acelaşi rafinament cromatic cunoscut cu care ne-a deprins de mulţi ani, cu acelaşi bun gust care a făcut şcoală şi care i-a creat reputaţia, panoul decorativ textil al cunoscutei artiste Aurelia Ghiaţă. Asemenea tapiserii fixate pe fundalurile de holuri sau intr-un interior particular presupun doar cîteva piese de mobilier (cit mai simple şi mai suple). Nimic altceva! Simpla şi severa arhitectură a relaţiilor decorative din covorul lui Spiru Chintilă — cîmpul negru cu inserţii geometrizante de alb şi griuri — detaşate net de fond, relevă neaşteptate calităţi ale acestor „culori“. Forţa decorativă — (de mare sobrietate) a piesei determină reducţia celorlalte componente ale interiorului. Şi, deci, simplificare. Lămpile , sfeşnicele de metal bătut cu braţe ovoidale sau rectangulare (eleganţa este urmărită nu numai prin geometrizarea înscrisă în spaţiu, ci şi prin forma elementelor ceramice care le completează sau coloritul discret al luminărilor de ceară acoperite de o peliculă strălucitoare ale lui Constantin Bulat şi Margareta Sterian, aplicele şi elementele decorative luminoase, fixate pe un punct stabil (Dan Porocescu) relevă căutări pline de fervoare. Elementele răsucite în spirală merită toată atenţia, ca idee, pentru posibilităţile lor de a crea atmosferă. Luminate în întregime pe dinăuntru, colorate, în diverse tonalităţi şi, fireşte, modelate felurit — ele îşi găsesc locul în orice locuinţă, fără pretenţia de a fi legate de un anumit stil al interiorului. Vazele, cele de ceramică ale lui Bulat, ca şi cele din sticlă fixate pe trepiede metalice ale lui Parocescu sunt moderne, variate ca volum, forme şi culori. Toate amintesc tiparul popular, sunt atrăgătoare prin plastica formelor, prin preţiozitatea materialului, prin culoare. Platourile, cupele (Zoe Băicoianu), statuetele de lemn — elegantă stilizare a unui motiv folcloric (Gabriela Adoc), voit simplificată (Petre Balogh) , formele de ceramică (Violeta Crăciun) sau piesele de metal cu migală cizelat de Ana Miclea îndeamnă cu graţie izbutită către simplitate în conceperea interiorului. Pictura pe sticlă, cu indiscutabil caracter decorativ (şi nu numai atît) reactualizează un vechi şi autohton filon artistic. Dar despre acest subiect ar trebui un articol special. Cert este, pentru vizitatorii expoziţiei din str. Oneşti, că prezenţele decorative cu funcţii utilitare sînt un preţios îndreptar artistic către simplificarea de care aminteam la început. Reflectînd un mod de gîndire şi simţire contemporan, creaţiile din această expoziţie sînt preţioase şi prin aceea că sugerează (fără explicitări teoretice) prin ele înşile, practic, coordonatele decorative şi pe cele utile, ale interiorului actual. Neaga Graur HM Studiu pentru un hotel la Hunedoara (ar TM tori: arh. Ana Solomon, ing. Florin Dabija / Anul muzical — 1995 Teatrul satiric-muzical „C. Tănase" ■ IN REPETIŢIE Revista dragostei scrisă de N. Constantinescu şi G. Voinescu, un spectacol în regia lui N. Dinescu, la care colaborează, printre alţii, compozitorii : G. Salomonescu, V. Veselovschi, N. Patriciu. Premiera va coincide cu aniversarea a 9 decenii de la primul spectacol de revistă bucureşteană. In pregătire se mai află acum şi o fantezie revuistică scrisă de Angel Grigoriu, Romeo Iorguiescu şi Cornel Constantinescu. Muzica aparţine compozitorilor G. Grigoriu, T. Popa şi M. Iancu. Va fi pusă în curînd în repetiţie o comedie muzicală după piesa lui T. Muşatescu, Profesorul de franceză. Oaspeţi de peste hotare ■ O.S.T.A. a încheiat o serie de contracte. Printre primii artişti care ne vor vizita in 1965 va fi Claire Bernard, deţinătoarea premiului I al celui de-al IÎI-Iea Concurs Internaţional „George Enescu". în concertul din 16 ianuarie, violonista franceză va interpreta, cu Filarmonica bucureşteană (dirijor M. Brediceanu), Concertul pentru vioară şi orchestră de Haciaturian. Pianistul sovietic Dmitri Başkirov va fi solistul Filarmonicii bucureştene în concertul din 30 ianuarie, cînd va interpreta (dirijor N. Boboc) Concertul pentru pian şi orchestră nr. 17 în Sol major de Mozart. în cursul lunii ianuarie, iubitorii teatrului liric din ţara noastră se vor putea întîlni cu o serie de remarcabili muzicieni străini : Galina Vişnevskaia, de la Teatrul Mare din Moscova, soprana franceză Jeanine Micheau, dirijorul austriac Ernst Marzendorfer şi soprana Eva Maria Grossmann din R.F. Germană. In primele luni ale anului, Bucureştiul şi alte centre muzicale rosnîneşti vor mai fi vizitate de dirijorul iugoslav Mladen Jogust, pianistul Tomsic Dumbrava (la 23 ianuarie va interpreta, cu Filarmonica bucureșteană, Concertul nr. 2 de Rahmaninov), violonistul Eduard Gradi, violoncelistul Daniil Safran, pianista italiană Maria Tippo, pianistul englez Ida Krehm, dirijorul francez Paul Donay, celebrul dirijor elveţian Jean Marie Auberson, violonista bulgară Dina Sneidermann, formaţia muzicală I solişti veneti, pianistul elveţian Hary Datyner, soprana franceză Cristianne Costelli, violonistul sovietic Valeri Klimov, dirijorul american Fritz Mahler, (la 20 martie va interpreta, cu Filarmonica „George Enescu“ Simfonia I-a de Beethoven şi Simfonia a V-a de Mahler), tenorul spaniol Luis Mariano, violonista japoneză Hisako Truji, (va cînta la Bucureşti, la 13 martie, Simfonia spaniolă de Lalo), cîntăreaţa italiană de muzică uşoară Rita Pavone, sextetul de muzică uşoară din Bulgaria, condus de Emil Dimitrov, artiştii maghiari Annie Fischer şi András Korody (care va dirija, la Bucureşti, la 6 martie, un concert ce va cuprinde Simfonia nr. 95 de Haydn, Concertul pentru vioară de Ceaikovski — solist Varujan Kozighian, şi Suita Háry János de Zoltán Kodály) etc. etc. Corul „Madrigal" 1893 CORUL de cameră Madrigal şi-a întocmit, pentru restul stagiunii în curs, o serie de noi spectacole. Alături de contribuţia pe care o va da Filarmonicii bucureştene în cadrul ciclului de concerte „Haendel — Noua şcoală vieneză", corul Madrigal pregăteşte un concert special de muzică preclasică (în care vor fi prezentate lucrări aparţinînd reprezentanţilor şcolilor francoflamandă, engleză, germană, italiană), un concert special de muzică romînească (în care vor predomina lucrările unor tineri compozitori), un concert de muzică contemporană universală (printre altele, lucrări de Schönberg, Poulenc, Nono, Şostakovici) şi, în sfîrşit, un concert special dedicat Orfeului lui C. Monteverdi. Electrecord ■ O LARGĂ activitate desfăşoară în aceste zile, pregătind producţia anului viitor, Casa de discuri „Electrecord“. Zeci de noi imprimări aşteaptă să fie „trase" pe discuri. Planul difuzărilor pe primele trei luni ale anului a fost întocmit pînă la cele mai mici detalii. Printre imprimările pe care le vom găsi lunile viitoare în magazinele de specialitate amintim Simfonia a VI-a de Ceaikovski (în interpretarea Filarmonicii „George Enescu“ — dirijor M. Basarab), un disc cuprinzînd Variaţiuni şi fugă pe o temă de Purceii de B. Britten şi suita de balet Sărutul zînei de I. Strawinski (in interpretarea Filarmonicii „George Enescu", dirijată de J. Pritchard), un disc cuprinzînd Două sonate de Beethoven (Do major op. 2 nr. 3 și mi major op. 109) în interpretarea lui John Ogdon, un disc de muzică veche (în interpretarea lui J. Liebner şi H. Pischner), trei discuri închinate unor lucrări de operă — un recital Zenaida Pally (arii din Carmen, Samson şi Dalila, Favorita, Bal mascat şi Werther), un recital Petre Ştefănescu Goangă (arii din Palate, Carmen, Lakmé, Faust, Rigoletto, Traviata, Othelo, Tanhäuser) și un recital Ion Buzea (arii din Manon Lescaut, Tosca, Madame Butterfly, Turandot, Carmen, Rigoletto, Bal mascat, Aida, Andrea Chénier). Acompaniamentele acestor recitaluri sunt asigurate de orchestra T.O.B., sub conducerea maestrului E. Massini. Va apărea, de asemenea, un disc cuprinzînd selecţiuni din Prinţesa circului de Kalman (solişti : Ion Dacian şi Cleopatra Melidoneanu). O largă dezvoltare va lua in noul an colecţia „Discoteca pentru toţi“, inaugurată săptămînile trecute. In primele luni ale anului discoteca se va îmbogăţi cu patru discuri cuprinzînd : 1. Două dansuri de P. Constantinescu (Ciobănaşul şi Olteneasca) şi Tarantella din suita Munţii Apuseni de M. Negrea. 2. Dansul ritual al focului din suita Amorul vrăjitor de De Falia. 3. Diaconia de Bach în interpretarea lui H. Szeryng şi 4. Eine kleine Nachtmusik de Mozart. In anul 1965 vor apărea un mare număr de imprimări de muzică populară romînească (recitaluri speciale ale cîntăretilor Ioana Radu, Maria Lătăreţu, A. Moldovan, Ileana Constantinescu, acordeoristului Marcel Budală), de muzică populară maghiară şi germană precum şi un foarte mare număr de discuri de muzică uşoară (în interpretarea cântăreţilor Constantin Drăghici, Roxana Matei, Gigi Marga, Margareta Pîslaru, Sonia Cruceru, Puica Igiroşanu, orchestrei „Electrecord“ condusă de Al. Imre şi formaţiei Van Wood, care ne-a vizitat de curînd). Grupaj alcătuit del Iosif Sava